COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles,15.11.2017
COM(2017) 669 final
RAPORT AL COMISIEI
CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIUL EUROPEAN ȘI CONSILIU
Raport privind progresele înregistrate în cadrul Agendei europene privind migrația
{SWD(2017) 372 final}
1.
INTRODUCERE
De la adoptarea Agendei europene privind migrația, în mai 2015, acțiunea UE pentru a răspunde numeroaselor provocări din cadrul crizei refugiaților și a migrației s-a încadrat într-o abordare globală. În septembrie 2017, printr-o evaluare a agendei la jumătatea perioadei, Comisia a realizat o analiză generală a progreselor înregistrate în ceea ce privește reacția la criză și lansarea acțiunilor prevăzute în agendă. În cadrul reuniunii din octombrie 2017, Consiliul European a luat act de rezultatele obținute pe toate planurile și a solicitat consolidarea acestei activități.
Comisia Europeană a continuat să lucreze la toate componentele din cadrul Agendei europene privind migrația Pentru a monitoriza progresele și pentru a permite efectuarea unei evaluări bazate pe dovezi privind îndeplinirea angajamentelor asumate de instituțiile UE și de statele membre, inclusiv în cadrul concluziilor Consiliului European, Comisia a prezentat rapoarte periodice privind progresele înregistrate în ceea ce privește punerea în aplicare a Declarației UE-Turcia, privind transferul și relocarea, operaționalizarea poliției de frontieră și a gărzii de coastă la nivel european, precum și în ceea ce privește progresele înregistrate în legătură cu cadrul de parteneriat cu țările terțe.
Fiecare flux de lucru contribuie la eficacitatea globală a răspunsului din partea UE. După cum s-a anunțat în evaluarea la jumătatea perioadei, acest raport consolidat reflectă și aprofundează abordarea globală prin reunirea diferitelor componente. Împreună cu informațiile furnizate în anexe, se prezintă principalele evoluții înregistrate de la ultimele rapoarte din 6 septembrie și se identifică acțiunile-cheie care necesită monitorizarea de către actorii relevanți, în special în perioada premergătoare următorului Consiliu European din decembrie.
2.
SITUAȚIA PRINCIPALELOR RUTE MIGRATORII
Ruta est-mediteraneeană
Pe ruta est-mediteraneeană, mișcările migratorii rămân limitate în comparație cu perioada anterioară activării Declarației UE-Turcia din martie 2016. Cu toate acestea, s-a înregistrat o creștere a numărului de sosiri în insulele grecești încă de la începutul verii anului 2017, în concordanță cu tendințele sezoniere. Presiunea migratorie a crescut și mai mult de la jumătatea lunii august, în medie cu 198 de treceri neregulamentare pe zi în lunile septembrie și octombrie, față de cele 99 înregistrate în aceeași perioadă a anului 2016. Principalele naționalități ale migranților care au sosit în insulele grecești de la începutul anului 2017 sunt siriană (39 %), irakiană (17 %), afgană (10 %) și pakistaneză (6 %).
Au existat și unele semne conform cărora migranții încercau să părăsească Turcia pe alte rute decât cea a Mării Egee. Deși numărul de cazuri detectate de trecere neregulamentară a frontierei terestre din Turcia spre Bulgaria rămâne scăzut, s-a înregistrat o creștere recentă a trecerilor neregulamentare din Turcia spre Grecia prin intermediul frontierei terestre (29 de interceptări s-au înregistrat, în medie, zilnic, între 4 septembrie și 9 noiembrie, față de 20 în ultimele șase luni). Principalele naționalități ale migranților sosiți în 2017 în Grecia continentală sunt până în prezent turcă (37 %), siriană (27 %), pakistaneză (15 %) și irakiană (12 %). Pe de altă parte, sosirile din Turcia în România, traversând Marea Neagră, care s-au înregistrat în timpul verii, par să fi încetat în prezent. A existat, de asemenea, un număr limitat, însă regulat, de sosiri din Turcia în Italia (3 676 până în prezent în anul 2017). Anul acesta s-a înregistrat, de asemenea, un număr de sosiri în Cipru din Turcia (917 până în prezent în anul 2017).
Ruta Balcanilor de Vest
Deși numărul cazurilor detectate de treceri ale migranților în situație neregulamentară prin punctele de intrare pe ruta Balcanilor de Vest s-a stabilizat la un nivel scăzut, unele state membre aflate la capătul rutei declară că pe teritoriul lor continuă să ajungă un număr semnificativ de migranți și solicitanți de azil. Faptul că o parte semnificativă a acestora nu au o înregistrare Eurodac prealabilă consolidează concluzia conform căreia un anumit număr de migranți în situație neregulamentară reușesc să avanseze fără să fie detectați. Cooperarea dintre aceste state membre, Europol și Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă este esențială pentru soluționarea acestei probleme. Este necesară vigilența permanentă, inclusiv prin utilizarea la întregul potențial a videoconferințelor bisăptămânale prezidate de către Comisie.
Ruta central-mediteraneeană
Ruta central-mediteraneeană continuă să înregistreze cel mai mare număr de persoane care traversează pe mare. Situația generală în materie de migrație s-a stabilizat în ultimele luni, ca urmare a scăderii numărului de plecări din Libia pe ruta amintită de la jumătatea lunii iulie. În timp ce numărul de sosiri în Italia a fost considerabil mai ridicat la începutul verii, numărul total de sosiri continuă tendința descrescătoare raportată în luna septembrie și a scăzut acum cu 30 % față de 2016 – însă rămâne în continuare ridicat, ajungând la un total de peste 114 000 în acest an, până în prezent. Principalele trei țări de origine ale migranților sosiți sunt: Niger (15 %), Guineea (8 %) și Côte d’Ivoire (8 %). În plus, s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de plecări din Tunisia către Italia, cu o creștere de șapte ori mai mare în 2017 față de 2016, deși numărul rămâne mult mai scăzut față de cel înregistrat din Libia. Fluxurile externe din Niger spre Libia și Europa ale migranților proveniți din țări de origine din Africa de Vest își continuă tendința de scădere, însă unele redirecționări către Algeria continuă.
Numărul persoanelor care și-au pierdut viața, precum și al celor care au fost declarate dispărute pe mare este estimat până în prezent la 2 750 în 2017, față de 4 581 în 2016. Peste 285 100 de migranți au fost salvați în cadrul operațiunilor UE care vin în sprijinul Gărzii de Coastă italiene. În plus, Garda de Coastă libiană estimează că a salvat peste 18 400 de persoane anul acesta în apele teritoriale libiene (până la 6 octombrie), ajutată de revenirea navelor după formarea profesională a membrilor echipajelor. Fondul fiduciar al UE pentru Africa sprijină activitatea Organizației Internaționale pentru Migrație și a autorităților din Niger din cadrul misiunilor de căutare și salvare în deșert: în 2017, peste 1 100 de migranți au fost readuși în condiții de siguranță după ce au fost abandonați de persoanele care introduc ilegal migranți.
Ruta vest-mediteraneeană
În cursul anului 2017 s-a înregistrat o tendință ascendentă a fluxurilor neregulamentare pe ruta vest-mediteraneeană/atlantică, numărul total de sosiri în Spania ajungând la 22 031, ceea ce înseamnă cu aproape 94 % mai mult decât numărul înregistrat în aceeași perioadă din 2016. În 2017, până la sfârșitul lunii august, principalele trei țări de origine ale migranților au fost Maroc (21 %), Côte d’Ivoire (18 %) și Guineea (14 %).
Tendințe privind cererile de azil
Până la sfârșitul lunii septembrie 2017, în UE și în statele asociate s-au depus 535 609 cereri de azil, față de 1 010 839 în aceeași perioadă a anului trecut. În prima jumătate a anului 2017 s-au emis 275 710 decizii pozitive în primă instanță, față de 293 315 decizii emise în aceeași perioadă a anului trecut.
3.
