Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind semnarea, în numele Uniunii Europene, a Convenției Consiliului Europei privind manipularea competițiilor sportive cu privire la aspecte care au legătură cu dreptul penal material și cu cooperarea judiciară în materie penală /* COM/2015/086 final - 2015/0043 (NLE) */
EXPUNERE DE MOTIVE 1. CONTEXTUL PROPUNERII Aranjarea meciurilor reprezintă o
practică pe care multă lume o consideră drept una dintre marile
amenințări la adresa sportului contemporan, un fenomen care
subminează valorile promovate de sport - integritatea, fair play-ul
și respectul față de ceilalți. Aranjarea meciurilor
riscă să-i îndepărteze pe fani și pe suporteri de sportul
organizat. În plus, în această practică sunt adesea implicate
rețele de organizații criminale active la scară
internațională. Această problemă a devenit, în prezent, o
prioritate pentru autoritățile publice, pentru mișcarea
sportivă și pentru organismele responsabile de aplicarea legii la
nivel mondial. Pentru a răspunde acestor provocări, în vara anului
2012, Consiliul Europei a invitat părțile la Convenția
culturală europeană să se înceapă negocieri în vederea unei
convenții a Consiliului Europei împotriva manipulării rezultatelor
sportive. Negocierile au fost lansate în octombrie 2012, cu ocazia primei
reuniuni a grupului de redactare al Consiliului Europei. La 13 noiembrie 2012, Comisia a adoptat „recomandarea
de decizie a Consiliului de autorizare a Comisiei Europene să participe,
în numele UE, la negocierile referitoare la o convenție
internațională a Consiliului Europei privind lupta împotriva
manipulării rezultatelor sportive”[1].
La 15 noiembrie 2012, recomandarea Comisiei a fost transmisă Grupului de
lucru pentru sport din cadrul Consiliului. În urma discuțiilor din cadrul
acestui grup de lucru, Consiliul a împărțit proiectul de decizie a
Consiliului în două decizii, ca urmare a adăugării unor temeiuri
juridice materiale, dintre care un temei juridic rezultat din partea 3 titlul V
din TFUE[2].
La 10 iunie 2013, Consiliul a adoptat o decizie privind aspecte referitoare la
pariuri și la sport[3].
Cealaltă decizie a fost adoptată de Consiliu la 23 septembrie 2013
și se referea la aspecte legate de cooperarea în materie penală
și de cooperarea polițienească[4]. În conformitate cu
deciziile relevante ale Consiliului, Comisia a luat parte la negocierile
ulterioare, care au culminat cu adoptarea de către
miniștrii-adjuncți, la 9 iulie 2014, a Convenției Consiliului
Europei privind manipularea competițiilor sportive[5]. Convenția a fost
deschisă spre semnare la 18 septembrie 2014, cu prilejul conferinței
Consiliului Europei la care au participat miniștrii sportului. Conform
articolului 32 alineatul (3) din convenție, aceasta este deschisă
spre semnare Uniunii Europene. De atunci, mai multe părți au semnat
convenția, inclusiv câteva state membre. Având în vedere dimensiunea
internațională a aranjării meciurilor, convenția este
deschisă și țărilor din afara Europei. Acest aspect este
fundamental, deoarece cooperarea la nivel mondial, în special cu țările
în care pariurile sportive sunt larg răspândite, precum țările
din Asia de Sud-Est, este considerată un element esențial pentru
combaterea eficace a rețelelor transnaționale de crimă
organizată implicate în aranjarea meciurilor și care operează pe
diferite continente. Comisia consideră că această convenție
poate reprezenta un instrument eficient în combaterea aranjării
meciurilor. Conform articolului 165 din TFUE, prin
acțiunile sale Uniunea urmărește să dezvolte dimensiunea
europeană a sportului, între altele prin promovarea corectitudinii și
a spiritului de deschidere în competițiile sportive și prin
cooperarea dintre organizațiile cu responsabilități în domeniul
sportului. Totodată, la articolul 165 din TFUE se prevede că
Uniunea și statele sale membre favorizează cooperarea cu
organizațiile internaționale în domeniul sportului, în special cu
Consiliul Europei. Acțiunile întreprinse la nivelul UE pot contribui la
soluționarea problemelor transnaționale cu care se confruntă
sportul din Europa, cum ar fi aranjarea meciurilor, acolo unde sunt necesare
eforturi concertate și o abordare bazată pe o strânsă
coordonare. Unul dintre obiectivele principale ale acestei
convenții este să promoveze cooperarea la nivel național și
internațional; în acest sens, capitolul III stabilește o serie de
prevederi menite să faciliteze schimbul de informații între toate
părțile interesate. Combaterea aranjării meciurilor impune o
cooperare strânsă între guverne, mișcarea sportivă, operatorii
de pariuri, autoritățile de aplicare a legii și
organizațiile internaționale. O gamă atât de largă de
părți interesate atrage după sine anumite provocări, iar UE
poate ajuta la reunirea acestor părți și la asigurarea unei
abordări coordonate. Statele membre se află în diverse stadii
în ceea ce privește combaterea aranjării meciurilor. Caracterul
transnațional al acestei practici va implica probabil colaborarea cu state
membre care au diferite grade de experiență în domeniu, creându-se
astfel nevoia schimbului de bune practici și dezvoltării de
competențe. Aici, Uniunea Europeană are de jucat un rol important în
ceea ce privește consolidarea capacităților și stimularea
cooperării, contribuind astfel la implementarea convenției. Semnarea acestei convenții ar trebui
să se înscrie în eforturile Comisiei de a participa la acțiunile de
combatere a aranjării meciurilor, în combinație cu alte instrumente,
cum ar fi viitoarea inițiativă a Comisiei privind aranjarea
meciurilor în contextul pariurilor, în spiritul comunicării Comisiei din
2012 privind jocurile de noroc online[6],
activitatea desfășurată de grupul de experți al UE privind
aranjarea meciurilor, precum și acțiunile pregătitoare și
proiectele consacrate aranjării meciurilor[7]. În conformitate cu deciziile Consiliului de
autorizare a deschiderii negocierilor, aderarea Uniunii ar trebui să fie
precedată de o analiză a competențelor, precizându-se că „natura
juridică a convenției și repartizarea competențelor între
statele membre și Uniune vor fi stabilite separat la sfârșitul
negocierilor, pe baza unei analize a domeniului precis de aplicare a diferitelor
sale dispoziții”. Această analiză a competențelor constă în cele ce
urmează: Natura și
domeniul de aplicare a competenței Uniunii În temeiul articolului 1 din convenție,
scopul său este „combaterea manipulării competițiilor
sportive, pentru a proteja integritatea sportului și etica în sport,
conform principiului autonomiei sportului”. În acest sens, obiectivul
principal al convenției este acela de „a proteja integritatea sportului
și etica în sport”. Acest obiectiv se poate atinge printr-o serie de
măsuri care vizează prevenirea, depistarea și sancționarea
manipulării competițiilor sportive. În acest scop, convenția
promovează totodată cooperarea internațională și
stabilește un mecanism de monitorizare, pentru a garanta o continuitate în
ceea ce privește respectarea dispozițiilor prevăzute de
convenție. Convenția oferă așadar o
abordare multidimensională a problemei reprezentate de manipularea
competițiilor sportive. În consecință, măsurile care
trebuie adoptate diferă prin natura lor și afectează diferite
domenii legislative, aspectul preventiv fiind dominant[8]. Alte domenii ale
legislației la care se face referire sunt dreptul penal material,
cooperarea judiciară în materie penală, protecția datelor,
precum și reglementarea activităților de pariuri. Prevenirea
(capitolele II-III, articolele 4-14 Cea mai mare parte a dispozițiilor legate
de prevenire din convenție ar putea fi acoperite de articolul 165
alineatul (4) prima liniuță din TFUE, care se referă la
măsuri de sprijin în domeniul sportului[9].
Totuși, domeniul de aplicare a acestui tip de competență este
limitat, deoarece exclude orice armonizare a actelor cu putere de lege și
a normelor administrative ale statelor membre. Articolul 165 din TFUE se
referă la măsuri de „promovare”, „cooperare” sau „încurajare”. În
consecință, competența Uniunii nu o înlocuiește pe cea a
statelor membre în acest domeniu[10].
În schimb, anumite măsuri legate de
serviciile de pariuri pot afecta libertățile pieței interne în
ceea ce privește dreptul de stabilire și libertatea de a presta
servicii, în măsura în care operatorii de pariuri exercită o
activitate economică. În ceea ce privește în special articolul 3
alineatul (5) litera (a) și articolul 11, definiția
„pariurilor sportive ilegale” se referă la orice activitate de pariuri
sportive al cărei tip sau operator nu este acceptat în temeiul
legislației în vigoare din jurisdicția părții, unde se
află persoana care pariază. Termenul „legislație în vigoare”
include legislația UE, ceea ce înseamnă că orice drept conferit
de legislația Uniunii trebuie luat în considerare și că
legislația națională a statelor membre trebuie să fie în
conformitate cu legislația UE, în special cu normele pieței interne. Articolele 9-11 prevăd măsuri care
ar putea duce la un anumit grad de armonizare a legislațiilor. De exemplu,
articolul 9 din convenție propune o listă orientativă
de măsuri care pot fi aplicate de autoritățile de reglementare a
pariurilor, „în funcție de situație”, pentru a combate
manipularea competițiilor sportive atunci când această practică
are legătură cu pariurile sportive. La articolul 10 alineatul (1) din
convenție se precizează că „fiecare parte adoptă
măsurile legislative sau de altă natură care se pot dovedi
necesare pentru a preveni conflictele de interese și utilizarea
abuzivă a informațiilor privilegiate de către persoane fizice
sau juridice implicate în furnizarea de oferte de pariuri sportive (...)”
(sublinierea a fost adăugată). Articolul 10 alineatul (3) din
convenție vizează stabilirea unor obligații în materie de
raportare: „Fiecare parte adoptă măsurile legislative sau de
altă natură care se pot dovedi necesare pentru a-i obliga pe
operatorii de pariuri sportive să informeze neîntârziat autoritatea de
reglementare a pariurilor (...) în legătură cu pariurile neregulamentare
sau suspecte” (sublinierea a fost adăugată). În fine,
articolul 11 din convenție, referitor la pariurile sportive ilegale,
acordă părților o marjă și mai mare de manevră.
