3.3.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 68/1

Autorizație pentru ajutoarele de stat acordate în conformitate cu dispozițiile articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene

Cazuri în care Comisia nu ridică obiecţii

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2017/C 068/01)

Data adoptării deciziei

17.03.2014

Ajutorul nr.

SA.37176 (2014/N)

Stat membru

Marea Britanie

Regiune

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

Modifications to the UK Film Tax Relief

Temei legal

Finance Act 2006

Tipul măsurii

Schemă

Obiectiv

Cultură

Forma de ajutor

Reducerea bazei de impozitare

Buget

Buget global: GBP 1 700 (în milioane)

Buget anual: GBP 340 (în milioane)

Valoare

20 %

Durată (perioadă)

01.04.2014 – 31.03.2019

Sectoare economice

Activităţi de creaţie şi interpretare artistică

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

Her Majesty's Revenue and Customs

100 Parliament Street,

London SW1

United Kingdom

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

16.09.2014

Ajutorul nr.

SA.37178 (2013/N)

Stat membru

Franţa

Regiune

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

Aide de l'ANR au projet de R&D „SuperGrid” dans le cadre du programme d'investissement d'avenir.

Temei legal

Loi no 2010-237 du 9 mars 2010 de finances rectificative pour 2010 relative au programme d’investissements d’avenir.

Convention du 27 juillet entre l’Etat et l’agence nationale de la recherche portant application de l’article 8 de la loi no 2010-237 en ce qui concerne les instituts thématiques d’excellence en matière d’énergie décarbonées.

Tipul măsurii

Ajutor individual

SAS SuperGrid

Obiectiv

Cercetare şi dezvoltare

Forma de ajutor

Subvenţie directă

Buget

Buget global: EUR 86,66 (în milioane)

Valoare

100 %

Durată (perioadă)

Începând cu data de 01.10.2014

Sectoare economice

Cercetare-dezvoltare

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

DGCIS

61 boulevard Vincent Auriol, 75013 PARIS

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

07.11.2016

Ajutorul nr.

SA.37183 (2015/NN)

Stat membru

Franţa

Regiune

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

Plan France Très Haut Débit

Temei legal

Arrêté du 29 avril 2013 relatif à l'approbation du cahier des charges de l'appel à projets „France très haut débit – Réseaux d'initiative publique”;

Loi no 2010-237 du 9 mars 2010 de finances rectificative pour 2010;

Code général des collectivités territoriales, notamment les articles L.1425-1 et L.1425-2;

Code des postes et des communications électroniques, notamment les articles L.34-8 et L.34-8-3

Tipul măsurii

Schemă

Obiectiv

Dezvoltare regională, Dezvoltare sectorială

Forma de ajutor

Subvenţie directă

Buget

Buget global: EUR 13 000 (în milioane)

Buget anual: EUR 2 000 (în milioane)

Valoare

100 %

Durată (perioadă)

pâna la 31.12.2022

Sectoare economice

Telecomunicaţii

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

Direction générale de la compétitivité, de l'industrie et des services

67 rue Barbès – BP 80001 – 94201 Ivry-sur-Seine CEDEX

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

17.03.2014

Ajutorul nr.

SA.38306 (2014/N)

Stat membru

Marea Britanie

Regiune

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

Modifications to the UK Film Tax Relief

Temei legal

Finance Act 2006

Tipul măsurii

Schemă

Obiectiv

Cultură

Forma de ajutor

Reducerea bazei de impozitare

Buget

Buget global: GBP 1 700 (în milioane)

Buget anual: GBP 340 (în milioane)

Valoare

20 %

Durată (perioadă)

01.04.2014 – 31.03.2019

Sectoare economice

Activităţi de creaţie şi interpretare artistică

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

Her Majesty's Revenue and Customs

100 Parliament Street

London, SW1A 2BQ

United Kingdom

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

11.12.2014

Ajutorul nr.

