(1)

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (34) a suferit modificări substanțiale (35). Întrucât este necesar să se efectueze modificări suplimentare, regulamentul menționat ar trebui reformat, din motive de claritate.

(1)

Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 (34) a suferit modificări substanțiale (35). Întrucât este necesar să se efectueze modificări suplimentare indispensabile , regulamentul menționat ar trebui reformat, din motive de claritate. Aceste modificări ale regulamentului vor contribui la creșterea securității juridice și a flexibilității, la îmbunătățirea accesului la justiție și la o mai mare eficiență a procedurilor. În același timp, modificările aduseprezentului regulament vor facilita păstrarea suveranității depline a statelor membre în ceea ce privește dreptul material privind autoritatea părintească.

(3)

Funcționarea corectă și fără obstacole a unui spațiu de justiție în cadrul Uniunii, cu respectarea diferitelor sisteme de drept și tradiții juridice ale statelor membre este esențială pentru Uniune. În acest sens, ar trebui să fie consolidată în continuare încrederea reciprocă în sistemele de justiție ale statelor membre. Uniunea și-a stabilit ca obiectiv crearea, menținerea și dezvoltarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție în cadrul căruia se asigură libera circulație și accesul la justiție ale persoanelor. În vederea punerii în aplicare a acestor obiective, ar trebui consolidate drepturile persoanelor, în special ale copiilor, în cadrul procedurilor judiciare pentru a facilita cooperarea dintre autoritățile judiciare și administrative și executarea hotărârilor în materie de dreptul familiei cu implicații transfrontaliere. Recunoașterea reciprocă a hotărârilor în materie civilă ar trebui să fie îmbunătățită, accesul la justiție ar trebui simplificat și schimburile de informații între autoritățile statelor membre ar trebui îmbunătățite.

(3)

Funcționarea corectă și fără obstacole a unui spațiu de justiție în cadrul Uniunii, cu respectarea diferitelor sisteme de drept și tradiții juridice ale statelor membre este esențială pentru Uniune. În acest sens, ar trebui să fie consolidată în continuare încrederea reciprocă în sistemele de justiție ale statelor membre. Uniunea și-a stabilit ca obiectiv crearea, menținerea și dezvoltarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție în cadrul căruia se asigură libera circulație și accesul la justiție ale persoanelor. În vederea punerii în aplicare a acestor obiective, este esențială consolidarea drepturilor persoanelor, în special ale copiilor, în cadrul procedurilor judiciare pentru a facilita cooperarea dintre autoritățile judiciare și administrative și executarea hotărârilor în materie de dreptul familiei cu implicații transfrontaliere. Recunoașterea reciprocă a hotărârilor în materie civilă ar trebui să fie îmbunătățită, accesul la justiție ar trebui simplificat și schimburile de informații între autoritățile statelor membre ar trebui îmbunătățite , asigurându-se o verificare punctuală a caracterului nediscriminatoriu al procedurilor și practicilor utilizate de autoritățile competente ale statelor membre, pentru a proteja interesul superior al copilului și drepturile fundamentale conexe .

(4)

În acest scop, Uniunea trebuie să adopte, printre altele, măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă cu implicații transfrontaliere, în special atunci când sunt necesare pentru buna funcționare a pieței interne.

(4)

În acest scop, Uniunea trebuie să adopte, printre altele, măsuri în domeniul cooperării judiciare în materie civilă cu implicații transfrontaliere, în special atunci când sunt necesare pentru libera circulație a persoanelor și pentru buna funcționare a pieței interne.

(4a)

Pentru a consolida cooperarea judiciară în materie civilă cu implicații transfrontaliere, este necesară o formare judiciară, în special în dreptul familiei la nivel transfrontalier. Sunt necesare activități de formare, precum seminare și schimburi, atât la nivelul Uniunii, cât și la nivel național, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la acest regulament, la conținutul și la consecințele sale, precum și pentru a consolida încrederea reciprocă a statelor membre în sistemele lor judiciare naționale respective.

(6)

În vederea garantării egalității tuturor copiilor, prezentul regulament ar trebui să reglementeze toate hotărârile în materia autorității părintești, inclusiv măsurile de protecție a copiilor, independent de orice legătură cu o procedură matrimonială  sau de alt tip .

(6)

În vederea garantării egalității tuturor copiilor, prezentul regulament ar trebui să reglementeze toate hotărârile în materia autorității părintești, inclusiv măsurile de protecție a copiilor, independent de orice legătură cu o procedură matrimonială.

(6a)

În temeiul prezentului regulament, normele privind jurisdicția ar trebui să se aplice, de asemenea, tuturor copiilor aflați pe teritoriul Uniunii a căror reședință obișnuită nu poate fi stabilită cu certitudine. Domeniul de aplicare al acestor norme ar trebui extins, pentru a include în special copiii refugiați și copiii care au fost strămutați la nivel internațional din motive socioeconomice sau ca urmare a tulburărilor din țara lor.

