6.3.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 86/33

—

având în vedere titlul V din Tratatul privind Uniunea Europeană, în special articolele 21, 41, 42 și 43 ale acestuia,

—

având în vedere articolul 220 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Carta Organizației Națiunilor Unite, în special capitolele VI, VII și VIII ale acesteia,

—

având în vedere raportul Secretarului General al ONU din 1 aprilie 2015, „Parteneriatul pentru Pace: trecerea la o menținere a păcii în parteneriat” (1),

—

având în vedere Comunicarea comună a Comisiei Europene și a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate din 28 aprilie 2015, intitulată „Consolidarea capacităților ca sprijin pentru securitate și dezvoltare – Înzestrarea partenerilor pentru prevenirea și gestionarea crizelor” (2),

—

având în vedere raportul din 16 iunie 2015 al Grupului ONU la nivel înalt independent privind operațiunile în sprijinul păcii (3),

—

având în vedere declarația făcută la summitul liderilor privind menținerea păcii, convocat de către președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, și care a avut loc la 28 septembrie 2015,

—

având în vedere documentul din 14 iunie 2012 intitulat „Planul de acțiune pentru consolidarea sprijinului acordat de UE prin PSAC pentru menținerea păcii de către ONU” (4) și documentul din 27 martie 2015 intitulat „Consolidarea parteneriatului strategic ONU-UE în ceea ce privește gestionarea crizelor și menținerea păcii: Priorități 2015-2018” (5),

—

având în vedere Strategia comună Africa-UE (JAES) convenită în cadrul celei de a doua reuniuni la nivel înalt UE-Africa, desfășurată la Lisabona la 8-9 decembrie 2007 (6) și Foaia de parcurs a JAES 2014-2017 convenită în cadrul celei de a patra reuniuni la nivel înalt UE-Africa, desfășurată la Bruxelles în perioada 2-3 aprilie 2014 (7),

—

având în vedere Raportul special nr. 3/2011 al Curții de Conturi Europene privind „Eficiența și eficacitatea contribuțiilor UE canalizate prin organizații ale ONU în țări afectate de conflicte”,

—

având în vedere rezoluția sa din 24 noiembrie 2015 referitoare la rolul UE în cadrul ONU – cum pot fi realizate mai bine obiectivele de politică externă ale UE (8),

—

având în vedere rezoluția Adunării Parlamentare Paritare ACP-UE din 9 decembrie 2015 referitoare la „Evaluarea instrumentului financiar pentru pace în Africa la zece ani de la punerea sa în aplicare: eficacitate și perspective pentru viitor”,

—

având în vedere Agenda 2030 pentru dezvoltarea sustenabilă,

—

având în vedere „Directivele de la Oslo” din noiembrie 2007 privind utilizarea resurselor militare și de protecție civilă străine în cadrul operațiunilor de ajutor în caz de dezastre,

—

având în vedere articolul 4 literele h și j din Actul Constitutiv al Uniunii Africane;

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 noiembrie 2010 referitoare la cea de-a zecea aniversare a Rezoluției 1325(2000) a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite privind femeile, pacea și securitatea (9),

—

având în vedere concluziile Consiliului din 15 octombrie 2012 privind rădăcinile democrației și ale dezvoltării durabile: Angajamentul Europei față de societatea civilă în ceea ce privește relațiile externe,

—

având în vedere articolul 52 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru afaceri externe și avizul Comisiei pentru dezvoltare (A8-0158/2016),

A.

întrucât operațiunile de menținere a păcii (PSO) sunt o formă de răspuns la situații de criză, în mod normal, în sprijinul unei organizații recunoscute la nivel internațional, cum ar fi ONU sau Uniunea Africană (UA), cu un mandat al ONU, concepute pentru a preveni conflictele armate, a restabili, menține sau edifica pacea, pentru a asigura respectarea acordurilor de pace și pentru a face față situațiilor de urgență și provocărilor complexe pe care le reprezintă statele fragile sau cele aflate în pragul eșecului; întrucât stabilitatea vecinătății africane și europene ar fi foarte benefică tuturor țărilor noastre;

B.

