RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU privind exercitarea competenței conferite Comisiei de a adopta acte delegate în temeiul Directivei 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și de modificare a Directivei 2001/34/CE /* COM/2015/0149 final */
1. Introducere Adoptată în noiembrie 2003, Directiva privind
prospectul (DP)[1]
stabilește normele comune aplicabile prospectului care trebuie publicat în
cazul unei oferte publice sau pentru admiterea la tranzacționare a unor
valori mobiliare pe o piață reglementată din UE. În urma unui
proces de revizuire, DP a fost modificată în noiembrie 2010 prin Directiva
2010/73/UE („DP II”, care se aplică din iulie 2012). Aceasta a fost
modificată ultima dată prin Directiva 2014/51/UE (Directiva
„Omnibus II”). DP II cuprinde, la articolul 4, o clauză
de revizuire care impune Comisiei obligația să realizeze, până
la 1 ianuarie 2016, o evaluare a aplicării DP, astfel cum a fost
modificată prin DP II. Prezentul raport ar trebui prezentat Parlamentului
European și Consiliului, însoțit, dacă este cazul, de propuneri
de modificare a DP. 2. Temei juridic Prezentul raport este necesar în temeiul articolului
24a din DP. Conform dispozițiilor de la acest articol, competența de
a adopta actele delegate menționate la articolul 1 alineatul (4),
articolul 2 alineatul (4), articolul 3 alineatul (4), articolul 4 alineatul (1)
al cincilea paragraf, articolul 5 alineatul (5), articolul 7 alineatul (1),
articolul 8 alineatul (4), articolul 11 alineatul (3), articolul 13 alineatul
(7), articolul 14 alineatul (8), articolul 15 alineatul (7) și la
articolul 20 alineatul (3) primul paragraf este conferită Comisiei pentru
o perioadă de patru ani care începe la 31 decembrie 2010. Comisia
întocmește un raport privind competențele delegate cel târziu cu
șase luni înainte de încheierea perioadei de patru ani. Delegarea
competențelor se reînnoiește automat pentru perioade de timp
identice, cu excepția cazului în care Parlamentul European sau Consiliul o
revocă în conformitate cu articolul 24b din DP. 3. Exercitarea delegării
competențelor Articolul 1 alineatul (4) din DP Până acum, Comisia nu a efectuat o ajustare a
limitelor, astfel cum se menționează la articolul 1 alineatul
(4) din DP. Limitele vor fi evaluate în cursul revizuirii prevăzute la
articolul 4 din DP II, până la 1 ianuarie 2016. Articolul 2 alineatul (4) din DP Până acum, Comisia nu a efectuat o ajustare a
definițiilor și a pragurilor, astfel cum se menționează la
articolul 2 alineatul (4) din DP. Definițiile și pragurilor vor fi
evaluate în cursul revizuirii prevăzute la articolul 4 din DP II,
până la 1 ianuarie 2016. Articolul 3 alineatul (4) din DP Până acum, Comisia nu a efectuat o ajustare a
pragurilor, astfel cum se menționează la articolul 3 alineatul (4)
din DP. Pragurile vor fi evaluate în cursul revizuirii prevăzute la
articolul 4 din DP II, până la 1 ianuarie 2016. Articolul 4 alineatul (1) al cincilea
paragraf din DP Până acum, nu s-a formulat nicio cerere pentru
astfel de evaluări în vederea precizării criteriilor de
echivalență a cadrelor de reglementare din țările
terțe. În plus, evaluarea echivalenței poate fi realizată
direct, cu alte cuvinte fără precizarea sau adăugarea unor
criterii suplimentare, ținând seama de dispozițiile relevante
prevăzute în Directiva 2004/39/CE privind piețele instrumentelor
financiare, în Directiva 2004/109/CE privind transparența și în
Directiva 2003/6/CE privind abuzul de piață, precum și de
criteriile generale prevăzute la articolul 4 alineatul (1)
litera (e) din DP. Toate dispozițiile privind echivalența pentru
țările terțe vor fi evaluate în cursul revizuirii
prevăzute la articolul 4 din DP II, până la 1 ianuarie
2016. Articolul 5 alineatul (5) din DP și
articolul 7 alineatul (1) din DP Aceste delegări ale competențelor au fost
utilizate pentru adoptarea următoarelor regulamente delegate ale Comisiei:
-
Regulamentul
delegat (UE) nr. 486/2012 al Comisiei din 30 martie 2012 de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 809/2004 în ceea ce privește formatul și
conținutul prospectului, al prospectului de bază, al rezumatului
și al condițiilor finale și în ceea ce privește
cerințele de publicitate; -
Regulamentul
delegat (UE) nr. 862/2012 al Comisiei din 4 iunie 2012 de modificare
a Regulamentului (CE) nr. 809/2004 în ceea ce privește informațiile
referitoare la acordul pentru utilizarea prospectului, informațiile
referitoare la indicii suport și cerința referitoare la un raport
întocmit de contabili sau auditori independenți; -
Regulamentul
delegat (UE) nr. 759/2013 al Comisiei din 30 aprilie 2013 de
modificare a Regulamentului (CE) nr. 809/2004 în ceea ce privește
cerințele în materie de informare pentru titlurile de împrumut
convertibile și preschimbabile. Articolul 8 alineatul (4) din DP Această delegare a competențe nu a fost
utilizată deoarece, în urma discuțiilor cu
Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe
(ESMA) și cu autoritățile naționale competente (ANC), nu a
reieșit că ar fi nevoie de specificarea unor detalii suplimentare cu
privire la omisiunea de informații din prospect. Articolul 11 alineatul (3) din DP Directiva „Omnibus II” a modificat delegarea
