6.4.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 121/4


Note explicative la Nomenclatura combinată a Uniunii Europene

(2016/C 121/05)

Conform articolului 9 alineatul (1) litera (a) a doua liniuță din Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului (1), Notele explicative la Nomenclatura combinată a Uniunii Europene (2) se modifică după cum urmează:

La pagina 109, după ultimul paragraf de la subpoziția „2403 99 90 – Altele”, se inserează următorul text:

ANEXA A

ÎNCERCARE DE FUMAT PENTRU TUTUN ȘI PENTRU PRODUSELE DIN TUTUN

Domeniul de aplicare

Scopul încercării de fumat este acela de a stabili o metodă armonizată pentru a distinge tutunul prelucrat (tutun gata de fumat fără prelucrare ulterioară) de la poziția 2403 de tutunul neprelucrat de la poziția 2401. Pentru a face o distincție între tutunul prelucrat de la poziția 2403 și tutunul neprelucrat de la poziția 2401, trebuie să se efectueze o încercare de fumat. Testul de cernere se efectuează doar în cazul în care nu este posibil să se fumeze eșantionul fără o prelucrare suplimentară (industrială).

Introducere

În sensul subpoziției 2403 19, expresia «adecvat pentru fumat» înseamnă că produsul ar putea fi rulat sau pus în forma de țigară și ars prin mai multe inhalări sau ar putea fi pus în pipă și ars prin mai multe inhalări.

Principiul încercării

Capacitatea unui eșantion de tutun de a fi fumat se evaluează în mai multe moduri: prin rularea împreună cu o foiță de țigară, pentru a forma o țigară «rulată», prin punerea tutunului într-un tub de țigară sau prin punerea tutunului într-o pipă. Pipa și țigările confecționate sunt aprinse și fumate. Se evaluează aprinderea și fumatul.

Domeniul de aplicare

Încercarea este aplicabilă oricărui tip de tutun sau oricăror produse din tutun, inclusiv părților de produse din tutun, precum umplutura de trabuc. Încercarea poate fi periculoasă atunci când eșantionul este contaminat (afectat) de mucegai.

Echipamente

 

Aparat de control al temperaturii și al umidității pentru condiționarea eșantioanelor (temperatură 22 ± 1 °C și umiditate 60 ± 3 %)

 

Dispozitiv de umplere a tuburilor de țigară

 

Foițe de țigară (lungime 70 mm, lățime 37 mm)

 

Tuburi de țigară (diametru de 7,3 mm, lungime 85 mm, inclusiv filtrul)

 

Brichetă

 

Perie pentru curățarea dispozitivului de umplere a tuburilor de țigară

 

Pipă

 

Butucel de pipă

 

Instrumente pentru curățarea pipei

 

Mașină de fumat (conformă cu ISO 3308)

Pregătirea eșantionului

Eșantionul este amestecat cu grijă și, dacă este necesar, este subeșantionat prin formarea unui con și împărțirea în sferturi. Dacă eșantionul este uscat (conținutul de apă este de mai puțin de 8 % din greutate), ar trebui condiționat (temperatură de 22 ± 1 °C și umiditate de 60 ± 3 %) timp de cel puțin 48 de ore.

Nu se permite tăierea în niciun fel, ruperea în bucăți, sfărâmarea, măcinarea sau porționarea în alt mod a eșantionului.

Procedura de încercare

Se curăță dispozitivul de umplere a tuburilor pentru țigară și pipa.

Pipa:

O cantitate adecvată din eșantion (cel puțin 5,0 g) se pune în pipă, umplând pipa până la margine.

Tutunul din pipă este aprins folosind o brichetă și este apăsat ușor cu butucelul de pipă. Pipa se pufăie la intervale regulate de aproximativ 1 minut.

Țigările:

Foița de țigară: o cantitate adecvată din eșantion se pune pe foița de țigară, iar foița cu eșantionul se rulează astfel încât să formeze un cilindru.

