Bruxelles, 23.11.2016

JOIN(2016) 56 final

2016/0373(NLE)

Propunere comună de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Acordului de parteneriat strategic dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Canada, pe de altă parte


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL PROPUNERII

Prezenta propunere are ca obiect încheierea Acordului de parteneriat strategic (APS) dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Canada, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”).

La data de 8 decembrie 2010, Consiliul a adoptat o decizie de autorizare a Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate să negocieze un acord-cadru între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Canada, pe de altă parte. Negocierile la acord au început în luna septembrie 2011 și s­au încheiat în luna septembrie 2014 prin parafarea acestuia. În procesul de negociere au fost implicate Serviciul European de Acțiune Externă și Comisia. Statele membre au fost consultate pe parcursul procesului de negociere în cadrul reuniunilor grupurilor de lucru relevante ale Consiliului. Parlamentul European a fost informat cu regularitate pe parcursul negocierilor.

În urma adoptării Deciziei Consiliului privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului, la 28 octombrie 2016, acordul a fost semnat în data de 30 octombrie 2016 cu ocazia celui de al 16-lea summit UE-Canada.

Înaltul Reprezentant și Comisia consideră că obiectivele stabilite de Consiliu în directivele sale de negociere a acordului au fost atinse și că acordul poate fi prezentat spre încheiere. Prezenta propunere comună se referă la instrumentul juridic de încheiere a acordului.

2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE

Obiectivul și conținutul acordului

UE și Canada au un istoric de cooperare extinsă, care a început odată cu Acordul-cadru pentru cooperare comercială și economică din 1976.

Cooperarea dintre UE și Canada a evoluat în timp și, în prezent, acoperă dialogul politic și aspecte legate de politica externă și de securitate comună, precum și o gamă amplă de sectoare, printre care mediul, justiția și securitatea, migrația și integrarea, pescuitul, educația, cultura, drepturile omului, dezvoltarea zonei de nord și chestiunile referitoare la popoarele indigene, schimburile de tineri și securitatea transporturilor.

Obiectivul APS este de a consolida legăturile politice dintre Canada și UE și cooperarea în chestiuni legate de politica externă și de securitate, și de a intensifica cooperarea într-o serie largă de domenii de politică, pe lângă comerț și economie.

Acordul consacră valorile democratice comune ale UE și ale Canadei și va intensifica cooperarea la nivel bilateral și multilateral. APS va consolida dialogul politic în domenii precum schimbările climatice, energia, mediul, dezvoltarea, cercetarea și inovarea, educația și cultura, migrația, combaterea terorismului și lupta împotriva criminalității organizate și a criminalității informatice. Acordul reafirmă angajamentul părților de a proteja pacea și securitatea la nivel internațional prin prevenirea proliferării armelor de distrugere în masă și prin întreprinderea de măsuri menite să soluționeze problema comerțului ilicit cu arme de calibru mic și armament ușor.

Acordul prevede mecanismul pentru desfășurarea dialogului politic prin organizarea unor summituri anuale la nivel de lideri și a unor consultări la nivel ministerial. De asemenea, acordul instituie un Comitet ministerial mixt, care înlocuiește precedentul Dialog transatlantic, și un Comitet mixt de cooperare, menite să monitorizeze evoluția relației strategice dintre părți.

Acordul prevede posibilitatea suspendării aplicării sale în caz de încălcare a elementelor esențiale ale acestuia, precum drepturile omului și neproliferarea. În plus, părțile recunosc faptul că o încălcare deosebit de gravă și substanțială a drepturilor omului sau a neproliferării ar putea, de asemenea, să servească drept bază pentru încetarea Acordului economic și comercial cuprinzător, în conformitate cu articolul 30 alineatul (9) din respectivul acord.

Se preconizează că APS, în combinație cu CETA, va genera avantaje și oportunități concrete pentru cetățenii UE și cei ai Canadei.

Temeiul juridic

În temeiul articolului 218 alineatul (6) litera (a) punctul (iii) din TFUE, în cazul în care un acord instituie un cadru instituțional specific prin organizarea de proceduri de cooperare, Consiliul adoptă o decizie privind încheierea acordului după obținerea aprobării Parlamentului European. Totodată, în temeiul articolului 218 alineatul (8) al doilea paragraf din TFUE, Consiliul decide în unanimitate în cazul în care acordul vizează un domeniu în care este necesară unanimitatea pentru adoptarea unui act al Uniunii.

În ceea ce privește situația în care o măsură urmărește simultan mai multe obiective sau are mai multe componente care sunt corelate în mod indisolubil, fără ca vreuna să fie accesorie în raport cu alta, Curtea Europeană de Justiție a decis că, în cazul în care sunt aplicabile diferite dispoziții din tratat, o astfel de măsură trebuie să se întemeieze, în mod excepțional, pe diferitele temeiuri juridice corespunzătoare, exceptând cazul în care procedurile prevăzute pentru temeiurile juridice respective sunt incompatibile (Cauza C-490/10 Parlamentul/Consiliul, ECLI: EU:C:2012:525, punctul 46).

Obiectivele și componentele acordului vizează politica externă și de securitate comună și cooperarea tehnică cu țările dezvoltate. Aceste aspecte ale acordului sunt legate în mod indisolubil, fără ca vreunul să fie accesoriu în raport cu altul.

Politica externă și de securitate comună este un domeniu în care este necesară unanimitatea pentru adoptarea unui act al Uniunii. Acordul instituie un cadru instituțional pentru cooperarea dintre UE și Canada.

Prin urmare, temeiul juridic al deciziei propuse ar trebui să fie articolul 37 din TUE și articolul 212 alineatul (1) din TFUE, coroborate cu articolul 218 alineatul (6) litera (a) din TFUE și cu articolul 218 alineatul (8) al doilea paragraf din TFUE. Nu sunt necesare alte dispoziții ca temei juridic (a se vedea cauza C-377/12, Comisia/Consiliul, ECLI: EU: C:2014:1903).

Necesitatea deciziei propuse

În temeiul articolului 216 din TFUE, Uniunea poate încheia un acord cu una sau mai multe țări terțe în cazul în care se prevede astfel în tratate sau în cazul în care încheierea unui acord fie este necesară pentru realizarea, în cadrul politicilor Uniunii, a unuia dintre obiectivele stabilite prin tratate, fie este prevăzută printr-un act juridic obligatoriu al Uniunii, fie poate influența normele comune ori poate modifica domeniul de aplicare al acestora.

Încheierea unor acorduri precum APS este prevăzută în tratate, și anume la articolul 37 din TUE și la articolul 212 alineatul (1) din TFUE. În plus, încheierea APS este necesară în vederea atingerii, în cadrul politicilor Uniunii, a obiectivelor menționate în tratate. Printre acestea se numără consolidarea drepturilor omului, neproliferarea armelor de distrugere în masă, combaterea terorismului, lupta împotriva corupției și a criminalității organizate, migrația, mediul, energia, schimbările climatice, transporturile, știința și tehnologia, ocuparea forței de muncă și afacerile sociale, educația și agricultura.

2016/0373 (NLE)

Propunere comună de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Acordului de parteneriat strategic dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Canada, pe de altă parte

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolul 37,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 212 alineatul (1), coroborat cu articolul 218 alineatul (6) litera (a) și cu articolul 218 alineatul (8) al doilea paragraf,

având în vedere propunerea comună a Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate,

având în vedere avizul Parlamentului European,

întrucât:

(1)În conformitate cu Decizia [XXX] a Consiliului din [...] 1 , Acordul de parteneriat strategic dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Canada, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”), a fost semnat la 30 octombrie 2016, sub rezerva încheierii sale la o dată ulterioară.

