19.7.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 253/46


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.9041 – Hutchison/Wind Tre)

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2018/C 253/11)

1.   

La data de 12 iulie 2018, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

CK Hutchison Holdings Limited („Hutchison”, Hong Kong);

Wind Tre S.p.A. („Wind Tre”, Italia).

Hutchison dobândește, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul unic asupra întregii întreprinderi Wind Tre.

Concentrarea se realizează prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—   în cazul întreprinderii Hutchison: servicii portuare și servicii conexe, comerț cu amănuntul, infrastructură, energie și telecomunicații;

—   în cazul întreprinderii Wind Tre: servicii de telecomunicații fixe și mobile în Italia.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.9041 – Hutchison/Wind Tre

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).