competențelor prevăzută în DP pentru a ține seama de
crearea ESMA în cadrul Sistemului european al supraveghetorilor financiari
(SESF). Înainte de adoptarea Directivei Omnibus II, delegarea
competențelor îi conferea Comisiei competența de a adopta acte
delegate. Adoptarea Directivei Omnibus II a modificat delegarea
competențelor pentru a-i conferi ESMA competența de a elabora
proiecte de standarde tehnice de reglementare în vederea specificării
informațiilor care urmează să fie introduse prin trimitere. ESMA
trebuie să trimită Comisiei aceste proiecte de standarde tehnice
de reglementare până la data de 1 iulie 2015, iar Comisia este
împuternicită să adopte standarde tehnice de reglementare în
conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul (UE) nr. 1095/2010. ESMA
a efectuat o consultare publică referitoare la proiectele de standarde
tehnice de reglementare, care s-a încheiat la 19 decembrie 2014. Articolul 13 alineatul (7) din DP Directiva „Omnibus II” a modificat delegarea
competențelor prevăzută în DP. Modificarea delegării
competențelor îi conferă ESMA competența de a elabora proiecte
de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica procedurile de
aprobare a prospectului și condițiile în care termenele pot fi
adaptate. ESMA trebuie să trimită Comisiei, spre adoptare, aceste
proiecte de standarde tehnice de reglementare până la data de 1 iulie
2015. ESMA a efectuat o consultare publică referitoare la proiectele de
standarde tehnice de reglementare, care s-a încheiat la 19 decembrie 2014. Articolul 14 alineatul (8) din DP Directiva „Omnibus II” a modificat delegarea
competențelor prevăzută în DP. Prin modificarea
delegării competențelor se conferă ESMA competența de a
elabora proiecte de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica
dispozițiile referitoare la publicarea prospectului prevăzute la
articolul 14 alineatele (1)-(4). ESMA trebuie să trimită Comisiei,
spre adoptare, aceste proiecte de standarde tehnice de reglementare până
la data de 1 iulie 2015. ESMA a efectuat o consultare publică
referitoare la proiectele de standarde tehnice de reglementare, care s-a
încheiat la 19 decembrie 2014. Articolul 15 alineatul (7) din DP Directiva „Omnibus II” a modificat delegarea
competențelor prevăzută în DP. Modificarea delegării
competențelor îi conferă ESMA competența de a elabora proiecte
de standarde tehnice de reglementare pentru a specifica dispozițiile
referitoare la difuzarea comunicărilor cu caracter promoțional care
anunță intenția de a face oferte publice de valori mobiliare sau
admiterea la tranzacționare pe o piață reglementată, în
special înainte ca prospectul să fie pus la dispoziția publicului sau
înainte de deschiderea subscrierii, precum și pentru a specifica
dispozițiile prevăzute la articolul 15 alineatul (4). ESMA trebuie
să trimită Comisiei, spre adoptare, aceste proiecte de standarde
tehnice de reglementare până la data de 1 iulie 2015. ESMA a efectuat o
consultare publică referitoare la proiectele de standarde tehnice de
reglementare, care s-a încheiat la 19 decembrie 2014. Articolul 20 alineatul (3) primul
paragraf din DP Până acum, Comisia nu a recurs la delegarea
competenței de a adopta acte delegate pentru stabilirea criteriilor
generale de echivalență a prospectelor din țările
terțe. Între timp, ESMA a elaborat un „cadru fără caracter
obligatoriu pentru prospectele din țările terțe în temeiul
articolului 20 din Directiva privind prospectul” (a se vedea
declarația publică ESMA/2011/36). Problematica criteriilor generale
de echivalență a prospectelor din țările terțe va
fi evaluată în cursul revizuirii prevăzute la articolul 4 din DP
II, până la 1 ianuarie 2016. 4. Concluzii Comisia și-a exercitat unele dintre
competențele sale delegate. Delegările competențelor
prevăzute la articolul 11 alineatul (3), articolul 13 alineatul (7),
articolul 14 alineatul (8) și articolul 15 alineatul (7) din DP au fost
modificate prin Directiva „Omnibus II”, iar ESMA lucrează în prezent
la elaborarea proiectelor de standarde tehnice de reglementare respective, care
vor fi adoptate de Comisie în conformitate cu articolele 10-14 din Regulamentul
(UE) nr. 1095/2010. Comisia consideră că delegarea de competențe
a fost esențială pentru dezvoltarea în continuare a unui cadru de
reglementare unic și, implicit, pentru stabilirea unor norme mai
armonizate, de înaltă calitate, dar nu a utilizat încă unele dintre
aceste competențe. Dispozițiile în cauză vor face, de asemenea,
parte din revizuirea DP prevăzută la articolul 4 din DP II, care
va avea loc până la 1 ianuarie 2016. Comisia consideră că
Parlamentul European și Consiliul ar trebui să nu revoce aceste
delegări de competențe, în conformitate cu articolul 24b din DP,
deoarece Comisia ar putea avea nevoie de aceste competențe pentru a adopta
anumite acte delegate în viitor, având în vedere evoluțiile de pe
piețele financiare. Comisia invită Parlamentul European și
Consiliul să ia act de prezentul raport. [1]
Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4
noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte
publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la
tranzacționare și de modificare a Directivei 2001/34/CE