Obiectivul Convenției de la Haga din 25 octombrie 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii (denumită în continuare „Convenția din 1980”), ratificată până în prezent de 93 de țări, inclusiv de toate statele membre ale UE, este de a restabili statu-quo-ul prin înapoierea imediată a copiilor deplasați sau reținuți ilicit, prin intermediul unui sistem de cooperare între autoritățile centrale desemnate de părțile contractante.

Întrucât prevenirea răpirii copiilor este o parte esențială a politicii UE de promovare a drepturilor copilului, Uniunea Europeană întreprinde acțiuni la nivel internațional pentru a îmbunătăți aplicarea Convenției din 1980 și încurajează țările terțe să adere la convenție.

La 13 decembrie 2012, Republica Coreea și-a depus instrumentul de aderare la Convenția din 1980. Convenția a intrat în vigoare în Republica Coreea la 1 martie 2013.

Conform articolului 38 alineatul (4) din Convenția din 1980, aceasta se aplică între statul care aderă și statele contractante care vor fi declarat că acceptă această aderare.

Întrucât problema răpirii internaționale de copii intră în sfera competenței externe exclusive a Uniunii Europene, decizia privind acceptarea de către statele membre a aderării Republicii Coreea la convenție trebuie luată la nivelul UE printr-o decizie a Consiliului. Prin urmare, statele membre ar trebui să depună declarația de acceptare a aderării Republicii Coreea în interesul Uniunii Europene.

Existența competenței exclusive a UE în ceea ce privește acceptarea aderării unui stat terț la Convenția din 1980 a fost, într-adevăr, confirmată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, care a fost consultată la inițiativa Comisiei.

La 14 octombrie 2014, prin Avizul 1/13 al Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a confirmat că acceptarea aderării unui stat terț la Convenția de la Haga din 1980 asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii ține de competența exclusivă a Uniunii Europene.

Curtea a insistat în special asupra nevoii de uniformitate la nivelul UE în acest domeniu, în vederea evitării unei geometrii variabile între statele membre. Obiectivul prezentei decizii este de a asigura intrarea în vigoare a Convenției din 1980 între Republica Coreea și toate statele membre ale UE.

În ceea ce privește răpirea copiilor de către unul dintre părinți, Convenția de la Haga din 1980 este contrapartea internațională a Regulamentului nr. 2201/2003 al Consiliului (cunoscut sub denumirea de „Regulamentul Bruxelles IIa”), care reprezintă piatra de temelie a cooperării judiciare în cadrul UE în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești 1 .

Unul dintre obiectivele principale ale regulamentului este acela de a descuraja răpirile de copii între statele membre prin stabilirea de proceduri pentru a asigura înapoierea imediată a copilului în statul membru în care își are reședința obișnuită. În acest scop, Regulamentul Bruxelles IIa include, la articolul 11, procedura prevăzută în Convenția de la Haga din 1980 și o completează prin clarificarea unor aspecte ale acesteia, în special în ceea ce privește ascultarea copilului, perioada de timp necesară pentru a pronunța o hotărâre după depunerea unei cereri de înapoiere și motivele de refuz al înapoierii copilului. Regulamentul introduce, de asemenea, dispoziții care reglementează situațiile în care în state membre diferite se pronunță hotărâri contradictorii de înapoiere și de refuz al înapoierii.

La nivel internațional, Uniunea Europeană sprijină aderarea statelor terțe la Convenția din 1980 pentru ca statele sale membre să se bazeze pe un cadru juridic comun atunci când tratează cazurile de răpiri internaționale de copii.

La 21 decembrie 2011, Comisia a adoptat 8 propuneri de decizii ale Consiliului de acceptare a aderării la Convenția de la Haga din 1980 privind răpirea internațională de copii a 8 țări terțe (Maroc, Singapore, Federația Rusă, Albania, Andorra, Seychelles, Gabon și Armenia) 2 .

Între iunie și decembrie 2015, Consiliul Uniunii Europene a adoptat 7 decizii 3 pe baza propunerilor menționate anterior.

Prezenta propunere vizează o țară terță (Republica Coreea) care a aderat la Convenția din 1980 după adoptarea propunerilor din 2011.

Pe lângă obiectivul general al dezvoltării cooperării judiciare în materie civilă care are implicații transfrontaliere, în temeiul articolului 81 din TFUE, prezenta propunere are legătură și cu obiectivul consacrat la articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană de a proteja drepturile copilului. Sistemul prevăzut de Convenția de la Haga din 1980 vizează protejarea copilului de efectele dăunătoare ale unei răpiri parentale și asigurarea faptului că respectivul copil poate menține contactul cu ambii părinți, de exemplu prin protejarea exercitării efective a drepturilor de vizitare.

Propunerea este, de asemenea, în concordanță cu promovarea utilizării medierii în soluționarea litigiilor familiale transfrontaliere. Directiva privind anumite aspecte ale medierii în materie civilă și comercială 4 se aplică, printre altele, dreptului familiei în spațiul judiciar european comun. Convenția de la Haga din 1980 încurajează, de asemenea, soluționarea pe cale amiabilă a litigiilor familiale. Unul dintre ghidurile de bune practici elaborate în temeiul Convenției de la Haga din 1980, care este publicat de Conferința de la Haga privind dreptul internațional privat, este consacrat utilizării medierii pentru soluționarea litigiilor familiale internaționale legate de copii care intră în domeniul de aplicare al convenției. La inițiativa Comisiei Europene, acest ghid a fost tradus în toate limbile UE, în afara englezei și francezei, precum și în arabă, pentru a sprijini dialogul cu statele care nu au ratificat încă această convenție și pentru a contribui la găsirea, împreună cu țările care nu au ratificat convenția 5 , a unor modalități concrete de soluționare a problemelor legate de răpirea internațională de copii.

