Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (UE, EURATOM) nr. 966/2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii /* COM/2014/0358 final - 2014/0180 (COD) */
EXPUNERE DE MOTIVE 1. CONTEXTUL PROPUNERII În urma adoptării Directivei 2014/24/UE a
Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind
achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE[1] (denumită în
continuare „directiva“), precum și în urma adoptării Directivei 2014/23/UE
a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind
atribuirea contractelor de concesiune[2],
ar trebui elaborate dispoziții astfel încât normele prevăzute în
aceste directive să se aplice contractelor atribuite de către instituțiile
europene pe cont propriu. 2. REZULTATELE
CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI EVALUĂRILE
IMPACTULUI Deoarece prezenta propunere se limitează
la punerea în aplicare deplină a noilor directive privind achizițiile
publice și atribuirea contractelor de concesiune, nu a fost necesară
realizarea unei consultări publice. 3. ELEMENTELE JURIDICE ALE
PROPUNERII Modificările aduse textului
Regulamentului financiar (RF) pot fi clasificate în trei categorii principale. O primă serie de modificări se
referă la alinierea la directiva sus-menționată. Sunt introduse
noi dispoziții, cum ar fi consultarea pieței, noul parteneriat pentru
inovare sub formă de procedură, introducerea obligației de
respectare a dreptului în materie de mediu, a dreptului social și a
dreptului muncii ca o cerință-cheie, evaluarea criteriilor
fără a respecta o anumită ordine, metodologia de atribuire pe
baza celei mai avantajoase oferte din punct de vedere economic. În plus, se
introduc pentru prima dată în RF concesiunile pentru lucrări și
servicii, iar acestea sunt supuse acelorași tipuri de proceduri ca și
contractele de achiziții publice. O a doua serie de modificări a fost
adusă articolelor privind excluderea. Motivele de excludere, precum și
posibilitatea ca operatorul economic în cauză să întreprindă
măsuri corective, sunt clarificate și sunt în concordanță
cu directiva. Pentru a se evita confuziile, excluderea este disociată în
mod clar de respingerea din cadrul unei anumite proceduri. Pentru a crește
nivelul de protecție a intereselor financiare ale Uniunii, a fost
instituit un sistem unic care ține seama de baza de date centrală
existentă a excluderilor. Sistemul a fost creat în scopul
identificării și al prevenirii în timp util a riscurilor, precum și
pentru publicarea informațiilor legate de operatorii economici excluși.
Pentru a lua deciziile de excludere în urma examinării cazurilor în
cauză și pentru a garanta dreptul la apărare al operatorilor
economici este înființat un comitet în materie de excludere. O a treia serie de modificări este
legată de clarificările aduse textului și de simplificări.
În limitele directivei și sub pragurile la care se aplică directiva,
dispozițiile privind achizițiile publice sunt revizuite pentru a
asigura coerența vocabularului folosit în titlu și pentru a clarifica
anumite norme. Aceste clarificări și simplificări se referă
la măsurile de publicitate aflate peste sau sub pragurile stabilite, cerințele
pentru deschiderea și evaluarea ofertelor, respingerea ofertelor
neconforme, garanțiile bancare pentru contracte de lucrări și
pentru contracte de servicii complexe, faptul că instituțiile Uniunii
sunt considerate autorități contractante centrale în conformitate cu
directiva, trimiterea la pragurile aplicabile prevăzute de directivă,
procedurile electronice și deschiderea achizițiilor de către
instituții spre organizații internaționale. 2014/0180 (COD) Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
ŞI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (UE, EURATOM)
nr. 966/2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, în special articolul 322, coroborat cu
Tratatul de instituire a Comunității Europene a
Energiei Atomice, în special articolul 106a, având în vedere propunerea Comisiei Europene, după transmiterea proiectului de act
legislativ către parlamentele naționale, având în vedere avizul Curții de Conturi[3], hotărând în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, întrucât: (1) Regulamentul (UE, Euratom)
nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului[4] stabilește normele
de instituire și de execuție a bugetului general al Uniunii Europene.
În special, acesta conține, de asemenea, norme privind achizițiile
publice. La 26 februarie 2014 au fost adoptate Directiva 2014/24/UE a
Parlamentului European și a Consiliului[5]
privind achizițiile publice și Directiva 2014/23/UE a Parlamentului
European și a Consiliului[6]
privind atribuirea contractelor de concesiune. Prin urmare, Regulamentul (UE,
Euratom) nr. 966/2012 trebuie adaptat astfel încât să se ia în considerare
aceste directive în cazul contractelor atribuite de către instituțiile
Uniunii pe cont propriu. (2) Pentru a garanta
conformitatea terminologiei utilizate în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012
cu cea din cadrul Directivelor 2014/24/UE și 2014/23/UE, ar trebui
adăugate unele definiții, precum și anumite clarificări
tehnice. (3) Măsurile de publicitate
ex-ante și ex-post necesare pentru lansarea unei proceduri de achiziții
ar trebui să fie clarificate în cazul contractelor aflate sub limita
inferioară sau peste limita superioară a pragurilor stabilite în
Directiva 2014/24/UE. (4) Regulamentul (UE, Euratom) nr.
966/2012 ar trebui să includă o listă completă a tuturor
procedurilor de achiziție publică puse la dispoziția instituțiilor
Uniunii, indiferent de prag. (5) Conform Directivei 2014/24/UE,
Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 ar trebui să permită efectuarea
unor consultări ale pieței înainte de a lansa o procedură de
achiziții. (6) Pentru a spori nivelul de
protecție a intereselor financiare ale Uniunii, trebuie instituit un
sistem unic, care să țină seama de baza de date centrală a
excluderilor. Sistemul ar trebui să asigure identificarea în timp util a
riscurilor, precum și centralizarea operatorilor economici excluși. (7) În timp ce Comisiei îi revine
sarcina de a opera sistemul de excludere și de identificare în timp util a
riscurilor, celelalte instituții și organisme ar trebui să
participe în mod direct la identificarea în timp util a riscurilor. (8) Normele privind excluderea de
la participarea la procedurile de achiziții ar trebui îmbunătățite
pentru a consolida protecția intereselor financiare ale Uniunii. (9) Decizia privind excluderea
unui operator economic, în special, de la participarea la procedurile de achiziții,
precum și impunerea unei sancțiuni financiare ar trebui să fie
luată de către un comitet centralizat nou-înființat, instituit
de Comisie. Acesta ar trebui să fie alcătuit din principalele
părți interesate ale Comisiei și din instituțiile, organele
sau oficiile vizate ale Uniunii. (10) Conform Directivei 2014/24/UE,
Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 ar trebui să specifice lista
activităților ilegale care reprezintă motive de excludere și
care vizează, în special, munca copiilor sau
alte forme de trafic de ființe umane. Trebuie subliniată ideea
că orice încălcare gravă a unui contract reprezintă un
motiv de excludere. (11) Operatorul economic nu ar
trebui să facă obiectul unei decizii de excludere atunci când își
poate demonstra fiabilitatea prin luarea unor măsuri corective.
