COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 23.10.2017
COM(2017) 618 final
Propunere de
DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI
privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în urma unei
cereri din partea Finlandei – EGF/2017/005 FI/Comerț cu amănuntul
EXPUNERE DE MOTIVE
CONTEXTUL PROPUNERII
1.Normele aplicabile contribuțiilor financiare din Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de ajustare la globalizare (2014-2020) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1927/2006 (denumit în continuare „Regulamentul FEG”).
2.La 12 iunie 2017, Finlanda a depus cererea EGF/2017/005 FI/Comerț cu amănuntul, care viza acordarea unei contribuții financiare din partea FEG, ca urmarea a disponibilizărilor ce avuseseră loc în sectorul economic încadrat la diviziunea 47 a NACE Rev. 2 (Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și a motocicletelor) în regiunile de nivel NUTS 2 Länsi-Suomi (FI19), Helsinki-Uusimaa (FI1B), Etelä-Suomi (FI1C) și Pohjois- ja Itä-Suomi (FI1D) din Finlanda.
3.După evaluarea acestei cereri, Comisia a concluzionat, în conformitate cu toate dispozițiile aplicabile ale Regulamentului FEG, că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea unei contribuții financiare din FEG.
REZUMATUL CERERII
|
Cererea FEG
|
EGF/2017/005 FI/Comerț cu amănuntul
|
|
Statul membru
|
Finlanda
|
|
Regiunea (regiunile) în cauză (nivel NUTS 2)
|
Länsi-Suomi (FI19)
Helsinki-Uusimaa (FI1B)
Etelä-Suomi (FI1C)
Pohjois- ja Itä-Suomi (FI1D)
|
|
Data depunerii cererii
|
12 iunie 2017
|
|
Data confirmării primirii cererii
|
12 iunie 2017
|
|
Data cererii de informații suplimentare
|
19 iunie 2017
|
|
Termenul pentru furnizarea informațiilor suplimentare
|
31 iulie 2017
|
|
Termenul pentru finalizarea evaluării
|
23 octombrie 2017
|
|
Criteriul de intervenție
|
Articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul FEG
|
Numărul întreprinderilor vizate
|
3
|
|
Sectorul (sectoarele) de activitate economică
(Diviziunea NACE Rev. 2)
|
Diviziunea 47 – Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și a motocicletelor
|
|
Perioada de referință (nouă luni)
|
3 august 2016 – 3 mai 2017
|
|
Numărul total al disponibilizărilor
|
1 660
|
|
Numărul total al beneficiarilor eligibili
|
1 660
|
|
Numărul total al beneficiarilor vizați
|
1 500
|
|
Numărul tinerilor vizați care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET)
|
0
|
|
Bugetul pentru servicii personalizate (EUR)
|
3 906 600
|
|
Bugetul pentru punerea în aplicare a FEG (EUR)
|
259 000
|
|
Bugetul total (EUR)
|
4 165 600
|
|
Contribuția FEG (60 %) (EUR)
|
2 499 360
|
EVALUAREA CERERII
Procedura
4.Finlanda a depus cererea EGF/2017/005 FI/Comerț cu amănuntul la 12 iunie 2017, în termen de 12 săptămâni de la data la care au fost îndeplinite criteriile de intervenție stabilite la articolul 4 din Regulamentul FEG. Comisia a confirmat primirea cererii la aceeași dată, iar la 19 iunie 2017 a solicitat Finlandei informații suplimentare. Aceste informații suplimentare au fost furnizate în termen de șase săptămâni de la data solicitării. Termenul de 12 săptămâni de la data primirii cererii complete – în cursul căruia Comisia ar trebui să finalizeze evaluarea conformității cererii cu condițiile de acordare a unei contribuții financiare – expiră la 23 octombrie 2017.