SPRIJIN OPERAȚIONAL DIN PARTEA UE DE-A LUNGUL RUTELOR
Elementul central al sprijinului UE rămâne abordarea-hotspot, care a fost instituită în anul 2015. Comisia a evaluat funcționarea hotspoturilor din Grecia și Italia până în prezent și, în strânsă cooperare cu agențiile, a colectat cele mai bune practici privind punerea în aplicare a abordării-hotspot.
Trimiterea pe teren de către Europol a mai multor agenți invitați a fost esențială pentru identificarea profilurilor de risc și combaterea rețelelor de persoane care introduc ilegal migranți. Acești agenți vor continua să efectueze controale suplimentare de securitate în hotspoturile din Grecia și Italia.
O altă prioritate importantă a activității UE este concentrarea pe nevoile copiilor implicați în procesul de migrație. Bunele practici privind punerea în aplicare a abordării-hotspot identifică adoptarea unor măsuri specifice pentru a ajuta copiii și alte grupuri vulnerabile. Cel de al 11-lea Forum anual privind drepturile copilului, din 7-8 noiembrie, a oferit ocazia de a explora necesitatea găsirii de alternative la luarea în custodie publică a copiilor migranți.
Ruta est-mediteraneeană
Sprijinul acordat de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, Biroul European de Sprijin pentru Azil și Europol a avut un rol esențial în operaționalizarea hotspoturilor din Grecia, precum și pentru mobilizarea a 12 nave în operațiuni navale. În prezent se fac eforturi pentru obținerea unei imagini mai precise a numărului și a necesităților migranților, inclusiv ale celor aflați în hotspoturi. Se așteaptă ca guvernul elen să finalizeze un prim rezumat al rezultatelor acestor eforturi până la sfârșitul lunii noiembrie.
Locurile de primire disponibile în hotspoturi sunt în continuare insuficiente, în pofida dispozițiilor prevăzute în Programul Național al Fondului pentru azil, migrație și integrare. Presiunea sporită produsă de numărul recent ridicat de sosiri poate adăuga o presiune suplimentară. Îmbunătățirea disponibilității și calității locurilor de primire, inclusiv printr-o abordare mai adecvată a nevoilor specifice ale grupurilor vulnerabile, rămâne o prioritate urgentă. Sunt necesare măsuri imediate din partea autorităților elene pentru a remedia în continuare deficiențele centrelor de primire de pe insule și pentru a le pregăti pentru condițiile de iarnă. Comisia este pregătită să ofere sprijin adecvat.
UE continuă să ofere un sprijin financiar substanțial Greciei, care se confruntă cu provocările crizei. Peste 440 de milioane EUR au fost alocate prin intermediul Instrumentului de sprijin de urgență pe teritoriul UE, pentru a sprijini activitatea a 15 organizații umanitare partenere. Acest instrument a reușit să asigure disponibilitatea a suficiente locuri de primire pe continent, modulând disponibilitatea în funcție de necesități, până la un număr total de 40 000 de persoane, precum și să contribuie la crearea capacității în insule. Prioritatea actuală a acestei activități este ca autoritățile elene să transfere cât mai mulți refugiați din tabere în locuințe închiriate. A fost instituit, de asemenea, un program de asistență în numerar cu scopuri multiple. Obiectivul principal în ceea ce privește spațiile de cazare închiriate și programul de asistență în numerar este de a oferi condiții de primire demne persoanelor aflate în dificultate. Până la data de 7 noiembrie, au fost create 19 447 de locuri de cazare – dar numărul de refugiați găzduiți de sistemul de închiriere în mediul urban variază, cifra actuală este de 15 458 de refugiați. Lunar, în medie, un număr de 32 500 de refugiați beneficiază de sprijin în numerar.
Au fost deja lansate discuții cu autoritățile elene privind adoptarea unui plan financiar pentru anul 2018, în cadrul căruia se vor identifica nevoile esențiale, activitățile și sursele de finanțare aferente. S-au luat măsuri suplimentare în scopul asigurării unui sprijin mai durabil prin trecerea de la utilizarea fondurilor de urgență la utilizarea fondurilor alocate Greciei în cadrul programelor naționale. De exemplu, finanțarea acordată în cadrul acestor programe este utilizată pentru a presta servicii precum catering, cazare și curățenie în hotspoturi, precum și servicii în adăposturile pentru minorii neînsoțiți. Aceste programe finanțează deja prioritățile convenite, inclusiv serviciile de primire pe insule și adăposturile pentru minorii neînsoțiți. Sprijinul UE (în valoare de aproximativ 27 de milioane EUR până în prezent) pentru Programul de returnare voluntară asistată și reintegrare, pus în aplicare de către Organizația Internațională pentru Migrație, a fost esențial pentru a diminua o parte din presiunea acumulată: peste 4 800 de persoane s-au întors în țara lor de origine prin intermediul acestui sistem în anul 2017.
În Grecia, echipele Biroului European de Sprijin pentru Azil oferă sprijin autorităților elene la identificarea și înregistrarea potențialilor solicitanți de protecție internațională și informează migranții cu privire la sistemul de protecție internațională din Grecia, precum și cu privire la procedura de transfer. În plus, experții asigură consiliere privind evaluarea naționalității, precum și a eventualelor probleme legate de excludere și contribuie la detectarea posibilelor situații de fraudare a documentelor. La data de 9 noiembrie, prin intermediul Biroului European de Sprijin pentru Azil, 18 experți din statele membre erau detașați pentru a sprijini procesul de transfer și un expert pentru a acorda sprijin Serviciului elen de primire și identificare. La data de 8 noiembrie, Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă dispunea de 21 de experți trimiși la granița dintre Grecia și fosta Republică iugoslavă a Macedoniei.
De asemenea, Bulgariei i s-a acordat un sprijin financiar semnificativ în scopul abordării dificultăților legate de migrație. Subvențiile pentru asistență de urgență acordate Bulgariei în toamna anului 2016 au fost recent prelungite cu un an, pentru a permite implementarea completă. Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă continuă să acorde asistență Bulgariei în ceea ce privește controlul frontierelor sale terestre, și cu scopul de a preveni deplasările secundare. Mobilizarea actuală include 143 de agenți, precum și o gamă largă de echipamente. În cadrul programului național al Fondului pentru azil, migrație și integrare (2014-2020), Bulgariei i s-au alocat 4,5 milioane EUR pentru a acoperi măsurile de returnare, inclusiv cele privind returnarea voluntară asistată, iar sprijinul de urgență a contribuit, de asemenea, la returnarea voluntară asistată a 800 de persoane (până la 10 noiembrie 2017).
Declarația UE-Turcia
Punerea în aplicare a Declarației UE-Turcia a continuat să joace un rol-cheie în asigurarea faptului că problema migrației în zona Mediteranei de Est este abordată în mod eficace și în comun de UE și Turcia. Aceasta continuă să dea rezultate concrete prin reducerea numărului de treceri neregulamentare și periculoase și prin salvarea de vieți omenești în Marea Egee. În plus, prin intermediul Instrumentului pentru refugiații din Turcia, declarația oferă sprijin practic refugiaților și comunităților-gazdă din Turcia, asigurând, în același timp, continuarea relocării sirienilor din Turcia în Europa. Punerea în aplicare deplină și susținută a declarației necesită eforturi continue și voința politică a tuturor părților.
