Bruxelles, 2.6.2015

COM(2015) 232 final

Propunere de

DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare
(cerere depusă de Finlanda - EGF/2015/001 FI/Broadcom)


EXPUNERE DE MOTIVE

CONTEXTUL PROPUNERII

1.Normele aplicabile contribuțiilor financiare din Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) sunt prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de ajustare la globalizare (2014 2020) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1927/2006 1 („Regulamentul privind FEG”).

2.La 30 ianuarie 2015, Finlanda a depus o cerere EGF/2015/001 FI/Broadcom pentru o contribuție financiară din FEG, în urma concedierilor 2 care au avut loc în cadrul Broadcom Communications Finland și a doi furnizori sau producători din aval din Finlanda.

3.După evaluarea acestei cereri, concluzia Comisiei a fost aceea că, în conformitate cu toate dispozițiile aplicabile ale Regulamentului privind FEG, sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea unei contribuții financiare din FEG.

REZUMATUL CERERII

Cererea FEG

EGF/2015/001 FI/Broadcom

Statul membru

Finlanda

Regiunea (regiunile) în cauză (nivel NUTS 2)

Toate regiunile din Finlanda, cu excepția Insulelor Åland

Data depunerii cererii

30 ianuarie 2015

Data confirmării primirii cererii

13 februarie 2015

Data cererii de informații suplimentare

13 februarie 2015

Termenul pentru furnizarea informațiilor suplimentare

27 martie 2015

Termenul pentru finalizarea evaluării

19 iunie 2015

Criteriul de intervenție

Articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind FEG



Întreprinderea principală

Broadcom Communications Finland

Sectorul (sectoarele) de activitate economică

(Diviziunea din NACE Rev. 2) 3  

Diviziunea 46 (Comerț cu ridicata, cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete)



Numărul de filiale, furnizori și producători din aval

2

Perioada de referință (patru luni):

11 august 2014-11 decembrie 2014

Numărul de concedieri (a)

568

Numărul de concedieri înainte sau după perioada de referință (b)

0

Numărul total de concedieri (a + b)

568

Numărul total de beneficiari eligibili vizați

568

Numărul total de beneficiari vizați

500

Numărul de tineri vizați care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET)

0

Buget pentru servicii personalizate (EUR)

2 172 000

Buget pentru punerea în aplicare a FEG 4 (EUR)

103 000

Buget total (EUR)

2 275 000

Contribuția din partea FEG (60 %) (EUR)

1 365 000

EVALUAREA CERERII

Procedură

4.La 30 ianuarie 2015, Finlanda a depus cererea EGF/2015/001 FI/Broadcom, în termen de 12 săptămâni de la data la care au fost îndeplinite criteriile de intervenție stabilite la articolul 4 din Regulamentul privind FEG. Comisia a confirmat primirea cererii în termen de două săptămâni de la data depunerii cererii, și anume la 13 februarie 2015, și a solicitat Finlandei, la aceeași dată, să transmită informații suplimentare. Aceste informații suplimentare au fost furnizate în termen de șase săptămâni de la data solicitării. Termenul de 12 săptămâni de la data primirii cererii complete, în cursul căruia Comisia ar trebui să finalizeze evaluarea conformității cererii cu condițiile de acordare a unei contribuții financiare, expiră la 19 iunie 2015.

Eligibilitatea cererii

Întreprinderile și beneficiarii în cauză

5.Cererea se referă la 568 de lucrători disponibilizați în cadrul Broadcom Communications Finland și la doi furnizori sau producători din aval. Întreprinderea principală și-a desfășurat activitatea în sectorul economic clasificat în cadrul diviziunii 46 din NACE Rev.2 (Comerț cu ridicata, cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete). Concedierile efectuate de întreprinderi sunt localizate în toate regiunile de nivel NUTS 2 5 din Finlanda (cu excepția Insulelor Åland), cea mai afectată regiune fiind Ostrobotnia de Nord (FI1A).

Întreprinderile și numărul de concedieri din perioada de referință

Broadcom Communications Finland

563

Nice-Business Solutions Finland

4

Infocare

1



Număr total de întreprinderi: 3

Număr total de concedieri:

568

Criterii de intervenție

6.Finlanda a depus cererea în temeiul criteriilor de intervenție de la articolul 4 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul privind FEG, conform cărora se prevede concedierea a cel puțin 500 de lucrători într-o perioadă de referință de patru luni dintr-o întreprindere dintr-un stat membru, inclusiv lucrători concediați de furnizori și producători din aval și/sau persoane care desfășoară o activitate independentă și care și-au încetat activitatea.

7.Perioada de referință de patru luni pentru cerere este cuprinsă între 11 august 2014 și 11 decembrie 2014.

8.Concedierile din perioada de referință sunt următoarele:

–563 de lucrători concediați în cadrul Broadcom Communications Finland,

–5 lucrători concediați în cadrul a doi furnizori sau producători din aval ai Broadcom.