Această posibilitate nu ar trebui să se aplice în cazul unor activități infracționale grave. (12) Comitetul nou-creat ar trebui
să excludă operatorul economic, pe bază de
dovezi, în cazul unor abateri profesionale grave, al
fraudelor, al corupției, al participării la o organizație
criminală, al spălării de bani, al finanțării
terorismului, al infracțiunilor legate de activități teroriste,
al muncii copiilor sau al altor forme de trafic de ființe umane, precum și
în cazul unei încălcări grave a contractului. (13) Comitetul ar trebui să
garanteze dreptul la apărare al operatorilor economici. În cazuri de fraudă,
corupție sau orice altă activitate ilegală care afectează
interesele financiare ale Uniunii, care nu fac încă obiectul unei
hotărâri definitive, comitetul ar trebui să poată amâna
oportunitatea acordată operatorului economic de a-și prezenta observațiile.
Această amânare ar trebui să fie justificată doar în cazul în
care există motive legitime pentru păstrarea confidențialității
investigației. (14) Operatorul economic ar trebui
să fie exclus și de către autoritatea contractantă atunci
când s-a luat o decizie administrativă definitivă sau o hotărâre
definitivă în cazul unor abateri profesionale grave, al nerespectării
obligațiilor legate de plata contribuțiilor la fondul
asigurărilor sociale sau de plata impozitelor, al fraudelor, al corupției,
al participării la o organizație criminală, al spălării
de bani, al finanțării terorismului, al infracțiunilor legate de
activități teroriste, al muncii copiilor sau al altor forme de trafic
de ființe umane. (15) Criteriile de excludere ar
trebui să fie disociate în mod clar de criteriile care antrenează o
posibilă respingere din cadrul unei anumite proceduri. (16) Orice entitate implicată
în execuția bugetară ar trebui să facă schimb de informații
referitoare la un operator economic atunci când ia o decizie de excludere pe proprie
răspundere în vederea protejării intereselor financiare ale Uniunii. (17) Durata excluderii ar trebui
să fie limitată în timp, în conformitate cu dispozițiile
Directivei 2014/24/UE. (18) Pentru a spori efectul
disuasiv al normelor în materie de excludere și de sancțiuni
financiare, informațiile referitoare la operatorii economici aflați
în situația excluderii ar trebui să fie publicate pe site-ul internet
al Comisiei, în conformitate cu cerințele privind protecția datelor
cu caracter personal stabilite în Regulamentul nr. 45/2001 al
Parlamentului European și al Consiliului[7]
și în Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului[8]. (19) În conformitate cu Directiva 2014/24/UE,
Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 ar trebui să permită
verificarea excluderii, aplicarea criteriilor de selecție și de
atribuire a contractelor, precum și verificarea conformității
documentelor privind achizițiile publice, indiferent de ordine. Prin
urmare, ar trebui să fie posibilă respingerea ofertelor pe baza
criteriilor de atribuire fără o verificare prealabilă în baza
criteriilor de excludere sau de selecție a ofertantului respectiv. (20) Atribuirea contractelor ar
trebui realizată în funcție de oferta cea mai avantajoasă din
punct de vedere economic, în conformitate cu Directiva 2014/24/UE. (21) Ar trebui să se clarifice
faptul că toate ofertele sunt deschise și evaluate în cazul oricărei
proceduri și indiferent dacă a fost desemnat un anumit comitet de
deschidere sau de evaluare. O decizie de atribuire ar trebui să fie
întotdeauna rezultatul unei evaluări. (22) Având în vedere că aceste
criterii nu se aplică într-o anumită ordine, este necesar să se
ofere posibilitatea ofertanților respinși care au prezentat oferte
conforme de a fi informați în legătură cu avantajele și cu caracteristicele
aferente ofertei câștigătoare, în cazul în care solicită acest lucru.
(23) Ar trebui să se ofere
posibilitatea de a solicita garanții contractuale în cazul unor
lucrări, bunuri și servicii complexe, pentru a garanta respectarea
obligațiilor contractuale substanțiale, în conformitate cu practica stabilită
în aceste sectoare pentru a se asigura executarea corespunzătoare a contractului
pe toată durata acestuia. (24) Este necesar să se
prevadă posibilitatea de a suspenda executarea unui contract pentru a se stabili
dacă au existat erori, nereguli sau fraude. (25) Pentru a determina care dintre
praguri și proceduri se pot aplica instituțiilor Uniunii, este
necesar să se clarifice faptul că instituțiile Uniunii sunt
considerate autorități contractante centrale, astfel cum sunt
definite în Directiva 2014/24/UE. (26) Este oportun să se menționeze
o trimitere la cele două praguri prevăzute în Directiva 2014/24/UE și
care se aplică lucrărilor, bunurilor și serviciilor. Din motive
de simplificare, precum și pentru o bună gestiune financiară,
aceste praguri ar trebui, de asemenea, să se aplice contractelor de
concesiune, date fiind particularitățile nevoilor contractuale ale
instituțiilor Uniunii. Prin urmare, actualizarea acestor praguri, astfel
cum se prevede în Directiva 2014/24/UE, va fi direct aplicabilă achizițiilor
publice efectuate de către instituțiile Uniunii. (27) Este necesar să se
precizeze condițiile de aplicare a perioadei de așteptare. (28) Este necesar să se
clarifice care dintre operatorii economici au acces la achizițiile publice
efectuate de către instituțiile Uniunii, în funcție de locul de
reședință al acestora, și să se prevadă în mod
explicit posibilitatea unui acces de acest tip și în cazul organizațiilor
internaționale. (29) Aplicarea motivelor de
excludere ar trebui să fie extinsă la alte instrumente de execuție
a bugetului precum granturi, premii, instrumente financiare și experți
remunerați, precum și în cazul gestiunii indirecte. (30) Prin urmare, Regulamentul (UE,
Euratom) nr. 966/2012 ar trebui modificat în consecință, ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT: Articolul 1 Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 se
modifică după cum urmează: (1)
La articolul 60 alineatul (2) primul
paragraf, litera (d) se înlocuiește cu următorul text: „(d) aplică normele și procedurile
adecvate pentru acordarea finanțărilor din fondurile Uniunii prin
intermediul achizițiilor, al granturilor, al premiilor și al instrumentelor
financiare, inclusiv obligațiile prevăzute la articolul 108 alineatul (5);”
(2)
Denumirea titlului V din partea I se înlocuiește
cu următorul text: „TITLUL V ACHIZIȚII PUBLICE ȘI CONCESIUNI”; (3)
În capitolul 1 din titlul V din partea I, secțiunile
1, 2 și 3 se înlocuiesc cu următorul text: „Secțiunea 1 Domeniul de aplicare și principii de
atribuire Articolul 101 Definiții în sensul prezentului titlu 1. „Achiziție” înseamnă achiziționarea
prin intermediul unui contract a unor clădiri, lucrări, bunuri sau
servicii de către una sau mai multe autorități contractante de
la operatori economici aleși de respectivele autorități
contractante. 2. „Contract de achiziții publice”
înseamnă un contract cu titlu oneros încheiat în scris între unul sau mai
mulți operatori economici și una sau mai multe autorități
contractante în sensul articolelor 117 și 190, pentru a obține, în
schimbul unui preț plătit integral sau parțial de la buget,
furnizarea de bunuri mobile sau imobile, executarea de lucrări sau
prestarea de servicii. Contractele de achiziții publice cuprind: (a) contracte de achiziții de bunuri imobile;
(b) contracte de furnizare; (c) contracte de executare de lucrări; (d) contracte de prestare de servicii. 3. „Contract de concesiune” înseamnă un
contract cu titlu oneros încheiat în scris între unul sau mai mulți
operatori economici și una sau mai multe autorități contractante
în sensul articolelor 117 și 190, pentru a încredința executarea unor
lucrări sau gestionarea de servicii unui operator economic. Remunerarea
constă fie numai în dreptul de a exploata lucrările sau serviciile,
fie în dreptul menționat anterior, în paralel cu efectuarea unei plăți.