(2)Obiectul acordului este de a consolida cooperarea într-o gamă largă de domenii de politică, printre care drepturile omului și libertățile fundamentale, democrația și statul de drept, pacea și securitatea la nivel internațional și multilateralismul eficace, dezvoltarea economică și durabilă, justiția, libertatea și securitatea. Acordul va consolida dialogul și consultarea la nivel politic și va institui un Comitet ministerial comun și un Comitet comun de cooperare, menite să monitorizeze evoluția relației strategice dintre părți.

(3)Acordul ar trebui aprobat în numele Uniunii Europene,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Se aprobă, în numele Uniunii, Acordul de parteneriat strategic dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Canada, pe de altă parte.

Textul acordului este atașat la prezenta decizie.

Articolul 2

Președintele Consiliului desemnează persoana (persoanele) împuternicită (împuternicite) să efectueze, în numele Uniunii, notificarea prevăzută la articolul 30 din acord pentru a exprima consimțământul Uniunii de a-și asuma obligații în temeiul acordului.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării 2 .

Adoptată la Bruxelles,

   Pentru Consiliu,

   Președintele

(1) Decizia (UE) 2016/... a Consiliului din ... privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de parteneriat strategic dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Canada, pe de altă parte, JO L […], […], p. […].
(2) Data intrării în vigoare a acordului va fi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene de către Secretariatul General al Consiliului.

Bruxelles, 23.11.2016

JOIN(2016) 56 final

ANEXĂ

la

Propunerea comună de
DECIZIE A CONSILIULUI

privind încheierea, în numele Uniunii Europene, a Acordului de parteneriat strategic dintre Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Canada, pe de altă parte


ACORDUL DE PARTENERIAT STRATEGIC

ÎNTRE CANADA, PE DE O PARTE,

ȘI UNIUNEA EUROPEANĂ

ȘI STATELE MEMBRE ALE ACESTEIA, PE DE ALTĂ PARTE

PREAMBUL

CANADA,

   pe de o parte, și

UNIUNEA EUROPEANĂ, denumită în continuare „Uniunea”,

și

REGATUL BELGIEI,

REPUBLICA BULGARIA,

REPUBLICA CEHĂ,

REGATUL DANEMARCEI,

REPUBLICA FEDERALĂ GERMANIA,

REPUBLICA ESTONIA,

IRLANDA,

REPUBLICA ELENĂ,

REGATUL SPANIEI,

REPUBLICA FRANCEZĂ,

REPUBLICA CROAȚIA,

REPUBLICA ITALIANĂ,


REPUBLICA CIPRU,

REPUBLICA LETONIA,

REPUBLICA LITUANIA,

MARELE DUCAT AL LUXEMBURGULUI,

UNGARIA,

REPUBLICA MALTA,

REGATUL ȚĂRILOR DE JOS,

REPUBLICA AUSTRIA,

REPUBLICA POLONĂ,

REPUBLICA PORTUGHEZĂ,

ROMÂNIA,

REPUBLICA SLOVENIA,

REPUBLICA SLOVACĂ,

REPUBLICA FINLANDA,

REGATUL SUEDIEI,


REGATUL UNIT AL MARII BRITANII ȘI IRLANDEI DE NORD,

părți contractante la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, denumite în continuare „statele membre”,

   pe de altă parte,

denumite în continuare, împreună, „părțile”,

INSPIRATE de relația îndelungată de prietenie dintre popoarele Europei și Canadei, bazată pe legături ample de ordin istoric, cultural, politic și economic,

LUÂND ACT de progresele înregistrate de la Acordul-cadru din 1976 pentru cooperare comercială și economică dintre Comunitățile Europene și Canada, Declarația din 1990 privind relațiile transatlantice dintre Comunitatea Europeană și statele sale membre și Canada, Declarația politică comună privind relațiile UE-Canada și Planul de acțiune comun UE-Canada din 1996, Agenda de parteneriat UE-Canada din 2004 și Acordul din 2005 dintre Uniunea Europeană și Canada de instituire a unui cadru pentru participarea Canadei la operațiunile Uniunii Europene de gestionare a crizelor,


REAFIRMÂNDU-ȘI atașamentul puternic față de principiile democratice și drepturile omului, astfel cum sunt prevăzute în Declarația universală a drepturilor omului,

ÎMPĂRTĂȘIND opinia potrivit căreia proliferarea armelor de distrugere în masă reprezintă o amenințare gravă la adresa securității internaționale,

BAZÂNDU-SE pe îndelungata lor tradiție de cooperare în ceea ce privește promovarea principiilor internaționale ale păcii și securității și a statului de drept,

REAFIRMÂNDU-ȘI hotărârea de a combate terorismul și criminalitatea organizată prin intermediul canalelor bilaterale și multilaterale,

ÎMPĂRTĂȘIND angajamentul de a reduce sărăcia, de a stimula creșterea economică favorabilă incluziunii și de a sprijini țările în curs de dezvoltare în eforturile pe care le depun în direcția reformelor politice și economice,

RECUNOSCÂND dorința lor de a promova dezvoltarea durabilă în dimensiunile sale economice, sociale și de mediu,

EXPRIMÂNDU-ȘI mândria în ceea ce privește contactele interpersonale extinse dintre cetățenii lor și angajamentul de a proteja și a promova diversitatea expresiilor culturale,

RECUNOSCÂND rolul important pe care organizațiile multilaterale eficace îl pot juca în promovarea cooperării și în obținerea de rezultate pozitive privind problemele și provocările mondiale,


CONȘTIENTE de relația lor dinamică în materie de comerț și investiții, care va fi consolidată în continuare prin punerea în aplicare efectivă a unui acord economic și comercial cuprinzător,

REAMINTIND faptul că dispozițiile prezentului acord, care intră sub incidența părții a treia titlul V din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, sunt obligatorii pentru Regatul Unit și pentru Irlanda ca părți contractante distincte, și nu ca făcând parte din Uniunea Europeană, cu excepția cazului în care Uniunea Europeană, împreună cu Regatul Unit și/sau Irlanda, a notificat în comun Canadei faptul că Regatul Unit sau Irlanda își asumă obligații ca parte a Uniunii Europene, în conformitate cu Protocolul nr. 21 privind poziția Regatului Unit și a Irlandei cu privire la spațiul de libertate, securitate și justiție, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. În cazul în care Regatul Unit și/sau Irlanda încetează să își asume obligații ca parte a Uniunii Europene în conformitate cu articolul 4a din Protocolul nr. 21, Uniunea Europeană, împreună cu Regatul Unit și/sau Irlanda, informează de îndată Canada cu privire la orice modificare a poziției lor, caz în care acestea au în continuare obligații în temeiul acordului în nume propriu. Aceleași dispoziții se aplică Danemarcei, în conformitate cu Protocolul privind poziția Danemarcei, anexat la tratatele menționate anterior,

RECUNOSCÂND schimbările instituționale înregistrate în Uniunea Europeană după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona,

AFIRMÂNDU-ȘI statutul de parteneri strategici și hotărârea de a-și consolida și de a-și extinde în continuare relația și cooperarea internațională pe baza respectului reciproc și a dialogului pentru a-și promova interesele și valorile comune,


CONVINSE că o astfel de cooperare ar trebui să se concretizeze în mod treptat și pragmatic, pe măsură ce se dezvoltă politicile lor,

CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:

TITLUL I

BAZA COOPERĂRII

ARTICOLUL 1

Principii generale

1.    Părțile își exprimă sprijinul pentru principiile comune prevăzute în Carta Organizației Națiunilor Unite.

2.    Conștiente de relația lor strategică, părțile se angajează să consolideze coerența în ceea ce privește dezvoltarea cooperării lor la nivel bilateral, regional și multilateral.