Articolul prevede că „fiecare parte analizează cele mai potrivite
mijloace de luptă împotriva operatorilor de pariuri sportive ilegale
și ia în considerare adoptarea de măsuri în conformitate cu
legislația aplicabilă din fiecare jurisdicție (...)”. Reiese, așadar, că articolele 9, 10
alineatul (1) și 10 alineatul (3) din convenție creează o
bază pentru o posibilă armonizare în temeiul articolul 114 din
TFUE, în măsura în care operatorii de pariuri exercită o activitate
economică. Articolul 11, care conține o formulare și mai
flexibilă, sugerează la rândul său un anumit grad de armonizare
a dispozițiilor, care pot intra în același timp sub incidența
articolului 114 din TFUE privind instituirea și funcționarea
pieței interne. De asemenea, articolul 11 din
convenție poate să se refere totodată la serviciile prestate de
furnizori din țări terțe. Măsurile la care se face
referire, legate direct de „accesul” la astfel de servicii, ar putea intra în
sfera dispozițiilor articolului 207 din TFUE privind politica
comercială comună a Uniunii. Articolul 14 din convenție,
referitor la protecția datelor, intră în sfera de
competență a Uniunii în conformitate cu articolul 16 din TFUE. Aplicarea legii
(capitolele IV-VI; articolele 15-25) Capitolul IV se referă la dreptul penal
și la cooperarea în materie de aplicare a legii (articolele 15-18). Articolul 15
din convenție nu impune incriminarea generală a faptelor de
manipulare a competițiilor sportive, ci numai anumite forme ale acesteia
(atunci când este vorba despre corupție, coerciție sau fraudă).
Astfel de fapte ar putea intra în sfera dispozițiilor articolului 83
alineatul (1) din TFUE, dacă sunt comise de grupări aparținând
crimei organizate sau prin practici de corupție[11]. Articolul 15 nu
se limitează însă la crima organizată, ci include, de asemenea,
comportamentele coercitive și frauduloase, chiar dacă nu sunt
asociate unor fapte de corupție. În acest context, acquis-ul
relevant al UE este limitat. Articolul 16 se referă la
spălarea banilor. La nivelul Uniunii, acest aspect este reglementat prin
Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului[12]
și prin Directiva 2014/42/UE[13].
Articolul 16 alineatul (3) din convenție intră în sfera de
competență a UE și se încadrează la articolul 114 din
TFUE; Directiva 2005/60/CE privind prevenirea utilizării sistemului
financiar în scopul spălării banilor și finanțării
terorismului are la bază articolul 114 din TFUE[14]. Dat fiind faptul
că directiva nu reglementează în mod specific competițiile
sportive, ea nu aduce atingere articolului 16 alineatul (3) din
convenție, care se referă doar la „operatorii de pariuri sportive”.
Competența cu privire la articolele 17, 18, 22 și 23 (capitolele IV
și VI) este legată de competența în temeiul articolelor 15
și 16 din convenție. Capitolul V privind competența, procedura
penală și măsurile de aplicare și capitolul VI privind
sancțiunile și măsurile conțin prevederi care însoțesc
dispozițiile de drept penal material cuprinse la articolele 15-18 din
convenție. Articolul 19 din convenție (privind competența)
constituie o dispoziție care servește la stabilirea unor
dispoziții penale. Articolele 20, 21 și 25 din convenție
(măsuri de anchetă, măsuri de protecție, sechestrare
și confiscare) prevăd măsuri de procedură penală care
pot fi asimilate articolului 82 alineatul (2) din TFUE [literele (a) și
(b)]. Cooperarea internațională
(capitolul VII; articolele 26-28) Capitolul VII se referă la cooperarea
internațională în materie judiciară sau extrajudiciară.
Este important de reținut faptul că această convenție nu
instituie niciun regim juridic care ar putea înlocui normele existente,
așadar nu aduce atingere instrumentelor deja existente în domeniul
asistenței reciproce în materie penală și de extrădare[15]. În acest context, la
nivel european există un set amplu de instrumente elaborate pentru a
facilita cooperarea judiciară în materie penală, care s-ar putea
aplica fie diferitelor moduri de operare folosite pentru aranjarea meciurilor,
fie pentru a incrimina practica aranjării meciurilor, încadrând-o la
categoria infracțiuni în ordinea juridică internă a statelor
membre[16].
Acestor aspecte le-ar putea corespunde dispozițiile de la
articolul 26 din convenție. Articolele 27 și 28 din convenție
conțin prevederi generale privind cooperarea, care se regăsesc la
articolul 165 din TFUE. Concluzii În prezent, anumite infracțiuni nu sunt
reglementate de articolul 83 alineatul (1) din TFUE. Pentru restul, Uniunea are
competență, dar nu are competență exclusivă decât
pentru două dispoziții - articolul 11 (în măsura în care se
aplică serviciilor furnizate de țări terțe și pentru
acestea) și articolul 14 privind protecția datelor
(parțial)[17].
Celelalte dispoziții intră în sfera de competență
partajată sau „auxiliară”. 2. ELEMENTELE JURIDICE ALE
PROPUNERII În ceea ce privește temeiul juridic,
potrivit jurisprudenței constante, alegerea temeiului juridic al unei
măsuri a Uniunii trebuie să se întemeieze pe elemente obiective, care
pot fi supuse controlului jurisdicțional; printre acestea se
numără scopul și conținutul măsurii[18]. Dacă examinarea
unei măsuri a Uniunii indică faptul că aceasta servește
unui scop dublu sau că are o componentă dublă și că
unul dintre scopuri sau una dintre componente poate fi identificat(ă) ca principal(ă)
sau predominant(ă), în timp ce celălalt (cealaltă) este doar
incidental(ă), măsura trebuie să fie întemeiată pe un temei
juridic unic, mai exact acel temei necesar în vederea scopului sau componentei
principal(e) sau predominant(e). În mod excepțional, dacă se stabilește
că măsura urmărește mai multe obiective care sunt legate în
mod indisolubil, fără ca vreuna să fie secundară și
indirectă în raport cu cealaltă, măsurile trebuie să fie
întemeiate pe diferitele temeiuri juridice corespunzătoare[19]. Temeiurile juridice care ar putea avea
relevanță în acest caz sunt: articolul 16 din TFUE (protecția
datelor), articolul 82 alineatele (1) și (2) din TFUE (cooperarea
judiciară în materie penală), articolul 83 alineatul (1) din TFUE
(dreptul penal material), articolul 114 din TFUE (instituirea și
funcționarea pieței interne), articolul 165 din TFUE (sportul)
și articolul 207 din TFUE (politica comercială comună). În ansamblu, obiectivul combaterii
manipulării competițiilor sportive include elemente de prevenire
și cooperare, care corespund în principal dispozițiilor
articolului 165 din TFUE, și elemente de cooperare și armonizare
care fac obiectul articolelor 114 din TFUE (pentru dispozițiile care nu
sunt de natură penală), 207 din TFUE (în măsura în care dispozițiile
în cauză se referă la accesul operatorilor de pariuri din
țările terțe), 82 alineatul (1) și 83 din TFUE (pentru
domeniul penal). În ceea ce privește serviciile de
pariuri, articolele 114 și 207 din TFUE pot fi aplicabile, în funcție
de proveniența serviciilor - din interiorul Uniunii sau din afara sa. Se
observă că aspectul referitor la piața internă este, per
total, mai evident în convenție, în timp ce aspectul legat de politica
comercială comună pare a fi luat în discuție numai la
articolul 11 din convenție. Cu toate acestea, chiar dacă articolul 207
din TFUE nu este menționat și este considerat secundar în raport cu
aspectele legate de piața internă, statele membre nu sunt competente
în ceea ce privește aspectele corespunzătoare, care se
încadrează în politica comercială comună. În ceea ce privește protecția
datelor, ea nu constituie obiectivul principal al convenției, iar
dispozițiile sale au doar un caracter accesoriu. În prezent, numeroase
convenții ale Consiliului Europei reamintesc necesitatea respectării
protecției datelor, chiar dacă astfel de obligații pot decurge
și din alte convenții (cum ar fi Convenția nr. 108 pentru
protecția persoanelor față de prelucrarea automatizată a
datelor cu caracter personal), remarcând în același timp faptul că
părțile semnatare ale convențiilor nu sunt întotdeauna
aceleași. În consecință, pentru ca UE să
își exercite competențele asupra întregii convenții (cu
excepția elementelor asupra cărora nu ar avea niciun fel de
competență), principalele temeiuri juridice sunt articolul 82
alineatul (1), articolul 83 alineatul (1), articolul 114 și articolul 165
din TFUE. Datorită caracterului complex al convenției și faptului
că ea presupune atât competențe care pot aparține în
exclusivitate Uniunii, cât și competențele care nu sunt acordate UE,
nu este posibil ca Uniunea sau statele sale membre să încheie
convenția separat. 2015/0043 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind semnarea, în numele Uniunii Europene,
a Convenției Consiliului Europei privind manipularea competițiilor
sportive cu privire la aspecte care au legătură cu dreptul penal
material și cu cooperarea judiciară în materie penală CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 82 alineatul (1)
și articolul 83 alineatul (1) din TFUE, coroborate cu
articolul 218 alineatul (5), având în vedere propunerea Comisiei Europene, întrucât: (1) Decizia Consiliului din
10 iunie 2013 a autorizat Comisia Europeană să participe, în
numele Uniunii Europene, la negocierile referitoare la o convenție
internațională a Consiliului Europei privind combaterea
manipulării competițiilor sportive (denumită în continuare
„convenția”), cu excepția aspectelor legate de cooperarea în materie
penală și cooperarea polițienească (2) La 23 septembrie 2013, Consiliul
a adoptat o a doua decizie de autorizare a participării Comisiei, în
numele Uniunii Europene, la negocierile referitoare la convenție, în ceea
ce privește aspectele legate de cooperarea în materie penală și
de cooperarea polițienească. [20] (3) Negocierile au fost încheiate
cu succes prin adoptarea convenției de către Comitetul de
Miniștri al Consiliului Europei, la 9 iulie 2014. (4) Articolul 15 din
convenție nu impune includerea generalizată la categoria
infracțiuni a actelor de manipulare a competițiilor sportive, ci
numai a anumitor forme ale acesteia (atunci când este vorba despre
corupție, coerciție sau fraudă). Faptele care constituie acte de
manipulare a competițiilor sportive pot fi doar parțial asimilate
domeniilor infracționale menționate explicit la articolul 83
alineatul (1) din TFUE, și anume în cazurile în care este vorba despre
crima organizată sau de practici frauduloase[21]. (5) Articolul 16 din
convenție prevede că părțile trebuie să adopte
măsurile necesare pentru a încadra la categoria infracțiuni faptele
care implică spălarea de bani, atunci când infracțiunea
principală generatoare de profit este una dintre cele enumerate la
articolele 15 și 17 din convenție „și, în orice caz, în cazuri
de extorcare, corupție și fraudă”. „Spălarea banilor”
este menționată la articolul 83 alineatul (1) din TFUE. La nivelul
Uniunii, spălarea banilor este reglementată prin Decizia-cadru
2001/500/JAI. a Consiliului[22]. (6) Competența
cu privire la articolele 17, 18, 22 și 23 (capitolele IV și VI) din
convenție este legată de competența în temeiul articolelor 15
și 16 din convenție. (7) Capitolul V privind
competența, procedura penală și măsurile de aplicare
și capitolul VI privind sancțiunile și măsurile conțin
prevederi care însoțesc dispozițiile de drept penal material cuprinse
la articolele 15-18 din convenție. Articolul 19 din
convenție (privind competența) constituie o dispoziție care
servește la stabilirea unor dispoziții penale. (8) Capitolul VII se referă
la cooperarea internațională în materie judiciară sau
extrajudiciară. Este important de reținut faptul că această
convenție nu instituie niciun regim juridic care ar putea înlocui normele
existente, așadar nu aduce atingere instrumentelor deja existente în
domeniul asistenței reciproce în materie penală și de
extrădare[23].