Atribuirea unui contract de concesiune de lucrări sau de servicii presupune
transferul către concesionar a unui risc operațional pentru
exploatarea respectivelor lucrări sau servicii care cuprinde riscul aferent
cererii sau riscul aferent ofertei ori ambele. Se consideră că
concesionarul își asumă un risc operațional atunci când, în
condiții normale de exploatare, nu i se garantează recuperarea
investițiilor efectuate sau a costurilor suportate pentru exploatarea
lucrărilor sau a serviciilor în cauză. 4. „Contract” înseamnă un contract de achiziții
publice sau un contract de concesiune. 5. Prin „contract-cadru” se înțelege un
contract de achiziții publice încheiat între unul sau mai mulți
operatori economici și una sau mai multe autorități
contractante, în scopul stabilirii clauzelor contractelor care trebuie
atribuite pe parcursul unei perioade date, în special în ceea ce privește
prețul, și, după caz, cantitatea preconizată. 6. „Operator economic” înseamnă orice
persoană fizică sau juridică sau orice entitate publică ce
se oferă să furnizeze produse, să execute lucrări sau
să presteze servicii. 7. „Document al achiziției” înseamnă
orice document produs de autoritatea contractantă sau la care aceasta face
trimitere pentru a descrie sau a determina elementele de procedură,
inclusiv măsurile de publicitate prevăzute la articolul 103,
caietul de sarcini sau documentul descriptiv, proiectul de contract, precum și
invitația de participare la licitație. 8. Cu excepția articolelor 106-108, prezentul
titlu nu se aplică granturilor și nici contractelor de asistență
tehnică încheiate cu BEI sau cu Fondul european de investiții, astfel
cum sunt definite în conformitate cu articolul 125 alineatul (8). 9. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
normele detaliate privind definirea și domeniul de aplicare al
contractelor de achiziții publice și al contractelor de concesiune,
precum și al contractelor-cadru și al contractelor specifice. Articolul 102 Principiile aplicabile procedurilor și
contractelor de achiziții publice 1. Toate procedurile și contractele de achiziții
publice trebuie să respecte principiile transparenței, proporționalității,
egalității tratamentului și nediscriminării. 2. Toate contractele sunt scoase la concurs pe o
bază cât mai largă, cu excepția cazului în care se recurge la
procedura negociată prevăzută la articolul 104
alineatul (1) litera (d). Autoritățile contractante nu pot utiliza
contractele-cadru în mod abuziv sau astfel încât, prin scopul sau prin efectul
lor, acestea să conducă la împiedicarea, restrângerea sau denaturarea
concurenței. Secțiunea 2 Publicitate Articolul 103 Măsuri de publicitate 1. În cazul procedurilor a căror valoare este
egală sau mai mare decât pragurile prevăzute la articolul 118
alineatul (1) sau la articolul 190, autoritatea contractantă trebuie
să publice în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene: (a) un anunț de participare pentru a lansa o
procedură, cu excepția procedurii prevăzută la
articolul 104 alineatul (1) litera (d). (b) un anunț de atribuire a contractului referitor
la rezultatele procedurii. 2. Procedurile a căror valoare se
situează sub pragurile prevăzute la articolul 118 sau la
articolul 190 fac obiectul unei publicități adecvate. 3. Publicarea anumitor informații privind
atribuirea contractului poate fi interzisă, în cazul în care
dezvăluirea acestora ar împiedica asigurarea respectării legii sau ar
contraveni interesului public, ori ar aduce atingere intereselor comerciale
legitime ale operatorilor economici sau ar putea prejudicia concurența
loială dintre aceștia. 4. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
stabilirea normelor detaliate privind cerințele de promovare a
procedurilor și publicarea anunțurilor. Secțiunea 3 Proceduri de achiziții Articolul 104 Proceduri de achiziții 1. Procedurile de achiziții pentru atribuirea
unor contracte de concesiune sau a unor contracte de achiziții publice,
inclusiv a unor contracte-cadru, iau una din următoarele forme: (a) procedură deschisă; (b) procedură restrânsă, inclusiv în
cadrul unui sistem dinamic de achiziție; (c) concursuri; (d) proceduri negociate; (e) dialog competitiv; (f)procedură competitivă cu negociere; (g) parteneriat pentru inovare; (h) proceduri care implică o cerere de
exprimare a interesului. 2. Atunci când un contract de achiziții sau
un contract-cadru prezintă interes pentru două sau mai multe instituții,
agenții executive sau organisme menționate la articolele 208 și
209, și ori de câte ori este posibil să se realizeze o eficiență
sporită, autoritățile contractante în cauză pot realiza
procedura legată de contractul ulterior direct sau de contractul-cadru,
precum și gestionarea acestor contracte la nivel interinstituțional,
sub conducerea uneia dintre autoritățile contractante. Organismele instituite de Consiliu în cadrul PESC
în temeiul titlului V din TUE pot, de asemenea, participa la procedurile
interinstituționale. Termenii unui contract-cadru se aplică doar
între autoritățile contractante identificate în acest scop din
momentul lansării procedurii de achiziții și acei operatori
economici care sunt parte a contractului-cadru. 3. Atunci când un contract de achiziții sau
un contract-cadru este necesar pentru executarea unei acțiuni comune între
o instituție și una sau mai multe autorități contractante
