COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 22.11.2018
COM(2018) 762 final
RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU
privind punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 privind transferurile de deșeuri
Generarea, tratarea și transferul deșeurilor periculoase și al altor deșeuri în statele membre ale UE în perioada 2013-2015;
exercitarea competențelor de adoptare a actelor delegate
{SWD(2018) 468 final}
Generarea, tratarea și transferul deșeurilor periculoase și
al altor deșeuri în statele membre ale UE în perioada 2013-2015;
exercitarea competențelor de adoptare a actelor delegate
1.Introducere
Uniunea Europeană („UE”) este parte la Convenția de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deșeurilor periculoase și al eliminării acestora din 22 martie 1989 („Convenția”). Obiectivul global al Convenției este să protejeze sănătatea umană și mediul împotriva efectelor negative ale deșeurilor periculoase.
Regulamentul (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2006 privind transferurile de deșeuri („regulamentul”) transpune convenția în dreptul Uniunii și se aplică direct în statele membre. A fost modificat în 2014 prin Regulamentul (UE) nr. 660/2014.
În fiecare an calendaristic, fiecare stat membru prezintă Secretariatului convenției un raport pentru anul calendaristic anterior cu privire la punerea în aplicare a convenției. O copie a acestui raport („raportul Basel”) este trimisă și Comisiei, împreună cu informații suplimentare sub forma unui răspuns la un chestionar privind punerea în aplicare („chestionarul UE”).
O dată la trei ani, Comisia întocmește, pe baza rapoartelor Basel și a chestionarelor UE, un raport privind punerea în aplicare. Acesta este cel de-al cincilea raport de punere în aplicare și cuprinde perioada 2013-2015. Informații cu privire la rapoartele statelor membre pot fi consultate în documentul de lucru al serviciilor Comisiei care este anexat.
În convenție se utilizează termenii „import” și „export” pentru fiecare transfer înspre sau, respectiv, dinspre o țară care este parte la convenție. În conformitate cu dreptul Uniunii Europene, termenii respectivi se aplică doar transferurilor dinspre sau înspre Uniunea Europeană în ansamblul său. În prezentul document, termenii sunt încadrați de ghilimele și sunt definiți în conformitate cu convenția.
Toate cifrele sunt aproximative și au fost rotunjite.
Exercitarea competențelor de adoptare a actelor delegate
Articolul 58 din regulament prevede faptul că competența de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în conformitate cu articolul 58 litera (a) pentru a modifica anexele la regulament. Obiectivul este acela de a reflecta modificările convenite ale listei de deșeuri adoptate în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2008/98/CE, de a reflecta deciziile luate în temeiul convențiilor și acordurilor internaționale relevante și de a ține seama de modificările convenite în temeiul Convenției de la Basel și al Deciziei OCDE. Articolul 58 alineatul (2) litera (a) prevede faptul că delegarea de competențe se conferă Comisiei pentru o perioadă de cinci ani, începând din 17 iulie 2014. Comisia trebuie să întocmească un raport privind delegarea de competențe cel târziu cu nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani.
Delegarea de competențe în conformitate cu articolul 58 a fost conferită Comisiei
printr-un amendament introdus prin Regulamentul (UE) nr. 660/2014, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016. Până în prezent, Comisia nu și-a exercitat competențele delegate în conformitate cu acest regulament, întrucât lista de deșeuri adoptată în conformitate cu articolul 7 din Directiva 2008/98/CE nu a fost modificată, nici nu s-a emis vreo decizie sau modificare importantă și relevantă convenită în temeiul convențiilor și acordurilor internaționale relevante, cum ar fi Convenția de la Basel și Decizia OCDE, care ar justifica exercitarea acestor competențe într-un mod proporțional. Cu toate acestea, Comisia preconizează că aceste modificări ar putea fi convenite în temeiul Convenției de la Basel în decursul următorilor câțiva ani.
2.Raportarea de către statele membre
La momentul întocmirii prezentului raport, toate cele 28 de state membre au prezentat răspunsuri cu privire la raportul Basel și la chestionarul UE pentru perioada 2013-2015.