(12a)

Prezentul regulament ar trebui să respecte integral drepturile prevăzute în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („Carta”) și în special dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil, stabilit la articolul 47 din Cartă, precum și dreptul la respectarea vieții private și de familie, stabilit la articolul 7 din Cartă, și drepturile copilului stabilite la articolul 24 din Cartă.

(13)

Temeiurile de competență în materia autorității părintești sunt concepute în funcție de interesul superior al copilului și ar trebui să se aplice ținând seama de acesta . Orice trimitere la interesul superior al copilului ar trebui interpretată din perspectiva articolului 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și a Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989.

(13)

Temeiurile de competență în materia autorității părintești ar trebui să fie întotdeauna concepute în funcție de interesul superior al copilului și ar trebui să se aplice din această perspectivă . Orice trimitere la interesul superior al copilului ar trebui interpretată din perspectiva articolelor 7, 14, 22 și 24 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și a Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989. Este imperativ ca statul membru ale cărui autorități sunt competente în temeiul prezentului regulament pentru soluționarea pe fond a unei cauze legate de autoritate părintească să asigure, în cazul unei hotărâri definitive care implică înapoierea copilului, protejarea interesului superior al copilului după înapoierea acestuia, în special atunci când copilul are contact cu ambii părinți.

(14a)

Semnificația termenului „reședință obișnuită” ar trebui interpretată de autorități pe baza definițiilor, în funcție de fiecare caz și ținând seama de circumstanțele specifice ale cazului.

(15)

Dacă reședința obișnuită a copilului se schimbă în urma unei mutări legale a copilului, competența ar trebui să urmeze copilul în vederea menținerii proximității. Acest lucru ar trebui să se aplice în cazul în care procedurile nu sunt încă în curs și în cazul procedurilor pendinte. Cu toate acestea, în cadrul procedurilor pendinte, părțile pot conveni în interesul eficienței justiției ca instanțele din statul membru în care se desfășoară acțiunea să își păstreze competența până la pronunțarea hotărârii definitive, cu condiția ca acest lucru să fie în interesul superior al copilului. Această posibilitate este deosebit de importantă atunci când procedura se apropie de sfârșit și unul dintre părinți dorește să se mute în alt stat membru împreună cu copilul .

(15)

Dacă reședința obișnuită a copilului se schimbă în urma unei mutări legale a copilului, competența ar trebui să urmeze copilul în vederea menținerii proximității. Cu toate acestea, în cadrul procedurilor pendinte, părțile pot conveni, în interesul eficienței actului de justiție, ca instanțele din statul membru în care cauza este pendinte să își păstreze competența până la pronunțarea hotărârii definitive, cu condiția ca acest lucru să fie în interesul superior al copilului. Pe de altă parte, procedurile pendinte care au ca obiect dreptul de custodie și dreptul de vizită ar trebui finalizate printr-o hotărâre definitivă, astfel încât persoanele care au dreptul la custodie să nu deplaseze copilul într-o altă țară pentru a evita o hotărâre nefavorabilă a unei autorități, cu excepția cazului în care părțile convin să pună capăt procedurilor pendinte .

(17)

Prezentul regulament nu ar trebui să împiedice autoritățile unui stat membru care nu sunt competente pe fond să ia, în caz de urgență, măsuri provizorii, inclusiv asigurătorii privind persoana sau bunurile copilului aflate în acel stat membru . Aceste măsuri ar trebui recunoscute și executate în toate celelalte state membre, inclusiv în statele membre competente în temeiul prezentului regulament, până când o autoritate competentă din statul membru respectiv ia măsurile pe care le consideră corespunzătoare. Cu toate acestea, măsurile luate de către o instanță dintr-un stat membru ar trebui să fie modificate sau înlocuite numai prin măsuri dispuse de o instanță din statul membru care are competență pe fond. O autoritate competentă doar în materie de măsuri provizorii, inclusiv asigurătorii, ar trebui, dacă este sesizată cu o cerere privind fondul cauzei, să se declare, din oficiu, necompetentă. În măsura în care protecția interesului superior al copilului impune acest lucru, autoritatea ar trebui să informeze, direct sau prin intermediul autorității centrale, autoritatea din statul membru care are competență pe fond în temeiul prezentului regulament în legătură cu măsurile luate. Nerespectarea obligației de a informa autoritatea unui alt stat membru nu ar trebui totuși să constituie în sine un motiv de nerecunoaștere a măsurii.

