52014PC0274

Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere instituit prin Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Serbia, pe de altă parte, în legătură cu înlocuirea Protocolului nr. 3 privind definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă la respectivul acord cu un nou protocol care, în ceea ce privește regulile de origine, să facă trimitere la Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene /* COM/2014/0274 final - 2014/0145 (NLE) */


EXPUNERE DE MOTIVE

1.           CONTEXTUL PROPUNERII

Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene[1] (denumită în continuare „convenția”) stabilește dispoziții cu privire la originea mărfurilor comercializate în temeiul acordurilor relevante încheiate între părțile contractante. UE și Serbia au semnat convenția la 15 iunie 2011, respectiv la 12 noiembrie 2012.

UE și Serbia și-au depus instrumentele de acceptare pe lângă depozitarul convenției la 26 martie 2012, respectiv la 1 iulie 2013. În consecință, în aplicarea articolului 10 alineatul (3) din convenție, aceasta a intrat în vigoare pentru UE și Serbia la 1 mai 2012, respectiv la 1 septembrie 2013.

Conform prevederilor articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, Consiliul de stabilizare și de asociere instituit prin Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Serbia, pe de altă parte[2], ar trebui să adopte o decizie de înlocuire a Protocolului nr. 3 privind definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă cu un nou protocol care, în ceea ce privește regulile de origine, să facă trimitere la convenție. Poziția care urmează să fie adoptată de UE în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere ar trebui să fie stabilită de Consiliu.

2.           REZULTATELE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRII IMPACTULUI

Statele membre ale UE au fost consultate cu privire la proiectul de decizie a Consiliului în cadrul Comitetului Codului Vamal secțiunea Origine din 13 mai 2013. Părțile contractante la convenție au fost consultate cu ocazia reuniunii Grupului de lucru pan-euro-mediteraneean din 14 și 15 mai 2013.

Nu a fost necesar să se recurgă la expertiză externă. În plus, nu a fost necesar să se efectueze o evaluare a impactului, deoarece modificările propuse sunt de natură tehnică și nu aduc atingere fondului protocolului privind regulile de origine, aflat în prezent în vigoare.

3.           ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII

Temeiul juridic al deciziei Consiliului îl constituie articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, coroborat cu articolul 218 alineatul (9) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.

Propunerea intră în sfera competenței exclusive a Uniunii. Prin urmare, principiul subsidiarității nu se aplică.

Instrumentul propus: decizie a Consiliului.

2014/0145 (NLE)

Propunere de

DECIZIE A CONSILIULUI

privind poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere instituit prin Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Serbia, pe de altă parte, în legătură cu înlocuirea Protocolului nr. 3 privind definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă la respectivul acord cu un nou protocol care, în ceea ce privește regulile de origine, să facă trimitere la Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene

CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207 alineatul (4) primul paragraf, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),

având în vedere propunerea Comisiei Europene,

întrucât:

(1)       Protocolul nr. 3, denumit în continuare „protocolul nr. 3”, la Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Serbia, pe de altă parte[3], denumit în continuare „acordul”, vizează definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă.

(2)       Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene[4], denumită în continuare „convenția”, stabilește dispoziții cu privire la originea mărfurilor comercializate în temeiul acordurilor relevante încheiate între părțile contractante. Serbia și alți participanți la procesul de stabilizare și de asociere din Balcanii de Vest au fost invitați să se alăture sistemului de cumul de origine diagonal paneuropean în cadrul Agendei de la Salonic, aprobată de Consiliul European din iunie 2003. Aceștia au fost invitați să se alăture convenției printr-o decizie a Conferinței ministeriale euro-mediteraneene din octombrie 2007.

(3)       UE și Serbia au semnat convenția la 15 iunie 2011, respectiv la 12 noiembrie 2012.

