COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 23.5.2018
COM(2018) 282 final
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI PARLAMENTUL EUROPEAN
Ajustarea tehnică a cadrului financiar pentru 2018 în funcție de evoluția
VNB (SEC 2010) (Articolul 6 din Regulamentul nr. 1311/2013 al Consiliului de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020)
Introducere
Regulamentul privind CFM, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) 2015/623 al Consiliului din 21 aprilie 2015 și astfel cum a fost ajustat prin ajustarea tehnică pentru 2018, conține tabelul cadrului financiar pentru UE-28 aferent perioadei 2014-2020, în prețurile din 2011 (tabelul 1).
În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul privind CFM, în fiecare an, într-o etapă anterioară procedurii bugetare pentru exercițiul n+1, Comisia efectuează o ajustare tehnică a cadrului financiar multianual (CFM) în funcție de evoluția venitului național brut (VNB) al UE și în funcție de prețuri și comunică rezultatele Consiliului și Parlamentului European. În ceea ce privește prețurile, plafoanele de cheltuieli exprimate în prețuri curente sunt stabilite pe baza deflatorului anual fix de 2 %, astfel cum se prevede la articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul privind CFM. În ceea ce privește evoluția VNB, prezenta comunicare include cele mai recente previziuni economice disponibile.
În același timp, Comisia calculează marja disponibilă în cadrul plafonului resurselor proprii stabilit în conformitate cu noua Decizie 2014/335/UE privind resursele proprii, Euratom (DRP 2014), valoarea absolută a marjei pentru situații neprevăzute menționate la articolul 13, marja globală pentru plăți prevăzută la articolul 5 și marja globală pentru angajamente prevăzută la articolul 14 din Regulamentul privind CFM. În plus, subplafonul pentru rubrica 2 privind cheltuielile de piață și plățile directe se ajustează în urma transferurilor dintre pilonul I și dezvoltarea rurală.
Intrarea în vigoare a DRP 2014 a permis adaptarea plafoanelor resurselor proprii și a plafonului creditelor de angajament în funcție de noile date privind VNB, în conformitate cu Sistemul european de conturi (SEC 2010). Valoarea maximă a resurselor proprii este stabilită în prezent la 1,20 % din VNB (stabilită anterior la 1,23 %), iar valoarea maximă a angajamentelor, la 1,26 % din VNB (stabilită anterior la 1,29 %).
Regatul Unit și-a anunțat intenția, în temeiul articolului 50 din TUE, de a părăsi Uniunea Europeană la 30 martie 2019. Cu toate acestea, în scopul acestei ajustări tehnice, Regatul Unit este considerat stat membru. Punctul 59 din Raportul comun al negociatorilor Uniunii Europene și ai Guvernului Regatului Unit și Comunicarea Comisiei către Consiliul European prevăd faptul că „Regatul Unit va contribui și va participa la execuția bugetelor anuale ale Uniunii pentru 2019 și 2020, ca și când ar fi rămas în Uniune”.
Obiectivul acestei comunicări este de a prezenta Consiliului și Parlamentului European rezultatul ajustărilor tehnice (UE-28) pentru 2019, în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul privind CFM.
2.Modalitățile de ajustare a tabelului CFM (Anexă – tabelele 1 și 2)
Tabelul 1 prezintă cadrul financiar pentru UE-28 în prețurile din 2011, astfel cum este inclus în anexa I la Regulamentul privind CFM, ajustat în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) și cu articolul 5.
Tabelul 2 prezintă cadrul financiar pentru UE-28 ajustat pentru 2019 (adică în prețuri curente). Cadrul financiar exprimat ca procentaj din VNB este actualizat pe baza celor mai recente previziuni economice disponibile (primăvara anului 2018) și este ajustat în conformitate cu articolul 3 alineatul (1) și cu articolul 5 din Regulamentul privind CFM.
