28.5.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 174/10


Aviz de deschidere a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor antidumping aplicabile importurilor de siliciu originar din Republica Populară Chineză

(2015/C 174/06)

În urma publicării unui aviz de expirare iminentă (1) a măsurilor antidumping în vigoare aplicabile importurilor de siliciu originar din Republica Populară Chineză, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a primit o cerere de reexaminare în temeiul articolului 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (2) (denumit în continuare „regulamentul de bază”).

1.   Cererea de reexaminare

Cererea a fost depusă la data de 27 februarie 2015 de către Comité de Liaison des Industries de Ferro-Alliages (denumit în continuare „Euroalliages” sau „solicitantul”) în numele unor producători care reprezintă peste 25 % din producția totală de siliciu a Uniunii.

2.   Produsul care face obiectul reexaminării

Produsul care face obiectul prezentei reexaminări este reprezentat de siliciu (denumit în continuare „produsul care face obiectul reexaminării”), încadrat în prezent la codul NC 2804 69 00.

3.   Măsurile existente

Măsurile aflate în prezent în vigoare constau într-o taxă antidumping definitivă instituită prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 467/2010 al Consiliului (3), astfel cum a fost extinsă la importurile de siliciu expediat din Republica Coreea, indiferent dacă acesta este declarat sau nu ca fiind originar din Republica Coreea; și extinsă la importurile de siliciu expediat din Taiwan, declarat sau nu ca fiind originar din Taiwan, prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 311/2013 al Consiliului (4) (denumite în continuare „măsurile existente”).

4.   Motivele reexaminării

Cererea se bazează pe faptul că expirarea măsurilor ar determina, probabil, continuarea dumpingului și reapariția prejudiciului pentru industria din Uniune.

4.1.    Afirmația privind probabilitatea continuării dumpingului

întrucât, având în vedere dispozițiile articolului 2 alineatul (7) din regulamentul de bază, Republica Populară Chineză (denumită în continuare „RPC” sau „țara în cauză”) este considerată o țară fără economie de piață, solicitantul a stabilit valoarea normală pentru importurile din RPC pe baza prețului practicat într-o țară terță cu economie de piață, și anume Statele Unite ale Americii (denumită în continuare „SUA”). Afirmația privind probabilitatea continuării dumpingului este bazată pe comparația dintre valoarea normală astfel calculată și prețul de export (la nivel franco fabrică) al produsului care face obiectul reexaminării, atunci când este vândut la export către Uniune.

Marjele de dumping calculate în acest mod pentru țara în cauză sunt semnificative.

4.2.    Afirmația privind probabilitatea reapariției prejudiciului

Solicitantul afirmă că există probabilitatea ca prejudiciul să reapară.

În acest sens, solicitantul a furnizat elemente de probă prima facie care indică faptul că importurile din RPC au crescut în ultimii ani și cota de piață a importurilor originare din RPC este semnificativă. Elementele de probă prima facie arată, de asemenea, că, în absența taxei antidumping, prețurile importurilor originare din RPC ar fi în mod semnificativ inferioare prețurilor practicate de industria din Uniune. Este probabil ca acest nivel de subcotare să pună în pericol, dacă nu chiar să elimine, marja de profit obținută în prezent de industria din Uniune și să conducă la o reapariție a prejudiciului important.

În cele din urmă, solicitantul afirmă că există capacități neutilizate semnificative în RPC, care ar fi utilizate pentru creșterea exporturilor către UE în cazul în care măsurile antidumping ar expira. Alți factori importanți în acest sens sunt existența unor bariere comerciale pentru țara în cauză pe piețe tradiționale din alte țări terțe (printre altele, SUA) și atractivitatea pieței Uniunii.

5.   Procedura

întrucât a stabilit, în urma consultării comitetului înființat prin articolul 15 alineatul (1) din regulamentul de bază, că există elemente de probă suficiente care să justifice deschiderea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, Comisia deschide, prin prezentul aviz, o reexaminare în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază.

