18.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 177/35

Raportor:

domnul Thomas DELAPINA

Coraportor:

domnul David CROUGHAN

1.1.

CESE examinează în ce măsură consiliile naționale de competitivitate din zona euro pot contribui la necesara îmbunătățire a guvernanței politicii economice, reducând divergențele între membrii UEM și prevenind apariția acestora pe viitor, prin reprezentarea fidelă a politicii economice și sociale și prin consolidarea dimensiunii europene, dat fiind că ele sunt interconectate printr-o rețea a zonei euro.

1.2.

Competitivitatea nu reprezintă un scop în sine. Ea reprezintă un obiectiv înțelept numai dacă îmbunătățește, în practică, bunăstarea cetățenilor. CESE consideră că nu se poate avea în vedere continuarea punerii în aplicare a politicii actuale. Strategia unilaterală, care viza îmbunătățirea competitivității țărilor UEM prin reducerea costurilor și creșterea exporturilor, a agravat, de fapt, impactul crizei, întrucât are la bază o definiție prea restrictivă a competitivității.

1.3.

Prin urmare, Comitetul recomandă ca, pe viitor, să se utilizeze o definiție actualizată a competitivității („competitivitate 2.0”) și să se ia în considerare conceptele propuse în cadrul proiectului WWWforEurope, finanțat de Comisia Europeană. O astfel de definiție revizuită este compatibilă cu obiectivele Strategiei Europa 2020, printre care se numără o serie de obiective „dincolo de PIB”. În acest proiect, competitivitatea este definită ca reprezentând „capacitatea unei țări (a unei regiuni, a unui loc) de a realiza obiectivele «dincolo de PIB» pentru cetățenii săi”. În cadrul acestei abordări, definiția competitivității se bazează pe trei piloni: venitul, factorii sociali și sustenabilitatea. În lumina acestor considerații, CESE solicită ca, în discuțiile viitoare, să nu se facă referire la „consilii de competitivitate”, ci la „consilii de competitivitate, coeziune socială și sustenabilitate”.

1.4.

CESE solicită, de asemenea, Comisiei să ofere clarificări privind o serie de puncte, astfel încât să facă posibilă o evaluare a activităților acestor comitete de competitivitate, coeziune socială și sustenabilitate. De asemenea, nu s-au oferit încă răspunsuri cu privire la o serie de chestiuni tehnice, cum ar fi numirea membrilor, dispozițiile în materie de răspundere etc.

1.4.1.

CESE este de acord cu abordarea Comisiei, care le permite statelor membre să își instituie propriile consilii naționale fie prin crearea de noi instituții, fie prin adaptarea mandatului organismelor existente, cu condiția ca acestea să fie independente și să nu își propună nici să interfereze cu procesul de stabilire a salariilor și cu rolul partenerilor sociali, nici să armonizeze sistemele naționale de stabilire a salariilor. Având în vedere necesitatea de a evita duplicarea activității și a organismelor existente, CESE solicită Comisiei să realizeze un exercițiu complet de inventariere (activitățile FMI, OCDE, comitetelor existente, organismelor naționale sau de alt tip care s-ar putea dovedi utile etc.). O astfel de revizuire cuprinzătoare este importantă, întrucât ar veni în sprijinul procesului decizional, făcând posibilă estimarea valorii adăugate a consiliilor a căror înființare este propusă, efectuarea unei analize costuri-beneficii și evaluarea nevoii de organisme suplimentare.

1.4.2.

CESE solicită Comisiei să prezinte propuneri concrete privind modul în care pot fi garantate următoarele cerințe indispensabile:

1.5.

CESE a prezentat deja propuneri concrete pentru aprofundarea UEM înainte de publicarea ultimului pachet de măsuri al Comisiei – propuneri care ar trebui puse în aplicare.

2.1.

În Comunicarea sa privind măsurile care trebuie întreprinse în vederea finalizării Uniunii economice și monetare, Comisia propune consolidarea în continuare a zonei euro până la începutul anului 2017 (etapa 1 – „Aprofundarea prin practică”, care a început la 15 iulie 2015), iar apoi, pe baza unor criterii de referință pentru o convergență ascendentă reînnoită a economiilor din zona euro, realizarea de reforme mai substanțiale, adoptând o viziune pe termen mediu și lung în vederea unor noi perspective de creștere (etapa 2 – „Finalizarea uniunii economice și monetare”). Unul dintre principalele elemente ale etapei 1 îl constituie un set îmbunătățit de măsuri în domeniul guvernanței economice, inclusiv propunerea ca Consiliul să recomande statelor membre din zona euro înființarea unor consilii naționale de competitivitate (și să încurajeze celelalte state membre să înființeze organisme similare).