din statele membre, procedura de achiziții poate fi realizată în
comun de către această instituție și de autoritățile
contractante respective, în anumite situații care urmează să fie
prevăzute în actele delegate adoptate în temeiul prezentului regulament. Există proceduri de achiziții comune
care pot fi realizate împreună cu statele AELS și cu statele
candidate la aderarea la Uniune, în situația în care această
posibilitate a fost prevăzută în mod specific într-un tratat
bilateral sau multilateral. 4. Autoritatea contractantă poate utiliza
procedura negociată doar în cazurile prevăzute de actele delegate
adoptate în temeiul prezentului regulament. 5. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
stabilirea normelor detaliate privind tipurile de proceduri de achiziții,
sistemul dinamic de achiziție, achizițiile comune, contractele cu o
valoare scăzută și plata pe baza facturilor. Articolul 105 Pregătirea unei proceduri 1. Înainte de lansarea unei proceduri, autoritatea
contractantă poate efectua o consultare preliminară a pieței în
vederea pregătirii procedurii de achiziție. 2. În documentele achiziției, autoritatea
contractantă trebuie să identifice obiectul achiziției, oferind
o descriere a nevoilor sale și caracteristicile lucrărilor, bunurilor
sau serviciilor care urmează să fie achiziționate și
să specifice criteriile aplicabile. Aceasta trebuie să indice, de
asemenea, elementele care definesc cerințele minime pe care trebuie
să le respecte toate ofertele. 3. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
stabilirea normelor detaliate privind conținutul documentelor achiziției
și consultarea preliminară a pieței. Articolul 106 Criterii de excludere 1. Un operator economic este exclus de la
participarea la procedurile de achiziții în următoarele situații:
(a) faliment, proceduri de insolvență
sau de lichidare, active administrate de instanțele judecătorești
sau de un lichidator, concordat preventiv, suspendarea activității economice
sau orice altă situație similară care decurge dintr-o
procedură similară prevăzută de legislația sau de reglementările
naționale; (b) abatere profesională gravă pe
bază de dovezi, astfel cum s-a stabilit printr-o hotărâre a
comitetului menționată la articolul 108 sau printr-o
hotărâre judecătorească definitivă ori printr-o decizie
administrativă; (c) nerespectarea obligațiilor de plată
a contribuțiilor la asigurările sociale sau de achitare a impozitelor
în conformitate cu dispozițiile legale ale țării în care acesta
este stabilit sau cu cele ale țării autorității
contractante sau cu cele ale țării în care contractul urmează
să fie executat, astfel cum s-a stabilit printr-o hotărâre
judecătorească definitivă sau printr-o decizie
administrativă; (d) fraudă, corupție, participare la o
organizație criminală, spălare de bani, finanțare a
terorismului, infracțiuni legate de activități teroriste, munca
copiilor sau alte forme de trafic de ființe umane pe bază de dovezi
stabilite de comitet, astfel cum se prevede la articolul 108, sau printr-o
hotărâre judecătorească definitivă; (e) încălcare gravă a unui contract
finanțat din bugetul Uniunii în urma unei hotărâri pronunțate de
comitet, astfel cum se prevede la articolul 108; (f) neregulă pe bază de dovezi,
stabilită printr-o hotărâre a comitetului, astfel cum se prevede la
articolul 108, sau printr-o hotărâre judecătorească
definitivă ori o decizie administrativă; 2. Operatorul economic este exclus în cazul în
care o persoană care este membră a organismului administrativ, de
conducere sau de supraveghere a acelui operator economic sau care deține
competențe decizionale, de control sau de reprezentare se află în una
din situațiile prevăzute la alineatul (1). 3. Cu excepția cazurilor prevăzute la alineatul
(1) litera (d), autoritatea contractantă poate decide să nu
excludă operatorul economic vizat, în cazul în care acesta a luat
măsuri corective pentru a-și demonstra fiabilitatea. Pentru o perioadă limitată de timp,
până în momentul adoptării măsurilor corective prevăzute la
primul paragraf, autoritatea contractantă poate decide ca operatorul
economic în cauză să nu fie exclus, în măsura în care este
indispensabil să se asigure continuitatea respectivului serviciu. În
astfel de cazuri, autoritatea contractantă își justifică
decizia. 4. Alineatul (1) litera (a) nu se aplică în
cazul achiziției de bunuri în condiții deosebit de avantajoase fie de
la un furnizor care și-a încetat definitiv activitatea comercială,
fie de la lichidatori în cadrul unei proceduri de insolvență, al unui
concordat preventiv sau al unei proceduri similare în conformitate cu legislația
națională. 5. Operatorul economic declară că nu se
află în niciuna din situațiile de excludere prevăzute la alineatul
(1) din prezentul articol sau că se află în unul din cazurile prevăzute
la alineatul (3) din prezentul articol. Dacă
este cazul, operatorul economic furnizează aceeași declarație
pentru o entitate pe ale cărei capacități intenționează
să se bazeze. Cu toate acestea, autoritatea
contractantă poate renunța la aceste cerințe în cazul
contractelor cu valoare foarte mică. 6. Atunci când autoritatea contractantă
solicită acest lucru, operatorul economic furnizează dovezi
corespunzătoare care să susțină faptul că acesta nu se
află într-una dintre situațiile de excludere enumerate la alineatul (1).