(4)       UE și Serbia și-au depus instrumentele de acceptare pe lângă depozitarul convenției la 26 martie 2012, respectiv la 1 iulie 2013. În consecință, în aplicarea articolului 10 alineatul (3) din convenție, aceasta a intrat în vigoare pentru UE și Serbia la 1 mai 2012, respectiv la 1 septembrie 2013.

(5)       Conform prevederilor articolului 6 din convenție, fiecare parte contractantă ia măsurile adecvate pentru a asigura aplicarea efectivă a convenției. În acest sens, Consiliul de stabilizare și de asociere instituit prin acord ar trebui să adopte o decizie care să înlocuiască protocolul nr. 3 cu un nou protocol care, în ceea ce privește regulile de origine, să facă trimitere la convenție.

(6)       Prin urmare, în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere, Uniunea Europeană ar trebui să adopte poziția stabilită în proiectul de decizie anexat,

ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:

Articolul 1

Poziția care urmează să fie adoptată de Uniunea Europeană în cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere instituit prin Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Serbia, pe de altă parte, în legătură cu înlocuirea Protocolului nr. 3 privind definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă la respectivul acord cu un nou protocol care, în ceea ce privește regulile de origine, să facă trimitere Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene este prezentată în proiectul de decizie a Consiliului de stabilizare și de asociere care figurează în anexă.

Reprezentanții Uniunii din cadrul Consiliului de stabilizare și de asociere pot accepta modificări minore ale proiectului de decizie, fără a mai fi necesară o nouă decizie a Consiliului.

Articolul 2

Decizia Consiliului de stabilizare și de asociere se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 3

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Adoptată la Bruxelles,

                                                                       Pentru Consiliu

                                                                       Președintele

[1]               JO L 54, 26.2.2013, p. 4.

[2]               Încă nepublicat.

[3]               Încă nepublicat.

[4]               JO L 54, 26.2.2013, p. 4.

ANEXĂ

Proiect de DECIZIE NR. [...] A CONSILIULUI DE STABILIZARE ȘI DE ASOCIERE UE-SERBIA

din […]

de modificare a Protocolului nr. 3 privind definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă la Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Serbia, pe de altă parte

Consiliul de stabilizare și de asociere,

având în vedere Acordul de stabilizare și de asociere dintre Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Serbia, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 29 aprilie 2008[1], denumit în continuare „acordul”, în special articolul 44,

având în vedere Protocolul nr. 3 la acord, privind definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă, denumit în continuare „protocolul nr. 3”,

întrucât:

(1) Articolul 44 din acord face trimitere la protocolul nr. 3, care stabilește regulile de origine și prevede cumulul de origine între UE, Serbia, Turcia și orice țară sau teritoriu care participă la procesul de stabilizare și de asociere al Uniunii Europene.

(2) Conform articolului 39 din protocolul nr. 3, Consiliul de stabilizare și de asociere prevăzut la articolul 121 din acord poate decide să modifice dispozițiile protocolului respectiv.

(3) Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene[2], denumită în continuare „convenția”, urmărește să înlocuiască protocoalele privind regulile de origine aflate în prezent în vigoare în țările din zona pan-euro-mediteraneeană cu un act juridic unic. Serbia și alți participanți la procesul de stabilizare și de asociere din Balcanii de Vest au fost invitați să se alăture sistemului de cumul diagonal de origine paneuropean în cadrul Agendei de la Salonic, aprobată de Consiliul European din iunie 2003. Aceștia au fost invitați să se alăture convenției printr-o decizie a Conferinței ministeriale euro-mediteraneene din octombrie 2007.

(4) UE și Serbia au semnat convenția la 15 iunie 2011, respectiv la 12 noiembrie 2012.

(5) UE și Serbia și-au depus instrumentele de acceptare pe lângă depozitarul convenției la 26 martie 2012, respectiv la 1 iulie 2013. În consecință, în aplicarea articolului 10 alineatul (3) din convenție, aceasta a intrat în vigoare pentru UE și pentru Serbia la 1 mai 2012, respectiv la 1 septembrie 2013.