întrucât scopul PSO este de a contribui la crearea unor climate de stabilitate, siguranță și de prosperitate mai ridicată pe termen lung; întrucât buna guvernare, justiția, respectarea în mai mare măsură a statului de drept, protecția civililor, respectarea drepturilor omului și securitatea sunt condiții prealabile esențiale pentru aceasta, iar succesul programelor de reconciliere, reconstrucție și dezvoltare economice va contribui la realizarea unei păci și a unei prosperități sustenabile;

C.

întrucât climatul de securitate în Africa, în special, s-a schimbat în mod dramatic în ultimul deceniu cu apariția unor grupări teroriste și de gherilă în Somalia, Nigeria și în regiunea Sahel-Sahara, asigurarea respectării păcii și operațiunile de combatere a terorismului devenind regula mai degrabă decât excepția în numeroase zone; întrucât numărul statelor fragile și al spațiilor neguvernate este în creștere, lăsându-i pe mulți în sărăcie, fărădelege, corupție și violență; întrucât permeabilitatea frontierelor în interiorul continentului contribuie la alimentarea violenței, la reducerea nivelului de securitate și oferă posibilități pentru desfășurarea unor activități infracționale;

D.

întrucât, în noua Agendă 2030 pentru dezvoltare sustenabilă, pacea a fost recunoscută ca fiind un element crucial pentru dezvoltare și a fost introdus obiectivul de dezvoltare sustenabilă 16 (ODD) privind pacea și justiția;

E.

întrucât organizațiile și națiunile dotate cu experiență și echipamente adecvate și având în mod ideal un mandat ONU clar și realist ar trebui să furnizeze resursele militare necesare pentru reușita PSO, pentru a contribui la crearea unor medii sigure pentru ca organizațiile societății civile să își poată desfășura activitatea;

F.

întrucât ONU rămâne principalul garant al păcii și securității internaționale și dispune de cel mai cuprinzător cadru de cooperare multilaterală în gestionarea crizelor; întrucât, în prezent, există 16 operațiuni de menținere a păcii ale ONU, cu un personal care depășește 120 000 de persoane, un număr mai ridicat decât oricând; întrucât peste 87 % din forțele ONU de menținere a păcii sunt desfășurate în opt misiuni în Africa; întrucât ONU este limitată în ceea ce privește sfera de aplicare a operațiunilor sale;

G.

întrucât UA își desfășoară activitatea în contextul unor limitări diferite față de ONU, se poate alinia uneia sau alteia din părți, poate interveni fără invitație, precum și acolo unde niciun acord de pace a fost semnat, respectând, totuși, Carta ONU; întrucât, având în vedere numărul de conflicte interstatale și intrastatale din Africa, acest lucru constituie o diferență importantă;

H.

întrucât NATO a oferit sprijin UA, inclusiv AMIS în Darfur și AMISOM în Somalia, cu planificare și capacități de transport aerian și naval strategic, precum și prin consolidarea capacităților pentru Forța africană de intervenție rapidă (ASF);

I.

întrucât crizele din Africa necesită un răspuns global coerent care depășește aspectele referitoare strict la securitate; întrucât pacea și securitatea sunt condiții prealabile necesare pentru dezvoltare și toți actorii locali și internaționali au evidențiat necesitatea unei strânse coordonări între securitate și politica de dezvoltare; întrucât este nevoie de o perspectivă pe termen lung; întrucât reforma sectorului de securitate și dezarmarea, demobilizarea și reintegrarea foștilor combatanți pot fi importante pentru atingerea obiectivelor de stabilitate și dezvoltare; întrucât Biroul de legătură al ONU pentru pace și securitate și Misiunea permanentă a Uniunii Africane la Bruxelles joacă roluri cheie în dezvoltarea relațiilor dintre organizațiile lor și respectiv UE, NATO și ambasadele naționale;

J.