În ceea ce privește datele cu privire la cantitățile totale de deșeuri transferate între statele membre, s-au constatat neconcordanțe între cantitățile raportate de țările „exportatoare”
și cele raportate de țările „importatoare” (tabelele de la 2-48 până la 2-50). La categoria „toate deșeurile notificate”, aceste neconcordanțe au variat între 2 % (2013) și
12 % (2014). S-au constatat tipare similare la categoriile „deșeuri periculoase” și „toate celelalte deșeuri notificate”. O posibilă explicație pentru această neconcordanță este faptul că deșeurile care sunt transferate la sfârșitul unui an calendaristic pot fi socotite ca fiind „exportate” în timpul anului respectiv de către statul membru care expediază deșeurile, în timp ce statul membru care le primește poate considera deșeurile ca fiind „importate” numai după ce le-a prelucrat pe parcursul anului următor. În aceste cazuri, cantitățile „exportate” pot să fie mai mari decât cantitățile „importate” într-un anumit an, în timp ce se poate constata fenomenul opus în anul următor. În plus, unele state membre nu includ constant în rapoartele Basel transferurile de deșeuri notificate care nu se încadrează în sfera de aplicabilitate a convenției, nefiind obligate din punct de vedere juridic să facă acest lucru. Alte discrepanțe ar fi putut să apară ca urmare a faptului că datele din documentele pe suport de hârtie sunt prelucrate manual, întrucât sistemele electronice nu sunt complet operaționale în acest moment.
3.Generarea de deșeuri periculoase
În raportul Basel, statele membre furnizează informații cu privire la cantitatea totală generată de deșeuri periculoase și de „alte deșeuri”. Deșeurile periculoase sunt definite în conformitate cu o listă de fluxuri și/sau constituenți de deșeuri (intrările Y1 - Y45 din categoriile definite în convenție) și anumite caracteristici periculoase. În plus, în cazul în care legislația națională proprie clasifică deșeul ca periculos, atunci acesta este considerat ca fiind periculos dacă Secretariatul convenției a fost informat asupra acestui lucru. Potrivit convenției, „alte deșeuri” înseamnă deșeurile menajere (intrarea Y46) și reziduurile provenind de la incinerarea deșeurilor menajere (intrarea Y47). Aceste categorii de deșeuri sunt supuse controalelor asemănătoare celor care se aplică deșeurilor periculoase în conformitate cu convenția. Secțiunea D din documentul de lucru al serviciilor Comisiei prezintă o listă completă a codurilor Y din cadrul convenției.
La momentul întocmirii prezentului raport, datele cu privire la cantitatea totală de deșeuri periculoase generată în 2015 erau incomplete, întrucât 11 state membre nu au furnizat nicio informație (tabelul 2-1). În plus, cinci state membre au omis datele pentru 2014, iar cinci state membre nu au furnizat datele pentru 2013. Aceste lacune au fost completate estimând cifrele lipsă în baza datelor furnizate în anii anteriori.
În 2015, au fost generate 70 de milioane de tone de deșeuri periculoase în UE-28, în timp ce în 2014, au fost generate 71 de milioane, iar în 2013, 75 de milioane.
În 2013, cantitatea de deșeuri periculoase generată în UE-28 a fost de 148 kg
pe cap de locuitor. Cifra pentru 2014 a fost de 141 kg, scăzând ulterior la 138 kg în 2015 (tabelul 2-2). Media anuală pentru perioada 2013-2015 a fost de 143 kg.
Germania a generat cele mai multe deșeuri periculoase într-un anumit an, cu
17 milioane de tone generate în 2013. La momentul întocmirii prezentului raport, Germania nu a furnizat date cu privire la generarea de deșeuri periculoase în 2014 sau 2015.
Dintre statele membre care au raportat cu privire la deșeurile generate utilizând codurile Y, Polonia a raportat cea mai mare cantitate generată de deșeuri clasificate în categoriile Y46 și Y47, și anume 11 milioane de tone în 2015.