Comisia și agențiile UE își continuă activitatea specifică de punere în aplicare a declarației (a se vedea anexa 2), inclusiv prin sprijinul semnificativ acordat Serviciului elen pentru azil. Cu toate acestea, deficiențele identificate în rapoartele anterioare persistă. În special, ritmul returnărilor în Turcia în temeiul declarației se menține foarte lent, cu numai 1 969 de returnări începând din martie 2016. Dintre acestea, numai 439 au fost rezultatul unor hotărâri judecătorești negative în a doua instanță referitoare la cereri de azil. Asigurarea unor returnări efective după finalizarea demersurilor legale este o componentă esențială a declarației, astfel încât aceasta depinde în mare măsură de resursele furnizate în toate stadiile pertinente ale sistemului de azil elen. În pofida hotărârii Consiliului de stat elen, publicată la 22 septembrie 2017, care a respins căile de atac a doi cetățeni sirieni și, prin urmare, a concluzionat că Turcia este o țară sigură pentru returnarea migranților în temeiul declarației, sub rezerva unei evaluări de la caz la caz, numărul de decizii emise de către comitetele de apel nu a crescut substanțial și, în consecință, numărul returnărilor rămâne scăzut, și din cauza numărului căilor de atac administrative succesive. Rezultă de aici că presiunea ridicată asupra infrastructurilor și operațiunilor din insulele grecești este în continuare ridicată și continuă să crească: la data de 9 noiembrie, aproximativ 15 169 de migranți erau prezenți pe insule.
Relocarea din Turcia în temeiul declarației continuă și este esențial să fie menținut un ritm accelerat. Începând din 4 aprilie 2016, 11 354 de persoane au fost relocate din Turcia. În ceea ce privește sistemul de admisie umanitară pe bază de voluntariat, Comisia și Turcia au finalizat procedurile standard de operare, care trebuie acum să fie aprobate de către statele membre. Adoptarea cu celeritate a unei decizii privind activarea sa va impulsiona punerea în aplicare a declarației, oferindu-le cetățenilor sirieni o alternativă sigură și legală la migrația neregulamentară către UE.
Se continuă dialogul operațional privind migrația cu autoritățile turce, în special cu privire la returnări și schimbul de informații, precum și la relocare. Referitor la punerea în aplicare a Foii de parcurs privind liberalizarea vizelor, Comisia continuă să încurajeze eforturile Turciei de a îndeplini pe deplin și cât mai curând posibil toate obiectivele de referință rămase din foaia de parcurs.
Un alt element important din cadrul declarației este sprijinul acordat prin intermediul Instrumentului pentru refugiații din Turcia, axat pe obținerea unui impact mai mare pe teren (a se vedea anexa 3). UE este pe cale să contracteze suma totală de 3 miliarde EUR până la sfârșitul anului 2017. S-au semnat deja contracte pentru 55 de proiecte în valoare de 1,78 miliarde EUR. În prezent, se desfășoară punerea în aplicare efectivă a acestor contracte. Suma totală plătită a ajuns la 908 milioane EUR. Proiectele care asigură accesul la educație pentru aproape o jumătate de milion de copii sirieni și accesul la asistență medicală pentru aproximativ două milioane de persoane se află în curs de desfășurare. Un punct de reper semnificativ a fost atins în septembrie 2017, respectiv cifra de un milion dintre cei mai vulnerabili refugiați care beneficiază acum lunar de transferuri electronice de numerar pentru a-și acoperi nevoile de zi cu zi.
Iordania și Liban
De asemenea, UE acordă sprijin și altor state expuse unor presiuni în urma crizei siriene și vine în sprijinul gestionării imensei provocări reprezentate de continua criză a refugiaților. Iordania și Liban continuă să acorde sprijin pentru a asigura mijloacele de subzistență ale refugiaților și ale comunităților-gazdă ale acestora. Atât Iordania, cât și Libanul au luat, recent, măsuri importante pentru a crea posibilitatea educației pentru toți copiii refugiați. Fondul fiduciar regional al UE ca răspuns la criza siriană a alocat, până în prezent, 290 de milioane EUR proiectelor din Liban (152,3 milioane EUR contractate) și 141 de milioane EUR proiectelor din Iordania (96,5 milioane EUR contractate). UE va continua să acorde prioritate acțiunilor menite să asigure protecție și asistență persoanelor celor mai vulnerabile, dar este nevoie în continuare de un sprijin financiar internațional substanțial.
|
Acțiuni-cheie viitoare
·În vederea îmbunătățirii situației din insulele grecești, autoritățile elene ar trebui să sporească urgent ratele de returnare în Turcia a persoanelor care nu au dreptul să rămână în Grecia, cu respectarea deplină a normelor UE și a celor internaționale. Aceasta se aplică și numărului sirienilor returnați ca urmare a recentei hotărâri a Consiliului de stat elen.
·Îmbunătățirea condițiilor și a capacității de primire în insule.
·Ajungerea rapidă la un acord privind un sistem de admisie umanitară pe bază de voluntariat și privind activarea acestuia, conform condițiilor stabilite în Declarația UE-Turcia.
·Finalizarea contractării programelor umanitare restante din cadrul Instrumentului pentru refugiații din Turcia, până la sfârșitul anului.
·Continuarea monitorizării tendințelor și combaterea introducerii ilegale de migranți pe ruta Balcanilor de Vest, inclusiv prin cooperarea dintre statele membre și agențiile relevante.
·Statele membre trebuie să sprijine în continuare agențiile UE relevante, iar agențiile trebuie să asigure durabilitatea operațiunilor în curs de desfășurare.
·Trebuie să se asigure o finanțare suficientă pentru a sprijini Iordania și Libanul să găzduiască un număr important de refugiați, și în perspectiva Conferinței de la Bruxelles privind criza din Siria și regiunea înconjurătoare care va avea loc în primăvara anului 2018.
|
Ruta central-mediteraneeană
Concluziile Consiliului European din luna octombrie au subliniat interesul comun de abordare a rutei central-mediteraneene și au evidențiat o serie de acțiuni prioritare. Printre acestea s-au numărat măsuri eficace privind returnările, relocarea și asigurarea unor condiții de viață umane pentru migranți. Răspunsul operațional al UE pe ruta central-mediteraneeană pentru a salva vieți, a combate introducerea ilegală de persoane și a sprijini protecția, stabilizarea comunităților și consolidarea capacităților s-a amplificat, în strânsă cooperare cu autoritățile italiene. În cadrul componentei Africa de Nord a Fondului fiduciar al UE pentru Africa, a fost angajată întreaga sumă disponibilă de 264,58 milioane EUR, din care au fost contractate 131,1 milioane EUR și plătite 57 de milioane EUR (pentru 11 programe).
În Italia, Comisia a acționat în vederea identificării unor noi modalități de sprijin în conformitate cu Planul de acțiune din 4 iulie și schimbul de scrisori dintre președintele Juncker și prim-ministrul Gentiloni din august 2017. Ca acțiune pe termen scurt, Comisia și-a exprimat fără întârziere disponibilitatea de a mobiliza fonduri pentru asistență de urgență în valoare de până la 35 de milioane EUR în cadrul Fondului de securitate internă (Frontiere) pentru a sprijini o serie de acțiuni prioritare identificate de către Ministerul de Interne al Italiei, axate pe hotspoturi, pentru a îmbunătăți eficiența procedurilor și a satisface nevoile celor care sosesc în țară. La nevoie, ca următor pas, Comisia este pregătită să mobilizeze un pachet suplimentar de finanțare de urgență în valoare de 100 de milioane EUR în cadrul Fondului pentru azil, migrație și integrare. Această măsură ar trebui să permită Italiei să continue progresul privind aspectele interne ale planului de acțiune, precum și să accelereze procedurile de azil și de returnare și să extindă considerabil capacitățile de luare în custodie publică.
Un al cincilea hotspot („Centrul de prim-ajutor, asistență și identificare”) a fost inaugurat în Messina la data de 30 septembrie 2017, cu o capacitate de 250 de locuri, însă la nivel global, capacitatea de primire în hotspoturi este în continuare prea limitată. În Italia, Biroul European de Sprijin pentru Azil este prezent în peste 45 de locații din interiorul și din exteriorul zonelor hotspot. Experții furnizează informații și oferă sprijin în ceea ce privește înregistrarea solicitanților de protecție internațională, în vederea procedurii de transfer. Până la 9 noiembrie, Biroul European de Sprijin pentru Azil trimisese în Italia 53 de experți ai statelor membre, 55 de mediatori culturali și 18 membri ai personalului agenției.