În acest context, la nivel european există un set amplu de instrumente
elaborate pentru a facilita cooperarea judiciară în materie penală,
care s-ar putea aplica fie diferitelor moduri de operare folosite pentru
manipularea competițiilor sportive, fie pentru a considera drept
infracțiune practica manipulării competițiilor sportive,
încadrând-o la categoria infracțiuni în ordinea juridică internă
a statelor membre[24].
(9) Uniunea Europeană
promovează semnarea Convenției Consiliului Europei privind
manipularea competițiilor sportive, ca o contribuție la eforturile
Uniunii Europene de a combate manipularea competițiilor sportive, pentru a
proteja integritatea sportului și a eticii în sport, în conformitate cu
principiul autonomiei sportului. (10) Prin urmare, convenția ar
trebui semnată în numele Uniunii Europene, sub rezerva încheierii sale la
o dată ulterioară, ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE: Articolul 1 Semnarea Convenției Consiliului Europei
privind manipularea competițiilor sportive se aprobă în numele
Uniunii Europene, sub rezerva încheierii convenției menționate. Textul convenției care urmează a fi
semnată este anexat la prezenta decizie. Articolul 2 Secretariatul General al Consiliului
stabilește instrumentul prin care se acordă puteri depline în vederea
semnării convenției persoanei indicate de negociatorul
convenției, sub rezerva încheierii acesteia. Articolul 3 Prezenta decizie intră în vigoare în a
zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Adoptată la Bruxelles, Pentru
Consiliu Președintele [1] COM(2012) 655 final. [2] Comisia a emis o declarație, destinată a fi
inclusă în procesul-verbal al Consiliului, în care își exprima
dezacordul față de introducerea acestui temei juridic material, a se
vedea documentul Consiliului nr. 10509/13. [3] Decizia 2013/304/UE a Consiliului din 10 iunie 2013 de
autorizare a Comisiei Europene pentru a participa, în numele UE, la negocierile
referitoare la o convenție internațională a Consiliului Europei
privind lupta împotriva manipulării rezultatelor sportive, cu
excepția aspectelor legate de cooperarea în materie penală și
cooperarea polițienească, JO L170, 22.6.2013, p.62. [4] Decizia Consiliului de autorizare a Comisiei Europene pentru a
participa, în numele UE, la negocierile referitoare la o convenție
internațională a Consiliului Europei privind lupta împotriva
manipulării rezultatelor sportive, cu excepția aspectelor legate de
cooperarea în materie penală și cooperarea polițienească,
documentul Consiliului nr. 10180/13. [5] Malta a votat împotriva convenției, iar la 11 iulie 2014 a
depus o cerere la Curtea Europeană de Justiție pentru un aviz
referitor la convenție în temeiul articolul 218 alineatul (11)
din TFUE (aviz 1/14). [6] http://ec.europa.eu/internal_market/gambling/communication/index_en.htm [7] Ca exemplu recent:
http://ec.europa.eu/dgs/home-affairs/financing/fundings/security-and-safeguarding-liberties/other-programmes/cooperation-between-public-private/index_en.htm [8] Prevenirea este abordată în capitolele II și III,
precum și la articolele 27 și 28 din convenție. [9] În special articolele 4, 5 alineatul (1), 6 și 7 din
convenție cu privire la încurajarea anumitor acțiuni ale
organizațiilor sportive și articolul 8 din convenție,
precum și anumite aspecte ale articolelor 9, 10 alineatul (2), 12 și
13 din convenție. [10] A se vedea articolul 2 alineatul (5) din TFUE: „În anumite
domenii și în condițiile prevăzute în tratate, Uniunea este
competenta să întreprindă acțiuni de sprijinire, coordonare sau
completare a acțiunii statelor membre, fără a înlocui însă
prin aceasta competența lor în aceste domenii”. [11] Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului privind combaterea
corupției în sectorul privat, JO L 192, 31.7.2003, p. 54. [12] Decizia-cadru 2001/500/JAI a Consiliului privind spălarea
banilor, identificarea, urmărirea, înghețarea, sechestrarea și
confiscarea instrumentelor și produselor infracțiunii, JO L 182,
5.7.2001, p. 1. [13] Directiva 2014/42/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 3 aprilie 2014 privind înghețarea și confiscarea
instrumentelor și produselor infracțiunilor săvârșite în
Uniunea Europeană. [14] Directiva stabilește cadrul menit să protejeze
soliditatea, integritatea și stabilitatea instituțiilor de credit
și financiare, precum și încrederea în sistemul financiar în ansamblu,
împotriva riscurilor legate de spălarea banilor și finanțarea
terorismului. [15] Alineatul 21 din raportul explicativ. [16] Actul Consiliului din 29.5.2000 de elaborare a Convenției
privind asistența judiciară reciprocă în materie penală
între statele membre ale Uniunii Europene, JO C197, 12.7.2000, p. 1)
Decizia cadru 2002/584/JAI a Consiliului privind mandatul european de arestare
și procedurile de predare între statele membre, JO L190, 18.7.2002, p.20;
Decizia-cadru 2003/577/JAI a Consiliului privind executarea în Uniunea
Europeană a ordinelor de înghețare a bunurilor sau a probelor, JO L
196, 2.8.2003, p. 45; Decizia-cadru 2006/783/JAI a Consiliului privind
aplicarea principiului recunoașterii reciproce pentru hotărârile de
confiscare; Decizia-cadru 2008/978/JAI a Consiliului privind mandatul european
de obținere a probelor, JO L 350, 30.12.2008; Decizia-cadru
2009/948/JAI a Consiliului privind prevenirea și soluționarea
conflictelor referitoare la exercitarea competenței în cadrul procedurilor
penale,JO L328, 15.12.2009, p. 42; Directiva 2014/41/UE privind ordinul
european de anchetă în materie penală, JO L130, 1.5.2014, p. 1;
Directiva 2014/42/UE privind înghețarea și confiscarea instrumentelor
și produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea
Europeană, JO L127, 29.4.2014, p. 39. [17] Printre actele legislative relevante se pot număra Directiva
95/46/CE privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește
prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a
acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31.), Regulamentul (CE)
nr. 45/2001 privind protecția persoanelor fizice cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile
și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date
(JO L 8, 12.1.2001, p.1.) și Decizia-cadru 2008/977/JAI privind
protecția datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul
cooperării polițienești și judiciare în materie penală
(JO L 350, 30.12.2008, p. 60.). [18] C-377/12, Comisia/Consiliul, punctul 34. [19] Ibid, la punctul 34 din hotărâre. [20] Documentul nr. 10180/13 al Consiliului. [21] Decizia-cadru 2003/568/JAI a Consiliului privind
combaterea corupției în sectorul privat, JO L 192, 31.7.2003, p. 54. [22] JO L 182, 5.7.2001, p. 1. A se vedea și Directiva
2005/60/CE privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul
spălării banilor și finanțării terorismului,
JO L 309, 25.11.2005, p. 15. [23] Alineatul
21 din raportul explicativ. [24] Actul
Consiliului din 29.5.2000 de elaborare a Convenției privind asistența
judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale
Uniunii Europene, JO C197, 12.7.2000, p. 1) Decizia cadru 2002/584/JAI a
Consiliului privind mandatul european de arestare și procedurile de
predare între statele membre, JO L190, 18.7.2002, p.20; Decizia-cadru
2003/577/JAI a Consiliului privind executarea în Uniunea Europeană a
ordinelor de înghețare a bunurilor sau a probelor, JO L 196, 2.8.2003, p.
