COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 23.3.2017

COM(2017) 138 final

COMUNICARE A COMISIEI

Verificare ex post a adiționalității 2007-2013

1.INTRODUCERE

Adiționalitatea este un principiu al politicii de coeziune a Uniunii Europene care are scopul de a garanta că fondurile structurale 1 completează cheltuielile publice asimilabile ale unui stat membru fără a se substitui acestora.

Articolul 15 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului prevede că Comisia ar trebui să procedeze la o verificare cu privire la adiționalitate pentru obiectivul de convergență, în cooperare cu fiecare stat membru în cauză până la sfârșitul anului 2016 și ar trebui să publice rezultatele acestui exercițiu. Deși, conform reglementărilor, Croația dispune de un an suplimentar pentru acest proces de verificare, autoritățile croate au decis să transmită întreaga documentație cu un an mai devreme.

Prin urmare, prezentul raport încheie verificarea adiționalității pentru perioada de programare 2007-2013, în urma verificărilor ex ante și la jumătatea perioadei, efectuate în 2007 și, respectiv, în 2011-2012.

Se consideră că principiul adiționalității este respectat în cazul în care media cheltuielilor structurale 2 pentru fiecare stat membru în perioada 2007-2013 a fost, în termeni reali 3 , cel puțin egală cu nivelul stabilit la începutul perioadei sau cu nivelul revizuit în cadrul verificării la jumătatea perioadei în 2011 și 2012 („nivel de referință”), pentru a se ține seama de schimbările semnificative ale situației economice 4 .

Raportul de față sintetizează rezultatele verificării ex post desfășurate în 2016 pentru întreaga perioadă de programare 2007-2013 5 . Respectarea adiționalității în această perioadă a fost probabil cel mai dificil de realizat până în prezent, din cauză că acoperă anii în care UE a înregistrat cea mai gravă încetinire a creșterii economice din ultimele decenii. Declinul semnificativ al activității economice care a început în 2008 a avut un impact major asupra finanțelor publice din statele membre și a dat naștere unor planuri de consolidare fiscală stringente care au avut ca scop principal asigurarea sustenabilității finanțelor publice. Rezultatul a fost o scădere semnificativă a investițiilor publice 6 .

Verificarea ex post a condus la trei constatări principale.

În primul rând, nivelul agregat al cheltuielilor structurale ale statelor membre în regiunile de convergență în perioada 2007-2013 (94,4 miliarde EUR în medie pe an pentru perioada 2007-2013) a fost cu aproximativ 1,2 miliarde EUR mai scăzut decât nivelul ex ante (95,6 miliarde EUR) și cu 13 miliarde EUR mai ridicat decât nivelul agregat stabilit la mijlocul perioadei (81,4 miliarde EUR), în pofida existenței unor diferențe semnificative între statele membre. În general, diferențele cele mai mari sunt concentrate în statele membre cele mai afectate de încetinirea creșterii economice și de criza finanțelor publice.

În al doilea rând, toate statele membre, cu excepția Greciei, și-au respectat nivelul de referință pentru perioada 2007-2013, fie cel stabilit inițial la verificarea ex ante în Cadrele Strategice Naționale de Referință (CSNR), fie cel revizuit în cadrul verificării la jumătatea perioadei. Șase state membre se situează sub nivelul de referință stabilit la verificarea ex ante, dar deasupra nivelului de referință final (Republica Cehă, Germania, Italia, Lituania, Ungaria și Portugalia), ca urmare a revizuirii în jos decise în cadrul verificării la jumătatea perioadei.

În al treilea rând, verificarea ex post a confirmat deficiențele metodei de verificare a adiționalității, care fuseseră deja identificate cu ocazia verificării la jumătatea perioadei. Volumul de informații care trebuie furnizate reprezintă o povară semnificativă pentru statele membre și prezintă dificultăți în cadrul verificării de către Comisie din cauza problemelor legate de comparabilitate între diversele metode utilizate de statele membre pentru a verifica adiționalitatea și statisticile oficiale disponibile în UE. Acestea sunt câteva dintre motivele pentru care verificarea adiționalității pentru perioada 2014-2020 a fost simplificată substanțial și a fost aliniată la guvernanța economică a UE. Deși revizuită, adiționalitatea rămâne un element esențial al arhitecturii politicii de coeziune pentru perioada 2014-2020, pentru a încuraja investițiile care favorizează creșterea economică.

