COMUNICARE A COMISIEI

Orientări privind licențele standard recomandate, seturile de date și taxarea reutilizării documentelor

2014/C 240/01

1.   SCOPUL COMUNICĂRII

Deschiderea accesului la informațiile din sectorul public (ISP) în vederea reutilizării aduce importante beneficii socioeconomice. Datele generate de sectorul public pot fi utilizate ca materie primă pentru servicii și produse inovatoare cu valoare adăugată care impulsionează economia prin crearea unor noi locuri de muncă și încurajarea investițiilor în sectoarele bazate pe date. De asemenea, aceste date joacă un rol în creșterea gradului de responsabilitate și de transparență a administrației publice. Aceste beneficii au fost recunoscute recent de liderii G8 și consacrate în Carta datelor deschise (1).

Totuși, studiile realizate în numele Comisiei Europene arată că sectorul și cetățenii se confruntă în continuare cu dificultăți în a găsi și a reutiliza aceste date. Ca răspuns, în decembrie 2011, Comisia a adoptat un pachet de măsuri (2) vizând eliminarea obstacolelor din calea reutilizării și reducerea fragmentării piețelor de date. Elementul-cheie l-a constituit Directiva 2013/37/UE de modificare a Directivei 2003/98/CE privind reutilizarea informațiilor din sectorul public, care a fost recent adoptată.

Directiva modificată invită Comisia să asiste statele membre la punerea în aplicare a noilor norme prin elaborarea de orientări cu privire la licențele standard recomandate, la seturile de date și la taxarea reutilizării documentelor. Orientările sunt un element important în eforturile depuse de Comisie pentru a sprijini economia UE să genereze o valoare mai mare de pe urma datelor [inclusiv date științifice și date masive (big data) provenind din alte surse decât sectorul public]. Orientările vor facilita, de asemenea, implementarea infrastructurilor de date deschise în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE).

În august 2013, Comisia a lansat o consultare online, urmată de o audiere publică și de o reuniune a unui grup de experți din statele membre privind ISP. Obiectivul a fost colectarea opiniilor tuturor părților interesate privind domeniul de aplicare și conținutul viitoarelor orientări ale Comisiei.

Răspunsurile primite (3) arată o tendință din ce în ce mai pronunțată către un sistem mai deschis și interoperabil de licențe în Europa, precum și un consens privind necesitatea eliberării rapide a mai multor seturi de date cu o valoarea adăugată ridicată. În ceea ce privește taxarea, este clar că există o serie largă de abordări, dar majoritatea respondenților nu au pus sub semnul întrebării principiile introduse recent de stabilire a prețurilor. Acest lucru sugerează că piața reutilizării ISP în Europa este încă în curs de dezvoltare și că există o nevoie imperioasă de orientări privind principalele elemente ale directivei revizuite recent dacă dorim să exploatăm pe deplin oportunitățile comerciale și necomerciale oferite de reutilizarea datelor publice.

Scopul prezentei comunicări a Comisiei este de a furniza orientări fără caracter obligatoriu privind cele mai bune practici în trei domenii cu relevanță deosebită pentru reutilizarea informațiilor din sectorul public în Europa.

2.   ORIENTĂRI PRIVIND LICENȚELE STANDARD RECOMANDATE

Articolul 8 alineatul (1) din directiva revizuită prevede că organismele din sectorul public pot acorda permisiunea reutilizării necondiționate a documentelor sau pot impune o serie de condiții, dacă este cazul prin intermediul unei licențe. Condițiile respective nu trebuie să limiteze în mod inutil posibilitățile de reutilizare și nu trebuie utilizate pentru restricționarea concurenței. Considerentul 26 din Directiva 2013/37/UE menționează două astfel de condiții acceptabile cu titlu de exemplu: recunoașterea sursei și confirmarea oricărei modificări a documentului. La același considerent se prevede că licențele, ori de câte ori sunt utilizate, ar trebui să impună, în orice caz, cât mai puține restricții în materie de reutilizare, de exemplu limitându-le la o indicare a sursei.

