COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 29.7.2014
COM(2014) 495 final
2014/0227(NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Insulele Feroe de asociere a Insulelor Feroe la Orizont 2020 - Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020)
EXPUNERE DE MOTIVE
1.CONTEXTUL PROPUNERII
La 18 martie 2014, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri, în numele Uniunii Europene, cu Insulele Feroe în vederea încheierii unui acord între Uniunea Europeană și Insulele Feroe de asociere a Insulelor Feroe la Orizont 2020 - Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020).
Negocierile dintre cele două părți s-au încheiat și au condus la proiectul de acord anexat, care este conform cu directivele de negociere aprobate de Consiliu.
Comisia propune Consiliului:
–să decidă cu privire la semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a acordului, în numele Uniunii Europene.
2.ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII
Propunerea de decizie a Consiliului se bazează pe articolul 186, articolul 218 alineatul (5) și pe articolul 218 alineatul (8) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
2014/0227 (NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Insulele Feroe de asociere a Insulelor Feroe la Orizont 2020 - Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020)
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 186, coroborat cu articolul 218 alineatul (5) și cu articolul 218 alineatul (8) primul paragraf,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1)Orizont 2020 – Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014 - 2020) (denumit în continuare „Orizont 2020”) a fost instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1291/2013 al Parlamentului European și al Consiliului.
(2)La 18 martie 2014, Consiliul a autorizat Comisia să deschidă negocieri, în numele Uniunii, cu Insulele Feroe, în vederea încheierii unui acord de cooperare științifică și tehnologică între Uniunea Europeană și Insulele Feroe de asociere a Insulelor Feroe la Orizont 2020.
(3)Negocierile s-au încheiat cu succes și, sub rezerva încheierii acordului la o dată ulterioară, acesta ar trebui să fie semnat în numele Uniunii Europene,
DECIDE:
Articolul 1
Se aprobă, în numele Uniunii, sub rezerva încheierii acestuia la o dată ulterioară, semnarea Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Insulele Feroe de asociere a Insulelor Feroe la Programul-cadru pentru cercetare și inovare - Orizont 2020.
Textul acordului care urmează a fi semnat este anexat la prezenta decizie.
Articolul 2
Secretariatul general al Consiliului stabilește instrumentul de împuternicire deplină în vederea semnării acordului, sub rezerva încheierii acestuia, a persoanei (persoanelor) menționate de negociatorul acordului.
Articolul 3
Prezenta decizie se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Consiliu
Președintele
FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ
1.CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI
1.1.Denumirea propunerii/inițiativei
Propunere de decizie a Consiliului privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Insulele Feroe de asociere a Insulelor Feroe la Orizont 2020 - Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020).
1.2.Domeniul (domeniile) de politică în cauză în structura ABM/ABB
Strategie politică și coordonare între Direcțiile Generale RTD, JRC, AGRI, EAC, CNECT, ENER, ENTR și MOVE.
1.3.Tipul propunerii/inițiativei
☑Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune nouă
◻Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune nouă ca urmare a unui proiect-pilot/a unei acțiuni pregătitoare
◻Propunerea/inițiativa se referă la prelungirea unei acțiuni existente
◻Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune reorientată către o acțiune nouă
1.4.Obiectiv(e)
1.4.1.Obiectiv(e) strategic(e) multianual(e) al(e) Comisiei vizat(e) de propunere/inițiativă
Asocierea Insulelor Feroe la Orizont 2020 – Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020). Participarea Insulelor Feroe în calitate de țară asociată la Orizont 2020 trebuie să fie considerată drept o continuarea a participării lor la cel de-Al 7-lea program-cadru.
1.4.2.Obiectiv(e) specific(e) și activitatea (activitățile) ABM/ABB în cauză
Obiectiv Specific
Activitatea (activitățile) ABM/ABB în cauză
Consolidarea poziției de lider a UE în sectorul industrial și a competitivității acesteia în contextul global, precum și sporirea excelenței cercetării UE.
1.4.3.Rezultatul (rezultatele) și impactul preconizate
A se preciza efectele pe care propunerea/inițiativa ar trebui să le aibă asupra beneficiarilor vizați/ grupurilor vizate.
Acest acord ar trebui să permită Insulelor Feroe și Uniunii să obțină beneficii reciproce prin participarea la Orizont 2020 - noul program-cadru al UE pentru cercetare și inovare (2014-2020) și să își amelioreze și să își intensifice cooperarea în domenii de interes științific și tehnologic comun.
1.4.4
Indicatori, rezultate și impact
A se preciza indicatorii care permit monitorizarea punerii în aplicare a propunerii/inițiativei.
- numărul de propuneri prezentat de către Insulele Feroe raportat la numărul de propuneri selectate pentru finanțare în cadrul programului Orizont 2020 în ansamblu și pentru diferiții piloni ai Orizont 2020;
- numărul de solicitanți din Insulele Feroe pentru propunerile prezentate și selecționate pentru finanțare;
- numărul entităților din Insulele Feroe care obțin finanțare și ponderea finanțării obținute în cadrul programului specific Orizont 2020 raportată la participarea relativă a Insulelor Feroe la programul respectiv.
- numărul de acorduri de grant semnate cu Insulele Feroe.
1.5.Motivul (motivele) propunerii/inițiativei
1.5.1.Cerințe de îndeplinit pe termen scurt sau lung
Prezenta decizie va permite Insulelor Feroe să participe, în calitate de țară asociată, la majoritatea cererilor de propuneri pentru Orizont 2020 și va permite entităților de cercetare feroeze să obțină finanțare, în cazul în care vor fi selectate în acest scop. Insulele Feroe vor trebui să plătească o contribuție financiară pentru a beneficia de statutul de țară asociată.
1.5.2.Valoarea adăugată a implicării UE
Pentru participarea lor în calitate de țară asociată, Insulele Feroe plătesc o contribuție financiară anuală, care se adaugă la bugetul UE.
Totodată, această cooperare va contribui la excelența științifică și la competitivitatea Uniunii, având în vedere imediata proximitate a Insulelor Feroe față de UE, ca vecin din nordul Europei.
1.5.3.Învățăminte desprinse din experiențele anterioare similare
Insulele Feroe au fost asociate la cel de-Al șaptelea program-cadru de cercetare al UE (PC7) începând din 2010. În consecință, Insulele Feroe sunt familiarizate cu cooperarea în materie de cercetare și inovare cu UE și sunt în măsură să valorifice cele mai reușite proiecte și acțiuni acordate în cadrul PC7.
1.5.4.Coerența și posibila sinergie cu alte instrumente relevante
Orizont 2020 este compatibil cu alte instrumente de finanțare ale Uniunii.
1.6.Durata acțiunii și impactul financiar al acesteia
☑Propunere/inițiativă cu durată determinată
–☑Propunere/inițiativă în vigoare de la 1.1.2014 până la 31.12.2020
–☑Impact financiar de la 1.1.2014 până la 31.12.2023
◻Propunere/inițiativă cu durată nedeterminată
–Punere în aplicare cu o perioadă de creștere în intensitate din AAAA până în AAAA,
–urmată de o perioadă de funcționare în regim de croazieră.
1.7.Modul (modurile) de gestionare preconizat(e)
Începând cu bugetul 2014
☑Gestiune directă asigurată de către Comisie
–☑prin intermediul serviciilor sale, inclusiv al personalului din delegațiile Uniunii;
–☑prin intermediul agențiilor executive;
◻Gestiune partajată cu statele membre
☑Gestiune indirectă, cu delegarea sarcinilor de execuție:
–◻ țărilor terțe sau organismelor pe care le-au desemnat acestea;
–◻ organizațiilor internaționale și agențiilor acestora (a se preciza);
–☑ BEI și Fondului european de investiții;
–◻ organismelor menționate la articolele 208 și 209 din Regulamentul financiar;
–◻ organismelor de drept public;
–◻ organismelor de drept privat cu misiune de serviciu public, cu condiția să prezinte garanții financiare adecvate;
–◻ organismelor de drept privat dintr-un stat membru care sunt responsabile cu punerea în aplicare a unui parteneriat public-privat și care prezintă garanții financiare adecvate;
–◻ persoanelor cărora li se încredințează executarea unor acțiuni specifice în cadrul PESC, în temeiul titlului V din TUE, identificate în actul de bază relevant.