Eligibilitatea cererii
Întreprinderile și beneficiarii în cauză
5.Cererea se referă la 1 660 de lucrători disponibilizați în sectorul economic încadrat la diviziunea 47 (Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și a motocicletelor) a NACE Rev. 2. Disponibilizările au avut loc în regiunile de nivel NUTS 2 Länsi-Suomi (FI19), Helsinki-Uusimaa (FI1B), Etelä-Suomi (FI1C) și Pohjois- ja Itä-Suomi (FI1D) din Finlanda.
|
Întreprinderile și numărul concedierilor din perioada de referință
|
|
Anttila Oy
|
1 217
|
Oy Vallila Collection Ab
|
26
|
|
Stockmann Oy
|
417
|
|
|
Numărul total al întreprinderilor: 3
|
Numărul total al concedierilor:
|
1 660
|
|
Numărul total al persoanelor a căror activitate independentă a încetat:
|
0
|
|
Numărul total al lucrătorilor eligibili și al persoanelor care desfășoară activități independente:
|
1 660
|
Criteriile de intervenție
6.Autoritățile finlandeze au depus cererea în temeiul criteriilor de intervenție prevăzute la articolul 4 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul FEG, care prevede disponibilizarea a cel puțin 500 de lucrători într-o perioadă de referință de nouă luni, în întreprinderi care își desfășoară activitatea în același sector economic definit în diviziunea NACE Rev. 2 și care sunt situate într-o singură regiune sau în două regiuni învecinate de nivel NUTS 2 ale unui stat membru. Au avut loc 835 de disponibilizări doar în regiunea Helsinki-Uusimaa (FI1B).
7.Perioada de referință de nouă luni vizată în cerere este cuprinsă între 3 august 2016 și 3 mai 2017.
Calcularea disponibilizărilor și a cazurilor de încetare a activității
8.Disponibilizările din perioada de referință au fost calculate după cum urmează:
–1 660 de la data notificării individuale de către angajator a concedierii sau a încetării contractului de muncă al lucrătorului.
Beneficiari eligibili
9.Numărul total al beneficiarilor eligibili este de 1 660.
Legătura dintre disponibilizări și modificările structurale majore ale tiparelor comerciale mondiale ca urmare a globalizării
10.Pentru a stabili legătura dintre disponibilizări și schimbările structurale majore ale tiparelor comerciale mondiale ca urmare a globalizării, Finlanda susține că comerțul cu amănuntul traversează o perioadă de schimbări majore datorate globalizării (comerțului online). Modificarea tiparelor obiceiurilor consumatorilor, digitalizarea și criza economică joacă și ele un rol în schimbările survenite.
11.Vânzările online se află în continuă creștere deja de mai mulți ani. Se preconizează că până în 2019, 13 % din comerțul mondial cu amănuntul va avea loc online, în timp ce în 2014 acest procent era de numai 6,3 %. Inițial, consumatorii s-au orientat către magazinele online. Mai recent, aceștia tind să prefere magazinele online internaționale, cu sediul în țări din afara UE.
12.Cumpărăturile online au un impact major asupra vânzărilor magazinelor universale convenționale. Liderii sectorului magazinelor online se află în China, India și SUA.
În Finlanda, vânzările online de produse cu amănuntul au crescut cu 34 % în perioada 2010-2015. Finlandezii tind să cumpere mai mult de la magazinele online străine, comparativ cu alți scandinavi. Din această cauză, vânzările din magazinele universale finlandeze au scăzut. În 2014, vânzările din comerțul desfășurat în magazine universale au scăzut cu 4,3 % față de 2013, în timp ce în 2016 scăderea a fost de 2,8 %, față de vânzările din 2015.
14.Au loc, de asemenea, schimbări importante la nivelul locurilor de muncă din sectorul cu amănuntul. În timp ce locurile de muncă obișnuite, cu normă întreagă, dispar, apar noi oportunități sub forma locurilor de muncă cu fracțiune de normă, cu noi competențe precum informatica, prognoza, analiza datelor, comunicarea, cunoștințele despre clienți și logistica. 43 % din personalul sectorului cu amănuntul sunt în vârstă de peste 45 de ani și nu dispun de competențele menționate.
15.Până în prezent, diviziunea 47 a NACE Rev. 2 – Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și a motocicletelor a făcut obiectul a 8 cereri FEG.
Evenimentele care au condus la disponibilizări și la încetarea activității
16.Sectorul comerțului cu amănuntul din Finlanda reprezintă 7 % din totalul locurilor de muncă, dar este deschis lucrătorilor tineri cu fracțiune de normă care dețin noile competențe. Achizițiile efectuate în magazine online din țări aflate în afara UE au crescut de la 6 % (2008) la 19 % (2016) din totalul vânzărilor. 32 % din achizițiile online sunt efectuate în magazine online din alte state membre ale UE, iar 16 % în magazine online din țări terțe. Comerțul online cu China reprezintă 23 % din comerțul internațional online finlandez.