5.1.    Procedura de stabilire a probabilității continuării sau reapariției dumpingului

Producătorii-exportatori (5) ai produsului care face obiectul reexaminării din țara în cauză, inclusiv cei care nu au cooperat în cadrul anchetei sau al anchetelor care a(u) condus la măsurile existente, sunt invitați să participe la ancheta Comisiei.

5.1.1.   Anchetarea producătorilor-exportatori

Procedura de selectare a producătorilor-exportatori din Republica Populară Chineză care urmează să fie anchetați

Eșantionarea

Având în vedere numărul potențial mare de producători-exportatori din țara în cauză implicați în prezenta reexaminare efectuată în perspectiva expirării măsurilor și pentru a finaliza ancheta în termenele prevăzute, Comisia poate limita la un număr rezonabil producătorii-exportatori care urmează să fie anchetați, prin selectarea unui eșantion (acest proces este denumit, de asemenea, „eșantionare”). Eșantionarea se va efectua în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază.

Pentru a permite Comisiei să decidă dacă eșantionarea este necesară și, în caz afirmativ, să selecteze un eșantion, toți producătorii-exportatori sau reprezentanții care acționează în numele acestora, inclusiv cei care nu au cooperat la ancheta care a condus la instituirea măsurilor ce fac obiectul prezentei reexaminări, sunt invitați să se facă cunoscuți Comisiei. Părțile respective trebuie să procedeze astfel în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel, furnizând Comisiei informațiile referitoare la societatea (societățile) lor care sunt solicitate în anexa I la prezentul aviz.

În vederea obținerii informațiilor pe care le consideră necesare pentru selectarea eșantionului de producători-exportatori, Comisia va contacta, de asemenea, autoritățile din RPC și poate contacta orice asociații de producători-exportatori cunoscute.

Toate părțile interesate care doresc să transmită orice alte informații relevante privind selectarea eșantionului, în afara informațiilor solicitate mai sus, trebuie să le comunice în termen de 21 de zile de la publicarea prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

Dacă este necesar să se constituie un eșantion, producătorii-exportatori pot fi selectați pe baza celui mai mare volum reprezentativ de exporturi către Uniune care poate fi examinat, în mod rezonabil, în timpul aflat la dispoziție. Toți producătorii-exportatori cunoscuți, autoritățile din țara în cauză și asociațiile de producători-exportatori vor fi notificați de către Comisie prin intermediul autorităților din țara în cauză, după caz, cu privire la societățile selectate pentru a fi incluse în eșantion.

Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare pentru ancheta sa referitoare la producătorii-exportatori, Comisia va trimite chestionare producătorilor-exportatori selectați pentru a fi incluși în eșantion, oricărei asociații cunoscute de producători-exportatori, precum și autorităților din țara în cauză.

Toți producătorii-exportatori care au fost selectați pentru a face parte din eșantion, orice asociație cunoscută de producători-exportatori, precum și autoritățile din țara în cauză vor trebui să transmită un chestionar completat în termen de 37 de zile de la data notificării selectării eșantionului, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

Fără a aduce atingere eventualei aplicări a articolului 18 din regulamentul de bază, societățile care au fost de acord cu eventuala lor includere în eșantion, dar care nu sunt selectate pentru a face parte din acesta, vor fi considerate a fi cooperante („producători-exportatori cooperanți, neincluși în eșantion”).

5.1.2.   Procedura suplimentară privind producătorii-exportatori din țara în cauză fără economie de piață

Selectarea unei țări terțe cu economie de piață

În conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, în cazul importurilor din țara în cauză, valoarea normală va fi stabilită pe baza prețului sau a valorii construite într-o țară terță cu economie de piață.