–Dacă se indică mai multe moduri de gestiune, a se furniza detalii suplimentare în secțiunea „Observații“.
2.MĂSURI DE GESTIONARE
2.1.Dispoziții în materie de monitorizare și raportare
A se preciza frecvența și condițiile aferente acestor dispoziții.
Comisia va evalua periodic toate acțiunile desfășurate în temeiul acordului, care vor fi, de asemenea, monitorizate periodic, în contextul punerii în aplicare a prezentului acord, de către Comitetul pentru cercetare și inovare UE - Insulele Feroe, înființat în conformitate cu articolul 4 din acord. Această evaluare va viza:
a) indicatorii de performanță referitori la programul specific Orizont 2020:
- numărul de propuneri prezentat de către Insulele Feroe raportat la numărul de propuneri selectate pentru finanțare în cadrul programului Orizont 2020 în ansamblu și pentru diferiții piloni ai Orizont 2020;
- numărul de solicitanți din Insulele Feroe pentru propunerile prezentate și selecționate pentru finanțare;
- numărul entităților din Insulele Feroe care obțin finanțare și ponderea finanțării obținute în cadrul programului specific Orizont 2020 raportată la participarea relativă a Insulelor Feroe la programul respectiv.
- numărul de acorduri de grant semnate cu entități din Insulele Feroe.
b) colectarea informațiilor:
Pe baza datelor din programul Orizont 2020, la cerere și pe baza schimbului de informații din cadrul Comitetului UE - Insulele Feroe.
c) evaluare globală:
Comisia va evalua participarea globală a Insulelor Feroe în cadrul programului Orizont 2020, având în vedere durata asocierii sale.
2.2.Sistemul de gestionare și control
2.2.1.Riscul (riscurile) identificat(e)
Nu au fost identificate riscuri.
2.2.2.Informații privind sistemul de control intern instituit
Anexa III la acord stabilește normele care reglementează contribuția financiară a Insulelor Feroe la Orizont 2020.
În acord este prevăzută o revizuire (pe baza datelor privind participarea entităților juridice din Insulele Feroe la acțiuni indirecte și directe în cadrul programului Orizont 2020 în perioada 2014-2016) a factorului de proporționalitate care reglementează contribuția financiară a Insulelor Feroe la program. Această revizuire este prevăzută să aibă loc în al patrulea an de aplicare a acordului.
2.2.3.Estimarea costurilor și beneficiilor controalelor și evaluarea ratei de eroare preconizate
2.3.Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor
A se preciza măsurile de prevenire și de protecție existente sau preconizate.
Astfel de măsuri sunt prevăzute în anexa IV la acord privind controlul financiar al participanților din Insulele Feroe la program care intră sub incidența acordului.
În cazul în care, pentru implementarea programului-cadru, este necesar să se apeleze la contractanți externi sau să se acorde finanțare unor părți terțe, Comisia va efectua, atunci când acest lucru se impune, audituri financiare, în special dacă are motive să se îndoiască de veridicitatea activității desfășurate sau descrise în rapoartele de activitate.
Auditurile financiare ale Uniunii vor fi efectuate fie de către personalul propriu, fie de către experți contabili autorizați în conformitate cu legislația părții auditate. Uniunea are libertatea de a desemna respectivii experți, evitând în același timp riscurile de apariție a unor conflicte de interese care ar putea fi semnalate de partea auditată. În plus, în desfășurarea activităților de cercetare, Comisia se va asigura că interesele financiare ale Uniunii sunt protejate prin verificări eficace, iar în cazul în care se constată nereguli, prin aplicarea de măsuri și de sancțiuni disuasive și proporționale.
Pentru a atinge acest obiectiv, în toate contractele folosite pentru implementarea programului-cadru se includ norme privind verificările, măsurile și sancțiunile, cu trimitere la Regulamentele nr. 2988/95, nr. 2185/96 și nr. 883/2013.
În special, în contracte trebuie prevăzute următoarele puncte:
- introducerea unor clauze contractuale specifice pentru protejarea intereselor financiare ale UE prin efectuarea de verificări și controale legate de activitatea desfășurată;
- efectuarea de verificări administrative ca parte a măsurilor antifraudă, în conformitate cu Regulamentele nr. 2185/96 și nr. 883/2013;
- aplicarea de sancțiuni administrative pentru toate neregulile comise în mod intenționat sau din neglijență în ceea ce privește implementarea contractelor, în conformitate cu Regulamentul-cadru nr. 2988/95, inclusiv a unui mecanism de „includere pe lista neagră”;
- faptul că deciziile adoptate de către Comisie în conformitate cu articolul 299 din TFUE pentru a impune recuperarea sumelor datorate și neplătite de către beneficiarii din Insulele Feroe în urma participării lor la „Orizont 2020” vor avea titlu executoriu în Insulele Feroe.
- În plus și cu titlu de măsură de rutină, personalul responsabil din cadrul Direcției Generale Cercetare și Inovare va realiza un program de control cu privire la aspectele științifice și bugetare; unitatea de audit intern din cadrul DG Cercetare și Inovare va efectua un audit intern, iar Curtea Europeană de Conturi va efectua inspecții locale.
3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI
3.1.Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate)
Linii bugetare existente
În ordinea rubricilor din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare.
|
Rubrica din cadrul financiar multianual
|
Linie bugetară
|
Natura
cheltuielilor
|
Contribuția
|
|
|
Număr
Rubrica
|
CD/CND
()
|
din partea țărilor AELS
|
din partea țărilor candidate
|
din partea țărilor terțe
|
în sensul articolului 21 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul financiar
|
|
1a
|
08.01.05
08.01.05.01
08.01.05.03
|
CND
|
DA
|
DA
|
DA
|
DA
|
Noile linii bugetare solicitate
În ordinea rubricilor din cadrul financiar multianual și a liniilor bugetare.
|
Rubrica din cadrul financiar multianual
|
Linie bugetară
|
Natura
cheltuielilor
|
Contribuția
|
|
|
Număr
[…][Rubrica ………………………………………...……….]
|
CD/CND
|
din partea țărilor AELS
|
din partea țărilor candidate
|
din partea țărilor terțe
|
în sensul articolului 21 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul financiar
|
|
|
[…][XX.YY.YY.YY]
|
|
DA/NU
|
DA/NU
|
DA/NU
|
DA/NU
|
3.2.Impactul estimat asupra cheltuielilor
3.2.1.Sinteza impactului estimat asupra cheltuielilor
milioane EUR (cu trei zecimale)
|
Rubrica din cadrul financiar
multianual
|
1a
|
Competitivitate pentru creștere și ocuparea forței de muncă
|
|
DG: <…….>
|
|
|
2014
|
2015
|
2016
|
2017
|
2018
|
2019
|
2020
|
TOTAL
|
|
•Credite operaționale
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Numărul liniei bugetare
|
Angajamente
|
(1)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Plăți
|
(2)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Numărul liniei bugetare
|
Angajamente
|
(1a)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Plăți
|
(2a)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul anumitor programe
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Numărul liniei bugetare 08 01.05
|
|
(3)
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,609
|
|
Numărul liniei bugetare 08.01.05.01
|
|
(4)
|
0,082
|
0,082
|
0,082
|
0,082
|
0,082
|
0,082
|
0,082
|
0,574
|
|
Numărul liniei bugetare 08.01.05.03
|
|
(5)
|
0,005
|
0,005
|
0,005
|
0,005
|
0,005
|
0,005
|
0,005
|
0,035
|
•TOTAL credite operaționale
|
Angajamente
|
(6)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Plăți
|
(7)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
•TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul anumitor programe
|
(8)
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,609
|
|
TOTAL credite
pentru RUBRICA 1a
din cadrul financiar multianual
|
Angajamente
|
=6+ 8
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,609
|
|
|
Plăți
|
=7+8
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,609
|
Rubrica din cadrul financiar
multianual
|
5
|
„Cheltuieli administrative”
|
milioane EUR (cu trei zecimale)
|
|
|
|
Anul
N
|
Anul
N+1
|
Anul
N+2
|
Anul
N+3
|
A se introduce numărul de coloane necesar pentru a reflecta durata impactului (a se vedea punctul 1.6.)
