|
29.7.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 247/4 |
Notificare prealabilă a unei concentrări
(Cazul M.8568 – Total/Atos/Intouch Corp/Intouch SAS)
Caz care poate face obiectul procedurii simplificate
(Text cu relevanță pentru SEE)
(2017/C 247/04)
|
1. |
La 20 iulie 2017, Comisia Europeană a primit o notificare a unei concentrări propuse în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), prin care întreprinderile Total Outre-Mer S.A. („TOM”, Franța), aparținând grupului Total (Franța), Worldline S.A. („Worldline”, Franța), aparținând grupului Atos (Franța) și InTouch Corp (Mauritius) dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra InTouch SAS (Franța) și asupra filialelor acesteia, prin achiziționare de acțiuni. |
|
2. |
Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt: — în cazul întreprinderii Total Outre-Mer: responsabilă de activitățile Total Marketing Services în Africa; grupul Total este activ la nivel mondial în explorarea, producția, transportul, depozitarea și vânzarea de petrol și gaze naturale; grupul este prezent și în sectorul rafinării produselor petroliere, rafinării și al vânzării cu amănuntul și cu ridicata de produse rafinate; grupul desfășoară activități în domeniul surselor regenerabile de energie, atât prin producerea de panouri solare, cât și prin producerea de energie din surse regenerabile; — în cazul întreprinderii Worldline: filială a grupului Atos, activă în sectorul plăților și serviciilor de tranzacționare, inclusiv servicii de afiliere a comercianților, de procesare a afilierilor, servicii bancare online, emiterea de licențe pentru programele informatice de procesare și de plată, furnizarea de terminale la punctele de vânzare și de servicii conexe, în principal în SEE; — în cazul întreprinderii InTouch Corp: specializată în agregarea mijloacelor de plată și a serviciilor digitale pe platforme mobile în Mauritania, Senegal, Côte d’Ivoire, Kenya și Camerun; — în cazul întreprinderii InTouch SAS: soluții de agregare a mijloacelor de plată în Africa și în anumite țări din Orientul Mijlociu. |
|
3. |
În urma unei examinări prealabile, Comisia constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință. În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare. |
|
4. |
Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă. Observațiile trebuie primite de către Comisia Europeană în termen de cel mult zece zile de la data publicării prezentei. Observațiile pot fi trimise Comisiei Europene, cu referința M.8568 – Total/Atos/Intouch Corp/Intouch SAS, prin fax (+32 22964301), prin e-mail, la adresa COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu, sau prin poștă, la următoarea adresă:
|
(1) JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).
(2) JO C 366, 14.12.2013, p. 5.