3.    Părțile pun în aplicare prezentul acord pe baza valorilor comune și a principiilor dialogului, respectului reciproc, parteneriatului egal, multilateralismului, consensului și respectării dreptului internațional.


TITLUL II

DREPTURILE OMULUI, LIBERTĂȚILE FUNDAMENTALE,
DEMOCRAȚIA ȘI STATUL DE DREPT

ARTICOLUL 2

Apărarea și promovarea principiilor democratice,
a drepturilor omului și a libertăților fundamentale

1.    Respectarea principiilor democrației, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în Declarația universală a drepturilor omului, în tratatele internaționale existente și în alte instrumente cu caracter juridic obligatoriu privind drepturile omului la care UE sau statele membre și Canada sunt parte, stă la baza politicilor naționale și internaționale ale fiecăreia dintre părți și constituie un element esențial al prezentului acord.

2.    Părțile se angajează să coopereze și să apere aceste drepturi și principii în cadrul propriilor lor politici și încurajează alte state să adere la aceste tratate internaționale și instrumente cu caracter juridic obligatoriu privind drepturile omului și să pună în aplicare propriile obligații în domeniul drepturilor omului.

3.    Părțile se angajează să promoveze democrația, inclusiv procesele electorale libere și corecte, în conformitate cu standardele internaționale. Părțile se informează reciproc cu privire la misiunile fiecăreia de observare a alegerilor și se invită reciproc să participe la acestea, după caz.


4.    Părțile recunosc importanța statului de drept pentru protecția drepturilor omului și pentru funcționarea efectivă a instituțiilor de guvernanță în cadrul unui stat democratic. Aceasta include existența unui sistem de justiție independent, egalitatea în fața legii, dreptul la un proces echitabil și accesul cetățenilor la căi de atac eficace.

TITLUL III

PACEA ȘI SECURITATEA LA NIVEL INTERNAȚIONAL
ȘI MULTILATERALISMUL EFICACE

ARTICOLUL 3

Arme de distrugere în masă

1.    Părțile consideră că proliferarea armelor de distrugere în masă (ADM) și a vectorilor acestora, atât în beneficiul actorilor statali, cât și al celor nestatali, reprezintă una dintre cele mai grave amenințări la adresa stabilității și securității la nivel internațional.


2.    Prin urmare, părțile convin să coopereze și să contribuie la prevenirea proliferării ADM și a vectorilor acestora prin respectarea deplină și prin punerea în aplicare integrală a obligațiilor care le revin în temeiul acordurilor internaționale privind dezarmarea și neproliferarea și al rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU. În plus, părțile continuă să coopereze, după caz, pentru a sprijini eforturile de neproliferare prin participarea în cadrul regimurilor de control al exporturilor la care ambele sunt parte. Părțile convin că această dispoziție reprezintă un element esențial al prezentului acord.

3.    De asemenea, părțile convin să coopereze și să contribuie la prevenirea proliferării ADM și a vectorilor acestora prin:

(a)    după caz, adoptarea de măsuri pentru a semna, a ratifica sau a adera la toate tratatele internaționale relevante în materie de dezarmare și neproliferare și pentru a pune în aplicare pe deplin toate obligațiile prevăzute de tratatele la care sunt parte și pentru a încuraja alte state să adere la tratatele respective;

(b)    menținerea unui sistem eficace de control al exporturilor naționale, care să permită verificarea exporturilor și prevenirea brokerajului ilicit și a tranzitului mărfurilor care au legătură cu AMD, inclusiv verificarea utilizatorilor finali ai AMD în ceea ce privește tehnologiile cu dublă utilizare, și care să prevadă sancțiuni eficace în caz de încălcare a procedurilor de control al exporturilor;


(c)    combaterea proliferării armelor chimice, biologice și toxice. Părțile convin să colaboreze în cadrul forurilor relevante pentru a impulsiona perspectivele de aderare universală la convențiile internaționale, inclusiv la Convenția privind armele chimice (Convenția privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și folosirii armelor chimice și distrugerea acestora) și la Convenția privind armele biologice și toxice [Convenția cu privire la interzicerea perfecționării, producției și stocării armelor bacteriologice (biologice) și cu toxine și la distrugerea lor].

4.    Părțile convin să instituie reuniuni regulate la nivel înalt UE-Canada pentru a face schimb de opinii referitor la modalitățile de intensificare a cooperării cu privire la o serie de aspecte care vizează neproliferarea și dezarmarea.

ARTICOLUL 4

Arme de calibru mic și armament ușor

1.    Părțile recunosc faptul că fabricarea, transferul și circulația ilicite de arme de calibru mic și armament ușor (SALW), inclusiv muniția aferentă, precum și acumularea lor în exces, gestionarea ineficientă, rezervele de material securizate în mod necorespunzător și răspândirea necontrolată reprezintă în continuare o amenințare gravă pentru pacea și securitatea internațională.

2.    Părțile convin să pună în aplicare angajamentele pe care și le-au asumat pentru a soluționa problema comerțului ilicit cu SALW, inclusiv cu muniția aferentă, în cadrul instrumentelor internaționale relevante, printre care se numără și Programul de acțiune al ONU pentru prevenirea, combaterea și eradicarea comerțului ilicit cu SALW în toate formele sale, precum și obligațiile care decurg din rezoluțiile Consiliului de Securitate al ONU.


3.    Părțile depun eforturi în vederea întreprinderii de măsuri menite să soluționeze problema comerțului ilicit cu SALW și să coopereze și să urmărească să asigure coordonarea, complementaritatea și sinergia eforturilor lor comune întreprinse pentru a ajuta alte state să soluționeze problema comerțului ilicit cu SALW și cu muniția aferentă, la nivel mondial, regional și național, după caz.

ARTICOLUL 5

Curtea Penală Internațională

1.    Părțile afirmă faptul că cele mai grave infracțiuni care afectează comunitatea internațională nu trebuie să rămână nepedepsite și că urmărirea cu eficacitate în justiție a acestora trebuie să fie asigurată prin întreprinderea de măsuri la nivel național și prin consolidarea cooperării internaționale, inclusiv cu Curtea Penală Internațională (CPI).

2.    Părțile și-au asumat angajamentul comun de a promova ratificarea universală a Statutului de la Roma al CPI sau aderarea universală la acesta și de a depune eforturi pentru punerea în aplicare cu eficacitate pe plan național a statutului în rândul statelor care sunt părți la CPI.


ARTICOLUL 6

Cooperarea privind combaterea terorismului

1.    Părțile recunosc că lupta împotriva terorismului este o prioritate comună și subliniază că lupta împotriva terorismului trebuie să se desfășoare cu respectarea statului de drept, a dreptului internațional, în special a Cartei Organizației Națiunilor Unite și a rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, a drepturilor omului, a dreptului internațional privind refugiații, a dreptului umanitar și a libertăților fundamentale.