Operațiunile de supraveghere maritimă au continuat. În prezent sunt mobilizate opt active în cadrul operațiunii comune Triton și cinci unități navale în cadrul operațiunii Sophia. Ca urmare a acestor acțiuni, au fost reținute 119 persoane suspectate de introducerea ilegală de migranți și de trafic de persoane și au fost neutralizate peste 497 de active.
Eforturile specifice ale UE de a sprijini Garda de Coastă din Libia continuă. Pe mare și în centre ale statelor membre, prin operațiunea Sophia s-a finalizat un pachet inițial de formare la care au participat în total 142 de membri ai personalului, inclusiv 39 de membri ai echipajelor ambarcațiunilor de patrulare și s-au efectuat, de asemenea, acțiuni de formare de formatori. În urma unui proces de control detaliat, 66 de membri ai personalului libian și-au început recent formarea în Taranto. Alte module de formare sunt prevăzute să aibă loc în săptămânile următoare în Spania, Grecia și Italia. Principalele evoluții recente sunt revenirea navelor Gărzii de Coastă și instituirea unui sistem de monitorizare. Scopul sistemului de monitorizare este de a evalua consolidarea capacităților și de a adapta cerințele de formare, de a sprijini autoritățile libiene să își asume responsabilitatea pentru securizarea propriilor ape teritoriale și de a spori protecția și respectarea drepturilor omului. Un prim raport privind activitățile de monitorizare este prevăzut pentru începutul anului 2018. În cadrul Programului Seahorse s-a finalizat cea mai recentă formare profesională, axată pe sporirea capacităților Gărzii de Coastă din Libia cu scopul de a lucra pe termen mai lung pentru a institui Rețeaua mediteraneeană Seahorse.
În timp ce inițiativele pe mare continuă să înregistreze rezultate importante, s-a acordat o atenție sporită acțiunilor pe uscat în vederea îmbunătățirii condițiilor adesea inumane cu care se confruntă migranții din Libia și a asigurării de alternative pentru migranții blocați și victimele traficului de ființe umane. În cadrul programului de 90 de milioane EUR adoptat în luna aprilie în baza Fondului fiduciar, s-a demarat o acțiune specifică privind protecția migranților din Libia. Înaltul Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați și Organizația Internațională pentru Migrație au depus eforturi în vederea creșterii gradului de sprijin pentru migranții aflați în centrele de luare în custodie publică și în punctele de debarcare. Aproape 4 000 de migranți beneficiază de asistență medicală și de sprijin de bază, iar monitorizarea statutului conferit de protecția din centrele de luare în custodie publică este îmbunătățită. Înaltul Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați și Organizația Internațională pentru Migrație au acordat, de asemenea, sprijin unui număr de peste 2 000 de familii libiene strămutate. Peste14 000 de migranți din centrele de luare în custodie publică primesc asistență medicală și ajutor în urma confruntărilor dintre milițiile din Sabratha. În acest mod, Fondul fiduciar contribuie în mod direct la satisfacerea nevoilor imediate ale migranților.
Sunt planificate lucrări de infrastructură pentru a contribui la crearea de locuri de muncă destinate cetățenilor libieni și migranților și se acordă sprijin pentru dezvoltarea micilor întreprinderi și promovarea securității și a stabilității la nivelul comunităților. O atenție deosebită se acordă, de asemenea, copiilor, cu activități de reabilitare a școlilor, de educație informală pentru copiii libieni și copiii migranți, de formare a cadrelor didactice și de sprijinire a instituțiilor de îngrijire provizorie pentru copiii neînsoțiți și separați. Vor fi sprijinite sau înființate spații propice copiilor, inclusiv în cadrul structurilor și al centrelor comunitare existente. Programul se derulează și pe sectoarele economice mai vaste, începând cu mici lucrări de infrastructură și până la consolidarea capacităților din domeniul guvernării la nivel local. Mediul dificil din Libia rămâne un obstacol în calea furnizării mai rapide a sprijinului din partea UE, dar Comisia colaborează în mod activ cu partenerii săi de pe teren pentru a reduce cât mai mult întârzierile.
Misiunea UE de asistență la frontieră din Libia va stabili o primă prezență în Tripoli până la sfârșitul lunii noiembrie. Aceasta va fi urmată de o creștere graduală și progresivă a personalului până în primăvara anului 2018, permițând, astfel, intensificarea cooperării zilnice cu autoritățile libiene responsabile cu gestionarea frontierelor, aplicarea legii și justiția penală, inclusiv cu poliția de coastă și poliția civilă. De asemenea, misiunea participă și la planificarea unei misiuni de stabilire a faptelor condusă de autoritățile italiene în sudul Libiei în această toamnă, care implică pe deplin autoritățile libiene responsabile de paza frontierelor și se concentrează asupra problemelor legate de gestionarea frontierelor și de migrație.
O nouă acțiune se află în curs de desfășurare la frontiera terestră sudică. Un program în valoare de 46,3 milioane EUR, adoptat în luna iulie, va fi contractat în noiembrie. Activitățile împotriva introducerii ilegale de migranți sunt însoțite de furnizarea unor alternative economice la introducerea ilegală de migranți - acesta este un obiectiv-cheie al componentei de stabilizare a comunităților din cadrul programului de 90 de milioane EUR adoptat în luna aprilie.
UE continuă să colaboreze activ cu Organizația Internațională pentru Migrație prin inițiativa comună privind protecția și reintegrarea migranților. Aceste programe includ acordarea de sprijin pentru returnarea voluntară asistată și de asistență pentru reintegrare de-a lungul rutei central-mediteraneene. În 2017, peste 10 000 de migranți blocați în Libia au fost ajutați să se întoarcă în țările lor de origine, și anume Nigeria, Senegal, Guineea, Mali și Gambia. Incluzând și migranții blocați în Niger, Mali și Mauritania, numărul total depășește 15 000. În plus, este în curs de intensificare colaborarea cu vecinii Libiei în scopul de a ajuta mai mulți migranți să se întoarcă acasă din Libia sau mai mulți refugiați să fie relocați de către comunitatea internațională, cu sprijinul Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați. Delegațiile UE din țările respective de origine și de tranzit au stabilit contacte pentru a intensifica sprijinul consular, facilitând, prin urmare, mai multe returnări.
UE își menține angajamentul față de o tranziție politică incluzivă în conformitate cu Concluziile Consiliului din iulie 2017, drept condiție prealabilă pentru obținerea unor rezultate solide și sustenabile privind gestionarea mișcărilor migratorii în și prin Libia. Acest lucru va sprijini măsurile luate pentru instituirea unei prezențe permanente a UE, conform solicitării din partea Consiliului European, ceea ce este esențial pentru un răspuns eficace.
Numărul de plecări ale migranților din Egipt continuă să se mențină foarte scăzut. Recent, s-a semnat un acord privind finanțarea programului în valoare de 60 de milioane EUR cu referire la abordarea factorilor determinanți de natură economică ai migrației neregulamentare, îmbunătățirea capacității de inserție profesională și sporirea rezistenței comunităților afectate de migrație. Se așteaptă ca dialogul cu Egiptul privind migrația să fie lansat în luna decembrie.
În colaborare cu autoritățile italiene, se desfășoară acțiuni care să răspundă creșterii numărului de sosiri din Tunisia – atât în ceea ce privește limitarea sosirilor, cât și creșterea numărului de returnări. S-au continuat contactele cu Algeria, UE oferind posibilitatea intensificării dialogului și cooperării, atât în formate bilaterale, cât și regionale.
Consiliul European a pus un accent deosebit pe angajamentul de a asigura o finanțare suficientă și specifică pentru componenta „Africa de Nord” din cadrul Fondului fiduciar al UE pentru Africa.