Atunci când autoritatea contractantă are
îndoieli cu privire la respectarea alineatului (2), operatorul economic furnizează,
la cerere, informații despre persoanele care sunt membre ale organismului
său de administrație, de conducere sau de supraveghere sau care dețin
competențe decizionale, de control sau de reprezentare. Acesta furnizează,
de asemenea, la cerere, dovezi adecvate care susțin faptul că una sau
mai multe dintre aceste persoane nu se află într-una dintre situațiile
de excludere enumerate la alineatul (1). 7. Autoritatea contractantă poate verifica,
de asemenea, dacă un subcontractant nu se află în una din situațiile
de excludere prevăzute la alineatul (1) din prezentul articol sau
dacă se află într-unul din cazurile prevăzute la alineatul (3)
din prezentul articol. 8. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate conform articolului 210 referitor la normele detaliate privind
definirea situațiilor de excludere, a măsurilor corective, precum și
la declarația și la dovezile care susțin faptul că un operator
economic nu se află în una din situațiile de excludere prevăzute
la alineatul (1) din prezentul articol. Articolul 107 Respingerea de la o anumită procedură
1. Nu se atribuie un contract pentru o
anumită procedură unui operator economic care: (a) se află în una dintre situațiile de
excludere menționate la articolul 106 alineatele (1) și (2);
(b) a interpretat în mod greșit informațiile
solicitate ca o condiție de participare la procedură; (c) a fost implicat anterior în pregătirea
documentelor aferente achiziției, ceea ce presupune o denaturare a
concurenței care nu poate fi remediată în alt mod. 2. Comisia
este împuternicită să adopte acte delegate conform articolului 210 în
ceea ce privește normele detaliate referitoare la măsurile menite
să evite denaturarea concurenței, precum și la declarația și
dovezile care susțin faptul că un operator economic nu se află
în una dintre situațiile de excludere prevăzute la alineatul (1) din prezentul
articol. Articolul 108 Sistemul de detectare timpurie și de
excludere 1. Comisia înființează
și gestionează un sistem pentru a proteja interesele financiare ale
Uniunii. Acest sistem include detectarea timpurie a riscurilor care amenință
interesele financiare ale Uniunii, excluderea operatorilor economici care se
află în una dintre situațiile de excludere prevăzute la
articolul 106 alineatul (1) și impunerea de sancțiuni financiare unui
operator economic care se regăsește în una dintre situațiile de
excludere prevăzute la articolul 106 alineatul (1) literele (b), (d), (e) și
(f). 2. Detectarea timpurie a riscurilor care amenință
interesele financiare ale Uniunii se bazează pe transmiterea de informații
de către oricare dintre următoarele organisme: (a) OLAF, în conformitate cu Regulamentul (UE,
Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului*, în
cazul în care o investigație a OLAF în curs arată că ar putea fi
oportun să se ia măsuri asigurătorii pentru a proteja interesele
financiare ale Uniunii; (b) un ordonator al Comisiei sau al unei agenții
executive în cazul unor presupuse abateri profesionale grave, nereguli, fraude
sau încălcări grave ale contractului; (c) o altă instituție, un organ sau un oficiu
european în cazul unor presupuse abateri profesionale grave, nereguli, fraude
sau încălcări grave ale contractului. Informațiile la care se face referire la
literele (a), (b) și (c) din primul paragraf se transmit fără
întârziere ordonatorilor de credite ai Comisiei și ai agențiilor
executive ale acesteia, celorlalte instituții, organe și oficii
europene, prin sistemul contabil al Comisiei, pentru a permite acestora să
ia măsuri preventive temporare și conservatoare privind execuția
bugetului. Aceste măsuri nu încalcă termenii și condițiile
prevăzute în documentele aferente achizițiilor. 3. În cazul situațiilor prevăzute la
articolul 106 alineatul (1) literele (b), (d), (e) și (f), Comisia
instituie un comitet, la solicitarea unui ordonator de credite al Comisiei sau
al unei agenții executive, sau un comitet comun, la solicitarea unei alte
instituții, organism sau oficiu european. Acest
comitet, în numele Comisiei și al agențiilor executive ale
acesteia, al altor instituții, organisme sau oficii europene, aplică
următoarea procedură: (a) solicitantul prezintă comitetului cazul
respectiv, alături de informațiile necesare și situația de
excludere; (b) comitetul informează fără
întârziere operatorul economic cu privire la faptele în cauză și la încadrarea lor juridică preliminară,
ceea ce se poate considera ca fiind o situație de excludere menționată
la articolul 106 alineatul (1) și/sau poate conduce la impunerea
unei sancțiuni financiare; (c) în cazul în care cererea ordonatorului de
credite se bazează, printre altele, pe informațiile furnizate de
OLAF, Oficiul cooperează cu comitetul în conformitate cu Regulamentul (UE,
Euratom) nr. 883/2013; (d) comitetul poate decide excluderea operatorului
economic, cu titlu provizoriu, pentru o perioadă de maximum 6 luni; (e) înainte de a lua o decizie provizorie sau
finală, comitetul oferă operatorului economic posibilitatea de a-și
prezenta observațiile; (f) comitetul poate lua o decizie de excludere
care poate include și durata excluderii și/sau poate impune o sancțiune
financiară pe baza dovezilor și a informațiilor primite având în
vedere principiul proporționalității; (g) pe parcursul excluderii,
comitetul își poate revizui decizia la solicitarea unui operator economic
exclus, în situația în care acest operator a adoptat măsuri corective
suficiente pentru a-și demonstra fiabilitatea sau în cazul în care acesta furnizează
noi elemente care demonstrează că nu se mai află în situația
de excludere menționată la articolul 106 alineatul (1); (h) pentru a spori efectul disuasiv al excluderii
sau al sancțiunii financiare, Comisia publică pe site-ul său
internet informații referitoare la decizia comitetului; (i) decizia comitetului este transmisă
operatorului economic. În situațiile prezentate la articolul 106
alineatul (1) literele (d) și (f), notificarea la care s-a făcut
referire la litera (b) din primul paragraf al prezentului alineat și
oportunitatea la care s-a făcut referire la litera (e) din primul paragraf
al prezentului alineat pot fi amânate în mod excepțional, atunci când există
motive legitime care impun confidențialitatea investigației sau a
procedurilor judiciare naționale. În cazuri excepționale, inclusiv în cazul în
care sunt vizate persoane fizice sau în cazul în care este necesar să se
păstreze confidențialitatea investigației sau a unei proceduri
judiciare naționale, comitetul poate hotărî să nu publice
excluderea sau sancțiunea financiară astfel cum s-a stabilit la
litera (h) din primul paragraf al prezentului alineat, ținând seama în mod
corespunzător de dreptul la viața privată și de respectarea
drepturilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 45/2001. Operatorul economic exclus prin decizia
comitetului sau care face obiectul unei sancțiuni financiare poate depune o
plângere la Ombudsmanul European și poate solicita efectuarea unui control
jurisdicțional. 4. Perioada de excludere nu depășește:
(a) durata eventuală stabilită printr-o
hotărâre definitivă; (b) cinci ani pentru cazurile menționate la
articolul 106 alineatul (1) litera (d); (c) trei ani pentru cazurile menționate la
articolul 106 alineatul (1) literele (b), (e) și (f); Un operator economic este exclus atât timp cât
acesta se află în una dintre situațiile menționate la
articolul 106 alineatul (1) literele (a) și (c). Primul paragraf din prezentul alineat nu se
aplică în cazul în care excluderea este comunicată de către
autoritățile și entitățile menționate la
alineatul (5) care nu fac obiectul Directivei 2014/24/UE a Parlamentului
European și a Consiliului**. 5. Autoritățile statelor membre și
ale țărilor terțe, precum și BCE, BEI, Fondul european de
investiții și entitățile care participă la execuția
bugetului în conformitate cu articolele 58 și 61: (a) comunică fără întârziere
Comisiei informațiile privind operatorii economici, doar în cazul
hotărârilor definitive sau al deciziilor administrative luate pe propria lor
răspundere, care se află în una dintre situațiile menționate
la articolul 106 alineatul (1) literele (a), (b), (c), (d) sau (f),
inclusiv durata de excludere; (b) verifică dacă există o excludere
în sistem și țin cont de aceasta atunci când atribuie contracte
aferente execuției bugetare. Ca parte integrantă a măsurilor menționate
la articolul 60 alineatul (1) litera (c), Comisia poate exclude, de asemenea,
un operator economic și/sau poate impune sancțiuni financiare în
condițiile specificate la alineatul (3) din prezentul articol. 6. Comisia publică pe
site-ul său internet informații referitoare la excluderea
operatorilor economici, astfel cum au fost primite din partea autorităților
menționate la alineatul (5). Comisia poate publica excluderi primite din
alte surse. 7. Comisia informează anual Parlamentul
European și Consiliul cu privire la numărul total de excluderi în
curs, precum și cu privire la noile decizii luate. 8. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
normele detaliate privind sistemul Uniunii pentru protecția intereselor
financiare ale Uniunii, inclusiv în ceea ce privește procedurile
standardizate ale acesteia și detaliile care trebuie publicate, termenele-limită
în ceea ce privește excluderea, organizarea comitetului, durata perioadei
de excludere și sancțiunile financiare. Articolul 110 Atribuirea contractelor 1. Contractele sunt atribuite pe baza criteriilor
de atribuire, cu condiția ca autoritatea contractantă să fi
verificat următoarele condiții cumulative: (a) oferta este conformă cu cerințele
minime menționate în documentele achiziției; (b) candidatul sau ofertantul nu este exclus în
temeiul articolului 106 sau respins în temeiul articolului 107; (c) candidatul sau ofertantul îndeplinește
criteriile de selecție menționate în documentele aferente achiziției.