SA.39299 (2014/N)

Stat membru

Franţa

Regiune

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

Crédit d'impôt en faveur de la création de jeux vidéo – modifications

Temei legal

Articles 220 terdecies et 220 X du Code Général des Impôts (CGI)

Articles 46 quater-0 YZG à YZI de l’annexe III au CGI

Articles D. 331-19 à D. 331-37 du code du cinéma et de l’image animée, codifiant le décret no 2008-508 du 29 mai 2008 pris pour l'application des articles 220 terdecies et 220 X du code général des impôts et relatif à l'agrément des jeux vidéo ouvrant droit au crédit d'impôt pour dépenses de création de jeux vidéo ainsi que l’arrêté du 29 mai 2008 pris pour son application.

Tipul măsurii

Schemă

Obiectiv

Cultură

Forma de ajutor

Scutire fiscală

Buget

Buget global: EUR 42 (în milioane)

Buget anual: EUR 14 (în milioane)

Valoare

20 %

Durată (perioadă)

pâna la 31.12.2017

Sectoare economice

ACTIVITĂŢI DE SPECTACOLE; CULTURALE ŞI RECREATIVE

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

Centre national du cinéma et de l'image animée

12 rue de Lübeck 75784 Paris cedex 16

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

20.12.2016

Ajutorul nr.

SA.42955 (2016/N-2)

Stat membru

Germania

Regiune

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

Netzreserve

Temei legal

Netzreserve, Artikel 6 des Strommarktgesetzes

Tipul măsurii

Schemă

Obiectiv

Altele (vă rugăm specificaţi)

Forma de ajutor

Altele – siehe Anlage

siehe Anlage

Buget

Valoare

0 %

Durată (perioadă)

01.01.2017 – 30.06.2020

Sectoare economice

PRODUCŢIA ŞI FURNIZAREA DE ENERGIE ELECTRICĂ ŞI TERMICĂ; GAZE; APĂ CALDĂ ŞI AER CONDIŢIONAT

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

Übertragungsnetzbetreiber bzw. BNetzA

Multiple addresses

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

28.07.2016

Ajutorul nr.

SA.43023 (2015/N)

Stat membru

Italia

Regiune

CALABRIA

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

Aeroporto di Lamezia Terme – nuova aerostazione passeggeri

Temei legal

Delibera di Giunta Regionale (DGR) no 139 del 21/05/2015.

Tipul măsurii

ajutor ad hoc

SACAL SpA

Obiectiv

Dezvoltare regională, Dezvoltare sectorială

Forma de ajutor

Subvenţie directă

Buget

Buget global: EUR 16,48 (în milioane)

Valoare

45 %

Durată (perioadă)

Sectoare economice

Transporturi aeriene de pasageri

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

Regione Calabria – Dip.6 – Infrastrutture, Lavori Pubblici e mobilità

Via Francesco Crispi, 33 88100 – Catanzaro

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

22.08.2016

Ajutorul nr.

SA.43182 (2015/N)

Stat membru

Republica Cehă

Regiune

Czech Republic

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

Promotion of electricity production from small hydro powerlants

Temei legal

Act No. 165/2012 Coll., on Promoted Energy Resources and on Amendment to the Law.

Decree No. 440/2012 Coll., on guarantees of the origin of electricity from renewable sources

Decree No 478/2012 Coll., on reporting and recording of electricity and heat from supported sources and biomethane, quantity and quality of actually acquired and used resources and to perform certain other provisions of the Act on promoted energy sources

Decree No. 350/2013 Coll. amending Decree No. 347/2012 Coll., which sets the technical and economic parameters for the production of renewable electricity and the lifetime of the supported electricity generating sources

Decree No. 346/2012 Coll. on the terms and procedures for the selection of the forms of aid, registration procedures for the support of the market operator, deadlines, procedures and changes to green bonus schemes of electricity and the date of offering electricity to the compulsory buyer

Decree No. 439/2012 Coll. on establish procedures and terms of charging and covering of the price component for the transmission and distribution of electricity a gas to cover the costs connected with promotion of electricity, decentralized production of electricity and biomethane and implementation of others provisions of Act on Promoted Energy Resources

Decree No. 436/2013 Coll. on manner of price regulation and price control procedures in power and heat sector, amending Decree No. 140/2009 Coll. on manner of price regulation in the energy sector, and price control procedures, as amended.