Calcularea concedierilor și a cazurilor de încetare a activității

9.Concedierile din perioada de referință au fost calculate după cum urmează:

–563 de la data notificării individuale de către angajator privind disponibilizarea sau încetarea contractului de muncă al lucrătorului,

–5 de la data încetării de facto a contractului de muncă sau a expirării acestuia.

Beneficiari eligibili

10.Numărul total de beneficiari eligibili este așadar 568.

Legătura dintre concedieri și schimbările structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale ca urmare a globalizării

11.Pentru a stabili o legătură între concedieri și schimbările structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale ca urmare a globalizării, Finlanda susține că, în 2005, se estimează că dezvoltarea chipseturilor (domeniul în care și-a desfășurat activitatea Broadcom Communications Finland) a asigurat locuri de muncă pentru aproximativ 5 000 de persoane în Europa. Deși personalul care își desfășoară activitatea în dezvoltarea produselor în acest sector a crescut ca număr la nivel mondial (în special în Asia și SUA), el s-a redus brusc în Europa unde, în 2014, mai lucrau în acest domeniu doar câteva sute de persoane.

12.Activitățile de dezvoltare și vânzare a chipseturilor pentru telefoane mobile se află în mâinile unui număr redus de companii, dintre care Qualcomm (SUA) este de departe cea mai mare (cu o cotă de piață de aproximativ 66 % în primul trimestru al anului 2014, conform Strategy Analytics 6 ). Îi urmează îndeaproape MediaTek din Taiwan, Spreadtrum din China și Marvell și Intel din SUA.

13.Concedierile din cadrul Broadcom sunt legate de tendința care afectează întreaga industrie finlandeză a produselor electronice și care a culminat cu anunțul legat de concedieri masive făcut de Nokia în 2011. În 2012, Nokia a disponibilizat mai întâi 1 000 de persoane în fabrica sa din Salo (EGF/2012/006 FI/Nokia Salo), după care au urmat încă 3 700 de persoane la sfârșitul anului 2012 și în primăvara lui 2013 (EGF/2013/001 FI/Nokia). A fost oprit un amplu program de dezvoltare de produse și a fost eliminat un număr substanțial de locuri de muncă.

14.La începutul anilor 2000, personalul din industria finlandeză a produselor electronice și industria electrică angajat în întreprinderi din Finlanda și în filiale de peste mări a cunoscut o creștere stabilă, însă începând cu 2007, s-a produs o schimbare accentuată, în sensul că efectivul din străinătate a început să crească, iar cel din Finlanda a început să scadă constant.

15.În anii 2000, efectivele de personal din filialele finlandeze de pe toate continentele au crescut, însă după aceea, începând din 2004, Asia a devenit în mod clar cel mai mare angajator din industria produselor electronice și industria electrică. În Europa, efectivele de personal au continuat să crească până în 2008, după care au început să se reducă.

16.Până în prezent, diviziunea 46 din NACE Rev. 2 (Comerț cu ridicata, cu excepția comerțului cu autovehicule si motociclete) a făcut obiectul a două cereri de intervenție din FEG (cealaltă fiind EGF/2010/012 NL/Noord Holland ICT), ambele pentru TIC și bazate pe globalizarea comerțului.

Evenimentele care au condus la concedieri și la încetarea activității

17.Evenimentul care a dus la concedierile efectuate în cadrul Broadcom este decizia de a lichida activitățile societății legate de banda de bază pentru telefonia mobilă, o decizie care a afectat 3 000 de persoane la nivel mondial, dintre care 600 în Finlanda. Broadcom își încetează toate activitățile în Finlanda și delocalizează proiectarea chipseturilor pentru telefoane mobile, activitate care va continua în Statele Unite și în Asia.

18.În 2005, în Europa existau patru mari fabricanți de chipseturi pentru telefoanele mobile. Nokia și Philips își proiectau propriile chipseturi, Ericsson Mobile Platforms (EMP) le proiecta în mare parte pentru Sony-Ericsson, iar Infineon le producea în scopuri comerciale pentru fabricanții de telefoane. Nokia proiecta chipseturi pentru propriile telefoane începând cu anii '80. Societatea se ocupa ea însăși de majoritatea procesului de proiectare, în timp ce producția efectivă de chipseturi avea loc în principal în fabricile Texas Instruments (TI) și STMicroelectronics (STM). În 2007, Nokia a hotărât să renunțe la dezvoltarea chipseturilor în cadrul societății și și-a vândut unitățile de dezvoltare societății STMicroelectronics.

