13.11.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 388/277


P8_TA(2018)0493

Completarea legislației UE în materie de omologare de tip în ceea ce privește retragerea Regatului Unit din Uniune ***I

Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 11 decembrie 2018 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de completare a legislației UE în materie de omologare de tip în ceea ce privește retragerea Regatului Unit din Uniune (COM(2018)0397 – C8-0250/2018 – 2018/0220(COD))

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

(2020/C 388/27)

Parlamentul European,

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2018)0397),

având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolul 114 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C8-0250/2018),

având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 19 septembrie 2018 (1),

având în vedere acordul provizoriu aprobat de comisia competentă în temeiul articolului 69f alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 28 noiembrie 2018, de a aproba poziția Parlamentului în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor și avizul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (A8-0359/2018),

1.

adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare;

2.

solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

3.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

(1)  JO C 440, 6.12.2018, p. 95.


P8_TC1-COD(2018)0220

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 11 decembrie 2018 în vederea adoptării Regulamentului (UE) 2019/… al Parlamentului European și al Consiliului de completare a legislației Uniunii în materie de omologare de tip în ceea ce privește retragerea Regatului Unit din Uniune

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) 2019/26.)