17.Tendința este similară în alte țări ale UE; achiziționarea online din țări nemembre ale UE a crescut de la 13 % la 20 % din totalul achizițiilor online internaționale în perioada 2012-2016 (sursa: EUROSTAT).
18.Anttila Oy era o societate de comerț cu amănuntul creată în 1952 ca societate de vânzare prin corespondență. Aceasta s-a concentrat în principal pe produse electronice de larg consum, articole de îmbrăcăminte și produse pentru casă. Magazinele universale Anttila se găseau în 23 de localități.
19.Anttila înregistra pierderi de mai mulți ani, în principal din cauza declinului întregii activități de magazin universal. Societatea a încercat să-și restabilească rentabilitatea. Ea a fost recapitalizată și și-a schimbat proprietarul. Anttila și-a redus, de asemenea, personalul (2015).
20.În ciuda tuturor eforturilor, fluxul de numerar și rentabilitatea societății au continuat să scadă, în principal din cauza comerțului online internațional. Societatea se afla în căutare de resurse financiare externe, însă fără succes.
21.Numărul de clienți ai magazinelor universale Anttila a scăzut anual cu 10-20 %. Vânzările departamentelor muzică, filme, jocuri și aparate de uz casnic ale magazinelor universale Anttila s-au prăbușit, din cauza digitalizării și a comerțului online.
22.În 2016, societatea s-a văzut obligată să inițieze procedura de faliment. Toți cei 1 222 de angajați au primit o notificare de încetare a contractului de muncă. La începutul anului 2017, Anttila și-a încetat complet activitatea. Personalul societății Oy Vallila, o filială a Anttila, și-a pierdut de asemenea locurile de muncă.
23.Recesiunea din Finlanda a avut și ea un impact asupra vânzărilor Anttila. Personalul societății Anttila lucra 30-35 ore/săptămână. Posturile vacante actuale sunt de 12 ore/săptămână.
24.Stockmann este un lanț de magazine universale finlandez tradițional, cunoscut ca vânzător de produse de vârf, de înaltă calitate. Stockmann s-a confruntat cu probleme similare celor întâlnite de Anttila, dar de o mai mică amploare.
25.Stockmann a demarat procesul de ameliorare a poziției sale financiare și de piață în 2015. În 2017, a închis magazinul Oulu. În prezent, societatea dispune de doar 6 magazine universale. Problemele cu care se confruntă Stockmann sunt parțial legate de comerțul electronic, schimbarea obiceiurilor de cumpărare și slaba încredere a consumatorului în economie.
26.Numărul clienților magazinelor universale Stockmann a scăzut cu peste 40 % în perioada 2012-2016. În aceeași perioadă, cifra de afaceri a scăzut cu 38 %. Marja operațională a devenit negativă.
Impactul preconizat al disponibilizărilor asupra economiei și a ocupării forței de muncă la nivel local, regional sau național
27.Toate cele patru regiuni NUTS-2 ale Finlandei sunt afectate. Cel mai mare impact se înregistrează în regiunea Helsinki-Uusimaa (835 de locuri de muncă pierdute). În martie 2017, Finlanda număra 317 251 de șomeri aflați în căutarea unui loc de muncă. Această cifră reprezenta 10,3 % din forța de muncă. 38 % erau în vârstă de peste 50 de ani. Pentru fiecare loc de muncă disponibil existau 6 șomeri. 4 % dintre toți șomerii proveneau din comerț.
Länsi-Suomi
28.În zona Pirkanmaa, comerțul cu amănuntul și cel cu ridicata reprezintă o parte semnificativă a cifrei de afaceri generate de ansamblul sectoarelor, și anume circa 30 %. Datorită industriilor exportatoare și sectorului construcțiilor, economia din regiune a început să se refacă, însă într-un ritm lent.
29.În martie 2017, numărul șomerilor înregistrați la Centrul pentru dezvoltare economică, transport și mediu din Pirkanmaa (Centrul ELY) era de 31 577. Această cifră reprezenta 12,9 % din forța de muncă, procent care depășea media națională.
30.Lanțul de magazine universale Anttila era un important angajator în regiune. Cele mai mari dificultăți în găsirea unui nou loc de muncă le-au întâmpinat persoanele în vârstă de peste 50 de ani.