2.    Părțile mențin consultări și contacte ad-hoc la nivel înalt privind combaterea terorismului pentru a promova eforturile operaționale comune și mecanismele de colaborare eficace în acest domeniu, atunci când este posibil. Printre acestea se numără schimburile regulate de informații cu privire la listele având ca obiect acte de terorism, strategiile de combatere a extremismului violent și modalitățile de abordare a problemelor emergente în materie de luptă împotriva terorismului.

3.    Părțile și-au asumat angajamentul comun de a promova o abordare internațională cuprinzătoare în materie de combatere a terorismului sub conducerea Organizației Națiunilor Unite. În special, părțile depun eforturi pentru a coopera în vederea aprofundării consensului internațional în acest domeniu pentru a promova punerea în aplicare pe deplin a Strategiei mondiale a ONU de combatere a terorismului și a rezoluțiilor relevante ale Consiliului de Securitate al ONU, după caz.

4.    Părțile continuă să coopereze îndeaproape în cadrul Forumului mondial pentru combaterea terorismului și al grupurilor de lucru ale acestuia.


5.    Părțile urmează recomandările internaționale elaborate de Grupul de Acțiune Financiară Internațională pentru a lupta împotriva finanțării terorismului.

6.    Părțile continuă să conlucreze, după caz, în vederea consolidării capacității altor state în materie de combatere a terorismului în scopul de a preveni și a detecta activitățile teroriste, precum și de a reacționa la acestea.

ARTICOLUL 7

Cooperarea pentru promovarea păcii și a stabilității la nivel internațional

Pentru impulsionarea intereselor lor comune în ceea ce privește promovarea păcii și a securității la nivel internațional, precum și a unor instituții și politici multilaterale eficace, părțile se angajează:

(a)    să depună în continuare eforturi în vederea întăririi în și mai mare măsură a securității transatlantice, ținând seama de rolul central al arhitecturii de securitate transatlantică existentă între Europa și America de Nord;

(b)    să își intensifice eforturile comune în sprijinul gestionării crizelor și al consolidării capacităților și să își îmbunătățească în continuare cooperarea în acest domeniu, inclusiv în ceea ce privește operațiunile și misiunile UE. Părțile depun eforturi pentru a facilita participarea la aceste activități, inclusiv prin consultări într-o etapă timpurie și prin schimb de informații în materie de planificare, în cazul în care acest lucru este considerat oportun de către părți.


ARTICOLUL 8

Cooperarea în cadrul forurilor și al organizațiilor multilaterale, regionale și internaționale

1.    Părțile și-au asumat angajamentul comun de a susține multilateralismul și eforturile de îmbunătățire a eficacității forurilor și a organizațiilor regionale și internaționale, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite și organizațiile și agențiile sale specializate, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) și alte foruri multilaterale.

2.    Părțile mențin mecanisme de consultare eficace în marja forurilor multilaterale. În cadrul ONU, pe lângă dialogurile lor existente în domeniul drepturilor omului și în cel al democrației, părțile instituie mecanisme de consultare permanentă în cadrul Consiliului pentru drepturile omului, al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite și al birourilor ONU din Viena și din alte locuri, după caz și astfel cum s-a convenit de către părți.

3.    De asemenea, părțile depun eforturi în vederea consultării cu privire la alegeri pentru a urmări asigurarea unei reprezentări eficace în cadrul organizațiilor multilaterale.


TITLUL IV

DEZVOLTAREA ECONOMICĂ ȘI DURABILĂ

ARTICOLUL 9

Dialogul și asumarea unei poziții de lider la nivel mondial în domeniul economic

Recunoscând faptul că globalizarea durabilă și creșterea prosperității pot fi atinse doar în cadrul unei economii mondiale deschise, bazate pe principii de piață, reglementări eficace și instituții mondiale puternice, părțile se angajează:

(a)    să facă dovada asumării unei poziții de lider în ceea privește promovarea unor politici economice solide și a unei gestionări financiare prudente atât la nivel național, cât și prin intermediul angajamentului lor regional și internațional;

(b)    să poarte cu regularitate un dialog de politică la nivel înalt privind aspecte macroeconomice, inclusiv cu reprezentanți ai băncilor centrale, după caz, cu scopul de a coopera în aspecte de interes reciproc;

(c)    să încurajeze, după caz, dialogul și cooperarea în timp util și eficace privind aspecte economice mondiale de interes comun în cadrul organizațiilor și al forurilor multilaterale la care participă părțile, cum ar fi OCDE, G-7, G-20, Fondul Monetar Internațional (FMI), Banca Mondială și Organizația Mondială a Comerțului (OMC).


ARTICOLUL 10

Promovarea liberului schimb și stimularea investițiilor

1.    Părțile vor coopera în vederea promovării unei creșteri și a unei dezvoltări durabile a comerțului și a investițiilor dintre ele în avantajul lor reciproc, astfel cum se prevede într-un acord economic și comercial cuprinzător.

2.    Părțile depun eforturi în ceea ce privește cooperarea în vederea consolidării în continuare a OMC, considerat a fi cadrul cel mai eficace pentru un sistem comercial mondial puternic, favorabil incluziunii și bazat pe norme.

3.    Părțile continuă să aibă relații de cooperare vamală.

ARTICOLUL 11

Cooperarea în domeniul fiscalității

În vederea consolidării și a dezvoltării cooperării lor economice, părțile respectă și aplică principiile bunei guvernanțe în domeniul fiscal, și anume transparența, schimbul de informații și evitarea practicilor fiscale dăunătoare, în cadrul Forumului OCDE privind practicile fiscale dăunătoare și al Codului de conduită al UE în domeniul impozitării întreprinderilor, după caz. Părțile depun eforturi pentru a conlucra în vederea promovării și a îmbunătățirii punerii în aplicare a acestor principii la nivel internațional.


ARTICOLUL 12

Dezvoltarea durabilă

1.    Părțile își reafirmă angajamentul de a răspunde nevoilor actuale fără a compromite nevoile generațiilor viitoare. Acestea recunosc faptul că, pentru a fi viabilă pe termen lung, creșterea economică ar trebui să respecte principiile dezvoltării durabile.

2.    Părțile continuă să promoveze utilizarea responsabilă și eficientă a resurselor și creșterea gradului de sensibilizare cu privire la costurile economice și sociale ale daunelor aduse mediului și cu privire la impactul acestora asupra bunăstării umane.

3.    Părțile continuă să încurajeze eforturile de promovare a dezvoltării durabile prin intermediul dialogului, al schimbului de cele mai bune practici, al bunei guvernanțe și al bunei gestiuni financiare.

4.    Părțile au obiectivul comun de a reduce sărăcia și de a sprijini dezvoltarea economică favorabilă incluziunii în întreaga lume și depun eforturi în vederea conlucrării ori de câte ori este posibil pentru a îndeplini acest obiectiv.

5.    În acest scop, părțile instituie un dialog regulat în materie de politică privind cooperarea pentru dezvoltare în vederea îmbunătățirii coordonării în materie de politică privind aspecte de interes comun și a îmbunătățirii calității și eficacității cooperării lor pentru dezvoltare, în conformitate cu principiile acceptate la nivel internațional referitoare la eficacitatea ajutorului. Părțile conlucrează pentru creșterea gradului de responsabilitate și transparență, punând accentul pe îmbunătățirea rezultatelor în materie de dezvoltare, și recunosc importanța pe care o are implicarea mai multor actori, printre care sectorul privat și societatea civilă, în cooperarea pentru dezvoltare.