Directiva revizuită încurajează, de asemenea, utilizarea licențelor standard, care trebuie să fie disponibile în format digital și să poată fi prelucrate electronic [articolul 8 alineatul (2)]. Considerentul 26 din directiva de modificare încurajează utilizarea licențelor deschise, care ar trebui să devină, în cele din urmă, o practică standard în întreaga Uniune.

Astfel, subliniind necesitatea de a evita „limitarea inutilă a reutilizării” și sprijinind adoptarea unei „practici standard în întreaga Uniune”, directiva solicită statelor membre să asigure deschiderea și interoperabilitatea în cadrul politicilor lor de acordare a licențelor.

Trebuie amintit că directiva nu se aplică documentelor asupra cărora părți terțe dețin drepturi de proprietate intelectuală. Astfel de documente nu sunt vizate de prezenta comunicare.

2.1.   Aviz sau licență

Deși de cele mai multe ori autoritățile publice preferă să redacteze adevărate licențe pentru a păstra controlul asupra propriilor formulări și actualizări, directiva nu impune utilizarea licențelor formale, ci prevede doar că acestea ar trebui aplicate numai „dacă este cazul”. Statele membre ar trebui să analizeze dacă, în cazuri individuale și în funcție de document, ar putea fi folosit în locul licenței un aviz (sub forma unui text, a unei ferestre pop-up sau a unui link către un site extern).

În special pentru documentele din domeniul public (de exemplu, în situația în care protecția drepturilor de proprietate intelectuală a expirat sau în jurisdicții în care documentele oficiale sunt exceptate prin lege de la protecția prin drept de autor), se recomandă un simplu aviz (cum ar fi marca domeniului public Creative Commons) (4) care să indice în mod clar statutul juridic.

În orice caz, o trimitere la condițiile în care este permisă reutilizarea ar trebui să apară, în mod vizibil, la afișarea informațiilor sau ar trebui să le însoțească.

2.2.   Licențe deschise

Pe internet sunt disponibile mai multe licențe care respectă principiile „deschiderii” (5) descrise de Open Knowledge Foundation pentru a promova reutilizarea nelimitată a conținutului online. Acestea sunt traduse în multe limbi, sunt actualizate la nivel central și sunt deja utilizate pe scară largă în întreaga lume. Licențele standard deschise, de exemplu, cele mai recente licențe Creative Commons (CC) (6) (versiunea 4.0), ar putea permite reutilizarea ISP fără a fi nevoie să se elaboreze și să se actualizeze licențe individualizate la nivel național sau subnațional. Dintre acestea, marca domeniului public CC0 (7) prezintă un interes deosebit. Ca instrument juridic care permite renunțarea la drepturile de autor și la drepturile asupra bazelor de date în cazul ISP, această marcă conferă reutilizatorilor o flexibilitate deplină și reduce complicațiile legate de gestionarea licențelor multiple, care pot avea dispoziții contradictorii. În cazul în care nu poate fi utilizată marca domeniului public CC0, organismele din sectorul public sunt încurajate să folosească licențe standard deschise care să fie adaptate legislației statelor membre în materie de proprietate intelectuală și dreptului contractual național și care să respecte dispozițiile recomandate privind licențele prezentate mai jos. În lumina recomandărilor menționate anterior, ar trebui, de asemenea, să se ia în considerare posibilitatea de a elabora o licență națională deschisă adecvată.

2.3.   Dispoziții recomandate privind acordarea de licențe

2.3.1.   Domeniu de aplicare

Această dispoziție ar trebui să definească domeniul de aplicare temporal și geografic al drepturilor prevăzute de acordul de licență, tipurile de drepturi acordate și gama de reutilizări permise. Pentru a facilita crearea de produse și servicii care reutilizează un conținut combinat deținut de diferite organisme din sectorul public, autorizat în baza unor licențe deschise diferite [aspect adesea denumit „interoperabilitatea licențelor” (8)], ar fi de preferat mai degrabă o formulă generică decât liste detaliate ale cazurilor și drepturilor de utilizare.

Pentru a promova în mod proactiv reutilizarea materialului sub licență, se recomandă ca licențiatorul să acorde la nivel mondial (în măsura în care acest lucru este permis de legislația națională) drepturi perpetue, scutite de redevențe, irevocabile (în măsura în care acest lucru este permis de legislația națională) și neexclusive de a utiliza informațiile acoperite de licență.