Helsinki-Uusimaa
31.La sfârșitul lunii martie 2017, numărul șomerilor aflați în căutarea unui loc de muncă în regiunea Uusimaa era de 86 659, iar șomerii aflați în căutarea unui loc de muncă reprezentau 10,3 % din forța de muncă.
32.În martie 2017, numărul șomerilor de lungă durată se ridica la 34 942. Persoanele în vârstă de peste 50 de ani reprezentau până la 36 % din totalul șomerilor aflați în căutarea unui loc de muncă.
Etelä-Suomi
33.Anttila era un important angajator în sectorul comerțului cu amănuntul din orașul Turku. Odată cu închiderea Anttila, un număr considerabil de locuri de muncă au fost pierdute.
34.Aceasta este o regiune în care rata șomajului se ridică la 11,6 %. Societățile angajează tineri lucrători, cu fracțiune de normă. Mulți dintre șomeri au vârste de peste 50 de ani.
35.La sfârșitul primăverii anului 2017, aproximativ 26 224 de persoane se aflau în șomaj în zona de sud-vest a regiunii. Această cifră reprezenta 11,6 % din forța de muncă. Pe lângă acestea, 10 600 de persoane erau angajate în promovarea serviciilor de ocupare a forței de muncă.
Pohjois-ja Itä-Suomi
36.Atât Stockmann, cât și Anttila erau angajatori importanți în sectorul comerțului cu amănuntul din zona Oulu. Încetarea activităților lor comerciale în oraș a dus la un număr considerabil de disponibilizări, mulți dintre cei afectați situându-se în categoria persoanelor în vârstă.
37.În zona Oulu, șomajul rămâne la un nivel ridicat; în martie 2017 existau 25 928 șomeri. Pe lângă aceasta, Birourile de ocupare a forței de muncă și dezvoltare economică (birourile TE) numărau aproximativ 9 650 de persoane implicate în servicii de promovare a ocupării forței de muncă.
Beneficiarii vizați și acțiunile propuse
Beneficiarii vizați
38.Numărul estimat al lucrătorilor disponibilizați care ar urmau să beneficieze de măsuri se ridică la 1 500. Defalcarea acestor lucrători în funcție de sex, cetățenie și grupă de vârstă este următoarea:
|
Categorie
|
Numărul
beneficiarilor vizați
|
|
Sexul:
|
Bărbați:
|
355
|
(23,7 %)
|
|
|
Femei:
|
1 145
|
(76,3 %)
|
|
Cetățenie:
|
Cetățeni ai UE:
|
1 495
|
(99,7 %)
|
|
|
Cetățeni din afara UE:
|
5
|
(0,3 %)
|
|
Grupa de vârstă:
|
15-24 de ani:
|
103
|
(6,9 %)
|
|
|
25-29 de ani:
|
144
|
(9,6 %)
|
|
|
30-54 de ani:
|
985
|
(65,7 %)
|
|
|
55-64 de ani:
|
263
|
(17,5 %)
|
|
|
peste 64 de ani:
|
5
|
(0,3 %)
|
Eligibilitatea acțiunilor propuse
39.Serviciile personalizate care vor fi puse la dispoziția lucrătorilor disponibilizați constau în acțiunile descrise mai jos.
–Măsuri de consiliere și alte măsuri pregătitoare: această măsură include o formare privind căutarea unui loc de muncă, al cărei obiectiv este întărirea încrederii în sine și actualizarea competențelor în materie de căutare a unui loc de muncă. Ea include, de asemenea, consiliere profesională pe bază individuală.
–Măsuri în favoarea ocupării forței de muncă și a altor activități economice: această măsură constă în furnizarea de informații, consiliere și servicii de specialitate pentru planificarea reinserției profesionale a beneficiarilor prin intermediul serviciilor online, al orientării profesionale și al orientării în materie de căutare a unui loc de muncă, al ofertelor de muncă, al cartografierii competențelor, al evaluărilor capacității de muncă și al testărilor profesionale.
–Cursuri de formare: această măsură își propune să ofere cursuri de formare profesională, formare continuă, formare în materie de schimbare și cursuri de recalificare. Ea include, de asemenea, cursuri de formare în sprijinul antreprenoriatului. Cursurile vor fi adaptate grupului-țintă.