4.Transferuri de deșeuri în exteriorul statelor membre
Toate cele 28 de state membre au prezentat informații cu privire la „exporturile” de deșeuri periculoase în rapoartele Basel pentru perioada 2013-2015.
În perioada 2013-2015, 1,2 milioane de tone de deșeuri periculoase au fost expediate din statele membre în exteriorul Uniunii Europene, în timp ce în aceeași perioadă,
6,2 milioane de tone au fost expediate în interiorul Uniunii Europene din țări terțe.
Din 2001 până în 2015, schimbul transfrontalier de deșeuri periculoase în interiorul și în exteriorul UE a crescut cu 53 % (tabelul 2-6). Cea mai mare parte a acestei creșteri s-a produs în perioada 2001-2007, înregistrându-se o scădere de 24 % între 2008 și 2015.
În perioada 2013-2015, Regatul Unit a fost cea mai mare țară „exportatoare”
a tuturor deșeurilor notificate (12 milioane de tone). A depășit Regatul Țărilor de Jos (8 milioane de tone), care a fost cea mai mare țară „exportatoare” în perioada 2010-2012 (tabelul 2-9). În 2010, Regatul Unit a inițiat „exportul” deșeurilor pentru valorificare energetică și se pare că acest lucru a contribuit la creșterea cantității totale „exportate” în acești ani. La fel ca în perioada 2010-2012, Franța și Italia au fost cele mai mari țări „exportatoare” de deșeuri periculoase în perioada 2013-2015, cu o cantitate totală de patru milioane de tone expediată de fiecare dintre aceste țări.
Categoria deșeurilor periculoase a reprezentat 35 % din cantitatea totală de deșeuri raportată ca „exportată” de statele membre în perioada 2013-2015 (și anume deșeuri periculoase și alte deșeuri notificate) (tabelul 2-11, tabelul 2-12 și tabelul 2-13). Cipru, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Malta și România se disting în ceea ce privește „exportul” celui mai mare procent de deșeuri periculoase ca pondere din cantitatea totală raportată de deșeuri „exportate”, iar categoria deșeurilor periculoase a reprezentat 90 % sau mai mult din cantitatea totală de deșeuri „exportate” de fiecare dintre aceste țări.
Potrivit Raportului privind punerea în aplicare pentru perioada 2010-2012, cantitatea de deșeuri clasificate utilizând codurile UE sau cele naționale în loc de codurile Y prevăzute de convenție a fost în continuă creștere. Această tendință a continuat, iar în perioada 2013-2015, categoria „deșeurilor nepericuloase ale UE sau naționale” (și anume deșeurile nepericuloase clasificate utilizând codurile naționale sau cele prevăzute în Catalogul european al deșeurilor) a devenit cea mai mare categorie de deșeuri pentru prima dată (în 2013 și în 2014) (tabelele de la 2-14 până la 2-16).
Sub 1 % din cantitatea de deșeuri a fost expediat fără a fi clasificat atât în 2013, cât și în 2014 (tabelele 2-15 și 2-16). În 2015, 2 % din cantitatea de deșeuri au fost expediate fără a fi clasificate, provenind în întregime din Irlanda (tabelul 2-14). Cu excepția anului 2015, tendința observată începând cu 2009 a continuat, sub 1 % din cantitatea de deșeuri fiind expediat fără a fi clasificat (tabelul 2-17).
Potrivit celor mai actualizate date disponibile, aproximativ 92 % din cantitatea de deșeuri periculoase din UE au fost tratate în țara de origine (tabelul 2-8). În 2015, patru state membre au „exportat” peste 40 % din cantitatea de deșeuri periculoase proprii:
·Irlanda - 78 %
·Luxemburg - 84 %
·Malta - 42 %
·Slovenia - 44 %
În perioada 2013-2015, aproximativ 75 % din cantitatea de deșeuri periculoase expediate în exteriorul statelor membre au fost tratate în cadrul unei operațiuni de valorificare. Această cifră a rămas destul de constantă în ultimii ani (tabelul 2-18). În timpul perioadei de raportare, aproximativ 22 % din cantitatea de deșeuri periculoase expediate în exteriorul statelor membre au fost tratate în cadrul unei operațiuni de eliminare, în timp ce 1,5 % din cantitatea de deșeuri periculoase au fost supuse unui tratament combinat
și anume o combinație între eliminare și valorificare). În anumite cazuri, metoda de tratare a unei fracțiuni mici din cantitatea de deșeuri periculoase expediate în exteriorul statelor membre nu a fost specificată (sub 0,1 %).
În 2013, 94 % din toată cantitatea de deșeuri notificate au fost „exportate” dintr-un stat membru într-un alt stat membru din UE, această cifră menținându-se la nivelul de 92 % atât în 2014, cât și în 2015 (tabelul 2-22). În 2013, sub 1 % din cantitatea de deșeuri notificate a fost expediat către țări care nu fac parte din OCDE, această cifră ridicându-se la 2,5 % atât în 2014, cât și în 2015. În ceea ce privește deșeurile periculoase, în 2013, 97 % au fost „exportate” dintr-un stat membru într-un alt stat membru din UE, această cifră reducându-se la nivelul de 92 % atât în 2014, cât și în 2015 (tabelul 2-23).
Șapte state membre (Austria, Franța, Germania, Irlanda, Regatul Țărilor de Jos, Slovenia și Suedia) au furnizat informații cu privire la cantitățile de deșeuri menajere (intrarea Y46) care au fost „exportate” pentru eliminare în perioada 2013-2015 (tabelul 2-39). Singura țară dintre cele menționate mai sus care a raportat „exportul” deșeurilor menajere pentru depozitarea în sau pe sol (de exemplu, depozite de deșeuri) a fost Suedia, cu un total de 3 000 de tone expediate în interiorul UE în perioada 2013-2015.
Opt state membre (Austria, Republica Cehă, Finlanda, Germania, Irlanda, Italia,
Regatul Țărilor de Jos și Regatul Unit) au raportat „exportul” deșeurilor menajere pentru valorificare energetică în perioada 2013-2015 (tabelul 2-40). Cu excepția Austriei, Franței și Germaniei, care au expediat deșeuri atât în interiorul UE, cât și în țările OCDE din afara UE, toate celelalte state membre care au „exportat” deșeuri în scopul valorificării energetice au făcut acest lucru exclusiv în interiorul UE. Regatul Unit a fost de departe cea mai mare țară „exportatoare” de deșeuri menajere pentru valorificare energetică, cu 7 milioane de tone expediate într-o perioadă de trei ani.
16 state membre (Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Luxemburg, Malta, Regatul Țărilor de Jos, Portugalia, Slovacia și Regatul Unit) au raportat „exportul” deșeurilor menajere pentru alte operațiuni de valorificare (și nu operațiunea de valorificare R1), exclusiv în interiorul UE (tabelul 2-40). Din nou, Regatul Unit a fost cea mai mare țară „exportatoare”, cu 352 000 de tone în perioada 2013-2015.
5.Transferuri de deșeuri înspre statele membre
Toate statele membre au prezentat informații cu privire la „importurile” de deșeuri periculoase în rapoartele Basel anuale pentru perioada de raportare 2013-2015.
În 2013, 19 milioane de tone de deșeuri notificate au fost expediate în statele membre
din alte state membre și țări terțe, din care 9 milioane de tone au fost deșeuri
periculoase (tabelul 230). În 2014, această cifră a crescut la 25 de milioane de tone,
din care 7 milioane de tone au fost deșeuri periculoase, iar în 2015, a fost de
24 de milioane de tone, din care 10 milioane de tone au fost deșeuri periculoase (tabelul 2-29 și tabelul 2-28).
Această tendință de creștere a „importurilor” continuă: începând din 2001, cantitatea tuturor deșeurilor notificate expediate în statele membre a crescut la 222 %, cu o creștere de 41 % între perioadele 20102012 și 2013-2015 (tabelul 2-35). Cantitatea de deșeuri periculoase expediate în statele membre (tabelul 2-36) a crescut aproximativ cu același procent între 2001 și 2015, la 225 %, în conformitate cu creșterea „importurilor” tuturor deșeurilor notificate.