2.2.

Intenția Comisiei este ca mobilizarea expertizei naționale independente să încurajeze statele membre să își asume responsabilitatea pentru măsurile și reformele necesare la nivel național. Obiectivul constă în înființarea de consilii naționale de competitivitate pentru monitorizarea performanțelor și a politicilor în domeniul competitivității înțelese într-un sens simplu, contribuind astfel la promovarea convergenței economice susținute și la creșterea gradului de asumare a reformelor necesare la nivel național. Statele membre sunt invitate să pună în aplicare principiile stabilite în această recomandare, iar după 12 luni, Comisia este invitată să elaboreze un raport privind progresele înregistrate cu privire la punerea în aplicare și la caracterul adecvat al recomandării, pronunțându-se inclusiv asupra necesității de a adopta dispoziții obligatorii.

2.3.

Consiliile ar monitoriza tendințele în materie de competitivitate în statele membre individuale, în special factorii care pot afecta, pe termen scurt, prețurile și calitatea bunurilor și a serviciilor în raport cu cele ale concurenților la nivel global. Domeniul de competență al consiliilor de competitivitate l-ar constitui „dinamica salariilor, precum și factorii nesalariali, forțele motrice ale productivității și considerațiile dinamice legate de investiții, inovare și atractivitatea economiei pentru întreprinderi”. Consiliile de competitivitate ar analiza și evalua măsurile adecvate și ar formula recomandări politice, ținând seama de particularitățile naționale și de practicile stabilite. Consiliile ar oferi, de asemenea, informații relevante pentru a veni în sprijinul proceselor de stabilire a salariilor la nivel național. În conformitate cu articolul 28 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, funcționarea lor nu ar afecta dreptul de negociere colectivă și dreptul de a încheia acorduri colective.

2.4.

Aceste consilii ar beneficia de independență structurală și funcțională față de autoritățile statelor membre. Ele ar trebui să se consulte cu părțile interesate relevante (de exemplu, actori naționali sau grupuri de actori, inclusiv partenerii sociali, care participă la dialogul economic și social din statul membru respectiv în mod regulat), dar nu ar trebui să transmită numai, sau în principal, opiniile și interesele unui anumit grup de părți interesate.

2.5.

Consiliile ar trebui să elaboreze rapoarte anuale. Pentru a garanta că se ține seama de obiectivele zonei euro și de cele ale Uniunii, în general, Comisia intenționează să coordoneze activitatea consiliilor, și vor trebui să aibă loc consultări între ambele părți pentru întocmirea acestor rapoarte anuale și în timpul misiunilor de informare în statele membre. Rapoartele îi vor servi, totodată, Comisiei la realizarea analizelor sale în contextul semestrului european și al procedurii privind dezechilibrele macroeconomice.

3.1.

CESE împărtășește convingerea Comisiei Europene că UEM trebuie îmbunătățită și aprofundată; a subliniat acest lucru și a formulat propuneri specifice în numeroase avize ale sale. Comitetul apreciază, de asemenea, măsurile pozitive adoptate de Comisie și împărtășește punctul său de vedere conform căruia o mai strânsă coordonare a politicilor economice naționale este indispensabilă, dacă se dorește eliminarea dezechilibrelor existente și reducerea probabilității ca noi dezechilibre să apară pe viitor. O bună parte a valorii adăugate a acestor consilii naționale ar putea consta în faptul că ele sunt interconectate într-o rețea de alte astfel de organe din zona euro, ceea ce ar consolida dimensiunea europeană a dezbaterii politice între statele membre și Comisie.

3.2.

Cu toate acestea, politicile actuale nu abordează această problemă în mod adecvat: sunt necesare instrumente mai bune pentru corectarea dezechilibrelor macroeconomice. Prin urmare, CESE salută cu entuziasm faptul că Comisia recunoaște, în sfârșit, că este necesar să se pună mai mult accentul pe performanța statelor membre în ceea ce privește obiectivele sociale și în materie de ocupare a forței de muncă și că trebuie consolidată implicarea statelor membre în eforturile de reformă. De asemenea, Comisia solicită, pe bună dreptate, o mai mare implicare a partenerilor sociali în elaborarea programelor naționale de reformă și includerea partenerilor sociali naționali, prin intermediul reprezentanțelor Comisiei, în procesul semestrului european la nivel național. Consiliile naționale, instituite cu participarea deplină a tuturor părților interesate, ar putea deveni un instrument util pentru a reflecta impactul economic și social al acțiunilor politice actuale și viitoare.