Se recomandă ca drepturile care nu sunt acoperite de licență să fie prezentate în mod explicit și ca tipurile de drepturi acordate (drept de autor, drept asupra bazelor de date și drepturi conexe) să fie definite în sens larg.

În sfârșit, ar putea fi utilizată formularea cea mai amplă posibil pentru a face referire la utilizările posibile ale datelor acoperite de licență (termeni precum „utilizare”, „reutilizare”, „schimb” pot fi descriși mai amănunțit cu ajutorul unei liste orientative de exemple).

2.3.2.   Atribuire

În cazul în care licențele sunt obligatorii prin lege și nu pot fi înlocuite cu simple avize, se recomandă ca acestea să acopere numai cerințele în materie de atribuire, întrucât orice alte obligații pot limita creativitatea sau activitatea economică a licențiaților, afectând astfel potențialul de reutilizare a documentelor în cauză.

Obiectivul cerințelor în materie de atribuire este de a-l obliga pe reutilizator să recunoască sursa documentelor în modul specificat de către licențiator (organism din sectorul public). Se recomandă ca (în funcție de legislația aplicabilă) obligațiile să fie menținute la un nivel minim, impunând cel mult:

2.3.3.   Derogări

În cazul în care seturi de date reutilizabile sunt puse la dispoziție împreună cu seturi de date nereutilizabile (de exemplu, ca părți diferite ale aceluiași document sau tabel), se recomandă să se indice în mod explicit seturile de date care nu sunt acoperite de licență.

Această dispoziție este menită să ofere reutilizatorilor și organismului din sectorul public vizat o mai mare securitate juridică și ar putea fi însoțită de modalități de a oferi feedback, prin care utilizatorii pot raporta cazurile în care seturile de date par să fi fost distribuite din greșeală sub licență sau în care seturile de date par să fi fost excluse în mod eronat. În astfel de cazuri ar fi oportună o declarație de declinare a răspunderii.

2.3.4.   Definiții

Se recomandă ca principalii termeni din cadrul licenței („licențiator”, „utilizare”, „informație”, „licențiat” etc.) să fie definiți concis și, în măsura posibilului, într-un limbaj nespecializat și în concordanță cu termenii directivei și ai legislației naționale de transpunere.

În conformitate cu considerațiile de la punctul 2.3.1 de mai sus și pentru a nu submina interoperabilitatea, se recomandă ca termenii „utilizare” sau „reutilizare” să fie definiți cu ajutorul unei liste de drepturi mai degrabă orientative decât exhaustive.

2.3.5.   Declinarea răspunderii

Această dispoziție ar trebui utilizată (în măsura în care legislația aplicabilă o permite) pentru a atrage atenția asupra faptului că licențiatorul oferă informațiile „ca atare” și că nu își asumă nicio răspundere pentru exactitatea sau exhaustivitatea acestora.

În cazul în care organismul din sectorul public nu este în măsură să garanteze furnizarea constantă a informațiilor în cauză și accesul permanent la acestea, licența ar trebui, de asemenea, să indice clar acest lucru.

2.3.6.   Consecințele nerespectării

Consecințele nerespectării condițiilor licenței ar putea fi explicate, în special dacă printre consecințe se numără retragerea imediată și automată a drepturilor reutilizatorului.

2.3.7.   Informații privind compatibilitatea și versiunile licenței

Această dispoziție ar putea fi utilizată pentru a identifica alte licențe cu care licența în cauză este compatibilă, și anume cazul în care informații provenite din diferite surse acoperite de diferite licențe compatibile pot fi reutilizate împreună atât timp cât sunt respectate condițiile oricăreia dintre licențele respective.

În sfârșit, este important să se întrețină și să se facă trimitere la un sistem clar de gestionare a versiunilor licenței și a datei acestora, astfel încât să poată fi indicate actualizările.

2.4.   Date cu caracter personal

Avizul 06/2013 (privind datele deschise și informațiile din sectorul public) al Grupului de lucru „Articolul 29” privind protecția datelor (9) și documente conexe ale Autorității Europene pentru Protecția Datelor (AEPD) (10) furnizează orientări și bune practici utile în domeniul reutilizării datelor cu caracter personal.

Avizul 06/2013 recomandă cu fermitate ca, în cazul în care informațiile reutilizabile includ date cu caracter personal, reutilizatorii trebuie sensibilizați de la bun început cu privire la normele privind prelucrarea unor astfel de date. Acest lucru ar putea fi realizat prin includerea unei dispoziții adecvate în licență, transformând astfel protecția datelor cu caracter personal într-o obligație contractuală care ar putea fi, de asemenea, utilizată pentru a preveni reidentificarea seturilor de date anonimizate. O altă opțiune este aceea de a adopta o dispoziție care să excludă în totalitate datele cu caracter personal din domeniul de aplicare al licențelor deschise. Există și alte soluții, cum ar fi „avizele inteligente” (smart notices) (11), atunci când organismul din sectorul public decide să autorizeze acordarea de licențe pentru datele cu caracter personal. Astfel de avize ar putea fi separate de licență, stocate într-o locație online permanentă, ar putea indica scopul inițial al colectării și prelucrării datelor cu caracter personal și ar reaminti obligațiile privind normele UE în materie de protecție a datelor cu caracter personal și legislația națională de transpunere a acestor norme. Prin faptul că nu ar face parte din licența în sine, avizele nu ar descuraja combinarea informațiilor din sectorul public care sunt acoperite de licențe diferite.

3.   ORIENTĂRI PRIVIND SETURILE DE DATE

Datele din sectorul public în anumite domenii tematice reprezintă un atu valoros pentru economie și societate în general. Inițiativele internaționale privind deschiderea informațiilor administrației publice [de exemplu, Carta datelor deschise a G8 (12) și Parteneriatul pentru o guvernare deschisă (13)] recunosc acest lucru, punând accentul pe seturi de date strategice identificate grație feedback-ului primit de la public sau cu ajutorul experților.

Accesul la aceste seturi de date și reutilizarea lor nu doar accelerează apariția unor produse și servicii de informații cu valoare adăugată, ci încurajează totodată democrația participativă. În plus, utilizarea lor la scară mai largă în administrația propriu-zisă duce la câștiguri concrete de eficiență în executarea sarcinilor publice.

3.1.   Categorii de date – priorități pentru deschidere

Inspirate de inițiativele internaționale menționate anterior și ținând cont de preferințele exprimate în cadrul consultării deschise, următoarele cinci categorii de seturi de date tematice pot fi considerate drept cele mai solicitate de reutilizatori din întreaga UE. Prin urmare, s-ar putea acorda prioritate punerii lor la dispoziție pentru a fi reutilizate.

Alte categorii pot fi considerate date „de bază” sau date „cu valoare adăugată ridicată”, în funcție de împrejurări [relevanța pentru obiectivele strategice, evoluțiile pieței, tendințele sociale etc. (15)]. Prin urmare, se recomandă ca autoritățile publice responsabile să evalueze în prealabil, de preferință utilizând feedback-ul primit de la părțile interesate, ce seturi de date ar trebuie deschise în mod prioritar. În primul rând, ar trebui să se evalueze impactul preconizat în cele trei domenii menționate mai sus: inovare și crearea de întreprinderi, transparența și responsabilitatea administrației publice și eficiența administrativă îmbunătățită.

3.2.   Alte recomandări

Pentru a spori la maximum beneficiile preconizate ale acestor seturi de date foarte solicitate, ar trebui să se acorde o atenție deosebită pentru a le asigura disponibilitatea, calitatea, caracterul funcțional și interoperabilitatea.

Cu toate acestea, atât oferta, cât și cererea de reutilizare a datelor fac obiectul unor constrângeri tehnice care joacă un rol fundamental în reducerea sau maximizarea valorii potențiale a datelor din sectorul public pentru societate și economie.

Pentru a facilita utilizarea datelor din sectorul public, sporind totodată semnificativ valoarea seturilor de date pentru reutilizarea ulterioară, se recomandă ca seturile de date:

4.   ORIENTĂRI PRIVIND TAXAREA

Prezenta secțiune se referă la situațiile în care documentele deținute de organismele din sectorul public sunt puse la dispoziție în vederea reutilizării contra cost, cu condiția ca activitățile în cauză să fie reglementate de directivă, respectiv, dacă documentele au fost întocmite pentru îndeplinirea misiunii de serviciu public, ținând seama de domeniul de aplicare al directivei, astfel cum este prevăzut la articolul 1, și dacă vor fi utilizate în afara misiunii de serviciu public de către un reutilizator extern sau de către însuși organismul din sectorul public (18).

Politica de diminuare a taxelor a fost susținută de cercetare (19) și de rezultatele consultărilor publice desfășurate de Comisie (20).

4.1.   Metoda costului marginal

Directiva revizuită [articolul 6 alineatul (1)] prevede un principiu care se aplică tuturor taxelor percepute pentru reutilizarea datelor din sectorul public în UE, cu excepția situațiilor menționate la articolul 6 alineatul (2): organismele din sectorul public nu pot percepe mai mult decât costul marginal (21) al reproducerii, punerii la dispoziție și difuzării documentelor.

4.1.1.   Elemente de cost

Practica a demonstrat că, în contextul reutilizării ISP, cele trei categorii principale de costuri sunt legate de:

Atunci când aceste categorii sunt comparate cu costurile care ar putea fi considerate drept costuri marginale în conformitate cu directiva, este clar că (a) și (c) depășesc sfera reproducerii, a punerii la dispoziție și a difuzării. În schimb, principiul perceperii costului marginal se potrivește cel mai bine în cadrul categoriei ample a „distribuirii de date”, iar în contextul reutilizării datelor, costul marginal ar putea fi definit drept costul direct legat și generat de reproducerea unui exemplar suplimentar al documentului și punerea acestuia la dispoziția reutilizatorilor.

În plus, nivelul taxelor poate varia în funcție de metoda de difuzare utilizată (offline/online) sau de formatul datelor (digital/nondigital).

În calcularea taxelor, pot fi considerate eligibile următoarele costuri:

—   infrastructură: costurile de dezvoltare, mentenanța software-ului, mentenanța hardware-ului, conectivitate, în limitele a ceea ce este necesar pentru punerea la dispoziție a documentelor spre acces și reutilizare;

—   duplicare: costul unui exemplar suplimentar de DVD, cheie USB, card SD etc.;

—   manipulare: materialul de ambalare, pregătirea comenzii;

—   consultare: schimburi prin telefon și e-mail cu reutilizatorii, costurile serviciului de relații cu clienții;

—   livrare: costuri de expediere, inclusiv expediere standard sau prin servicii de curierat rapid; și

—   cereri speciale: costurile legate de pregătirea și formatarea datelor, la cerere.

4.1.2.   Calcularea taxelor

Articolul 6 alineatul (1) din directivă nu împiedică aplicarea unei politici a costurilor zero, permițând ca documentele să fie puse gratuit la dispoziție pentru a fi reutilizate. În același timp, directiva limitează taxele la costurile marginale suportate pentru reproducerea, punerea la dispoziție și difuzarea documentelor.

În situațiile în care documentele nondigitale sunt difuzate fizic, taxa poate fi calculată pe baza tuturor categoriilor de costuri menționate mai sus. Cu toate acestea, într-un mediu online, taxele totale ar putea fi limitate la costurile direct legate de întreținerea și funcționarea infrastructurii (a bazei de date electronice), în limita a ceea ce este necesar pentru reproducerea documentelor și punerea acestora la dispoziția unuia sau mai multor reutilizatori. Întrucât costurile medii de funcționare a bazelor de date sunt mici și în scădere, este probabil ca cifra să fie aproape de zero.

Prin urmare, se recomandă ca organismele din sectorul public să evalueze în mod regulat potențialele costuri și beneficii ale unei politici a costurilor zero și ale unei politici a costului marginal, ținând seama de faptul că și perceperea unei taxe reprezintă un cost (gestionarea facturilor, monitorizarea și controlul plăților etc.).

În concluzie, metoda costului marginal poate fi aplicată pentru a asigura recuperarea cheltuielilor legate de reproducerea unor exemplare suplimentare și de distribuția fizică a documentelor nondigitale, însă, atunci când sunt difuzate electronic (descărcate) documente (fișiere) digitale, se poate recomanda metoda costului zero.