Dat fiind că decizia se referă la un acord internațional, temeiul juridic aplicabil este articolul 218 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, coroborat cu articolul 81 alineatul (3). Consiliul hotărăște în unanimitate, după consultarea Parlamentului European.

Regatului Unit și Irlandei le revin obligații în temeiul Regulamentului (CE) nr. 2201/2003 și, în consecință, acestea participă la adoptarea și la aplicarea prezentei decizii.

În conformitate cu articolele 1 și 2 din Protocolul nr. 22 privind poziția Danemarcei, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Danemarca nu participă la adoptarea prezentei decizii, nu are obligații în temeiul acesteia și nu face obiectul aplicării sale.

•    Subsidiaritatea

Prezenta propunere este elaborată pe modelul deciziilor Consiliului adoptate deja pe aceeași temă și nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului ce constă în întreprinderea unei acțiuni coerente la nivelul UE în ceea ce privește răpirea internațională de copii, asigurându-se că toate statele membre ale UE acceptă aderarea Republicii Coreea la Convenția de la Haga din 1980 într-un anumit interval de timp.

Pentru ca UE să ia o decizie în cunoștință de cauză cu privire la acceptarea sau neacceptarea aderării unei anumite țări terțe la Convenția din 1980, este necesar să se efectueze o muncă pregătitoare adecvată.

În cadrul unei reuniuni a experților din 20 ianuarie 2015, Comisia și statele membre ale UE au convenit asupra unui set de criterii de referință pentru a evalua situația țării terțe în cauză. Chestionarul stabilește o listă indicativă de criterii de referință, pentru a facilita evaluarea situației țării terțe care a aderat la convenție. Din consultarea cu statele membre și din discuțiile care au avut loc în cadrul unei reuniuni a experților din 15 ianuarie 2016 reiese că, în această etapă, nu există obiecții din partea statelor membre cu privire la acceptarea aderării Republicii Coreea la Convenția din 1980.

Informațiile relevante privind nivelul de punere în aplicare a convenției în Republica Coreea au fost colectate din mai multe surse. În primul rând, au fost colectate informații de către delegația UE în Republica Coreea, în special cu privire la promulgarea legislației de punere în aplicare, la existența unei jurisdicții concentrate care să trateze cazurile de răpire de copii și la posibilitatea ca străinii să aibă acces la asistență juridică. Rezultatele verificării au fost satisfăcătoare și, chiar dacă există unele motive de îngrijorare cu privire la faptul că practicienii din domeniul dreptului au în continuare cunoștințe reduse privind dispozițiile convenției și cu privire la lipsa unor măsuri specifice de asigurare a respectării convenției, acestea nu sunt de natură să împiedice acceptarea aderării Republicii Coreea.

Statele membre au colectat, la rândul lor, informații privind situația din Republica Coreea, iar rezultatul a fost discutat în cadrul reuniunii experților din 15 ianuarie 2016.

Informații suplimentare au fost primite de la Biroul permanent al Conferinței de la Haga de drept internațional privat. Republica Coreea a completat atât chestionarul standard pentru noile state care aderă, cât și un profil de țară 6 . În plus, Republica Coreea a desemnat doi judecători care să facă parte din Rețeaua Internațională a Judecătorilor de la Haga. În fine, judecătorii din Republica Coreea care au fost detașați în trecut pe lângă Biroul permanent (detașare care de fiecare dată a avut durata de un an) au avut un rol esențial, la întoarcerea în țară, în ceea ce privește punerea în aplicare a Convenției din 1980.

Prezenta propunere nu are un impact economic, social sau de mediu semnificativ care să necesite efectuarea unei evaluări a impactului în cadrul Orientărilor Comisiei privind o mai bună legiferare. La fel ca în cazul celor 7 decizii ale Consiliului adoptate deja în 2015 privind acceptarea aderării anumitor state terțe la Convenția de la Haga din 1980, nu este necesară o evaluare a impactului pentru prezenta propunere, având în vedere natura prezentului act legislativ. Într-adevăr, nu există alte opțiuni decât o decizie a Consiliului pentru acceptarea aderării unui stat terț la Convenția din 1980.

Cu toate acestea, Comisia și statele membre au efectuat în comun, în conformitate cu cele de mai sus, o evaluare ce vizează în mod specific situația din Republica Coreea, pentru a verifica dacă acest stat este capabil să pună în aplicare în mod satisfăcător Convenția din 1980.

Având în vedere faptul că propunerea se referă numai la autorizarea statelor membre de a accepta aderarea Republicii Coreea la Convenția din 1980, monitorizarea punerii în aplicare a acesteia este limitată la respectarea de către statele membre a textului declarației, precum și a termenului pentru depunerea acesteia și pentru notificarea Comisiei cu privire la depunere, astfel cum s-a stabilit în decizia Consiliului.