S-a identificat, în mod specific, un prim deficit de finanțare în valoare de 110 milioane EUR, în scopul prelungirii programului „Migrație mixtă”, aflat în derulare. Programul prelungit va colabora cu Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați și cu Organizația Internațională pentru Migrație pentru a întreprinde activități critice referitoare la returnarea voluntară asistată și reintegrarea, la îmbunătățirea condițiilor migranților aflați în centre de luare în custodie publică, la stabilizarea comunităților și sprijinirea autorităților locale în domenii cum ar fi noi oportunități de încadrare în muncă și ajutor pentru serviciile de bază. Având în vedere importanța deosebită a activității din Africa de Nord în cadrul politicii generale a UE, este necesară desfășurarea unor programe suplimentare atât în Libia, cât și în alte țări din Africa de Nord, în cursul anului 2018. Aceste nevoi nu vor putea fi satisfăcute în lipsa unor contribuții suplimentare la Fondul fiduciar din partea statelor membre. Consiliul European va evalua progresele înregistrate în cazul acestui angajament în decembrie 2017.
Ruta vest-mediteraneeană
Ca urmare a creșterii numărului de sosiri observate pe această rută, s-a înregistrat o intensificare a contactelor cu Marocul. La o reuniune dedicată a miniștrilor afacerilor interne din cadrul G6 organizată în luna octombrie, Comisia și-a exprimat disponibilitatea de a acorda asistență suplimentară în ceea ce privește gestionarea migrației.
|
Acțiuni-cheie viitoare
·Majorarea contribuțiilor statelor membre la componenta „Africa de Nord” din cadrul Fondului fiduciar pentru a răspunde necesităților imediate de încă 110 milioane EUR pentru Libia. Elaborarea altor programe importante pentru anul 2018.
·Stabilirea unei prezențe permanente a UE în Libia de îndată ce condițiile privind securitatea permit acest lucru.
·Continuarea cooperării cu țările africane de origine și de tranzit în temeiul Cadrului de parteneriat, inclusiv în ceea ce privește frontiera libiană sudică, intensificarea activităților cu vecinii Libiei pentru a spori numărul de returnări și relocări.
·Monitorizarea fluxurilor de migrație din Tunisia și evaluarea necesității unor posibile acțiuni și sprijin.
·Monitorizarea evoluțiilor de pe ruta vest-mediteraneeană și pregătirea unui eventual sprijin.
|
4.
ACȚIUNEA DE COMBATERE A ACTIVITĂȚILOR DE INTRODUCERE ILEGALĂ DE MIGRANȚI
S-au depus eforturi semnificative pentru a submina modelul de afaceri al celor care introduc ilegal migranți pe toate rutele majore de migrație spre Europa. În Balcanii de Vest, Biroul pentru operațiuni comune de la Viena sprijinit de Europol a permis statelor membre să desfășoare o serie de acțiuni care au dus la arestarea a 185 de persoane de la începerea activității sale. În luna octombrie, Centrul european privind introducerea ilegală de migranți din cadrul Europol a coordonat o zi de acțiune comună împreună cu statele membre și țările învecinate din Balcanii de Vest: acest lucru a dus la detectarea a peste 760 de migranți în situație neregulamentară și la arestarea a 24 de persoane suspectate de introducere ilegală de migranți.
Combaterea introducerii ilegale de migranți reprezintă o parte fundamentală a abordării cadrului de parteneriat. Sprijinul UE față de angajamentul ferm al guvernului nigerian a avut ca rezultat o scădere a numărului de migranți în situație neregulamentară care tranzitează prin Agadez, de la 340 de persoane pe zi, în medie, în 2016 la 40 până la 50 pe zi, în 2017. În cadrul Fondului fiduciar al UE pentru Africa se află în curs de desfășurare un proiect-pilot care vizează consolidarea capacităților operaționale și judiciare ale poliției nigeriene („Echipă comună de anchetă”). În prima jumătate a anului 2017, 101 persoane au fost arestate și aduse în fața instanțelor judecătorești, 66 de autovehicule și 8 motociclete au fost confiscate și puse sub sigiliu (în plus, 79 de persoane au fost arestate pentru infracțiuni legate de traficul de ființe umane). Modelul se va extinde și în alte țări, conform solicitării Consiliului European din octombrie 2017. În paralel, pentru a asigura surse alternative de venit în locul celor provenite de pe urma introducerii ilegale de migranți, UE acordă ajutoare pentru venit comunităților locale din nordul Nigerului.
UE va găzdui la Bruxelles o conferință internațională la nivel înalt privind securitatea și dezvoltarea în Sahel. Scopul conferinței este de a se concentra pe stabilitatea și pe stabilizarea zonelor periferice, transfrontaliere și fragile din Sahel. În urma sprijinului UE acordat Forței comune G5 Sahel (50 de milioane EUR prin intermediul Instrumentului financiar pentru pace în Africa), UE va contribui la mobilizarea de sprijin internațional pentru Forța comună în ceea ce privește combaterea terorismului, a traficului de droguri, a introducerii ilegale de migranți și a traficului de ființe umane. În plus, UE își extinde activitățile de formare și de consiliere pentru a spori capacitățile forțelor locale de securitate. Misiunea civilă „EUCAP Sahel Niger” din cadrul politicii de securitate și de apărare comune continuă să își crească numărul de vizite pe teren în diferitele regiuni pentru a pune în aplicare proiecte, pentru a furniza formare, pentru a identifica în continuare necesitățile autorităților de asigurare a aplicării legii și pentru a contribui la identificarea fluxurilor de migrație neregulamentară. A efectuat o a doua vizită la Madama, un important centru nodal pentru traficul de ființe umane, în septembrie 2017. Misiunea va fi consolidată în continuare, acordându-se o atenție sporită sprijinului pentru a combate introducerea ilegală de migranți și traficul de ființe umane, de droguri și de arme, precum și sprijinului suplimentar pentru Forțele de securitate și apărare din Niger și unei dezvoltări mai puternice a activităților descentralizate la nivel național.
Cooperarea este esențială pentru a combate introducerea ilegală de migranți și traficul de ființe umane. În luna septembrie, a fost înființat Centrul de centralizare a informațiilor privind introducerea ilegală de migranți din cadrul Europol. La acesta participă deja operațiunea Sophia și cinci state membre (experți naționali detașați din Germania, Grecia, Italia, Spania și Regatul Unit) și se prevede să primească sprijin și din partea altora. Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă și Interpol au intenția să se implice prin intermediul ofițerilor de legătură până la sfârșitul lunii noiembrie. Se află în curs de desfășurare acțiuni specifice pentru a ajuta funcționarii consulari ai țărilor din UE să combată introducerea ilegală de persoane prin intermediul fraudării vizelor. Utilizarea unor platforme de cooperare ale UE privind introducerea ilegală de migranți care să orienteze într-un mod mai eficace intervențiile din locațiile prioritare a fost deja lansată în Nigeria și Pakistan. Extinderea acestei abordări pentru a include și alte locații va fi introdusă într-un plan de acțiune operațional de combatere a facilitării imigrației ilegale, care urmează să fie adoptat de către statele membre în cadrul ciclului de politici privind criminalitatea organizată, până la sfârșitul lunii noiembrie.
|
Acțiuni-cheie viitoare
·Consolidarea schimbului de informații din cadrul UE, între statele membre, agențiile UE, misiunile și operațiunile PSAC și extinderea echipelor operaționale comune de anchetă pentru a integra principalii parteneri din Africa de Vest.
·Sprijinirea desfășurării Forței comune G5 Sahel.
|
5.
ABORDAREA CAUZELOR PROFUNDE ALE MIGRAȚIEI NEREGULAMENTARE
Prin cele trei componente ale sale, pentru „Sahel și Lacul Ciad”, „Cornul Africii” și „Africa de Nord”, Fondul fiduciar al UE pentru Africa a acordat o nouă prioritate migrației. S-au aprobat 117 programe în valoare de aproape 2 miliarde EUR și s-au semnat contracte pentru puțin peste 1,3 miliarde EUR. Deși Consiliul European a identificat componenta „Africa de Nord” ca fiind prioritatea cea mai urgentă, avansarea lucrărilor aferente celorlalte componente ale Fondului fiduciar este, de asemenea, deosebit de importantă.