6.    Părțile recunosc importanța sectorului energiei pentru prosperitatea economică și pentru pacea și stabilitatea la nivel internațional. Acestea convin asupra necesității de a îmbunătăți și a diversifica sursele de aprovizionare cu energie, de a promova inovarea și de a spori eficiența energetică în vederea consolidării perspectivelor energetice, a securității energetice, precum și a caracterului durabil al energiei și a accesibilității acesteia din perspectiva prețului. Părțile mențin un dialog la nivel înalt privind energia și continuă să colaboreze prin mijloace bilaterale și multilaterale pentru promovarea unor piețe deschise și competitive, împărtășirea celor mai bune practici, promovarea reglementării pe baze științifice și transparente, precum și prin dezbaterea domeniilor care fac obiectul cooperării în materie de energie.

7.    Părțile acordă o importanță deosebită protecției și conservării mediului și recunosc necesitatea ca acesta sa facă obiectul unor standarde ridicate de protecție în vederea conservării sale pentru generațiile viitoare.

8.    Părțile recunosc amenințarea pe care o reprezintă la nivel mondial schimbările climatice și necesitatea întreprinderii unor măsuri imediate și suplimentare de reducere a emisiilor pentru a stabiliza concentrațiile de gaze cu efect de seră din atmosferă la un nivel care să împiedice orice interferență antropică periculoasă cu sistemul climatic. În special, acestea au ambiția comună de a găsi soluții inovatoare pentru a atenua efectele schimbărilor climatice și a se adapta la acestea. Părțile recunosc caracterul global al provocării și continuă să sprijine eforturile internaționale în direcția instituirii unui regim echitabil, eficace, cuprinzător și bazat pe norme în temeiul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (CCONUSC), care se aplică tuturor părților la convenție, inclusiv conlucrarea în vederea obținerii de progrese în aplicarea acordului de la Paris.

9.    Părțile mențin dialogurile la nivel înalt privind mediul și schimbările climatice în vederea împărtășirii celor mai bune practici și a promovării unei cooperări eficace și favorabile incluziunii în ceea ce privește schimbările climatice și alte aspecte legate de protecția mediului.


10.    Părțile recunosc importanța dialogului și a cooperării la nivel bilateral sau multilateral în domeniul ocupării forței de muncă, al afacerilor sociale și al muncii decente, în special în contextul globalizării și al schimbărilor demografice. Părțile depun eforturi în vederea promovării cooperării și a schimbului de informații și de experiență în ceea ce privește ocuparea forței de muncă și aspectele sociale. De asemenea, părțile își confirmă atașamentul față de respectarea, promovarea și punerea în aplicare a standardelor de muncă recunoscute la nivel internațional pe care și le-au asumat, cum ar fi cele prevăzute în Declarația Organizației Internaționale a Muncii (OIM) din 1998 privind principiile și drepturile fundamentale la locul de muncă și în rapoartele elaborate în urma adoptării acesteia.

ARTICOLUL 13

Dialogul privind alte domenii de interes reciproc

Recunoscând voința lor comună de a-și aprofunda și a-și extinde angajamentul de lungă durată, precum și recunoscând cooperarea existentă, părțile depun eforturi, în cadrul forurilor bilaterale și multilaterale corespunzătoare, pentru a încuraja dialogul între experți și schimburile de cele mai bune practici în domenii de politică de interes reciproc. Domeniile respective includ, fără a se limita la acestea, agricultura, pescuitul, politica internațională privind oceanele și afacerile maritime, dezvoltarea rurală, transportul internațional, ocuparea forței de muncă și aspectele circumpolare, inclusiv știința și tehnologia. După caz, ar putea fi incluse și schimburile de informații privind practicile legislative, administrative și în materie de reglementare, precum și privind procesele decizionale.


ARTICOLUL 14

Bunăstarea cetățenilor

1.    Recunoscând importanța extinderii și a aprofundării dialogului și a cooperării lor cu privire la o gamă largă de aspecte care afectează bunăstarea cetățenilor lor și comunitatea mondială în sens mai larg, părțile încurajează și facilitează dialogul, consultarea și, atunci când este posibil, cooperarea privind aspecte de interes reciproc actuale și viitoare care afectează bunăstarea cetățenilor.

2.    Părțile recunosc importanța protecției consumatorilor și încurajează schimbul de informații și de cele mai bune practici în acest domeniu.

3.    Părțile încurajează cooperarea reciprocă și schimburile de informații privind problemele de sănătate la nivel mondial și privind pregătirea și capacitatea de reacție în cazul unor situații de urgență la nivel mondial în materie de sănătate publică.

ARTICOLUL 15

Cooperarea în domeniul cunoașterii, al cercetării, al inovării și al tehnologiei comunicațiilor

1.    Având în vedere importanța pe care o au noile cunoștințe pentru a aborda provocările globale, părțile continuă să încurajeze cooperarea în domeniul științei, al tehnologiei, al cercetării și al inovării.


2.    Recunoscând importanța pe care o au tehnologiile informației și comunicațiilor în calitate de elemente-cheie ale vieții moderne și ale dezvoltării socioeconomice, părțile depun eforturi în vederea cooperării și a schimbului de opinii cu privire la politicile naționale, regionale și internaționale în acest domeniu, după caz.

3.    Recunoscând faptul că securitatea și stabilitatea internetului, cu respectarea deplină a drepturilor și a libertăților fundamentale, reprezintă o provocare mondială, părțile depun eforturi în vederea cooperării la nivel bilateral și multilateral, prin intermediul dialogului și al schimbului de cunoștințe de specialitate.

4.    Părțile recunosc faptul că utilizarea sistemelor spațiale are o importanță din ce în ce mai mare pentru îndeplinirea obiectivelor lor în materie de politică socioeconomică, internațională și de mediu. Părțile continuă să își intensifice cooperarea privind dezvoltarea și utilizarea activelor spațiale pentru a sprijini cetățenii, întreprinderile și organizațiile guvernamentale.

5.    Părțile depun eforturi în vederea continuării cooperării în domeniul statisticii, acordând o atenție specială promovării în mod activ a schimbului de cele mai bune practici și politici.


ARTICOLUL 16

Promovarea diversității expresiilor culturale,
a educației și a tineretului, precum și a contactelor interpersonale

1.    Părțile se mândresc cu îndelungatele lor legături culturale, lingvistice și tradiționale care au permis construirea unor punți de înțelegere reciprocă. Există legături transatlantice la toate nivelurile guvernării și ale societății, această relație având un impact semnificativ asupra societății canadiene și a celei europene. Părțile se angajează să încurajeze aceste legături și să caute noi modalități de promovare a relațiilor prin intermediul contactelor interpersonale. Părțile se angajează să utilizeze schimburile de informații prin intermediul organizațiilor neguvernamentale și al grupurilor de reflecție care reunesc tineri și alți parteneri economici și sociali în scopul de a extinde și a aprofunda aceste relații și de a îmbogăți fluxul de idei, în vederea găsirii unor soluții pentru depășirea provocărilor comune.