În perioada 2013-2015, Germania a fost din nou cea mai mare țară „importatoare”
a tuturor deșeurilor notificate, primind 19 milioane de tone (tabelele de la 2-28 până la
2-30). Regatul Țărilor de Jos a fost a doua cea mai mare țară „importatoare” pe o perioadă de trei ani, primind 13 milioane de tone, depășind Franța (a doua cea mai mare
țară „importatoare” în perioada 2010-2012), care s-a situat pe locul al treilea cu 11 milioane de tone. Toate aceste țări au o cerere considerabilă pentru materii de intrare în procesul de incinerare, fapt ce contribuie la cifrele generale de „import” ale acestora.
De asemenea, Germania a „importat” cele mai multe deșeuri periculoase în perioada 2013-2015 (8 milioane de tone), în timp ce Franța (7 milioane de tone) a „importat” mai mult decât Regatul Țărilor de Jos în această perioadă (3 milioane de tone).
În 2015, 81 % din deșeurile periculoase expediate în statele membre au fost tratate în cadrul unei operațiuni de valorificare, iar 19 % în cadrul unei operațiuni de eliminare (tabelul 2-31). În perioada de raportare, valorile medii ale cantității de deșeuri periculoase „importate” tratate în cadrul unei operațiuni de valorificare sau eliminare au fost de 78 % și, respectiv, 22 %. Sub 0,1 % a fost destinat tratării combinate (și anume o combinație între eliminare și valorificare) sau raportat ca fiind „importat” pentru o tratare nespecificată. Proporția de deșeuri periculoase „importate” pentru eliminare este mai mare decât în 2001 - când a fost de 11 %. Cu toate acestea, proporția de deșeuri „importate” pentru eliminare a scăzut ușor în ultimele perioade de raportare, de la 25 %, în perioada 2007-2009, la 24 %, în perioada 2010-2012, și la 22 %, în perioada 2013-2015.
Germania a raportat cea mai mare proporție de deșeuri periculoase „importate”
pentru eliminare în perioada 2013-2015, și anume 46 %. Acest lucru se datorează, probabil, faptului că țara deține mai multe instalații de tratare pentru eliminarea sigură a deșeurilor periculoase decât alte state membre ale UE. Franța a raportat cea mai mare proporție de deșeuri periculoase „importate” pentru valorificare în perioada 20132015,
și anume 32 %. Germania s-a situat pe locul al doilea, cu un procent foarte apropiat de 29 %. Din nou, acest lucru se datorează, probabil, faptului că aceste țări dețin instalațiile de tratare corespunzătoare.
La fel ca în perioada 2010-2012, aproximativ toate deșeurile periculoase și alte deșeuri notificate expediate în statele membre în perioada 2013-2015 au provenit din alte țări membre ale UE sau ale AELS (tabelul 2-35). Aceste două surse cumulate au reprezentat 98 %, în 2013, 99 %, în 2014, și 98 %, în 2015. Acest procent a rămas relativ constant din 2001, înregistrând numai o variație de un punct procentual. În același timp, țările membre ale UE și ale AELS au reprezentat cumulat aproximativ toată cantitatea de deșeuri periculoase expediate în statele membre în perioada 2013-2015. Atât în 2013, cât și în 2014, acestea au reprezentat 97 %, iar în 2015, 96 % din cantitatea totală.
Cantitatea de deșeuri periculoase „importate” din țările care nu fac parte din OCDE a crescut cu aproximativ un factor de nouă din 2001. Cu toate acestea, în ceea ce privește procentul din cantitatea totală de deșeuri periculoase expediate în UE, acesta rămâne scăzut și a crescut numai de la 1 % la 2 % din 2001 (tabelul 2-36).
6.Transferuri ilegale, controale și măsuri de asigurare a respectării legislației
Statele membre au raportat informațiile cu privire la transferurile ilegale în chestionarul UE. 25 de state membre au raportat faptul că se produc transferuri ilegale, cu excepția Letoniei, a Luxemburgului și a Maltei.