–Subvenție pentru demararea unei noi afaceri: Scopul subvenției este de a promova crearea de activități economice și de locuri de muncă pentru persoanele fizice. Subvenția pentru demararea unei noi afaceri ajută la lansarea și consolidarea treptată a unei noi activități economice cu normă întreagă. Ea este furnizată timp de maximum 12 luni. Formarea și consilierea sunt și ele legate de această subvenție.
–Proiect-pilot de consiliere privind cariera: pentru beneficiarii în vârstă de peste 50 de ani, proiectul-pilot va examina eventualele probleme fizice sau mentale, precum și alte aspecte susceptibile să împiedice reangajarea. Pe lângă aceasta, unii beneficiari ar putea necesita o îndrumare intensivă.
–Subvenții salariale: această subvenție va veni în sprijinul ocupării unui nou loc de muncă, prin reducerea costurilor salariale. Subvenția salarială va reprezenta 30-50 de procente din costurile salariale și va fi plătită angajatorului. Perioada de subvenționare este de 6-18 luni, în funcție de durata perioadei de șomaj.
–Alocații pentru deplasare și cazare: pot fi acordate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, pentru costurile de deplasare și de cazare suportate cu ocazia căutării unui loc de muncă sau cu ocazia activităților de formare vizând promovarea ocupării forței de muncă.
40.Acțiunile propuse, descrise aici, constituie măsuri active pe piața forței de muncă în cadrul acțiunilor eligibile definite la articolul 7 din Regulamentul FEG. Aceste acțiuni nu înlocuiesc măsurile pasive de protecție socială.
41.Finlanda a furnizat informațiile necesare privind acțiunile care sunt obligatorii pentru întreprinderea vizată în temeiul legislației naționale sau în temeiul contractelor colective de muncă. Autoritățile finlandeze au confirmat că aceste acțiuni nu vor fi înlocuite de o contribuție financiară din partea FEG.
Bugetul estimat
42.Costurile totale estimate sunt de 4 165 600 EUR, incluzând cheltuielile pentru servicii personalizate, în valoare de 3 906 600 EUR și cheltuielile cu activitățile de pregătire, de gestionare, de informare și publicitate și de control și raportare, în valoare de 259 000 EUR.
43.Contribuția financiară totală solicitată din partea FEG este de 2 499 360 EUR (60 % din costurile totale).
|
Acțiuni
|
Numărul estimat al participanților
|
Costul estimat per participant
(în EUR)
|
Costuri totale estimate
(în EUR)
|
|
Servicii personalizate [Acțiuni în temeiul articolului 7 alineatul (1) literele (a) și (c) din Regulamentul FEG]
|
|
Măsuri de consiliere și alte măsuri pregătitoare (Valmennukset ja muut valmentavat toimenpiteet )
|
315
|
1 200
|
378 000
|
|
Servicii pentru ocupare și activități economice (Työllisyys- ja yrityspalvelut)
|
500
|
60
|
30 000
|
|
Cursuri de formare (Koulutus)
|
235
|
5 000
|
1 175 000
|
|
Subvenție pentru demararea unei noi afaceri (Starttiraha)
|
18
|
9 000
|
162 000
|
|
Proiect-pilot de consiliere privind cariera (Uravalmennuspilotti)
|
260
|
5 000
|
1 300 000
|
|
Subtotal (a):
Procent din pachetul de servicii personalizate
|
–
|
3 045 000
|
|
|
|
(77,95 %)
|
|
Alocații și stimulente [Acțiuni în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul FEG]
|
|
Subvenții salariale
|
200
|
4 200
|
840 000
|
|
Alocații pentru deplasare și cazare
|
180
|
120
|
21 600
|
|
Subtotal (b):
Procent din pachetul de servicii personalizate:
|
–
|
861 600
|
|
|
|
(22,05 %)
|
|
Acțiuni în temeiul articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul FEG
|
|
1. Activități de pregătire
|
–
|
4 000
|
|
2. Gestionare
|
–
|
150 000
|
|
3. Informare și publicitate
|
–
|
25 000
|
|
4. Control și raportare
|
–
|
80 000
|
|
Subtotal (c):
Procent din costurile totale:
|
–
|
259 000
|
|
|
|
(6,22 %)
|
|
Costuri totale (a + b + c):
|
–
|
4 165 600
|
|
Contribuție din partea FEG (60 % din costurile totale)
|
–
|
2 499 360
|
44.Costurile acțiunilor identificate în tabelul de mai jos ca acțiuni în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul FEG nu depășesc 35 % din costurile totale ale pachetului coordonat de servicii personalizate. Finlanda a confirmat că aceste acțiuni sunt condiționate de participarea activă a beneficiarilor vizați la activități de căutare a unui loc de muncă sau de formare.