45; Decizia-cadru 2006/783/JAI a Consiliului privind aplicarea principiului
recunoașterii reciproce pentru hotărârile de confiscare;
Decizia-cadru 2008/978/JAI a Consiliului privind mandatul european de
obținere a probelor, JO L 350, 30.12.2008; Decizia-cadru 2009/948/JAI
a Consiliului privind prevenirea și soluționarea conflictelor
referitoare la exercitarea competenței în cadrul procedurilor penale, JO
L328, 15.12.2009, p. 42; Directiva 2014/41/UE privind ordinul european de
anchetă în materie penală, JO L130, 1.5.2014, p. 1; Directiva
2014/42/UE privind înghețarea și confiscarea instrumentelor și
produselor infracțiunilor săvârșite în Uniunea Europeană,
JO L127, 29.4.2014, p. 39. Seria
tratatelor Consiliului Europei - nr. 215. Convenția Consiliului Europei privind manipularea competițiilor sportive Magglingen/Macolin, 18.IX.2014 Preambul Statele
membre ale Consiliului Europei și celelalte părți semnatare ale
prezentei convenții, considerând
că scopul Consiliului Europei este să creeze o coeziune mai
puternică între membrii săi; având
în vedere Planul de acțiune al celui de-al treia summit al șefilor de
state și guverne din cadrul Consiliului Europei (Varșovia, 16-17 mai
2005), care recomandă continuarea activităților de
referință ale Consiliului Europei în domeniul sportului; considerând
că este necesar să se dezvolte în continuare un cadru comun la nivel
european și mondial pentru dezvoltarea sportului, având la bază
valori precum democrația pluralistă, statul de drept, drepturile
omului și etica în sport; conștiente
de faptul că fiecare stat și fiecare tip de sport din lume ar putea
fi afectat de manipularea competițiilor sportive și subliniind
că acest fenomen, ca amenințare globală la adresa
integrității sportului, necesită o reacție globală,
care trebuie sprijinită și de state care nu sunt membre ale
Consiliului Europei; exprimându-și
îngrijorarea cu privire la implicarea organizațiilor criminale, în special
a crimei organizate, în manipularea competițiilor sportive și cu
privire la natura transnațională a acestui fenomen; reamintind
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale (STE nr. 5, 1950) și protocoalele la
aceasta, Convenția europeană privind violența și
ieșirile necontrolate ale spectatorilor cu ocazia manifestărilor
sportive, în special la meciurile de fotbal (STE nr. 120, 1985), Convenția
împotriva dopajului (STE nr. 135, 1989), Convenția penală privind
corupția (STE nr. 173, 1999) și Convenția Consiliului Europei
privind spălarea, depistarea, sechestrarea și confiscarea veniturilor
provenite din săvârșirea de infracțiuni și privind
finanțarea terorismului (STCE nr. 198, 2005); reamintind
Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității
transnaționale organizate (2000) și protocoalele la aceasta; reamintind,
de asemenea, Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva
corupției (2003); reamintind
importanța investigării eficace, fără întârzieri
nejustificate, a infracțiunilor comise în jurisdicțiile lor; reamintind
rolul esențial pe care îl joacă Organizația
Internațională de Poliție Criminală (Interpol) în
facilitarea cooperării eficace dintre autoritățile de aplicare a
legii, în completarea cooperării judiciare; subliniind
faptul că organizațiile sportive au responsabilitatea de a detecta
și sancționa actele de manipulare a competițiilor sportive
comise de persoane aflate în sfera lor de autoritate; recunoscând
rezultatele obținute deja în combaterea manipulării
competițiilor sportive; convinse
de faptul că, pentru a lupta eficient împotriva manipulării
competițiilor sportive, este nevoie de o cooperare intensificată,
rapidă, sustenabilă, care să funcționeze adecvat, atât la
nivel național, cât și la nivel internațional; având în vedere recomandările Comitetului de
Miniștri către statele membre Rec(92) 13rev cu privire la versiunea
revizuită a Cartei europene a sportului; CM/Rec(2010)9 privind versiunea
revizuită a Codului etic sportiv; Rec(2005)8 privind principiile bunei
guvernanțe în sport și CM/Rec(2011)10 privind promovarea
integrității sportului și combaterea manipulării
rezultatelor, în special a aranjării meciurilor; având în vedere lucrările și concluziile
următoarelor conferințe: – cea de-a
11-a conferință a Consiliului Europei cu participarea
miniștrilor sportului, desfășurată la Atena în perioada
11-12 decembrie 2008; - cea de-a
18-a conferință informală a Consiliului Europei cu participarea
miniștrilor sportului (Baku, 22 septembrie 2010) privind promovarea
integrității în sport și combaterea manipulării
rezultatelor (aranjarea meciurilor); – cea de-a 12-a conferință a
Consiliului Europei cu participarea miniștrilor sportului (Belgrad, 15
martie 2012), în special în ceea ce privește elaborarea unui nou
instrument juridic internațional pentru combaterea manipulării
rezultatelor sportive; – cea de a 5-a conferință
internațională a UNESCO cu participarea miniștrilor și
înalților responsabili din domeniul sportului și al educației
fizice (MINEPS V); convinse de faptul că dialogul și
cooperarea dintre autoritățile publice, organizațiile sportive,
organizatorii de competiții și operatorii de pariuri sportive, atât
la nivel național, cât și la nivel internațional, pe baza
încrederii și respectului reciproc, sunt elemente esențiale în
vederea adoptării unei poziții comune și eficiente în fața
provocărilor generate de problema manipulării competițiilor
sportive; recunoscând faptul că sportul, bazat pe
principiul competiției corecte și echitabile, este imprevizibil prin
natura sa și impune ca practicile și comportamentul lipsite de
etică în cadrul activităților sportive să fie
combătute ferm și eficient; subliniindu-și convingerea că aplicarea
consecventă a principiilor bunei guvernanțe și eticii în sport
reprezintă un factor esențial care contribuie la eradicarea
corupției și la combaterea manipulării competițiilor
sportive și a altor tipuri de practici incorecte întâlnite în sport; recunoscând faptul că, în conformitate cu
principiul autonomiei sportului, organizațiile sportive sunt responsabile
pentru acest domeniu și au responsabilități în materie de
autoreglementare și disciplină în combaterea manipulării
competițiilor sportive, dar că autoritățile publice au
rolul de a proteja integritatea sportului, acolo unde este cazul; recunoscând faptul că dezvoltarea
activităților de pariuri sportive, în special a pariurilor sportive
ilegale, mărește riscul manipulării competițiilor sportive; considerând că manipularea competițiilor
sportive poate fi legată sau nu de pariurile sportive și de
săvârșirea unor infracțiuni și că problema
manipulării competițiilor sportive ar trebui tratată indiferent
de situație; luând în considerare marja de intervenție de
care dispune fiecare stat, în baza legislației aplicabile din fiecare
țară, pentru a decide asupra politicilor legate de pariurile
sportive, convin după cum urmează: Capitolul I — Scop, principii
directoare, definiții Articolul 1 — Scopul și
obiectivele principale 1 Scopul
prezentei convenții este combaterea manipulării competițiilor
sportive, pentru a proteja integritatea sportului și etica în sport,
conform principiului autonomiei sportului. 2 În acest sens, principalele
obiective ale prezentei convenții sunt: a să
prevină, să detecteze și să sancționeze manipularea
națională sau transnațională a competițiilor sportive
naționale și internaționale; b să
promoveze cooperarea națională și internațională
dintre autoritățile publice implicate, precum și cu
organizațiile care activează în domeniul sportului și al
pariurilor sportive, cu scopul de a combate manipularea competițiilor
sportive. Articolul 2 - Principii directoare 1 Combaterea manipulării
competițiilor sportive asigură respectarea, printre altele, a
următoarelor principii: a drepturile omului; b legalitatea; c proporționalitatea; d protecția
vieții private și a datelor cu caracter personal. Articolul 3 – Definiții În sensul prezentei convenții: 1 „competiție sportivă”
înseamnă orice eveniment sportiv organizat în conformitate cu regulile
stabilite de o organizație sportivă inclusă pe lista comitetului
de monitorizare al convenției, în conformitate cu articolul 31
alineatul (2), și recunoscută de către o organizație
sportivă internațională, sau, dacă este cazul, de o
altă organizație sportivă competentă. 2 „organizație sportivă”
înseamnă orice organizație care guvernează sportul în general
sau un anumit sport și care figurează pe lista adoptată de
comitetul de monitorizare al convenției, în conformitate cu
articolul 31 alineatul (2), precum și organizațiile sale
continentale și naționale afiliate, dacă este necesar. 3 „organizator de competiții”
înseamnă orice organizație sportivă sau orice altă
persoană, indiferent de forma sa juridică, care organizează
competiții sportive. 4 „manipularea competițiilor
sportive” înseamnă un aranjament, act sau omisiune intenționată
cu scopul de a modifica în mod necorespunzător rezultatul sau derularea unei
competiții sportive, pentru a elimina integral sau parțial caracterul
imprevizibil al respectivei competiții sportive, în vederea obținerii
unui avantaj necuvenit pentru sine sau pentru alții. 5 „pariuri sportive” înseamnă
orice activitate de pariere a unei mize cu valoare monetară în
așteptarea unui premiu cu valoare monetară, care depinde de un
eveniment viitor și incert legat de o competiție sportivă. În
mod concret: a „pariuri sportive ilegale”
înseamnă orice activitate de pariuri sportive al cărei tip sau
operator nu este acceptat de legislația aplicabilă în
jurisdicția în care se află consumatorul; b „pariuri sportive
neregulamentare” înseamnă orice activitate de pariuri incompatibilă
cu modelele obișnuite sau anticipate de pe piața respectivă sau
legată de pariuri efectuate în raport cu competiții sportive a
căror derulare prezintă caracteristici neobișnuite; c „pariuri sportive suspecte”
înseamnă orice activitate de pariuri sportive care, pe baza unor dovezi
fiabile și consecvente, pare a fi legată de o manipulare a
competiției sportive care face obiectul pariului. 6 „parte interesată din cadrul
unei competiții” înseamnă orice persoană fizică sau
juridică care aparține uneia dintre următoarele categorii: a „sportiv” înseamnă
orice persoană sau grup de persoane care participă la competiții
sportive; b „personal sportiv auxiliar”
înseamnă orice antrenor, manager, agent, reprezentant al echipei, membru
al personalului medical sau paramedical care lucrează sau care îi
tratează pe sportivii ce participă sau se antrenează pentru
competiții sportive, precum și toate celelalte persoane care
lucrează cu sportivii; c „oficial” înseamnă
orice persoană care este proprietar, acționar, director sau membru al
personalului în cadrul entităților care organizează și
promovează competițiile sportive, precum și arbitrii, membrii
juriului și orice alte persoane acreditate. Termenul se referă
și la directorii și la personalul din cadrul organizațiilor sportive
internaționale sau, dacă este cazul, din cadrul altor
organizații sportive competente care recunosc competiția. 7 „informații privilegiate”