3.3.

Pentru statele membre care și-au asumat o politică monetară unică (monedă unică, o rată unică a dobânzii) cu slabe probabilități ca aceasta să se transforme, pe termen mediu sau vreodată, într-o uniune economică, socială și fiscală deplină, comparabilă cu o adevărată uniune federală, corectarea dezechilibrelor prin adaptarea cursului de schimb nominal nu mai reprezintă o opțiune. Până în prezent, eforturile de stimulare a competitivității în zona euro s-au limitat în principal la un obiectiv definit în mod restrictiv, și anume îmbunătățirea performanței la export și a conturilor curente, adesea prin reducerea costurilor, care poate fi contraproductivă. Politica actuală nu a fost capabilă să elimine dezechilibrele și consecințele negative ale crizei. Dimpotrivă, în anumite cazuri, măsurile le-au accentuat (1), dat fiind că s-a pus prea mult accentul pe politica de austeritate care nu ține seama decât de ofertă, ceea ce provoacă un nivel scăzut al cererii și duce la o creștere și mai mare a șomajului, a deficitelor publice și a inegalităților sociale. Dat fiind că apariția unor dezechilibre ar putea genera situații dificile, în cazul în care acestea nu sunt abordate în timp util, sunt necesare instrumente noi de politică pentru a evita ca întreaga povară a adaptării să cadă doar asupra salariilor și a piețelor forței de muncă.

3.4.

Deși Comisia se pronunță, în recomandarea sa, în favoarea unei „noțiuni cuprinzătoare a competitivității”, CESE dorește să atragă atenția asupra faptului că, încă din 2002, Comisia a publicat o definiție mult mai largă a termenului, și anume „capacitatea unei economii de a asigura în mod durabil, pentru populația sa, un nivel ridicat de trai, în continuă creștere, precum și o rată înaltă de ocupare a forței de muncă” (2). În proiectul WWWforEurope (3), finanțat de Comisia Europeană, această definiție a fost aprofundată prin includerea de obiective „dincolo de PIB”, cum ar fi incluziunea socială și mediul durabil, în contextul Strategiei Europa 2020 (4). În acest proiect, competitivitatea este definită ca reprezentând „capacitatea unei țări (a unei regiuni, a unui loc) de a realiza obiectivele «dincolo de PIB» pentru cetățenii săi” (5). Competitivitatea se măsoară pe baza a trei piloni: pilonul veniturilor (care include venitul disponibil al gospodăriilor și cheltuielile consumatorilor), pilonul social (impactul socioeconomic al unui sistem, cum ar fi riscul de sărăcie, inegalitatea și șomajul în rândul tinerilor), precum și pilonul de mediu, care măsoară productivitatea resurselor, intensitatea emisiilor de gaze cu efect de seră, intensitatea energetică și ponderea energiei din surse regenerabile în producția de electricitate. De asemenea, trebuie să se țină seama de agenda digitală. Aceasta nu înseamnă că dezechilibrele (cum ar fi cel al balanței contului curent) pot fi trecute cu vederea, așa cum s-a constatat că s-a întâmplat în urma crizei financiare.

3.5.

Pentru a se garanta buna înțelegere a unei definiții cuprinzătoare a competitivității („competitivitate 2.0”), CESE sugerează ca în cadrul viitoarelor dezbateri să se vorbească nu despre „consilii de competitivitate”, ci despre „consilii de competitivitate, coeziune socială și sustenabilitate”.

4.1.

Există numeroase instituții și proceduri la nivel internațional (inclusiv FMI, OCDE și Comisia Europeană) care monitorizează competitivitatea și formulează recomandări politice pertinente. La nivel național, există, de asemenea, numeroase organisme, cum ar fi institutele independente de cercetare economică, institutele de statistică și consiliile economice și sociale care se ocupă cu aceste chestiuni. Comisia remarcă faptul că instituțiile existente și activitatea în curs pot servi drept bază pentru înființarea consiliilor de competitivitate, dat fiind că anumite țări dispun deja de astfel de organisme și că, în alte țări, ar putea fi utilizate organisme existente. Cu toate acestea, este important ca aceste consilii să fie independente și ca rolul lor consultativ să reflecte în mod adecvat opiniile experților formulate în interesul general.

4.2.