Dispozitivul de umplere a tuburilor de țigară: o cantitate adecvată din eșantion (cel puțin 0,5 g) se pune în dispozitivul de umplere a tuburilor de țigară, iar țigara se confecționează în conformitate cu instrucțiunile date pentru dispozitivul de umplere respectiv.

Țigările confecționate sunt aprinse utilizând bricheta și sunt lăsate să ardă mocnit în mod liber, fără pufăire (pentru a arde foița excedentară). Țigara este pufăită la intervale regulate de aproximativ 30-60 de secunde, în funcție de calitatea tutunului, cu o durată a pufăirii de aproximativ 2 secunde.

Evaluarea încercării (exemple tipice)

Dacă una dintre încercările de fumat este pozitivă, tutunul poate fi fumat (subpoziția 2403 19).

Evaluarea încercării de fumat cu pipa

Evaluarea încercării de fumat cu țigara rulată

Evaluarea încercării de fumat cu tub de țigară

Evaluarea finală

Observație

Nu este posibil să se pună eșantionul în pipă (frunze de tutun întregi, bucăți mari de frunze de tutun, tulpini etc.)

Nu este posibil să se ruleze țigara (frunze de tutun întregi, bucăți mari de frunze de tutun, tulpini etc.)

Nu este posibil să se confecționeze țigara (frunze de tutun întregi, bucăți mari de frunze de tutun, tulpini etc.)

Nu este posibil să se fumeze eșantionul fără prelucrare suplimentară (industrială)

Tipic pentru subpozițiile 2401 10 , 2401 20 , 2401 30

Nu este posibil să se fumeze eșantionul în pipă (umplutura prezintă o permeabilitate zero sau foarte scăzută și pipa se stinge aproape imediat după ardere)

Nu este posibil să se ruleze eșantionul pentru a obține țigara, eșantionul nu conține fibre de tutun care să mențină forma rulată (să țină conținutul la un loc), umplutura cade din foița de țigară

Eșantionul a fost pus în tubul pentru țigară și țigara confecționată a fost fumată

Eșantionul este adecvat (potrivit) pentru a fi fumat

Tipic pentru deșeurile de tutun (mici particule de parenchim) – subpozițiile 2403 19

Este posibil să se fumeze eșantionul în pipă

Eșantionul a fost rulat în foița de țigară și țigara confecționată a fost fumată

Eșantionul a fost pus în tubul pentru țigară și țigara confecționată a fost fumată

Eșantionul este adecvat (potrivit) pentru a fi fumat

Tipic pentru tutunul tăiat – subpoziția 2403 19

Nu este posibil să se fumeze eșantionul în pipă (umplutura arde foarte repede și eliberează o mare cantitate de căldură – pipa ar putea suferi deteriorări)

Eșantionul a fost rulat în foița de țigară și țigara confecționată a fost fumată

Eșantionul a fost pus în tubul pentru țigară și țigara confecționată a fost fumată

Eșantionul este adecvat (potrivit) pentru a fi fumat

Tipic pentru tutunul tăiat fin – subpoziția 2403 19

Nu este posibil să se pună eșantionul în pipă (particulele de eșantion sunt foarte dure)

Nu este posibil să se ruleze țigara (particulele dure rup foița de țigară)

Nu este posibil să se umple tubul pentru țigară (particulele dure rup foița de țigară)

Nu este posibil să se fumeze eșantionul fără prelucrare suplimentară (industrială)

Tipic pentru tulpinile tăiate – subpoziția 2401 30

Pentru unele eșantioane (în special deșeurile de tutun) este posibil să se confecționeze «rulouri» aproape informe. Dacă aceste «rulouri» se sfărâmă înainte de a fi aprinse sau dacă «particulele de tutun» cad din «rulourile» aprinse după prima pufăire, rezultatul se notează astfel: «nu este posibil să se ruleze țigara».

