2.8.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 252/7


Aviz de inițiere a unei reexaminări efectuate în perspectiva expirării măsurilor antidumping aplicabile importurilor de sârmă laminată originară din Republica Populară Chineză

(2014/C 252/05)

În urma publicării unui aviz de expirare iminentă (1) a măsurilor antidumping în vigoare aplicabile importurilor de sârmă laminată originară din Republica Populară Chineză, Comisia Europeană (denumită în continuare „Comisia”) a primit o cerere de reexaminare, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (2) (denumit în continuare „regulamentul de bază”).

1.   Cererea de reexaminare

Cererea a fost depusă la data de 29 aprilie 2014 de către Asociația Europeană a Oțelului („Eurofer”) (denumită în continuare „solicitantul”) în numele unor producători care reprezintă peste 25 % din producția totală de sârmă laminată din Uniune.

2.   Produsul care face obiectul reexaminării

Produsul care face obiectul prezentei reexaminări este reprezentat de bare și tije, laminate la cald, rulate în spire nearanjate, din fier, oțeluri nealiate sau oțeluri aliate altele decât oțeluri inoxidabile, originare din RPC (denumit în continuare „produsul care face obiectul reexaminării”), încadrat în prezent la codurile NC 7213 10 00, 7213 20 00, 7213 91 10, 7213 91 20, 7213 91 41, 7213 91 49, 7213 91 70, 7213 91 90, 7213 99 10, 7213 99 90, 7227 10 00, 7227 20 00, 7227 90 10, 7227 90 50 și 7227 90 95.

3.   Măsurile existente

Măsurile aflate în prezent în vigoare constau într-o taxă antidumping definitivă instituită prin Regulamentul (CE) nr. 703/2009 al Consiliului (3).

4.   Motivele reexaminării

Cererea se bazează pe faptul că expirarea măsurilor ar avea ca efect probabil reapariția dumpingului și a prejudiciului cauzat industriei Uniunii.

4.1.   Presupunerea privind probabilitatea continuării sau reapariției dumpingului

Întrucât, având în vedere dispozițiile articolului 2 alineatul (7) din regulamentul de bază, Republica Populară Chineză (denumită în continuare „țara în cauză”) este considerată o țară fără economie de piață, solicitantul a stabilit valoarea normală pentru importurile din țara în cauză pe baza prețului practicat într-o țară terță cu economie de piață, și anume Brazilia. Presupunerea privind probabilitatea continuării sau reapariției dumpingului se bazează pe o comparație între valoarea normală astfel stabilită la prețul de export (la nivel franco fabrică) al produsului care face obiectul reexaminării în cazul vânzării acestuia pentru export către Uniune, dar și către piețele altor țări terțe având în vedere absența actuală a unor volume de import semnificative din țara în cauză către Uniune.

Pe baza comparației menționate mai sus, care arată existența dumpingului, solicitantul afirmă că există probabilitatea ca dumpingul să continue sau să reapară în ceea ce privește țara în cauză.

4.2.   Afirmația privind probabilitatea reapariției prejudiciului

Solicitantul afirmă că există probabilitatea ca prejudiciul să reapară.

În acest sens, solicitantul a furnizat elemente de probă prima facie conform cărora, dacă s-ar permite încetarea măsurilor, este probabil ca volumul actual al importurilor în Uniune vizând produsul care face obiectul reexaminării și care provine din țara în cauză să crească și să atingă un nivel de preț prejudiciabil. Acest lucru se datorează existenței unei capacități neutilizate și potențialului instalațiilor de fabricație ale producătorilor-exportatori din țara în cauză. Alți factori importanți (în acest sens) sunt existența unor bariere comerciale pentru țara în cauză pe piețe din alte țări terțe și atractivitatea pieței Uniunii.

În sfârșit, solicitantul afirmă că eliminarea prejudiciului s-a datorat în principal existenței unor măsuri și că, în cazul în care s-ar permite încetarea aplicării măsurilor, orice nouă creștere substanțială a importurilor la prețuri de dumping din țara în cauză ar avea ca efect probabil reapariția prejudiciului cauzat industriei Uniunii.