(17)

Prezentul regulament nu ar trebui să împiedice autoritățile unui stat membru care nu sunt competente pe fond să ia, în caz de urgență, de exemplu, în caz de violență domestică sau violență de gen, măsuri provizorii, inclusiv asigurătorii privind persoana sau bunurile copilului aflate în acel stat membru. Aceste măsuri ar trebui recunoscute și executate în toate celelalte state membre, inclusiv în statele membre competente în temeiul prezentului regulament, până când o autoritate competentă din statul membru respectiv ia măsurile pe care le consideră corespunzătoare. Cu toate acestea, măsurile luate de către o instanță dintr-un stat membru ar trebui să fie modificate sau înlocuite numai prin măsuri dispuse de o instanță din statul membru care are competență pe fond. O autoritate competentă doar în materie de măsuri provizorii, inclusiv asigurătorii, ar trebui, dacă este sesizată cu o cerere privind fondul cauzei, să se declare, din oficiu, necompetentă. În măsura în care protecția interesului superior al copilului impune acest lucru, autoritatea ar trebui să informeze fără întârziere , direct sau prin intermediul autorității centrale, autoritatea din statul membru care are competență pe fond în temeiul prezentului regulament în legătură cu măsurile luate. Nerespectarea obligației de a informa autoritatea unui alt stat membru nu ar trebui totuși să constituie în sine un motiv de nerecunoaștere a măsurii.

(18)

În cazuri excepționale, este posibil ca autoritățile statului membru în care copilul își are reședința obișnuită să nu fie cele mai în măsură să soluționeze cazul. În interesul superior al copilului, în mod excepțional și în anumite condiții, autoritatea competentă poate să își transfere competența, într-un caz specific, unei autorități din alt stat membru, în cazul în care această autoritate este mai bine plasată să soluționeze cazul. Cu toate acestea, în acest caz, cea de a  doua autoritate nu ar trebui să își poată transfera competența unei a treia autorități .

(18)

În cazuri excepționale, cum ar fi cele care implică violența domestică sau de gen, o atenție deosebită ar trebui acordată posibilității ca autoritățile statului membru în care copilul își are reședința obișnuită să nu fie cele mai în măsură să soluționeze cazul. În mod excepțional și în anumite condiții, autoritatea competentă poate să își transfere competența, într-un caz specific, unei autorități din alt stat membru, în cazul în care această autoritate este mai în măsură să soluționeze cazul. Cu toate acestea, în acest caz este nevoie de acordul prealabil al celei de-a doua autorități , întrucât, dacă a  acceptat cauza, ace asta din urmă nu își poate declina competența în favoarea unei a treia autorități . Înaintea oricărei declinări de competență, este esențial să se determine și să se țină seama pe deplin de interesul superior al copilului .

(23)

În cadrul procedurilor în materia autorității părintești derulate în temeiul prezentului regulament, precum și al celor de înapoiere derulate în temeiul Convenției de la Haga din 1980 ar trebui să se respecte dreptul copilului de a-și exprima părerea în mod liber, iar atunci când se analizează interesul superior al copilului, ar trebui să se acorde o importanță corespunzătoare părerii copilului. Ascultarea copilului în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și cu articolul 12 din Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului joacă un rol important în aplicarea prezentului regulament. Cu toate acestea, prezentul regulament nu urmărește  stabilirea modalităților de ascultare a copilului, de exemplu dacă acesta trebuie ascultat de judecător personal sau de către un expert cu o formare specială și care informează ulterior instanța , ori dacă acesta este ascultat în sala de judecată sau în alt loc .

(23)

În cadrul procedurilor în materia autorității părintești derulate în temeiul prezentului regulament, precum și al celor de înapoiere derulate în temeiul Convenției de la Haga din 1980 ar trebui să se respecte dreptul copilului de a-și exprima părerea în mod liber, iar atunci când se analizează interesul superior al copilului, ar trebui să se acorde o importanță corespunzătoare părerii copilului. Ascultarea copilului în conformitate cu articolul 24 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, cu articolul 12 din Convenția Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului și cu Recomandarea Consiliului Europei privind participarea copiilor și a tinerilor sub 18 ani  (1a) joacă un rol important în aplicarea prezentului regulament. Cu toate acestea, prezentul regulament nu urmărește stabilirea unor standarde minime comune privind procedura de ascultare a copilului, care este în continuare reglementată de legislația națională a statelor membre .

(26)

În vederea încheierii cât mai rapide a procedurii de înapoiere prevăzute în Convenția de la Haga din 1980, statele membre ar trebui să concentreze competența pentru aceste proceduri la una sau mai multe instanțe, ținând seama în mod corespunzător de structurile interne de administrare a justiției. Concentrarea competenței la un număr limitat de instanțe dintr-un stat membru reprezintă o modalitate esențială și eficace de a accelera soluționarea cazurilor de răpire de copii care implică mai multe state membre, întrucât judecătorii care soluționează un număr mai mare de astfel de cazuri capătă o expertiză specială. În funcție de structura sistemului juridic, competența în cazurile de răpire de copii ar putea fi concentrată la o singură instanță pentru întreaga țară sau la un număr limitat de instanțe, utilizând, de exemplu, numărul de curți de apel ca punct de plecare și concentrând competența pentru cazurile de răpire internațională de copii la o singură instanță de prim grad de jurisdicție din raza teritorială a fiecărei curți de apel. Fiecare instanță ar trebui să se pronunțe în termen de cel mult șase săptămâni de la data la care este sesizată cu cererea sau cu calea de atac. Statele membre ar trebui să limiteze la una singură numărul căilor de atac împotriva unei hotărâri prin care se aprobă sau se refuză înapoierea copilului în temeiul Convenției de la Haga din 1980 privind răpirea copiilor.