2.CONTEXTUL ECONOMIC ÎN PERIOADA DE PROGRAMARE 2007-2013

Punerea în aplicare a politicii de coeziune în perioada 2007-2013 a avut loc în cel mai dificil context din punct de vedere economic de când a fost introdusă această politică a UE. PIB-ul real din UE în 2013 era încă sub cel din 2007 din cauza impactului major al încetinirii creșterii economice care a început în 2008 și s-a intensificat ulterior. Creșterea anuală a PIB-ului 7 a fost negativă în 2009 (-4,4 %) și în 2012 (-0,5 %) și aproape de stagnare în 2008 (0,4 %) și în 2013 (0,2 %). Creșterea medie anuală a PIB-ului preconizată pentru UE-27 în perioada 2007-2009 8 la momentul deciderii nivelului de referință a fost de 2,6 %, față de o rată observată de -0,3 %.

Încetinirea creșterii economice a dus la o deteriorare puternică a pieței forței de muncă. Rata armonizată a șomajului în UE-28 a înregistrat o creștere constantă de la 7 % în 2008 la 10,9 % în 2013. Impactul asupra pieței forței de muncă a fost deosebit de grav în statele membre cele mai afectate de o reducere a activității economice. De exemplu, în Grecia, rata șomajului a crescut de la 7,8 % în 2008 la 27,5 % în 2013 și, în Spania, de la 8,2 % în 2007 la 26,1 % în 2013. De asemenea, a avut loc o deteriorare semnificativă a condițiilor sociale în UE în ansamblul său și în anumite state membre în special. Procentul persoanelor expuse riscului de sărăcie și de excluziune socială a crescut de la 23,7 % în 2008 la 24,5 % în 2013, anumite state membre depășind cu mult media UE la sfârșitul perioadei de programare (de exemplu, 48 % în Bulgaria, 41,9 % în România sau 35,7 % în Grecia).

Reducerea activității economice și deteriorarea condițiilor sociale și de pe piața forței de muncă au dat naștere unei presiuni tot mai mari asupra cheltuielilor publice. Acestea au crescut considerabil în 2008 și 2009, ducând la o medie UE a ponderii cheltuielilor publice totale în PIB de peste 50 % din PIB-ul UE, cel mai ridicat nivel din 1995. Această situație s-a produs în principal ca efect al stabilizatorilor automați, ceea ce explică, de asemenea, de ce veniturile publice nu au crescut deloc; de fapt, principala sursă de venituri publice (impozite și contribuții sociale) a scăzut în termeni absoluți 9 . De obicei, stabilizatorii automați sunt definiți ca acele elemente de politică fiscală care reduc sarcinile fiscale și cresc cheltuielile publice fără măsuri guvernamentale discreționare. De exemplu, oferă venituri compensatorii de îndată ce șomajul începe să crească. Creșterea ponderii cheltuielilor publice în PIB se reflectă de fapt, în principal, în cheltuielile pentru protecția socială, care, începând din 2009, au fost cu aproximativ 2,5 puncte procentuale din PIB în medie mai mari decât nivelurile de dinainte de criză. Creșterea cheltuielilor pentru protecția socială a fost chiar mai mare în unele state membre, care au fost cel mai afectate de contracția PIB-ului. Creșterea poverii legate de dobânda la datoria publică a fost, de asemenea, semnificativă în aceste țări, fiind cu peste 2 puncte procentuale din PIB mai mare comparativ cu nivelurile înregistrate înainte de criză într-unele dintre acestea.

Rezultatul presiunii tot mai mari asupra cheltuielilor publice și al stagnării veniturilor publice a fost o creștere puternică a ponderii deficitului în PIB în majoritatea statelor membre. Aceasta a ajuns până la -6,6 % ca medie în UE în 2009, față de -0,9 % în 2007 și a continuat să se situeze peste -3 % (-3,3 % din PIB) în 2013. În 2010, peste 20 de state membre au făcut obiectul procedurii aplicabile deficitelor excesive, componenta corectivă a Pactului de stabilitate și de creștere. Datoria publică guvernamentală brută în UE a crescut de la 57,6 % în 2007 la 85,7 % din PIB în 2013. Aceste tendințe au dat naștere unor preocupări cu privire la sustenabilitatea finanțelor publice pentru anumite țări, care s-au tradus în unele cazuri prin asistență financiară externă din partea instituțiilor europene și internaționale condiționată de punerea în aplicare a unor programe de ajustare economică.