În Cornul Africii, proiectele Fondului fiduciar aflate în curs de desfășurare vor crea peste 44 000 de locuri de muncă în Etiopia, Kenya și Somalia, finanțând în mod direct și alte 30 000 de locuri de muncă în Sudanul de Sud. Proiectele sprijină furnizarea serviciilor sociale de bază pentru peste 1,6 milioane de beneficiari. În Africa de Vest și Sahel, acțiunile aflate în curs de desfășurare vizează crearea a 114 000 de locuri de muncă și susținerea a aproape 10 000 de microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii. Majoritatea acestor acțiuni include sprijinirea migranților care se întorc în țara de origine, oferindu-le acestora oportunități de reintegrare.
Pentru Asia, Comisia a adoptat, în luna septembrie, o măsură specială în valoare de 196 de milioane EUR, care abordează problemele generate de strămutarea forțată prelungită și de migrație în Asia și Orientul Mijlociu. Măsura este destinată Afganistanului, Pakistanului, Iranului, Irakului și Bangladeshului și va completa dialogurile privind migrația dintre UE și toate cele cinci țări vizate. Printre obiectivele principale se numără consolidarea rezilienței și a autonomiei, atât pentru comunitățile locale, cât și pentru cele gazdă, susținerea mijloacelor de subzistență, întărirea protecției drepturilor lor și asigurarea unei reintegrări durabile.
În plus, proiectele de investiții pe termen lung care vor contribui la abordarea cauzelor profunde vor putea profita în curând și de Planul de investiții externe, inclusiv de Fondul său european pentru dezvoltare durabilă, care a intrat în vigoare la 28 septembrie 2017. Planul urmărește să încurajeze parteneriate financiare inovatoare în Africa și în vecinătate pentru a promova creșterea favorabilă incluziunii, crearea de locuri de muncă și dezvoltarea durabilă. Se lucrează pentru ca fondul să devină operațional cât mai rapid, iar Comisia va adopta o decizie de definire a cinci componente de investiții specializate, în perspectiva reuniunii la nivel înalt a Parteneriatului estic și a Summitului UE-Uniunea Africană, astfel încât prima cerere de exprimare a interesului să poată fi publicată înainte de sfârșitul anului.
Soluționarea pe termen lung a problemei migrației necesită o abordare cu adevărat globală. Pactul global privind migrația se situează la mijlocul procesului care durează doi ani. Faza consultativă care se încheie în decembrie 2017 va constitui un prim pas către aprobarea pactului la o conferință interguvernamentală ce va avea loc în anul 2018. Faza informală a dezbaterii tematice pentru Pactul global privind refugiații se va finaliza în noiembrie 2017. Dialogul Înaltului Comisar al UNHCR privind provocările în materie de protecție, care va avea loc la Geneva în data de 12 decembrie, va fi dedicat analizei progreselor înregistrate și identificării experienței dobândite în decursul activităților de pregătire și punerii bazelor Pactului global privind refugiații.
Această activitate va susține importanța migrației în cadrul Summitului UE-Uniunea Africană de la sfârșitul lunii noiembrie. Această reuniune la nivel înalt se va baza pe măsurile luate în urma Summitului de la Valetta, dezvoltând o relație echilibrată, esențială pentru abordarea cauzelor profunde, furnizarea de asistență în materie de dezvoltare, combaterea introducerii ilegale de persoane și a traficului de ființe umane, precum și pentru promovarea migrației legale și a readmisiei și reintegrării efective.
|
Acțiuni-cheie viitoare
·În luna decembrie, ajungerea la un acord privind o nouă rundă de proiecte în cadrul componentelor „Sahel și Lacul Ciad” și „Cornul Africii” ale Fondului fiduciar al UE pentru Africa.
·Încurajarea, în cadrul Summitului UE-Uniunea Africană, a abordării sub formă de parteneriat pentru gestionarea migrației în comun cu țările africane.
·Lansarea primei cereri de propuneri în temeiul Planului de investiții externe până la sfârșitul anului 2017.
|
6.
RETURNARE ȘI READMISIE
Conform concluziilor de luna trecută ale Consiliului European, îmbunătățirea ratei de returnare a persoanelor care nu au drept de ședere face parte din cadrul Agendei europene privind migrația. Este o problemă care necesită angajamentul comun al tuturor: statele membre, responsabile de luarea deciziilor individuale privind returnarea și ale căror activități de punere în aplicare a recomandării și a Planului de acțiune reînnoit în ceea ce privește returnările sunt esențiale pentru a asigura returnarea efectivă a persoanelor vizate de o decizie de returnare; Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă, care are acum un mandat special pentru a sprijini această activitate, și țările terțe, care trebuie să își îndeplinească obligațiile privind readmisia.
Astfel cum s-a anunțat în evaluarea la jumătatea perioadei din luna septembrie a punerii în aplicare a Agendei europene privind migrația, Comisia va continua să prezinte cu regularitate rapoarte privind progresele înregistrate. Prezentul raport oferă prima ocazie în acest sens, iar Comisia intenționează să își dezvolte în continuare monitorizarea și feedback-ul în acest domeniu.
Astfel, un aspect important este nevoia de a dispune în timp util de date de bună calitate. În acest scop, sprijinul deplin al statelor membre în ceea ce privește aplicația de gestionare a migrației neregulamentare (IRMA) este esențial pentru ca aceasta să își atingă potențialul de a oferi o imagine de ansamblu fiabilă și regulată asupra situației actuale a returnărilor. În plus, Eurostat va începe să sporească frecvența colectării de date privind returnările, de la anuală la trimestrială, pentru a permite o monitorizare mai promptă.
În concluziile sale din octombrie 2017, Consiliul European a pus un accent deosebit pe activitatea Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă. Agenția va decide la sfârșitul lunii noiembrie cu privire la următoarele măsuri operaționale de consolidare a sprijinului acordat statelor membre în domeniul returnării. Pe lângă oferirea de formare și diseminarea de bune practici, agenția va desfășura activități mai proactive în ceea ce privește returnările din statele membre cu scopul de a servi drept punct de contact pentru eforturile operaționale de returnare. Sprijinul și angajamentul deplin al statelor membre față de Cadrul de punere în aplicare a returnării al agenției este esențial pentru reușita acestuia. Pe această bază, planurile operaționale ar trebui dezvoltate până la sfârșitul primului trimestru din anul 2018.
Sprijinul agenției în ceea ce privește operațiunile de returnare
|
Numărul total de operațiuni de returnare coordonate
|
279: Dintre acestea, 54 % au fost monitorizate în prezența fizică a unui supraveghetor (față de 41 % înregistrate în aceeași perioadă a anului 2016). În perioada care face obiectul prezentului raport, agenția a mobilizat 70 de supraveghetori din rezerva de supraveghetori pentru returnările forțate pentru 70 de operațiuni.