2. Autoritatea contractantă atribuie
contractele de achiziție pe baza celei mai avantajoase oferte din punct de
vedere economic. 3. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
detaliile referitoare la criteriile de selecție, la criteriile de
atribuire și la cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere
economic. În plus, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate
în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește documentele ce
furnizează dovezi legate de capacitatea juridică, de capacitatea
economică și financiară și de capacitatea tehnică și
profesională, precum și norme detaliate privind licitațiile
electronice și ofertele cu prețuri anormal de mici. Articolul 111 Depunerea și evaluarea ofertelor 1. Modalitățile de depunere a ofertelor
trebuie să asigure concurența reală și confidențialitatea
conținutului ofertelor până la deschiderea simultană a acestora. 2. Comisia se asigură, prin mijloace
corespunzătoare și în conformitate cu articolul 95, că
ofertanții pot prezenta conținutul ofertei și orice documente
justificative în format electronic („achiziții publice electronice”). Comisia raportează periodic Parlamentului
European și Consiliului cu privire la progresele înregistrate în aplicarea
acestei dispoziții. 3. În cazul în care consideră adecvat și
proporțional, autoritatea contractantă poate solicita ofertanților
să depună o garanție în avans pentru a se asigura că
ofertele prezentate nu vor fi retrase. 4. Autoritatea contractantă deschide toate
cererile de participare și ofertele. Aceasta respinge: (a)
cererile de participare care nu respectă
termenul-limită stabilit pentru primirea lor; (b)
ofertele care nu respectă termenul-limită
de primire sau care erau deja deschise în momentul primirii acestora de
către autoritatea contractantă. 5. Autoritatea contractantă evaluează
toate cererile de participare sau ofertele care nu au fost respinse în etapa de
deschidere stabilită la alineatul (4) pe baza criteriilor specificate în
documentele achiziției, în vederea atribuirii contractului sau a inițierii
unei licitații electronice. 6. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
normele detaliate privind termenele-limită de primire a ofertelor și
a cererilor de participare, accesul la documentele achiziției, termenele-limită
pentru furnizarea de informații suplimentare, termenele-limită pentru
cazuri de urgență, precum și privind modalitățile de
depunere a ofertelor și a cataloagelor electronice. În plus, Comisia este
împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu
articolul 210 în ceea ce privește posibilitatea de a solicita o garanție
de participare la licitație, deschiderea și evaluarea ofertelor și
a cererilor de participare, precum și înființarea comisiilor de
deschidere și de evaluare. Articolul 112 Contacte pe parcursul procedurii 1. În timpul derulării procedurii de achiziții,
toate contactele dintre autoritatea contractantă și candidați
sau ofertanți trebuie să se desfășoare în condiții
care garantează transparența și egalitatea de tratament.
După expirarea termenului-limită de primire a ofertelor, aceste
contacte nu antrenează modificări aduse documentelor aferente achiziției
sau modificări substanțiale privind termenii ofertei depuse, cu excepția
cazului în care o procedură stabilită la articolul 104
alineatul (1) permite în mod explicit acest lucru. 2. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
contactele permise între autoritatea contractantă și candidați
sau ofertanți pe parcursul procedurii de achiziții. Articolul 113 Decizia de atribuire și informații
privind candidații și ofertanții 1. Ordonatorul competent decide cu privire la
candidatul sau la ofertantul căruia urmează să i se atribuie
contractul, în conformitate cu criteriile de selecție și de atribuire
specificate în documentele achiziției. 2. Autoritatea contractantă notifică
tuturor candidaților sau ofertanților ale căror cereri de
participare sau oferte au fost respinse motivele pe care s-a întemeiat
această decizie, precum și data la care expiră perioada de așteptare
menționată la articolul 118 alineatul (2). Pentru atribuirea unor contracte specifice în
temeiul unui contract-cadru care prevede reluarea procedurii concurențiale,
autoritatea contractantă informează ofertanții cu privire la
rezultatul evaluării. 3. Autoritatea contractantă informează
fiecare ofertant care nu se află într-o situație de excludere, a
cărui ofertă este conformă cu documentele achiziției și
care formulează o cerere în scris, cu privire la oricare dintre
următoarele: (a) caracteristicile și avantajele aferente
ale ofertei câștigătoare, precum și numele ofertantului
căruia îi este atribuit contractul, cu excepția cazului în care este
vorba de un contract specific atribuit pe baza unui contract-cadru care prevede
reluarea procedurii concurențiale; (b) evoluția negocierilor și a
dialogului cu ofertanții. Cu toate acestea, autoritatea contractantă
poate decide să nu divulge anumite informații în situația în
care dezvăluirea acestora ar împiedica asigurarea respectării legii
sau ar contraveni interesului public, ori ar aduce atingere intereselor
comerciale legitime ale operatorilor economici sau ar prejudicia concurența
loială dintre aceștia. 4. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
normele detaliate privind raportul de evaluare, decizia de atribuire și
informarea candidaților și a ofertanților.” Articolul 114 Anularea procedurii de achiziție Autoritatea contractantă poate, înainte de
semnarea contractului, să anuleze procedura de atribuire a contractului,
fără ca ofertanții sau candidații să aibă dreptul
de a solicita compensații. Decizia trebuie să fie motivată și adresată
candidaților sau ofertanților în cel mai scurt timp posibil. __________________ * Regulamentul (UE,
Euratom) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie
2013 privind investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă
Antifraudă (OLAF) și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1073/1999
al Parlamentului European și al Consiliului, precum și a Regulamentului
(Euratom) nr. 1074/1999 al Consiliului (JO L 248, 18.9.2013, p. 1). ** Directiva 2014/24/UE a
Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind
achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO L 94, 28.3.2014,
p. 65).”; (4)
În capitolul 1 titlul V partea I, secțiunea 4
se înlocuiește cu următorul text: „Secțiunea 4 Executarea contractelor, garanții și
