18.11.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 390/168


P8_TA(2018)0106

Decizia de a nu formula obiecțiuni la un act delegat: marca Uniunii Europene

Decizia Parlamentului European de a nu ridica nicio obiecție față de Regulamentul delegat al Comisiei din 5 martie 2018 de completare a Regulamentului (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului privind marca Uniunii Europene și de abrogare a Regulamentului delegat (UE) 2017/1430 (C(2018)01231 – 2018/2618(DEA))

(2019/C 390/30)

Parlamentul European,

având în vedere regulamentul delegat al Comisiei (C(2018)01231) („regulamentul delegat de modificare”),

având în vedere scrisoarea Comisiei din 23 martie 2018 prin care aceasta îi solicită să declare că nu va formula obiecțiuni la regulamentul delegat,

având în vedere scrisoarea Comisiei pentru afaceri juridice trimisă președintelui Conferinței președinților de comisie la 27 martie 2018,

având în vedere articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul nr. (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (1), modificat prin Regulamentul (UE) 2015/2424 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 207/2009 privind marca comunitară și a Regulamentului (CE) nr. 2868/95 al Comisiei de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului privind marca comunitară și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2869/95 al Comisiei privind taxele care trebuie plătite Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (2) și apoi codificat ca Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (3),

având în vedere Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2017/1431 din 18 mai 2017 de stabilire a normelor detaliate de punere în aplicare a anumitor dispoziții ale Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului privind marca Uniunii Europene (4), care cuprinde referințe actualizate la Regulamentul (UE) 2017/1001,

având în vedere recomandarea de decizie a Comisiei pentru afaceri juridice,

având în vedere articolul 105 alineatul (6) din Regulamentul său de procedură,

având în vedere că nicio opoziție nu a fost exprimată în termenul prevăzut la articolul 105 alineatul (6) liniuța a treia și a patra din Regulamentul său de procedură, care a expirat la 17 aprilie 2018

A.

întrucât Regulamentul (CE) nr. 207/2009 a fost codificat ca Regulamentul (UE) nr. 2017/1001;

B.

întrucât trimiterile conținute într-un regulament delegat ar trebui să reflecte renumerotarea articolelor care rezultă dintr-o codificare a actului de bază;

C.

întrucât Regulamentul (UE) 2017/1430 din 18 mai 2017 de completare a Regulamentului (CE) nr. 207/2009 al Consiliului privind marca Uniunii Europene și de abrogare a Regulamentelor (CE) nr. 2868/95 și (CE) nr. 216/96 (5) ale Comisiei ar trebui așadar abrogat, iar dispozițiile regulamentului delegat respectiv ar trebui introduse, cu referințe actualizate la Regulamentul (UE) 2017/1001, în versiunea modificată a regulamentului delegat;

D.

întrucât regulamentul delegat de modificare nu aduce, prin urmare, nicio modificare de fond la Regulamentul (UE) 2017/1430;

E.

întrucât publicarea rapidă a regulamentului delegat modificat în Jurnalul Oficial ar permite o dată de aplicare timpurie și ar asigura continuitatea funcționării regimului de tranziție prevăzut în dispozițiile finale ale regulamentului delegat modificat;

1.

declară că nu formulează obiecții la regulamentul delegat;

2.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta decizie Consiliului și Comisiei.

(1)  JO L 78, 24.3.2009, p. 1.

(2)  JO L 341, 24.12.2015, p. 21.

(3)  JO L 154, 16.6.2017, p. 1.

(4)  JO L 205, 8.8.2017, p. 39.

(5)  JO L 205, 8.8.2017, p. 1.