În cadrul anchetei anterioare, Brazilia a fost utilizată ca țară terță cu economie de piață în vederea stabilirii valorii normale în ceea ce privește RPC. Solicitantul a furnizat elemente de probă prima facie care dovedesc că circumstanțele în ceea ce privește piața braziliană s-au schimbat în mod semnificativ între timp. Ca urmare, solicitantul susține că Brazilia nu mai este o țară terță adecvată cu economie de piață. În sensul prezentei anchete, Comisia preconizează, prin urmare, utilizarea SUA drept țară terță adecvată cu economie de piață, astfel cum a fost propus de către solicitant. Părțile interesate sunt invitate să-și prezinte observațiile privind caracterul adecvat al acestei alegeri în termen de 10 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Conform informațiilor de care dispune Comisia, pot exista alți furnizori ai Uniunii care funcționează în condițiile unei economii de piață, printre altele, în Brazilia, Norvegia, Rusia și Australia. Comisia va examina dacă există producție și vânzări ale produsului care face obiectul reexaminării în acele țări terțe cu economie de piață în cazul cărora există indicii că se produce produsul care face obiectul reexaminării.

5.1.3.   Anchetarea importatorilor neafiliați  (6)  (7)

Importatorii neafiliați ce importă în Uniune din țara în cauză produsul care face obiectul reexaminării sunt invitați să participe la prezenta anchetă.

Având în vedere numărul potențial mare al importatorilor neafiliați implicați în prezenta reexaminare efectuată în perspectiva expirării măsurilor și pentru a încheia ancheta în termenele prevăzute, Comisia poate limita în mod rezonabil numărul de importatori neafiliați care vor fi examinați, prin selectarea unui eșantion (acest proces este denumit, de asemenea, „eșantionare”). Eșantionarea se va efectua în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază.

Pentru a permite Comisiei să decidă dacă eșantionarea este necesară și, în caz afirmativ, să selecteze un eșantion, toți importatorii neafiliați sau reprezentanții care acționează în numele acestora, inclusiv cei care nu au cooperat la ancheta care a condus la instituirea măsurilor ce fac obiectul prezentei reexaminări, sunt invitați să se facă cunoscuți Comisiei. Părțile respective trebuie să procedeze astfel în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel, furnizând Comisiei informațiile referitoare la societatea (societățile) lor care sunt solicitate în anexa II la prezentul aviz.

Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare pentru selectarea eșantionului de importatori neafiliați, Comisia poate contacta, de asemenea, orice asociație de importatori cunoscută.

Toate părțile interesate care doresc să transmită orice alte informații relevante privind selectarea eșantionului, în afara informațiilor solicitate mai sus, trebuie să le comunice în termen de 21 de zile de la publicarea prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

Dacă este necesar să se constituie un eșantion, importatorii pot fi selectați pe baza celui mai mare volum reprezentativ de vânzări în Uniune ale produsului care face obiectul reexaminării, care poate fi, în mod rezonabil, anchetat în timpul aflat la dispoziție. Comisia va notifica societățile selectate pentru a fi incluse în eșantion tuturor importatorilor neafiliați cunoscuți și tuturor asociațiilor de importatori cunoscute.

Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare pentru ancheta sa, Comisia va trimite chestionare importatorilor neafiliați incluși în eșantion și oricărei asociații de importatori cunoscute. Aceste părți trebuie să transmită un chestionar completat în termen de 37 de zile de la data notificării selectării eșantionului, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

5.2.    Procedura de stabilire a probabilității continuării sau reapariției prejudiciului

Pentru a stabili dacă există probabilitatea unei continuări sau reapariții a prejudiciului cauzat industriei Uniunii, producătorii din Uniune ai produsului care face obiectul reexaminării sunt invitați să participe la ancheta Comisiei.

Anchetarea producătorilor din Uniune

Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare pentru ancheta sa referitoare la producătorii din Uniune, Comisia va trimite chestionare producătorilor cunoscuți din Uniune sau producătorilor reprezentativi din Uniune și oricărei asociații de producători din Uniune cunoscute, și anume:

Ferropem

Ferroatlantica S.L.

RW. Silicium GmbH

Comité de Liaison des Industries de Ferro-Alliages (Euroalliages).