(26)

În vederea încheierii cât mai rapide a procedurii de înapoiere prevăzute în Convenția de la Haga din 1980, statele membre ar trebui să atribuie competența pentru aceste proceduri unui număr limitat de instanțe, ținând seama în mod corespunzător de structurile interne de administrare a justiției. Atribuirea competenței unui număr limitat de instanțe dintr-un stat membru reprezintă o modalitate esențială și eficace de a accelera soluționarea cazurilor de răpire de copii care implică mai multe state membre, întrucât judecătorii care soluționează un număr mai mare de astfel de cazuri capătă o expertiză specială. În funcție de structura sistemului juridic, competența în cazurile de răpire de copii ar putea fi atribuită unui număr limitat de instanțe, utilizând, de exemplu, numărul de curți de apel ca punct de plecare și atribuind competența pentru cazurile de răpire internațională de copii la o singură instanță de prim grad de jurisdicție din raza teritorială a fiecărei curți de apel , fără a periclita însă dreptul părților de acces la justiție și promptitudinea procedurilor de înapoiere . Fiecare instanță ar trebui să se pronunțe în termen de cel mult șase săptămâni de la data la care este sesizată cu cererea sau cu calea de atac. Statele membre ar trebui să limiteze la una singură numărul căilor de atac împotriva unei hotărâri prin care se aprobă sau se refuză înapoierea copilului în temeiul Convenției de la Haga din 1980 privind răpirea copiilor. De asemenea, ar trebui să se garanteze recunoașterea într-un stat membru a hotărârilor pronunțate într-un alt stat membru. Dacă instanța a pronunțat o hotărâre în cadrul unei proceduri judiciare, este esențial ca aceasta să fie recunoscută în întreaga Uniune Europeană, în special în interesul superior al copilului.

(28)

În toate cazurile care privesc copii, în special în cazurile de răpire internațională de copii, autoritățile judiciare și administrative ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a obține soluționarea pe cale amiabilă, prin mediere și prin alte mijloace adecvate, primind asistență, după caz, din partea rețelelor existente și a structurilor de sprijin pentru mediere în caz de litigii transfrontaliere în materia autorității părintești. Aceste eforturi nu ar trebui, totuși, să prelungească în mod nejustificat acțiunea de înapoiere introdusă în temeiul Convenției de la Haga din 1980.

(28)

Recurgerea la mediere poate avea un rol major în încetarea conflictelor, în toate cazurile privind copiii și în special în cazul conflictelor transfrontaliere dintre părinți pentru dreptul de custodie și de vizită și în cazurile de răpire internațională de copii . În plus, având în vedere creșterea numărului de litigii transfrontaliere privind custodia în întreaga Uniune Europeană, atunci când nu este disponibil un cadru internațional, ca urmare a recentelor fluxuri de migrație, medierea se dovedește adesea a fi singurul mijloc legal de a ajuta familiile să găsească o soluție amiabilă și rapidă la conflictele familiale. În vederea promovării medierii în astfel de cazuri , autoritățile judiciare și administrative, asistate, după caz, de rețelele existente și structurile de sprijin pentru mediere în caz de litigii transfrontaliere în materie de autoritate părintească , ar trebui să ajute părțile, înainte sau în cursul procedurii judiciare, să selecteze mediatorii adecvați și să organizeze medierea. Ar trebui să se acorde părților un ajutor financiar pentru mediere, cel puțin în măsura în care li s-a acordat sau li s-ar fi acordat asistență judiciară . Aceste eforturi nu ar trebui, totuși, să prelungească în mod nejustificat acțiunea de înapoiere introdusă în temeiul Convenției de la Haga din 1980 și nu ar trebui să aibă drept rezultat participarea obligatorie a victimelor oricăror forme de violență, inclusiv violența domestică, la procesul de mediere .