întrucât principalul mecanism de cooperare europeană cu UA este Instrumentul financiar pentru pace în Africa, creat în 2004 și care asigură aproximativ 1,9 miliarde EUR prin intermediul FED finanțat de către statele membre; întrucât, la înființarea APF în 2003, finanțarea sa prin intermediul FED trebuia să fie provizorie, însă, 12 ani mai târziu, FED continuă să fie principala sursă de finanțare a APF; întrucât, în 2007, domeniul de aplicare a instrumentului a fost extins pentru a include o gamă mai largă de activități de prevenire a conflictelor și de stabilizare în urma conflictelor; întrucât programul de acțiune pentru perioada 2014-2016 ține seama de evaluarea externă și de consultările cu statele membre și introduce noi elemente pentru a îmbunătăți eficacitatea acestuia; întrucât articolul 43 din TUE face referire la așa-numitele misiuni de tip Petersberg Plus, care cuprind misiunile de consiliere și de asistență în probleme militare, misiunile de prevenire a conflictelor și de menținere a păcii, precum și misiunile forțelor de luptă pentru gestionarea crizelor, inclusiv misiunile de restabilire a păcii și operațiunile de stabilizare după încetarea conflictelor; întrucât, în 2014, peste 90 % din buget a fost destinat PSO, din care 65 % pentru personalul AMISOM; întrucât consolidarea capacității instituționale a Uniunii Africane și a comunităților economice regionale africane este un element esențial pentru succesul PSO și al proceselor de reconciliere și de reabilitare în urma conflictelor;

K.

întrucât rolul UE trebuie privit în contextul contribuțiilor multor țări și organizații la PSO; întrucât, de exemplu, SUA are cea mai mare contribuție la operațiunile ONU de menținere a păcii și oferă sprijin direct pentru UA prin intermediul Parteneriatului african de reacție rapidă pentru menținerea păcii, precum și prin intermediul ajutorului de circa cinci miliarde USD acordat în sprijinul operațiunilor ONU în Republica Centrafricană, în Mali, în Côte d’Ivoire, Sudanul de Sud și Somalia; întrucât complementaritatea acestor diferite surse de finanțare este asigurată de către grupul de parteneri ai Uniunii Africane pentru pace și securitate; întrucât China a devenit un participant activ la operațiile de menținere a păcii ale ONU, iar Forumul de cooperare sino-africană include Comisia UA; întrucât, după Etiopia, India, Pakistan și Bangladesh sunt cei mai importanți furnizori de personal pentru acțiunile ONU de menținere a păcii;

L.

întrucât țările europene și UE însăși au o contribuție majoră la sistemul ONU, în special în ceea ce privește furnizarea de sprijin financiar pentru programele și proiectele ONU; întrucât Franța, Germania și Regatul Unit sunt țările cu cea mai mare contribuție din Europa la bugetul operațiunilor ONU de menținere a păcii; întrucât statele sale membre ale UE constituie împreună cel mai important contribuitor financiar la bugetul de menținere a păcii al ONU (circa 37 %), asigurând în prezent personal militar pentru nouă operațiuni de menținere a păcii; întrucât, în plus, în 2014 și 2015, angajamentele financiare ale UE față de UA s-au ridicat la 717,9 milioane EUR, iar contribuțiile UA au fost de numai 25 de milioane EUR; întrucât țările europene contribuie doar aproximativ 5 % din personalul ONU de menținere a păcii, cu 5 000 de militari dintr-un total de 92 000; întrucât, cu toate acestea, Franța, de exemplu, formează 25 000 soldați africani în fiecare an și desfășoară separat peste 4 000 de militari în operațiunile de menținere a păcii din Africa;

M.

întrucât minele antipersonal au constituit un obstacol major în calea reabilitării și dezvoltării în urma conflictului, nu în ultimul rând în Africa, iar UE a cheltuit aproximativ 1,5 miliarde de euro în ultimii 20 ani pentru proceduri de sprijinire a deminării și pentru acordarea de asistență victimelor minelor, devenind astfel principalul donator în acest domeniu;

N.

întrucât, pe lângă rolul individual al țărilor europene, UE are o contribuție distinctă la PSO care includ acțiuni multidimensionale; întrucât UE oferă sprijin tehnic și financiar UA și organizațiilor subregionale, îndeosebi prin intermediul Instrumentului financiar pentru pace în Africa, prin intermediul Instrumentului care contribuie la pace și stabilitate și prin intermediul Fondului european de dezvoltare; întrucât UE desfășoară acțiuni de consiliere și de formare în cadrul misiunilor PSAC, contribuind la consolidarea capacităților Africii de gestionare a crizelor;

O.

întrucât cele cinci misiuni civile și cele patru operațiuni militare ale UE în curs în Africa funcționează în mod frecvent în paralel sau succesiv cu acțiuni ale ONU, ale UA sau cu acțiuni la nivel național;

P.