acțiuni corective Articolul 114a Executarea și modificările aduse
contractului 1. Executarea contractului nu poate începe înainte
ca acesta să fie semnat. 2. Autoritatea contractantă poate modifica un
contract sau un contract-cadru în mod substanțial, fără a iniția
o procedură de achiziții, numai în cazurile prevăzute de actele
delegate adoptate în temeiul prezentului regulament și cu condiția ca
modificările substanțiale să nu afecteze obiectul contractului
sau al contractului-cadru. 3. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
normele detaliate privind semnarea contractelor și modificările aduse
acestora. Articolul 115 Garanții 1. Cu excepția contractelor cu valoare
scăzută, autoritatea contractantă poate, în cazul în care
consideră acest lucru adecvat și proporțional, de la caz la caz și
în urma unei analize a riscurilor, să solicite contractanților
să depună o garanție prin care se angajează să
efectueze oricare dintre următoarele activități: (a) limitarea riscurilor financiare legate de
plata prefinanțării; (b) asigurarea respectării obligațiilor
de conformitate cu cerințele contractuale substanțiale în cazul unor
lucrări, bunuri sau servicii complexe; (c) asigurarea executării integrale a
contractului după achitarea soldului. 2. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
stabilirea normelor detaliate privind criteriile de analiză a riscurilor și
garanțiile solicitate contractanților. Articolul 116 Erori substanțiale, nereguli sau fraude 1. În cazul în care procedura se dovedește a
fi viciată de erori substanțiale, de nereguli sau de fraudă,
autoritatea contractantă o poate suspenda și poate lua toate
măsurile necesare, inclusiv anularea acesteia. 2. În cazul în care, după semnarea
contractului, se dovedește că procedura sau executarea contractului a
fost viciată de erori substanțiale, de nereguli sau de fraudă,
autoritatea contractantă poate suspenda executarea contractului sau,
dacă este cazul, îl poate rezilia. Executarea contractelor poate fi, de asemenea,
suspendată pentru a se verifica existența erorilor substanțiale,
a neregulilor sau a fraudelor presupuse. În cazul în care erorile substanțiale,
neregulile sau fraudele sunt imputabile contractantului, autoritatea
contractantă poate refuza, în plus, să efectueze plățile
sau poate recupera sumele plătite în mod nejustificat, în mod proporțional
cu gravitatea erorilor substanțiale, a neregulilor sau a fraudelor. 3. OLAF exercită competențele conferite
de Comisie prin Regulamentul (Euratom, CE) nr. 2185/96 al Consiliului din 11
noiembrie 1996 privind controalele și inspecțiile la fața
locului efectuate de Comisie în scopul protejării intereselor financiare
ale Comunităților Europene împotriva fraudei și a altor abateri
(1) de a efectua inspecții și controale la fața
locului în statele membre și, în conformitate cu acordurile de cooperare și
de asistență reciprocă în vigoare, în țări terțe și
la sediile organizațiilor internaționale. 4. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
normele detaliate privind suspendarea unui contract în cazul unor erori substanțiale,
al unor nereguli sau al unor fraude și privind definirea unei erori
substanțiale sau a unei nereguli”; __________________ (5)
(1) JO L 292, 15.11.1996, p. 2.”; Articolele 117 și
118 se modifică după cum urmează: „Articolul 117 Autoritatea contractantă 1. În cazul contractelor atribuite pe cont
propriu, instituțiile sunt considerate autorități contractante
centrale în sensul articolului 2 alineatul (1) punctul (2) din Directiva 2014/24/UE.
În conformitate cu articolul 65 din prezentul regulament, acestea deleagă
competențele necesare exercitării funcției de autoritate
contractantă. 2. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
normele detaliate privind delegarea funcției de autoritate
contractantă. Articolul 118 Praguri aplicabile și perioada de așteptare 1. Pentru atribuirea contractelor de achiziții
publice și a contractelor de concesiune, autoritatea contractantă ține
cont de pragurile stabilite la articolul 4 literele (a) și (b) din
Directiva 2014/24/UE în momentul selectării unei proceduri prevăzute
la articolul 104 alineatul (1) din prezentul regulament. Aceste
praguri stabilesc modalitățile de publicare prevăzute la
articolul 103 alineatele (1) și (2) din prezentul regulament. 2. Sub rezerva excepțiilor și a condițiilor
specificate în actele delegate adoptate în temeiul prezentului regulament, în
cazul în care este vorba despre contracte care depășesc pragurile
stabilite la alineatul (1), autoritatea contractantă nu semnează
contractul sau contractul-cadru cu ofertantul declarat câștigător
decât după expirarea unei perioade de așteptare. 3. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
normele detaliate privind contractele separate și contractele pentru
loturi, estimând valoarea contractelor de achiziții publice și a
contractelor de concesiune și perioada de așteptare înainte de
semnarea contractului.”; (6)
Articolele 119 și 120 se înlocuiesc cu
următorul text: „Articolul 119 Normele privind accesul la achizițiile
publice Participarea la procedurile de achiziții
publice este deschisă, în condiții egale, tuturor persoanelor fizice și
juridice care se încadrează în domeniul de aplicare al tratatelor și
tuturor persoanelor fizice și juridice dintr-o țară terță
care a încheiat un acord special cu Uniunea în domeniul achizițiilor
publice, în condițiile stabilite în acordul respectiv. Se permite, de
asemenea, și participarea organizațiilor internaționale. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
normele detaliate privind documentele justificative care trebuie furnizate pentru
accesul la achizițiile publice. Articolul 120 Normele Organizației Mondiale a Comerțului
în materie de achiziții publice În cazul Acordului multilateral al Organizației
Mondiale a Comerțului (OMC) privind achizițiile publice, procedura de
achiziții publice este valabilă și pentru operatorii economici
stabiliți pe teritoriul statelor care au ratificat acordul menționat,
în condițiile prevăzute de acesta.”; (7)
La articolul 131, alineatul (4) se înlocuiește
cu următorul text: „4. Articolul 106 alineatele (1), (2), (3) și
(6) și articolele 107 și 108 se aplică și în cazul
solicitanților de granturi. Solicitanții declară că nu se
află în niciuna dintre situațiile prevăzute la articolul 106
alineatul (1) și la articolul 107 sau că se află în unul dintre
cazurile prevăzute la articolul 106 alineatul (3).