2.1.Cuantumul total al VNB
Potrivit celor mai recente previziuni disponibile, VNB pentru 2019 se stabilește la valoarea de 16 489 019 milioane EUR, în prețuri curente, pentru UE-28. În conformitate cu articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul privind CFM, nu se efectuează nicio altă ajustare tehnică cu privire la exercițiul în cauză, nici în cursul exercițiului, nici în exercițiile ulterioare sub formă de corecții ex-post. Așadar, doar cu titlu informativ, în conformitate cu SEC 2010, cuantumul actualizat al VNB se stabilește la 14 029 175 de milioane EUR pentru 2014, la 14 716 840 de milioane EUR pentru 2015, la 14 847 036 de milioane EUR pentru 2016, la 15 294 451 de milioane EUR pentru 2017 și la 15 892 594 de milioane EUR pentru 2018. Din același motiv, plafonul resurselor proprii, stabilit în prezent la 1,20 % din VNB (SEC 2010), se ajustează doar începând cu anul 2018 în tabelul privind CFM din anexă. Pentru 2017 și exercițiile anterioare, plafonul resurselor proprii s-a stabilit la 1,23 % din VNB pe baza SEC 95.
2.2.Principalele rezultate ale ajustării tehnice a CFM pentru 2019
Plafonul general al creditelor de angajament pentru 2019 (164 123 de milioane EUR) reprezintă 1,00 % din VNB.
Acestuia îi corespunde un plafon general al creditelor de plată (166 709 milioane EUR) de 1,01 % din VNB. Potrivit celor mai recente previziuni economice, rezultă o marjă de 31 159 de milioane EUR (0,19 % din VNB pentru UE28), sub plafonul de 1,20 % al resurselor proprii.
2.3.Ajustarea subplafonului pentru rubrica 2
În conformitate cu articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul privind CFM, subplafonul pentru rubrica 2 pentru cheltuieli de piață și plăți directe (primul pilon) în perioada 2014-2020 se ajustează în urma transferurilor dintre primul și al doilea pilon în conformitate cu actul juridic de stabilire a acestor transferuri. Valoarea totală a plafonului rubricii 2 rămâne neschimbată.
Prima ajustare: subplafonul rubricii 2 a fost ajustat pentru prima dată cu ocazia ajustării tehnice a CFM pentru 2015. Această ajustare, prezentată în detaliu în primul tabel de mai jos, a fost reflectată în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 367/2014 al Comisiei din 10 aprilie 2014.
A doua ajustare: în ajustarea tehnică a CFM pentru anul 2016 se regăsesc două runde de transferuri între pilonii PAC (a se vedea al doilea tabel de mai jos). Aceste transferuri țineau de flexibilitatea dintre piloni, în conformitate cu articolul 136a din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al Consiliului și cu articolul 14 din Regulamentul (UE) nr. 1307/2013, precum și de produsul estimat al reducerii plăților directe în conformitate cu articolul 7 alineatul (2) din acest din urmă regulament. Prima rundă de transferuri este prezentată în Regulamentul delegat (UE) nr. 994/2014 al Comisiei din 13 mai 2014 și se regăsește în Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 1089/2014 al Comisiei din 16 octombrie 2014. Cea de a doua rundă de transferuri este prezentată în Regulamentul delegat (UE) nr. 1378/2014 al Comisiei din 17 octombrie 2014 și se regăsește în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2015/141 al Comisiei din 29 ianuarie 2015.
S-a efectuat o ajustare minoră neprevăzută atunci când legislația de punere în aplicare a normelor Uniunii privind plățile directe în Țara Galilor a fost anulată printr-un ordin pronunțat în 2015 de o instanță națională. Această modificare este prezentată în Regulamentul delegat (UE) 2016/142 al Comisiei din 2 decembrie 2015 și se regăsește în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/257 al Comisiei din 24 februarie 2016.
Ultima rundă de transferuri între piloni în ceea ce privește exercițiile financiare 2019 și 2020, notificate Comisiei până la 1 august 2017, sunt prevăzute în Regulamentul delegat (UE) nr. 162/2018 al Comisiei din 23 noiembrie 2017 și se regăsește în Regulamentul de punere în aplicare 2018/288 al Comisiei din 19 februarie 2018 (a se vedea al patrulea tabel de mai jos).