Literatura de specialitate

ISO 3402 Tutun și produse din tutun. Atmosferă de condiționare și încercare.

ANEXA B

METODĂ DE DETERMINARE A MĂRIMII PARTICULELOR PRIN CERNEREA EȘANTIONULUI

Pentru a face o distincție între tutunul prelucrat de la poziția 2403 și tutunul neprelucrat de la poziția 2401, trebuie să se efectueze o încercare de fumat. Testul de cernere se efectuează doar în cazul în care nu este posibil să se fumeze eșantionul fără o prelucrare suplimentară (industrială).

Principiul metodei

Metoda se bazează pe determinarea fracțiilor masice de eșantion care rămân în site cu diferite dimensiuni ale ochiurilor, pentru a face distincția între produsele clasificate la subpoziția 2401 20 și produsele clasificate la subpoziția 2401 30.

Dacă 50 % sau mai mult din masa particulelor din eșantion sunt mai mari de 3,15 mm (a se vedea metoda nr. 16 a CORESTA), eșantionul este format parțial sau integral din tutun desprins de pe tulpină (subpoziția 2401 20).

Dacă peste 50 % din masa particulelor sunt mai mici de 3,15 mm (în una dintre cele trei dimensiuni), eșantionul reprezintă deșeuri de tutun (subpoziția 2401 30).

Aplicabilitate

Rezultatele pot fi afectate de proprietățile fizico-chimice ale eșantionului și de câțiva alți factori:

Greutatea specifică a eșantionului și dimensiunea eșantionului – afectează durata de cernere și sunt importante pentru evaluarea porțiunii din eșantion supuse încercării.

Fragilitatea eșantionului – influențează sfărâmarea eșantionului în timpul pregătirii și al cernerii.

Proprietățile electrostatice și magnetice – susceptibilitatea eșantionului la dezintegrare sau la aglomerare.

Higroscopicitatea eșantionului – afectează greutatea eșantionului și dimensiunea particulelor.

Echipamente

 

Aparat de control al temperaturii și al umidității pentru condiționarea eșantioanelor [temperatură (22 ± 1 °C) și umiditate (60 ± 3 %)].

 

Balanțe analitice – precizie de min. 0,01 g

 

Set de site circulare având specificațiile conforme cu ISO 3310-1 (țesătură din fire de metal – ochiuri pătrate), cu diametrul de 200 mm, înălțimea de 50 mm și diametrele ochiurilor după cum urmează: 0,4 mm, 3,15 mm și 6,3 mm

 

Baie cu ultrasunete pentru curățarea sitelor

 

Separator vibrator cu site, capabil să producă vibrații la 50 Hz și cu amplitudinea de 3 mm

 

Fund și capac pentru setul de site

 

Perie pentru îndepărtarea particulelor de eșantion din site

Pregătirea eșantionului

Eșantionul este amestecat cu grijă și, dacă este necesar, este subeșantionat prin formarea unui con și împărțirea în sferturi și apoi separat în două porțiuni de încercare.

Eșantionul este cântărit (greutate între 50 și 150 g) și apoi condiționat la o temperatură de 22 ± 1 °C și o umiditate de 60 ± 3 % timp de cel puțin 48 de ore.

După aceea, toate activitățile care implică eșantionul trebuie să fie efectuate într-o atmosferă controlată având o temperatură de 22 ± 1 °C și o umiditate de 60 ± 5 %. Umiditatea și temperatura de încercare ar trebui măsurate și incluse în raportul de încercare. De asemenea, presiunea atmosferică ar trebui măsurată și inclusă în raportul de încercare atunci când presiunea atmosferică se află în afara intervalului de 86 kPa-106 kPa.

