Bruxelles, 20.11.2015

COM(2015) 581 final

2015/0266(NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte


EXPUNERE DE MOTIVE

1.CONTEXTUL PROPUNERII

Motivele și obiectivele propunerii

Propunerea atașată constituie instrumentul juridic pentru stabilirea poziției Uniunii care urmează să fie adoptată în numele său în cadrul unui organism instituit prin Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”). 

Acordul a fost semnat la 27 iunie 2014 și este aplicat cu titlu provizoriu începând cu 1 septembrie 2014, în așteptarea ratificării de către statele membre. Decizia 2014/492/UE a Consiliului din 16 iunie 2014 1 a aprobat semnarea acordului în numele Uniunii Europene și al Comunității Europene a Energiei Atomice și al statelor membre ale acestora și aplicarea provizorie a anumitor dispoziții ale acestuia.

Acordul a instituit Consiliul de asociere, care are misiunea de a supraveghea și de a monitoriza punerea în aplicare și implementarea acordului, precum și de a reexamina periodic funcționarea acordului din perspectiva obiectivelor sale. Consiliul de asociere urmează să adopte o decizie cu privire la data la care punerea în aplicare și aplicarea deplină a acordului este asigurată pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică

Prezenta propunere pune în aplicare politica comercială comună a Uniunii către o țară parteneră din est, pe baza dispozițiilor din acordul menționat anterior. Aceasta urmărește să asigure că beneficiile economice ale zonei de liber schimb aprofundată și cuprinzătoare se aplică întregului teritoriu al Republicii Moldova.

Coerența cu alte politici ale Uniunii

Prezenta propunere este conformă cu și completează celelalte politici externe ale Uniunii, în special politica europeană de vecinătate și politica de cooperare pentru dezvoltare în relațiile cu Republica Moldova.

2.Temei juridic, subsidiaritate și proporționalitate

Temei juridic

Temeiul juridic pentru stabilirea poziției care urmează să fie adoptată de Uniune în cadrul organismelor instituite prin Acordul de asociere între Uniune și Republica Moldova este Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) coroborat cu articolul 218 alineatul (9). 

Subsidiaritate (pentru competență neexclusivă)

Conform articolului 3 din TFUE, politica comercială comună este definită ca fiind o competență exclusivă a Uniunii. În consecință, principiul subsidiarității nu se aplică.

Proporționalitate

Prezenta propunere este necesară pentru a pune în aplicare angajamentele internaționale ale Uniunii stabilite în acordul cu Republica Moldova.

Alegerea instrumentului

Prezenta propunere este conformă cu articolul 218 alineatul (9) din TFUE, care prevede adoptarea de decizii de către Consiliu. Nu există un alt instrument juridic care ar putea fi folosit în scopul realizării obiectivului exprimat în prezenta propunere.

3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX-POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRII IMPACTULUI

Evaluări ex-post/verificări ale adecvării legislației existente

Nu se aplică.

Consultarea părților interesate

Consultările părților interesate nu se aplică în cazul prezentei propuneri.

Obținerea și utilizarea expertizei

Comisia a luat în considerare opiniile experților externi și ale organismelor care acordă asistență Uniunii în ceea ce privește punerea în aplicare a politicii europene de vecinătate.

Evaluarea impactului

Propunerea se referă la punerea în aplicare a acordului pe întreg teritoriul Republicii Moldova, care a făcut obiectul unei evaluări de impact ex ante în 2009, urmată de evaluarea impactului comerțului asupra dezvoltării durabile efectuată de DG Comerț din cadrul Comisiei în 2012, care au fost incluse în procesul de negociere a zonei de liber schimb aprofundate și cuprinzătoare.

Adecvarea reglementărilor și simplificarea

Acordul între Uniune și Republica Moldova nu face obiectul procedurilor REFIT.

Drepturile fundamentale

Propunerea nu are consecințe negative asupra protecției drepturilor fundamentale.

4.IMPLICAȚIILE BUGETARE

Nu se aplică.

5.ALTE ELEMENTE

Planuri de punere în aplicare și măsuri de monitorizare, evaluare și raportare

Punerea în aplicare a acordului este revizuită periodic de către Consiliul de asociere UE-Republica Moldova. Comisia Europeană s-a angajat, de asemenea, să prezinte Parlamentului European rapoarte anuale cu privire la punerea în aplicare a titlului V (Comerț și aspecte legate de comerț) din acord.

Documente explicative (pentru directive)

Nu se aplică.

Explicația detaliată a dispozițiilor specifice ale propunerii

Propunerea urmărește să adopte o poziție a Uniunii în ceea ce privește punerea în aplicare a titlului V (Comerț și aspecte legate de comerț) din acord pe întregul teritoriu al Republicii Moldova. Articolul 462 alineatul (2) din acord prevede că aplicarea titlului V din acord sau a acordului în ansamblul său pe întregul teritoriu al Republicii Moldova urmează să înceapă de îndată ce Republica Moldova asigură punerea în aplicare și aplicarea deplină a titlului V sau a acordului în zonele în care Guvernul Republicii Moldova nu exercită un control efectiv. Republica Moldova a informat Comisia Europeană că poate asigura punerea în aplicare și aplicarea deplină a titlului V din acord, cu începere de la 1 ianuarie 2016. În consecință, se propune adoptarea de către Consiliul de asociere a unei decizii, după cum se prevede la articolul 462 alineatul (3) din acord.