(28a)

Pentru a oferi o alternativă reală la acțiunile în justiție în cazul litigiilor familiale naționale sau internaționale, este esențial ca mediatorii implicați să fi urmat o pregătire specializată corespunzătoare. Pregătirea ar trebui să cuprindă, în special, cadrul juridic al litigiilor familiale transfrontaliere, competențe interculturale și instrumente pentru controlul situațiilor foarte conflictuale, având în permanență în vedere interesul superior al copilului. Formarea judecătorilor, care poate fi o sursă-cheie a trimiterilor către mediere, ar trebui să includă și modalitățile de a încuraja părțile să se angajeze în mediere cât mai devreme posibil, precum și de a include medierea în procedurile judiciare și în calendarul procedurilor stabilit în temeiul Convenției de la Haga privind răpirea copiilor fără a provoca întârzieri inutile.

(30)

În cazul în care instanța din statul membru în care copilul a fost deplasat sau reținut în mod ilicit decide să refuze înapoierea copilului în temeiul Convenției de la Haga din 1980, în hotărâre ar trebui să se menționeze în mod explicit articolele relevante din Convenția de la Haga din 1980 pe care s-a întemeiat hotărârea de refuz. O astfel de hotărâre poate fi înlocuită, totuși, cu o hotărâre ulterioară, pronunțată în cadrul unei proceduri de încredințare a copilului, după o examinare cuprinzătoare a interesului superior al copilului, a instanței din statul membru al reședinței obișnuite a copilului înaintea deplasării sale sau a reținerii sale ilicite. Dacă această hotărâre implică înapoierea copilului, înapoierea ar trebui realizată fără a fi necesară recurgerea la vreo procedură pentru recunoașterea și executarea hotărârii în cauză în statul membru în care se află copilul răpit.

(30)

În cazul în care instanța din statul membru în care copilul a fost deplasat sau reținut în mod ilicit decide să refuze înapoierea copilului în temeiul Convenției de la Haga din 1980, în hotărâre ar trebui să se menționeze în mod explicit articolele relevante din Convenția de la Haga din 1980 pe care s-a întemeiat hotărârea de refuz și motivele acesteia . O astfel de hotărâre poate fi înlocuită, totuși, cu o hotărâre ulterioară, pronunțată în cadrul unei proceduri de încredințare a copilului, după o examinare temeinică a interesului superior al copilului, a instanței din statul membru al reședinței obișnuite a copilului înaintea deplasării sale sau a reținerii sale ilicite. Dacă această hotărâre implică înapoierea copilului, înapoierea ar trebui realizată fără a fi necesară recurgerea la vreo procedură pentru recunoașterea și executarea hotărârii în cauză în statul membru în care se află copilul răpit.

(33)

În plus, obiectivul ca litigiile transfrontaliere în care sunt implicați copiii să fie soluționate într-un mod mai rapid și mai puțin costisitor justifică eliminarea hotărârii de încuviințare a executării înainte de executarea unei hotărâri în statul membru de executare pentru toate hotărârile în materia autorității părintești. În timp ce Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 a eliminat această cerință numai pentru hotărârile de acordare a dreptului de vizită și pentru anumite hotărâri prin care se dispune înapoierea unui copil, prezentul regulament prevede în prezent o singură procedură de executare transfrontalieră a tuturor hotărârilor în materia autorității părintești. Prin urmare, sub rezerva dispozițiilor din prezentul regulament, o hotărâre pronunțată de autoritățile unui stat membru ar trebui tratată ca și cum ar fi fost pronunțată în statul membru de executare.

(33)

În plus, obiectivul facilitării liberei circulații a cetățenilor europeni justifică eliminarea hotărârii de încuviințare a executării înainte de executarea unei hotărâri în statul membru de executare pentru toate hotărârile în materia autorității părintești care se încadrează în sfera de aplicabilitate a prezentului regulament. Acest lucru va determina, în special, o soluționare mai rapidă și mai puțin costisitoare a litigiilor transfrontaliere în care sunt implicați copiii. În timp ce Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 a eliminat această cerință numai pentru hotărârile de acordare a dreptului de vizită și pentru anumite hotărâri prin care se dispune înapoierea unui copil, prezentul regulament prevede în prezent o singură procedură de executare transfrontalieră a tuturor hotărârilor în materia autorității părintești care se încadrează în domeniul de aplicare al prezentului regulament . Prin urmare, sub rezerva dispozițiilor din prezentul regulament, o hotărâre pronunțată de autoritățile unui stat membru ar trebui tratată ca și cum ar fi fost pronunțată în statul membru de executare.

(37a)

Orice refuz de a recunoaște o hotărâre adoptată în temeiul prezentului regulament, pe motiv că recunoașterea ar fi vădit contrară ordinii publice a statului membru în cauză, ar trebui să respecte articolul 21 din Cartă.

(42)

În cazuri specifice în materia autorității părintești care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, autoritățile centrale ar trebui să coopereze între ele pentru a oferi asistență autorităților naționale, precum și titularilor autorității părintești. O astfel de asistență ar trebui să includă în special localizarea copilului, fie direct, fie prin intermediul altor autorități competente, în cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea unei cereri în temeiul prezentului regulament, și furnizarea de informații legate de copil necesare în scopul procedurii.