înseamnă informații referitoare la orice competiție pe care le
deține o persoană în virtutea poziției sale în contextul unui
sport sau al unei competiții, cu excepția informațiilor deja
publicate sau cunoscute de toată lumea, ușor accesibile pentru
publicul interesat sau dezvăluite în conformitate cu regulile și
reglementările specifice competiției respective. Capitolul
II - Prevenire, cooperare și alte măsuri Articolul 4 - Coordonarea la nivel
intern 1 Fiecare parte coordonează
politicile și acțiunile tuturor autorităților publice
implicate în combaterea manipulării competițiilor sportive. 2 Fiecare parte, în sfera sa de
competență, încurajează organizațiile sportive,
organizatorii de competiții și operatorii de pariuri sportive să
coopereze în lupta împotriva manipulării competițiilor sportive
și, acolo unde este cazul, le încredințează implementarea
prevederilor relevante ale prezentei convenții. Articolul 5 — Evaluarea
și gestionarea riscurilor 1 Fiecare parte indică,
dacă este cazul în cooperare cu organizațiile sportive, operatorii de
pariuri sportive, organizatorii de competiții și alte
organizații relevante, identifică, analizează și
evaluează riscurile asociate manipulării competițiilor sportive. 2 Fiecare parte încurajează
organizațiile sportive, operatorii de pariuri sportive, organizatorii de
competiții și orice altă organizație relevantă să
stabilească proceduri și reguli pentru combaterea manipulării
competițiilor sportive și adoptă, dacă este cazul,
măsuri legislative sau de altă natură necesare în acest scop. Articolul 6 — Educație
și sensibilizare 1 Fiecare parte încurajează
acțiunile de sensibilizare, educația, formarea și cercetarea,
pentru a intensifica lupta împotriva manipulării competițiilor
sportive. Articolul 7 —
Organizațiile sportive și organizatorii de competiții 1 Fiecare parte încurajează
organizațiile sportive și organizatorii de competiții să
adopte și să implementeze reguli de combatere a manipulării
competițiilor sportive și principii de bună
guvernanță, referitoare, printre altele, la: a prevenirea conflictelor de
interese, inclusiv: – interdicția
aplicată părților interesate din cadrul unei competiții de
a paria pe competiția respectivă; – interzicerea
utilizării abuzive sau a difuzării informațiilor privilegiate; b respectarea de către
organizațiile sportive și de către membrii lor afiliați a
tuturor obligațiilor contractuale sau de altă natură; c obligația
părților interesate din cadrul unei competiții de a raporta
imediat orice activitate suspectă, orice incident, stimulent sau abordare
care ar putea fi considerate încălcări ale regulilor de combatere a
manipulării competițiilor sportive. 2 Fiecare parte încurajează
organizațiile sportive să adopte și să implementeze
măsurile adecvate pentru a asigura: a o monitorizare
consolidată și eficientă a derulării competițiilor
sportive expuse riscurilor de manipulare; b proceduri de raportare
imediată, către autoritățile publice competente sau
către platforma națională, a cazurilor de activități
suspecte legate de manipularea competițiilor sportive; c mecanisme eficiente pentru a
facilita divulgarea oricăror informații referitoare la cazuri
potențiale sau reale de manipulare a competițiilor sportive, inclusiv
o protecție adecvată a informatorilor; d sensibilizarea
părților interesate, inclusiv a sportivilor, cu privire la riscurile
legate de manipularea competițiilor sportive și la eforturile de combatere
a acestui fenomen, prin educație, formare și diseminare de
informații; e desemnarea
cât mai târziu cu putință a oficialilor relevanți în cadrul unei
competiții sportive, în special a juriului și a arbitrilor. 3 Fiecare parte își
încurajează propriile organizații sportive și, prin intermediul
acestora, organizațiile sportive internaționale să aplice
sancțiuni și măsuri disciplinare specifice, eficace,
proporționale și disuasive în cazul încălcării regulilor
interne de combatere a manipulării competițiilor sportive, în special
a celor menționate la alineatul (1) din prezentul articol, și să
asigure recunoașterea reciprocă și aplicarea sancțiunilor
impuse de alte organizații sportive, în special în alte țări. 4 Răspunderea disciplinară
instituită de organizațiile sportive nu exclude orice altă
răspundere penală, civilă sau administrativă. Articolul 8 — Măsuri
privind finanțarea organizațiilor sportive 1 Fiecare parte adoptă
măsurile legislative și alte măsuri care se pot dovedi necesare
pentru a asigura un nivel adecvat de transparență în ceea ce
privește finanțarea organizațiilor sportive care sunt
susținute financiar de către partea respectivă. 2 Fiecare parte ia în considerare
posibilitatea de a sprijini organizațiile sportive în combaterea
manipulării competițiilor sportive, inclusiv prin finanțarea
mecanismelor adecvate. 3 Fiecare parte ia în considerare,
dacă este cazul, retragerea sprijinului financiar sau posibilitatea de a
invita organizațiile sportive să retragă sprijinul financiar
acordat părților interesate din cadrul unei competiții care au
fost sancționate pentru manipularea competițiilor sportive, pe durata
aplicării respectivei sancțiuni. 4 Acolo unde este cazul, fiecare
parte ia măsuri pentru a reține integral sau parțial sprijinul
financiar sau de altă natură, dar legat de activitățile
sportive, acordat unor organizații sportive care nu aplică în
practică reglementările de combatere a manipulării
competițiilor sportive. Articolul 9 – Măsuri privind autoritatea de reglementare a
pariurilor sau alte autorități responsabile 1 Fiecare parte desemnează una
sau mai multe autorități responsabile, care, conform legislației
părții, sunt însărcinate cu implementarea reglementărilor
privind pariurile sportive și cu aplicarea măsurilor relevante de
combatere a manipulării competițiilor sportive în raport cu pariurile
sportive; aceste sarcini includ, în funcție de situație,
următoarele: a schimbul de informații,
în timp util, cu alte autorități competente sau cu o platformă
națională care se ocupă de pariurile sportive ilegale,
neregulamentare sau suspecte, precum și de încălcări ale
reglementărilor menționate sau instituite în conformitate cu prezenta
convenție; b limitarea ofertei de pariuri
sportive, în urma consultării cu organizațiile sportive
naționale și cu operatorii de pariuri sportive, excluzându-se în
special competițiile sportive: – care sunt concepute pentru
persoanele cu vârsta sub 18 de ani; sau – în
cazul cărora condițiile de organizare și/sau recompensele cu
caracter sportiv sunt insuficiente; c comunicarea cu
anticipație a informațiilor cu privire la tipurile și obiectul
ofertei de pariuri sportive organizatorilor de competiții, pentru a-i
sprijini în efortul de a identifica și gestiona riscurile de manipulare a
competițiilor lor; d utilizarea sistematică
în cadrul pariurilor sportive a mijloacelor de plată care permit
urmărirea fluxurilor financiare peste un anumit prag, stabilit de fiecare
parte, în special în ceea ce privește inițiatorii, destinatarii
și sumele; e elaborarea unor mecanisme,
în colaborare cu organizațiile sportive și între acestea, precum
și, dacă este cazul, în colaborare cu operatorii de pariuri,
destinate să împiedice părțile interesate din cadrul
competițiilor să parieze pe competiții sportive care
încalcă regulile relevante din sport sau legislația în vigoare; f suspendarea
pariurilor, în conformitate cu legislația internă, aferente
competițiilor pentru care s-a emis o alertă în acest sens. 2 Fiecare parte comunică
Secretariatului General al Consiliului Europei denumirea și adresa
autorității sau autorităților desemnate în temeiul
alineatului (1) de la prezentul articol. Articolul 10 — Operatorii de
pariuri sportive 1 Fiecare parte adoptă
măsurile legislative sau de altă natură care se pot dovedi
necesare pentru a preveni conflictele de interese și utilizarea
abuzivă a informațiilor privilegiate de către persoane fizice
sau juridice implicate în furnizarea de oferte de pariuri sportive, în special
prin restricții cu privire la: a posibilitatea ca persoanele
fizice sau juridice implicate în furnizarea de oferte de pariuri sportive
să parieze pe propriile produse; b abuzul de poziția de
sponsor sau coproprietar al unei organizații sportive pentru a facilita
manipularea unei competiții sportive sau pentru a utiliza în mod abuziv
informații privilegiate; c posibilitatea ca
părțile interesate din cadrul competițiilor să participe la
determinarea cotelor pariurilor propuse pentru competiția în care sunt
implicate; d posibilitatea ca orice
operator de pariuri sportive care controlează o competiție, orice
organizator sau parte interesată, precum și orice operator de pariuri
sportive care este controlat de un astfel de organizator de competiție sau
parte interesată să ofere pariuri pe competiția în care este
implicat acest organizator sau această parte interesată. 2 Fiecare parte își
încurajează proprii operatori de pariuri sportive și, prin
intermediul acestora, organizațiile internaționale de operatori de
pariuri sportive să-și sensibilizeze proprietarii și
angajații cu privire la consecințele și combaterea
manipulării competițiilor sportive, prin educație, formare
și diseminare de informații. 3 Fiecare parte adoptă
măsurile legislative sau de altă natură care se pot dovedi
necesare pentru a-i obliga pe operatorii de pariuri sportive să informeze
neîntârziat autoritatea de reglementare a pariurilor sau oricare altă
autoritate responsabilă sau platforma națională competentă
în legătură cu pariurile neregulamentare sau suspecte. Articolul 11 — Combaterea
pariurilor sportive ilegale 1 În vederea combaterii
manipulării competițiilor sportive, fiecare parte analizează
cele mai potrivite mijloace de luptă împotriva operatorilor de pariuri
sportive ilegale și ia în considerare adoptarea de măsuri în
conformitate cu legislația aplicabilă din fiecare jurisdicție,
cum ar fi: a închiderea sau
restricționarea directă și indirectă a accesului la
operatorii de pariuri sportive ilegale la distanță și închiderea
operatorilor de pariuri sportive ilegale care dispun de o rețea
fizică din jurisdicția părții; b blocarea fluxurilor
financiare dintre operatorii de pariuri sportive ilegale și consumatori; c interzicerea
publicității pentru operatorii de pariuri sportive ilegale; d creșterea gradului de
sensibilizare a consumatorilor cu privire la riscurile asociate pariurilor
sportive ilegale. Capitolul
III — Schimbul de informații Articolul 12 – Schimbul de informații între autoritățile
publice competente, organizațiile sportive și operatorii de pariuri
sportive 1 Fără a aduce atingere
dispozițiilor articolului 14, fiecare parte facilitează, la
nivel național și internațional și în conformitate cu
legislația sa internă, schimburile de informații între autoritățile
publice competente, organizațiile sportive, organizatorii de
competiții sportive, operatorii de pariuri sportive și platformele
naționale. În mod concret, fiecare parte se angajează să
instituie mecanisme pentru partajarea informațiilor relevante atunci când