Modificarea subplafonului rubricii 2 în prețuri curente trebuie transpusă în prețuri din 2011 pentru a se ajusta din punct de vedere tehnic tabelul CFM în prețurile din 2011. În acest scop, soldul net al FEGA este mai întâi transformat în prețuri din 2011, cu ajutorul deflatorului fix de 2 %. Apoi, rezultatul se rotunjește în sus pentru a obține subplafonul ajustat pentru rubrica 2, dat fiind că plafoanele CFM se exprimă numai în milioane EUR. Doar prin această procedură de rotunjire în sus se asigură că subplafonul CFM este întotdeauna mai mare decât soldul net disponibil pentru cheltuielile FEGA. Mica diferență rezultată nu constituie o marjă disponibilă, ci apare exclusiv în urma operațiunii de rotunjire, dat fiind faptul că toate cifrele din tabelul CFM trebuie să fie exprimate în milioane EUR. Pentru fiecare buget anual, Comisia va utiliza cuantumul exact al soldului net disponibil pentru cheltuielile FEGA. În ajustările tehnice anterioare ale CFM s-a aplicat aceeași abordare.
Tabelul de mai jos prezintă rezultatul net al transferurilor dintre cei doi piloni ai PAC și impactul lor asupra subplafonului de la rubrica 2.
3.Marja globală pentru plăți (MGP)
În conformitate cu articolul 5 din Regulamentul privind CFM, Comisia ajustează plafonul de plăți pentru anii 2015-2020, majorându-l cu o sumă echivalentă cu diferența dintre plățile efectuate și plafonul de plăți al CFM aferent exercițiului n-1. Orice majorare se compensează integral printr-o reducere corespunzătoare a plafonului de plăți aferent exercițiului n-1 în prețurile constante din 2011.
În ajustarea tehnică pentru 2016, marja rămasă din 2014 (104 milioane EUR în prețuri curente) a fost transferată în 2015 (106 milioane EUR în prețuri curente), iar plafoanele au fost ajustate în consecință. În ajustarea tehnică pentru 2017, marja rămasă din 2015 (1 288 de milioane EUR) a fost transferată în exercițiile 2018-2020. În ajustarea tehnică pentru 2018, marja rămasă din 2016 (13 991 de milioane EUR) a fost transferată în exercițiile 2018-2020. În ajustarea tehnică din acest exercițiu se calculează MGP aferentă exercițiului 2017.
Plățile pentru alte instrumente speciale sunt tratate ca fiind peste plafoanele din CFM. În 2017, plafonul de plăți a fost de 142 906 milioane EUR în prețuri curente. După compensarea sumei utilizate în cadrul marjei pentru situații neprevăzute în 2014 (2 818,2 milioane EUR), plafonul de plăți rămas utilizat pentru comparație se ridică la 140 087,8 milioane EUR. Plățile executate în 2017 se ridică la 126 486,6 milioane EUR. Această sumă reprezintă plățile executate aferente creditelor de plată autorizate în bugetul 2017 (124 690,6 milioane EUR) și reportările din 2017 în 2018 (1 796,0 milioane EUR). Plățile aferente instrumentelor speciale se exclud din execuție (2 713,3 milioane EUR, reprezentând plăți executate în valoare de 2713,1 milioane EUR și reportări în valoare de 0,2 milioane EUR). Așadar, execuția care se ia în considerare pentru calcularea MGP este de 123 773,3 milioane EUR (124 690,6 milioane EUR + 1 796,0 milioane EUR – 2 713,3 milioane EUR).
În scopul calculării MGP pentru 2016, toate reportările din 2016 în 2017 au fost contabilizate ca fiind executate, cu toate că nu toate au fost executate în practică. Prin urmare, la calcul trebuie adăugate reportările anulate, întrucât acestea reprezintă în fapt o subexecuție. Reportările din 2016 în 2017 anulate se ridică la 99,3 milioane EUR, din care 0,04 milioane EUR pentru instrumentele speciale. Valoarea totală a reportărilor anulate luate în considerare este, așadar, de 99,2 milioane EUR.
