Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt al SEE referitor la o modificare a Protocolului 31 la Acordul privind SEE în ceea ce privește cooperarea în domenii specifice în afara celor patru libertăți (protecția consumatorului) /* COM/2014/0524 final - 2014/0242 (NLE) */
EXPUNERE DE MOTIVE 1. CONTEXTUL PROPUNERII Pentru a asigura securitatea juridică și
omogenitatea necesare pieței interne, Comitetul mixt al SEE trebuie
să încorporeze în Acordul privind SEE toată legislația
relevantă a Uniunii Europene, la cât mai scurt timp după adoptarea
acesteia. Articolul 78 din Acordul privind SEE prevede
că părțile contractante consolidează și extind
cooperarea în cadrul activităților Uniunii în ceea ce privește,
printre altele, protecția consumatorului. 2. REZULTATELE CONSULTĂRILOR
CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRII IMPACTULUI Proiectul de decizie al Comitetului mixt al
SEE (anexat la propunerea de decizie a Consiliului) vizează modificarea
Protocolului 31 la Acordul privind SEE în ceea ce privește cooperarea în
domenii specifice în afara celor patru libertăți, cu scopul de a
extinde cooperarea dintre părțile contractante în domeniul protecției
consumatorului. Pentru a extinde cooperarea dintre părțile
contractante la Acordul privind SEE în acest domeniu (începând cu 1 ianuarie
2014), este oportun ca Regulamentul (UE) nr. 254/2014 al Parlamentului
European și al Consiliului din 26 februarie 2014 privind un program
multianual privind protecția consumatorilor pentru perioada 2014-2020 și
de abrogare a Deciziei 1926/2006/CE[1]
să se includă în Acordul privind SEE. Principatul Liechtenstein este exceptat de la
participarea și de la contribuția financiară la acest program. 3. ELEMENTELE JURIDICE ALE
PROPUNERII Articolul 1 alineatul (3) din
Regulamentul (CE) nr. 2894/94 al Consiliului privind normele de punere în
aplicare a Acordului privind SEE prevede stabilirea de către Consiliu a
poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii cu
privire la astfel de decizii, pe baza unei propuneri a Comisiei. Comisia prezintă proiectul de decizie a
Comitetului mixt al SEE în vederea adoptării sale de către Consiliu
ca poziție a Uniunii. Comisia speră să poată prezenta acest
proiect Comitetului mixt al SEE cât mai curând posibil. Decizia Comitetului mixt al SEE ar trebui
să servească, de asemenea, ca acord al părților, în
conformitate cu articolul 1 alineatul (8) din Protocolul 32 la
Acordul privind SEE, în vederea începerii, de la 1 ianuarie 2014, a
cooperării în temeiul Regulamentului (UE) nr. 254/2014, chiar
dacă prezenta decizie a Comitetului mixt al SEE este adoptată
după data de 10 iulie 2014 sau dacă îndeplinirea eventualelor obligații
constituționale pentru prezenta decizie a Comitetului mixt al SEE este
notificată după această dată. 2014/0242 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează
să fie adoptată, în numele Uniunii Europene,
în cadrul Comitetului mixt al SEE referitor la o modificare a Protocolului 31
la Acordul privind SEE în ceea ce privește cooperarea în domenii specifice
în afara celor patru libertăți (protecția consumatorului) CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, în special articolul 169 coroborat cu articolul 218 alineatul
(9), având în vedere Regulamentul (CE)
nr. 2894/94 al Consiliului din 28 noiembrie 1994 privind normele
de punere în aplicare a Acordului privind Spațiul Economic European[2], în special
articolul 1 alineatul (3), având în vedere propunerea Comisiei Europene, întrucât: (1) Acordul privind Spațiul
Economic European[3]
(„Acordul privind SEE”) a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994. (2) În temeiul articolului 98 din
Acordul privind SEE, Comitetul mixt al SEE poate decide să modifice,
printre altele, Protocolul 31 la Acordul privind SEE („Protocolul 31”). (3) Protocolul 31 conține
dispoziții și măsuri privind cooperarea în domenii specifice în
afara celor patru libertăți. (4) Este oportună extinderea
cooperării dintre părțile contractante la Acordul privind SEE
pentru a include Regulamentul (UE) nr. 254/2014 al Parlamentului European și
al Consiliului[4]. (5) Este oportun ca participarea
statelor AELS la activitățile care derivă din Regulamentul (UE)
nr. 254/2014 să înceapă de la 1 ianuarie 2014, chiar dacă
decizia Comitetului mixt al SEE, anexată la prezenta decizie, este
adoptată după data de 10 iulie 2014 sau dacă îndeplinirea
eventualelor obligații constituționale pentru prezenta decizie a
Comitetului mixt al SEE este notificată după această dată. (6) Entitățile
stabilite în statele AELS ar trebui să poată participa la
activitățile care încep înainte de intrarea în vigoare a deciziei
Comitetului mixt al SEE anexate la prezenta decizie. Costurile suportate pentru
aceste activități, a căror punere în aplicare începe după
data de 1 ianuarie 2014, pot fi considerate eligibile în aceleași condiții
ca și cele aplicabile costurilor suportate de entitățile