5.   Procedură

Întrucât a ajuns la concluzia, după consultarea comitetului înființat prin articolul 15 alineatul (1) din regulamentul de bază, că există suficiente elemente de probă pentru a justifica deschiderea unei reexaminări în perspectiva expirării măsurilor, Comisia deschide prin prezentul aviz o reexaminare în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din regulamentul de bază.

5.1.   Procedura de stabilire a probabilității continuării/reapariției dumpingului

Producătorii-exportatori (4) ai produsului care face obiectul reexaminării din țara în cauză, inclusiv cei care nu au cooperat la ancheta care a condus la instituirea măsurilor în vigoare, sunt invitați să participe la ancheta Comisiei.

5.1.1.   Anchetarea producătorilor-exportatori

Având în vedere numărul potențial mare de producători-exportatori din țara în cauză implicați în prezenta reexaminare în perspectiva expirării măsurilor și pentru a finaliza ancheta în termenele prevăzute, Comisia poate limita la un număr rezonabil producătorii-exportatori care vor fi anchetați prin selectarea unui eșantion (acest proces este denumit, de asemenea, „eșantionare”). Eșantionarea se va efectua în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază.

Pentru a permite Comisiei să decidă dacă eșantionarea este necesară și, în caz afirmativ, să selecteze un eșantion, toți producătorii-exportatori sau reprezentanții care acționează în numele acestora, inclusiv cei care nu au cooperat la ancheta care a condus la instituirea măsurilor care fac obiectul prezentei reexaminări, sunt invitați, prin prezentul aviz, să transmită datele lor Comisiei. Părțile respective trebuie să procedeze astfel în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel, furnizând Comisiei informațiile privind societatea (societățile) lor care sunt solicitate în anexa I la prezentul aviz.

Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare pentru selectarea eșantionului de producători-exportatori, Comisia va contacta, de asemenea, autoritățile din țara în cauză și poate contacta și orice asociație cunoscută de producători-exportatori.

Toate părțile interesate care doresc să transmită orice alte informații relevante privind selectarea eșantionului, în afara informațiilor solicitate mai sus, trebuie să le comunice în termen de 21 de zile de la publicarea prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

Dacă este necesar să se constituie un eșantion, producătorii-exportatori pot fi selectați pe baza celui mai mare volum reprezentativ de exporturi către Uniune care poate fi examinat în mod rezonabil în timpul aflat la dispoziție. Comisia va informa toți producătorii-exportatori cunoscuți, autoritățile țării în cauză și asociațiile de producători-exportatori, prin intermediul autorităților țării în cauză, dacă este cazul, cu privire la societățile selectate să facă parte din eșantion.

Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare pentru ancheta sa în ceea ce privește producătorii-exportatori, Comisia va trimite chestionare producătorilor-exportatori selectați pentru a fi incluși în eșantion, oricărei asociații cunoscute de producători-exportatori, precum și autorităților țării în cauză.

Toți producătorii-exportatori care au fost selectați pentru a face parte din eșantion, orice asociație cunoscută de producători-exportatori, precum și autoritățile din țara în cauză vor trebui să transmită un chestionar completat în termen de 37 de zile de la data notificării selectării eșantionului, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

Fără a aduce atingere eventualei aplicări a articolului 18 din regulamentul de bază, societățile care au fost de acord cu posibila lor includere în eșantion, dar care nu sunt selectate pentru a face parte din acesta, vor fi considerate societăți cooperante (denumite în continuare „producători-exportatori cooperanți neincluși în eșantion”).

5.1.2.   Procedura suplimentară privind producătorii-exportatori din țara în cauză fără economie de piață

În conformitate cu articolul 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, în cazul importurilor din țara în cauză, valoarea normală va fi stabilită pe baza prețului sau a valorii construite într-o țară terță cu economie de piață.

