—

având în vedere articolul 225 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere articolul 67 alineatul (4) și articolul 81 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în special articolul 3, în care se garantează fiecărei persoane dreptul la integritate fizică și psihică, precum și articolul 21 privind nediscriminarea,

—

având în vedere Rezoluția sa din 18 decembrie 2008 conținând recomandări către Comisie privind protecția juridică a adulților: implicații transfrontaliere (1),

—

având în vedere evaluarea valorii adăugate europene din septembrie 2016, elaborată de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European (PE 581.388),

—

având în vedere Convenția de la Haga din 13 ianuarie 2000 privind protecția internațională a adulților („Convenția de la Haga”),

—

având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite din 13 decembrie 2006 privind drepturile persoanelor cu handicap („Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap”),

—

având în vedere Recomandarea nr. R (99) 4 din 23 februarie 1999 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind principiile referitoare la protecția juridică a adulților fără capacitate de exercițiu („Recomandarea nr. R (99) 4 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei”),

—

având în vedere Recomandarea CM/Rec(2009)11 din 9 decembrie 2009 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind principiile referitoare la procurile permanente și directivele anticipate referitoare la incapacitate („Recomandarea CM/Rec(2009)11 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei”),

—

având în vedere articolele 46 și 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri juridice (A8-0152/2017),

A.

întrucât este esențial ca Uniunea europeană să se apropie de cetățenii săi și să se ocupe de chestiuni care îi privesc direct, garantând respectarea drepturilor fundamentale, fără discriminare sau excludere;

B.

întrucât protecția adulților vulnerabili care își exercită libertatea de circulație în interiorul Uniunii este o problemă cu caracter transfrontalier, care, prin urmare, afectează toate statele membre; întrucât această chestiune demonstrează importanța rolului pe care Uniunea și Parlamentul său trebuie să îl îndeplinească pentru a răspunde la problemele și dificultățile întâmpinate de cetățenii europeni în punerea în aplicare a drepturilor lor, în special în contexte transfrontaliere;

C.

întrucât protecția adulților vulnerabili se află în strânsă legătură cu respectarea drepturilor omului; întrucât orice adult vulnerabil ar trebui să fie considerat, la fel ca orice alt cetățean european, ca având drepturi și fiind capabil de a lua decizii libere, independente și în cunoștință de cauză, în limitele capacității sale, și nu pur și simplu un beneficiar pasiv de îngrijire și supraveghere;

D.

întrucât vulnerabilitatea adulților și diferitele reglementări privind protecția juridică nu trebuie să constituie obstacole pentru dreptul la libera circulație a persoanelor;

E.

întrucât schimbările demografice și creșterea speranței de viață au dus la creșterea numărului de persoane în vârstă care nu sunt în măsură să își protejeze interesele din cauza bolilor legate de vârstă; întrucât există și alte circumstanțe, independente de vârstă, cum ar fi dizabilitățile mentale și fizice – care pot fi, de asemenea, din naștere – în care capacitatea oricărei persoane adulte de a-și proteja interesele poate fi afectată;

F.

întrucât au apărut probleme legate de circulația sporită între statele membre a expatriaților și pensionarilor, printre care se află persoane vulnerabile sau care ar putea deveni vulnerabile;

G.

întrucât există discrepanțe între legislațiile statelor membre referitoare la competența jurisdicțională, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea măsurilor de protecție a adulților; întrucât diversitatea legislației aplicabile și multiplicitatea instanțelor competente poate afecta dreptul adulților vulnerabili de a circula liber și de a locui într-un stat membru ales de ei, precum și protecția adecvată a patrimoniului lor, atunci când acesta se află în mai multe state membre;

H.

întrucât continuă să existe disparități între legislațiile statelor membre în domeniul măsurilor de protecție, în ciuda progreselor făcute în acest domeniu în urma Recomandării nr. R (99) 4 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei;

I.

întrucât articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului (2) exclude starea civilă și capacitatea juridică a persoanelor fizice din domeniul său de aplicare;

J.

întrucât Convenția de la Haga reprezintă un ansamblu de norme de drept internațional privat adecvat pentru a răspunde la problemele transfrontaliere în ceea ce privește adulții vulnerabili; întrucât, în ciuda timpului scurs de la adoptarea acestei convenții, puține state membre au ratificat-o; întrucât această întârziere în ratificarea Convenției subminează protecția adulților vulnerabili în situații transfrontaliere în Uniune; întrucât este esențial, din motive de eficiență, să se acționeze la nivelul Uniunii pentru a se garanta protecția adulților vulnerabili în situații transfrontaliere;

K.

întrucât un adult vulnerabil este o persoană care a împlinit vârsta de 18 de ani și care, din cauza unei deficiențe sau a unei insuficiențe a capacităților personale, nu este în măsură să își protejeze interesele (propria persoană și/sau patrimoniul personal), fie temporar, fie definitiv;

L.

întrucât trebuie avute în vedere prevederile Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu handicap; întrucât Uniunea și statele membre sunt părți la această convenție;

M.

întrucât, în elaborarea politicilor, Uniunea trebuie să asigure respectarea principiilor subsidiarității și proporționalității;

N.