19.La momentul respectiv, Nokia se ocupa încă ea însăși de proiectarea modemurilor fără fir și acorda licențe pentru exploatarea acestora fabricanților de chipseturi, inclusiv STM. Nokia a renunțat la proiectarea modemurilor în 2010, an în care a vândut aceste operațiuni societății japoneze Renesas Mobile Corporation (RMC), o filială a Renesas Electronics (REC). În cadrul acestui tranzacții, aproximativ 1 100 de proiectanți de produse de la Nokia au fost transferați la noul angajator.

20.Din cauza unor pierderi majore pe termen lung înregistrate de REC, în 2013 s-a decis ca RMC să fie închisă. În toamna anului 2013, REC și-a vândut sectorul LTE 7 al activității sale comerciale legate de modemuri companiei Broadcom (BCM), iar aproximativ 800 de persoane care fuseseră angajate anterior de Renesas au început atunci să lucreze pentru Broadcom. După doar câteva luni, a venit rândul Broadcom să anunțe că întreaga sa activitate comercială legată de banda de bază pentru telefonia mobilă urmează să fie lichidată. În acest stadiu, nu s-au mai putut găsi noi cumpărători.

Impactul preconizat al concedierilor asupra economiei și ocupării forței de muncă la nivel local, regional sau național

21.Concedierile au un efect negativ semnificativ, în special asupra economiei regionale din Ostrobotnia de Nord (care face parte din regiunea FI1A de nivel NUTS 2), unde au avut loc 424 dintre cele 568 de disponibilizări. În această regiune, rata șomajului este considerabil mai mare (cu câteva puncte procentuale) decât media națională. În august 2014, în timp ce rata națională a șomajului a fost 12,2 %, în Ostrobotnia de Nord aceasta s-a ridicat la 14,1 %, iar în orașul cel mai afectat, Oulu, a fost de 16,1 %.

22.Actualmente, există aproximativ 1 250 de unități de activitate economică în sectorul TIC în Ostrobotnia de Nord, majoritatea dintre acestea fiind localizate în Oulu. Acest sector se luptă de ani întregi cu efectele recesiunii economice internaționale, însă a fost în mod special afectat de o schimbare structurală internă semnificativă ca urmare a faptului că marile întreprinderi-cheie și-au revizuit strategiile, și-au deplasat operațiunile către alte segmente ale pieței și și-au raționalizat producția ca reacție la concurența din ce în ce mai acerbă. Timp de ani de zile, sectorul TIC a reprezentat o componentă de bază a economiei din subregiunea Oulu. Ponderea relativă a întregului sector al informației și comunicațiilor în ansamblul locurilor de muncă din subregiune este de aproximativ 12 %, cifră care, la nivelul Finlandei, este comparabilă doar cu zona metropolitană Helsinki.

23.Dificultățile cu care se confruntă sectorul și noile politici ale societăților au condus la numeroase concedieri în sectorul privat. Dacă în 2008 societățile din sectorul TIC angajau în regiune aproape 13 000 de oameni, această cifră a scăzut până la aproximativ 10 500 în 2012. De atunci, concedierile au continuat, iar conform estimărilor actuale, numărul angajaților respectivi este mai mic de 10 000. Societățile trec de la fabricare la producție de conținut și de la o industrie de amploare la scară mondială la funcționarea în unități mai mici. În plus față de societăți, și sectorul public este un angajator important de experți TIC. Din cauza obiectivelor legate de realizarea de economii în sectorul public, acesta nu mai oferă locuri de muncă atât de multe ca înainte, iar această tendință se va menține în viitor.

24.O caracteristică specifică a subregiunii Oulu este aceea că doi din trei șomeri sunt profesioniști cu un nivel ridicat de educație și o bună experiență profesională. Subregiunea Oulu a fost, pentru o lungă perioadă de timp, un centru important de cercetare și dezvoltare a produselor în sectorul TIC, care a angajat specialiști în diferite domenii ale ingineriei și prelucrării de date.

25.Din punctul de vedere al structurii de vârstă, populația din sectorul TIC este tânără. Jumătate dintre persoanele șomere aflate în prezent în căutarea unui loc de muncă au sub 40 de ani. Lucrătorii mai în vârstă întâmpină în mod special greutăți în găsirea unui nou loc de muncă, iar șomajul de lungă durată este în creștere. Dintre șomerii cu experiență în domeniul TIC în Ostrobotnia de Nord, aproximativ jumătate (450 de șomeri) nu au loc de muncă de peste un an; aproape 300 dintre acești șomeri în căutarea unui loc de muncă au un nivel ridicat de educație.

26.Concedierile din cadrul Broadcom duc la creșterea considerabilă a cifrelor șomajului în Oulu. În special, în urma disponibilizărilor va crește numărul specialiștilor cu experiență șomeri. În subregiunea Oulu sunt dezvoltate activ noi sectoare în creștere și trebuie asigurată includerea experților TIC șomeri. Mulți dintre ei dețin o experiență solidă în dezvoltarea și proiectarea de produse, care poate fi utilizată în viitor fie în sectoarele TIC, fie în sectoarele care aplică TIC.