astfel de informații ar putea ajuta la efectuarea evaluării de risc
menționate la articolul 5, mai precis furnizarea în avans pentru
organizatorii de competiții a unor informații cu privire la tipurile
și obiectul ofertei de pariuri, precum și la inițierea sau
derularea investigațiilor sau procedurilor privind manipularea
competițiilor sportive. 2 La cerere, destinatarul unor astfel
de informații procedează, neîntârziat și în conformitate cu
legislația internă, la informarea organizației sau a
autorității care i-a comunicat informațiile în
legătură cu măsurile de follow-up luate ca urmare a respectivei
comunicări. 3 Fiecare parte analizează
posibile moduri de dezvoltare sau consolidare a cooperării și
schimbului de informații în contextul combaterii pariurilor sportive
ilegale, după cum prevede articolul 11 din prezenta convenție. Articolul 13 - Platforma
națională 1 Fiecare parte identifică o
platformă națională pentru combaterea manipulării
competițiilor sportive. Platforma națională trebuie, printre
altele, ca, în conformitate cu legislația națională: a să îndeplinească
rolul de centru de informații, care colectează și
diseminează informații relevante pentru combaterea manipulării
competițiilor sportive având ca destinatari organizațiile și
autoritățile competente; b să coordoneze lupta
împotriva manipulării competițiilor sportive; c să primească,
să centralizeze și să analizeze informații cu privire la
pariuri neregulamentare și suspecte efectuate pe competiții sportive
care au loc pe teritoriul părții respective și, dacă este
cazul, să emită alerte; d să transmită
autorităților publice sau organizațiilor sportive și/sau
operatorilor de pariuri sportive informații referitoare la posibile
încălcări ale legislației sau ale reglementărilor din
domeniul sportului menționate în prezenta convenție; e să coopereze cu toate
organizațiile și autoritățile relevante la nivel
național și internațional, inclusiv cu platformele
naționale ale altor state. 2 Fiecare parte comunică
Secretariatului General al Consiliului Europei denumirea și adresa
platformei naționale. Articolul 14 – Protecția
datelor cu caracter personal 1 Fiecare parte adoptă
măsurile legislative și de altă natură care se pot dovedi
necesare pentru a se asigura că toate acțiunile de combatere a
manipulării competițiilor sportive respectă normele și
standardele naționale și internaționale relevante în materie de
protecție a datelor cu caracter personal, în special în cadrul schimbului
de informații prevăzut de prezenta convenție. 2 Fiecare parte adoptă
măsurile legislative sau de altă natură necesare pentru a
garanta că organizațiile și autoritățile publice care
intră sub incidența prezentei convenții iau măsurile ce se
impun pentru a asigura că, atunci când se colectează, se
prelucrează și se face schimb de date cu caracter personal,
indiferent de natura acestor schimburi de informații, se acordă
importanța cuvenită principiilor legalității, caracterului
adecvat, relevanței și corectitudinii, precum și
securității datelor și drepturilor persoanelor vizate. 3 Fiecare parte prevede în
legislația sa că autoritățile și organizațiile
publice vizate de prezenta convenție trebuie să se asigure că
schimbul de date efectuat în scopul aplicării prezentei convenții nu
depășește nivelul minim necesar pentru îndeplinirea obiectivelor
declarate ale schimbului. 4 Fiecare parte invită
diferitele autorități și organizații publice care
intră sub incidența prezentei convenții să furnizeze
mijloacele tehnice necesare pentru a asigura securitatea datelor transmise
și pentru a garanta fiabilitatea și integritatea acestora, precum
și disponibilitatea și integritatea sistemelor de schimb de date
și identificarea utilizatorilor acestora. Capitolul
IV — Dreptul penal material și cooperarea în materie de aplicare a legii Articolul 15 - Infracțiuni
legate de manipularea competițiilor sportive 1 Fiecare parte se asigură
că legislația sa națională permite sancționarea
penală a manipulării competițiilor sportive atunci când aceasta
implică practici coercitive, frauduloase sau de corupție, conform
definițiilor din legislația internă. Articolul 16 – Spălarea banilor rezultați din
infracțiuni legate de manipularea competițiilor sportive 1 Fiecare parte adoptă
măsuri legislative sau de altă natură care se pot dovedi necesare
pentru a considera drept infracțiuni, conform legislației interne,
faptele menționate la articolul 9 alineatele (1) și (2) din
Convenția Consiliului Europei privind spălarea, depistarea,
sechestrarea și confiscarea veniturilor provenite din săvârșirea
de infracțiuni și privind finanțarea terorismului (STCE nr. 198,
2005), la articolul 6 alineatul (1) din Convenția Națiunilor
Unite împotriva criminalității transnaționale organizate (2000)
sau la articolul 23 alineatul (1) din Convenția Națiunilor Unite
împotriva corupției (2003), în condițiile menționate la
articolele respective, atunci când infracțiunea principală
generatoare de profit este una dintre cele menționate la articolele 15
și 17 din prezenta convenție și, în orice caz, în cazuri de
extorcare, corupție și fraudă. 2 Atunci când decide cu privire la
gama de infracțiuni considerate drept infracțiuni principale, conform
celor menționate la alineatul (1), fiecare parte poate stabili, în
conformitate cu legislația sa internă, modul în care va defini aceste
infracțiuni și natura elementelor care fac ca respectivele
infracțiuni să fie considerate grave. 3 Fiecare parte ia în considerare
posibilitatea de a include manipularea competițiilor sportive în cadrul de
prevenire a spălării banilor, impunându-le operatorilor de pariuri
sportive să aplice cerințe privind obligația de
diligență în raport cu clienții, păstrarea evidențelor
și raportarea. Articolul 17 – Complicitatea 1 Fiecare parte adoptă
măsuri legislative și de altă natură care se pot dovedi
necesare pentru a considera ca infracțiune, conform legislației sale
interne, orice complicitate intenționată a comisiei față de
oricare dintre infracțiunile menționate la articolul 15 din
prezenta convenție. Articolul 18 - Răspunderea
persoanelor juridice 1 Fiecare parte adoptă
măsuri legislative sau de altă natură care pot dovedi necesare
pentru a se asigura că persoanele juridice pot fi trase la răspundere
pentru infracțiuni precum cele menționate la articolele 15-17 din
prezenta convenție, comise în beneficiul lor de orice persoană
fizică, acționând fie individual, fie ca membru al unui organism al
persoanei juridice, care deține o poziție de conducere în cadrul
persoanei juridice, pe baza: a unei împuterniciri din
partea persoanei juridice; b prerogativei de a lua
decizii în numele persoanei juridice; c prerogativei de a exercita
controlul în cadrul persoanei juridice. 2 Sub rezerva principiilor juridice
ale părții, răspunderea unei persoane juridice poate fi
penală, civilă sau administrativă. 3 Cu excepția cazurilor
prevăzute deja la alineatul (1), fiecare parte adoptă măsurile
necesare pentru a se asigura că o persoană juridică poate fi
trasă la răspundere atunci când, în lipsa unei supravegheri sau a
unui control din partea unei persoane fizice menționate la alineatul (1),
a fost posibilă săvârșirea unei infracțiuni menționate
la articolele 15 - 17 din prezenta convenție, în beneficiul persoanei
juridice respective, de către o persoană fizică supusă
autorității acesteia. 4 Această răspundere nu
aduce atingere răspunderii penale a persoanelor fizice care au
înfăptuit infracțiunea. Capitolul
V — Competența, procedura penală și măsurile de aplicare Articolul 19 – Competența 1 Fiecare parte adoptă
măsuri legislative și de altă natură care se pot dovedi
necesare pentru a stabili competența în privința infracțiunilor
prevăzute la articolele 15-17 din prezenta convenție atunci când
infracțiunea este comisă: a pe teritoriul său; sau b la bordul unei nave care
arborează pavilionul său; sau c la bordul unei aeronave
înmatriculate în conformitate cu legislația sa; sau d de către unul dintre
resortisanții săi sau de către o persoană având
reședința obișnuită pe teritoriul său. 2 Fiecare stat sau Uniunea
Europeană poate, la momentul semnării sau cu ocazia depunerii
instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare, printr-o
declarație adresată Secretariatului General al Consiliului Europei,
să declare că își rezervă dreptul de a nu aplica sau de a
aplica doar în anumite cazuri sau condiții regulile privind
competența prevăzute la alineatul (1) de la prezentul articol. 3 Fiecare parte ia măsurile
legislative sau de altă natură care se dovedesc necesare pentru a
stabili competența în privința infracțiunilor menționate la
articolele 15-17 din prezenta convenție în cazul în care un presupus autor
al unei infracțiuni se află pe teritoriul său și nu poate
fi extrădat către o altă parte pe baza cetățeniei
sale. 4 Dacă mai multe părți
își revendică competența cu privire la o presupusă
infracțiune, conform celor menționate la articolele 15-17 din
prezenta convenție, părțile implicate se consultă reciproc,
acolo unde este cazul, cu scopul de a determina cea mai adecvată
instanță competentă în vederea urmăririi penale. 5 Fără a aduce atingere
normelor generale de drept internațional, prezenta convenție nu
exclude nicio competență penală, civilă și
administrativă exercitată de către o parte în conformitate cu
legislația sa internă. Articolul 20 — Măsuri
pentru păstrarea probelor electronice 1 Fiecare parte adoptă
măsuri legislative sau de altă natură pentru a asigura
păstrarea probelor electronice, între altele prin conservarea rapidă
a datelor stocate pe calculator, conservarea și divulgarea rapidă a
datelor privind traficul, comenzile efectuate, percheziționarea și
confiscarea datelor informatice stocate, colectarea în timp real a datelor
privind traficul și interceptarea datelor privind conținutul, în
conformitate cu legislația sa internă, atunci când cercetează
infracțiuni din categoria celor menționate la articolele 15-17 din
prezenta convenție. Articolul 21 – Măsuri de
protecție 1 Fiecare parte ia în considerare
adoptarea unor măsuri juridice care se pot dovedi necesare pentru a
asigura o protecție eficientă a: a persoanelor care
furnizează, cu bunăcredință și din motive întemeiate,
informații cu privire la infracțiuni din categoria celor
menționate la articolele 15-17 din prezenta convenție sau care
cooperează în alte moduri cu autoritățile responsabile de
cercetare sau de urmărirea penală; b martorilor care depun
mărturie cu privire la aceste infracțiuni; c atunci când este necesar,
membrilor de familie ai persoanelor menționate la literele (a) și
(b). Capitolul
VI — Sancțiuni și măsuri Articolul 22 — Sancțiuni
penale împotriva persoanelor fizice 1 Fiecare parte ia măsurile
legislative sau de altă natură necesare pentru a se asigura că
infracțiunile din categoriile celor menționate la articolele 15-17
din prezenta convenție, atunci când sunt comise de persoane fizice, atrag
sancțiuni efective, proporționale și disuasive, inclusiv
sancțiuni pecuniare, în funcție de gravitatea infracțiunii
comise. Aceste sancțiuni includ pedepse privative de libertate care pot
duce la extrădare, conform definițiilor din legislația
internă. Articolul 23 — Sancțiuni
împotriva persoanelor juridice 1 Fiecare parte ia măsurile
legislative sau de altă natură necesare pentru a se asigura că
persoanele juridice considerate responsabile în temeiul articolul 18 sunt
supuse unor sancțiuni efective, proporționale și disuasive,
inclusiv sancțiuni pecuniare și, eventual, alte măsuri, cum ar
fi: a măsuri de
interdicție temporară sau permanentă de a exercita o activitate
comercială; b punerea sub supraveghere
judiciară; c o măsură
judiciară de lichidare. Articolul 24 – Sancțiuni
administrative 1 Pentru faptele care intră sub
incidența legislației sale interne, fiecare parte adoptă,
după caz, măsuri legislative sau de altă natură care s-ar putea
dovedi necesare pentru a pedepsi încălcările constatate în
conformitate cu prezenta convenție, prin sancțiuni și
măsuri efective, proporționale și disuasive, în urma unor
proceduri inițiate de autoritățile administrative ale căror
decizii pot conduce la inițierea unor acțiuni în fața unei
instanțe competente. 2 Fiecare parte se asigură
că se aplică măsuri administrative, demers ce poate fi
încredințat autorității de reglementare a pariurilor sau altor
autorități responsabile, în conformitate cu legislația
internă. Articolul 25 – Sechestrarea și
confiscarea 1 Fiecare parte ia măsurile
legislative sau de altă natură necesare, în conformitate cu
legislația internă, pentru a permite sechestrarea și
confiscarea: a bunurilor, documentelor
și altor instrumente utilizate sau care se intenționează a fi
utilizate pentru a comite infracțiuni din categoria celor menționate
la articolele 15-17 din prezenta convenție; b produselor provenite din
săvârșirea acestor infracțiuni sau a bunurilor având o valoare echivalentă
acestor produse. Capitolul
VII — Cooperarea internațională în materie judiciară sau
extrajudiciară Articolul 26 — Măsuri în vederea
cooperării internaționale în materie penală 1 Părțile cooperează
între ele, în conformitate cu prevederile prezentei convenții și cu
instrumentele și acordurile internaționale și regionale
relevante aplicabile convenite pe baza legislației uniforme sau reciproce
și în acord cu legislația lor internă, în cea mai mare
măsură posibilă, în cadrul investigațiilor, urmăririlor
penale și procedurilor judiciare întreprinse în legătură cu
infracțiunile menționate la articolele 15-17 din prezenta
convenție, inclusiv sechestrarea și confiscarea. 2 Părțile cooperează
în cea mai mare măsură posibilă, în conformitate cu tratatele
relevante aplicabile la nivel internațional, regional și bilateral
privind extrădarea și asistența reciprocă în materie
penală și în conformitate cu legislația lor internă, în
legătură cu infracțiunile menționate la articolele 15-17
din prezenta convenție. 3 În materie de cooperare
internațională, dacă dubla incriminare este impusă ca o
condiție, se consideră ca fiind îndeplinită, indiferent
dacă legile statului solicitat plasează sau nu infracțiunea în
aceeași categorie de infracțiuni sau utilizează același
termen pentru a denumi infracțiunea ca și statul solicitant, atunci
când fapta care a stat la baza infracțiunii pentru care se solicită
asistența judiciară reciprocă sau extrădarea este o infracțiune
conform legislației ambelor părți. 4 Dacă o parte care
condiționează extrădarea sau asistența juridică
reciprocă în materie penală de existența unui tratat
primește o cerere de extrădare sau de asistență
juridică în materie penală de la o altă parte cu care nu a
încheiat un astfel de tratat, partea respectivă poate, acționând în
deplină conformitate cu obligațiile asumate în temeiul
legislației internaționale și în condițiile prevăzute
de legislația sa internă, să considere prezenta convenție
drept bază legală pentru extrădare sau asistență
juridică reciprocă în materie penală în legătură cu
infracțiunile menționate la articolele 15-17 din prezenta
convenție. Articolul 27 — Alte
măsuri de cooperare internațională în ceea ce privește
prevenirea 1 Fiecare parte se
străduiește să integreze, după caz, prevenirea și
combaterea manipulării competițiilor sportive în programele de
asistență pentru statele terțe. Articolul 28 — Cooperarea
internațională cu organizațiile sportive internaționale 1 Fiecare parte, în conformitate cu
legislația sa internă, cooperează cu organizațiile sportive
internaționale în lupta împotriva manipulării competițiilor
sportive. Capitolul
VIII – Monitorizare (follow up) Articolul 29 – Furnizarea de
informații 1 Fiecare parte comunică
Secretariatului General al Consiliului Europei, într-una dintre limbile
oficiale ale Consiliului Europei, toate informațiile relevante privind
aspecte legislative și alte măsuri luate de către aceasta în
scopul respectării termenilor prezentei convenții. Articolul 30 – Comitetul de
monitorizare al Convenției 1 În sensul prezentei convenții,
se înființează comitetul de monitorizare (follow up) al
convenției. 2 Fiecare parte poate fi
reprezentată în comitetul de monitorizare al convenției de unul sau
mai mulți delegați, inclusiv de reprezentanți ai
autorităților publice responsabile de sport, de aplicarea legii sau
de reglementarea pariurilor. Fiecare parte are dreptul la un vot. 3 Adunarea parlamentară a
Consiliului Europei, precum și alte comitete interguvernamentale relevante
ale Consiliului Europei, desemnează fiecare câte un reprezentant în cadrul
comitetului de monitorizare al convenției, pentru a contribui la o
abordare multidisciplinară și multisectorială. Comitetul de
monitorizare al convenției poate, dacă este cazul, să invite,
prin decizie unanimă, orice stat care nu este parte la convenție
și orice organizație sau organism internațional să fie
reprezentat la reuniunile sale de către un observator. Reprezentanții
numiți în temeiul prezentului alineat participă la reuniunile comitetului
de monitorizare al convenției, fără drept de vot. 4 Reuniunile comitetului de
monitorizare al convenției sunt convocate de Secretariatul General al
Consiliului Europei. Prima sa reuniune va avea loc cât mai curând posibil
și, în orice caz, în termen de un an de la data intrării în vigoare a
convenției. Comitetul se întrunește ori de câte ori este
convocată o reuniune de către cel puțin o treime din
părți sau de către secretariatul general. 5 Sub rezerva prevederilor prezentei
convenții, comitetul de monitorizare al convenției stabilește
și adoptă prin consens propriul regulament de procedură. 6 În îndeplinirea funcțiilor
sale, comitetul de monitorizare al convenției este asistat de
Secretariatul Consiliului Europei. Articolul 31 – Funcțiile
comitetului de monitorizare al convenției 1 Comitetul de monitorizare al
convenției este responsabil pentru monitorizarea punerii în aplicare a
prezentei convenții. 2 Comitetul de monitorizare al
convenției adoptă și modifică lista organizațiilor sportive
menționate la articolul 3 alineatul (2), asigurându-se, în
același timp, că aceasta este publicată în mod adecvat. 3 Mai precis, comitetul de
monitorizare al convenției poate: a să facă
recomandări părților privind măsurile care trebuie luate pentru
aplicarea prezentei convenții, în special cu privire la cooperarea
internațională; b dacă este cazul,
să formuleze recomandări pentru părți, în urma
publicării unei documentații explicative și a consultărilor
prealabile cu reprezentanți ai organizațiilor sportive și ai
operatorilor de pariuri sportive, în special cu privire la: – criteriile
care trebuie îndeplinite de către organizațiile sportive și
operatorii de pariuri sportive pentru a beneficia de schimbul de
informații menționat la articolul 12 alineatul (1) din prezenta
convenție; – alte
modalități de consolidare a cooperării operaționale dintre
autoritățile publice competente, organizațiile sportive și
operatorii de pariuri, astfel cum se menționează în prezenta
convenție; c să informeze
organizațiile internaționale relevante și publicul cu privire la
activitățile întreprinse în cadrul prezentei convenții; d să elaboreze un aviz
pentru Comitetul de Miniștri la cererea oricărui stat nemembru al
Consiliului Europei de a fi invitat de către Comitetul de Miniștri
să semneze convenția în temeiul articolul 32 alineatul (2). 4 Pentru a-și îndeplini
misiunea, comitetul de monitorizare al convenției poate, din proprie
inițiativă, să organizeze reuniuni ale experților. 5 Comitetul de monitorizare al
convenției, cu acordul prealabil al părților în cauză,
organizează vizite în statele care sunt părți la convenție. Capitolul
IX – Dispoziții finale Articolul 32 - Semnarea și
intrarea în vigoare 1 Prezenta convenție este
deschisă spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei, celorlalte
state care sunt părți la Convenția culturală
europeană, Uniunii Europene și statelor nemembre care au participat
la elaborarea sa sau care beneficiază de statutul de observator în cadrul
Consiliului Europei. 2 Prezenta convenție este, de
asemenea, deschisă spre semnare oricărui alt stat care nu este membru
al Consiliului Europei, la invitația Comitetului de Miniștri. Decizia
de a invita un stat nemembru să semneze convenția se ia cu
majoritatea prevăzută la articolul 20 litera (d) din Statutul
Consiliului Europei și prin votul unanim al reprezentanților statelor
contractante îndreptățite să facă parte din Comitetul de
Miniștri, după consultarea comitetului de monitorizare al
convenției, odată ce a fost înființat. 3 Prezenta convenție este
supusă ratificării, acceptării sau aprobării. Instrumentele
de ratificare, acceptare sau aprobare se depun la Secretariatul General al
Consiliului Europei. 4 Prezenta convenție intră
în vigoare în prima zi a lunii următoare expirării perioadei de trei
luni de la data la care cinci părți semnatare, dintre care cel
puțin trei sunt state membre ale Consiliului Europei, își
exprimă consimțământul de a fi legate prin convenție în
conformitate cu prevederile de la alineatele (1), (2) și (3). 5 Pentru orice stat semnatar sau
pentru Uniunea Europeană care își exprimă ulterior
consimțământul de a fi legat prin prezenta convenție, aceasta
intră în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării
perioadei de trei luni de la data exprimării consimțământului de
a fi legat prin convenție în conformitate cu prevederile alineatelor (1),
(2) și (3). 6 O parte contractantă care nu
este membră a Consiliului Europei contribuie la finanțarea
comitetului de monitorizare al convenției într-un mod care urmează a
fi stabilit de Comitetul de Miniștri, după consultarea
părții respective. Articolul 33 — Efecte ale
convenției și relația cu alte instrumente internaționale 1 Prezenta convenție nu
afectează drepturile și obligațiile părților care
decurg din convenții multilaterale internaționale referitoare la
problematici specifice. Mai precis, prezenta convenție nu schimbă
drepturile și obligațiile acestora care decurg din alte acorduri
încheiate în prealabil în ceea ce privește combaterea dopajului și în
conformitate cu obiectul și scopul prezentei convenții. 2 Prezenta convenție
completează, în special, acolo unde este cazul, tratatele
internaționale, multilaterale sau bilaterale dintre părți,
inclusiv dispozițiile: a Convenției europene
privind extrădarea (STE nr. 24, 1957); b Convenției europene
privind asistența judiciară reciprocă în materie penală
(STE nr. 30, 1959); c Convenției privind
spălarea, depistarea, sechestrarea și confiscarea veniturilor
provenite din săvârșirea de infracțiuni (STE nr. 141, 1990); d Convenției Consiliului
Europei privind spălarea, depistarea, sechestrarea și confiscarea
veniturilor provenite din săvârșirea de infracțiuni și
privind finanțarea terorismului (STCE nr. 198, 2005). 3 Părțile la convenție
pot încheia tratate bilaterale sau multilaterale privind problematica
abordată în prezenta convenție, cu scopul de a completa sau consolida
prevederile acesteia sau de a facilita aplicarea principiilor cuprinse în acest
document. 4 Dacă două sau mai multe
părți au încheiat deja un tratat privind chestiunile abordate în
prezenta convenție sau au stabilit altfel de relații cu privire la
aceste aspecte, părțile respective sunt totodată
îndreptățite să aplice respectivul tratat sau să
reglementeze relațiile respective în consecință. Cu toate
acestea, atunci când stabilesc relații în ceea ce privește aspectele
tratate în prezenta convenție într-un alt mod decât cel prevăzut în
aceasta, părțile trebuie să procedeze într-un mod care nu
contrazice obiectivele și principiile convenției. 5 Nicio prevedere din prezenta
convenție nu aduce atingere altor drepturi, restricții,
obligații și responsabilități ale părților. Articolul 34 – Condiții
și garanții 1 Fiecare parte se asigură
că stabilirea, implementarea și aplicarea competențelor și
procedurilor prevăzute la capitolele II-VII sunt supuse condițiilor
și garanțiilor prevăzute în temeiul legislației interne,
care prevede o protecție adecvată a drepturilor și
libertăților omului, inclusiv a drepturilor care decurg în temeiul
obligațiilor pe care și le-a asumat în temeiul Convenției pentru
apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
al Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice
din 1966, precum și al altor instrumente internaționale aplicabile în
domeniul drepturilor omului. Legislația internă trebuie să
integreze principiul proporționalității. 2 Dacă este cazul, în
funcție de natura procedurilor sau competențelor respective, aceste
condiții și garanții includ, printre altele, supravegherea
judiciară sau alt tip de supraveghere independentă, motivele care
justifică aplicarea, precum și limitarea sferei și a duratei de
aplicare a acestor competențe și proceduri. 3 În măsura în care acest lucru
este compatibil cu interesul public, în special în ceea ce privește buna
administrare a justiției, fiecare parte ia în considerare impactul
competențelor și procedurilor menționate la aceste capitole
asupra drepturilor, responsabilităților și intereselor legitime
ale părților terțe. Articolul 35 - Aplicarea
teritorială 1 Orice stat al Uniunii Europene
poate, la momentul semnării sau al depunerii instrumentelor de ratificare,
de acceptare sau de aprobare, să precizeze teritoriul sau teritoriile unde
se va aplica convenția. 2 Fiecare parte poate, la orice
dată ulterioară, printr-o declarație adresată
Secretariatului General al Consiliului Europei, să extindă aplicarea
prezentei convenții la orice alt teritoriu specificat în declarație de
ale cărui relații internaționale este răspunzătoare
sau în numele căruia este autorizată să își asume
obligații. În cazul acestui teritoriu, convenția intră în
vigoare în prima zi a lunii care urmează după expirarea unei perioade
de trei luni de la data primirii declarației de către Secretariatul
General. 3 Orice declarație
realizată în baza celor două aliniate precedente, cu privire la
teritoriul menționat în declarație, poate fi retrasă printr-o
notificare adresată Secretariatului General al Consiliului Europei.
Retragerea va deveni aplicabilă în prima zi a lunii care urmează
expirării perioadei de 3 luni de la data primirii acestei declarații
de către Secretariatul General. Articolul 36 - Clauza federală 1 Un stat federal își poate
rezerva dreptul de a-și asuma obligații în temeiul capitolelor II,
IV, V și VI din prezenta convenție în conformitate cu principiile
sale fundamentale care guvernează relația dintre administrația
sa centrală și statele constituente sau alte entități
teritoriale similare, cu condiția ca acesta să fie în continuare în
măsură să coopereze în temeiul capitolelor III și VII. 2 Atunci când își rezervă
un drept în temeiul alineatului (1), un stat federal nu poate aplica termenii
respectivi pentru a exclude sau a-și diminua substanțial
obligațiile referitoare la asigurarea măsurilor prevăzute la
capitolele III și VII. Indiferent de situație, el trebuie să
prevadă modalități ample și eficiente de aplicare a
măsurilor respective. 3 În ceea ce privește
prevederile prezentei convenții, a căror aplicare intră în sfera
de competență a fiecărui stat constituent sau a altor
entități teritoriale similare care nu sunt obligate de sistemul
constituțional al federației să ia măsuri legislative,
guvernul federal informează autoritățile competente ale acestor
state cu privire la prevederile menționate și își dă un
aviz favorabil în acest sens, încurajându-le să ia măsurile adecvate
în vederea aplicării acestora. Articolul 37 - Rezerve 1 Prin notificare scrisă
adresată Secretariatului General al Consiliului Europei, orice stat sau
Uniunea Europeană poate, în momentul semnării sau în momentul
depunerii instrumentului său de ratificare, de acceptare sau de aprobare,
să declare că se prevalează de rezervele prevăzute la
articolul 19 alineatul (2) și la articolul 36 alineatul (1). Nu
se admite nicio altă rezervă. 2 O parte care a formulat o
rezervă în conformitate cu alineatul (1) o poate retrage în totalitate sau
parțial adresând o notificare Secretariatului General al Consiliului
Europei. Retragerea intră în vigoare la data primirii notificării de
către Secretariatul General. Dacă notificarea precizează că
retragerea unei rezerve intră în vigoare la o dată precisă
și dacă această dată este ulterioară datei la care
notificarea a fost primită de către Secretariatul General, retragerea
intră în vigoare la data ulterioară respectivă. 3 O parte care a formulat o
rezervă retrage această rezervă, în totalitate sau parțial,
imediat ce împrejurările permit acest lucru. 4 Secretariatul General al
Consiliului Europei poate solicita periodic din partea părților care
au depus una sau mai multe rezerve detalii cu privire la perspectivele
retragerii acestor rezerve. Articolul 38 - Amendamente 1 Amendamente la articolele prezentei
convenții pot fi propuse de oricare dintre părți, de comitetul
de monitorizare al convenției sau de Comitetul de Miniștri al
Consiliului Europei. 2 Orice propunere de amendament
trebuie comunicată Secretariatului General al Consiliului Europei și
transmisă de către acesta părților în cauză, statelor
membre ale Consiliului Europei, statelor nemembre care au participat la
elaborarea prezentei convenții sau care beneficiază de statutul de
observator pe lângă Consiliul Europei, Uniunii Europene, oricărui
stat care a fost invitat să semneze prezenta convenție și comitetului
de monitorizare al convenției, cu cel puțin două luni înainte de
reuniunea în cadrul căreia amendamentul urmează a fi analizat.
Comitetul de monitorizare al convenției transmite Comitetului de
Miniștri un aviz cu privire la amendamentul propus. 3 Comitetul de Miniștri
examinează propunerea de amendament și orice aviz transmis de
către comitetul de monitorizare al convenției și poate adopta
amendamentul cu majoritatea prevăzută la articolul 20 litera (d)
din Statutul Consiliului Europei. 4 Textul oricărui amendament
adoptat de Comitetul de Miniștri în conformitate cu alineatul (3) de la
prezentul articol se transmite părților pentru acceptare. 5 Orice amendament adoptat în
conformitate cu alineatul (3) de la prezentul articol intră în vigoare în
prima zi a lunii de după expirarea perioadei de o lună de la data la
care toate părțile au informat Secretariatul General despre
acceptarea amendamentului în urma desfășurării procedurilor lor
interne. 6 Dacă un amendament a fost
adoptat de Comitetul de Miniștri, dar nu a intrat încă în vigoare în
conformitate cu alineatul (5), un stat sau Uniunea Europeană nu își
poate exprima consimțământul de a fi legat prin convenție
fără acceptarea în același timp a amendamentului. Articolul 39 – Soluționarea diferendelor 1 Comitetul de monitorizare al
convenției, în strânsă cooperare cu comitetele interguvernamentale
relevante ale Consiliului Europei, este informat cu privire la orice
dificultăți legate de interpretarea și aplicarea prezentei convenții. 2 În cazul unui diferend între
părți cu privire la interpretarea sau aplicarea prezentei
convenții, acestea caută să soluționeze diferendul prin
negociere, conciliere sau arbitraj, sau orice alte mijloace pașnice, la
alegerea lor. 3 Comitetul de Miniștri al
Consiliului Europei poate stabili procedurile de soluționare a
diferendelor care pot fi utilizate de către părți, sub rezerva
consimțământului acestora. Articolul 40 – Denunțarea 1 Fiecare parte poate denunța
oricând prezenta convenție printr-o notificare adresată
Secretariatului General al Consiliului Europei. 2 Această denunțare devine
efectivă în prima zi a lunii care urmează expirării unei
perioade de trei luni de la data primirii notificării de către
Secretariatul General. Articolul 41 – Notificarea 1 Secretariatul General al
Consiliului Europei informează părțile, statele membre ale
Consiliului Europei, celelalte state părți la Convenția
culturală europeană, statele nemembre care au participat la
elaborarea prezentei convenții sau care beneficiază de statutul de
observator pe lângă Consiliul Europei, Uniunea Europeană și
orice stat care a fost invitat să semneze prezenta convenție în
conformitate cu prevederile articolul 32 în legătură cu: a orice semnare; b depunerea oricărui
instrument de ratificare, acceptare sau aprobare; c orice dată de intrare
în vigoare a prezentei convenții conform articolului 32; d orice rezervă și
orice retragere a unei rezerve formulate în conformitate cu articolul 37; e orice declarație
făcută în conformitate cu articolele 9 și 13; f orice alt act, notificare
sau comunicare în legătură cu prezenta convenție. Drept care subsemnații, pe deplin
autorizați, au semnat prezenta convenție. Încheiată la Magglingen/Macolin, în data de
18 septembrie 2014, în limbile engleză și franceză, ambele texte
fiind în egală măsură autentice, într-un singur exemplar, care
va fi depus în arhivele Consiliului Europei. Secretariatul General al
Consiliului Europei transmite câte o copie certificată pentru conformitate
fiecărui stat membru al Consiliului Europei, statelor nemembre care au
participat la elaborarea prezentei convenții sau care beneficiază de
statutul de observator pe lângă Consiliul Europei, Uniunii Europene
și fiecărui stat invitat să adere la prezenta convenție.