Price decision of the Energy Regulatory Office, which establishes support for the supported sources

Tipul măsurii

Schemă

Obiectiv

Protecţia mediului

Forma de ajutor

Altele – Feed-in tariffs and feed-in premiums

Buget

Buget global: CZK 11 500 (în milioane)

Valoare

0 %

Durată (perioadă)

01.01.2016 – 31.12.2020

Sectoare economice

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică; gaze; apă caldă şi aer condiţionat

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

OTE, a. s. (the Czech electricity and gas market operator)

Praha 8, Karlín, Sokolovská 192/79, PSČ 186 00

Ministerstvo průmyslu a obchodu (Czech Ministry of Industry and Trade)

Na Františku 32, 110 15 Praha 1

Energetický regulační úřad (Czech Energy Regulatory Office)

Masarykovo náměstí 5, 586 01 Jihlava

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

22.08.2016

Ajutorul nr.

SA.43451 (2015/N)

Stat membru

Republica Cehă

Regiune

Czech Republic

Mixte

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

Operationing support for small scale biogas installations with capacity of up to 500 kW

Temei legal

Act No. 165/2012 Coll., on Promoted energy resources and amending certain laws as amended by Act No. 131/2015 Coll., amending Act No. 458/2000 Coll., on business conditions and public administration in the energy sectors and on amendment to other laws (the Energy Act), as amended, and other related laws.

a)

The new decree, which will be effective from January 1, 2016 and will replace the decree No. 478/2012 Coll., on reporting and recording of electricity and heat from supported sources and biomethane, quantity and quality of actually acquired and used resources and to perform certain other provisions of the Act on promoted energy sources

b)

The new decree, which will be effective from 1 January 2016 and will replace the decree No. 347/2012 Coll., which sets the technical and economic parameters for the production of renewable electricity and the lifetime of the supported electricity generating sources

c)

The new decree, which will be effective from 1 January 2016 and will replace the decree No. 346/2012 Coll. on the terms and procedures for the selection of the forms of aid, registration procedures for the support of the market operator, deadlines, procedures and changes to green bonus schemes of electricity and the date of offering electricity to the compulsory buyer

d)

The new decree, which will be effective from 1 January 2016 and will replace the decree No. 193/2014 Coll. on the methods and dates of billing and reimbursing the price for the payment of costs associated with the support of electricity and implementation of some further provisions of the Act on promoted energy resources.

e)

Decree No. 194/2015 Coll. on manner of price regulation and price control procedures in power and heat sector.

Price decision of the Energy Regulatory Office, which establishes support for the supported sources.

Tipul măsurii

Schemă

Obiectiv

Protecţia mediului

Forma de ajutor

Altele – feed-in premium

Buget

Buget global: CZK 8 100 (în milioane)

Valoare

0 %

Durată (perioadă)

01.01.2016 – 31.12.2020

Sectoare economice

Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică; gaze; apă caldă şi aer condiţionat

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

OTE, a. s. (the Czech electricity and gas market operator)

Praha 8, Karlín, Sokolovská 192/79, PSČ 186 00

Ministerstvo průmyslu a obchodu (Czech Ministry of Industry and Trade)

Na Františku 32, 110 15 Praha 1

Energetický regulační úřad (Czech Energy Regulatory Office)

Masarykovo náměstí 5, 586 01 Jihlava

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

19.12.2016

Ajutorul nr.

SA.44628 (2016/N)

Stat membru

Italia

Regiune

ITALIA

Mixte

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

Marebonus – scheme to incentivise the highways of the sea

Temei legal

Articolo 1 comma 647 e comma 649 della legge 29 dicembre 2015 n. 208 „Disposizioni per la formazione del bilancio annuale e pluriennuale dello Stato” (legge di stabilità 2016) pubblicatoa in Gazzetta ufficiale della Repubblica Italiana Serie Generale n. 302 del 30 dicembre 2015

Tipul măsurii

Schemă

Maritime companies

Obiectiv

Protecţia mediului, Dezvoltare sectorială

Forma de ajutor

Subvenţie directă

Buget

Buget global: EUR 138,2 (în milioane)

Buget anual: EUR 46,13 (în milioane)

Valoare

30 %

Durată (perioadă)

pâna la 31.12.2018

Sectoare economice

Transporturi maritime şi costiere de marfă

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

Ministero infrastrutture e trasporti – Dipartimento per i trasporti, la navigazione, gli affari generali e il personale – Direzione Generale per il trasporto stradale e per l'intermodalità

via G. Caraci 36 Roma, Italia

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

20.12.2016

Ajutorul nr.