2.    Recunoscând amplele relații care s-au dezvoltat între ele de-a lungul anilor în domeniul academic, educațional, sportiv, cultural, turistic și în cel al mobilității tineretului, părțile salută și încurajează continuarea colaborării în ceea ce privește extinderea acestor legături, după caz.

3.    Părțile depun eforturi pentru a stimula diversitatea expresiilor culturale, inclusiv prin promovarea, după caz, a principiilor și a obiectivelor prevăzute în Convenția UNESCO din 2005 asupra protecției și promovării diversității expresiilor culturale.

4.    Părțile depun eforturi pentru a încuraja și facilita schimburile, cooperarea și dialogul între instituțiile lor culturale și profesioniștii din acest sector, după caz.


ARTICOLUL 17

Reziliența la dezastre și gestionarea situațiilor de urgență

Pentru a reduce la minimum impactul dezastrelor naturale și a celor provocate de om și pentru a spori reziliența societății și a infrastructurii, părțile își afirmă angajamentul comun de a promova măsurile de prevenire, de pregătire, de răspuns și de redresare, inclusiv prin intermediul cooperării, după caz, la nivel bilateral și multilateral.

TITLUL V

JUSTIȚIE, LIBERTATE ȘI SECURITATE

ARTICOLUL 18

Cooperarea judiciară

1.    În ceea ce privește cooperarea judiciară în materie penală, părțile depun eforturi în vederea consolidării cooperării existente în domeniul asistenței juridice reciproce și al extrădării, pe baza acordurilor internaționale relevante. De asemenea, părțile depun eforturi, în limitele competențelor și atribuțiilor lor, în scopul consolidării mecanismelor existente și, după caz, au în vedere elaborarea de noi mecanisme de facilitare a cooperării internaționale în acest domeniu. Un astfel de demers ar include, după caz, aderarea la instrumentele internaționale relevante și punerea în aplicare a acestora, precum și o cooperare mai strânsă cu Eurojust.


2.    Părțile dezvoltă, după caz, cooperarea judiciară în materie civilă și comercială, în limitele competențelor care le revin, în special în ceea ce privește negocierea, ratificarea și punerea în aplicare a convențiilor multilaterale referitoare la cooperarea judiciară în materie civilă, inclusiv a convențiilor Conferinței de la Haga privind dreptul internațional privat în domeniul cooperării juridice internaționale și al litigiilor, precum și în domeniul protecției copilului.

ARTICOLUL 19

Cooperarea în materie de combatere a drogurilor ilicite

1.    În limitele competențelor și prerogativelor fiecăreia, părțile cooperează în vederea adoptării unei abordări echilibrate și integrate cu privire la lupta împotriva drogurilor. Părțile își concentrează eforturile asupra următoarelor aspecte:

   consolidarea structurilor de combatere a drogurilor ilicite;

   reducerea ofertei, a traficului și a cererii de droguri ilicite;

   abordarea consecințelor asupra sănătății și sociale generate de consumul excesiv de droguri ilicite, și

   maximizarea eficacității structurilor menite să reducă deturnarea precursorilor chimici utilizați pentru fabricarea ilicită de stupefiante și de substanțe psihotrope.


2.    Părțile colaborează în vederea îndeplinirii acestor obiective, inclusiv, atunci când este posibil, prin coordonarea programelor lor de asistență tehnică și prin încurajarea țărilor care nu au făcut încă acest lucru să ratifice și să pună în aplicare convențiile internaționale existente privind controlul drogurilor la care Uniunea sau statele membre și Canada sunt părți. Părțile își întemeiază acțiunile pe principii acceptate de comun acord, în conformitate cu dispozițiile convențiilor internaționale relevante privind controlul drogurilor, și respectă obiectivele generale ale Declarației politice și ale Planului de acțiune ale ONU privind cooperarea internațională în direcția unei strategii integrate și echilibrate de combatere a problemei drogurilor la nivel mondial, adoptate în 2009.

ARTICOLUL 20

Cooperarea privind asigurarea respectării legii
și combaterea criminalității organizate și a corupției

1.    Părțile și-au asumat angajamentul comun de a coopera în materie de combatere a criminalității organizate, economice și financiare, a corupției, a contrafacerii, a contrabandei și a tranzacțiilor ilegale prin respectarea obligațiilor lor internaționale comune din acest domeniu, inclusiv în ceea ce privește cooperarea eficace pentru recuperarea activelor sau a fondurilor provenite din acte de corupție.

2.    Părțile își afirmă angajamentul de a dezvolta cooperarea în domeniul asigurării respectării legii, inclusiv prin continuarea cooperării cu Europol.


3.    În plus, părțile se angajează să colaboreze în cadrul forurilor internaționale pentru a promova, după caz, aderarea la Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate și la protocoalele adiționale la aceasta, la care ambele sunt părți, și punerea în aplicare a acestor instrumente.

4.    De asemenea, părțile depun eforturi pentru a promova, după caz, punerea în aplicare a Convenției ONU împotriva corupției, inclusiv prin utilizarea unui mecanism de analiză solid, care să țină seama de principiile transparenței și participării societății civile.

ARTICOLUL 21

Spălarea de bani și finanțarea terorismului

1.    Părțile recunosc necesitatea de a coopera pentru a preveni utilizarea sistemelor lor financiare în scopul spălării veniturilor rezultate din orice activitate infracțională, inclusiv traficul de droguri și corupția, precum și pentru a combate finanțarea terorismului. Această cooperare se extinde la confiscarea bunurilor sau a fondurilor provenite dintr-o activitate infracțională, cu respectarea cadrelor juridice și a legilor fiecăreia.

2.    Părțile fac schimb de informații relevante, după caz, cu respectarea cadrelor juridice și a legilor fiecăreia, și pun în aplicare măsuri corespunzătoare de combatere a spălării de bani și a finanțării terorismului, în conformitate cu recomandările Grupului de Acțiune Financiară Internațională și cu standardele adoptate de alte organisme internaționale relevante care își desfășoară activitatea în acest domeniu.


ARTICOLUL 22

Criminalitatea informatică

1.    Părțile recunosc faptul că criminalitatea informatică este o problemă mondială care necesită soluții la nivel mondial. În acest scop, părțile își consolidează cooperarea în materie de prevenire și combatere a criminalității informatice prin intermediul schimbului de informații și de cunoștințe practice, în conformitate cu cadrele juridice și legile fiecăreia. Părțile depun eforturi în vederea conlucrării, după caz, pentru a acorda altor state asistență și sprijin în ceea ce privește elaborarea unor legi, politici și practici eficace de prevenire și combatere a criminalității informatice, oriunde se înregistrează astfel de cazuri.

2.    Părțile fac schimb de informații, după caz, cu respectarea cadrelor juridice și a legilor fiecăreia, în domenii printre care se numără educația și formarea investigatorilor specializați în domeniul criminalității informatice, efectuarea de investigații având ca obiect infracțiuni informatice și expertizele informatice judiciare.

ARTICOLUL 23

Migrație, azil și gestionarea frontierelor

1.    Părțile își reafirmă angajamentul de a coopera și a face schimb de opinii, în cadrul legilor și al reglementărilor fiecăreia, în materie de migrație (inclusiv migrație legală, migrație neregulamentară, trafic de persoane, migrație și dezvoltare), azil, integrare, vize și gestionarea frontierelor.


