12.6.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 195/30

1.

subliniază că, încă de la început, Agenda teritorială a UE (AT) a stabilit cadre politice orientate către acțiune, elaborate în scopul sprijinirii unei dezvoltări teritoriale policentrice a UE. Răspunderea pentru acțiunile politice le revine în principal autorităţilor locale şi regionale, statelor membre și instituțiilor europene;

2.

amintește că scopul AT este asigurarea orientărilor strategice pentru dezvoltarea teritorială, sprijinirea includerii dimensiunii teritoriale în diferite domenii ale politicii, la toate nivelurile de guvernare, și garantarea punerii în aplicare a Strategiei Europa 2020 conform principiilor coeziunii teritoriale (1);

3.

regretă faptul că agenda teritorială a dispărut de câțiva ani de pe agenda politică, ca atare salută interesul pe care-l manifestă trio-ul alcătuit din Președinția italiană, cea letonă și cea luxemburgheză față de această chestiune;

4.

subliniază că abordarea teritorială (place-based) este unicul model adecvat de politică grație căruia Uniunea poate răspunde așteptărilor cetățenilor europeni (2). De aceea, Uniunea Europeană, cu implicarea activă a Comitetului Regiunilor și a autorităților locale și regionale, precum și a altor părți interesate, trebuie să joace un rol mai important în elaborarea unor abordări bazate pe realitatea zonei, ceea ce va facilita aplicarea agendei teritoriale a UE;

5.

observă necesitatea planificării strategice comune pe teritoriul Europei, bazată pe o viziune de ansamblu a dezvoltării viitoare în scopul sprijinirii unei mai bune coordonări a politicilor Uniunii, creării de sinergii între sectoare, precum și identificarea precisă a instituțiilor care sunt răspunzătoare pentru realizarea AT la nivel european, la nivelul statelor membre, la nivel regional și local;

6.

în acest context, pe lângă mecanismele de planificare și coordonare, schimbul de experiență și obținerea de informații teritoriale și de sprijin metodologic de către autoritățile locale și regionale sunt indispensabile pentru obținerea unei dezvoltări mai echilibrate și favorabile incluziunii sociale. În acest sens, mai sunt eforturi semnificative de depus pentru a se obține date comparative la nivel local și sublocal pentru ansamblul UE;

7.

îndeamnă de aceea la elaborarea unei strategii de dezvoltare spațială integrată la nivel european, cu asigurarea respectării autorității de planificare existente de la nivel local și regional (3);

8.

recomandă consolidarea dimensiunii teritoriale în cadrul realizării efective a Strategiei Europa 2020 și al acțiunilor conexe, care să țină seama în special de impactul teritorial al politicilor UE. Recomandă în acest scop să se demareze un proces de analizare a politicilor sectoriale din perspectiva impactului lor teritorial și să se integreze în procesul de adoptare a actelor legislative din cadrul principalelor politici UE și în special al politicii de coeziune de după 2020, un element de evaluare a impactului teritorial, care să constituie una din componentele esențiale ale evaluării efectelor reglementării;

9.

atrage atenția asupra necesității de monitorizare a pașilor absolut necesari ce trebuie făcuți la nivelul Uniunii pentru combaterea disparităților tot mai mari dintre regiuni pe teritoriul Uniunii în contextul recentei crize, întrucât acestea reprezintă un pericol semnificativ pentru coeziunea teritorială;

10.

are convingerea că UE are nevoie de o strategie de dezvoltare bazată pe realitatea zonei; trebuie intensificate eforturile depuse în acest sens în cadrul noului pachet legislativ al politicii de coeziune. Cu alte cuvinte, politica de coeziune trebuie să reconcilieze criteriile condiționalității și al subsidiarității, acordând mai multă atenție acestuia din urmă;

11.

amintește că politica teritorială a Uniunii trebuie să țină seama de consecințele diferitelor strategii politice europene asupra regiunilor, orașelor și zonelor urbane și să permită să se facă față provocărilor curente într-o manieră complexă, care să nu cuprindă numai fondurile structurale și de investiții, ci să acopere mediul, transporturile, piața internă și Agenda digitală, pentru a menționa doar câteva dintre politicile UE care au un impact teritorial clar. Dimensiunea teritorială ar trebui să fie luată în considerare în formularea politicilor, pentru a se maximiza sinergiile, a se utiliza pe deplin posibilitățile de dezvoltare și pentru evitarea măsurilor politice controversate;