(42)

În cazuri specifice în materia autorității părintești care intră în domeniul de aplicare al prezentului regulament, autoritățile centrale ar trebui să coopereze între ele pentru a oferi asistență autorităților naționale, precum și titularilor autorității părintești. O astfel de asistență ar trebui să includă în special localizarea copilului, fie direct, fie prin intermediul altor autorități competente, în cazul în care acest lucru este necesar pentru îndeplinirea unei cereri în temeiul prezentului regulament, și furnizarea de informații legate de copil necesare în scopul procedurii. În cazul în care jurisdicția aparține unui alt stat membru decât cel al cărui resortisant este copilul, autoritățile centrale ale statului membru competent informează, fără întârzieri nejustificate, autoritățile centrale ale statului membru al cărui resortisant este copilul.

(44)

Fără a aduce atingere cerințelor procedurale prevăzute în legislația internă a statului solicitant, autoritatea solicitantă ar trebui să poată alege în mod liber, dintre canalele disponibile, modalitatea adecvată de a obține informațiile necesare, de exemplu, în cazul instanțelor, aplicând Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului, utilizând Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială, în special autoritățile centrale instituite prin prezentul regulament și judecătorii și punctele de contact din cadrul rețelei sau, în cazul autorităților administrative și judiciare, solicitând informații prin intermediul unei organizații neguvernamentale specializate în acest domeniu.

(44)

Fără a aduce atingere cerințelor procedurale prevăzute în legislația internă a statului solicitant, autoritatea solicitantă ar trebui să poată alege în mod liber, dintre canalele disponibile, modalitatea adecvată de a obține informațiile necesare, de exemplu, în cazul instanțelor, aplicând Regulamentul (CE) nr. 1206/2001 al Consiliului, utilizând Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială, în special autoritățile centrale instituite prin prezentul regulament și judecătorii și punctele de contact din cadrul rețelei sau, în cazul autorităților administrative și judiciare, solicitând informații prin intermediul unei organizații neguvernamentale specializate în acest domeniu. Ar trebui să se inițieze și/sau să se faciliteze cooperarea judiciară și comunicarea internaționale de către judecători special desemnați din cadrul rețelei sau judecători de legătură din fiecare stat membru. Rolul Rețelei judiciare europene ar trebui diferențiat de cel al autorităților centrale.

(46)

O autoritate a unui stat membru care are în vedere pronunțarea unei hotărâri în materia autorității părintești ar trebui să fie îndrituită să solicite comunicarea de informații relevante pentru protecția copilului de către autoritățile unui alt stat membru în cazul în care interesul superior al copilului impune acest lucru. În funcție de circumstanțe, acestea pot include informații cu privire la acțiunile și hotărârile privind unul dintre părinți sau frații/surorile copilului sau privind capacitatea unui părinte de a se ocupa de copil sau de a vizita copilul.

(46)

O autoritate a unui stat membru care are în vedere pronunțarea unei hotărâri în materia autorității părintești ar trebui să aibă obligația de a cere comunicarea informațiilor relevante pentru protecția copilului de către autoritățile unui alt stat membru în cazul în care interesul superior al copilului impune acest lucru. În funcție de circumstanțe, acestea pot include informații cu privire la acțiunile și hotărârile privind unul dintre părinți sau frații/surorile copilului sau privind capacitatea unui părinte sau a familiei de a se ocupa de copil sau de a vizita copilul. Cetățenia, situația economică și socială, precum și contextul cultural și religios ale unuia dintre părinți nu ar trebui să fie luate în considerare atunci când se decide asupra capacității acestuia de a se ocupa de copil.

(46a)

Comunicarea dintre judecători, autoritățile publice, autoritățile centrale, personalul care oferă asistență părinților și dintre părinți ar trebui promovată prin toate mijloacele, ținând cont, printre altele, de faptul că hotărârea de a nu înapoia copilul poate încălca drepturile fundamentale ale acestuia în aceeași măsură ca și hotărârea de a-l înapoia.

(48a)

În cazurile în care interesele copilului impun acest lucru, judecătorii ar trebui să comunice direct cu autoritățile centrale sau cu instanțele competente din alte state membre.

(49)

În cazul în care o autoritate a unui stat membru a pronunțat deja o hotărâre în materia autorității părintești sau are în vedere o astfel de hotărâre și executarea urmează să aibă loc în alt stat membru, autoritatea poate solicita ca autoritățile acestui din urmă stat membru să ofere asistență în ceea ce privește executarea hotărârii. Acest lucru ar trebui să se aplice, de exemplu, hotărârilor prin care se acordă un drept de vizită sub supraveghere exercitat într-un alt stat membru decât cel în care este situată autoritatea sau oricăror altor măsuri însoțitoare dispuse de autoritățile competente din statul membru în care hotărârea urmează să fie executată.