|
|
Numărul total de persoane returnate cu sprijinul agenției
|
11 698
|
|
Principalele cinci țări terțe de destinație pentru returnări
|
1. Albania: 87 de operațiuni, 3 416 persoane returnate
2. Tunisia: 47 de operațiuni, 1 187 de persoane returnate
3. Kosovo
: 46 de operațiuni, 1 597 de persoane returnate
4. Serbia: 36 de operațiuni, 1 508 persoane returnate
5. fosta Republică iugoslavă a Macedoniei: 26 de operațiuni, 962 de persoane returnate
|
|
Principalele cinci destinații ale operațiunilor de returnare, cu excepția țărilor din Balcanii de Vest
|
1. Tunisia: 47 de operațiuni, 1 187 de persoane returnate
2. Georgia: 16 operațiuni, 502 persoane returnate
3. Afganistan: 16 operațiuni, 237 de persoane returnate
4. Nigeria: 14 operațiuni, 522 de persoane returnate
5. Armenia: 9 operațiuni, 168 de persoane returnate
|
|
Primele 10 state membre pe baza participării la operațiunile de returnare (indiferent de numărul persoanelor returnate)
|
1. Germania: 103 operațiuni
2. Italia: 51 de operațiuni
3. Franța: 39 de operațiuni
4. Austria: 29 de operațiuni
5. Suedia: 10 operațiuni
6. Spania: 8 operațiuni
7. Belgia: 8 operațiuni
8. Grecia: 7 operațiuni
9. Islanda: 6 operațiuni
10. Finlanda: 6 operațiuni
|
Din vară, s-au înregistrat progrese suplimentare în ceea ce privește stabilirea unei cooperări practice mai structurate privind returnarea cu un anumit număr de țări terțe. Procedurile standard de operare convenite cu Bangladesh în luna septembrie au fost aprobate de Consiliu la data de 25 septembrie 2017, iar statele membre au acum un cadru clar pentru a colabora în mod consecvent cu o țară reprezentând a cincea mare sursă de migranți până acum, anul acesta. Comisia este pe cale să convină măsuri similare cu mai mulți parteneri africani esențiali. Pentru ca aceste măsuri să producă un efect practic, statele membre trebuie să aplice toate bunele practici și acordurile operaționale convenite. O nouă rundă de negocieri privind acordul de readmisie cu Tunisia, în paralel cu negocierea acordului de facilitare a eliberării vizelor, se va desfășura la data de 28 noiembrie.
În timp ce cu unele țări-cheie s-au înregistrat progrese, alte țări continuă să prezinte dificultăți. Se va consolida cooperarea cu Nigeria, Côte d'Ivoire, Senegal și Mali, în cazul cărora nu s-au înregistrat progrese în ceea ce privește gestionarea migrației și readmisia. În toate cazurile, mobilizarea stimulentelor și a mijloacelor de presiune de la nivelul UE și de la nivel național va continua să fie explorată activ și aplicată în funcție de necesități.
|
Acțiuni-cheie viitoare
·La următoarea reuniune a Consiliului de administrație, Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă va prezenta următoarele etape în direcția instituirii unui sistem de gestionare integrată a returnărilor.
·Statele membre trebuie să colecteze și să furnizeze date privind returnările pentru a permite o mai bună evaluare a caracterului efectiv al returnărilor la nivelul UE.
·Eurostat trebuie să publice date privind returnările trimestrial, și nu anual.
·Statele membre trebuie să aplice în practică măsurile convenite cu țările terțe în scopul facilitării returnărilor. Comisia trebuie să monitorizeze aplicarea acestor măsuri.
·Trebuie să se finalizeze cât mai curând posibil acorduri operaționale cu principalele țări de origine, inclusiv negocierile privind acordul de readmisie cu Nigeria și Tunisia.
|
7.
TRANSFERUL, RELOCAREA ȘI ALTE CĂI LEGALE
Transferul de către statele membre al solicitanților eligibili a continuat să fie o cale apreciată de a-i ajuta pe cei care au în mod clar nevoie de protecție internațională și de a atenua presiunea exercitată asupra sistemelor de azil din Italia și Grecia. La data de 9 noiembrie, 31 503 persoane fuseseră transferate (10 265 din Italia și 21 238 din Grecia), dintre care 3 807 de la ultimul Raport privind transferul și relocarea. Cipru, Estonia, Croația și Lituania au continuat să sprijine transferul, prezentând angajamente după data de 26 septembrie. Statele membre ar trebui să finalizeze de urgență transferul tuturor solicitanților eligibili rămași.
În total, 758 de solicitanți mai trebuie să fie transferați din Grecia (dintre care 369 în Irlanda). Deși pentru Grecia angajamentele actuale sunt suficiente, statele membre ar trebui să finalizeze de urgență transferul tuturor solicitanților eligibili rămași. În special, Irlanda ar trebui să asigure locuri de cazare și să transfere cazurile deja notificate din Grecia, în timp ce Germania și Elveția ar trebui să răspundă cererilor de transfer transmise de către Grecia. Toate celelalte state membre care dețin cazuri deja identificate și notificate ar trebui să accelereze transferurile din Grecia.
3 110 solicitanți mai trebuie să fie transferați din Italia. Cu toate acestea, Italia a continuat să înregistreze restul candidaților eligibili și ar trebui să finalizeze acest exercițiu cât mai curând posibil pentru a stabiliza acest număr. Germania, Elveția, Franța și Austria ar trebui să accelereze răspunsurile la cererile de transfer din partea Italiei, iar toate statele membre ar trebui să accelereze transferurile din Italia ale cazurilor deja identificate și notificate. De asemenea, statele membre ar trebui să răspundă de urgență la cele 190 de cereri nesoluționate prezentate de Italia pentru transferul unor minori neînsoțiți și să pună la dispoziție cel puțin încă 200 de locuri pentru transferul minorilor neînsoțiți eligibili care se află în curs de desfășurare, dar care nu poate fi încă alocat niciunui stat membru din cauza lipsei de angajamente.
În rapoartele sale periodice privind transferul și relocarea, Comisia a reamintit în mod repetat tuturor statelor membre obligațiile legale care le revin în temeiul deciziilor Consiliului și a îndemnat statele membre care trebuie încă să prezinte angajamente și să efectueze transferuri din Grecia și Italia să facă acest lucru fără întârziere. În mod regretabil, în pofida cererilor repetate în acest sens, Ungaria și Polonia încă nu au transferat nicio persoană, iar Republica Cehă a transferat doar câteva persoane și nu a prezentat niciun angajament de peste un an. Prin urmare, la 14 iunie 2017 Comisia a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva celor trei state membre. În urma răspunsurilor acestora la scrisorile de punere în întârziere, la 26 iulie 2017 Comisia a decis să adopte, ca măsură următoare, avize motivate. Hotărârea Curții de Justiție a UE din 6 septembrie 2017 a confirmat validitatea celei de a doua decizii a Consiliului privind transferul, iar Comisia s-a așteptat ca cele trei state membre să adopte măsuri imediate. Din păcate, Republica Cehă, Ungaria și Polonia nu au adoptat până în prezent nicio măsură pentru a răspunde nemulțumirilor incluse în avizul motivat. Așadar, procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor rămân în curs de desfășurare.
Deși mecanismele actuale se apropie de sfârșit, UE ar trebui să continue să își demonstreze solidaritatea cu Italia și Grecia. Prin urmare, statele membre sunt încurajate să continue să efectueze mai multe transferuri din Italia și Grecia decât cele prevăzute de mecanismele actuale. Comisia este pregătită să ofere sprijin financiar statelor membre care își mențin eforturile în materie de transferuri. Asistența oferită Italiei și Greciei de către agențiile UE va continua, de asemenea, și, dacă este necesar, va fi intensificată.
Biroul European de Sprijin pentru Azil a jucat un rol esențial în ceea ce privește punerea în aplicare a mecanismului de transfer, încă de la lansarea acestuia în septembrie 2015, inclusiv prin mobilizarea experților din statele membre, elaborarea de instrumente în sprijinul unor etape specifice din contextul procedurii de transfer, precum și prin punerea în aplicare a unei strategii de informare privind transferul, și este esențial ca statele membre să sprijine în continuare biroul.
Relocarea permite UE și statelor membre să îndeplinească atât imperativul de a ajuta persoanele care au nevoie de protecție internațională, cât și să reducă stimulentele pentru migrația neregulamentară. Dintre cele 22 504 relocări convenite în anul 2015, au fost finalizate peste 81 %. La data de 10 noiembrie 2017, 18 366 de persoane fuseseră relocate către 20 de state membre și patru state asociate, majoritatea provenind din Turcia, Iordania și Liban. Întrucât o serie de state cu cote mari și-au onorat deja angajamentul de relocare sau sunt foarte aproape de a-l îndeplini, eforturile actuale sunt direcționate în principal către relocarea în temeiul Declarației UE-Turcia. Numărul total al persoanelor relocate în cadrul ambelor mecanisme de relocare ale UE, de la lansarea lor, este de 25 739.