12.

recomandă încă o dată crearea unui „Consiliu pentru politica de coeziune”, menit să consolideze sistemul de control și să asigure echilibrul, alcătuit din miniștrii responsabili cu politica de coeziune de la nivelurile de guvernare competente din statele membre și dintr-un reprezentant al Comitetului European al Regiunilor care să coordoneze colaborarea. Comitetul își declară disponibilitatea de a participa activ la discuțiile politice privind crearea unei astfel de structuri, pentru a asigura luarea în considerare pe deplin a punctelor de vedere ale autorităților locale și regionale;

13.

subliniază că parteneriatul este o condiție preliminară esențială pentru sporirea eficienței politicii de coeziune, numai un sistem de guvernanță pe mai multe niveluri permițând adaptarea eficientă a orientărilor strategice stabilite de Uniunea Europeană la provocările locale și regionale (4);

14.

își reiterează sprijinul față de noile mecanisme și instrumente care servesc la consolidarea abordării teritoriale prin dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC) și prin investițiile teritoriale integrate (ITI). Acestea creează excelente posibilități de a le furniza orașelor și regiunilor mijloacele de a utiliza fonduri UE spre a realiza creștere economică și bunăstare și a reveni pe traiectoria convergenței. Regretă, prin urmare, că deși multe state membre au avut în vedere implementarea lor, utilizarea pe scară largă a acestor instrumente este blocată de barierele de reglementare restante în regulamentele UE și de ezitările autorităților de management de a transfera realizarea obiectivelor UE către nivelurile regional și local;

15.

din perspectiva nivelului extrem de diferit de implementare a instrumentelor menționate în anumite state membre, sistemul de gestionare, implementare, monitorizare și control al acestor instrumente de sprijinire a dezvoltării teritoriale ar trebui să fie simplificat și coordonat cât mai mult posibil;

16.

arată, cu toate acestea, că abordarea teritorială de dezvoltare înseamnă mult mai mult decât aceste instrumente și ar trebui să se reflecte în toate aspectele politicii de coeziune;

17.

cere să se respecte în mai mare măsură dispozițiile articolului 174 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) privind coeziunea teritorială. Potrivit acestui articol, Uniunea urmărește reducerea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni și a rămânerii în urmă a regiunilor defavorizate, acordând atenţie deosebită zonelor rurale, zonelor afectate de tranziția industrială și regiunilor afectate de un handicap natural și demografic grav și permanent, cum ar fi regiunile cele mai nordice cu densitate foarte scăzută a populației, precum și regiunile insulare, transfrontaliere și muntoase; una din cheile succesului AT2020 ar consta, într-adevăr, în a le permite acestor teritorii să-și depășească handicapurile structurale care le frânează dezvoltarea;

18.

subliniază, de asemenea, situația specifică a regiunilor ultraperiferice (RUP), în cazul cărora ar trebui să se țină seama de specificitățile și constrângerile lor, menționate la articolul 349 din TFUE, pentru a permite acestor teritorii să depășească obstacolele structurale din calea propriei dezvoltări, ceea ce constituie încă un factor esențial pentru succesul Agendei teritoriale 2020;

19.

În plus, trebuie să se țină seama și de alte aspecte demografice cu impact important asupra regiunilor, precum depopularea, îmbătrânirea și dispersarea ridicată a populației; solicită Comisiei să acorde atenție specială zonelor mai defavorizate din punct de vedere geografic și demografic în punerea în aplicare a politicii de coeziune (5);

20.

invită la reluarea dezbaterilor pe tema măsurării calității vieții prin utilizarea unor indicatori „dincolo de PIB”, subliniind că în coeziunea teritorială se îmbină coeziunea economică și cea socială – ca atare ea nu poate fi măsurată exclusiv cu ajutorul indicatorilor economici. „O creștere economică inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii sociale în UE înseamnă mult mai mult decât creșterea PIB-ului. Ea cuprinde și aspecte teritoriale, sociale, culturale și, în special, ecologice, care sunt deosebit de semnificative în regiunile rurale sau slab populate.” Din acest punct de vedere, proiectarea infrastructurii ecologice rurale și urbane îmbunătățește calitatea și scade vulnerabilitatea regiunii. La alegerea indicatorilor trebuie ținut seama de faptul că disponibilitatea datelor statistice la nivel regional este limitată în toate statele membre;

21.