În cadrul anchetei anterioare, pentru stabilirea valorii normale în ceea ce privește țara în cauză au fost utilizate prețurile plătite efectiv sau plătibile în Uniune pentru produse similare. Cu toate acestea, în scopul prezentei anchete, Comisia ia în calcul posibilitatea de a utiliza Brazilia drept țară terță cu economie de piață. Părțile interesate sunt invitate să își prezinte observațiile privind caracterul adecvat al acestei alegeri în termen de 10 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Conform informațiilor de care dispune Comisia, alți furnizori ai Uniunii care funcționează în condițiile unei economii de piață, pot fi localizați, printre altele, în Elveția, Norvegia, Japonia și Turcia. Comisia va examina dacă există producție și vânzări ale produsului care face obiectul reexaminării în acele țări terțe cu economie de piață în cazul cărora există indicii că are loc producția produsului care face obiectul reexaminării.

5.1.3.   Anchetarea importatorilor neafiliați  (5)  (6)

Importatorii neafiliați care importă produsul care face obiectul reexaminării din țara în cauză în Uniune sunt invitați să participe la prezenta anchetă.

Având în vedere numărul potențial ridicat de importatori neafiliați implicați în prezenta reexaminare efectuată în perspectiva expirării măsurilor și pentru a finaliza ancheta în termenele prevăzute, Comisia poate limita la un nivel rezonabil numărul de importatori neafiliați care vor fi supuși anchetei, prin selectarea unui eșantion (acest proces este denumit de asemenea „eșantionare”). Eșantionarea se va efectua în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază.

Pentru a permite Comisiei să decidă dacă eșantionarea este necesară și, în caz afirmativ, să selecteze un eșantion, toți importatorii neafiliați sau reprezentanții care acționează în numele acestora, inclusiv cei care nu au cooperat la ancheta care a condus la instituirea măsurilor care fac obiectul prezentei reexaminări, sunt invitați, prin prezentul aviz, să se facă cunoscuți Comisiei. Părțile respective trebuie să procedeze astfel în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel, furnizând Comisiei informațiile privind societatea (societățile) lor care sunt solicitate în anexa II la prezentul aviz.

Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare în vederea selectării eșantionului de importatori neafiliați, Comisia poate contacta, de asemenea, orice asociație de importatori cunoscută.

Toate părțile interesate care doresc să transmită orice alte informații relevante privind selectarea eșantionului, în afara informațiilor solicitate mai sus, trebuie să le comunice în termen de 21 de zile de la publicarea prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

Dacă este necesar să se constituie un eșantion, importatorii pot fi selectați pe baza celui mai mare volum reprezentativ de vânzări în Uniune ale produsului care face obiectul reexaminării, care poate fi examinat în mod rezonabil în timpul aflat la dispoziție. Comisia va notifica tuturor importatorilor neafiliați cunoscuți și tuturor asociațiilor de importatori cunoscute societățile selectate pentru a fi incluse în eșantion.

În vederea obținerii informațiilor pe care le consideră necesare pentru anchetă, Comisia va trimite chestionare importatorilor neafiliați incluși în eșantion și oricărei asociații de importatori cunoscute. Aceste părți trebuie să transmită un chestionar completat în termen de 37 de zile de la data notificării cu privire la selectarea eșantionului, cu excepția cazurilor în care se prevede altfel.

5.2.   Procedura de stabilire a probabilității continuării/reapariției prejudiciului – Anchetarea producătorilor din Uniune

Pentru a stabili dacă există probabilitatea reapariției prejudiciului la adresa industriei din Uniune, producătorii din Uniune ai produsului care face obiectul reexaminării sunt invitați să participe la ancheta Comisiei.

Având în vedere numărul mare de producători din Uniune implicați în prezenta reexaminare efectuată în perspectiva expirării măsurilor și pentru a finaliza ancheta în termenele prevăzute, Comisia a decis să limiteze ancheta la un număr rezonabil de producători din Uniune care vor fi anchetați prin selectarea unui eșantion (acest proces este, de asemenea, denumit „eșantionare”). Eșantionarea se efectuează în conformitate cu articolul 17 din regulamentul de bază.

Comisia a selectat, în mod provizoriu, un eșantion de producători din Uniune. Detaliile pot fi găsite în dosarul destinat consultării de către părțile interesate. Părțile interesate sunt invitate să consulte dosarul (în acest scop, trebuie să contacteze Comisia utilizând datele de contact indicate în secțiunea 5.6 de mai jos). Alți producători din Uniune sau reprezentanți care acționează în numele lor, inclusiv producătorii din Uniune care nu au cooperat la ancheta sau anchetele care a(u) condus la instituirea măsurilor în vigoare, trebuie, dacă sunt de părere că există motive pentru care ar trebui să fie incluși în eșantion, să contacteze Comisia în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Toate părțile interesate care doresc să transmită orice alte informații relevante privind selectarea eșantionului trebuie să le comunice în termen de 21 de zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel.

Comisia va notifica tuturor producătorilor cunoscuți din Uniune și/sau tuturor asociațiilor cunoscute de producători din Uniune societățile selectate în final pentru a fi incluse în eșantion.

Pentru a obține informațiile pe care le consideră necesare pentru anchetă, Comisia va trimite chestionare producătorilor din Uniune incluși în eșantion și asociațiilor cunoscute de producători din Uniune. Aceste părți trebuie să transmită un chestionar completat în termen de 37 de zile de la data notificării cu privire la selectarea eșantionului, cu excepția cazurilor în care se prevede altfel.

5.3.   Procedura de evaluare a interesului Uniunii

În cazul în care se confirmă probabilitatea unei continuări sau reapariții a dumpingului și prejudiciului, se va decide, în temeiul articolului 21 din regulamentul de bază, dacă menținerea măsurilor antidumping nu ar fi contrară interesului Uniunii. Producătorii din Uniune, importatorii și asociațiile lor reprezentative, utilizatorii și asociațiile lor reprezentative, precum și organizațiile de consumatori reprezentative din Uniune sunt invitați să se facă cunoscuți în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazurilor în care se prevede altfel. Pentru a participa la anchetă, organizațiile reprezentative de protecție a consumatorilor trebuie să demonstreze, respectând același termen, că există o legătură obiectivă între activitățile pe care le desfășoară și produsul care face obiectul reexaminării.

Părțile care se fac cunoscute în termenul specificat mai sus pot furniza Comisiei informații din care să rezulte dacă instituirea de măsuri este în interesul Uniunii, în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, cu excepția cazului în care se prevede altfel. Aceste informații pot fi furnizate fie într-un format la alegere, fie prin completarea chestionarului pregătit de Comisie. În orice caz, informațiile transmise în temeiul articolului 21 vor fi luate în considerare numai dacă sunt susținute, la momentul transmiterii lor, de elemente de probă concrete.

5.4.   Alte informații prezentate în scris

În conformitate cu dispozițiile prezentului aviz, toate părțile interesate sunt invitate să își prezinte punctele de vedere, să transmită informații și să furnizeze elemente de probă justificative. Cu excepția cazului în care se prevede altfel, informațiile respective și elementele de probă justificative trebuie să parvină Comisiei în termen de 37 de zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

5.5.   Posibilitatea audierii de către serviciile Comisiei responsabile cu ancheta

Toate părțile interesate pot solicita să fie audiate de serviciile Comisiei responsabile cu ancheta. Orice cerere de audiere trebuie să fie formulată în scris și să precizeze motivele care stau la baza acesteia. Pentru audieri privind aspecte care țin de stadiul inițial al anchetei, cererea trebuie transmisă în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Ulterior, orice solicitare de audiere trebuie transmisă în termenele specifice stabilite de Comisie în comunicarea sa cu părțile.

5.6.   Instrucțiuni de transmitere a observațiilor prezentate în scris, a chestionarelor completate și a corespondenței

Toate observațiile prezentate în scris, inclusiv informațiile solicitate prin prezentul aviz, chestionarele completate și corespondența, furnizate de părțile interesate cu titlu confidențial, poartă mențiunea „Limited”(acces limitat)  (7).

Părților interesate care transmit informații purtând mențiunea „Limited” li se solicită să furnizeze rezumate ale acestora, cu caracter neconfidențial, în temeiul articolului 19 alineatul (2) din regulamentul de bază, care vor purta mențiunea „Destinat consultării de către părțile interesate”. Aceste rezumate trebuie să fie suficient de detaliate pentru a permite o înțelegere rezonabilă a elementelor esențiale ale informațiilor transmise cu titlu confidențial. Dacă o parte interesată care transmite informații confidențiale nu furnizează și un rezumat neconfidențial al acestora în formatul și de calitatea solicitate, informațiile respective pot să nu fie luate în considerare.

Părțile interesate sunt invitate să prezinte toate observațiile și solicitările prin e-mail, inclusiv împuterniciri și fișe de certificare scanate, cu excepția răspunsurilor voluminoase, care trebuie să fie prezentate pe suport CD-ROM sau DVD, în persoană sau prin scrisoare recomandată. Prin utilizarea e-mailului, părțile interesate își exprimă acordul cu privire la normele aplicabile transmiterilor electronice conținute în documentul „CORRESPONDENCE WITH THE EUROPEAN COMMISSION IN TRADE DEFENCE CASES” publicat pe site-ul Direcției Generale Comerț: http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2011/june/tradoc_148003.pdf. Părțile interesate trebuie să indice denumirea, adresa, numărul de telefon și o adresă de e-mail valabilă și trebuie să se asigure că adresa de e-mail furnizată este o adresă de e-mail oficială funcțională care este verificată zilnic. După primirea datelor de contact, Comisia va comunica cu părțile interesate exclusiv prin e-mail, cu excepția cazului în care acestea solicită în mod explicit să primească toate documentele din partea Comisiei prin alte mijloace de comunicare sau cu excepția cazului în care natura documentului care trebuie trimis necesită utilizarea unei scrisori recomandate. Pentru norme și informații suplimentare privind corespondența cu Comisia, inclusiv principiile care se aplică transmiterilor prin e-mail, părțile interesate ar trebui să consulte instrucțiunile privind comunicarea cu părțile interesate menționate anterior.

Adresa pentru corespondență a Comisiei:

European Commission

Directorate-General for Trade

Directorate H-Greffe

CHAR

Rue de la Loi/Wetstraat 170

1049 Bruxelles/Brussels

BELGIQUE/BELGIË

E-mail pentru aspecte legate de dumping: TRADE-WIRE-ROD-DUMPING@ec.europa.eu

E-mail pentru aspecte legate de prejudiciu: TRADE-WIRE-ROD-INJURY@ec.europa.eu

6.   Lipsa de cooperare

În cazul în care o parte interesată refuză accesul la informațiile necesare sau nu furnizează aceste informații în termenele prevăzute ori obstrucționează în mod semnificativ ancheta, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază, se pot stabili constatări, pozitive sau negative, pe baza datelor disponibile.

Dacă se constată că o parte interesată a furnizat informații false sau înșelătoare, informațiile pot să nu fie luate în considerare și pot fi utilizate datele disponibile.

În cazul în care o parte interesată nu cooperează sau cooperează doar parțial și, în consecință, sunt stabilite constatări pe baza datelor disponibile, în conformitate cu articolul 18 din regulamentul de bază, rezultatul anchetei poate fi mai puțin favorabil acelei părți decât dacă aceasta ar fi cooperat.

Faptul că nu se dă un răspuns pe suport electronic nu este considerat un refuz de a coopera, cu condiția ca partea respectivă să demonstreze că prezentarea unui răspuns în forma cerută ar putea antrena sarcini sau costuri suplimentare excesive nerezonabile. Partea interesată ar trebui să contacteze imediat Comisia în acest sens.

7.   Consilierul-auditor

Părțile interesate pot solicita intervenția consilierului-auditor al Direcției Generale Comerț. Consilierul-auditor acționează ca intermediar între părțile interesate și serviciile Comisiei responsabile cu ancheta. Consilierul-auditor examinează cererile de acces la dosar, litigiile privind confidențialitatea documentelor, cererile de prelungire a termenelor și cererile terților de a fi audiați. Consilierul-auditor poate organiza o audiere cu o anumită parte interesată și poate acționa ca mediator pentru a asigura exercitarea pe deplin a drepturilor la apărare ale părților interesate.

Orice cerere de audiere de către consilierul-auditor trebuie efectuată în scris și trebuie să precizeze motivele pe care se bazează. Pentru audieri privind aspecte care țin de stadiul inițial al anchetei, cererea trebuie transmisă în termen de 15 zile de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Ulterior, orice cerere de audiere trebuie transmisă în termenele specifice stabilite de Comisie în comunicarea sa cu părțile.

Consilierul-auditor va oferi, de asemenea, posibilitatea organizării unei audieri a părților care să permită prezentarea unor puncte de vedere diferite și a contraargumentelor privind aspecte referitoare, printre altele, la probabilitatea continuării sau reapariției dumpingului și a prejudiciului, precum și la interesul Uniunii.

Pentru mai multe informații și date de contact, părțile interesate pot consulta paginile internet dedicate consilierului-auditor pe site-ul DG Comerț: http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/degucht/contact/hearing-officer/

8.   Calendarul anchetei

În temeiul articolului 11 alineatul (5) din regulamentul de bază, ancheta se va finaliza în termen de 15 luni de la data publicării prezentului aviz în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

9.   Posibilitatea de a solicita o reexaminare în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază

Întrucât prezenta reexaminare efectuată în perspectiva expirării măsurilor este deschisă în conformitate cu dispozițiile articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, constatările sale nu vor conduce la modificarea măsurilor în vigoare, ci la abrogarea sau menținerea acestora în conformitate cu articolul 11 alineatul (6) din regulamentul de bază.

Dacă oricare dintre părțile interesate consideră că este necesară o reexaminare a măsurilor pentru a permite o eventuală modificare a acestora, partea respectivă poate solicita o reexaminare în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază.

Părțile care doresc să solicite o astfel de reexaminare, care ar urma să se desfășoare independent de reexaminarea efectuată în perspectiva expirării măsurilor menționată în prezentul aviz, pot contacta Comisia la adresa indicată mai sus.

10.   Prelucrarea datelor cu caracter personal

Orice date cu caracter personal colectate în cadrul acestei anchete vor fi tratate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (8).


(1)  JO C 318, 1.11.2013, p. 6.

(2)  JO L 343, 22.12.2009, p. 51.

(3)  JO L 203, 5.8.2009, p. 1.

(4)  Un producător-exportator este o societate comercială din țara în cauză care produce și exportă pe piața Uniunii produsul care face obiectul reexaminării fie direct, fie prin intermediul unui terț, inclusiv prin societățile sale afiliate implicate în producția, vânzarea pe piața internă sau exportul produsului care face obiectul reexaminării.

(5)  Doar importatorii neafiliați producătorilor-exportatori pot fi eșantionați. Importatorii afiliați producătorilor-exportatori trebuie să completeze anexa 1 la chestionarul pentru producătorii-exportatori respectivi. Pentru definiția părții afiliate, a se vedea notele de subsol 5 și 8 din anexele I și II la prezentul aviz.

(6)  Datele furnizate de importatorii neafiliați pot fi utilizate, de asemenea, pentru alte aspecte ale prezentei anchete decât stabilirea dumpingului.

(7)  Un document purtând mențiunea „Limited” este un document considerat confidențial în temeiul articolului 19 din Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului (JO L 343, 22.12.2009, p. 51) și al articolului 6 din Acordul OMC privind punerea în aplicare a articolului VI din GATT 1994 (Acordul antidumping). Acesta este de asemenea un document protejat în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (JO L 145, 31.5.2001, p. 43).

(8)  JO L 8, 12.1.2001, p. 1.


ANEXA I

Image Image

ANEXA II

Image Image