Marja rămasă sub plafonul de plăți aferent exercițiului 2017 este de 16 413,7 milioane EUR, în prețuri curente (și anume 142 906 milioane EUR – 2 818,2 milioane EUR – 123 773,3 milioane EUR + 99,2 milioane EUR). Plafonul pentru 2017 se reduce, așadar, cu 16 414 milioane EUR în prețuri curente sau cu 14 575 de milioane EUR în prețurile din 2011.
Conform articolului 6 alineatul (2) din Regulamentul privind CFM, pentru calcularea MGP și ajustarea corespunzătoare a plafoanelor se utilizează deflatorul anual de 2 %. MGP este transferată la plafoanele pentru plăți din exercițiile 2019 și 2020. Se transferă în 2019 suma de 6 379 de milioane EUR, în prețurile din 2011, (atingându-se suma maximă autorizată, de 11 miliarde EUR, în prețurile din 2011), iar 8 196 de milioane EUR se transferă în 2020 (cu 183 de milioane EUR sub nivelul maxim de 13 miliarde EUR al ajustării). Aceasta corespunde unei creșteri în prețuri curente în valoare de 7 474 de milioane EUR în 2019 și 9 795 milioane EUR în 2020.
Aceasta înseamnă că plafonul de plăți global pentru perioada 2014-2020 în prețurile din 2011 nu se modifică și că plafonul de plăți global în prețuri curente se majorează cu 855 de milioane EUR.
Tabelul de mai jos prezintă în detaliu calcularea MGP pentru 2017.
Tabelul de mai jos prezintă ajustările corespunzătoare ale plafoanelor de plăți:
4.Instrumente speciale
Există o serie de serie de instrumente disponibile în afara plafoanelor de cheltuieli convenite în cadrul financiar 2014-2020. Obiectivul acestor instrumente este de a permite reacții rapide la evenimente excepționale sau neprevăzute și de a oferi, în anumite limite, un grad de flexibilitate dincolo de plafoanele de cheltuieli convenite.
4.1.Rezerva pentru ajutoare de urgență
În conformitate cu articolul 9 din Regulamentul modificat privind CFM, rezerva pentru ajutoare de urgență poate fi mobilizată în limita unei sume maxime de 300 de milioane EUR pe an în prețurile din 2011 sau de 351,5 milioane EUR în 2019 în prețuri curente (2 301,4 milioane EUR pentru întreaga perioadă, în prețuri curente). Suma neutilizată în exercițiul anterior poate fi reportată în exercițiul următor. Suma reportată din 2017 în 2018 se ridică la 61,7 milioane EUR.
Tabelul de mai jos prezintă în detaliu disponibilitățile anuale și calcularea rezervei pentru ajutoare de urgență (RAU) începând din 2014.
4.2.Fondul de solidaritate al Uniunii Europene
În conformitate cu articolul 10 din Regulamentul privind CFM, Fondul de solidaritate al UE poate fi mobilizat în limita unei sume maxime de 500 de milioane EUR pe an în prețurile din 2011 sau de 585,8 milioane EUR în 2019 în prețuri curente (3 944,7 milioane EUR pentru întreaga perioadă, în prețuri curente). Suma neutilizată într-un exercițiu poate fi reportată în exercițiul următor. Suma reportată din 2017 în 2018 se ridică la 140,8 milioane EUR. Nicio sumă nu a fost anulată la sfârșitul anului 2017. 294 de milioane EUR din partea din 2018 au fost mobilizate anticipat în 2017, pentru asigurarea unei acoperiri suficiente a necesităților (cutremurele din Italia).
Tabelul de mai jos prezintă în detaliu disponibilitățile anuale și utilizarea FSUE începând din 2014.
4.3.Instrumentul de flexibilitate
În conformitate cu articolul 11 din Regulamentul modificat privind CFM, Instrumentul de flexibilitate poate fi mobilizat în limita unei sume maxime anuale de 600 de milioane EUR, în prețuri din 2011, sau de 703 milioane EUR în 2019, în prețuri curente (4 315 milioane EUR pentru întreaga perioadă, în prețuri curente). Sumele anuale neutilizate în cele 3 exerciții precedente pot fi reportate.