|
TOTAL
|
|
DG: <…….>
|
|
•Resurse umane
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
•Alte cheltuieli administrative
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL DG <…….>
|
Credite
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL credite
pentru RUBRICA 5
din cadrul financiar multianual
|
(Total angajamente = Total plăți)
|
0,012
|
0,012
|
0,012
|
0,012
|
0,012
|
0,012
|
0,012
|
0,084
|
milioane EUR (cu trei zecimale)
|
|
|
|
2014
|
2015
|
2016
|
2017
|
2018
|
2019
|
2020
|
TOTAL
|
|
TOTAL credite
în cadrul RUBRICILOR 1-5
din cadrul financiar multianual
|
Angajamente
|
0,099
|
0,099
|
0,099
|
0,099
|
0,099
|
0,099
|
0,099
|
0,693
|
|
|
Plăți
|
0,099
|
0,099
|
0,099
|
0,099
|
0,099
|
0,099
|
0,099
|
0,693
|
3.2.2.Impactul estimat asupra creditelor operaționale
–☑
Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite operaționale
–◻
Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite operaționale, conform explicațiilor de mai jos:
Credite de angajament în milioane EUR (cu trei zecimale)
|
Indicați obiectivele și realizările
⇩
|
|
|
Anul
N
|
Anul
N+1
|
Anul
N+2
|
Anul
N+3
|
A se introduce numărul de coloane necesar pentru a reflecta durata impactului (a se vedea punctul 1.6.)
|
TOTAL
|
|
|
REALIZĂRI
|
|
|
Tip
|
Costul mediu
|
Nr.
|
Cost
|
Nr.
|
Cost
|
Nr.
|
Cost
|
Nr.
|
Cost
|
Nr.
|
Cost
|
Nr.
|
Cost
|
Nr.
|
Cost
|
Nr. total
|
Cost total
|
|
OBIECTIVUL SPECIFIC NR. 1 …
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- Realizare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- Realizare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- Realizare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Subtotal pentru obiectivul specific nr. 1
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
OBIECTIVUL SPECIFIC NR. 2…
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- Realizare
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Subtotal pentru obiectivul specific nr. 2
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
COST TOTAL
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3.2.3.Impactul estimat asupra creditelor cu caracter administrativ
3.2.3.1.Sinteză
–◻
Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite cu caracter administrativ
–☑
Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite cu caracter administrativ, conform explicațiilor de mai jos:
milioane EUR (cu trei zecimale)
|
|
2014
|
2015
|
2016
|
2017
|
2018
|
2019
|
2020
|
TOTAL
|
|
RUBRICA 5
din cadrul financiar multianual
|
0,012
|
0,012
|
0,012
|
0,012
|
0,012
|
0,012
|
0,012
|
0,084
|
|
Resurse umane
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte cheltuieli administrative
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Subtotal RUBRICA 5
din cadrul financiar multianual
|
0,012
|
0,012
|
0,012
|
0,012
|
0,012
|
0,012
|
0,012
|
0,084
|
|
În afara RUBRICII5 din cadrul financiar multianual
|
2014
|
2015
|
2016
|
2017
|
2018
|
2019
|
2020
|
|
|
Resurse umane
|
0,082
|
0,082
|
0,082
|
0,082
|
0,082
|
0,082
|
0,082
|
0,574
|
|
Alte cheltuieli
cu caracter administrativ
|
0,005
|
0,005
|
0,005
|
0,005
|
0,005
|
0,005
|
0,005
|
0,035
|
|
Subtotal
în afara RUBRICII 5
din cadrul financiar multianual
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,087
|
0,609
|
|
TOTAL
|
0,099
|
0,099
|
0,099
|
0,099
|
0,099
|
0,099
|
0,099
|
0,693
|
Necesarul de resurse umane va fi acoperit de credite ale direcției generale în cauză alocate deja gestionării acțiunii și/sau redistribuite intern în cadrul direcției generale, completate, după caz, prin resurse suplimentare, care ar putea fi alocate direcției generale care gestionează acțiunea în cadrul procedurii de alocare anuală și ținând cont de constrângerile bugetare.
3.2.3.2. Necesarul de resurse umane estimat
–◻
Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de resurse umane.
–☑
Propunerea/inițiativa implică utilizarea de resurse umane, conform explicațiilor de mai jos:
Estimări în echivalent normă întreagă
|
|
2014
|
2015
|
2016
|
2017
|
2018
|
2019
|
2020
|
|
• Posturi din schema de personal (funcționari și agenți temporari)
|
|
|
|
XX 01 01 01 (la sediu și în birourile de reprezentare ale Comisiei)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
XX 01 01 02 (în delegații)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
08 01 05 01 (cercetare indirectă)
|
0,75
|
0,75
|
0,75
|
0,75
|
0,75
|
0,75
|
0,75
|
|
10 01 05 01 (cercetare directă)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
• Personal extern (în echivalent normă întreagă: ENI)
|
|
XX 01 02 01 (AC, END, INT din „pachetul global”)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
XX 01 02 02 (AC, AL, END, INT și JED în delegații)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
XX 01 04 yy
|
- la sediu
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- în delegații
|
|
|
|
|
|
|
|
|
XX 01 05 02 (AC, END, INT - cercetare indirectă)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
10 01 05 02 (AC, INT, END- cercetare directă)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Alte linii bugetare (a se preciza)
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL
|
|
|
|
|
|
|
|
XX este domeniul de politică sau titlul din buget în cauză.
Necesarul de resurse umane va fi asigurat din efectivele de personal ale DG-ului în cauză alocate deja pentru gestionarea acțiunii și/sau realocate intern în cadrul DG-ului, completate, după caz, prin resurse suplimentare ce ar putea fi alocate DG-ului care gestionează acțiunea în cadrul procedurii de alocare anuală și în lumina constrângerilor bugetare.
Descrierea sarcinilor care trebuie efectuate:
|
Funcționari și personal temporar
|
Pregătirea reuniunilor comitetului mixt prevăzut la articolul 4 din acord, a mai multor misiuni prin care să se asigure buna funcționare și punerea în aplicare corespunzătoare a acordului, precum și revizuirea periodică și monitorizarea acestuia.
|
|
Personal extern
|
|
3.2.4.Compatibilitatea cu cadrul financiar multianual
–☑
Propunerea/inițiativa este compatibilă cu cadrul financiar multianual actual.
–◻
Propunerea/inițiativa necesită o reprogramare a rubricii corespunzătoare din cadrul financiar multianual.
–◻
Propunerea/inițiativa necesită recurgerea la instrumentul de flexibilitate sau revizuirea cadrului financiar multianual.
3.2.5.Participarea terților la finanțare
–☑
Propunerea/inițiativa nu prevede cofinanțare din partea terților.
–Propunerea/inițiativa prevede cofinanțare, estimată în cele ce urmează:
Credite de angajament în milioane EUR (cu 3 zecimale)
|
|
Anul
N
|
Anul
N+1
|
Anul
N+2
|
Anul
N+3
|
A se introduce numărul de coloane necesar pentru a reflecta durata impactului (a se vedea punctul 1.6.)
|
Total
|
|
A se preciza organismul care asigură cofinanțarea
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL credite cofinanțate
|
|
|
|
|
|
|
|
|
3.3.Impactul estimat asupra veniturilor
–◻
Propunerea/inițiativa nu are impact financiar asupra veniturilor.