întrucât UE se angajează să sprijine întărirea arhitecturii africane de pace și securitate, în special prin sprijinirea operaționalizării Forței africane de intervenție rapidă (ASF);

Q.

întrucât Consiliul European a solicitat UE și statelor sale membre să își întărească sprijinul acordat țărilor și organizațiilor partenere prin furnizarea de formare, de consiliere, de echipament și resurse, astfel încât acestea să poată din ce în ce mai mult preveni sau gestiona singure crizele; întrucât există o nevoie clară de intervenții care se întăresc reciproc în domeniile securității și dezvoltării în vederea atingerii acestui obiectiv;

R.

întrucât UE ar trebui să sprijine acțiunile altor persoane care ar putea fi mai în măsură să îndeplinească anumite roluri, evitând suprapunerile și contribuind la consolidarea activității celor deja prezenți pe teren, în special statele membre;

S.

întrucât articolul 41 alineatul (2) din TUE interzice cheltuielile din bugetele UE pentru operațiuni cu implicații militare sau de apărare, neexcluzând însă în mod explicit finanțarea de către UE a unor misiuni militare, cum ar fi operațiunile de menținere a păcii care au obiective legate de dezvoltare; întrucât cheltuielile comune sunt imputate statelor membre în cadrul mecanismului Athena; întrucât, deși principalul obiectiv al politicii de dezvoltare a UE este reducerea și, pe termen lung, eradicarea sărăciei, articolele 209 și 212 din TFUE nu exclud în mod explicit finanțarea consolidării capacităților din domeniul securității; întrucât FED și Instrumentul financiar pentru pace în Africa (APF), ca instrumente în afara bugetului UE, sunt pertinente pentru eforturile de a aborda legătura dintre securitate și dezvoltare; întrucât FED prevede că programarea este astfel concepută încât să îndeplinească criteriile pentru asistența oficială pentru dezvoltare (AOD) care exclud în cea mai mare parte cheltuielile legate de securitate; întrucât UE lucrează în prezent la posibilitatea unor instrumente specifice suplimentare în contextul inițiativei sale privind consolidarea capacităților ca sprijin pentru securitate și dezvoltare (CBSD);

T.

întrucât nevoile țărilor vizate și securitatea UE trebuie să constituie principiile directoare pentru participarea UE;

1.

subliniază că sunt necesare acțiuni externe coordonate care să folosească instrumente diplomatice, de securitate și de dezvoltare pentru a restabili încrederea și a face față provocărilor generate de războaie, conflicte interne, insecuritate, fragilitate și tranziție;

2.

observă că desfășurarea mai multor misiuni autorizate de ONU în aceleași teatru de operațiuni, cu actori și organizații regionale diferite, reprezintă din ce în ce mai mult realitatea operațiunilor moderne de menținere a păcii; subliniază că gestionarea acestor parteneriate complexe, fără dublarea activității sau misiunilor, este esențială pentru succesul operațiunilor; în acest sens, solicită o evaluare și o raționalizare a structurilor existente;

3.

subliniază importanța comunicării într-un stadiu preliminar și a ameliorării procedurilor de consultare în caz de criză cu ONU și UA, precum și cu alte organizații, precum NATO și OSCE; subliniază necesitatea de a îmbunătăți schimburile de informații, inclusiv cu privire la planificarea, desfășurarea și analiza misiunilor; salută finalizarea și semnarea acordului administrativ UE-ONU privind schimbul de informații clasificate; recunoaște importanța parteneriatului Africa-UE și a dialogului politic UE-UA pentru pace și securitate; sugerează un acord între UA, UE și alți actori principali, și ONU, în ceea ce privește un set de obiective comune pentru securitate și dezvoltarea Africii;

4.