SA.44679 (2016/N)

Stat membru

Germania

Regiune

DEUTSCHLAND

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

Änderungsnotifizierung zur Genehmigung des EEG 2014 (SA.38632)

Temei legal

EEG 2014

Tipul măsurii

Schemă

Obiectiv

Protecţia mediului

Forma de ajutor

Altele – Ermäßigung des Beitrags zur Finanzierung erneuerbarer Energien

siehe Genehmigung der EU-Kommission zu SA.38632

Buget

Buget anual: EUR 5 000 (în milioane)

Valoare

0 %

Durată (perioadă)

23.07.2016 – 23.07.2024

Sectoare economice

INDUSTRIA PRELUCRĂTOARE

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

Keine Angabe

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

14.11.2016

Ajutorul nr.

SA.45258 (2016/N)

Stat membru

Germania

Regiune

DEUTSCHLAND

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

Richtlinie zur Senkung der Lohnnebenkosten in der Seeschifffahrt

Temei legal

Directive on the reduction of non-wage labour costs in maritime shipping 23.03.2016

Tipul măsurii

Schemă

Obiectiv

Dezvoltare sectorială

Forma de ajutor

Reducerea contribuţiilor de asigurări sociale

Buget

Buget global: EUR 264 (în milioane)

Buget anual: EUR 66 (în milioane)

Valoare

0 %

Durată (perioadă)

pâna la 31.12.2020

Sectoare economice

Transporturi maritime şi costiere de marfă

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

Bundesamt für Seeschifffahrt und Hydrographie

Bernhard-Nocht-Str. 78, 20359 Hamburg

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

20.12.2016

Ajutorul nr.

SA.45461 (2016/N)

Stat membru

Germania

Regiune

DEUTSCHLAND

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

EEG 2017

Temei legal

EEG 2017

Tipul măsurii

Schemă

Obiectiv

Protecţia mediului, Dezvoltare sectorială

Forma de ajutor

Grant/Subvenționare a ratei dobânzii, Reducerea nivelului de impozitare

Buget

Buget anual: EUR 20 000 (în milioane)

Valoare

0 %

Durată (perioadă)

01.01.2017 – 31.12.2020

Sectoare economice

INDUSTRIA PRELUCRĂTOARE, Producţia; transportul şi distribuţia energiei electrice

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

Gesetzgeber und Bundesministerium für Wirtschaft und Energie

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

18.07.2016

Ajutorul nr.

SA.45606 (2016/N)

Stat membru

Italia

Regiune

FRIULI-VENEZIA GIULIA

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

Interventi per lo sviluppo dell’intermodalità

Temei legal

Legge regionale 24 maggio 2004, n. 15, art. 21 che prevede la concessione di contributi per l'istituzione di servizi di trasporto ferroviario intermodale e di nuovi sercizi marittimi per il trasporto combinato delle merci.

Delibera n. 1970/2004 della Giunta regionale del FVG decante „Disposizioni applicazione della succitata legge regionale 15/2004 e che stabilisce i termini e le condizioni di attuazione del regime di aiuto notificato.” (regolamento di attuazione)

Tipul măsurii

Ajutor individual

Obiectiv

Protecţia mediului

Forma de ajutor

Subvenţie directă

Buget

Buget global: EUR 12 (în milioane)

Buget anual: EUR 2 (în milioane)

Valoare

30 %

Durată (perioadă)

pâna la 31.12.2021

Sectoare economice

TRANSPORT ŞI DEPOZITARE

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

Regione Autonoma Friuli Venezia Giulia, Direzione centrale infrastrutture e territorio

I-34126 Trieste, via Giulia 75/1

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

24.10.2016

Ajutorul nr.