–☑
Propunerea/inițiativa are următorul impact financiar:
–◻
asupra resurselor proprii
–☑
asupra diverselor venituri
milioane EUR (cu trei zecimale)
|
Linia bugetară de venituri:
|
Credite disponibile pentru exercițiul financiar în curs
|
Impactul propunerii/inițiativei
|
|
|
|
Anul
N
2014
|
Anul
N+1
2015
|
Anul
N+2
2016
|
Anul
N+3
2017
|
2018
|
2019
|
2020
|
|
Articolul 6013
|
pm
|
1,262
|
1,335
|
1,427
|
1,521
|
1,610
|
1,719
|
1,879
|
*sumele pentru 2014 -2020 sunt exprimate în milioane EUR și trebuie considerate drept cifre orientative. Contribuția definitivă solicitată va ține seama de corecțiile din anul precedent.
Pentru diversele venituri alocate, a se preciza linia bugetară (liniile bugetare) de cheltuieli afectată (afectate).
A se preciza metoda de calcul a impactului asupra veniturilor.
Linii bugetare: 02.045001, 05.095001, 06.035001, 08.025001, 09.045001, 10.025001, 15.035001, 32.045001 și creditele provenite din contribuțiile financiare ale țărilor terțe (mai precis, ale țărilor din afara Spațiului Economic European) la Orizont 2020.
Contribuția Insulelor Feroe la Orizont 2020 va fi proporțională cu PIB-ul acestora raportat la cel al UE-28. Acest raport se calculează pe baza celor mai recente statistici Eurostat disponibile în momentul publicării proiectului de buget al Uniunii Europene, pentru anul respectiv.
Factorul de proporționalitate obținut pentru 2014 este de 0,014 %.
Pentru anul 2014, contribuția estimativă la Programul-cadru Orizont 2020, bazată pe PIB-ul din anul 2012 (sursa: Eurostat), la prețurile pieței, este de 1,263 milioane EUR.
|
PIB UE-28
|
12 967 102,60
|
|
PIB Insulele Feroe
|
1 810,30
|
|
Raport
|
0,014 %
|
Contribuția estimativă (milioane EUR)
|
Anul
|
Buget
|
Contribuția totală estimativă
|
|
2014
|
9 043,6
|
1,263
|
|
2015
|
9 560,0
|
1,335
|
|
2016
|
10 223,7
|
1,427
|
|
2017
|
10 893,8
|
1,521
|
|
2018
|
11 532,0
|
1,610
|
|
2019
|
12 317,5
|
1,719
|
|
2020
|
13 462,6
|
1,879
|
|
Total
|
77 033,2
|
10,754
|
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 29.7.2014
COM(2014) 495 final
ANEXĂ
la
Propunerea de Decizie a Consiliului
privind semnarea și aplicarea cu titlu provizoriu a Acordului de cooperare științifică și tehnologică dintre Uniunea Europeană și Insulele Feroe de asociere a Insulelor Feroe la Orizont 2020 - Programul-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020)
ANEXĂ
ACORD DE COOPERARE ȘTIINȚIFICĂ ȘI TEHNOLOGICĂ
ÎNTRE
UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI INSULELE FEROE
DE ASOCIERE A INSULELOR FEROE LA ORIZONT 2020 – PROGRAMUL-CADRU PENTRU CERCETARE ȘI INOVARE (2014-2020)
UNIUNEA EUROPEANĂ,
denumită în continuare „Uniunea”,
pe de o parte,
și
GUVERNUL INSULELOR FEROE,
denumit în continuare „Insulele Feroe”,
pe de altă parte,
denumite colectiv în continuare „părțile”,
ÎNTRUCÂT programul Uniunii pentru cercetare și inovare „Orizont 2020 - Programul-cadru (2014-2020)” (denumit în continuare „Orizont 2020”) a fost instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1291/2013 al Parlamentului European și al Consiliului. Programul specific de punere în aplicare a Orizont 2020 a fost adoptat prin Decizia 2013/743/UE a Consiliului.
ÎNTRUCÂT articolul 7 din Orizont 2020 prevede că termenii și condițiile specifice de participare a țărilor asociate la Orizont 2020, inclusiv contribuția financiară stabilită în funcție de produsul intern brut al țării asociate, se stabilesc printr-un acord internațional încheiat între Uniune și țara asociată în cauză.
AVÂND ÎN VEDERE participarea cu succes a cercetătorilor din Insulele Feroe la proiecte finanțate de Uniune, precum și importanța cooperării științifice și tehnologice actuale dintre Insulele Feroe și Uniune și interesul reciproc de consolidare a activităților de cercetare și inovare în contextul creării Spațiului european de cercetare.
AVÂND ÎN VEDERE interesul ambelor părți de a încuraja accesul reciproc al entităților lor de cercetare la activități de cercetare și dezvoltare în Insulele Feroe, pe de o parte, și la programele-cadru de cercetare și dezvoltare tehnologică ale Uniunii, pe de altă parte.
RECUNOSCÂND situația specială a Insulelor Feroe cu privire la proporțiile reduse ale teritoriului și populației, precum și în ceea ce privește proximitatea față de UE, în calitate de vecin din nordul Europei.
ÎNTRUCÂT Guvernul Insulelor Feroe încheie prezentul acord în numele Regatului Danemarcei, în conformitate cu Legea privind încheierea acordurilor în temeiul dreptului internațional de către Guvernul Insulelor Feroe.
ÎNTRUCÂT, fără a aduce atingere dispozițiilor relevante ale Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare „TFUE”), prezentul acord și orice activități întreprinse în temeiul acestuia nu vor afecta în niciun fel competențele statelor membre de a întreprinde activități bilaterale cu Insulele Feroe în domeniile științei, tehnologiei, cercetării și dezvoltării și de a încheia, dacă este cazul, acorduri în acest scop,
CONVIN DUPĂ CUM URMEAZĂ:
ARTICOLUL 1
Domeniul de aplicare
1.Insulele Feroe participă, în calitate de țară asociată, în conformitate cu termenii și condițiile stabilite sau menționate în prezentul acord și în anexele acestuia, la Orizont 2020, astfel cum a fost instituit prin Regulamentul (UE) nr. 1291/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a Programului-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) - Orizont 2020 –, precum și prin Regulamentul (UE) nr. 1290/2013 de stabilire a normelor de participare și diseminare pentru programul Orizont 2020, și prin Decizia 2013/743/UE a Consiliului, de instituire a programului specific de punere în aplicare a Orizont 2020.
1 bis.Regulamentul (CE) nr. 294/2008 al Parlamentului European și al Consiliului astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 1292/2013 al Parlamentului European și al Consiliului se aplică participării entităților juridice din Insulele Feroe la comunități de cunoaștere și inovare.
2.Toate actele care derivă din actele menționate la alineatul (1), inclusiv actele de instituire a structurilor necesare pentru punerea în aplicare a Orizont 2020 prin activități de cercetare desfășurate în temeiul articolelor 185 și 187 din TFUE, sunt aplicabile în Insulele Feroe.
3.În plus față de asocierea menționată la alineatul (1), cooperarea poate include:
(a)dezbateri periodice privind orientările și prioritățile politicilor și planificării în materie de cercetare în Insulele Feroe și în Uniune;
(b)dezbateri cu privire la perspectivele de cooperare și la dezvoltarea acesteia;
(c)furnizarea în timp util de informații cu privire la punerea în aplicare a programelor și a proiectelor de cercetare ale Insulelor Feroe și ale Uniunii, precum și cu privire la rezultatele activităților desfășurate în cadrul prezentului acord;
(d)reuniuni comune;
(e)vizite și schimburi de cercetători, ingineri și tehnicieni;
(f)contacte periodice și susținute între managerii de program sau directorii de proiect din Insulele Feroe și cei din Uniune;
(g)participarea experților la seminarii, simpozioane și ateliere.