stabilite în statele membre ale UE, cu condiția ca decizia Comitetului
mixt al SEE să intre în vigoare înainte de încheierea acțiunii în
cauză. (7) Prin urmare, Protocolul 31 ar
trebui să fie modificat în consecință. (8) Astfel, poziția Uniunii
în cadrul Comitetului mixt al SEE ar trebui să se bazeze pe proiectul de
decizie atașat, ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE: Articolul 1 Poziția care urmează să fie
adoptată, în numele Uniunii Europene, în cadrul Comitetului mixt al SEE,
cu privire la modificarea propusă a Protocolului 31 la Acordul privind
SEE, în ceea ce privește cooperarea în domenii specifice în afara celor
patru libertăți, se bazează pe proiectul de decizie a
Comitetului mixt al SEE atașat la prezenta decizie. Articolul 2 Prezenta decizie intră în vigoare la data
adoptării. Adoptată la Bruxelles, Pentru
Consiliu, Președintele [1] JO L 84, 20.3.2014, p. 42. [2] JO L 305, 30.11.1994, p. 6. [3] JO L 1, 3.1.1994, p. 3. [4] Regulamentul (UE) nr. 254/2014 al Parlamentului European
și al Consiliului din 26 februarie 2014 privind un program multianual
privind protecția consumatorilor pentru perioada 2014-2020 și de
abrogare a Deciziei nr. 1926/2006/CE (JO L 84, 20/03/2014, p. 42-56). ANEXĂ
DECIZIA NR. .../2014 A COMITETULUI MIXT AL SEE
din
de modificare a Protocolului 31 la Acordul privind SEE
în ceea ce privește cooperarea în domenii specifice în afara celor patru
libertăți COMITETUL MIXT AL SEE, având în vedere Acordul privind Spațiul
Economic European („Acordul privind SEE”), în special articolele 86 și 98, întrucât: (1)
Este oportun să se extindă cooperarea
dintre părțile contractante la Acordul privind SEE pentru a include
Regulamentul (UE) nr. 254/2014 al Parlamentului European și al
Consiliului din 26 februarie 2014 privind un program multianual privind protecția
consumatorilor pentru perioada 2014-2020 și de abrogare a Deciziei
nr. 1926/2006/CE[1]. (2)
Este oportun ca participarea statelor AELS la
activitățile care derivă din Regulamentul (UE) nr. 254/2014
să înceapă de la 1 ianuarie 2014, chiar dacă prezenta decizie
este adoptată după data de 10 iulie 2014 sau dacă îndeplinirea
eventualelor obligații constituționale pentru prezenta decizie este
notificată după această dată. (3)
Entitățile stabilite în statele AELS ar
trebui să poată participa la activitățile care încep
înainte de intrarea în vigoare a prezentei decizii. Costurile suportate pentru
aceste activități, a căror punere în aplicare începe după
data de 1 ianuarie 2014, pot fi considerate eligibile în aceleași condiții
ca și cele aplicabile costurilor suportate de entitățile
stabilite în statele membre ale UE, cu condiția ca prezenta decizie
să intre în vigoare înainte de încheierea acțiunii în cauză.
Prin urmare, Protocolul 31 la Acordul privind SEE ar trebui modificat pentru ca
această cooperare extinsă să se poată realiza de la 1
ianuarie 2014, ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE: Articolul 1 Articolul 6 din Protocolul 31 la Acordul
privind SEE se modifică după cum urmează: 1. După alineatul (3a) se
introduce următorul alineat: „(3b) De la 1 ianuarie 2014, statele AELS
participă la următorul program: - 32014 R
0254: Regulamentul (UE) nr. 254/2014 al Parlamentului European și al
Consiliului din 26 februarie 2014 privind un program multianual privind
protecția consumatorilor pentru perioada 2014-2020 și de abrogare a
Deciziei nr. 1926/2006/CE (JO L 84, 20.3.2014, p.42). Costurile suportate cu activitățile a căror punere în
aplicare începe după 1 ianuarie 2014 pot fi considerate eligibile de
la începutul acțiunii, conform acordului de grant sau deciziei de
grаnt în cauză, cu condiția ca Decizia nr. .../2014 a
Comitetului mixt al SEE din... să intre în vigoare înainte de încheierea
acțiunii. Principatul Liechtenstein este exceptat de la
participarea și contribuția financiară la acest program.” 2. Textul de la alineatul (4) se
înlocuiește cu următorul text: „Statele AELS contribuie financiar la
activitățile menționate la alineatele (3), (3a) și (3b) în
conformitate cu articolul 82 alineatul (1) litera (a) din acord.” 3. Textul de la alineatul (5) se
înlocuiește cu următorul text: „De la începerea cooperării în cadrul
activităților menționate la alineatele (3), (3a) și (3b),
statele AELS participă pe deplin, fără drept de vot, la
comitetele și alte organisme CE care asistă Comisia CE în gestionarea
sau dezvoltarea activităților respective.” Articolul 2 Prezenta decizie intră în vigoare în ziua
următoare datei la care s-a efectuat ultima notificare în conformitate cu
articolul 103 alineatul (1) din Acordul privind SEE*. Se aplică de la 1 ianuarie
2014. Articolul 3 Prezenta decizie se publică în secțiunea
SEE și în suplimentul SEE ale Jurnalului Oficial al Uniunii Europene. Adoptată la Bruxelles, Pentru
Comitetul mixt al SEE Președintele
Secretarii
Comitetului
mixt al SEE […] [1] JO L 84, 20.3.2014, p. 42. * [Nu au fost semnalate obligații
constituționale.] [Au fost semnalate obligații constituționale.]