CESE observă că Comisia recomandă elaborarea unui raport intermediar, într-un interval de 12 luni de la adoptarea recomandării, pe baza informațiilor relevante din partea statelor membre, a progreselor înregistrate cu privire la punerea în aplicare și caracterul adecvat al acestei recomandări de instituire a unor consilii naționale de competitivitate. Înainte de înființarea consiliilor, un exercițiu de inventariere ar trebui să evalueze activitățile și eficacitatea organismelor existente și a celor care ar putea fi create pe viitor. O astfel de revizuire cuprinzătoare, care ar trebui să includă și expertiza partenerilor sociali, ar veni în sprijinul procesului decizional, făcând posibile estimarea valorii adăugate a unor astfel de consilii, efectuarea unei analize costuri-beneficii și evaluarea nevoii de organisme suplimentare.

4.3.

Comisia continuă să accentueze, pe bună dreptate, necesitatea de a îmbunătăți transparența și legitimitatea democratică a politicii, prin implicarea deplină a Parlamentului European, a parlamentelor naționale și, totodată, a părților interesate relevante ale societății civile, în special a partenerilor sociali. Prin urmare, CESE solicită ca organisme cu legitimitate democratică să fie implicate în mod corespunzător în numirea și ratificarea membrilor consiliilor, în chestiunea legată de competențele acordate acestora, în elaborarea programelor de lucru, în întocmirea de rapoarte și conturi etc., toate aceste elemente trebuind clarificate în cazul în care consiliile sunt înființate.

4.4.

Înainte ca înființarea consiliilor de competitivitate să poată fi adoptată, Comisia trebuie să indice criteriile care vor garanta independența lor și reprezentarea de competențe specifice echilibrate și imparțiale, care să reflecte diversitatea de opinii, inclusiv opiniile partenerilor sociali, pentru a elimina îndoielile cu privire la existența unor competențe specifice independente și imparțiale. De asemenea, trebuie clarificată chestiunea răspunderii în cazul în care consiliile realizează analize sau previziuni incorecte.

4.5.

Luând, totodată, notă de caracterul consultativ al acestor organisme, CESE solicită Comisiei să clarifice în mod explicit natura neobligatorie a recomandărilor formulate de consiliile de competitivitate. Chestiunea caracterului neobligatoriu intervine în special în ceea ce privește protejarea autonomiei părților implicate în negocierile salariale. În recomandarea sa, Comisia remarcă faptul că dreptul de a negocia și de a încheia contracte colective nu ar trebui să fie afectat, însă această afirmație, care privește doar dreptul garantat de tratat (6), este prea slabă. Orice tentativă de a influența direct stabilirea salariilor iese complet din domeniul de competență al consiliilor de competitivitate.

4.6.

CESE remarcă faptul că conceptul de competitivitate depășește competitivitatea din punct de vedere al costurilor. Alte argumente în ce privește prevenirea acumulării de dezechilibre trebuie să țină seama de dubla natură a salariilor (factor de cost pentru întreprinderi, factor determinant pentru cererea internă; a se vedea punctul 5.5). Mai mult, pentru a face față în mod adecvat dezechilibrelor, este necesară o abordare simetrică în ce privește deficitele și excedentele (7).

5.1.

CESE consideră că este necesară aprofundarea UEM. Întrucât în evaluarea de mai sus a propunerii Comisiei, Comitetul a identificat numeroase întrebări fără răspuns și chestiuni care necesită analize și clarificări suplimentare, în cele ce urmează prezintă un rezumat al propriilor sale propuneri relevante formulate până în prezent. În ultimii ani, CESE a adoptat o serie de avize privind chestiunea aprofundării UEM (8), cel mai recent fiind avizul ECO/380 pe tema „Metoda comunitară pentru o UEM democratică și socială”, elaborat în 2015 (9).

5.2.

În avizul său ECO/380, CESE prezintă propuneri privind viitoare inițiative ale Comisiei privind UEM. CESE este convins că astfel de măsuri vor contribui la a pune capăt divergențelor în ceea ce privește funcționarea piețelor forței de muncă, a sistemelor de stabilire a salariilor și a sistemelor sociale, care sunt necesare în scopul de a stabiliza UEM și a o aprofunda din punct de vedere democratic și social. Abordarea CESE se bazează pe ideea că, în contextul general al politicii monetare, bugetare și salariale, se poate genera încredere și se poate realiza o mai mare convergență fără a se submina independența negocierii colective.

5.3.

Acest lucru va necesita adoptarea unor măsuri de promovare a dialogului macroeconomic și, mai presus de toate, stabilirea unui dialog macroeconomic în zona euro (MED-EURO). Această structură de dialog macroeconomic a fost lansată în 1999, în vederea realizării unei combinații de politici macroeconomice durabile și orientate spre creștere și stabilitate, adică a unei bune interacțiuni între evoluția salarială și politica monetară și fiscală. Acest forum de coordonare a celor trei mari actori ai politicii macroeconomice ar putea, cu implicarea directă a partenerilor sociali, aduce o contribuție esențială la asigurarea coordonării necesare, a îndeplinirii obiectivului comun de stabilitate a UEM, precum și a dezvoltării democratice și sociale a UEM. Punctele sale de vedere și concluziile sale ar trebui incluse atât în analiza anuală a creșterii, cât și în recomandările specifice fiecărei țări.