Producătorii din Uniune sus-menționați și asociațiile producătorilor din Uniune trebuie să transmită chestionarul completat în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

Producătorii din Uniune și asociațiile producătorilor din Uniune care nu sunt enumerați mai sus sunt invitați să contacteze imediat Comisia, de preferință prin e-mail, în termen de cel mult 15 zile de la publicarea prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel, pentru a se face cunoscuți și pentru a solicita un chestionar.

5.3.    Procedura de evaluare a interesului Uniunii

În cazul în care se confirmă probabilitatea continuării sau reapariției dumpingului și a prejudiciului, se va decide, în temeiul articolului 21 din regulamentul de bază, dacă menținerea măsurilor antidumping nu ar fi contrară interesului Uniunii. Producătorii din Uniune, importatorii și asociațiile lor reprezentative, utilizatorii și asociațiile lor reprezentative, precum și organizațiile de consumatori reprezentative din Uniune sunt invitați să se facă cunoscuți în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel. Pentru a participa la anchetă, organizațiile de protecție a consumatorilor reprezentative trebuie să demonstreze, respectând același termen, că există o legătură obiectivă între activitățile pe care le desfășoară și produsul care face obiectul reexaminării.

Părțile care se fac cunoscute în termenul specificat mai sus pot furniza Comisiei informații privind interesul Uniunii în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel. Aceste informații pot fi furnizate fie într-un format la alegere, fie prin completarea unui chestionar pregătit de Comisie. În orice caz, informațiile transmise în temeiul articolului 21 vor fi luate în considerare numai dacă sunt susținute, la momentul transmiterii lor, de elemente de probă concrete.

5.4.    Alte informații prezentate în scris

În conformitate cu dispozițiile prezentului aviz, toate părțile interesate sunt invitate să își prezinte punctele de vedere, să transmită informații și să furnizeze elemente de probă în sprijinul acestora. Cu excepția cazului în care se prevede altfel, informațiile respective și elementele de probă în sprijinul acestora trebuie să parvină Comisiei în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

5.5.    Posibilitatea audierii de către serviciile Comisiei responsabile cu ancheta

Toate părțile interesate pot solicita să fie audiate de serviciile Comisiei responsabile cu ancheta. Orice solicitare de audiere trebuie să fie formulată în scris și să precizeze motivele care stau la baza sa. Pentru audieri privind aspecte care țin de stadiul inițial al anchetei, solicitarea trebuie transmisă în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Ulterior, orice solicitare de audiere trebuie transmisă în termenele specifice stabilite de Comisie în comunicarea sa cu părțile.

5.6.    Instrucțiuni de transmitere a informațiilor prezentate în scris, a chestionarelor completate și a corespondenței

Informațiile transmise Comisiei în scopul anchetelor de apărare comercială trebuie să nu facă obiectul unor drepturi de autor. Înainte de transmiterea către Comisie a informațiilor și/sau a datelor care fac obiectul drepturilor de autor ale unor părți terțe, părțile interesate trebuie să solicite autorizarea specifică a deținătorului drepturilor de autor care să permită în mod explicit Comisiei (a) să utilizeze informațiile și datele în scopul prezentei proceduri de apărare comercială; și (b) să furnizeze informațiile și/sau datele părților interesate de prezenta anchetă sub o formă care să le permită să își exercite dreptul la apărare.

Toate informațiile prezentate în scris, inclusiv cele solicitate prin prezentul aviz, chestionarele completate și corespondența furnizate de părțile interesate pentru care se solicită un tratament cu caracter confidențial trebuie să poarte mențiunea „Limited” (acces limitat) (8).

Părțile interesate care transmit informații cu mențiunea „Limited” trebuie să furnizeze rezumate cu caracter neconfidențial ale acestora, în temeiul articolului 19 alineatul (2) din regulamentul de bază, care vor purta mențiunea „For inspection by interested parties” („Versiune destinată consultării de către părțile interesate”). Aceste rezumate trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite o înțelegere rezonabilă a elementelor esențiale ale informațiilor transmise cu titlu confidențial. Dacă o parte interesată care transmite informații confidențiale nu furnizează și un rezumat neconfidențial al acestora în formatul și de calitatea solicitate, informațiile respective pot să nu fie luate în considerare.