În timp ce toate cele 28 de state membre au prezentat informații cu privire la numărul de controale prin sondaj ale transferurilor de deșeuri sau ale operațiunilor de valorificare și eliminare conexe, numai 11 state membre au prezentat răspunsuri pentru fiecare an în parte în conformitate cu formatul chestionarului UE, care solicită numărul de controale efectuate și numărul de transferuri ilegale identificate. În plus, nu toate statele membre ale UE au descris detaliat măsurile de asigurare a respectării legislației instituite pentru a preveni transferurile ilegale de deșeuri. Această raportare neconsecventă produce date de calitate slabă, nefiind posibilă emiterea concluziilor mai mult decât prudente.
Statele membre au prezentat răspunsuri cu diferite niveluri ale detaliilor la acest chestionar, întrucât au interpretat termenul „control prin sondaj” în mod diferit. De exemplu, unele au prezentat detalii cu privire la cazuri izolate de control fizic, iar altele au prezentat, de asemenea, informații cu privire la controalele administrative. De menționat este faptul că nu se poate cunoaște întotdeauna care definiție a fost utilizată - chiar și în cazul statelor membre care au raportat în formatul solicitat - întrucât acest lucru nu este explicit.
Comisia a luat deja măsuri pentru a ameliora coerența raportării acestui aspect de către statele membre. În conformitate cu amendamentul introdus prin Regulamentul (UE) nr. 660/2014, termenul nedefinit „control prin sondaj” a fost înlocuit cu termenul „control”, care este, în prezent, definit prin regulament. Întrucât această modificare a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, se preconizează că raportarea statelor membre va fi mai coerentă în următoarea perioadă de raportare.
În total, s-au raportat 2 800 de transferuri ilegale de deșeuri în perioada 2013-2015, reprezentând o creștere față de cele 2 500 de cazuri raportate în perioada 2010-2012. Numărul total de controale raportate a crescut, de asemenea, de la ~450 000, în perioada 2010-2012, la ~600 000, în perioada 2013-2015, ceea ce poate explica numărul mai mare de transferuri ilegale detectat.
În perioada 2013-2015, Belgia a raportat cele mai multe transferuri ilegale, cu un total de 644 de cazuri, reprezentând 23 % din toate cazurile raportate în UE-28 din 2013 până în 2015. Regatul Țărilor de Jos s-a situat pe locul al doilea în ceea ce privește numărul raportat, cu 493 de cazuri (18 %), urmat de Regatul Unit, cu 385 de cazuri (14 %). De asemenea, trei state membre au raportat cele mai multe controale prin sondaj ale transferurilor de deșeuri, care ar reprezenta motivul pentru care s-au detectat mai multe transferuri ilegale. Motivul numărului mare de cazuri raportat de către Regatul Țărilor de Jos și de către Regatul Unit ar putea fi, de asemenea, potrivit celor indicate prin Raportul IMPEL pentru perioada 2014-2015 privind măsurile de asigurare a respectării legislației, faptul că aceste țări au ieșire la mare și pot verifica transferurile în funcție de compania maritimă și de datele vamale.
Raportul IMPEL a constatat faptul că s-au efectuat 4 787 de controale administrative și 12 396 de controale fizice ale transporturilor în cele 31 de țări participante (UE-28 și Norvegia, Serbia și Elveția). Dintre acestea, 28,7 % (aproximativ 4 930) au fost controale ale transferurilor de deșeuri, iar 815 transferuri au fost identificate ca fiind ilegale.
În schimb, statele membre care raportează Comisiei prezintă un număr de aproximativ 2 000 de transferuri ilegale în 2014 și 2015. Se consideră că cifrele IMPEL furnizează o prezentare selectivă a activității vizate în țările participante, și nu o imagine exactă a activității de asigurare a respectării legislației în UE.