45.Finlanda a confirmat că costurile investițiilor pentru activități independente, demararea unor noi afaceri și preluarea întreprinderilor de către angajați nu vor depăși 15 000 EUR per beneficiar.
Perioada de eligibilitate a cheltuielilor
46.Finlanda a început furnizarea serviciilor personalizate către beneficiarii vizați la 3 august 2016. Prin urmare, cheltuielile aferente acțiunilor vor fi eligibile pentru o contribuție financiară din partea FEG de la 3 august 2016 până la 12 iunie 2019.
47.Finlanda a început plata cheltuielilor administrative pentru punerea în aplicare a FEG la 3 august 2016. Prin urmare, cheltuielile cu activitățile de pregătire, de gestionare, de informare și publicitate și de control și raportare sunt eligibile pentru o contribuție financiară din partea FEG de la 3 august 2016 până la 12 decembrie 2019.
Complementaritatea cu acțiunile finanțate din fonduri naționale sau fonduri ale Uniunii
48.Sursa prefinanțării sau a cofinanțării naționale este reprezentată de postul aferent serviciilor publice de ocupare a forței de muncă din cadrul ramurii administrative a Ministerului Economiei și Ocupării Forței de Muncă (MEOFM). Anumite servicii vor fi finanțate și din cheltuielile operaționale ale centrelor ELY și ale birourilor TE. Sarcinile de asistență tehnică vor fi finanțate din cheltuielile operaționale ale MEOFM și ale centrelor ELY. Se vor depune eforturi pentru a se asigura o prefinanțare națională pentru toate acțiunile și toate sarcinile.
49.Finlanda a confirmat că măsurile descrise mai sus care primesc o contribuție financiară din FEG nu vor beneficia și de contribuții financiare din partea altor instrumente financiare ale Uniunii.
Proceduri de consultare a beneficiarilor vizați sau a reprezentanților acestora sau a partenerilor sociali, precum și a autorităților locale și regionale
50.Finlanda a indicat faptul că pachetul coordonat de servicii personalizate a fost elaborat în consultare cu reprezentanții centrelor ELY din Uusimaa, Pirkanmaa, Pohjois-Pohjanmaa și Varsinais-Suomi și cu biroul TE din Uusimaa. Au fost de asemenea incluși reprezentanți ai Anttila și ai sindicatelor (PAM: Sindicatele unite din sectorul serviciilor).
51.MEOFM a înființat un grup de lucru care include toate autoritățile locale și regionale menționate mai sus, reprezentanții Anttila și reprezentanții PAM. Grupul de lucru tratează disponibilizările din sectorul comerțului cu amănuntul și a participat la elaborarea cererii FEG.
Sistemele de gestionare și control
52.Cererea conține o descriere a sistemului de gestionare și control, care precizează responsabilitățile organismelor implicate.
–Finlanda a notificat Comisiei că gestionarea contribuției financiare va fi asigurată de MEOFM, care acționează în calitate de autoritate de gestionare și certificare pentru FEG și în calitate de organism intermediar care distribuie fondurile FEG. Funcțiile de gestionare legate de FEG au fost încredințate Departamentului pentru ocuparea a forței de muncă și antreprenoriat.
–Funcțiile de certificare sunt asigurate de Unitatea de resurse umane și administrație. Plățile către beneficiari sunt efectuate prin intermediul centrelor ELY și al birourilor TE regionale.
–În ceea ce privește auditul, organismul responsabil este unitatea independentă de audit intern, care funcționează în subordinea Secretarului permanent al MEOFM.