îndeamnă UE, având în vedere amploarea provocărilor și implicarea complexă a altor organizații și națiuni, să solicite o diviziune adecvată a muncii și să se concentreze pe domeniile în care poate realiza cea mai bună valoare adăugată; constată că o serie de state membre sunt deja implicate în operațiuni în Africa și că UE ar putea genera o valoare adăugată reală prin sprijinirea acestor operațiuni;

5.

ia act de faptul că, într-un mediu de securitate tot mai complex, misiunile ONU și UA au nevoie de cunoașterea situației, de o abordare cuprinzătoare în cadrul căreia, pe lângă desfășurarea unor instrumente militare, diplomatice și de dezvoltare, alți factori esențiali sunt reprezentați de buna cunoaștere a mediului de securitate, de schimburile de informații și de tehnologiile moderne, de cunoștințele privind modurile de combatere a terorismului și a criminalității în zonele de conflict și în zonele aflate în perioade post-conflict, de desfășurarea unor catalizatori esențiali, de acordarea de ajutor umanitar și de restabilirea dialogului politic, statele membre fiind în măsură să contribuie la asigurarea tuturor acestora; ia act de activitatea desfășurată deja de anumite state membre, precum și de alte organizații multinaționale în acest domeniu;

6.

subliniază importanța celorlalte instrumente ale UE din domeniul securității, îndeosebi a misiunilor și operațiunilor PSAC; reamintește că UE intervine în Africa pentru a contribui la stabilizarea situației din țările care se confruntă cu crize, în special prin intermediul misiunilor de formare; subliniază rolul jucat de misiunile PSAC, atât civile, cât și militare, în sprijinirea reformelor din sectorul securității, contribuind la strategia de gestionare internațională a crizelor;

7.

ia act de faptul că percepția legitimității PSO este esențială pentru succesul acesteia; consideră că UA ar trebui, prin urmare, să contribuie cu sprijin și cu forțe militare ori de câte ori este posibil; ia act de faptul că acest lucru este de asemenea important în ceea ce privește obiectivele UA legate de autosupravegherea polițienească pe termen lung;

8.

salută faptul că noul program de acțiune pentru Instrumentul financiar pentru pace în Africa abordează deficiențele și pune un accent mai mare asupra strategiilor de ieșire, asupra unei repartizări mai corecte a sarcinilor cu țările africane, asupra unui sprijin mai bine direcționat și asupra îmbunătățirii procedurilor decizionale;

9.

salută Parteneriatul strategic ONU-UE privind menținerea păcii și gestionarea crizelor și prioritățile sale pentru perioada 2015-2018, convenite în martie 2015; ia act de misiunile PSAC anterioare și de cele în curs de desfășurare care vizează menținerea păcii, prevenirea conflictelor și consolidarea securității internaționale și ține seama de rolul esențial al altor organizații, inclusiv organizațiile panafricane și regionale, precum și al țărilor din aceste zone; invită UE să își continue eforturile pentru a facilita contribuțiile statelor membre; reamintește că UE s-a angajat în activități de gestionare a crizelor din Africa care vizează menținerea păcii, prevenirea conflictelor și întărirea securității internaționale, în conformitate cu Carta ONU; observă că doar 11 din cele 28 state membre ale UE și-au asumat angajamente la summitul liderilor privind menținerea păcii din 28 septembrie 2015, în timp ce China s-a angajat să asigure o forță de 8 000 de militari, iar Columbia de 5 000 de militari; invită statele membre ale UE să își mărească în mod semnificativ contribuțiile militare și de poliție la misiunile de menținere a păcii ale ONU;

10.

subliniază necesitatea unui răspuns african rapid la situațiile de criză și relevă rolul esențial în această privință al Forței africane de intervenție rapidă (ASF); subliniază contribuția majoră a UE prin intermediul Instrumentului financiar pentru pace în Africa și finanțarea UA care permite acesteia din urmă să ofere un răspuns colectiv la crizele de pe continent; încurajează organizațiile regionale, precum Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) și Comunitatea de Dezvoltare a Africii Australe (SADC), să-și intensifice eforturile în domeniul reacției africane rapide în situații de criză și pentru a completa eforturile UA;

11.

subliniază, cu toate acestea, că este important să se investească mai mult în prevenirea conflictelor, luând în considerare factori precum radicalizarea politică și religioasă, violența electorală, strămutările populației și schimbările climatice;

12.