Articolul 108 se aplică și beneficiarilor.”; (8)
La articolul 131, alineatul (5) se
elimină. (9)
La articolul 131, alineatul (6) se înlocuiește
cu următorul text: „6. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
normele detaliate privind condițiile pentru cererile de grant, dovada
neaplicării unei situații de excludere, solicitanții
fără personalitate juridică, persoanele juridice care
reprezintă un solicitant unic, sancțiunile financiare și
deciziile de excludere, criteriile de eligibilitate și granturile de
valoare mică.”; (10)
La articolul 138 alineatul (2), paragraful al
treilea se înlocuiește cu următorul text: „Regulile concursului trebuie să
stabilească cel puțin condițiile de participare, inclusiv
criteriile de excludere prevăzute la articolul 106 alineatele (1), (2)
și (3) și la articolul 107, criteriile de atribuire, valoarea
premiului, modalitățile de plată și dreptul de a lua
decizii de excludere și de a impune sancțiuni financiare.”; (11)
La articolul 139, se introduce următorul
alineat (5a): „5a. Nu se acordă sprijin financiar
vehiculelor de investiții concepute în acest scop, intermediarilor
financiari și beneficiarilor finali care se află în una dintre situațiile
menționate la articolul 106 alineatul (1) literele (a), (b) și
(d) și la articolul 107 alineatul (1) literele (b) și (c).”; (12)
La articolul 183, alineatul (4) se înlocuiește
cu următorul text: „4. Atunci când participă la proceduri de
atribuire a granturilor sau de achiziții în conformitate cu alineatul (1)
din prezentul articol, Centrul Comun de Cercetare nu face obiectul condițiilor
prevăzute la articolul 106, literele (a) și (b) la
articolul 107 alineatul (1), articolul 108 și la
articolul 131 alineatul (4), în ceea ce privește dispozițiile
referitoare la excludere și sancțiuni în legătură cu achizițiile
publice și granturile.”; (13)
Articolele 190 și 191 se înlocuiesc cu
următorul text: „Articolul 190 Achiziții pentru acțiuni externe 1. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
stabilirea normelor detaliate privind achizițiile pentru acțiuni
externe. 2. Dispozițiile prevăzute la partea I
titlul V capitolul 1 cu privire la dispozițiile generale referitoare la
achiziții sunt aplicabile contractelor reglementate de prezentul titlu,
sub rezerva dispozițiilor speciale referitoare la pragurile și
modalitățile de atribuire a contractelor externe prevăzute de
actele delegate adoptate în temeiul prezentului regulament. Articolele 117-120
nu se aplică în cazul achizițiilor prevăzute în prezentul
capitol. Prezentul capitol se aplică pentru: (a) o achiziție publică în cadrul
căreia Comisia nu atribuie contracte în nume propriu; (b) achizițiile efectuate de entități
sau persoane cărora li s-au încredințat sarcini, în conformitate cu
litera (c) de la articolul 58 alineatul (1) în cazul în care se
prevede acest lucru în acordul de finanțare menționat la
articolul 189. 3. Procedurile de achiziții trebuie stabilite
în acordurile de finanțare menționate la articolul 189. 4. Prezentul capitol nu se aplică acțiunilor
din cadrul actelor de bază sectoriale referitoare la ajutorul pentru situații
de criză umanitară, operațiuni de protecție civilă și
operațiuni de ajutor umanitar. Articolul 191 Normele privind accesul la achizițiile
publice 1. Participarea la procedurile de achiziții
este permisă în condiții egale tuturor persoanelor care se
încadrează în domeniul de aplicare al tratatelor și oricăror
alte persoane fizice sau juridice, în conformitate cu dispozițiile
specifice din actele de bază care reglementează domeniul de cooperare
în cauză. Se permite, de asemenea, participarea organizațiilor
internaționale. 2. În cazurile menționate la articolul 54
alineatul (2) se poate decide ca, în circumstanțe excepționale
motivate în mod corespunzător de către ordonatorul de credite,
să se permită cetățenilor unor țări terțe
altele decât cele menționate la alineatul (1) din prezentul articol
să participe la proceduri de ofertare pentru contracte. 3. În cazul unui acord pentru lărgirea
segmentului de piață pentru achizițiile de bunuri sau servicii
din care face parte și Uniunea, contractele pentru achiziții finanțate
din buget vor fi oferite și cetățenilor stabiliți în țări
terțe, altele decât cele menționate la alineatele (1) și (2), pe
baza condițiilor prezentate în respectivul acord. 4. Comisia este împuternicită să adopte
acte delegate în conformitate cu articolul 210 în ceea ce privește
normele detaliate privind accesul la procedurile de achiziții publice.”; (14)
La articolul 204 se adaugă următorul
alineat: „Experții fac obiectul dispozițiilor
prevăzute la articolul 106 alineatele (1), (3) și (5), la articolul 106
alineatul (6) primul paragraf, la articolul 106 alineatul (7) și la
articolele 107 și 108.”. Articolul 2 Prezentul regulament intră în vigoare în
a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene. Prezentul regulament este obligatoriu
în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre. Adoptat la Bruxelles, Pentru Parlamentul European, Pentru
Consiliu, Președintele Președintele [1] Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de
abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO L 94, 28.03.2014, p. 65) [2] Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune
(JO L 94, 28.03.2014, p. 1) [3] JO C , , p. . [4] Regulamentul (UE, EURATOM) nr. 966/2012 al Parlamentului
European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele
financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a
Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului (JO L 298, 26.10.2012,
p. 1). [5] Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de
abrogare a Directivei 2004/18/CE (JO L 94, 28.3.2014, p. 65). [6] Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune
(JO L 94, 28.3.2014, p. 1). [7] Regulamentul (CE) nr. 45/2001 din 18 decembrie 2000
al Parlamentului European și al Consiliului privind protecția
persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de
către instituțiile și organele comunitare și privind libera
circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1). [8] Directiva 95/46/CE din 24 octombrie 1995 a Parlamentului
European și a Consiliului privind protecția persoanelor fizice cu
privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera
circulație a acestor date (JO L 281, 23.11.1995 p. 31).