Angajamentele asumate de statul membru în cauză
53.Finlanda a oferit toate garanțiile necesare cu privire la următoarele:
–principiile egalității de tratament și nediscriminării vor fi respectate în ceea ce privește accesul la acțiunile propuse și punerea lor în aplicare;
–cerințele stipulate în legislația națională și în legislația UE referitor la disponibilizările colective au fost respectate;
–întreprinderile care au efectuat concedierile și care și-au continuat activitățile după concedieri și-au respectat obligațiile legale aplicabile în cazul disponibilizărilor și au luat măsurile adecvate pentru lucrătorii lor;
–acțiunile propuse nu vor primi sprijin financiar din partea altor fonduri sau a altor instrumente financiare ale Uniunii și se va evita orice fel de dublă finanțare;
–măsurile propuse vor fi complementare cu măsurile finanțate din fondurile structurale;
–contribuția financiară din partea FEG va respecta normele procedurale și de fond ale Uniunii în materie de ajutoare de stat.
IMPLICAȚIILE BUGETARE
Propunerea bugetară
54.FEG nu depășește o sumă anuală maximă de 150 de milioane EUR (la prețurile din 2011), astfel cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020.
55.După examinarea cererii în conformitate cu condițiile stabilite la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul FEG și luând în considerare numărul de beneficiari vizați, acțiunile propuse și costurile estimate, Comisia propune mobilizarea FEG pentru suma de 2 499 360 EUR, reprezentând 60 % din costurile totale ale acțiunilor propuse, în scopul de a furniza o contribuție financiară ca răspuns la cererea menționată.
56.Decizia propusă de mobilizare a FEG va fi adoptată în comun de Parlamentul European și de Consiliu, în conformitate cu punctul 13 din Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară.
Acte conexe
57.Concomitent cu înaintarea prezentei propuneri de decizie de mobilizare a FEG, Comisia va prezenta Parlamentului European și Consiliului o propunere de transfer a sumei de 2 499 360 EUR către linia bugetară relevantă.
58.Concomitent cu adoptarea prezentei propuneri de decizie de mobilizare a FEG, Comisia va adopta o decizie privind o contribuție financiară, prin intermediul unui act de punere în aplicare, care va intra în vigoare la data la care Parlamentul European și Consiliul adoptă decizia propusă de mobilizare a FEG.
Propunere de
DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI
privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare în urma unei
cereri din partea Finlandei – EGF/2017/005 FI/Comerț cu amănuntul
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,
având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de ajustare la globalizare (2014-2020) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1927/2006, în special articolul 15 alineatul (4),
având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară, în special punctul 13,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1)Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) urmărește să furnizeze sprijin lucrătorilor disponibilizați și persoanelor care desfășoară activități independente a căror activitate a încetat în urma unor schimbări structurale majore ale tiparelor comerciale internaționale generate de globalizare, ca urmare a continuării crizei economice și financiare mondiale sau ca urmare a unei noi crize economice și financiare mondiale și să le acorde asistență în procesul de reintegrare pe piața muncii.
(2)FEG nu trebuie să depășească o sumă anuală maximă de 150 de milioane EUR (la prețurile din 2011), astfel cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului.
(3)La 12 iunie 2017, Finlanda a depus o cerere de mobilizare a FEG pentru disponibilizările care au avut loc în sectorul economic clasificat în conformitate cu nomenclatorul statistic al activităților economice din Uniunea Europeană („NACE”), a doua revizuire, la diviziunea 47 „Comerț cu amănuntul, cu excepția autovehiculelor și a motocicletelor”, în următoarele regiuni de nivel 2 din Finlanda, incluse în Nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică („NUTS”): Länsi-Suomi (FI19), Helsinki-Uusimaa (FI1B), Etelä-Suomi (FI1C) și Pohjois- ja Itä-Suomi (FI1D). Cererea a fost completată cu informații suplimentare care au fost transmise în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013. Această cerere îndeplinește condițiile prevăzute la articolul 13 din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 pentru stabilirea unei contribuții financiare din partea FEG.
(4)Prin urmare, FEG ar trebui să fie mobilizat pentru a se furniza o contribuție financiară în valoare de 2 499 360 EUR, ca răspuns la cererea depusă de Finlanda.
(5)Pentru a reduce la minimum timpul necesar pentru mobilizarea FEG, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la data adoptării sale,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
În cadrul bugetului general al Uniunii pentru exercițiul financiar 2017, se mobilizează Fondul european de ajustare la globalizare pentru a se furniza suma de 2 499 360 EUR în credite de angajament și credite de plată.
Articolul 2
Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la [data adoptării].
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Parlamentul European
Pentru Consiliu
Președintele
Președintele