îndeamnă la elaborarea unei serii de indicatori comparabili și fiabili, care să poată fi folosiți pentru măsurarea, sprijinirea și monitorizarea coeziunii teritoriale, a dezvoltării teritoriale complexe, a problemelor structurale, a provocărilor și oportunităților teritoriale, precum și a efectelor asupra diferitelor niveluri geografice și tipuri de regiuni (6). Aceasta le-ar permite factorilor de decizie să ia hotărâri informate în domeniul amenajării teritoriului, în conformitate cu cerințele proporționalității;

22.

consideră că este esențial să se ia în considerare riscurile climatice și ecologice, precum și tipurile de impact teritorial al acestora;

23.

atrage totodată atenția asupra necesității de a se redeschide discuția cu privire la viitorul politicii de coeziune după 2020, discuție care ar trebui să trateze în special întrebarea dacă aceasta și-a atins obiectivul primar al sprijinirii unei abordări orientate în mod concret asupra teritoriilor, apreciind totodată dacă actuala metodologie de alocare a fondurilor ESI este pe deplin conformă cu obiectivele politicii și ține seama suficient de diversitatea teritorială;

24.

consideră că dezvoltarea policentrică a UE are o semnificație esențială pentru realizarea coeziunii teritoriale, contribuind la o rețea urbană mai bine integrată și la o mai bună aprovizionare cu bunuri și servicii de coeziune socială pe întreg teritoriul;

25.

amintește că eficacitatea și calitatea Europei depind de crearea unor relații reciproce între orașele de diferite dimensiuni – de la nivelul local până la cel global – precum și de consolidarea poziției cetățenilor și de crearea unor activități locale care promovează atuurile proprii în context european și global;

26.

subliniază că deschiderea față de țările vecine și față de restul lumii este o condiție esențială pentru toate orașele și regiunile europene care doresc să beneficieze de șansele de dezvoltare oferite de creșterea și progresul tehnologic de la nivel global. Sprijinirea cooperării transfrontaliere, în special la frontierele externe ale UE, s-a dovedit un instrument eficient în acest sens. Dezvoltarea pe termen lung a Europei depinde de valorificarea și utilizarea atuurilor concurențiale la scară globală ale fiecărui oraș și fiecărei regiuni, în cadrul finalizării pieței unice și al instituirii unei strategii eficiente de dezvoltare comună, în special în contextul Parteneriatului euromediteraneean și al Parteneriatului estic, dar și al Parteneriatului transatlantic (7);

27.

arată că colaborarea între orașele și regiunile cele mai dezvoltate generează valoare adăugată și stă la baza dezvoltării în plan mai larg. Subliniază, de aceea, că rolul autorităților locale și regionale și opiniile și propunerile acestora trebuie să fie luate în considerare, deoarece aceste autorități sunt afectate nemijlocit de politicile europene;

28.

pune accentul pe avantajele modelului policentric de dezvoltare regională, atrăgând totodată atenția asupra importanței relațiilor dintre rural și urban;

29.

invită la adoptarea unei abordări politice care să favorizeze crearea de regiuni funcționale atât în interiorul țărilor, cât și la nivel transfrontalier, întrucât teritoriile funcționale cuprind și teritorii urbane, și rurale, contribuind la generarea unei mase critice pentru dezvoltare și pentru reducerea nivelului de vulnerabilitate la șocuri externe, aspect subliniat în repetate rânduri în analizele economice și teritoriale;

30.

consideră că concentrarea spațială a excluziunii sociale vizează atât zonele urbane, cele periurbane, cât și cele rurale, care adesea se învecinează cu zone care asigură standarde de viață decente. O mai bună punere în aplicare a agendei teritoriale trebuie să țină seama de specificul subregional;

31.

îndeamnă la o mai mare concentrare a politicilor și mijloacelor financiare ale Uniunii către asigurarea unor legături eficiente și eficace între regiunile urbane, care să țină seama de fenomenul expansiunii urbane și de noile forme de ocupare a teritoriului, a accesului la cunoaștere și educație și a creării unei bune rețele între orașe și teritoriile funcționale (8), prin intermediul căreia să se poată face schimb de bune practici și de soluții politice și proiecte eficiente;

32.