Părțile interesate sunt invitate să prezinte toate documentele și solicitările prin e-mail, inclusiv împuternicirile și fișele de certificare scanate, cu excepția răspunsurilor voluminoase, care trebuie să fie prezentate pe suport CD-ROM sau DVD, în persoană sau prin scrisoare recomandată. Prin utilizarea e-mailului, părțile interesate își exprimă acordul cu normele aplicabile transmiterii informațiilor pe cale electronică, conținute în documentul intitulat „CORRESPONDENCE WITH THE EUROPEAN COMMISSION IN TRADE DEFENCE CASES”, care este publicat pe site-ul Direcției Generale Comerț: http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2014/june/tradoc_152581.pdf Părțile interesate trebuie să își indice numele, adresa, numărul de telefon și o adresă de e-mail valabilă și trebuie să se asigure că adresa de e-mail furnizată este o adresă de e-mail oficială funcțională care este consultată zilnic. După ce datele de contact au fost transmise, Comisia va comunica cu părțile interesate doar prin e-mail, cu excepția cazului în care acestea solicită în mod explicit să primească toate documentele din partea Comisiei prin alte mijloace de comunicare sau a cazului în care natura documentului care trebuie trimis impune utilizarea unei scrisori recomandate. Pentru norme și informații suplimentare privind corespondența cu Comisia, inclusiv principiile care se aplică transmiterilor prin e-mail, părțile interesate ar trebui să consulte instrucțiunile privind comunicarea cu părțile interesate, menționate anterior.

Adresa de corespondență a Comisiei este:

European Commission

Directorate-General for Trade

Directorate H

Office: CHAR 04/039

1040 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

Adresa de e-mail pentru corespondență:

Pentru aspecte legate de dumping

:

TRADE-AD-SILICON-DUMPING@ec.europa.eu

Pentru aspecte legate de prejudiciu

:

TRADE-AD-SILICON-INJURY@ec.europa.eu

6.   Lipsa de cooperare

În cazul în care o parte interesată nu permite accesul la informațiile necesare, nu le furnizează în termenele prevăzute sau obstrucționează în mod semnificativ ancheta, se pot stabili constatări pozitive sau negative, pe baza datelor disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază.

Dacă se constată că o parte interesată a furnizat informații false sau înșelătoare, informațiile pot să nu fie luate în considerare și trebuie să fie utilizate datele disponibile.

În cazul în care o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parțial și, în consecință, constatările se fac pe baza datelor disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază, rezultatul anchetei poate fi mai puțin favorabil respectivei părți decât dacă ar fi cooperat.

Faptul că nu se oferă un răspuns pe suport electronic nu va fi considerat un refuz de a coopera, cu condiția ca partea interesată respectivă să demonstreze că prezentarea unui răspuns în forma cerută ar putea antrena sarcini sau costuri suplimentare excesive. Partea interesată ar trebui să contacteze imediat Comisia.

7.   Consilierul-auditor

Părțile interesate pot solicita intervenția consilierului-auditor pentru proceduri comerciale. Consilierul-auditor acționează drept intermediar între părțile interesate și serviciile Comisiei responsabile cu ancheta. Consilierul-auditor examinează solicitările de acces la dosar, disputele privind confidențialitatea documentelor, solicitările de prelungire a termenelor și solicitările părților terțe de a fi audiate. Consilierul-auditor poate organiza o audiere cu o anumită parte interesată și poate acționa ca mediator pentru a asigura exercitarea pe deplin a drepturilor la apărare ale părților interesate.

Orice solicitare de audiere de către consilierul-auditor trebuie făcută în scris și trebuie justificată. Pentru audieri privind aspecte care țin de stadiul inițial al anchetei, solicitarea trebuie transmisă în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Ulterior, orice solicitare de audiere trebuie transmisă în termenele specifice stabilite de Comisie în comunicarea sa cu părțile.