recunoaște contribuția esențială a Instrumentului financiar pentru pace în Africa în dezvoltarea parteneriatului triunghiular al ONU, UE și UA; consideră că acest mecanism oferă atât un punct de pornire cât și un potențial catalizator pentru crearea unui parteneriat mai solid între UE și UA și s-a dovedit fi indispensabil pentru a permite UA și, prin intermediul acesteia, celor opt comunități economice regionale, să își planifice și să își desfășoare operațiunile; consideră că este esențial ca instituțiile UE și statele membre să rămână strâns implicate dacă se dorește ca instrumentul să fie exploatat pe deplin precum și ca UA să demonstreze un nivel mai ridicat de eficiență și de transparență în utilizarea fondurilor; consideră că Instrumentul pentru pace în Africa ar trebui să se concentreze mai degrabă pe suport structural și nu pe finanțarea salariilor forțelor africane; recunoaște că există și alte mecanisme de finanțare, dar consideră că, având în vedere concentrarea unică a instrumentului pe Africa, precum și obiectivele sale clare, este deosebit de important în ceea ce privește PSO în Africa; consideră că organizațiile societății civile (OSC) care desfășoară activități vizând consolidarea păcii în Africa ar trebui să aibă posibilitatea de a contribui cu propriile opinii, ca parte a unui angajament mai strategic față de organizațiile societății civile în domeniul păcii și al securității; este în continuare îngrijorat de persistența problemelor legate de finanțare și de voința politică din partea țărilor africane; ia act de concluziile Consiliului din 24 septembrie 2012, potrivit cărora „va trebui avută în vedere o finanțare alternativă la finanțarea din FED”;

13.

observă că intensificarea cooperării militare europene ar crește eficiența și eficacitatea contribuției europene la misiunile de pace ale ONU;

14.

salută, având în vedere importanța deosebită a întăririi capacităților africane, desfășurarea cu succes a exercițiului Amani Africa II în octombrie 2015, la care au participat efective militare, polițienești și civile de peste 6 000 de persoane și așteaptă cu interes operaționalizarea Forței africane de menținere a păcii (ASF) formată din 25 000 de persoane cât mai curând posibil în 2016;

15.

invită UE și statele sale membre, precum și alți membri ai comunității internaționale, să contribuie cu activități de formare, inclusiv disciplină, echipamente, sprijin logistic, asistență financiară și elaborarea de reguli de angajare (ROE), să încurajeze și să sprijine pe deplin statele africane, continuându-și angajamentul în ceea ce privește ASF; îndeamnă la promovarea mai activă a ASF în capitalele din Africa de către ambasadele statelor membre și delegațiile UE; opinează că asistența oficială pentru dezvoltare (AOD) trebuie să fie reconcepută în cadrul OCDE din perspectiva consolidării păcii; consideră că regulamentul FED ar trebui reexaminat pentru a permite elaborarea unei programări care să includă cheltuieli legate de pace, securitate și justiție care au o motivație legată de dezvoltare;

16.

ia act de importanța pe care o are politica de securitate și de apărare comună (PSAC) pentru securitatea din Africa, în special prin intermediul misiunilor de formare și sprijin pentru forțele africane, și anume misiunile EUTM Mali, EUCAP Sahel Mali și EUCAP Sahel, Niger, EUTM Somalia și EUCAP NESTOR; remarcă sprijinul suplimentar pe care îl acordă aceste misiuni eforturilor altor misiuni ale ONU; invită UE să crească capacitățile acestor misiuni de formare, permițând în special monitorizarea soldaților africani care au fost formați la și după-întoarcerea lor din teatrele de operațiuni;

17.

insistă asupra faptului că nici UE, nici statele membre, în sprijinirea PSO, nu trebuie să acționeze în mod izolat, ci ar trebui, mai degrabă, să ia în considerare pe deplin contribuțiile altor actori internaționali, să îmbunătățească coordonarea cu ei și rapiditatea de reacție și să își concentreze eforturile pe anumite țări prioritare, utilizând cele mai adecvate și experimentate state membre și state africane în calitate de lideri; subliniază importanța comunităților economice regionale în cadrul arhitecturii generale a securității în Africa; remarcă rolul pe care îl joacă delegațiile Uniunii Europene în calitate de facilitatori ai coordonării cu ceilalți actori internaționali;

18.

sprijină o abordare globală a UE, care reprezintă principalul instrument pentru mobilizarea întregului potențial al acțiunii UE în contextul operațiunilor de menținere a păcii și al procesului de stabilizare, precum și pentru mobilizarea a diferite modalități de a sprijini dezvoltarea țărilor care fac parte din UA;

19.