5.4.

Comitetul subliniază, încă o dată, importanța promovării rolului partenerilor sociali și a implicării acestora în procesul de elaborare a politicilor. Existența unui dialog macroeconomic este, de asemenea, benefică la nivel național. S-a înregistrat o creștere semnificativă a competitivității și productivității, în special în acele țări în care există relații de muncă solide și un dialog social puternic și în care se asigură un nivel ridicat de protecție socială și de coeziune socială.

5.5.

Sistemul de stabilire a salariilor ar trebui lăsat la latitudinea partenerilor de negociere colectivă, fără nicio intervenție din exterior. Autonomia lor trebuie să fie pe deplin respectată și garantată, dat fiind că ei înțeleg cel mai bine situația reală în ceea ce privește stabilirea salariilor și piețele forței de muncă. Partenerii de negociere colectivă țin seama de faptul că modificarea salariilor are un impact atât asupra costurilor, cât și asupra cererii. Ei sunt perfect conștienți de faptul că alinierea creșterilor salariale cu creșterea productivității naționale pe termen mediu și rata-țintă de inflație a BCE are un impact neutru din punctul de vedere al prețurilor, competitivității, cererii interne și distribuirii veniturilor (10). Necesitatea consolidării dialogului macroeconomic este sporită de faptul că nivelul de conștientizare în legătură cu această situație diferă de la un stat membru la altul și, uneori, nu se traduce în mod concret, dând astfel naștere unor dezechilibre.

5.6.

Este necesară o implicare mai activă a parlamentelor naționale și a Parlamentului European în guvernanța zonei euro. CESE pledează pentru o comisie vastă a PE din care să facă parte toți deputații din zona euro și cei din țările care doresc să adere la zona euro, alături de o mai bună coordonare a deputaților de la nivel național din zona euro pe teme legate de UEM (COSAC+).

5.7.

CESE atrage atenția că obiectivele politicii economice ar trebui armonizate mai bine cu obiectivele politicii sociale a UE stipulate la articolul 4 alineatul (2) din TFUE și că trebuie soluționate eventualele conflicte dintre obiectivele economice și cele sociale. Conform clauzei sociale orizontale, toate măsurile din cadrul semestrului european trebuie să facă obiectul unei evaluări a impactului lor social (11).

5.8.

Mai mult, CESE consideră că sunt esențiale gestionarea cererii pe termen scurt și un program de investiții eficient pentru a genera venituri prin creștere economică, coeziune socială și solidaritate. Acest lucru implică necesitatea unei politici bugetare favorabile creșterii economice și ocupării forței de muncă. Trebuie să existe o coordonare fiscală eficientă pentru a se garanta că țările dispun de o bază de venituri adecvată. Este, de asemenea, necesar să se ia măsuri stricte pentru a combate frauda fiscală, paradisurile fiscale și planificarea fiscală agresivă.

5.9.

De asemenea, în ceea ce privește cheltuielile, Comitetul consideră că ar fi necesare politici bugetare mai favorabile creșterii. Investițiile publice reprezintă un instrument esențial pentru redresarea economică. Investițiile necesare în domenii de vârf și în domeniul social (cercetare, educație, îngrijirea copiilor, servicii sociale, locuințe publice etc.) nu numai că promovează creșterea și ocuparea forței de muncă pe termen scurt, ci duc și la creșterea potențialului de producție pe termen lung. Investițiile și creșterea economică, în special în țările afectate de criză, sunt esențiale în cadrul procesului de recuperare și, astfel, de eliminare a dezechilibrelor.

5.10.

CESE salută propunerea Comisiei de a nu include contribuțiile statelor membre la Fondul european pentru investiții strategice în calcularea deficitelor bugetare. Dat fiind că este vorba despre cheltuieli care stimulează potențialul de creștere și ale căror rezultate vor aduce beneficii și generațiilor viitoare, și finanțarea ar trebui să se repartizeze de-a lungul mai multor generații. Urmând același raționament, Comitetul se întreabă, prin urmare, din nou (12), de ce investițiile orientate către viitor nu pot beneficia de un tratament identic, utilizându-se bugetul general, sub forma unei reguli de aur privind investițiile.