Figura 1: Cheltuielile publice și investițiile publice și deficitele și datoriile publice

Creșterea ponderii cheltuielilor publice în PIB nu a implicat creșterea investițiilor publice în UE pe parcursul întregii perioade de programare. Dimpotrivă, investițiile publice au scăzut semnificativ în statele membre cele mai afectate de reducerea activității economice și de criza finanțelor publice. În general, acestea sunt statele membre care au înregistrat cele mai mari diferențe față de nivelul de referință inițial (figura 2, axa X). Investițiile publice au fost, de departe, elementul de cheltuieli care a suferit cea mai mare scădere, chiar și în urma pachetelor de măsuri de redresare economică decise la nivel european și la nivel național pentru a contracara impactul negativ al scăderii PIB-ului și a ocupării forței de muncă în primii ani de criză. Acest lucru explică de ce unele state membre respectă adiționalitatea fără să reducă nivelul de referință cu ocazia verificării la jumătatea perioadei și în pofida unui declin semnificativ al investițiilor publice în a doua parte a perioadei de programare.

Figura 2: Diferența dintre nivelul de referință ex ante și cel ex post al cheltuielilor structurale (axa X) și valoarea medie a creșterii PIB-ului 2007-2013 (axa Y)

Sursă: Calcule efectuate de Eurostat și de Comisie

3.PROCESUL DE VERIFICARE EX POST PENTRU PERIOADA 2007-2013

Cele 21 de state membre vizate de verificarea adiționalității (acelea cu cel puțin o regiune de convergență în perioada 2007-2013) au trebuit să prezinte informațiile necesare și tabelele corespunzătoare cu datele finale până la 31 ianuarie 2016. Acest lucru s-a realizat, deși unele state membre au transmis informații cu întârziere, în unele cazuri cu o întârziere de mai multe luni.

După transmiterea informațiilor de către statele membre, Comisia a verificat coerența acestora cu tendințele investițiilor publice observate în Clasificarea funcțiilor administrației publice 10 (COFOG), care este furnizată de Eurostat în conformitate cu Sistemul european de conturi (SEC 2010). În unele cazuri, Comisia a utilizat, de asemenea, informații publice disponibile cu privire la cheltuielile naționale sau a solicitat în mod expres informații suplimentare din partea autorităților naționale prin diverse schimburi bilaterale. De exemplu, Comisia a solicitat autorităților naționale clarificări suplimentare în ceea ce privește datele și metodologiile utilizate pentru a calcula cheltuielile din categorii specifice de cheltuieli sau informații suplimentare în ceea ce privește cheltuielile structurale în funcție de regiune sau din societăți publice. Acest proces a permis soluționarea majorității discrepanțelor și a dus, în mai multe cazuri, la o modificare a nivelului cheltuielilor propuse inițial Comisiei (de exemplu, pentru Bulgaria, Spania, Letonia, Ungaria și Polonia).

Din punct de vedere metodologic, stabilirea cheltuielilor structurale de către un stat membru a reprezentat o sarcină dificilă, astfel cum s-a constatat deja cu ocazia verificării la jumătatea perioadei. Din punctul de vedere al statelor membre, aceasta a presupus colectarea și agregarea datelor ad hoc privind investițiile publice în funcție de domenii tematice și de diferite niveluri de guvernare, inclusiv izolarea acestor cheltuieli în unele regiuni în care doar o parte din teritoriul țării era eligibil pentru obiectivul de convergență. Metodologia propusă de statele membre era de multe ori utilizată doar pentru a verifica adiționalitatea. Din punctul de vedere al Comisiei, obstacolul major a fost comparabilitatea între datele nearmonizate furnizate de statele membre și cele disponibile în statisticile oficiale europene, pentru care nu s-a prevăzut o diferențiere în funcție de regiune în cazul datelor generale privind administrațiile publice. Verificarea cheltuielilor de către societățile publice a fost, de asemenea, problematică deoarece nu sunt evidențiate în mod armonizat. În aceste cazuri, Comisia a invitat statele membre să prezinte rapoarte publice certificate prin audituri interne sau externe.