2.    Părțile au obiectivul comun de a institui un regim de călătorii fără viză între Uniune și Canada pentru toți cetățenii lor. Părțile conlucrează și depun toate eforturile în scopul de a institui, cât mai curând posibil, un regim de călătorii fără viză între teritoriile lor pentru toți cetățenii cu un pașaport valabil.

3.    Părțile convin să coopereze pentru a preveni și a controla migrația neregulamentară. În acest scop:

(a)    Canada readmite pe oricare dintre cetățenii săi prezent în mod ilegal pe teritoriul unui stat membru, la cererea acestuia din urmă și, cu excepția unor dispoziții contrare prevăzute de un acord specific, fără formalități suplimentare;

(b)    fiecare stat membru readmite pe oricare dintre cetățenii săi prezent în mod ilegal pe teritoriul Canadei, la cererea acesteia din urmă și, cu excepția unor dispoziții contrare prevăzute de un acord specific, fără formalități suplimentare;

(c)    statele membre și Canada eliberează cetățenilor lor documente de călătorie corespunzătoare în acest scop;

(d)    părțile depun eforturi în vederea negocierii unui acord specific pentru stabilirea obligațiilor în materie de readmisie, inclusiv în materie de readmisie a resortisanților țărilor terțe și a apatrizilor.


ARTICOLUL 24

Protecția consulară

1.    Canada permite cetățenilor Uniunii să beneficieze de protecție din partea autorităților diplomatice și consulare ale oricărui stat membru în cazul în care statul membru ai cărui cetățeni sunt nu are o reprezentanță permanentă accesibilă pe teritoriul Canadei.

2.    Pe teritoriul oricărui stat membru, statele membre permit cetățenilor canadieni să beneficieze de protecție din partea autorităților diplomatice și consulare ale oricărui alt stat desemnat de Canada în cazul în care Canada nu are o reprezentanță permanentă accesibilă pe teritoriul statului membru respectiv.

3.    Alineatele (1) și (2) sunt menite să elimine orice cerințe de notificare și aprobare care s-ar putea aplica în caz contrar pentru a permite cetățenilor Uniunii sau ai Canadei să fie reprezentați de orice alt stat decât cel ai cărui resortisanți sunt.

4.    Părțile examinează anual modul în care sunt puse în aplicare din punct de vedere administrativ alineatele (1) și (2).


ARTICOLUL 25

Protecția datelor cu caracter personal

1.    Părțile recunosc necesitatea de a proteja datele cu caracter personal și depun eforturi pentru a conlucra în vederea promovării unor standarde internaționale ridicate.

2.    Părțile recunosc importanța protejării drepturilor și libertăților fundamentale, inclusiv a dreptului la viață privată, în ceea ce privește protecția datelor cu caracter personal. În acest scop, părțile se angajează, în cadrul legilor și al reglementărilor fiecăreia, să își respecte angajamentele asumate în legătură cu aceste drepturi, inclusiv în cadrul activității de prevenire și de combatere a terorismului și a altor infracțiuni grave de natură transnațională, printre care se numără și criminalitatea organizată.

3.    Părțile continuă să coopereze, în cadrul legilor și al reglementărilor fiecăreia, la nivel bilateral și multilateral prin dialog și schimb de cunoștințe de specialitate, după caz, cu privire la protecția datelor cu caracter personal.


TITLUL VI

DIALOGUL POLITIC ȘI MECANISMELE DE CONSULTARE

ARTICOLUL 26

Dialogul politic

Părțile depun eforturi în vederea consolidării în mod efectiv și pragmatic a dialogului și a consultărilor, pentru a-și sprijini relația aflată într-un proces de evoluție, pentru a impulsiona raporturile dintre ele și pentru a-și promova interesele și valorile comune prin intermediul angajamentului lor multilateral.

ARTICOLUL 27

Mecanisme de consultare

1.    Părțile stabilesc un dialog prin intermediul contactelor, al schimburilor și al consultărilor continue, care includ următoarele elemente:

(a)    reuniuni la înalt nivel între lideri, care se desfășoară anual sau conform celor convenite de comun acord și care au loc alternativ în Uniune și în Canada;

(b)    reuniuni la nivel de miniștri de externe;


(c)    consultări la nivel ministerial privind aspecte de politică de interes reciproc;

(d)    consultări între înalți funcționari și funcționari de nivel operațional pe teme de interes reciproc sau informări și activități de cooperare privind evoluțiile majore pe plan național sau internațional;

(e)    promovarea schimburilor cu participarea unor delegații ale Parlamentului European și ale Parlamentului Canadei.

2.    Comitetul ministerial mixt

(a)    Se instituie un Comitet ministerial mixt (CMM).

(b)    CMM:

(i)    înlocuiește Dialogul transatlantic;

(ii)    este coprezidat de ministrul afacerilor externe al Canadei și de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate;

(iii)    se întrunește anual sau conform celor convenite de comun acord, după caz;

(iv)    își adoptă propria agendă, propriile norme și propriile proceduri;

(v)    ia decizii cu aprobarea ambelor părți;


(vi)    primește un raport anual din partea Comitetului mixt de cooperare (CMC) cu privire la stadiul relațiilor și face recomandări referitoare la activitatea CMC, inclusiv cu privire la noi domenii ale unei viitoare cooperări și cu privire la soluționarea oricăror litigii care decurg din punerea în aplicare a prezentului acord;

(vii)    este format din reprezentanți ai părților.

3.    Comitetul mixt de cooperare

(a)    Părțile instituie un Comitet mixt de cooperare (CMC).

(b)    Părțile asigură faptul că CMC:

(i)    recomandă priorități în materie de cooperare între părți;

(ii)    monitorizează evoluția relației strategice dintre părți;

(iii)    face schimb de opinii și formulează sugestii cu privire la orice aspecte de interes comun;

(iv)    formulează recomandări menite să asigure eficientizarea, creșterea gradului de eficacitate și a sinergiilor dintre părți;

(v)    asigură buna funcționare a prezentului acord;


(vi)    prezintă un raport anual către CMM privind stadiul relației pe care părțile îl fac public, astfel cum se prevede la alineatul (2) litera (b) punctul (vi) al prezentului articol;

(vii)    abordează în mod corespunzător orice chestiune care îi este înaintată de către părți în temeiul prezentului acord;

(viii)    instituie subcomitete care au sarcina de a-l asista în exercitarea atribuțiilor sale. Cu toate acestea, activitatea subcomitetelor respective ar trebui să nu se suprapună cu cea a organismelor instituite în temeiul altor acorduri dintre părți;

(ix)    analizează situațiile în care una dintre părți consideră că interesele sale au fost sau ar putea fi afectate în mod negativ de procesele decizionale din domeniile de cooperare care nu fac obiectul unui acord specific.

(c)    Părțile asigură: faptul că CMC se întrunește o dată pe an, alternativ, în Uniune și în Canada, faptul că se convoacă reuniuni speciale ale CMC la solicitarea oricăreia dintre părți, faptul că CMC este coprezidat de un înalt funcționar din Canada și de un înalt funcționar din Uniune și că CMC își stabilește singur mandatul, inclusiv dispozițiile privind participarea observatorilor.

(d)    CMC este alcătuit din reprezentanți ai părților, acordându-se atenția cuvenită promovării eficienței și economiei în stabilirea nivelurilor de participare.

(e)    Părțile convin că CMC poate solicita comitetelor și organismelor similare instituite în temeiul acordurilor bilaterale existente între părți să îi furnizeze în mod regulat informații actualizate cu privire la activitățile lor în cadrul unei analize continue și exhaustive a relațiilor dintre părți.