SA.45694 (2016/N)

Stat membru

Portugalia

Regiune

NORTE, ALGARVE, CENTRO (P), ALENTEJO, GRANDE LISBOA, PORTUGAL

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

Portugal – PO SEUR Programme for Clean Buses in urban areas

Temei legal

Order No. 57-B/2015 of 27 February 2015, amended by Order No. 404-A/2015 of 18 November 2015

Tipul măsurii

Schemă

Obiectiv

Protecţia mediului, Eficiență energetică

Forma de ajutor

Subvenţie directă

Buget

Buget global: EUR 60 (în milioane)

Buget anual: EUR 20 (în milioane)

Valoare

85 %

Durată (perioadă)

pâna la 31.12.2020

Sectoare economice

Alte transporturi terestre de călători

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

Management Authority of PO SEUR – Programa Operacional Sustentabilidade e Eficiência no Uso de Recursos

Av. Columbano Bordalo Pinheiro, 5 – 2.o, 1099-019 Lisbon, Portugal

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

12.12.2016

Ajutorul nr.

SA.46308 (2016/N)

Stat membru

Germania

Regiune

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

INVEST – Zuschuss für Wagniskapital

Temei legal

Richtlinie zur Bezuschussung von Wagniskapital privater Investoren für junge innovative Unternehmen

Tipul măsurii

Schemă

Obiectiv

Finanțare de risc, IMM-uri

Forma de ajutor

Subvenţie directă

Buget

Buget global: EUR 184 (în milioane)

Buget anual: EUR 46 (în milioane)

Valoare

%

Durată (perioadă)

01.01.2017 – 31.12.2020

Sectoare economice

Toate sectoarele economice care pot beneficia de ajutor

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

Bundesamt für Wirtschaft und Ausfuhrkontrolle (BAFA)

Frankfurter Straße 29-35, 65760 Eschborn

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

19.12.2016

Ajutorul nr.

SA.46951 (2016/N)

Stat membru

Irlanda

Regiune

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

10th prolongation of the Credit Union Resolution Scheme H1 2017

Temei legal

Central Bank and Credit Institutions (Resolution) Act 2011

Tipul măsurii

Schemă

Obiectiv

Remediu pentru o perturbare gravă în cadrul economiei

Forma de ajutor

Subvenţie directă, garantare, Altele – The recoupable funding will be provided by the Minister for Finance from State Resources

Please see attached notification

Buget

Buget global: EUR 500 (în milioane)

Valoare

Durată (perioadă)

01.01.2017 – 30.06.2017

Sectoare economice

INTERMEDIERI FINANCIARE ŞI ASIGURARI

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

The Minister, acting on behalf of the Government, in accordance with the Central Bank and Credit Institutions (Resolution) Act 2011.

Department of Finance, Government Building. Merrion Street, Dublin 2, Ireland

Alte informaţii

Textul deciziei în limba (limbile) originală (originale), din care au fost înlăturate toate informaţiile confidenţiale, poate fi consultat pe site-ul:

http://ec.europa.eu/competition/elojade/isef/index.cfm.

Data adoptării deciziei

27.01.2017

Ajutorul nr.

SA.47174 (2016/N)

Stat membru

Spania

Regiune

Titlu (şi/sau numele beneficiarului)

Amendment of the Restructuring of Banco CEISS through integration with Unicaja Banco – Amendment to the restructuring plan of Banco CEISS

Temei legal

Ley 11/2015, de 18 de junio, de recuperación y resolución de entidades de crédito y empresas de servicios de inversión (Disposición transitoria primera).

https://www.boe.es/buscar/act.php?id=BOE-A-2015-6789

Ley 9/2012, de 14 de noviembre, de reestructuración y resolución de entidades de crédito (art. 14)

https://www.boe.es/diario_boe/txt.php?id=BOE-A-2012-14062

Memorando de Entendimiento sobre condiciones de política sectorial financiera.

https://www.boe.es/boe/dias/2012/12/10/pdfs/BOE-A-2012-14946.pdf

Tipul măsurii

ajutor ad hoc

Obiectiv

Remediu pentru o perturbare gravă în cadrul economiei

Forma de ajutor

Buget

Valoare

Durată (perioadă)

Sectoare economice

Toate sectoarele economice care pot beneficia de ajutor

Numele şi adresa autorităţii de acordare a ajutorului

FROB

Avda. General Perón, 38. Edificio Masters II. Plantas 16-17C.P.28020, Madrid.