(49)

În cazul în care o autoritate a unui stat membru a pronunțat deja o hotărâre în materia autorității părintești sau are în vedere o astfel de hotărâre și executarea urmează să aibă loc în alt stat membru, autoritatea ar trebui să solicite ca autoritățile acestui din urmă stat membru să ofere asistență în ceea ce privește executarea hotărârii. Acest lucru ar trebui să se aplice, de exemplu, hotărârilor prin care se acordă un drept de vizită sub supraveghere exercitat într-un alt stat membru decât cel în care este situată autoritatea sau oricăror altor măsuri însoțitoare dispuse de autoritățile competente din statul membru în care hotărârea urmează să fie executată.

(50)

În cazul în care o autoritate a unui stat membru are în vedere plasarea copilului într-o familie substitutivă sau într-o instituție din alt stat membru, înainte de plasare ar trebui derulată o procedură de consultare prin intermediul autorităților centrale din ambele state membre. Înainte de a dispune măsura de plasare, autoritatea care intenționează să o dispună ar trebui să obțină acordul autorității competente din statul membru pe teritoriul căruia ar urma să fie plasat copilul. Întrucât cel mai adesea plasările sunt măsuri urgente necesare pentru a îndepărta copilul de o situație care îi afectează interesul superior, timpul este esențial în acest tip de hotărâri. Prin urmare, în vederea accelerării procedurii de consultare, prezentul regulament stabilește în mod exhaustiv condițiile în care se face cererea și termenul de răspuns pe care ar trebui să îl respecte statul membru în care copilul ar urma să fie plasat. Condițiile care se aplică acordării sau refuzării acordului continuă însă să fie reglementate de legislația națională a statului membru solicitat.

(50)

În cazul în care o autoritate a unui stat membru are în vedere plasarea copilului în grija unor membri ai familiei, într-o familie substitutivă sau într-o instituție din alt stat membru, înainte de plasare ar trebui derulată o procedură de consultare prin intermediul autorităților centrale din ambele state membre. Înainte de a dispune măsura de plasare, autoritatea care intenționează să o dispună ar trebui să obțină acordul autorității competente din statul membru pe teritoriul căruia ar urma să fie plasat copilul. Întrucât cel mai adesea plasările sunt măsuri urgente necesare pentru a îndepărta copilul de o situație care îi afectează interesul superior, timpul este esențial în acest tip de hotărâri. Prin urmare, în vederea accelerării procedurii de consultare, prezentul regulament stabilește în mod exhaustiv condițiile în care se face cererea și termenul de răspuns pe care ar trebui să îl respecte statul membru în care copilul ar urma să fie plasat. Condițiile care se aplică acordării sau refuzării acordului continuă însă să fie reglementate de legislația națională a statului membru solicitat.

(51)

Orice plasare a copilului pe termen lung în străinătate ar trebui să se facă în conformitate cu articolul 24 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a UE (dreptul de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe cu ambii părinți) și cu prevederile Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, în special articolele 8, 9 și 20. În special, atunci când se au în vedere diferitele soluții, ar trebui să se țină seama de necesitatea unei continuități în creșterea copilului și de contextul etnic, religios, cultural și lingvistic al acestuia.

(51)

Autoritățile de statresponsabile pentru plasarea copilului ar trebui să acționeze în conformitate cu articolul 24 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a UE (dreptul de a întreține cu regularitate relații personale și contacte directe cu ambii părinți) și cu prevederile Convenției Organizației Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, în special articolele 8, 9 și 20. În special, atunci când se au în vedere diferitele soluții, ar trebui să se țină seama de posibilitatea de a plasa frații/surorile în aceeași familie substitutivă sau în același centru de plasament, de necesitatea unei continuități în creșterea copilului și de contextul etnic, religios, cultural și lingvistic al acestuia. În special în cazul plasării pe termen lung a unui copil în străinătate, autoritățile competente ar trebui să ia întotdeauna în considerare posibilitatea plasării copilului în grija rudelor care locuiesc în altă țară, dacă copilul a stabilit o relație cu acestea, evaluând în mod individual interesul superior al copilului. Plasarea pe termen lung ar trebui să facă obiectul unei reexaminări periodice, în funcție de nevoile și interesul superior al copilului.

(ba)

răpirea internațională de copii;

(d)

plasarea copilului într-o familie substitutivă sau într-un centru de plasament;

(d)

plasarea copilului în grija unor membri ai familiei, într-o familie substitutivă sau într-un centru sigur de plasament din străinătate ;

1.

„autoritate” înseamnă orice autoritate judiciară sau administrativă din statele membre competente în materiile care intră sub incidența domeniului de aplicare al prezentului regulament;

1.