O altă problemă cu care s-au confruntat unele state membre (de exemplu, Polonia) a fost modificarea de către statul membru a metodologiei utilizate pentru identificarea cheltuielilor relevante pentru adiționalitate. Îmbunătățirile introduse în sisteme, pentru a evidenția mai bine cheltuielile în cauză, nu permit comparabilitatea deplină a cheltuielilor respective între diferitele perioade de programare.

În plus, diferențele între metodologiile utilizate pentru calcularea cheltuielilor structurale în statele membre fac dificilă compararea acestora și pot cauza o denaturare semnificativă a rezultatelor evaluării de către Comisie. Modul în care statele membre înregistrează și clasifică cheltuielile în scopul adiționalității variază considerabil de la un stat membru la altul.

Diferitele schimburi între Comisie și statele membre au permis obținerea unui nivel important de asigurare cu privire la fiabilitatea și coerența informațiilor furnizate pentru verificarea adiționalității. Odată ce nivelul real al cheltuielilor și metodologia utilizată au fost stabilite de comun acord între autoritățile naționale și Comisie, aceasta din urmă a comunicat rezultatul printr-o scrisoare adresată statelor membre în cauză.

4.CHELTUIELILE STRUCTURALE ÎN REGIUNILE DE CONVERGENȚĂ ÎN PERIOADA 2007-2013

Rezultatele verificării ex post sunt rezumate în tabelul 1, care compară nivelul ex post al cheltuielilor structurale anuale medii în perioada 2007-2013 cu nivelul de referință convenit ex ante sau cu cel revizuit cu ocazia verificării la jumătatea perioadei. Cheltuielile structurale anuale medii (94,4 miliarde EUR), exprimate în prețurile din 2006, au fost, în medie, cu aproximativ 1 % mai mici decât se estimase inițial (95,6 miliarde EUR), dar cu aproximativ 16 % mai mari decât suma totală prevăzută prin nivelul de referință revizuit cu ocazia verificării la jumătatea perioadei (81,4 miliarde EUR). Diferența pozitivă se datorează în principal cheltuielilor structurale ale statelor membre al căror nivel de referință nu a fost revizuit cu ocazia verificării la jumătatea perioadei, sugerând că reducerea nivelului de referință în zece state membre a fost atât echilibrată, cât și realistă.

Tabelul 1: Nivelurile de referință și cheltuielile structurale reale 11

Cu toate acestea, există diferențe semnificative între statele membre atunci când se compară nivelurile de referință ex ante și ex post. De exemplu, în Grecia, cheltuielile structurale reale pentru perioada 2007-2013 au fost cu 35 % sub nivelul de referință ex ante. Variația este de peste 25 % în Italia și între 10 % și 20 % în Ungaria, Lituania și Portugalia. În schimb, cheltuielile structurale reale pentru perioada 2007-2013 au fost la un nivel semnificativ mai mare decât nivelul de referință inițial în unele state membre, cu sume de până la 97 % în Slovacia, 80 % în Malta sau peste 50 % în Polonia. Există o corelație semnificativă între cheltuielile structurale și impactul încetinirii creșterii economice într-un stat membru. Cheltuielile situate sub nivelul preconizat sunt adeseori concentrate în statele membre cele mai afectate de criză. Principala excepție este Spania, datorită nivelurilor ridicate de cheltuieli înregistrate până în 2010, inclusiv a celor două pachete de măsuri de redresare economică adoptate pentru a contracara efectele încetinirii creșterii economice.

Cheltuielile structurale ale statelor membre au cunoscut un declin în cea de-a doua jumătate a perioadei de programare. Cele mai ridicate niveluri de cheltuieli structurale se observă de fapt în primii trei ani ai perioadei (până în 2009); ele încep să scadă în 2010 și ulterior scad semnificativ începând din 2011, odată cu încetinirea activității economice și cu presiunea crescândă asupra finanțelor publice. Din acest motiv, unele state membre au solicitat Comisiei să le reducă nivelurile de referință cu ocazia verificării adiționalității la jumătatea perioadei, astfel cum se prevede în cadrul juridic, în vederea unei mai bune alinieri a acestora cu schimbarea semnificativă a situației economice. Comisia a decis în cele din urmă să reducă nivelul de referință pentru zece state membre 12 . Nivelurile de referință au fost reduse cu cel puțin 20 % în cinci state membre (Grecia, Italia, Letonia, Lituania și Portugalia) și cu cel puțin 10 % în alte patru (Republica Cehă, Germania, Ungaria și Regatul Unit).