De asemenea, ar trebui remarcat faptul că lipsa raportărilor din partea Letoniei, a Luxemburgului și a Maltei nu înseamnă neapărat că nu s-au produs transferuri ilegale în aceste state membre. În schimb, acest lucru poate indica controale cu frecvență redusă sau nedirecționate.
13 state membre (Austria, Belgia, Croația, Republica Cehă, Estonia, Franța, Germania, Italia, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia) au furnizat detalii cu privire la penalizările care pot fi impuse în temeiul dreptului național persoanelor implicate în transferurile ilegale de deșeuri. 12 dintre acestea au raportat detalii cu privire la penalizările financiare (cu excepția Germaniei). Cea mai mare penalizare financiară posibilă a fost raportată de Republica Cehă, unde atât persoanele fizice, cât și entitățile juridice pot fi amendate cu până la 2 milioane de euro. Estonia, Letonia și Slovenia impun niveluri mai mari ale amenzilor în cazul entităților juridice, spre deosebire de cele impuse persoanelor fizice, iar Malta impune o amendă minimă mai mare pentru recidiviști - cu toate că amenda maximă rămâne aceeași.
Șapte state membre (Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Italia, Malta și Polonia) au furnizat informații cu privire la pedepsele cu închisoarea care pot fi impuse ca penalizări în temeiul dreptului național. Cea mai lungă pedeapsă menționată - 10 ani, pentru prejudicii grave asupra mediului - a fost cea aplicată în Germania. O pedeapsă de doi ani cu închisoarea pare o penalizare obișnuită, această durată fiind menționată de Finlanda, Franța, Italia și Malta.
Datele nu sunt suficient de solide pentru a concluziona dacă amenzile mai mari și pedepsele cu închisoarea mai lungi descurajează transferurile ilegale de deșeuri. De menționat este faptul că Belgia a raportat cel mai mare număr total de transferuri ilegale, chiar dacă amenzile impuse de această țară sunt printre cele mai mari, situându-se pe locul al doilea și al treilea (până la 500 000 de euro în Flandra și până la 1 000 000 de euro în Valonia), iar pedepsele cu închisoarea pot fi pronunțate.
7.Concluzii generale
Raportarea și calitatea datelor
În ceea ce privește perioada de raportare 2013-2015, toate cele 28 de state membre au prezentat răspunsuri la raportul Basel și la chestionarul UE.
Majoritatea neconcordanțelor dintre datele cu privire la cantitățile totale de deșeuri expediate între statele membre au fost identificate în cantitățile raportate ca „exportate” și „importate”. În cazul categoriei „toate deșeurile notificate”, raportarea cea mai inexactă a fost cea pentru anul 2014, în care cantitatea „importată” a fost cu 12 % mai mare decât cantitatea „exportată”, iar în cazul categoriei „deșeuri periculoase”, raportarea cea mai inexactă a fost cea pentru anul 2015, în care cantitatea „importată” a fost cu 19 % mai mare decât cantitatea „exportată”.
Transferuri de deșeuri
Cele mai multe deșeuri periculoase sunt tratate în țara de origine, 23 de state membre „exportând” mai puțin de 25 % din cantitatea de deșeuri periculoase pe care o generează. În 2015, Irlanda, Luxemburg, Malta și Slovenia au fost cele mai mari țări „exportatoare” de deșeuri periculoase, „exportând” peste 40 % din cantitatea de deșeuri periculoase pe care o generează.
În perioada 2013-2015, 1,2 milioane de tone de deșeuri periculoase au fost expediate din statele membre în exteriorul Uniunii Europene, în timp ce în aceeași perioadă,
6,2 milioane de tone au fost expediate în interiorul Uniunii Europene din țări terțe (tabelul 2-41). Prin urmare, UE se menține drept un „importator” net de deșeuri periculoase, având în vedere că a primit cu 5 milioane de tone mai mult decât a expediat. Întrucât UE a generat 216 milioane de tone de deșeuri periculoase în timpul perioadei de raportare de trei ani, acest lucru înseamnă, de asemenea, că sub 1 % din deșeurile periculoase generate au fost „exportate” în exteriorul UE.