ARTICOLUL 2
Termeni și condiții referitoare la asocierea Insulelor Feroe
la programul-cadru Orizont 2020
1.Entitățile juridice din Insulele Feroe pot participa la acțiunile indirecte și la activitățile Centrului Comun de Cercetare al Comisiei Europene în aceleași condiții ca cele aplicabile entităților juridice din statele membre ale Uniunii Europene, în conformitate cu termenii și condițiile stabilite sau menționate în anexele I și II. Pentru entitățile de cercetare din Insulele Feroe, termenii și condițiile aplicabile pentru depunerea și evaluarea propunerilor, precum și pentru atribuirea și încheierea de acorduri și/sau contracte de grant în cadrul programelor Uniunii sunt aceleași ca cele aplicabile acordurilor și/sau contractelor de grant încheiate în cadrul acelorași programe cu entități de cercetare stabilite în Uniune, luând în considerare interesul comun al Uniunii și al Insulelor Feroe.
Entitățile juridice din Uniune și Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene pot participa la programele și proiectele de cercetare ale Insulelor Feroe pe teme echivalente cu cele din Orizont 2020, în aceleași condiții ca cele aplicabile entităților juridice din Insulele Feroe, în conformitate cu termenii și condițiile stabilite sau menționate în anexele I și II. O entitate juridică stabilită într-o altă țară asociată la Orizont 2020 are aceleași drepturi și obligații în temeiul prezentului acord ca entitățile juridice care sunt stabilite într-un stat membru, cu condiția ca respectiva țară asociată în care este stabilită entitatea să asigure entităților juridice din Insulele Feroe aceleași drepturi și obligații.
2.Începând cu data aplicării prezentului acord, Insulele Feroe plătesc în fiecare an pe durata Orizont 2020 o contribuție financiară la bugetul anual al Uniunii. Contribuția financiară a Insulelor Feroe se adaugă la cuantumul alocat anual din bugetul anual al Uniunii pentru credite de angajament pentru acoperirea obligațiilor financiare rezultate din diferitele tipuri de măsuri necesare pentru execuția, gestionarea și punerea în aplicare a programului-cadru Orizont 2020. Regulile privind calculul și plata contribuției financiare a Insulelor Feroe sunt stabilite în Anexa III.
3.Reprezentanți ai Insulelor Feroe participă în calitate de observatori la comitetele instituite în cadrul programului Orizont 2020. Respectivele comitete se întrunesc pentru vot fără reprezentanții Insulelor Feroe. Insulele Feroe sunt informate asupra rezultatelor votului. Participarea, în sensul prezentului alineat, are loc sub aceeași formă, inclusiv în ceea ce privește procedurile de primire a informațiilor și a documentației, ca aceea aplicabilă reprezentanților statelor membre.
4.Reprezentanți ai Insulelor Feroe participă la Consiliul de administrație al Centrului Comun de Cercetare, în conformitate cu Regulamentul de procedură al Consiliului de administrație al Centrului Comun de Cercetare.
5.Cheltuielile de transport și de ședere ocazionate de participarea reprezentanților Insulelor Feroe la reuniunile comitetelor și ale organismelor menționate la prezentul articol sau la reuniunile legate de punerea în aplicare a Orizont 2020 organizate de către Uniune se rambursează de către Uniune pe aceeași bază și în conformitate cu procedurile în vigoare în prezent pentru reprezentanții statelor membre.
ARTICOLUL 3
Consolidarea cooperării
1.Părțile depun toate eforturile, în cadrul legislației lor aplicabile, pentru a facilita libera circulație și rezidență a personalului de cercetare care participă la activități în temeiul prezentului acord, precum și pentru a facilita circulația transfrontalieră a bunurilor destinate utilizării în cadrul unor asemenea activități.
2.Părțile se asigură că niciun fel de taxe fiscale sau impozite nu se aplică tranzacțiilor de transfer de fonduri între Uniune și Insulele Feroe, în cazul în care respectivele fonduri sunt destinate activităților desfășurate în conformitate cu prezentul acord.
ARTICOLUL 4
Comitetul de cercetare și inovare UE - Insulele Feroe
1.Se instituie un comitet mixt denumit „Comitetul pentru cercetare și inovare UE - Insulele Feroe”, ale cărui funcții includ:
(a)asigurarea, evaluarea și revizuirea punerii în aplicare a prezentului acord;
(b)examinarea oricăror măsuri de natură să îmbunătățească și să dezvolte cooperarea;
(c)discutarea periodică a viitoarelor orientări și priorități ale politicilor de cercetare și programării cercetării în Insulele Feroe și în Uniune, precum și perspectivele de cooperare viitoare;
(d)efectuarea eventualelor modificări tehnice necesare ale prezentului acord, sub rezerva procedurilor interne de aprobare ale fiecărei părți.
2.Comitetul pentru cercetare și inovare UE - Insulele Feroe, care este compus din reprezentanți ai Comisiei și ai Insulelor Feroe, își adoptă propriul regulament de procedură.
3.Comitetul pentru cercetare și inovare UE - Insulele Feroe se reunește la solicitarea uneia dintre părți. Comitetul va lucra în permanență prin schimb de documente, corespondență electronică și alte mijloace de comunicare.
ARTICOLUL 5
Dispoziții finale
1.Anexele I, II, III și IV fac parte integrantă din prezentul acord.
2.Prezentul acord se încheie pentru perioada rămasă a duratei programului-cadru Orizont 2020. Acordul intră în vigoare la data notificării reciproce a părților contractante cu privire la finalizarea procedurilor necesare în acest scop. Acordul se aplică provizoriu începând cu 1 ianuarie 2014.
Prezentul acord nu poate fi modificat decât în scris, cu acordul comun al părților. Intrarea în vigoare a modificărilor urmează aceeași procedură ca aceea aplicabilă acordului însuși, pe căi diplomatice. Oricare dintre părți poate denunța prezentul acord în orice moment, cu un preaviz scris de șase luni transmis pe căi diplomatice. Proiectele și activitățile aflate în curs de desfășurare în momentul denunțării și/sau al expirării prezentului acord vor fi continuate până la finalizarea acestora, în condițiile stabilite de prezentul acord. Părțile soluționează de comun acord orice alte consecințe ale denunțării acordului.
3.În cazul în care una dintre părți o informează pe cealaltă că nu încheie acordul, se convine după cum urmează:
–
Uniunea rambursează Insulelor Feroe contribuția acestora la bugetul anual al Uniunii Europene, menționată la articolul 2 alineatul (2);
–cu toate acestea, fondurile angajate de către Uniune pentru participarea entităților juridice din Insulele Feroe la acțiuni indirecte, inclusiv rambursările menționate la articolul 2 alineatul (5), se scad de către Uniune din rambursarea respectivă;
–proiectele și activitățile lansate în timpul aplicării provizorii a prezentului acord și care sunt în desfășurare la momentul notificării menționate la alineatul (2) sunt continuate până la finalizare, în condițiile stabilite de prezentul acord.
4.În cazul în care Uniunea decide să revizuiască programul-cadru Orizont 2020, aceasta notifică Insulelor Feroe conținutul exact al respectivelor revizuiri, în termen de o săptămână de la adoptarea lor de către Uniune. În caz de revizuire sau de extindere a programelor de cercetare, Insulele Feroe pot denunța prezentul acord cu un preaviz de șase luni. Părțile își notifică, în termen de trei luni de la data adoptării deciziei de către Uniune, orice intenție de a denunța sau de a extinde prezentul acord.
5.În cazul în care Uniunea adoptă un nou program-cadru multianual pentru activități de cercetare, dezvoltare tehnologică și demonstrative, un nou acord poate fi negociat sau reînnoit în condiții stabilite de comun acord, la cererea oricăreia dintre părți.
6.Prezentul acord se aplică, pe de o parte, teritoriilor cărora le este aplicabil TFUE și în condițiile prevăzute în tratatul respectiv și, pe de altă parte, teritoriului Insulelor Feroe.
7.Prezentul acord este redactat în două exemplare în limbile bulgară, croată, cehă, daneză, engleză, estonă, finlandeză, franceză, germană, greacă, italiană, letonă, lituaniană, maghiară, malteză, olandeză, polonă, portugheză, română, slovacă, slovenă, spaniolă, suedeză și feroeză, fiecare dintre aceste texte fiind deopotrivă autentic.
ANEXA I
TERMENII ȘI CONDIȚIILE DE PARTICIPARE A ENTITĂȚILOR JURIDICE DIN STATELE MEMBRE ALE UNIUNII ȘI DIN INSULELE FEROE
În sensul prezentului acord, „entitate juridică” înseamnă orice persoană fizică sau orice persoană juridică constituită și recunoscută ca atare în temeiul legislației naționale, al legislației Uniunii sau al legislației internaționale, care are personalitate juridică și care poate, acționând în nume propriu, să exercite drepturi și să dețină obligații.
I. Termenii și condițiile de participare a entităților juridice din Insulele Feroe la acțiuni indirecte ale Orizont 2020
1.Participarea și finanțarea entităților juridice stabilite în Insulele Feroe la acțiuni indirecte din cadrul Orizont 2020 respectă condițiile prevăzute pentru țările asociate în Regulamentul (UE) nr. 1290/2013 de stabilire a normelor de participare și diseminare în cadrul Orizont 2020 și termenii și condițiile stabilite sau menționate în prezentul acord și anexele la acesta.
În cazul în care Uniunea prevede punerea în aplicare a articolelor 185 și 187 din TFUE, Insulelor Feroe li se permite să participe la structurile juridice instituite în temeiul acestor dispoziții, în conformitate cu deciziile și regulamentele care au fost sau vor fi adoptate în vederea instituirii respectivelor structuri juridice.
Entitățile juridice stabilite în Insulele Feroe sunt eligibile, în aceleași condiții ca entitățile juridice stabilite în statele membre, pentru instrumentele financiare instituite în temeiul Orizont 2020.
2.Entitățile juridice din Insulele Feroe sunt luate în considerare, alături de cele din Uniunea Europeană, la selectarea experților independenți pentru sarcinile prevăzute și în conformitate cu condițiile stipulate în Regulamentul (UE) nr. 1290/2013 de stabilire a normelor de participare la Orizont 2020.
3.În conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii (denumit în continuare „regulamentul financiar”) și cu Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei din 29 octombrie 2012 privind normele de aplicare a regulamentului financiar, acordurile de finanțare și/sau contractele încheiate de Uniune cu orice entitate juridică din Insulele Feroe în vederea realizării unei acțiuni indirecte prevăd efectuarea de controale și audituri de către sau sub autoritatea Comisiei sau a Curții de Conturi a Uniunii Europene. În spiritul cooperării și al interesului reciproc, autoritățile competente din Insulele Feroe oferă, în măsura posibilităților, asistența necesară sau utilă în circumstanțele existente pentru efectuarea acestor controale și audituri.
II.
Termenii și condițiile de participare a entităților juridice din statele membre la programele și proiectele de cercetare ale Insulelor Feroe
1.Participarea entităților juridice stabilite în Uniune, înființate în conformitate cu dreptul național al unuia dintre statele membre ale Uniunii sau în conformitate cu dreptul Uniunii, la proiecte în cadrul programelor de cercetare și dezvoltare ale Insulelor Feroe poate necesita participarea a cel puțin unei entități juridice din Insulele Feroe. Propunerile pentru o astfel de participare se depun, în cazul în care este necesar, împreună cu entitatea sau entitățile juridice din Insulele Feroe.
2.Sub rezerva alineatului (1) și a anexei II, drepturile și obligațiile entităților juridice stabilite în Uniune care participă la proiecte de cercetare în cadrul programelor de cercetare și dezvoltare ale Insulelor Feroe, termenii și condițiile aplicabile pentru depunerea și evaluarea propunerilor, precum și pentru atribuirea și încheierea de acorduri și/sau contracte de grant în astfel de proiecte respectă legislația, reglementările și orientările guvernamentale din Insulele Feroe privind desfășurarea programelor de cercetare și dezvoltare, precum și limitările naționale legate de securitate, acolo unde este cazul, care sunt aplicabile entităților juridice din Insulele Feroe și care asigură un tratament echitabil, cu luarea în considerare a naturii cooperării dintre Insulele Feroe și Uniune în acest domeniu.
Finanțarea entităților juridice stabilite în Uniune care participă la proiecte de cercetare în cadrul programelor de cercetare și dezvoltare ale Insulelor Feroe se face în conformitate cu legislația, reglementările și orientările guvernamentale din Insulele Feroe privind desfășurarea programelor de cercetare și dezvoltare, precum și cu limitările naționale legate de securitate, acolo unde este cazul, care sunt aplicabile entităților juridice care nu sunt stabilite în Insulele Feroe și care participă la proiecte de cercetare feroeze în cadrul programelor de cercetare și dezvoltare. În cazul în care entităților juridice care nu sunt stabilite în Insulele Feroe nu li se acordă finanțare, entitățile juridice ale Uniunii își suportă propriile cheltuieli, inclusiv partea care le corespunde din costurile generale de gestionare și administrare ale proiectului.
3.Propunerile de cercetare din toate domeniile se înaintează Consiliului de Cercetare al Insulelor Feroe (Granskingarráðið).
4.Insulele Feroe informează periodic Uniunea cu privire la programele feroeze aflate în curs de desfășurare și la oportunitățile de participare pentru entitățile juridice stabilite în Uniune.
ANEXA II
PRINCIPII DE ATRIBUIRE A DREPTURILOR DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
I. Domeniu de aplicare
În sensul prezentului acord:
1.„proprietate intelectuală” are sensul definit la articolul 2 din Convenția de instituire a Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale, semnată la Stockholm la data de 14 iulie 1967;
2.„cunoștințe” înseamnă rezultatele, inclusiv informațiile, indiferent dacă pot fi protejate sau nu, precum și drepturile de autor sau drepturile conexe acestor informații ca urmare a cererii de acordare sau a emiterii de brevete de invenție, desene și modele, soiuri de plante, certificate de protecție suplimentare sau alte forme de protecție similare.
II.
Drepturi de proprietate intelectuală ale entităților juridice ale părților
1.Fiecare parte se asigură că drepturile de proprietate intelectuală ale entităților juridice ale celeilalte părți care participă la activități desfășurate în temeiul prezentului acord și drepturile conexe și obligațiile care rezultă din această participare sunt în conformitate cu convențiile internaționale relevante aplicabile părților, inclusiv Acordul TRIPS (Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală administrat de Organizația Mondială a Comerțului), precum și Convenția de la Berna (Actul de la Paris, 1971) și Convenția de la Paris (Actul de la Stockholm, 1967).
2.Entităților juridice stabilite în Insulele Feroe care participă la acțiuni indirecte din cadrul Orizont 2020 le revin drepturi și obligații în materie de proprietate intelectuală în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1290/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor de participare și diseminare pentru Orizont 2020 și în conformitate cu acordurile și/sau contractele de grant încheiate cu Uniunea, după caz, și trebuie să se conformeze prevederilor de la punctul 1.
3.În cazul în care entitățile juridice din Insulele Feroe participă la o acțiune indirectă din cadrul Orizont 2020, pusă în aplicare în conformitate cu articolele 185 și 187 din TFUE, entităților juridice stabilite în Insulele Feroe le revin drepturi și obligații în materie de proprietate intelectuală în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1290/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor de participare și diseminare pentru Orizont 2020 și cu dispozițiile acordurilor de grant relevante.
4.Entităților juridice stabilite în statele membre ale Uniunii Europene care participă la programele sau proiectele de cercetare feroeze le revin aceleași drepturi și obligații în materie de proprietate intelectuală ca și entităților juridice stabilite în Insulele Feroe care participă la respectivele programe sau proiecte de cercetare, în conformitate cu punctul 1.
III.
Drepturi de proprietate intelectuală ale părților
1.Exceptând cazurile în care părțile convin în mod expres altfel, drepturilor și obligațiilor în materie de proprietate intelectuală care sunt generate de către părți pe parcursul activităților desfășurate în conformitate cu articolul 1 alineatul (3) din prezentul acord li se aplică următoarele norme:
(a)partea care generează proprietatea intelectuală beneficiază de dreptul de proprietate asupra acesteia. În cazul în care contribuția fiecărei părți din cadrul lucrărilor nu poate fi determinată, părțile dețin în comun proprietatea intelectuală generată de lucrările respective;
(b)partea care deține dreptul de proprietate acordă celeilalte părți drepturi de acces și de utilizare a drepturilor de proprietate intelectuală în vederea desfășurării activităților menționate la articolul 1 alineatul (3) din prezentul acord. Drepturile de acces menționate se acordă cu scutire de redevențe.
2.Cu excepția cazului în care părțile au convenit în mod expres altfel, datelor științifice publicate de părți li se aplică următoarele reguli:
(a)în cazul în care o parte publică date, informații și rezultate, reviste, articole, rapoarte, cărți științifice și tehnice, inclusiv sub formă video sau de software, care au fost obținute din și în legătură cu activitățile desfășurate în temeiul prezentului acord, partea respectivă îi oferă celeilalte părți o licență universală, neexclusivă, irevocabilă și scutită de redevențe, pentru traducerea, reproducerea, adaptarea, transmiterea și difuzarea publică a lucrărilor respective, cu excepția cazului în care acest lucru nu este posibil din pricina unor drepturi de proprietate intelectuală existente ale unor părți terțe;
(b)toate copiile datelor și informațiilor protejate prin dreptul de autor, care trebuie difuzate public și produse în condițiile prezentei secțiuni indică numele autorului sau ale autorilor lucrării, cu excepția cazului în care autorul renunță în mod explicit să fie menționat. De asemenea, exemplarele trebuie să conțină o mențiune vizibilă în mod clar privind sprijinul cooperativ al părților.
3.Cu excepția cazului în care părțile au convenit în mod expres altfel, informațiilor nedivulgate ale părților li se aplică următoarele norme:
(a)atunci când comunică celeilalte părți informații legate de activitățile desfășurate în temeiul prezentului acord, fiecare parte precizează care sunt informațiile pe care dorește să le păstreze nedivulgate;
(b)în vederea îndeplinirii obiectivelor specifice de punere în aplicare a prezentului acord, partea destinatară poate, pe propria răspundere, să comunice informațiile nedivulgate respective sub formă de informații clasificate unor organisme sau persoane aflate sub autoritatea sa, cu obligația de a păstra informațiile confidențiale;
(c)cu acordul scris prealabil al părții care furnizează informații nedivulgate, partea destinatară poate difuza aceste informații nedivulgate pe o scară mai largă decât se prevede la litera (b). Părțile cooperează la elaborarea procedurilor de solicitare și de obținere a acordului prealabil scris pentru o astfel de diseminare mai largă și fiecare parte își dă acordul în măsura în care politicile, reglementările și legile interne îi permit acest lucru;
(d)informațiile nedivulgate sau alte informații confidențiale sau privilegiate nedocumentare furnizate în cursul seminarelor și al altor reuniuni ale reprezentanților părților organizate în temeiul prezentului acord sau informațiile obținute în urma afectării de personal, a utilizării facilităților sau a desfășurării de acțiuni indirecte rămân confidențiale, atunci când destinatarul acestor informații nedivulgate sau al altor informații confidențiale sau privilegiate este informat cu privire la caracterul lor confidențial înainte ca acestea să îi fie comunicate, în conformitate cu litera (a);
(e)fiecare parte depune toate eforturile pentru a se asigura că informațiile nedivulgate pe care le primește în conformitate cu literele (a) și (c) sunt controlate în conformitate cu prezentul acord. În cazul în care una dintre părți constată că nu va fi în măsură sau că este în mod rezonabil de așteptat să nu fie în măsură să respecte dispozițiile referitoare la nedifuzare stabilite la literele (a) și (c), aceasta informează imediat cealaltă parte. Părțile se consultă apoi pentru a defini o strategie corespunzătoare.
ANEXA III
NORME PRIVIND CONTRIBUȚIA FINANCIARĂ A INSULELOR FEROE LA ORIZONT 2020
I.
Calcularea contribuției financiare a Insulelor Feroe
1.Contribuția financiară a Insulelor Feroe la Orizont 2020 se stabilește pe bază anuală, proporțional cu cuantumul alocat în fiecare an de la bugetul general al Uniunii Europene, și suplimentar față de acesta, pentru credite de angajament necesare punerii în aplicare, gestionării și funcționării programului Orizont 2020.
2.Factorul de proporționalitate care determină contribuția Insulelor Feroe se obține din raportul dintre produsul intern brut al Insulelor Feroe, la prețul pieței, și suma dintre produsele interne brute, la prețul pieței, ale statelor membre ale Uniunii. Aceste rapoarte se calculează, pentru statele membre, pe baza celor mai recente date statistice furnizate de Comisie (Eurostat), disponibile la momentul publicării proiectului de buget al Uniunii Europene pentru același an, iar pentru Insulele Feroe pe baza celor mai recente date statistice din același an furnizate de Autoritatea Națională pentru Statistică a Insulelor Feroe (Hagstova Føroya) disponibile la momentul publicării proiectului de buget al Uniunii.
3.Comisia transmite Insulelor Feroe, cât mai curând posibil, și cel mai târziu la data de 1 septembrie a exercițiului care precede exercițiul financiar respectiv, următoarele informații, împreună cu documentația corespunzătoare:
–valoarea creditelor de angajament, în situația cheltuielilor din proiectul de buget al Uniunii Europene, corespunzătoare Orizont 2020.
–valoarea estimată a contribuțiilor, calculată pe baza proiectului de buget al Uniunii, care corespunde participării Insulelor Feroe la Orizont 2020, în conformitate cu punctele 1, 2 și 3.
După adoptarea bugetului general al Uniunii, Comisia comunică Insulelor Feroe, în situația cheltuielilor corespunzătoare participării Insulelor Feroe, valorile definitive ale creditelor menționate la punctul 1.
În cel de al patrulea an de la data punerii în aplicare a prezentului acord, părțile reexaminează factorul de proporționalitate care reglementează contribuția financiară a Insulelor Feroe, pe baza datelor privind participarea entităților juridice din Insulele Feroe la acțiuni indirecte și directe în cadrul Orizont 2020 în perioada 2014-2016.
II.
Plata contribuției financiare a Insulelor Feroe
1.Cel mai târziu în lunile ianuarie și, respectiv, iunie, ale fiecărui exercițiu financiar, Comisia transmite cereri de fonduri către Insulele Feroe, corespunzătoare contribuției lor în conformitate cu prezentul acord.
Aceste cereri de fonduri corespund, respectiv, plății:
a șase doisprezecimi din contribuția Insulelor Feroe în termen de 30 de zile de la primirea respectivelor cereri de fonduri. Cu toate acestea, cele șase doisprezecimi care trebuie plătite în termen de 30 de zile de la primirea cererii de fonduri transmise în luna ianuarie se calculează pe baza valorii stabilite în situația veniturilor în proiectul de buget, iar regularizarea sumei astfel plătite se efectuează odată cu achitarea celor șase doisprezecimi în termen de 30 de zile de la primirea cererii de fonduri transmise cel mai târziu în luna iunie.
Pentru primul an de implementare a prezentului acord, Comisia transmite o primă cerere de fonduri în termen de 30 de zile de la începerea aplicării provizorii a acordului. În cazul în care această cerere este transmisă după data de 15 iunie, cererea respectivă trebuie să prevadă plata a douăsprezece doisprezecimi din contribuția Insulelor Feroe în termen de 30 de zile, calculată pe baza valorii stabilite în situația veniturilor la buget.
2.Contribuția Insulelor Feroe se exprimă și se plătește în euro. Plățile efectuate de Insulele Feroe se creditează la programele Uniunii ca venit bugetar alocat la poziția bugetară corespunzătoare din situația veniturilor la bugetul anual al Uniunii. Regulamentul financiar se aplică gestionării creditelor.