2015/0266 (NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)Articolul 464 alineatele (3) și (4) din Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, (denumit în continuare „acordul”) prevede aplicarea parțială și cu titlu provizoriu a acordului.

(2)Articolul 3 din Decizia 2014/492/UE a Consiliului 2 din 16 iunie 2014 stabilește dispozițiile acordului care urmează să fie aplicate cu titlu provizoriu, inclusiv dispozițiile de la titlul V (Comerț și aspecte legate de comerț) din acord.

(3)Articolul 462 din acord prevede că aplicarea titlului V din acord în legătură cu acele zone din Republica Moldova în care Guvernul Republicii Moldova nu exercită un control efectiv va începe de îndată ce Republica Moldova asigură punerea în aplicare și aplicarea deplină a titlului V pe întregul său teritoriu.

(4)Articolul 462 din acord prevede în plus adoptarea de către Consiliul de asociere a unei decizii cu privire la data la care punerea în aplicare și aplicarea deplină a acordului este asigurată pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

(5)Republica Moldova a informat Comisia Europeană că poate asigura punerea în aplicare și aplicarea deplină a titlului V din acord pe întregul său teritoriu, cu începere de la 1 ianuarie 2016.

(6)Este necesar să se monitorizeze și să se revizuiască în mod regulat aplicarea titlului V din acord pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

(7)Propunerea urmărește să adopte o poziție a Uniunii în ceea ce privește punerea în aplicare a titlului V din acord pe întreg teritoriul Republicii Moldova,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

1.Poziția care urmează să fie adoptată de Uniune în cadrul Consiliului de asociere instituit prin articolul 434 din Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte, în legătură cu punerea în aplicare și respectarea aplicării depline și cu aplicarea titlului V (Comerț și aspecte legate de comerț) din acord pe întreg teritoriul Republicii Moldova se bazează pe proiectul de decizie al Consiliului de asociere anexat la prezenta decizie.

2.Modificările minore aduse proiectului de decizie pot fi acceptate de reprezentanții Uniunii în cadrul Consiliului de asociere fără a fi necesară o altă decizie a Consiliului.

Articolul 2

În termen de 8 luni de la intrarea în vigoare a prezentei decizii și ulterior o dată pe an, Comisia Europeană prezintă un raport Consiliului cu privire la aplicarea titlului V din Acordul de asociere pe întreg teritoriul Republicii Moldova. În cazul în care Republica Moldova nu mai asigură punerea în aplicare și respectarea aplicării depline a titlului V din Acordul de asociere în zonele din Republica Moldova în care nu exercită un control efectiv, reprezentanții Uniunii în cadrul Consiliului de asociere pot solicita Consiliului de asociere să reconsidere aplicarea în continuare a titlului V din acord în zonele în cauză.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles,

   Pentru Consiliu

   Președintele

(1) JO L 260, 30.8.2014, p. 1.
(2) Decizia Consiliului din 16 iunie 2014 privind semnarea, în numele Uniunii Europene, și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte (JO L 260, 30.8.2014, p. 1).

Bruxelles, 20.11.2015

COM(2015) 581 final

ANEXĂ

la

Propunerea de decizie a Consiliului

privind poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte


ANEXĂ

Proiect de

Decizie nr. 1/2015 a Consiliului de asociere UE-Republica Moldova

din... 2015

privind aplicarea titlului V din Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte pe întreg teritoriul Republicii Moldova

CONSILIUL DE ASOCIERE,

având în vedere Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Moldova, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) semnat la Bruxelles în data de 27 iunie 2014, în special articolul 462,

întrucât:

(1)În conformitate cu articolul 464 din acord, anumite părți ale acestuia se aplică cu titlu provizoriu de la 1 septembrie 2014.

(2)Republica Moldova a informat Comisia Europeană că poate asigura punerea în aplicare și respectarea aplicării depline a titlului V (Comerț și aspecte legate de comerț) din acord pe întregul său teritoriu, începând cu 1 ianuarie 2016.

(3)Este oportună reexaminarea în mod periodic de către Consiliul de asociere a aplicării titlului V din acord pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

(4)Este oportună monitorizarea de către Comitetul de asociere reunit în configurația comerț a aplicării titlului V din acord pe întreg teritoriul Republicii Moldova și furnizarea de rapoarte periodice către Consiliul de asociere,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

1.Titlul V (Comerț și aspecte legate de comerț) din Acordul de asociere se aplică întregului teritoriu al Republicii Moldova începând de la 1 ianuarie 2016.

2.Consiliul de asociere reexaminează aplicarea titlului V din acord pe întreg teritoriul Republicii Moldova în termen de 10 luni de la adoptarea prezentei decizii și, ulterior, o dată pe an.

3.Comitetul de asociere reunit în configurația comerț monitorizează aplicarea titlului V, astfel cum se menționează la alineatul (1). Comitetul raportează Consiliului de asociere o dată pe an și în funcție de circumstanțe.

4.Titlul VII se aplică în măsura în care este aplicat în legătură cu titlul V.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la …, …

Pentru Consiliul de asociere

Președinte