subliniază faptul că asistența acordată la gestionarea frontierelor ar trebui să fie o prioritate pentru angajarea UE în Africa observă că frontierele permeabile reprezintă unul dintre principalii factori care favorizează dezvoltarea terorismului în Africa;

20.

salută comunicarea comună privind consolidarea capacităților și se alătură Consiliului solicitând implementarea urgentă a acesteia; evidențiază potențialul UE, în special prin abordarea sa cuprinzătoare care include mijloace civile și militare, de a ajuta la consolidarea securității în țările fragile și în cele afectate de conflict, a răspunde nevoilor partenerilor noștri, în special în ceea ce privește beneficiarii militari, reiterând, în același timp, faptul că securitatea este o condiție prealabilă pentru dezvoltare și democrație; regretă faptul că nici Comisia Europeană, nici Consiliul, nu au transmis Parlamentului European evaluarea lor privind opțiunile juridice pentru a sprijini consolidarea capacităților; invită ambele instituții să informeze Parlamentul European cu privire la acest lucru în timp util; invită Comisia Europeană să propună un temei juridic în conformitate cu obiectivele europene inițiale din 2013 prevăzute în inițiativa privind „permiterea și îmbunătățirea”;

21.

evidențiază faptul că contribuția din 7 decembrie 2015 a Serviciului juridic al Consiliului intitulată „Consolidarea capacităților în sprijinul securității și dezvoltării – chestiuni juridice” reflectă la modalități și mijloace de finanțare pentru echipamentele forțelor militare din țările africane; invită Consiliul să continue această reflecție;

22.

salută răspunsurile pozitive primite de Franța după activarea articolului 42 alineatul (7); salută cu entuziasm reangajarea armatelor europene în Africa;

23.

recunoaște faptul că problema este adesea nu lipsa de finanțare, ci, mai degrabă, modul în care sunt cheltuite fondurile și ce alte resurse mai sunt utilizate; constată că recomandările formulate de Curtea de Conturi în ce privește fondurile UE nu au fost puse în aplicare pe deplin; solicită reexaminarea periodică a modului în care este cheltuită finanțarea din partea guvernelor naționale, prin intermediul UE și ONU; consideră că este esențial să se utilizeze eficient fondurile, având în vedere natura limitată a acestora și amploarea problemelor existente; consideră că responsabilitatea este o parte esențială a acestui proces, ca și combaterea corupției endemice din Africa; insistă asupra unei evaluări mai amănunțite și mai transparente a PSO sprijinită de către UE; sprijină inițiative cum ar fi fondul fiduciar „Békou”, care funcționează în Republica Centrafricană și urmărește să pună în comun resursele, expertiza și capacitățile europene în materie de dezvoltare pentru a ieși din impasul provocat de fragmentarea și lipsa de eficiență a acțiunii internaționale în contextul reconstrucției unei țări; încurajează ferm o programare în comun mai sistematică între diferitele instrumente ale UE;

24.

ia act de Raportul de evaluare al ONU din 15 mai 2015 privind punerea în executare și eforturile de asistență reparatorie pentru exploatarea și abuzurile sexuale comise de personalul Organizației Națiunilor Unite și cel asociat în cadrul operațiunilor de menținere a păcii; consideră că UA, ONU, UE și statele membre ar trebui să exercite o mare vigilență în ceea ce privește asemenea aspecte penale și îndeamnă la cele mai riguroase proceduri disciplinare și judiciare și la depunerea tuturor eforturilor pentru a preveni astfel de infracțiuni; recomandă, în plus, activități de formare și educare pentru personalul PKO și consideră că numirea de personal feminin și de consilieri pe problematica genului ar putea contribui la depășirea prejudecăților culturale și la reducerea numărului de acte de violență sexuală;

25.

solicită un efort concertat în direcția întăririi capacității UE și a ONU; consideră că actualul program de finanțare nu este sustenabil și că condițiile ar trebui să fie legate de instrumentul financiar pentru pace în Africa pentru a încuraja UA să majoreze propriile contribuții la obligațiile PSO;

26.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Președintelui Consiliului European, Vicepreședintelui Comisiei/Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, Consiliului, Comisiei, parlamentelor statelor membre, Secretarului General al ONU, Președintelui Comisiei UA, Președintelui Parlamentului panafrican, Secretarului General al NATO și Președintelui Adunării parlamentare a NATO.