întâmpină cu satisfacție faptul că în Agenda teritorială 2020 se solicită statelor, regiunilor și orașelor (inclusiv celor mici și mijlocii) să-și aducă contribuția la prioritățile teritoriale comune europene; își exprimă totodată regretul că autoritățile locale și regionale nu sunt încă tratate egal cu alte părți interesate în procesul de luare a deciziilor privind aceste chestiuni. Trebuie să se tindă către a li se permite acestor autorități să reacționeze eficient la cele mai importante provocări teritoriale din Europa;

33.

consideră că funcționarea eficientă a orașelor mici și mijlocii și diversificarea economiilor rurale constituie elemente care condiționează realizarea deplină a agendei teritoriale. În acest context, strategia ar trebui să se concentreze asupra accesului echitabil la serviciile de interes socioeconomic general, asupra extinderii zonelor funcționale (pornind de la inițiativele deja elaborate de dezvoltare a zonelor rurale și urbane) și asupra promovării accesibilităţii orașelor mici și mijlocii şi interconectării acestora (9);

34.

menţionează rolul aglomerațiilor urbane mici și mijlocii ca element component al dezvoltării teritoriale policentrice. În acest context, întâmpină cu satisfacție introducerea de către trio-ul președințiilor a temei comune a teritoriilor urbane mici și mijlocii, referitoare la analiza relațiilor urban-rural și la instituirea unor mecanisme de cooperare între diversele teritorii, precum și la realizarea unei dezvoltări teritoriale mai echilibrate. Este esențial să se consolideze valorile identitare ale teritoriului (peisajul, patrimoniul cultural și de mediu) ca elemente de competitivitate și de diferențiere pe piața mondială;

35.

majoritatea teritoriilor urbane mici și mijlocii joacă un rol activ în asigurarea succesului și prosperității pentru locuitorii satelor localizate în jurul lor, reprezentând centre de muncă, ale serviciilor, noduri ale transportului local, și generând cereri tot mai mari în termeni de mobilitate. Prin urmare, ele îndeplinesc un rol în procesul de limitare a depopulării teritoriilor rurale și urbane. Însă ele pot sta și la baza dezvoltării zonelor metropolitane prin participarea la o rețea comună policentrică. Ele contribuie la soluționarea aspectelor de mediu și de calitate a vieții, care cauzează concentrarea excesivă a populației în marile orașe;

36.

invită, în relație cu cele discutate mai sus, la dezvoltarea în mai mare măsură a dimensiunii urbane a politicii de coeziune și la o mai bună coordonare a acesteia cu alte politici care afectează zonele urbane în cadrul unei agende urbane integrate, precum și la consolidarea cooperării oficiale între teritoriile urbane europene și hinterlandul lor rural (10); își reia apelul vizând elaborarea unei cărți albe pentru o agendă urbană integrată;

37.

consideră că atât cooperarea teritorială europeană, pusă în practică cu succes prin intermediul inițiativelor de cooperare transfrontalieră, interregională sau supranațională (de ex. GECT), cât și elaborarea strategiilor macroregionale reprezintă instrumente esențiale, care permit aplicarea mai bună a agendei teritoriale. De aceea întâmpină cu satisfacție planul trio-ului de președinții de analizare a nevoilor în materie de prevederi juridice în domeniul realizării zonelor transfrontaliere integrate și crearea unui grup de lucru în cadrul Consiliului în vederea monitorizării progreselor realizate de strategiile macroregionale. Amintește că participarea autorităţilor subnaționale la elaborarea și la gestionarea acestor instrumente, precum și la activitățile acestui grup, trebuie să fie în continuare un element fundamental în vederea îndeplinirii obiectivelor agendei;

38.

consideră că este esențială promovarea creșterii policentrice, echilibrată geografic între diversele teritorii, printre altele prin activitatea continuă de eliminare a decalajului digital, prin colaborarea în domeniile energiei, climei și mediului, cercetării și inovării, accesibilității și atractivității teritoriilor, și printr-o politică de transport echilibrată, bazată pe o strategie adaptată specificului teritorial;

39.

subliniază rolul infrastructurii de transport ca instrument al coeziunii teritoriale. Regiunile care se confruntă cu provocări geografice și demografice necesită o atenție deosebită în acest context (11). În acest context, atrage atenția asupra posibilității de utilizare a Grupării europene de cooperare teritorială pentru sprijinirea legăturilor transfrontaliere, inclusiv cu țările terțe, precum și a diverselor instrumente de finanțare, cum ar fi Mecanismul de conectare a Europei;

40.