În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (f), care face referire la articolul 11 alineatul (1) al doilea paragraf, în fiecare an, începând cu 2017, la suma anuală disponibilă pentru Instrumentul de flexibilitate se adaugă sumele echivalente cu părțile din suma anuală pentru Fondul de solidaritate al Uniunii Europene și pentru Fondul european de ajustare la globalizare care au fost anulate în exercițiul precedent.
Tabelul de mai jos prezintă în detaliu disponibilitățile anuale și utilizarea Instrumentului de flexibilitate începând din 2014.
4.4.Fondul european de ajustare la globalizare
În conformitate cu articolul 12 din Regulamentul privind CFM, Fondul european de ajustare la globalizare poate fi mobilizat în limita unei sume maxime de 150 de milioane EUR pe an în prețurile din 2011 sau de 175,7 milioane EUR în 2019 în prețuri curente (1 183,4 milioane EUR pentru întreaga perioadă, în prețuri curente). Sumele neutilizate din exercițiile precedente nu pot fi reportate. Suma de 151 milioane EUR, care a fost anulată la sfârșitul exercițiului 2017, este utilizată pentru a majora Instrumentul de flexibilitate în 2018.
Tabelul de mai jos prezintă în detaliu disponibilitățile anuale și utilizarea FEG începând din 2014.
4.5.Marja pentru situații neprevăzute
În conformitate cu articolul 13 din Regulamentul privind CFM, se constituie, în afara plafoanelor cadrului financiar pentru perioada 2014-2020, o marjă pentru situații neprevăzute de până la 0,03 % din venitul național brut al Uniunii.
Valoarea absolută a marjei pentru situații neprevăzute aferentă exercițiului 2019 este de 4 946,7 milioane EUR.
4.6.Marja globală pentru angajamentele destinate creșterii economice și ocupării forței de muncă, în special în rândul tinerilor, precum și măsurilor legate de migrație și securitate (MGA)
În conformitate cu articolul 14 din Regulamentul privind CFM, modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 2017/1123 al Consiliului, marjele disponibile sub plafoanele CFM pentru credite de angajament constituie o marjă globală pentru angajamente, care se disponibilizează peste plafoanele stabilite în CFM pentru anii 2016-2020 pentru obiective de politică legate de creșterea economică și ocuparea forței de muncă, în special în rândul tinerilor, și pentru migrație și securitate.
În bugetul definitiv al exercițiului 2017, marja rămasă disponibilă sub plafonul angajamentelor din 2017 se ridică la 1 115,5 milioane EUR. Angajamentele privind instrumentele speciale (inclusiv utilizarea MGA și a marjei pentru situații neprevăzute) nu se iau în considerare, întrucât sunt executate peste plafoanele CFM.
În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul privind CFM, pentru calcularea MGA se utilizează deflatorul anual de 2 %. Suma din marja rămasă din 2017 care va fi pusă la dispoziție pentru 2018 este de 1 115,5 milioane EUR în prețurile curente din 2017 sau de 1 137,8 milioane EUR în prețurile curente din 2018 (1 160,6 milioane EUR în prețurile curente din 2019). Valoarea MGA în prețurile din 2011 este de 990,5 milioane EUR.
Tabelul de mai jos prezintă în detaliu calcularea MGA 2017.
În prezent, o parte din MGA 2016 (550,9 milioane EUR în prețurile din 2018) este în continuare disponibilă. Disponibilitatea globală a MGA în 2018 este, prin urmare, de 1 688,7 milioane EUR (în prețuri curente).
Tabelul de mai jos prezintă în detaliu disponibilitățile anuale și utilizarea MGA începând din 2014.
5.Tabel recapitulativ și concluzii
Tabelele de mai jos sintetizează modificările aduse plafoanelor aferente creditelor de angajament și de plată din cadrul financiar pe baza articolului 3 alineatul (1) și a articolului 5 din Regulamentul privind CFM, în prețuri curente și în prețurile din 2011: