10.2.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 51/22

1.

subliniază că responsabilitatea pentru politica socială și de ocupare a forței de muncă revine în primul rând autorităților naționale sau regionale, că UE are o competență de coordonare în acest domeniu și că orice inițiativă a Uniunii privind standardele europene în domeniul salariilor trebuie să respecte principiul subsidiarității;

2.

reamintește că, în conformitate cu un sondaj Eurobarometru cu privire la atitudinile cetățenilor față de sărăcie, marea majoritate a acestora (73 %) consideră că ea este o problemă larg răspândită în țara lor și sunt în favoarea unor acțiuni urgente la nivel național (89 %) și la nivelul UE (74 %), care să soluționeze problema (1);

3.

susține că dreptul tuturor lucrătorilor la o remunerație echitabilă, care să le asigure lor, precum și familiilor lor un nivel de trai satisfăcător este prevăzut în Carta socială europeană, care a fost acceptată de aproape toate statele membre ale UE;

4.

consideră că legitimitatea democratică a Uniunii Europene va fi consolidată dacă cetățenii europeni vor recunoaște că se veghează inclusiv la respectarea principiului progresului social atunci când ocuparea forței de muncă și dimensiunea socială sunt pe deplin luate în considerare în ciclul anual de coordonare a politicii economice (semestrul european), alături de promovarea creșterii economice;

5.

reamintește că UE s-a angajat să îndeplinească Obiectivele de dezvoltare ale mileniului ale ONU și să pună în aplicare rezoluția care a instituit cel de al doilea deceniu al ONU pentru eradicarea sărăciei (2008-2017);

6.

ia act de faptul că Convenția OIM nr. C94 privind clauzele de muncă în contractele publice este în prezent obligatorie în nouă state membre ale UE și aplicată în mod voluntar în alte câteva. Cu toate acestea, eventualele incoerențe juridice între Convenția OIM C94 și Tratatul UE trebuie clarificate;

7.

ia act de apelurile lansate de Parlamentul European în ceea ce privește chestiunea salariului minim (2), inclusiv ultima sa invitație, prin care îndeamnă Comisia Europeană „să analizeze toate opțiunile pentru consolidarea UEM și pentru a o face mai rezistentă și mai favorabilă creșterii, ocupării forței de muncă și stabilității, cu o dimensiune socială care să aibă ca scop protejarea economiei de piață sociale a UE și respectarea dreptului la negocieri colective, în cadrul căreia s-ar asigura coordonarea politicilor sociale ale statelor membre, inclusiv stabilirea unui mecanism privind salariul sau venitul minim care să corespundă fiecărui stat membru și să fie decis de fiecare stat membru” (3);

8.

afirmă că sărăcia și excluziunea socială împiedică o viață demnă, subminând prin urmare drepturile fundamentale ale persoanelor, și propune ca toate statele membre să le asigure o viață demnă – de exemplu prin servicii care garantează acest lucru – și să aplice politici, mai ales sociale și privind forța de muncă, care să instituie remunerații corecte pe tot parcursul vieții active;

9.

evidențiază caracterul prioritar al acestei chestiuni, având în vedere că sărăcia și inegalitățile sociale s-au acutizat de la începutul crizei economice din UE și că politicile axate exclusiv pe austeritate au agravat problema; numărul de persoane expuse riscului de sărăcie a sporit, cei afectați fiind în special femeile și copiii;

10.

subliniază faptul că atingerea obiectivului de reducere a sărăciei stabilit prin Strategia Europa 2020 pare compromisă, acesta trebuind să fie reevaluat cu ocazia viitoarei revizuiri a procesului Europa 2020, având în vedere că numărul persoanelor expuse riscului de sărăcie a crescut de la 114 milioane în 2009 la 124 de milioane în 2012 (4);

11.

salută faptul că cele mai multe dintre statele membre ale UE au o schemă de salariu minim stabilită prin lege sau convenită prin negocieri colective; Competența și responsabilitatea pentru chestiuni legate de formarea salariilor aparțin statelor membre și/sau partenerilor sociali de la nivel național. În consecință, trebuie respectate pe deplin autonomia partenerilor sociali și dreptul lor de a încheia contracte colective de muncă;

12.

subliniază că schemele de salariu minim variază considerabil și observă că, în unele țări, nivelul stabilit este sub 50 % din salariul median (5), și că sărăcia persoanelor încadrate în muncă constituie și ea o problemă tot mai mare;

13.

recunoaște rolul-cheie al negocierii colective în stabilirea salariului minim, dar subliniază că în multe sectoare și IMM-uri nu există acorduri sectoriale și că, prin urmare, anumite categorii de lucrători nu pot beneficia de acesta; solicită partenerilor sociali naționali să îmbunătățească dialogul social la nivel național, regional și local;

14.

reafirmă așadar că obiectivul ar trebui să constea în a încuraja statele membre să instituie un salariu echitabil orientativ, care să își propună utilizarea ca reper a unei valori egale cu 60 % din salariul median și plecând de la un buget de referință (6), adică o listă de bunuri și servicii de care are nevoie o persoană pentru a putea trăi la un nivel decent, precum și a unui set de termeni și condiții echitabile de lucru. În conformitate cu un studiu recent al Eurofound (7), în ipoteza stabilirii salariului minim la 60 % din salariul median național și luându-se în calcul cifrele din 2010, circa 16 % dintre lucrătorii din întreaga UE ar fi avut de câștigat;

15.

readuce în atenție activitatea desfășurată de rețeaua europeană a bugetelor de referință (European Reference Budgets Network) în vederea elaborării unei metodologii comune privind bugetele de referință în Europa, astfel încât conținutul acestora, ca de pildă coșul alimentar, să fie aproximativ același în toate statele membre;

16.

subliniază că datoria privată, care, în 2014, atingea în zona euro 126 % din PIB, în timp ce datoria publică se ridica la 92 % din PIB, constituie un factor care agravează declinul consumului și scăderea investițiilor; în acest context este de părere că grilele de salarizare echitabile au o mare pondere în stabilizarea economică și reprezintă instrumente esențiale ale competitivității bazate pe alte elemente decât prețurile, acționând așadar ca un motor important al creșterii economice și contribuind la evitarea stagnării; în plus, pentru ca veniturile gospodăriilor să devină mai sigure, ar trebui să se aibă în vedere introducerea unei proceduri de gestionare a supraîndatorării la nivel european, care ar viza, printre altele, condițiile de expropriere imobiliară a gospodăriilor;

17.

susține că un salariu echitabil înseamnă că sectorul public ar trebui să nu mai acorde deloc sau să acorde în mică măsură sprijin persoanelor care lucrează cu normă întreagă, prin scheme complementare sau credite fiscale, fapt care ar putea ajuta statele membre să își respecte obligațiile bugetare;

18.

propune ca reglementările privind salariul minim să fie examinate împreună cu condițiile de ocupare a locului de muncă, mai ales în cazul anumitor contracte de muncă flexibile;

19.

reafirmă că un salariu echitabil, precum și condițiile corecte de muncă și un sistem adecvat de protecție socială sunt câteva dintre premisele unei concurențe loiale între statele membre ale UE, astfel încât acestea să nu se saboteze reciproc prin „uniformizare în jos” și „dumping social”;

20.

subliniază faptul că acest aspect este deosebit de important din perspectiva Directivei privind lucrătorii detașați și a hotărârilor ulterioare ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, în urma cărora întreprinderile nu trebuie să respecte acordurile de la nivel sectorial privind salariul minim care nu au fost declarate general aplicabile (8);

21.

îndeamnă autoritățile naționale și regionale să implementeze pe deplin Directiva de punere în aplicare a Directivei privind detașarea lucrătorilor; așteaptă cu mare interes revizuirea – anunțată de Comisia Europeană – a legislației actuale privind lucrătorii detașați, care are ca scop combaterea dumpingului social și garantarea unei plăți egale pentru o muncă egală în aceleași condiții, pretutindeni în UE;

22.

consideră că dezbaterile suplimentare în acest domeniu ar putea să se bazeze în special pe articolele 9 și 156 din TFUE și că, pentru a garanta respectarea principiilor subsidiarității și proporționalității, ar trebui să aibă loc prin intermediul unor procese neconstrângătoare, precum metoda deschisă de coordonare, și în cadrul semestrului european, care a abordat deja chestiunile salariale;

23.

susține că tema salariilor echitabile ca factor economic ar putea fi abordată și în recomandările specifice fiecărei țări, care includ deja aspectul stabilirii nivelului salariilor în domeniul pieței forței de muncă și care tratează și aspectul moderării salariale;

24.

recunoaște că salariile minime variază considerabil între statele membre ale UE în care există un salariu minim și subliniază faptul că stabilirea de către acestea, prin lege sau prin negocieri colective – și în orice caz cu respectarea deplină a tradițiilor și practicilor respective –, a unor salarii considerate echitabile ar putea contribui la îndeplinirea obiectivului Strategiei Europa 2020 de a scoate 20 de milioane de persoane din sărăcie și excluziune socială;

25.

este de părere că salariile decente ar putea ajuta la combaterea nivelurilor inacceptabile de inegalitate din Europa, care constituie o amenințare pentru coeziunea socială, o problemă cu implicații politice și un risc pentru potențialul de creștere a UE pe viitor;

26.

subliniază că există exemple de bune practici în unele state membre, în care lucrătorii cu un venit scăzut reprezintă doar o mică parte din numărul total de angajați. În trei din aceste state membre – Suedia, Danemarca și Italia – nu există un salariu minim legal sau un acord colectiv de muncă cu aplicabilitate generală, însă formarea salariilor are tradiție și funcționează bine în practică (9);

27.

încurajează autoritățile locale și regionale din UE ca, în calitatea lor de angajatori, să preia inițiativa, asigurând salarii echitabile pentru angajații lor și le recomandă să facă schimb de bune practici la nivelul UE;

28.

apreciază în mod deosebit faptul că unele autorități publice de la nivel local și regional au utilizat politicile de achiziții publice pentru a încuraja contractanții să plătească salarii echitabile personalului lor, ba chiar solicitându-le acest lucru. În acest sens, ia act cu satisfacție de faptul că Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice, care va intra în vigoare în aprilie 2016, menționează în mod explicit că nu ar trebui împiedicată aplicarea unor condiții de muncă și de încadrare în muncă mai favorabile pentru lucrători (considerentul 37); de asemenea, se poate prevedea ca autoritățile contractante să nu poată utiliza numai prețul sau costul drept criteriu unic de atribuire a contractelor de achiziții publice (articolul 67. De asemenea, salută călduros hotărârea Curții de Justiție a UE în cauza C-115/14 (din 17 noiembrie 2015), care stipulează că legislația UE nu împiedică excluderea unui ofertant de la o procedură de atribuire a unui contract, dacă acesta refuză să se oblige să plătească personalului său cel puțin salariul minim (10).