Beneficiari vizați și acțiuni propuse

Beneficiari vizați

27.Se estimează că numărul lucrătorilor concediați care vor beneficia de măsuri se ridică la 500. Defalcarea acestor lucrători în funcție de sex, cetățenie și grupă de vârstă este următoarea:

Categorie

Numărul de
beneficiari vizați

Sexul:

Bărbați:

442

(88,4 %)

Femei:

58

(11,6 %)

Cetățenie:

Cetățeni ai UE:

487

(97,4 %)

Cetățeni din afara UE:

13

(2,6 %)

Grupa de vârstă:

15-24 de ani

1

(0,2 %)

25-29 de ani

19

(3,8 %)

30-54 de ani

470

(94,0 %)

55-64 de ani

10

(2,0 %)

peste 64 de ani:

0

(0,0 %)

28.Se estimează că numărul total de beneficiari vizați care vor participa la măsuri este, prin urmare, 500.

Eligibilitatea acțiunilor propuse

29.Finlanda prevede trei tipuri de măsuri în favoarea lucrătorilor disponibilizați vizați de prezenta cerere: (i) să îi ajute să găsească un nou loc de muncă, (ii) să îi ajute să își înceapă propria afacere și (iii) să le furnizeze servicii de formare sau de educație. Toate măsurile prezentate în continuare se combină pentru a forma un pachet coordonat de servicii personalizate care vizează reinserția profesională a lucrătorilor concediați:

30.Îndrumare profesională și alte măsuri pregătitoare: Lucrătorii aflați în șomaj pot fi ajutați în ceea ce privește tehnicile de căutare a unui loc de muncă prin consiliere și orientare, prin vizite la târguri de locuri de muncă și prin acordarea de asistență la redactarea CV-urilor și a candidaturilor. Acest serviciu va fi furnizat unor grupuri de diferite dimensiuni. Formarea va avea o durată cuprinsă între 5 și 20 de zile, în funcție de grup. Grupurile beneficiază, de asemenea, de o orientare profesională aprofundată, cu un accent special asupra interacțiunii și a practicilor de lucru. Această formare poate dura până la 40 de zile. Persoanele sau grupurile pot beneficia de sprijinul unor formatori profesionali, care pot avea rolul unor „parteneri de antrenament” pe parcursul căutării unui loc de muncă, precum și rolul de mentori atât pentru angajatori, cât și pentru angajați în decursul perioadei inițiale petrecute la un nou loc de muncă. Fiecare persoană aflată în căutarea unui loc de muncă poate beneficia de maximum 50 de ore de îndrumare profesională pe an.

31.Lucrătorii pot beneficia totodată de o serie de evaluări ale experților. Pot fi evaluate, de exemplu, capacitatea de muncă a lucrătorului în cauză, inclusiv aspectele legate de sănătate, competența și calificările profesionale sau calitățile antreprenoriale și potențialul acestuia.

32.Puncte de servicii pentru ocuparea forței de muncă și pentru întreprinderi: Lucrătorii disponibilizați beneficiază de puncte de servicii desemnate individual care îi ajută pe parcursul etapei de punere în aplicare. Punctele de servicii sunt create pentru a furniza consiliere, încă de la început, lucrătorilor afectați, prin punerea la dispoziția acestora a unui serviciu mai personalizat și mai aprofundat decât ceea ce ar putea oferi în mod obișnuit biroul public de ocupare a forței de muncă. În cazul în care grupul-țintă nu își poate găsi noi locuri de muncă într-o perioadă rezonabilă de timp, va fi numit un mentor care deține cunoștințe în sectorul TIC. Mentorul îi va putea ajuta pe lucrători fie punându-le la dispoziție tehnici specifice referitoare la căutarea unui loc de muncă, fie pregătindu-i să își înființeze propria întreprindere.

33.Formare și reconversie profesională: Scopul măsurilor de formare este dobândirea unei calificări de bază sau profesionale în cadrul unui sector cu o rată ridicată a ocupării forței de muncă sau formarea continuă ori studiile superioare prin consolidarea competențelor existente sau îndrumare profesională/formare pregătitoare pentru piața muncii destinată persoanelor fără un plan privind o carieră viitoare. Formarea este adaptată în funcție de grupul-țintă, iar cursurile pot viza, de exemplu, o extindere a competențelor în sectorul TIC; gestionarea proiectelor, gestionarea calității și gestiunea financiară, precum și dezvoltarea competențelor antreprenoriale. O formare cuprinzătoare în materie de dezvoltare a companiei (așa-numita formare KEKO) poate pregăti pe cineva să gestioneze un proiect anume de dezvoltare a companiei.

34.Prestatorii de servicii pot plăti un stimulent financiar (subvenție pentru salarii) ca parte din salariu pentru fiecare raport de muncă stabilit pentru un lucrător vizat. Începând din 2015, subvenția pentru salariu va fi de 30-50 % din costurile salariale respective, în funcție de durata perioadei în care a fost șomeră persoana care urmează a fi angajată. Durata perioadei pentru care se acordă subvenția se va stabili în funcție de nevoile individuale ale persoanei în cauză (de exemplu, competența pentru noul loc de muncă).

35.Orientare către antreprenoriat și servicii pentru noii antreprenori: Sunt puse în aplicare măsuri aferente promovării antreprenoriatului, precum formările de tip „incubator de afaceri” și formările în materie de antreprenoriat legat de politicile privind piața forței de muncă. În plus, noilor antreprenori li se oferă consiliere, consultanță și sprijin. Generația de noi întreprinderi va fi sprijinită prin intermediul rețelelor subregionale de servicii prestate pentru întreprinderi și prin intermediul business customership planning pentru întreprinderi al Ministerului Ocupării Forței de Muncă și Economiei. Conceptul „incubator de afaceri” va fi folosit pentru a pune în aplicare formări diversificate în materie de piața muncii, cu exerciții care implică munca în echipă sub îndrumarea organizației responsabile cu formarea.

36.Subvenție pentru demararea unei noi afaceri: Subvenția pentru demararea unei noi afaceri asigură un venit pentru o persoană care intenționează să devină antreprenor pe durata perioadei care se estimează că va fi necesară pentru demararea și înființarea unei afaceri ale cărei venituri să corespundă celor ale unui loc de muncă cu normă întreagă, perioadă de maximum 18 luni. Subvenția pentru demararea unei noi afaceri constă în două părți: alocația de bază și un supliment. În 2014, alocația de bază a fost de 32,66 EUR pe zi. Suplimentul este de maximum 60 % din alocația de bază. Subvenția medie pentru demararea unei noi afaceri este estimată la 6 000 EUR, însă suma pentru fiecare beneficiar va fi stabilită de la caz la caz.

37.Alocații pentru cheltuieli de deplasare, de cazare pe timp de noapte și mutare: Unei persoane aflate în căutarea unui loc de muncă i se poate acorda o alocație pentru cheltuielile de deplasare și de cazare suportate pe parcursul procesului de căutare a unui loc de muncă sau pentru cheltuielile de deplasare și de cazare generate de participarea la stagii de formare care vizează promovarea ocupării forței de muncă și despăgubiri pentru cheltuielile de mutare în cazul în care aceasta acceptă un loc de muncă în afara zonei sale de navetă. Cu ajutorul acestor alocații, beneficiarii vor fi încurajați să caute un loc de muncă într-o zonă geografică mai extinsă.

38.Anchete și vizite în cadrul întreprinderilor: Scopul proiectului este consolidarea cunoștințelor despre sectorul TIC prin elaborarea unor informații regionale prospective despre sectorul TIC prin anchete și vizite la nivelul întreprinderilor. Informațiile vor fi utilizate pentru planificarea unor servicii adaptate la grupul-țintă și pentru ameliorarea competențelor în ceea ce privește achiziționarea de servicii în scopul de a sprijini grupul-țintă în găsirea de locuri de muncă. Informațiile prospective despre sectorul TIC vor oferi și indicații persoanelor care sunt în căutarea unui loc de muncă și intenționează să pună bazele unei afaceri. Prin aceste eforturi se continuă activitatea desfășurată într-un caz FEG anterior (EGF/2013/001 FI/Nokia), care a reunit rapoarte și statistici pe baza unor interviuri telefonice cu întreprinderile.

39.Serviciile propuse, descrise aici, constituie măsuri active pe piața forței de muncă în cadrul acțiunilor eligibile definite la articolul 7 din Regulamentul privind FEG. Aceste acțiuni nu țin locul măsurilor pasive de protecție socială.

40.Finlanda a furnizat informațiile necesare privind acțiunile care sunt obligatorii pentru întreprinderea vizată în temeiul legislației naționale sau în temeiul contractelor colective de muncă. Această țară a confirmat că o contribuție financiară din partea FEG nu va înlocui astfel de acțiuni.

Bugetul estimat

41.Costurile totale estimate sunt de 2 275 000 EUR, incluzând cheltuielile pentru servicii personalizate, care se ridică la 2 172 000 EUR, și cheltuielile pentru activitățile de pregătire, gestionare, informare și publicitate, control și raportare, de 103 000 EUR.

42.Contribuția financiară totală solicitată din FEG este de 1 365 000 EUR (60 % din totalul costurilor).



Acțiuni

Numărul estimat al participanților

Costul estimat per participant
(EUR)

Costurile totale estimate

(EUR)

Servicii personalizate [Acțiuni în temeiul articolului 7 alineatul (1) literele (a) și (c) din Regulamentul privind FEG]

Îndrumare profesională și alte măsuri pregătitoare

222

400

88 800

Servicii de ocupare a forței de muncă și pentru întreprinderi la un punct de servicii

500

600

300 000

Formare și reconversie profesională

145

5 000

725 000

Orientare către antreprenoriat și servicii pentru noii antreprenori

13

5 000

65 000

Subvenție pentru demararea unei noi afaceri

19

6 000

114 000

Anchete și vizite în cadrul întreprinderilor

424

1 179 8

500 000

Subtotal (a):

Procent din pachetul de servicii personalizate

–

1 792 800

(82,54 %)

Alocații și stimulente [Acțiuni în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind FEG]

Subvenții pentru salarii

62

6 000

372 000

Alocații pentru cheltuieli de deplasare, de cazare pe timp de noapte și mutare

48

150

7 200

Subtotal (b):

Procent din pachetul de servicii personalizate:

–

379 200

(17,46 %)

Acțiuni în temeiul articolului 7 alineatul (4) din Regulamentul privind FEG

1. Activități de pregătire

–

8 000

2. Gestionare

–

70 000

3. Informare și publicitate

–

20 000

4. Control și raportare

–

5 000

Subtotal (c):

Procent din costurile totale:

–

103 000

(4,53 %)

Costuri totale (a + b + c):

–

2 275 000

Contribuție din FEG (60 % din costurile totale)

–

1 365 000

43.Costurile acțiunilor identificate în tabelul de mai sus ca acțiuni în temeiul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul privind FEG nu depășesc 35 % din costurile totale ale pachetului coordonat de servicii personalizate. Finlanda a confirmat că aceste acțiuni sunt condiționate de participarea activă a beneficiarilor vizați la activități de căutare a unui loc de muncă sau de formare.

44.Finlanda a confirmat că costurile investițiilor pentru activități independente, demararea unor noi afaceri și preluarea întreprinderilor de către angajați nu vor depăși 15 000 EUR per beneficiar.

Perioada de eligibilitate a cheltuielilor

45.Finlanda a început furnizarea serviciilor personalizate către beneficiarii vizați la 11 august 2014. Cheltuielile aferente acțiunilor menționate la punctele 29-39 sunt, prin urmare, eligibile pentru o contribuție financiară din FEG de la 11 august 2014 până la 30 ianuarie 2017, cu excepția măsurilor privind studiile superioare (dacă este cazul), care vor fi eligibile pentru o contribuție financiară de la 11 august 2014 până la 30 iulie 2017.

46.Finlanda a început să suporte cheltuieli administrative pentru punerea în aplicare a FEG la 11 august 2014. Prin urmare, cheltuielile aferente acțiunilor de pregătire, gestionare, informare și publicitate, control și raportare sunt eligibile pentru o contribuție financiară din FEG de la 11 august 2014 până la 30 iulie 2017.

Complementaritatea cu acțiuni finanțate din fonduri naționale sau ale Uniunii

47.Sursele de prefinanțare sau cofinanțare națională provin în principal de la linia bugetară aferentă serviciilor publice de ocupare a forței de muncă din cadrul ramurii administrative a Ministerului Ocupării Forței de Muncă și Economiei. Anumite servicii vor fi finanțate, de asemenea, din cheltuielile operaționale ale centrelor de dezvoltare economică, transport și mediu (centrele ELY) și ale birourilor de ocupare a forței de muncă și de dezvoltare economică. Sarcinile de asistență tehnică vor fi finanțate din cheltuielile operaționale ale Ministerului Ocupării Forței de Muncă și Economiei și ale centrelor de dezvoltare economică, transport și mediu. Autoritățile finlandeze vor depune eforturi pentru a furniza prefinanțare națională pentru toate acțiunile și sarcinile, permițând lansarea cât mai rapid și mai eficient posibil a activităților pentru care s-a solicitat sprijin din partea FEG.

48.Finlanda pregătește actualmente o cerere FEG în contextul concedierilor viitoare de la Microsoft. Ca și persoanele disponibilizate de Broadcom, cei ce vor fi concediați de Microsoft au fost anterior angajați ai Nokia și au fost stabiliți în aceleași locuri: Oulu, Tampere, Salo și zona metropolitană Helsinki. Se vor depune eforturi pentru valorificarea sinergiilor dintre aceste două proiecte.

49.Proiectul FEG al Broadcom va coopera și cu Labour Mobility in Europe 2014-2020(Mobilitatea forței de muncă în Europa 2014-2020), un proiect EURES la nivel național de dezvoltare a serviciilor. Acest proiect va fi lansat la începutul anului 2015 cu ajutorul finanțării din partea FSE și va fi coordonat de centrul de dezvoltare economică, transport și mediu (centrul ELY) pentru Carelia de Nord.

50.Este în curs de elaborare un pachet național de măsuri intitulat „Modele între societatea care recrutează și societatea care își diminuează personalul”, în cadrul noii perioade de programare a FSE. Obiectivul setului de măsuri este de a completa și dezvolta activități legate de schimbările structurale de la nivel național și de securitatea pe parcursul acestor schimbări. El urmărește să abordeze dezvoltarea în comun a produselor, identificarea bunelor practici și a practicilor necorespunzătoare, îmbunătățirea comunicațiilor și integrarea rezultatelor pozitive ale proiectelor.

51.Finlanda a confirmat că măsurile descrise mai sus care primesc o contribuție financiară din FEG nu vor beneficia și de contribuții financiare din partea altor instrumente financiare ale Uniunii.

Proceduri de consultare a beneficiarilor vizați sau a reprezentanților acestora ori a partenerilor sociali, precum și a autorităților locale și regionale

52.Finlanda a indicat faptul că pachetul coordonat de servicii personalizate a fost elaborat în consultare cu reprezentanții beneficiarilor vizați și cu partenerii sociali și regionali. La 1 octombrie 2014, a avut loc o discuție al cărei scop a fost planificarea unor măsuri care să fie incluse în proiecte regionale FEG. La discuție au participat atât reprezentanții beneficiarilor vizați, cât și cei ai societății care efectuează concedierile, împreună cu multe alte părți interesate. Evenimentul a reprezentant o ocazie pentru formularea de sugestii referitoare la proiectele FEG în regiunea Oulu, sugestii care au fost incluse în cerere.

53.Ministerul Ocupării Forței de Muncă și Economiei a convocat un grup extins de părți interesate care se ocupă de problema concedierilor din cadrul Broadcom și care a participat la pregătirea cererii FEG. Acest grup de lucru include reprezentanți ai centrelor de dezvoltare economică, transport și mediu (centrele ELY) relevante, care sunt responsabile la nivel regional cu sarcinile de punere în aplicare și dezvoltare ale administrației centrale, precum și parteneri sociali, reprezentanți ai Broadcom și alte părți interesate.

54.Centrul de servicii pentru clienți al administrației pentru ocuparea forței de muncă și dezvoltare economică, precum și centrele pentru dezvoltare economică, transport și mediu cooperează cu alte părți interesate. Această cooperare urmărește să sprijine punerea în aplicare, planificarea și dezvoltarea serviciilor publice de ocupare a forței de muncă și a celor pentru întreprinderi. În acest scop, un consiliu consultativ pentru servicii de ocupare a forței de muncă și servicii pentru întreprinderi (consiliul consultativ TY) colaborează cu biroul pentru ocuparea forței de muncă și dezvoltare economică.

Sisteme de gestionare și control

55.Cererea conține o descriere a sistemului de gestionare și control, care precizează responsabilitățile organismelor implicate. Finlanda a informat Comisia că această contribuție financiară va fi gestionată de Ministerul Ocupării Forței de Muncă și Economiei, care gestionează, de asemenea, fondurile FSE. Același minister îndeplinește funcția de autoritate de certificare. Există o separare strictă a îndatoririlor și a raporturilor ierarhice între departamentele responsabile de aceste două funcții. Funcțiile de gestionare legate de FEG au fost încredințate Departamentului pentru ocuparea forței de muncă și antreprenoriat, în timp ce funcțiile legate de FSE sunt asigurate de Departamentul regional. Funcțiile de certificare sunt asigurate, pentru ambele fonduri, de Unitatea de resurse umane și administrație. Ministerul a elaborat un manual care stabilește în detaliu procedurile de urmat.

56.În ceea ce privește auditul, organismul responsabil este Unitatea independentă de audit intern, care funcționează sub tutela directă a secretarului permanent din cadrul aceluiași minister. Funcțiile de monitorizare și de audit fac parte, de asemenea, din atribuțiile autorităților de management și ale autorităților de certificare.

Angajamentele furnizate de statul membru în cauză

57.Finlanda a oferit toate garanțiile necesare cu privire la următoarele:

–principiile egalității de tratament și nediscriminării vor fi respectate în ceea ce privește accesul la acțiunile propuse și punerea lor în aplicare;

–cerințele stipulate în legislația națională și în cea a UE privind disponibilizările colective au fost respectate;

–Broadcom Communications Finland, care și-a continuat activitățile după efectuarea concedierilor, și-a respectat obligațiile legale aplicabile în cazul disponibilizărilor și a luat măsurile adecvate pentru lucrătorii săi;

–acțiunile propuse nu vor primi sprijin financiar din partea altor fonduri sau instrumente financiare ale Uniunii și se va evita orice fel de dublă finanțare;

–măsurile propuse vor fi complementare cu măsurile finanțate din fondurile structurale;

–contribuția financiară din FEG va respecta normele procedurale și materiale ale Uniunii privind ajutoarele de stat.

IMPLICAȚIILE BUGETARE

Propunere bugetară

58.FEG nu depășește o sumă anuală maximă de 150 de milioane EUR (la prețurile din 2011), după cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 9 .