Consilierul-auditor va oferi, de asemenea, posibilitatea organizării unei audieri a părților care să permită prezentarea punctelor de vedere divergente și a contraargumentelor privind aspecte referitoare, printre altele, la probabilitatea continuării sau reapariției dumpingului și a prejudiciului.

Pentru mai multe informații și date de contact, părțile interesate pot consulta paginile dedicate consilierului-auditor de pe site-ul internet al DG Comerț: http://ec.europa.eu/trade/trade-policy-and-you/contacts/hearing-officer/

8.   Calendarul anchetei

În temeiul articolului 11 alineatul (5) din regulamentul de bază, ancheta se va finaliza în termen de 15 luni de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

9.   Posibilitatea de a solicita o reexaminare în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază

întrucât prezenta reexaminare efectuată în perspectiva expirării măsurilor este deschisă în conformitate cu dispozițiile articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, constatările sale nu vor conduce la modificarea măsurilor existente, ci la abrogarea sau menținerea acestora în conformitate cu articolul 11 alineatul (6) din regulamentul de bază.

Dacă oricare dintre părțile interesate consideră că este necesară o reexaminare a măsurilor pentru a permite o eventuală modificare a acestora, partea respectivă poate solicita o reexaminare în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază.

Părțile care doresc să solicite o astfel de reexaminare, ce ar urma să se desfășoare independent de reexaminarea efectuată în perspectiva expirării măsurilor menționată în prezentul aviz, pot contacta Comisia la adresa indicată mai sus.

10.   Prelucrarea datelor cu caracter personal

Toate datele cu caracter personal colectate pe parcursul prezentei anchete vor fi tratate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (9).


(1)  JO C 371, 18.10.2014, p. 17.

(2)  JO L 343, 22.12.2009, p. 51.

(3)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 467/2010 al Consiliului din 25 mai 2010 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de siliciu originar din Republica Populară Chineză, astfel cum a fost extinsă la importurile de siliciu originar din Republica Coreea, indiferent dacă acesta este declarat sau nu ca fiind originar din Republica Coreea, ca urmare a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor în temeiul articolului 11 alineatul (2) și a unei reexaminări intermediare parțiale efectuate în temeiul articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 (JO L 131, 29.5.2010, p. 1).

(4)  Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 311/2013 al Consiliului din 3 aprilie 2013 de extindere a taxei antidumping definitive instituite prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 467/2010 privind importurile de siliciu originar din Republica Populară Chineză la importurile de siliciu expediat din Taiwan, declarat sau nu ca fiind originar din Taiwan (JO L 95, 5.4.2013, p. 1).

(5)  Un producător-exportator este orice societate din țara în cauză care produce și exportă pe piața Uniunii produsul care face obiectul reexaminării, fie direct, fie prin terți, inclusiv prin orice societate afiliată implicată în producția, vânzarea pe piața internă sau exportul produsului care face obiectul reexaminării.

(6)  Doar importatorii neafiliați producătorilor-exportatori pot fi incluși în eșantion. Importatorii afiliați producătorilor-exportatori trebuie să completeze anexa I la chestionarul destinat respectivilor producători-exportatori. Pentru definiția unei părți afiliate, a se consulta nota de subsol 3 din anexa I sau nota de subsol 6 din anexa II.

(7)  Datele furnizate de importatorii neafiliați pot fi utilizate și în legătură cu alte aspecte ale prezentei anchete decât stabilirea dumpingului.

(8)  Un document purtând mențiunea „Limited” este un document considerat confidențial în temeiul articolului 19 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului (JO L 343, 22.12.2009, p. 51) și al articolului 6 din Acordul OMC privind punerea în aplicare a articolului VI din GATT 1994 (Acordul antidumping). Acesta este, de asemenea, un document protejat în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 145, 31.5.2001, p. 43).

(9)  JO L 8, 12.1.2001, p. 1.


ANEXA I

Image

Image


ANEXA II

Image

Image