4.2.   Metoda recuperării costurilor

Articolul 6 alineatul (2) stabilește împrejurările în care principiul perceperii costului marginal nu se aplică în cazul anumitor organisme din sectorul public sau al anumitor categorii de documente. În astfel de situații, directiva permite recuperarea costurilor suportate („recuperarea costurilor”).

4.2.1.   Elemente de cost

Directiva prevede că venitul total obținut prin punerea la dispoziție a documentelor și autorizarea reutilizării lor nu poate depăși costul colectării, întocmirii, reproducerii și difuzării, la care se adaugă un profit rezonabil.

Practica a demonstrat că următoarele costuri directe pot fi considerate eligibile:

4.2.2.   Calcularea taxelor

Directiva impune ca procesul calculării taxelor să urmeze un set de criterii obiective, transparente și verificabile, dar lasă integral statelor membre responsabilitatea de a defini și a adopta aceste criterii.

Prima etapă a calculării costurilor este însumarea tuturor elementelor de cost relevante și eligibile. Se recomandă ca orice venituri generate în procesul de colectare sau întocmire a documentelor, de exemplu venituri provenite din taxele sau tarifele de înregistrare, să fie scăzute din costurile totale suportate, astfel încât să se stabilească „costul net” al colectării, întocmirii, reproducerii și difuzării (22).

Este posibilă stabilirea taxelor pe baza unei estimări a cererii potențiale de reutilizare pe parcursul unei perioade de timp date (mai degrabă decât pe baza numărului efectiv de cereri de reutilizare primite), deoarece plafonul taxelor aplicate este legat de veniturile totale, care nu sunt cunoscute în momentul calculului.

Calcularea costurilor pentru fiecare document sau set de date în parte ar fi împovărătoare, însă este esențial să se utilizeze ca referință un rezultat cuantificabil al activităților din sectorul public pentru a garanta că tarifele sunt calculate pe o bază corectă și verificabilă. De preferință, această cerință trebuie respectată la nivelul bazelor de date sau al cataloagelor și se recomandă utilizarea unui astfel de agregat ca punct de referință în calcularea taxelor.

Organismele din sectorul public sunt sfătuite să evalueze în mod regulat costurile și cererea și să ajusteze taxele în consecință. Se poate presupune, în majoritatea cazurilor, că „perioada contabilă corespunzătoare” menționată în directivă este o perioadă de un an.

Prin urmare, calcularea venitului total ar putea să se bazeze pe costurile:

4.2.3.   Cazul special al bibliotecilor (inclusiv al bibliotecilor universitare), al muzeelor și al arhivelor

Instituțiile menționate mai sus sunt exonerate de obligația de a aplica metoda costului marginal. Pentru aceste instituții, măsurile descrise la punctul 4.2.2 rămân relevante, cu trei excepții importante:

4.2.4.   Profit rezonabil

Deși directiva nu precizează ce anume constituie un „profit rezonabil”, principalele sale caracteristici ar putea fi descrise în raport cu motivul abaterii de la principiul costurilor marginale, care este acela de a garanta funcționarea obișnuită a organismelor din sectorul public ce se pot confrunta cu constrângeri bugetare suplimentare.

Prin urmare, „profitul rezonabil” poate fi înțeles ca un procentaj, în plus față de costurile eligibile, care permite:

În cazul actorilor comerciali de pe o piață comparabilă, rata de rentabilitate ar ține cont de nivelul riscului comercial. Cu toate acestea, nu este adecvat să se vorbească despre risc comercial în legătură cu reutilizarea ISP, deoarece întocmirea acestor informații face parte din misiunea organismelor din sectorul public. Directiva impune ca rata de rentabilitate să fie „rezonabilă” și aceasta ar putea fi ușor peste costul curent al capitalului, dar cu mult sub rata medie de rentabilitate pentru actorii comerciali, care este probabil mult mai mare, având în vedere nivelul mai ridicat de risc asumat.