Ca urmare a Recomandării Comisiei, care face apel la statele membre să ofere cel puțin 50 000 de locuri de relocare până la data de 31 octombrie 2017, 16 state membre au prezentat angajamente pentru un total de peste 34 400 de locuri de relocare. Comisia salută angajamentele primite din partea Belgiei, Bulgariei, Ciprului, Croației, Finlandei, Franței, Irlandei, Italiei, Lituaniei, Luxemburgului, Portugaliei, Regatului Unit, României, Suediei, Sloveniei și Spaniei. Și alte state membre și-au anunțat intenția de a prezenta angajamente în curând, iar unele state membre care au prezentat deja angajamente și le-ar putea mări. Comisia încurajează statele membre să prezinte angajamente suplimentare cât mai curând posibil, în special pe cele care nu au făcut acest lucru, pentru a atinge obiectivul de cel puțin 50 000 de locuri de relocare și pentru ca UE să poată demara planificarea unor procese concrete de relocare, inclusiv a evacuării din Libia în cooperare cu Înaltul Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați.
S-au realizat deja progrese în ceea ce privește proiectele-pilot privind migrația legală cu țările terțe, care au fost anunțate în evaluarea la jumătatea perioadei din luna septembrie. Majoritatea statelor membre au salutat acest concept, iar câteva sunt pregătite să continue în acest sens.
|
Acțiuni-cheie viitoare
·Italia trebuie să finalizeze înregistrarea solicitanților eligibili pentru transfer.
·Statele membre trebuie să finalizeze transferul solicitanții eligibili rămași din Italia și Grecia, în regim de urgență, acordând o atenție deosebită locurilor suplimentare necesare pentru a transfera minorii neînsoțiți eligibili din Italia. Comisia este pregătită să ofere în continuare sprijin statelor membre care continuă să efectueze transferuri din Italia și Grecia ce depășesc cifrele prevăzute în mecanismele actuale.
·Statele membre trebuie să prezinte angajamente pentru atingerea obiectivului de cel puțin 50 000 de locuri de relocare.
·Comisia și Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați trebuie să finalizeze proiectul de evacuare a refugiaților din Libia în vederea relocării.
·Împreună cu statele membre interesate, trebuie să se definească domeniul de aplicare al proiectelor-pilot privind migrația legală și să se identifice țările terțe care ar putea participa.
|
8.
CONSOLIDAREA CONTINUĂ A GESTIONĂRII FRONTIERELOR EXTERNE
La un an de la lansare, Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă sprijină în prezent statele membre prin operațiuni comune pe principalele rute migratorii din estul, centrul și vestul Mării Mediterane, precum și pe ruta Balcanilor de Vest, prin mobilizarea a peste 1 500 de polițiști de frontieră și alte categorii de personal. Ca urmare a creșterii numărului de sosiri în Spania, operațiunea Indalo, care în mod normal se desfășoară numai în perioadele de vârf din timpul verii, a fost prelungită până la sfârșitul anului 2017. Un alt domeniu de sprijin este cel al pregătirii evaluărilor vulnerabilității și al recomandărilor aferente pentru statele membre.
Cu toate acestea, în ceea ce privește mobilizările pentru operațiunile comune în curs destinate sprijinirii statelor membre care se află sub presiune, lacunele persistă. Angajamentele au în continuare o durată prea scurtă și nu se potrivesc suficient specificațiilor, dar nici nu au amploarea necesară. Singurul domeniu unde nu se preconizează lacune până la jumătatea lunii noiembrie este operațiunea comună Poseidon.
Deși s-au înregistrat progrese suplimentare în ceea ce privește realizarea capacității permanente de reacție rapidă, la 9 noiembrie 2017, doar 26 de state membre își desemnaseră polițiștii de frontieră, reprezentând 74 % din componența rezervelor necesare (1 110 dintre cei 1 500 de agenți). Din luna septembrie nu s-au înregistrat progrese suplimentare în ceea ce privește rezerva de echipamente pentru reacție rapidă, continuând să existe lacune importante în cazul majorității tipurilor de echipamente - contribuie doar 14 state membre, iar din luna aprilie nu s-au mai înregistrat angajamente noi. Pentru a finanța echipamentele puse la dispoziția agenției, în august 2017 Comisia a alocat o sumă suplimentară de 76 de milioane EUR în cadrul acțiunilor specifice ale Fondului pentru securitate internă, pentru achiziționarea de active maritime de către statele membre. Această sumă se adaugă la cele 132 de milioane EUR alocate în acest scop în 2015. Statele membre ar trebui să își intensifice acum eforturile de implementare a acestor proiecte pentru a pune activele respective la dispoziția agenției. În plus, agenția a adoptat o strategie pentru achiziționarea de active proprii în perioada 2017-2020 și pregătește o strategie pe termen lung pentru perioada care se încheie în 2027.
Un domeniu-cheie al activității întreprinse de către agenție este elaborarea de evaluări ale vulnerabilității în scopul identificării posibilelor deficiențe din cadrul controalelor la frontierele statelor membre. Următorul pas este ca statele membre să pună în aplicare recomandările adresate în iulie 2017 și ca agenția să instituie un mecanism eficace de monitorizare pentru a asigura punerea în aplicare a planurilor de acțiune prezentate de statele membre în septembrie 2017. Agenția este pe punctul de a finaliza evaluările în urma exercițiilor de simulare. Acest proces poate duce, de asemenea, la formularea de recomandări suplimentare. Metodologia comună pentru evaluările vulnerabilității ar trebui să fie revizuită la următoarea reuniune a Consiliului de administrație din 22-23 noiembrie 2017. În plus, se fac demersuri în vederea trimiterii ofițerilor de legătură în statele membre, proces care ar trebui să fie încheiat de către agenție până în februarie 2018.
Cooperarea cu țările terțe este esențială în desfășurarea activității agenției. Negocierile cu Serbia și cu fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, în vederea finalizării acordurilor privind statutul acestora, sunt în curs de desfășurare. La 16 octombrie 2017, Consiliul a dat undă verde în vederea negocierii unor acorduri similare cu Albania, Muntenegru și Bosnia și Herțegovina.
Dezvoltarea strategiei de gestionare europeană integrată a frontierelor pentru a reuni activitatea la nivel național și la nivelul UE a făcut obiectul unei reuniuni speciale cu Parlamentul European și cu statele membre la data de 17 octombrie 2017. Aceasta va contribui la continuarea lucrărilor privind stabilirea principalelor elemente ale strategiei comune de gestionare integrată a frontierelor pentru UE în ansamblu.
|
Acțiuni-cheie viitoare
·Îndeplinirea de către statele membre a obligațiilor de a contribui la rezervele pentru reacție rapidă create de către Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă.
·Implementarea promptă de către statele membre a recomandărilor făcute în baza evaluării vulnerabilității și monitorizarea efectivă a acestora de către Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă.
·Utilizarea, de către statele membre, a tuturor posibilităților de sprijin oferite de agenție.
|
9.
CONCLUZII ȘI ETAPE URMĂTOARE
Prezentul raport reunește diferitele axe de acțiune aflate în curs de desfășurare în cadrul Agendei europene privind migrația. Prin aceasta, se ilustrează caracterul cuprinzător al activității și imperativul ca UE să mențină intensitatea eforturilor la nivel global În viitor, Comisia va păstra abordarea unui singur raport general, subliniind aspectele care necesită o atenție deosebită.
Prezentul raport identifică acțiunile-cheie operaționale necesare în scopul asigurării unui răspuns eficace din partea UE la provocarea actuală pe care o reprezintă migrația. Acestea necesită o atenție imediată și un angajament susținut din partea statelor membre, a instituțiilor și a agențiilor UE. Acestea contribuie, de asemenea, la pregătirea convergenței către un acord privind reformarea sistemului european comun de azil. În acest sens, reuniunea Consiliului European din luna decembrie va oferi ocazia să se evalueze progresele înregistrate și să se identifice o cale de urmat în conformitate cu Agenda liderilor aprobată de Consiliul European din luna octombrie.