ARTICOLUL 28

Îndeplinirea obligațiilor

1.    În spiritul respectului reciproc și al cooperării prevăzute în prezentul acord, părțile iau măsurile generale sau specifice necesare pentru a-și îndeplini obligațiile care le revin în temeiul prezentului acord.

2.    În cazul în care apar întrebări sau divergențe în ceea ce privește punerea în aplicare ori interpretarea prezentului acord, părțile își intensifică eforturile pentru a se consulta și a coopera în vederea soluționării problemelor în timp util și în mod amiabil. La cererea oricăreia dintre părți, întrebările sau divergențele se înaintează CMC pentru a face obiectul unor discuții și analize suplimentare. De asemenea, părțile pot decide de comun acord să înainteze aceste chestiuni subcomitetelor speciale subordonate CMC. Părțile asigură faptul că CMC sau subcomitetele desemnate se întrunesc într-un termen rezonabil pentru a încerca să rezolve orice divergențe în ceea ce privește punerea în aplicare sau interpretarea prezentului acord, prin comunicare într-o etapă timpurie, printr-o analiză aprofundată a faptelor, inclusiv consiliere de specialitate și dovezi științifice, după caz, și printr-un dialog eficace.

3.    Reafirmându-și puternicul angajament comun față de drepturile omului și neproliferare, părțile consideră că o încălcare deosebit de gravă și substanțială a obligațiilor prevăzute la articolul 2 alineatul (1) și la articolul 3 alineatul (2) poate fi tratată ca un caz de urgență specială. Părțile consideră că pentru ca o situație să constituie o „încălcare deosebit de gravă și substanțială” a articolului 2 alineatul (1), gravitatea și natura acesteia ar trebui să aibă un caracter excepțional, ca de exemplu o lovitură de stat sau infracțiuni grave care amenință pacea, securitatea și bunăstarea comunității internaționale.


4.    În situațiile în care într-o țară terță apare o situație care, dată fiind gravitatea și natura sa, ar putea să fie considerată echivalentă unui caz de urgență specială, părțile depun eforturi în vederea organizării de consultări urgente, la cererea oricăreia dintre părți, pentru a face schimb de opinii cu privire la situație și pentru a analiza posibilele răspunsuri.

5.    În eventualitatea improbabilă și neașteptată ca un caz de urgență specială să se producă pe teritoriul uneia dintre părți, oricare dintre acestea poate înainta chestiunea CMM. Acesta poate solicita CMC să organizeze, de urgență, consultări în termen de 15 zile. Părțile furnizează informațiile relevante și elementele de probă necesare pentru o examinare amănunțită și o soluționare în timp util și eficace a situației. În cazul în care CMC nu este în măsură să soluționeze situația, acesta poate înainta chestiunea CMM pentru a fi analizată de urgență.

6.    (a)    Într-un caz de urgență specială, dacă CMM nu este în măsură să soluționeze situația, oricare dintre părți poate decide să suspende dispozițiile prezentului acord. În Uniune, decizia de suspendare ar necesita unanimitate. În Canada, decizia de suspendare ar fi luată de guvernul Canadei, în conformitate cu legislația și reglementările sale. O parte notifică imediat în scris celeilalte părți decizia și o aplică pe durata perioadei minime necesare pentru soluționarea problemei într-o manieră acceptabilă pentru părți.

(b)    Părțile analizează în mod constant evoluția situației care a generat această decizie și care ar putea servi drept bază pentru alte măsuri corespunzătoare adoptate în afara cadrului prezentului acord. Partea care invocă suspendarea sau alte măsuri le retrage de îndată ce situația justifică acest lucru.


7.    În plus, părțile recunosc faptul că o încălcare deosebit de gravă și substanțială a drepturilor omului sau a neproliferării, astfel cum este definită la alineatul (3), ar putea, de asemenea, să servească drept bază pentru încetarea Acordului economic și comercial cuprinzător (CETA) UE-Canada, în conformitate cu articolul 30 alineatul (9) din acordul respectiv.

8.    Prezentul acord nu afectează și nici nu aduce atingere interpretării ori aplicării altor acorduri dintre părți. În special, dispozițiile privind soluționarea litigiilor din prezentul acord nu înlocuiesc și nici nu afectează în vreun fel dispozițiile în materie de soluționare a litigiilor prevăzute în alte acorduri dintre părți.

TITLUL VII

DISPOZIȚII FINALE

ARTICOLUL 29

Securitatea și divulgarea de informații

1.    Prezentul acord nu se interpretează într-un mod care aduce atingere legilor și reglementărilor Uniunii, ale statelor membre sau ale Canadei privind accesul public la documentele oficiale.

2.    Prezentul acord nu se interpretează ca impunând părților obligația de a furniza informații a căror divulgare este, în opinia părții respective, contrară intereselor sale esențiale în materie de securitate.


ARTICOLUL 30

Intrarea în vigoare și încetarea

1.    Părțile își notifică reciproc încheierea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a prezentului acord imediat după încheierea acestora. Prezentul acord intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei ultimei notificări.

2.    Fără a aduce atingere alineatului (1), Uniunea și Canada aplică părți ale prezentului acord cu titlu provizoriu, astfel cum se prevede în prezentul alineat, până la intrarea sa în vigoare și în conformitate cu procedurile interne și cu legislația fiecăreia, după caz.

Aplicarea provizorie începe în prima zi a celei de a doua luni următoare datei la care Uniunea și Canada și-au notificat reciproc următoarele:

(a)    în cazul Uniunii, finalizarea procedurilor interne necesare în acest scop, indicând părțile din acord care se aplică provizoriu, și

(b)    în cazul Canadei, finalizarea procedurilor interne necesare în acest scop, confirmând acordul său cu privire la părțile din acord care se aplică provizoriu.

3.    Fiecare parte poate notifica în scris celeilalte părți intenția de a denunța prezentul acord. Denunțarea produce efecte la șase luni de la notificare.


ARTICOLUL 31

Modificare

Părțile pot să modifice prezentul acord de comun acord, în scris. Modificarea intră în vigoare în prima zi a lunii următoare datei ultimei notificări prin care părțile își notifică reciproc îndeplinirea tuturor procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare a modificării.

ARTICOLUL 32

Notificări

Părțile înaintează toate notificările efectuate în conformitate cu articolele 30 și 31 Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene și Ministerului Afacerilor Externe, Comerțului și Dezvoltării al Canadei sau succesorilor acestora.



ARTICOLUL 33

Aplicare teritorială

Prezentul acord se aplică, pe de o parte, teritoriilor în care se aplică tratatele pe care se întemeiază Uniunea Europeană și în condițiile prevăzute în tratatele respective, și, pe de altă parte, Canadei.

ARTICOLUL 34

Definirea părților

În sensul prezentului acord, termenul „părțile” înseamnă Uniunea Europeană sau statele sale membre ori Uniunea Europeană și statele sale membre, în conformitate cu competențele lor respective, pe de o parte, și Canada, pe de altă parte.

Prezentul acord se întocmește în dublu exemplar în limbile bulgară, cehă, croată, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă și suedeză, fiecare text fiind în egală măsură autentic.

DREPT CARE subsemnații, fiind autorizați în mod corespunzător în acest sens, au semnat prezentul acord.