Suedia a fost singurul stat membru care a raportat „exportul” de deșeuri Y46 în interiorul UE în cadrul operațiunii de eliminare D1 (de exemplu, depozitarea deșeurilor), cu un total de 3 000 de tone expediate în perioada 2013-2015. Austria, Republica Cehă, Finlanda, Germania, Irlanda, Italia, Regatul Țărilor de Jos și Regatul Unit au raportat „exportul” de deșeuri menajere pentru valorificare energetică (întrebuințate drept combustibil), Regatul Unit fiind cea mai mare țară „exportatoare” în acest scop, cu 7 milioane de tone expediate în interiorul UE în perioada 2013-2015.
Proporția deșeurilor periculoase expediate de către statele membre pentru valorificare a rămas destul de constantă din 2001, situându-se în jurul valorii de 75 % în perioada
2013-2015. Între timp, proporția deșeurilor periculoase care au fost expediate pentru eliminare a crescut de la 16 %, în 2001, la 24 %, în 2015. Cu toate acestea, această proporție corespunde numai procentului de 2 % din toată cantitatea de deșeuri periculoase generate (potrivit celor menționate mai sus, majoritatea deșeurilor periculoase sunt tratate în țara de origine).
UE în ansamblu nu pare să se apropie de autosuficiență în ceea ce privește tratarea tuturor deșeurilor notificate sau a deșeurilor periculoase în special, comparativ cu situația din 2001. Dacă procentele ambelor tipuri de deșeuri expediate în interiorul UE au variat în ultimii 15 ani, în 2015, ambele procente au fost puțin mai scăzute decât cele din 2001 (92 % comparativ cu 93 % în cazul tuturor deșeurilor notificate și 91 % comparativ cu 95 % în cazul deșeurilor periculoase).
Transferuri ilegale de deșeuri
S-au raportat 2 800 de transferuri ilegale de deșeuri în perioada 2013-2015, reprezentând o creștere de 12 % față de cele 2 500 de cazuri raportate în perioada 2010-2012. Cu toate acestea, creșterea de la an la an constatată în perioada 2010-2012 nu a continuat, iar numărul de transferuri ilegale a scăzut la 800, în 2013, înainte de a se stabiliza la 1 000 în 2014 și 2015. Prin comparație, raportul IMPEL a constatat că s-au produs 815 transferuri ilegale de deșeuri între 2014 și 2015.
Datele prezentate de statele membre cu privire la numărul de controale prin sondaj au fost foarte variabile. Răspunsurile au conținut diferite niveluri de detaliere și diferite interpretări ale termenului „control prin sondaj”. În general, este interesant de remarcat faptul că numărul total de controale raportate a crescut de la ~450 000, în perioada
2010-2012, la ~600 000, în perioada 2013-2015, ceea ce poate explica numărul mai mare de transferuri ilegale detectat.
12 state membre au prezentat detalii cu privire la penalizările financiare care pot fi impuse persoanelor implicate în transferurile ilegale de deșeuri. Șapte dintre acestea au prezentat detalii cu privire la pedepsele cu închisoarea. Răspunsurile altor state membre indică faptul că acestea utilizează, de asemenea, măsurile de descurajare respective, însă nu au prezentat detalii în acest sens. Prin urmare, datele nu sunt suficient de robuste pentru a concluziona dacă amenzile mai mari și pedepsele cu închisoarea mai lungi descurajează transferurile ilegale de deșeuri.
8.Etapele următoare
Articolul 60 alineatul (2a) din regulament prevede faptul că o reexaminare a regulamentului trebuie efectuată până la 31 decembrie 2020. La momentul redactării prezentului raport, Comisia a inițiat deja pregătirile pentru o evaluare a regulamentului, ceea ce reprezintă prima etapă din procesul de reexaminare. Obiectivul evaluării va fi de a determina dacă regulamentul și-a îndeplinit obiectivele bazate pe cele cinci criterii, și anume eficacitatea, eficiența, coerența, relevanța și valoarea adăugată europeană, precum și de a identifica lecțiile învățate în timpul punerii în aplicare.