(6) În cazul în care trecerea la convenție nu are loc simultan pentru toate părțile contractante din zona de cumul, acest fapt nu ar trebui să conducă la o situație mai puțin favorabilă decât cea existentă anterior în temeiul protocolului.

(7) Protocolul nr. 3 la acord ar trebui, prin urmare, modificat astfel încât să facă trimitere la convenție,

DECIDE:

Articolul 1

Protocolul nr. 3 la acord, privind definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă, se înlocuiește cu textul prevăzut în anexa la prezenta decizie.

Articolul 2

Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.

Prezenta decizie se aplică de la [1 septembrie 2014].

Adoptată la

                                                                       Pentru Consiliul de stabilizare și de asociere

                                                                       Președintele

Anexă

Protocolul nr. 3

privind definirea conceptului de „produse originare” și metodele de cooperare administrativă

Articolul 1

Regulile de origine aplicabile

În sensul aplicării prezentului acord, se aplică apendicele I și dispozițiile pertinente prevăzute în apendicele II la Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene, denumită în continuare „convenția”[3].

Toate trimiterile la „acordul relevant” din apendicele I și din dispozițiile pertinente prevăzute în apendicele II la Convenția regională cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene se interpretează ca trimiteri la prezentul acord.

Articolul 2

Soluționarea litigiilor

În cazul în care litigiile survenite în urma procedurilor de verificare prevăzute la articolul 32 din apendicele I la convenție nu pot fi soluționate între autoritățile vamale care solicită verificarea și autoritățile vamale responsabile cu efectuarea verificării, ele sunt înaintate Consiliului de stabilizare și de asociere.

În toate cazurile, soluționarea litigiilor dintre importator și autoritățile vamale din țara importatoare se efectuează în conformitate cu legislația țării respective.

Articolul 3

Modificări ale protocolului

Consiliul de stabilizare și de asociere poate decide modificarea dispozițiilor prezentului protocol.

Articolul 4

Denunțarea convenției

(1) Dacă fie UE, fie Serbia notifică în scris depozitarului convenției intenția lor de a denunța convenția conform articolul 9 al acesteia, UE și Serbia declanșează imediat negocieri cu privire la regulile de origine în scopul punerii în aplicare a prezentului acord.

(2) Până la intrarea în vigoare a respectivelor reguli de origine nou negociate, prezentului acord i se aplică în continuare regulile de origine incluse în apendicele I și, după caz, dispozițiile pertinente prevăzute în apendicele II la convenție, aplicabile la momentul denunțării. Cu toate acestea, din momentul denunțării, regulile de origine incluse în apendicele I și, după caz, dispozițiile pertinente prevăzute în din apendicele II la convenție se interpretează astfel încât să permită cumulul bilateral numai între UE și Serbia.

Articolul 5

Dispoziții tranzitorii – cumulul

(1) Fără a aduce atingere articolului 3 din apendicele I la convenție, regulile privind cumulul prevăzute la articolele 3 și 4 din protocolul nr. 3 la prezentul acord, astfel cum a fost adoptat de părțile contractante în momentul încheierii acordului[4], continuă să se aplice între UE și Serbia până în momentul în care convenția intră în vigoare în raport cu toate părțile contractante enumerate în respectivele articole 3 și 4.

(2) Fără a aduce atingere articolului 16 alineatul (5) și articolului 21 alineatul (3) din apendicele I la convenție, în cazul în care cumulul implică numai statele AELS, Insulele Feroe, UE, Turcia și participanții la procesul de stabilizare și de asociere, dovada originii poate fi constituită de un certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 sau de o declarație de origine.

[1]               Încă nepublicat.

[2]               JO L 54, 26.2.2013, p. 4.

[3]               JO L 54, 26.2.2013, p. 4.

[4]               Încă nepublicat.