6.12.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 417/228 |
RAPORTUL
privind conturile anuale ale Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2016, însoțit de răspunsul agenției
(2017/C 417/37)
INTRODUCERE
1. |
Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „agenția”), cu sediul la Viena, a fost instituită prin Regulamentul (CE) nr. 168/2007 al Consiliului (1). Obiectivul agenției este de a furniza asistență și expertiză autorităților relevante ale Uniunii și ale statelor membre atunci când acestea pun în aplicare legislația Uniunii privind drepturile fundamentale. |
2. |
Tabelul conține cifre-cheie cu privire la agenție (2). Tabel Cifre-cheie cu privire la agenție
|
INFORMAȚII ÎN SPRIJINUL DECLARAȚIEI DE ASIGURARE
3. |
Abordarea de audit adoptată de Curte cuprinde proceduri analitice de audit, testarea directă a operațiunilor și o evaluare a controalelor-cheie din cadrul sistemelor de supraveghere și de control ale agenției. Acestea sunt completate cu probe de audit rezultate din activitatea altor auditori, precum și cu o analiză a declarațiilor conducerii. |
OPINIE
Fiabilitatea conturilor Opinia privind fiabilitatea conturilor
Legalitatea și regularitatea operațiunilor subiacente conturilor Veniturile Opinia privind legalitatea și regularitatea operațiunilor de venituri subiacente conturilor
Plățile Opinia privind legalitatea și regularitatea plăților subiacente conturilor
Responsabilitățile conducerii și ale persoanelor însărcinate cu guvernanța
Responsabilitatea auditorului cu privire la auditul conturilor și al operațiunilor subiacente
|
16. |
Observațiile prezentate în continuare nu pun în discuție opinia exprimată de Curte. |
OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA CONTROALELE INTERNE
17. |
Delegările (subdelegările) oficiale din partea ordonatorilor de credite (ordonatorilor de credite delegați) au fost acordate fără să corespundă întotdeauna drepturilor de autorizare pentru operațiuni existente în cadrul fluxului de lucru al sistemului ABAC. |
OBSERVAȚII CU PRIVIRE LA GESTIUNEA BUGETARĂ
18. |
Nivelul creditelor angajate reportate era ridicat în ceea ce privește titlul III (cheltuieli operaționale), situându-se la 5,2 milioane de euro, ceea ce reprezintă 68 % (în 2015, acest nivel a fost de 5,7 milioane de euro, ceea ce corespunde unui procent de 70 %). Aceste credite reflectă, în principal, natura activităților desfășurate de agenție, care implică finanțarea de studii derulate pe parcursul mai multor luni, adesea și după încheierea exercițiului. Agenția ar putea să aibă în vedere introducerea unor credite bugetare diferențiate pentru a reflecta mai bine caracterul multianual al operațiunilor și întârzierile inevitabile care apar între semnarea contractelor, livrare și efectuarea plăților. |
SITUAȚIA ACȚIUNILOR ÎNTREPRINSE ÎN URMA OBSERVAȚIILOR DIN EXERCIȚIILE ANTERIOARE
19. |
Anexa conține o prezentare generală a acțiunilor corective întreprinse în urma observațiilor formulate de Curte în exercițiile anterioare. |
Prezentul raport a fost adoptat de Camera IV, condusă de domnul Baudilio TOMÉ MUGURUZA, membru al Curții de Conturi, la Luxemburg, în ședința sa din 19 septembrie 2017.
Pentru Curtea de Conturi
Klaus-Heiner LEHNE
Președinte
(2) Mai multe informații cu privire la competențele și activitățile agenției sunt disponibile pe site-ul acesteia: www.fra.europa.eu.
(3) Personalul include funcționari permanenți, agenți temporari și agenți contractuali, precum și experți naționali detașați.
Sursa: date furnizate de agenție.
(4) Situațiile financiare cuprind bilanțul, situația performanței financiare, situația fluxurilor de numerar, situația modificărilor în structura activelor nete, precum și o sinteză a principalelor politici contabile, alături de o serie de alte note explicative.
(5) Rapoartele privind execuția bugetară cuprind rapoartele în care sunt prezentate toate operațiunile bugetare sub formă agregată, precum și note explicative.
(6) Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012, p. 1).
ANEXĂ
Situația acțiunilor întreprinse în urma observațiilor din exercițiile anterioare
Exercițiul |
Observația Curții |
Stadiul acțiunii corective (finalizată/în desfășurare/nedemarată încă/nu se aplică) |
2015 |
Nivelul creditelor angajate reportate era în continuare ridicat în cazul titlului III, atingând 5 723 282 de euro, respectiv 70 % (5 848 956 de euro, respectiv 75 %, în 2014). Această situație se datorează în principal naturii activităților desfășurate de agenție, care presupun achiziționarea de studii care se derulează pe parcursul mai multor luni, de multe ori chiar și după încheierea exercițiului. |
Nu se aplică |
RĂSPUNSUL AGENȚIEI
17. |
În 2015 și 2016, ca urmare a schimbărilor în structura organizatorică a agenției, s-au actualizat subdelegările din partea ordonatorului de credite. Din cauza unei erori de transcriere, toate delegările, precedente și actuale, au fost considerate valabile în sistemul financiar ABAC. Eroarea a fost corectată și s-au instituit măsuri pentru a se asigura că în ABAC sunt indicate doar delegările valabile în prezent. |
18. |
Conform celor menționate de Curte în anii precedenți, reportările agenției în ceea ce privește titlul III reflectă caracterul multianual al proiectelor operaționale ale agenției, plățile efectuate respectând calendarul planificat și verificat cu atenție. Rezultatul bugetar final al agenției de peste 99 % din ultimii ani și nivelul întotdeauna foarte scăzut (în medie, 2,4 % în ultimii trei ani) al creditelor C8 anulate indică, în opinia agenției, că reportările sunt pe deplin justificate. Agenția a evaluat deja posibilitatea de a utiliza credite diferențiate și a ajuns la concluzia că utilizarea acestora generează o valoare adăugată foarte mică, deoarece proiectele operaționale se derulează pe parcursul a maximum doi ani. Extinderea perioadei de punere în aplicare a proiectelor poate determina nu doar întârzieri în punerea în aplicare a acestora, ci și creșterea semnificativă a riscului de lichiditate. |