3.Insulele Feroe își achită contribuția în conformitate cu prezentul acord la termenele scadente indicate la punctul 1. Orice întârziere la plata contribuției conduce la plata de către Insulele Feroe a unei dobânzi de penalizare corespunzătoare sumei restante la data scadenței. Rata dobânzii pentru creanțele nerambursate la data scadenței este rata aplicată de Banca Centrală Europeană operațiunilor sale principale de refinanțare, astfel cum este publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, în vigoare în prima zi calendaristică a lunii datei scadenței, majorată cu un punct procentual și jumătate.
În cazul în care întârzierea la plata contribuției este de natură să compromită implementarea și managementul programului, participarea Insulelor Feroe la program pentru exercițiul financiar respectiv se suspendă de către Comisie în condiții de neplată în termen de 20 de zile lucrătoare după ce s-a transmis Insulelor Feroe o scrisoare de rapel, fără a aduce atingere obligațiilor Uniunii în conformitate cu acordurile și/sau contractele de grant deja încheiate, corespunzătoare punerii în aplicare a unor acțiuni indirecte selecționate.
4.Cel târziu la data de 31 mai a anului următor unui exercițiu financiar, situația creditelor pentru Orizont 2020 aferentă respectivului exercițiu financiar este pregătită și transmisă spre informare Insulelor Feroe, în conformitate cu formatul contului de venituri și cheltuieli al Comisiei.
5.La data închiderii conturilor pentru fiecare exercițiu financiar, Comisia procedează, odată cu stabilirea contului de venituri și cheltuieli, la regularizarea conturilor referitoare la participarea Insulelor Feroe. Regularizarea respectivă ia în considerație modificările care au intervenit, fie prin transfer, anulări, reportări, dezangajări, fie prin bugetele suplimentare și rectificative în cursul exercițiului financiar. Regularizarea respectivă se efectuează la momentul celei de a doua plăți pentru exercițiul financiar următor și, pentru ultimul exercițiu financiar, în luna iulie 2021. Alte regularizări se efectuează în fiecare an până în luna iulie 2023.
Anexa IV
Controlul financiar al participanților DIN INSULELE FEROE la programele prevăzute de prezentul acord
I. Comunicare directă
Comisia comunică în mod direct cu participanții la program stabiliți în Insulele Feroe și cu subcontractanții acestora. Aceștia pot depune direct la Comisie toate informațiile și documentația necesare pe care sunt obligați să le depună în conformitate cu instrumentele prevăzute de prezentul acord și cu acordurile și/sau contractele de grant încheiate pentru implementarea acestora.
II.
Audituri
1.În conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului și cu Regulamentul delegat (UE) nr. 1268/2012 al Comisiei (denumite, în continuare, „normele de aplicare”), precum și cu celelalte norme menționate în prezentul acord, acordurile și/sau contractele de grant încheiate cu participanții la program stabiliți în Insulele Feroe prevăd efectuarea, în orice moment, de către agenți ai Comisiei sau de către alte persoane mandatate de Comisie, a unor audituri științifice, financiare, tehnice sau de alt tip la sediile participanților sau ale subcontractanților acestora.
2.Reprezentanții Comisiei, Curtea de Conturi Europeană și alte persoane împuternicite de către Comisie au acces în mod corespunzător la situri, lucrări și documente (atât la cele în format electronic, cât și la cele imprimate pe hârtie), precum și la toate informațiile necesare pentru efectuarea unor astfel de audituri la fața locului, cu condiția includerii acestui drept de acces în mod explicit în acordurile și/sau contractele de grant încheiate cu participanți din Insulele Feroe pentru punerea în aplicare a instrumentelor menționate în prezentul acord. Neacordarea acestor drepturi ar fi considerată drept o nerespectare a obligației de justificare a costurilor și, în consecință, drept o potențială încălcare a acordurilor de grant.
3.Auditurile pot fi efectuate după expirarea programului sau a prezentului acord, în condițiile stabilite în acordurile și/sau contractele de grant respective.
III.
Controale la fața locului
1.În temeiul prezentului acord, Comisia (OLAF) este autorizată să efectueze controale și verificări la fața locului la sediile participanților și ale subcontractanților acestora din Insulele Feroe, în conformitate cu termenii și condițiile stabilite de Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului.
2.Controalele și verificările la fața locului se pregătesc și se desfășoară de către Comisie în strânsă colaborare cu Oficiul Național de Audit (Landsgrannskoðani). Acesta din urmă este informat cu un timp rezonabil înainte cu privire la obiectul, scopul și baza juridică a controalelor și verificărilor, astfel încât să poată oferi asistență. În acest scop, funcționarii autorităților feroeze competente pot participa la controalele și la verificările la fața locului.
3.Controalele și verificările la fața locului pot fi efectuate în comun de către Comisie și autoritățile feroeze în cauză, în cazul în care acestea din urmă solicită acest lucru.
4.În cazul în care participanții la program se opun unui control sau unei verificări la fața locului, autoritățile feroeze, în conformitate cu normele și reglementările naționale, îi asistă pe inspectorii Comisiei, în măsura în care este rezonabil necesar, pentru a le permite să își îndeplinească sarcina de control sau verificare la fața locului.
5.Comisia informează în cel mai scurt timp posibil autoritățile feroeze competente asupra oricărui fapt sau suspiciuni legate de o neregulă care i s-a adus la cunoștință în cursul controlului sau verificării la fața locului. În orice caz, Comisia este obligată să informeze autoritatea menționată anterior cu privire la rezultatul unor astfel de controale și verificări.
IV.
Informare și consultare
1.În scopul aplicării corespunzătoare a prezentei anexe, autoritățile competente feroeze și ale Uniunii schimbă informații în mod regulat, cu excepția cazurilor în care acest lucru este interzis sau neautorizat de normele și reglementările naționale, și organizează consultări, la cererea uneia dintre părți.
2.Autoritățile feroeze competente informează Comisia într-un interval de timp rezonabil asupra oricărui fapt sau suspiciuni care i s-a adus la cunoștință cu privire la o neregulă legată de încheierea sau implementarea acordurilor și/sau a contractelor de grant încheiate în vederea aplicării instrumentelor prevăzute de prezentul acord.
V. Confidențialitate
Informațiile comunicate sau obținute, sub orice formă, în temeiul prezentei anexe intră în categoria secretului profesional și beneficiază de protecția acordată informațiilor analoage de dreptul feroez și de dispozițiile corespunzătoare aplicabile instituțiilor Uniunii. Astfel de informații nu pot fi transmise altor persoane decât celor din instituțiile Uniunii, din statele membre sau din Insulele Feroe care trebuie să le cunoască datorită atribuțiilor pe care le dețin și nu pot fi utilizate în alte scopuri decât pentru asigurarea unei protecții eficiente a intereselor financiare ale părților.
VI.
Măsuri administrative și sancțiuni
Fără a aduce atingere aplicării dreptului penal feroez, Comisia poate institui măsuri și sancțiuni administrative, în conformitate cu Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012, Regulamentul (UE) nr. 1268/2012 și Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95.
VII.
Recuperare și executare
Deciziile luate de Comisie în temeiul Orizont 2020 care intră sub incidența prezentului acord și care impun o obligație pecuniară altor persoane decât statele constituie titlu executoriu în Insulele Feroe. La solicitarea Comisiei, autoritatea desemnată de Guvernul Insulelor Feroe inițiază procedurile de executare a deciziei în numele Comisiei. În acest caz, decizia Comisiei se depune la instanțele feroeze, fără alte formalități în afara verificării autenticității deciziei, efectuată de către autoritatea desemnată în acest scop de Guvernul Insulelor Feroe, care informează Comisia în consecință. Executarea se realizează în conformitate cu dreptul și cu normele de procedură din Insulele Feroe. Dispozițiile corespunzătoare în materie de executare se încorporează în acordurile și/sau contractele de grant încheiate cu participanți din Insulele Feroe. Curtea de Justiție a Uniunii Europene deține competența de a controla legalitatea deciziei Comisiei și de a suspenda executarea acesteia. În plus, plângerile privind executarea neregulamentară sunt de competența instanțelor feroeze.