Cheltuielile structurale relevante pentru adiționalitate includ cofinanțarea de către guvernele naționale în cadrul politicii europene de coeziune. Din suma de 94,4 miliarde EUR reprezentând media anuală a cheltuielilor structurale, aproximativ 9,7 miliarde EUR corespund cofinanțării naționale a proiectelor desfășurate în cadrul politicii de coeziune. Cele mai mari procente sunt în Portugalia și Polonia, unde cofinanțarea națională reprezintă aproximativ 25 % din totalul cheltuielilor structurale finanțate de către statul membru. În ceea ce privește finanțarea UE, totalul cheltuielilor structurale de către FEDR și ESF s-a ridicat la aproximativ 21,4 miliarde EUR, care reprezintă aproximativ 18 % din totalul cheltuielilor structurale dacă se iau în considerare atât sursele de finanțare de la nivelul UE, cât și cele naționale (117 miliarde EUR). Acest procentaj ajunge la peste 40 % în țări precum Lituania sau Portugalia. Procentajul mediu al FEDR și ESF a avut o tendință de creștere în ultimii ani ai perioadei de programare, din cauza scăderii cheltuielilor structurale din statele membre.

Cheltuielile structurale efectuate în întreaga perioadă de programare se ridică la 819 miliarde EUR dacă se include atât finanțarea din surse naționale, cât și cea provenită din fondurile structurale. Această sumă reprezintă aproximativ 4,2 % din PIB-ul regiunilor de convergență și aproximativ 2 % din cheltuielile publice totale ale celor 21 de state membre care au făcut obiectul adiționalității în perioada respectivă.

Față de rezultatele din perioada de programare precedentă (2000-2006 sau 2004-2006), cheltuielile structurale au crescut cu 2 % în pofida impactului încetinirii creșterii economice. Acest lucru se datorează în principal creșterii cheltuielilor structurale din statele membre care au aderat la Uniunea Europeană în 2004 sau ulterior (creștere de 30 % în toate aceste țări, cu excepția Republicii Cehe, Lituaniei și Ungariei în care cheltuielile structurale au scăzut). Cheltuielile structurale au scăzut și în Germania, Grecia, Italia și Portugalia, ca urmare a efectelor încetinirii creșterii economice și a unor cheltuieli excepționale din perioada 2000-2006 (de exemplu, Jocurile Olimpice din 2004 din Grecia și cheltuielile legate de reunificarea Germaniei).

5.CONCLUZII

Perioada de programare 2007-2013 a fost caracterizată de o deteriorare semnificativă a contextului economic și a condițiilor sociale. Creșterea PIB-ului a fost sub așteptări și atât rata șomajului, cât și procentul persoanelor expuse riscului de sărăcie și de excluziune socială au crescut semnificativ în unele state membre. În acest context, respectarea principiului adiționalității a fost o provocare din cauza presiunii tot mai mari asupra cheltuielilor sociale, în special în statele membre cele mai afectate de criză, și din cauza măsurilor de consolidare fiscală luate pentru a asigura sustenabilitatea finanțelor publice. Acestea sunt câteva dintre principalele motive care explică de ce unele state membre au propus o reducere a nivelului de referință stabilit inițial în CSNR la verificarea ex ante.

În general, respectarea principiului adiționalității este în mare parte explicată printr-un nivel mai ridicat de cheltuieli efectuate în primii trei ani ai perioadei de programare, fie deoarece au avut loc înainte de începutul crizei financiare din 2008, fie datorită cheltuielilor excepționale efectuate în pachetele de redresare economică adoptate pentru a contracara efectele negative ale încetinirii bruște a creșterii economice. Ulterior, cheltuielile structurale ale majorității statelor membre au cunoscut un declin semnificativ în cea de-a doua jumătate a perioadei de programare. Această evoluție este în deplină conformitate cu tendințele privind investițiile publice observate în datele publicate de Eurostat.

Toate statele membre, cu excepția Greciei, au respectat adiționalitatea. Șase state membre au respectat principiul adiționalității datorită reducerii nivelurilor de referință cu ocazia verificării adiționalității la jumătatea perioadei, în 2010. În celelalte state membre, cheltuielile structurale s-au situat peste nivelul stabilit cu ocazia verificării ex ante.

