15.2.2018   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 58/254


P8_TA(2016)0127

Utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor (UE PNR)***I

Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 14 aprilie 2016 referitoare la propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor pentru prevenirea, depistarea, cercetarea și urmărirea penală a infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor grave (COM(2011)0032 – C7-0039/2011 – 2011/0023(COD))

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

(2018/C 058/42)

Parlamentul European,

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2011)0032),

având în vedere articolul 294 alineatul (2), articolul 82 alineatul (1) al doilea paragraf litera (d) și articolul 87 alineatul (2) litera (a) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0039/2011),

având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere contribuțiile prezentate de Parlamentul Bulgariei, Senatul Cehiei, Bundesratul Germaniei, Senatul Italiei, Camera Superioară a Țărilor de Jos, Consiliul Național al Austriei, Parlamentul Portugaliei și Senatul României privind proiectul legislativ,

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European din 5 mai 2011 (1),

având în vedere avizul Autorității Europene pentru Protecția Datelor din 25 martie 2011 (2),

având în vedere hotărârea Curții de Justiție din 8 aprilie 2014 în cauzele conexate C-293/12 și C-594/12, Digital Rights Ireland și Seitlinger și alții  (3),

având în vedere Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (4),

având în vedere angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 7 decembrie 2015, de a aproba poziția Parlamentului European în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere articolele 59 și 188 din Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și avizele Comisiei pentru afaceri externe și Comisiei pentru transport și turism (A7-0150/2013),

având în vedere Decizia Conferinței președinților din 18 septembrie 2014 privind chestiunile pendinte din cea de-a șaptea legislatură a Parlamentului,

având în vedere cel de-al doilea raport al Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și avizele Comisiei pentru afaceri externe și Comisiei pentru transport și turism (A8-0248/2015),

1.

adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare;

2.

solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text;

3.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.


(1)  JO C 218, 23.7.2011, p. 107.

(2)  JO C 181, 22.6.2011, p. 24.

(3)  Hotărârea Curții de Justiție din 8 aprilie 2014, Digital Rights Ireland și Seitlinger și alții, cauzele conexate C-293/12 și C-594/12, ECLI:EU:C:2014:238.

(4)  JO L 281, 23.11.1995, p. 31.


P8_TC1-COD(2011)0023

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 14 aprilie 2016 în vederea adoptării Directivei (UE) 2016/… a Parlamentului European și a Consiliului privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor (PNR) pentru prevenirea, depistarea, investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor grave

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Directiva (UE) 2016/681.)