îndeamnă Comisia să-și continue și să-și intensifice eforturile în vederea finalizării rețelei centrale TEN-T, în special în ceea ce privește eliminarea blocajelor și facilitarea conexiunilor transfrontaliere și consolidarea implicării autorităților locale și regionale în cadrul platformelor de coridor;

41.

subliniază, așa cum se indică și în al șaselea raport privind coeziunea, că orientările privind dezvoltarea rețelei europene de transport stabilesc drept obiectiv înființarea unei autentice rețele multimodale la scara întregii UE – care trebuie să includă căile ferate – atât prin crearea unei noi infrastructuri, cât și prin îmbunătățirea celei existente. În această privință, Comitetul consideră că este necesar să existe mijloace de transport sustenabile, competitive și eficiente energetic și mai ecologice, să se promoveze intermodalitatea, utilizarea complementară a diverselor moduri de transport, precum și necesitatea unor proiecte de infrastructură în regiuni mai puțin dezvoltate, în zonele transfrontaliere, cele care se confruntă cu bariere fizice în calea pieței interne și în cele care au probleme de coeziune teritorială;

42.

consideră că în Agenda teritorială UE 2020 se confirmă importanța abordării teritoriale a aplicării Strategiei Europa 2020. Ar trebui să se profite de ocazia oferită de revizuirea strategiei pentru a se integra o dimensiune teritorială sporită. De aceea, obiectivele propuse de UE în Strategia Europa 2020 se pot realiza numai cu condiția să se țină seama de dimensiunea teritorială a strategiei, deoarece posibilitățile de dezvoltare diferă de la o regiune la alta (12);

43.

își reiterează apelul privind elaborarea unei cărți albe în domeniul coeziunii teritoriale, bazată pe analiza principalelor dependențe între Agenda teritorială a Uniunii Europene 2020 și Strategia Europa 2020, în scopul combaterii discrepanțelor teritoriale tot mai mari din UE (13);

44.

recomandă ca politica de coeziune a UE, cu țintele sale de coeziune economică, socială și teritorială, să contribuie semnificativ și în viitor la concretizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020. Datorită corelării mai strânse dintre țintele de creștere și cele de convergență, politica de coeziune va putea contribui – din perspectiva realizării obiectivelor fundamentale ale strategiei – la reducerea decalajelor în Uniunea Europeană și, astfel, la realizarea unor beneficii durabile în termeni de bunăstare în toată Europa. Acest potențial trebuie fructificat metodic, dat fiind că, prin demersul bazat pe parteneriat al politicii de coeziune, condițiile și posibilitățile locale sunt abordate concret prin strategii circumscrise regional;

45.

susține totodată ideea propunerii unui cod de conduită în cadrul Strategiei Europa 2020 (14), bazat pe codul european de conduită în materie de parteneriat, care asigură implicarea autorităților locale și regionale și a altor părți interesate în planificarea și realizarea documentelor de strategie pe termen lung care au un impact asupra dezvoltării teritoriale;

46.

subliniază acțiunile desfășurate de ESPON în scopul elaborării unei serii de indicatori și indici de referință privind dezvoltarea teritorială europeană, care ar putea veni în ajutorul factorilor de decizie în vederea măsurării și monitorizării coeziunii teritoriale. Solicită în mod expres elaborarea de indicatori care să reflecte modul în care provocările teritoriale și demografice (cum ar fi dispersia populației, densitatea scăzută a acesteia, declinul și îmbătrânirea populației) afectează creșterea durabilă, inteligentă și favorabilă incluziunii;

47.

consideră că este urgentă obținerea unor date statistice comparabile privind teritoriile locale și sublocale, precum și traducerea clasificării rural-urban existente în cadrul OCDE și al Comisiei în categorii Eurostat, care să aibă posibilitatea, pornind de la informații fiabile de pe teren, să sprijine crearea de politici UE și evaluarea lor;

48.

consideră că construcția unei Europe deschise și policentrice este cea mai coerentă strategie teritorială, contribuind la creșterea economică și competitivitate, la coeziunea socială și la atingerea obiectivelor de dezvoltare echilibrată promovate de Strategia Europa 2020 și de Agenda teritorială 2020 pentru deceniul care urmează (15). Comitetul își exprimă sprijinul față de strategie, care îmbină dezvoltarea și coeziunea, creând un bun mediu de viață;

49.

recunoaște necesitatea planificării strategice comune a teritoriului Europei, pe baza unei viziuni de ansamblu asupra evoluțiilor viitoare în ceea ce privește o mai bună coordonare a politicilor europene în domeniul dezvoltării regionale (16).