„autoritate” înseamnă orice autoritate judiciară sau administrativă , precum și orice altă autoritate din statele membre competente în materiile care intră sub incidența domeniului de aplicare al prezentului regulament;

3.

„stat membru” înseamnă toate statele membre, cu excepția Danemarcei;

3.

„stat membru” înseamnă toate statele membre ale Uniunii Europene , cu excepția Danemarcei;

4.

„hotărâre” înseamnă o decizie, o sentință sau o ordonanță pronunțată sau emisă de o autoritate a unui stat membru în materie de divorț, separare de drept, anulare a unei căsătorii sau autoritate părintească;

4.

„hotărâre” înseamnă o decizie, o sentință, o ordonanță pronunțată sau emisă de o autoritate a unui stat membru , sau un act autentic executoriu într-un stat membru sau un acord între părți care este executoriu în statul membru în care este încheiat în materie de divorț, separare de drept, anulare a unei căsătorii sau autoritate părintească;

12.

„deplasare sau reținere ilicită a unui copil” înseamnă deplasarea sau reținerea unui copil în cazul în care:

12.

„răpire internațională a unui copil” înseamnă deplasarea sau reținerea unui copil în cazul în care:

(i)

în termen de un an de când cel căruia i s-a încredințat copilul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de locul în care se afla copilul, nu s-a depus nicio cerere de înapoiere la autoritățile competente ale statului membru în care copilul a fost deplasat sau reținut;

(i)

în termen de un an de când cel căruia i s-a încredințat copilul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoștință de locul în care se afla copilul și cu toate că a fost informat de autorități cu privire la cerința legală de a depune o cerere de înapoiere , nu s-a depus nicio astfel de cerere de înapoiere la autoritățile competente ale statului membru în care copilul a fost deplasat sau reținut;

(a)

în cazul în care recunoașterea contravine în mod evident ordinii publice a statului membru în care se solicită aceasta sau

(a)

în cazul în care recunoașterea contravine în mod evident ordinii publice a statului membru în care se solicită aceasta , fără ca acest refuz să conducă la orice formă de discriminare interzisă în temeiul articolului 21 din Cartă; sau

(b)

în cazul în care actul de instituire a procedurii sau un act echivalent nu a fost notificat sau comunicat în timp util persoanei care nu s-a prezentat, astfel încât aceasta să își poată pregăti apărarea, cu excepția cazului în care se constată că respectiva persoană a acceptat hotărârea într-un mod neechivoc sau

(b)

în cazul în care hotărârea nu a fost notificată sau comunicată în timp util persoanei care nu s-a prezentat, astfel încât aceasta să își poată pregăti apărarea, cu excepția cazului în care se constată că respectiva persoană a acceptat hotărârea într-un mod neechivoc; sau

(a)

furnizarea de sprijin, la cererea autorității centrale dintr-un alt stat membru, pentru a determina locul în care se află un copil, atunci când este posibil ca acesta să fie prezent pe teritoriul statului membru solicitat și când determinarea locului în care acesta se află este necesară pentru soluționarea unei cereri în temeiul prezentului regulament.

(a)

furnizarea de sprijin, la cererea autorității centrale dintr-un alt stat membru, pentru a determina locul în care se află un copil, atunci când este posibil ca acesta să fie prezent pe teritoriul statului membru solicitat și când determinarea locului în care acesta se află este necesară pentru aplicarea prezentului regulament;

(d)

facilitarea comunicărilor între  autorități , în special pentru aplicarea articolului 14, a articolului 25 alineatul (1) litera (a), a articolului 26 alineatul (2) și a articolului 26 alineatul (4) al doilea paragraf;

(d)

facilitarea comunicărilor între  autoritățile judiciare , în special pentru aplicarea articolelor 14 și 19 , a articolului 25 alineatul (1) litera (a), a articolului 26 alineatul (2) și a articolului 26 alineatul (4) al doilea paragraf;

(ea)

informarea titularilor autorității părintești cu privire la ajutorul și asistența judiciară, cum ar fi asistența oferită de avocații cu specializare bilingvă, pentru a se evita cazurile în care titularii autorității părintești își dau consimțământul fără a înțelege importanța acestuia;

(g)

garantarea completării în termen de șase săptămâni, atunci când inițiază o procedură sau facilitează inițierea unei proceduri cu scopul înapoierii unui copil în temeiul Convenției de la Haga din 1980, a dosarului pregătit în vederea acestei proceduri.

(g)

garantarea completării și a depunerii la instanța judecătorească sau la o altă autoritate competentă în termen de șase săptămâni, atunci când inițiază o procedură sau facilitează inițierea unei proceduri cu scopul înapoierii unui copil în temeiul Convenției de la Haga din 1980, a dosarului pregătit în vederea acestei proceduri.

(aa)

numărul cauzelor și al hotărârilor pronunțate în cadrul procedurilor de mediere care vizează autoritatea părintească;