Întrucât costul capitalului este strâns legat de ratele dobânzilor aplicate de instituțiile de credit (ele însele bazându-se pe rata fixă a dobânzii aplicată de BCE pentru operațiunile principale de refinanțare), s-ar putea preconiza că „profitul rezonabil” nu va fi, în principiu, mai mult de 5 % peste rata fixă a dobânzii BCE. Respondenții la consultarea publică a Comisiei au fost de acord cu această estimare, doar un răspuns din zece indicând o rată mai mare de 5 % (23). Pentru statele membre care nu fac parte din zona euro, „profitul rezonabil” ar trebui raportat la rata fixă aplicabilă a dobânzii.

4.3.   Transparență

Directiva (articolul 7 prevede ca următoarele informații să fie prestabilite și publicate, online ori de câte ori este posibil și adecvat, astfel încât să facă trimitere vizual și funcțional la documentele care fac obiectul reutilizării:

În conformitate cu rezultatele consultării deschise, organismele din sectorul public sunt, de asemenea, încurajate să publice cuantumurile veniturilor primite prin taxarea reutilizării documentelor pe care le dețin. Aceste informații ar trebui compilate la nivel agregat (bază de date sau întreaga instituție) și ar trebui actualizate anual.

(1)  http://www.gov.uk/government/publications/open-data-charter

(2)  http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-11-891_ro.htm

(3)  Raportul final care sintetizează rezultatele consultării: http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/news/results-online-survey-recommended-standard-licensing-datasets-and-charging-re-use-public-sector

(4)  http://creativecommons.org/publicdomain/mark/1.0/

(5)  http://opendefinition.org/

(6)  http://creativecommons.org/licenses/

(7)  http://creativecommons.org/publicdomain/zero/1.0/

(8)  Raportul LAPSI 2.0 privind interoperabilitatea licențelor, http://lapsi-project.eu/sites/lapsi-project.eu/files/D5_1__Licence_interoperability_Report_final.pdf

(9)  http://ec.europa.eu/justice/data-protection/article-29/documentation/opinion-recommendation/files/2013/wp207_ro.pdf

(10)  Avizul Autorității Europene pentru Protecția Datelor din 18 aprilie 2012 referitor la pachetul de măsuri al Comisiei Europene privind datele deschise și observațiile AEPD din 22 noiembrie 2013 ca răspuns la consultarea publică privind orientările preconizate cu privire la licențele standard recomandate, seturile de date și taxarea reutilizării informațiilor din sectorul public, http://edps.europa.eu

(11)  A se vedea nota de subsol 8: Raportul LAPSI 2.0 privind interoperabilitatea licențelor, recomandarea nr. 5, p. 17.

(12)  A se vedea nota de subsol 1.

(13)  http://www.opengovpartnership.org/

(14)  Pot prevala norme specifice sectorului (de exemplu, legislația UE în materie de transporturi feroviare).

(15)  Poate fi luat ca referință raportul ISA (Soluții de interoperabilitate pentru administrațiile publice europene) privind seturile de date cu valoare adăugată ridicată: http://ec.europa.eu/isa/actions/01-trusted-information-exchange/1-1action_en.htm

(16)  A se vedea considerentul 21 din Directiva 2013/37/UE pentru definiția sintagmei „format prelucrabil automat”.

(17)  A se vedea articolul 2 alineatul (7) din directivă.

(18)  Domeniul de aplicare exact al directivei este prevăzut la articolul 1; termenul „reutilizare” este definit la articolul 2 punctul 4.

(19)  https://ec.europa.eu/digital-agenda/en/news/economic-analysis-psi-impacts

(20)  Documentul de lucru al serviciilor Comisiei SEC(2011) 1552 final; a se vedea nota de subsol 3.

(21)  În terminologie economică, „marginal” se referă la diferența generată de o unitate suplimentară.

(22)  Pentru îndrumări suplimentare, a se vedea hotărârea Curții AELS din 16 decembrie 2013 în cauza E7/13 Creditinfo Lánstraust hf./þjóðskrá lslands og íslenska.

(23)  A se vedea p. 14 din raportul final care sintetizează rezultatele consultării: http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/news/results-online-survey-recommended-standard-licensing-datasets-and-charging-re-use-public-sector