59.După examinarea cererii având în vedere condițiile prevăzute la articolul 13 alineatul (1) din Regulamentul privind FEG și luând în considerare numărul de beneficiari vizați, măsurile propuse și costurile estimate, Comisia propune mobilizarea unei sume de 1 365 000 EUR din FEG, care reprezintă 60 % din costurile totale ale măsurilor propuse, în scopul de a furniza o contribuție financiară pentru cerere.

60.Decizia propusă de mobilizare a FEG va fi adoptată în comun de Parlamentul European și de Consiliu, în conformitate cu punctul 13 din Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară 10 .

Acte conexe

61.În același timp cu prezentarea acestei propuneri de decizie pentru mobilizarea FEG, Comisia va prezenta Parlamentului European și Consiliului o propunere de transfer către linia bugetară corespunzătoare a sumei de 1 365 000 EUR.

62.În același timp cu adoptarea prezentei propuneri de decizie de mobilizare a FEG, Comisia va adopta și o decizie privind o contribuție financiară, prin intermediul unui act de punere în aplicare care va intra în vigoare la data la care Parlamentul European și Consiliul adoptă decizia propusă de mobilizare a FEG.

Propunere de

DECIZIE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI

privind mobilizarea Fondului european de ajustare la globalizare
(cerere depusă de Finlanda - EGF/2015/001 FI/Broadcom)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1309/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind Fondul european de ajustare la globalizare (2014-2020) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1927/2006 11 , în special articolul 15 alineatul (4),

având în vedere Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 între Parlamentul European, Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară 12 , în special punctul 13,

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) urmărește să ofere sprijin lucrătorilor concediați și persoanelor care desfășoară o activitate independentă a căror activitate a încetat ca urmare a modificărilor structurale majore intervenite în practicile comerciale mondiale, generate de globalizare, ca urmare a continuării crizei economice și financiare mondiale sau ca urmare a unei noi crize economice și financiare mondiale, precum și să le ofere asistență în vederea reintegrării pe piața muncii.

(2)FEG nu trebuie să depășească o sumă anuală maximă de 150 de milioane EUR (la prețurile din 2011), după cum se prevede la articolul 12 din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului 13 .

(3)La 30 ianuarie 2015, Finlanda a depus o cerere EGF/2015/001 FI/Broadcom pentru o contribuție financiară din FEG, în urma concedierilor care au avut loc în cadrul Broadcom Communications Finland și în cadrul a doi furnizori sau producători ai săi din aval din Finlanda. Cererea a fost completată cu informații suplimentare, în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013. Cererea respectivă îndeplinește cerințele pentru stabilirea unei contribuții financiare din partea FEG, astfel cum sunt prevăzute la articolul 13 din respectivul regulament.

(4)Prin urmare, ar trebui mobilizat FEG pentru a se furniza o contribuție financiară în valoare de 1 365 000 EUR ca răspuns la cererea depusă de Finlanda.

(5)În scopul de a reduce la minimum timpul necesar pentru mobilizarea FEG, prezenta decizie ar trebui să se aplice de la data adoptării sale,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

În cadrul bugetului general al Uniunii Europene pentru exercițiul financiar 2015, se mobilizează din Fondul european de ajustare la globalizare suma de 1 365 000 EUR în credite de angajament și credite de plată.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Se aplică de la [the date of its adoption]  14*.

Adoptată la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European    Pentru Consiliu

Președintele    Președintele

(1) JO L 347, 20.12.2013, p. 855.
(2) În sensul articolului 3 din Regulamentul privind FEG.
(3) Regulamentul (CE) nr. 1893/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 decembrie 2006 de stabilire a Nomenclatorului statistic al activităților economice NACE a doua revizuire și de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3037/90 al Consiliului, precum și a anumitor regulamente CE privind domenii statistice specifice (JO L 393, 30.12.2006, p. 1).
(4) În conformitate cu articolul 7 al patrulea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 1309/2013.
(5) Regulamentul (UE) nr. 1046/2012 al Comisiei din 8 noiembrie 2012 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS) privind transmiterea seriilor temporale privind noua împărțire regională (JO L 310, 9.11.2012, p. 34).
(6) https://www.strategyanalytics.com/default.aspx?mod=pressreleaseviewer&a0=5482
(7) LTE, abreviere pentru Long-Term Evolution, este un standard pentru comunicația fără fir a unor date de mare viteză pentru telefoane mobile și terminale de date.
(8) Cifră rotunjită.
(9) JO L 347, 20.12.2013, p. 884.
(10) JO C 373, 20.12.2013, p. 1.
(11) JO L 347, 20.12.2013, p. 855.
(12) JO C 373, 20.12.2013, p. 1.
(13) Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (JO L 347, 20.12.2013, p. 884).
(14)  Date to be inserted by the Parliament before the publication in OJ.