Cadrul juridic prevede că Comisia poate aplica o corecție financiară în cazul nerespectării principiului adiționalității prin anularea totală sau parțială a contribuției din fondurile structurale în favoarea statului membru în cauză 13 .

În Grecia, nerespectarea principiului adiționalității a fost cauzată de deteriorarea pronunțată și neașteptată a contextului economic, PIB-ul real scăzând cu mai mult de 25 % între 2007 și 2013, și nu de deciziile de politică economică luate în mod deliberat de guvernele din Grecia. Din 2010, Grecia a primit asistență financiară externă și a făcut obiectul a trei programe succesive de ajustare economică, care, pentru a redresa situația economică generală din Grecia, au trebuit să includă măsuri legate de reducerea investițiilor publice, ceea ce a influențat negativ capacitatea acestei țări de a respecta principiul adiționalității. Reexaminările trimestriale ale programelor de ajustare economică au fost considerate pozitive de către Comisie. În aceste împrejurări, impunerea unei corecții financiare nu este adecvată.

Procesul de verificare ex post a adiționalității pentru perioada 2007-2013 s-a confruntat cu deficiențe care au dus la o reformă substanțială a metodologiei pentru perioada 2014-2020. Exercițiul de verificare a necesitat resurse considerabile atât din partea statelor membre, cât și din partea Comisiei. Nu a fost ușor să se asigure coerența între datele nearmonizate transmise de statele membre și cele disponibile în cadrul clasificării COFOG a cheltuielilor, nu în ultimul rând pentru că nu există nicio aliniere a acestora din urmă cu guvernanța economică. Schimbările operate de anumite state membre în ceea ce privește metodologia lor, deși pozitive deoarece tind să cuprindă mai bine cheltuielile relevante pentru adiționalitate, au reprezentat un element de dificultate atunci când s-au comparat cheltuielile între perioadele de programare.

Prezentul raport încheie verificarea adiționalității pentru perioada de programare 2007-2013.

(1)

   Adiționalitatea vizează numai Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul social european (FSE). Fondul de coeziune nu este vizat.

(2)

     Conform documentului de lucru nr. 3 al Comisiei din decembrie 2006, „cheltuielile publice naționale eligibile includ toate cheltuielile structurale publice sau asimilabile de la bugetul autorităților statului, regionale sau locale, care ar putea beneficia de ajutor acordat prin intermediul fondurilor structurale chiar dacă numai o parte din aceste cheltuieli sunt de fapt cofinanțate de fondurile structurale”.

(3)

   Exprimate în prețurile anului 2006.

(4)

   Articolul 15 prevede după cum urmează: „Comisia poate, în consultare cu statul membru, să decidă modificarea nivelului de cheltuieli structurale necesar în cazul în care situația economică în statul membru în cauză s-a schimbat în mod semnificativ față de cea care a existat la momentul stabilirii nivelului de cheltuieli structurale publice sau asimilabile [decis în cadrul verificării ex ante]”.

(5)

   Articolul 15 prevede, de asemenea, că „Comisia publică rezultatele obținute de statul membru la verificarea adiționalității, indicând metodologia și sursele informațiilor utilizate, la finalul fiecăreia dintre cele trei etape de verificare”.

(6)

     Investițiile publice înseamnă formarea brută de capital fix a administrațiilor publice (P.51g din Sistemul european de conturi).

(7)

   Sursă: Eurostat, data extracției 31 ianuarie 2017.

(8)

   Previziunile economice de toamnă ale Comisiei, 2007.

(9)

   În paralel cu veniturile fiscale, care joacă, de asemenea, un rol de stabilizator automat.

(10)

    Clasificarea funcțiilor administrației publice, abreviată ca COFOG, a fost redactată în versiunea sa actuală în 1999 de către Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică  și a fost publicată de către Divizia de Statistică a  Națiunilor Unite  ca standard de clasificare a funcțiilor activităților administrației publice.

(11)

   Datele transmise de către statele membre, în scopul adiționalității, au modificat în unele cazuri acordul cu Comisia.

(12)

   Comunicare a Comisiei. Rezultatele verificărilor privind adiționalitatea la mijlocul perioadei 2007-2013. COM(2013)104 final.

(13)

   Articolul 99 din Regulamentul (UE) nr. 1083/2006.