Metodă

Sitele ar trebui să fie curate și intacte. Fiecare sită se cântărește cu precizie (0,01 g). Sitele sunt alcătuite, de jos în sus, după cum urmează – fundul (recipient pentru colectarea prafului), sita cu cel mai mic diametru al ochiurilor, alte site în ordinea crescătoare a diametrului ochiurilor și capacul.

Eșantionul condiționat este cântărit cu o precizie absolută de 0,01 g și distribuit uniform pe sita superioară, care este apoi închisă cu capacul.

Setul de site este introdus în separatorul vibrator cu site și supus la vibrații de 50 Hz cu o amplitudine de 3 mm timp de 5-15 de minute (în funcție de greutatea eșantionului).

Atunci când cernerea este finalizată, setul de site este scos din separator

Apoi se înlătură capacul sitei și sita superioară. Particulele de praf lipite pe părțile laterale ale sitei superioare se curăță cu o perie, căzând în sită, apoi aceste particule sunt forțate să cadă în sita de dedesubt (sita cu diametrul ochiurilor mai mic), prin cinci lovituri cu mâna aplicate sitei superioare.

Acest praf este eliminat treptat din toate sitele. Fiecare sită cu particulele de eșantion se cântărește cu precizie (0,01 g); de asemenea, se cântărește și fundul cu praful adunat.

Încercarea se efectuează în paralel, dar cu o altă porțiune a eșantionului.

Calcule

Rezultatele sunt calculate ca fracția masică (reziduul) din eșantion care rămâne pe sita respectivă. Pentru fiecare sită, fracția masică din eșantion ZX se calculează conform formulei:

Formula

în procente de masă, unde

mR este greutatea (în g) a sitei respective împreună cu reziduul, mX este greutatea (în g) a sitei respective, iar mS este greutatea eșantionului (în g).

Randamentul cernerii Ys se calculează conform formulei:

Formula

în procente, unde

mR este greutatea (în g) a sitei respective împreună cu reziduul, mX este greutatea (în g) a sitei respective, iar mS este greutatea eșantionului (în g).

Evaluarea și exprimarea rezultatelor

Randamentul cernerii ar trebui să fie mai mare de 99 %. În caz contrar, întreaga încercare ar trebui repetată cu o altă porțiune de eșantion. Condiționarea eșantionului este verificată în conformitate cu ISO 3402.

Rezultatele sunt exprimate ca fracție masică (reziduuri pe sitele respective) din eșantion, în procente de masă rotunjite la o zecimală. Raportul de încercare ar trebui să includă, de asemenea, dimensiunile ochiurilor sitelor, durata cernerii, amplitudinea și frecvența vibrațiilor, greutatea eșantionului, temperatura și umiditatea atmosferei de încercare.

Parametri metrologici

Limita de cuantificare este de 5 % din masă.

Limita de repetabilitate este de 1,5 % din masă pentru fracțiile masice din eșantion de 5-20 % din masă. Pentru fracțiile masice din eșantion de peste 20 % din masă, limita de repetabilitate este r = 0,06 × Zx.

Incertitudinea de măsurare este de 2 % din masă pentru fracțiile masice din eșantion de 5-20 % din masă. Pentru fracțiile masice din eșantion de peste 20 % din masă, incertitudinea de măsurare este U = 0,1 × Zx.

Literatura de specialitate

Metoda recomandată nr. 16 a CORESTA: Determinarea dimensiunii particulelor de parenchim în benzi; ISO 2395 – Site pentru cernere și analiză granulometrică prin cernere. Vocabular.

ISO 3310-1 Site pentru cernere. Condiții tehnice și verificări. Partea 1: Site pentru cernere din țesături metalice.

ISO 3402 Tutun și produse din tutun. Atmosferă de condiționare și încercare.


(1)  Regulamentul (CEE) nr. 2658/87 al Consiliului din 23 iulie 1987 privind Nomenclatura tarifară și statistică și Tariful vamal comun (JO L 256, 7.9.1987, p. 1).

(2)  JO C 76, 4.3.2015, p. 1.