întrucât acțiunea Uniunii în domeniul protecției adulților vulnerabili trebuie să urmărească în principal să garanteze circulația, recunoașterea și executarea de către autoritățile din statele membre a măsurilor de protecție luate în favoarea unui adult vulnerabil de autoritățile altui stat membru, difuzarea și recunoașterea mandatelor de constatare a incapacității, precum și intensificarea cooperării dintre statele membre în acest sens;

O.

întrucât „măsuri de protecție” înseamnă în special măsurile prevăzute la articolul 3 din Convenția de la Haga;

P.

întrucât, prin „mandat de constatare a incapacității” trebuie înțelese puterile de reprezentare conferite de către un adult capabil, fie printr-un acord, fie printr-un act unilateral, care intră în vigoare în cazul în care acest adult nu mai este în măsură să își protejeze propriile interese;

Q.

întrucât ar trebui ca cetățenii să aibă un acces mai facil la informații mai clare și detaliate legate de legislația națională privind incapacitatea și protecția adulților vulnerabili, astfel încât să poată lua singuri decizii în cunoștință de cauză;

R.

întrucât accesul în timp util al diferitelor autorități administrative și judiciare competente la informațiile referitoare la situația juridică a adulților care fac obiectul unei măsuri de protecție sau al unui mandat de constatare a incapacității ar putea îmbunătăți și consolida protecția acestor persoane;

S.

întrucât crearea în fiecare stat membru de fișiere sau registre reunind deciziile administrative și hotărârile judecătorești prin care se stabilesc măsuri de protecție pentru adulții vulnerabili, precum și mandatele de constatare a incapacității, în cazul în care mandatele sunt prevăzute în legislația națională, ar putea facilita accesul în timp util al tuturor autorităților administrative și judiciare competente la informații referitoare la situația juridică a adulților vulnerabili și ar asigura o mai bună securitate juridică; întrucât confidențialitatea acestor fișiere sau registre ar trebui să fie garantată în mod corespunzător, în conformitate cu dreptul Uniunii și legislațiile naționale în materie de regimul de protecție a vieții private și a datelor cu caracter personal;

T.

întrucât măsurile de protecție luate de autoritățile unui stat membru ar trebui să fie recunoscute automat în celelalte state membre; întrucât, în pofida celor de mai sus, ar putea fi necesar să se introducă motive de refuz al recunoașterii și al executării unei măsuri de protecție; întrucât motivele, limitate în mod corespunzător, care ar putea fi invocate de autoritățile naționale competente pentru a refuza să recunoască și să execute o măsură de protecție adoptată de autoritățile unui alt stat membru ar trebui să fie limitate la protecția ordinii publice a statului respectiv;

U.

întrucât ar putea fi introduse mecanisme eficiente pentru a se asigura identificarea, înregistrarea și utilizarea mandatelor de constatare a incapacității în toată Uniunea; întrucât ar putea fi elaborat, la nivelul Uniunii, un formular unic pentru mandatele de constatare a incapacității, cu scopul de a se garanta că aceste mandate sunt valabile în toate statele membre;

V.

întrucât ar trebui utilizate formulare unice la nivelul Uniunii pentru a se facilita informarea cu privire la hotărârile legate de protecția adulților vulnerabili, precum și circulația, recunoașterea și executarea acestor hotărâri; întrucât securitatea juridică impune ca oricărei persoane însărcinate cu protecția persoanei sau a proprietății unui adult vulnerabil să i se poată emite, la cerere, într-un timp rezonabil, un certificat care îi menționează condiția, statutul și competențele care i-au fost conferite;

W.

întrucât o hotărâre pronunțată într-un stat membru și care este executorie în statul membru respectiv ar trebui să fie executorie în celelalte state membre, fără a fi necesară o declarație de constatare a caracterului executoriu al acestei hotărâri;

X.

întrucât ar fi oportun să se pună în aplicare mecanisme de cooperare între statele membre pentru a promova și facilita comunicarea dintre autoritățile competente, precum și transmiterea și schimbul de informații cu privire la adulții vulnerabili; întrucât desemnarea unei autorități centrale de către fiecare stat membru, precum cea prevăzută de Convenția de la Haga, ar putea să contribuie în mod adecvat la acest obiectiv;

Y.

întrucât anumite măsuri de protecție avute în vedere de autoritățile unui stat membru cu privire la un adult vulnerabil, în special plasarea adultului într-un stabiliment situat într-un alt stat membru, ar putea avea implicații logistice și financiare pentru un alt stat membru; întrucât, în astfel de cazuri, ar fi indicat să se instituie mecanisme de cooperare între autoritățile din statele membre în cauză, astfel încât acestea să poată să convină cu privire la oportunitatea unei distribuiri a costurilor pentru măsura de protecție în cauză;

Z.

întrucât existența unor autorități centrale nu ar trebui să împiedice autoritățile administrative și judiciare din statele membre să intre în contact direct atunci când această comunicare este considerată a fi mai eficientă;

AA.

întrucât timpul scurs de la adoptarea rezoluției Parlamentului din 18 decembrie 2008 ar fi trebuit să permită Comisiei să obțină suficiente informații privind punerea în aplicare a Convenției de la Haga în statele membre care au ratificat-o și să întocmească raportul solicitat de Parlament în această rezoluție;

1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

10.

11.

12.

13.