9.11.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 378/92

—

având în vedere Regulamentul delegat al Comisiei C(2013)08887,

—

având în vedere articolul 290 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare (1), în special articolul 2 alineatul (2) litera (t), articolul 18 alineatele (3) și (5), precum și articolul 51 alineatul (5),

—

având în vedere propunerea Comisiei de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind alimentele noi COM(2013)0894,

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2008 privind aditivii alimentari (2),

—

având în vedere listele Uniunii stabilite prin Regulamentul (UE) nr. 1129/2011 al Comisiei din 11 noiembrie 2011 de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea unei liste a Uniunii a aditivilor alimentari (3) și prin Regulamentul (UE) nr. 1130/2011 al Comisiei din 11 noiembrie 2011 de modificare a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind aditivii alimentari, prin stabilirea unei liste a Uniunii a aditivilor alimentari autorizați pentru utilizarea în aditivii alimentari, în enzimele alimentare, în aromele alimentare și în nutrienți (4),

—

având în vedere Regulamentul (UE) nr. 257/2010 al Comisiei din 25 martie 2010 de stabilire a unui program de reevaluare a aditivilor alimentari autorizați în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului privind aditivii alimentari (5),

—

având în vedere propunerea de rezoluție a Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară,

—

având în vedere articolul 87a alineatul (3) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât articolul 18 alineatul (3) din Regulamentul (UE) nr. 1169/2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare prevede că toate ingredientele alimentare prezente sub formă de nanomateriale fabricate trebuie specificate în mod clar în lista ingredientelor alimentare, pentru a asigura informarea consumatorilor; întrucât, în consecință, regulamentul respectiv prevede o definiție a „nanomaterialelor fabricate”;

B.

întrucât articolul 18 alineatul (5) din regulamentul amintit mai sus împuternicește Comisia să ajusteze și să adapteze definiția „nanomaterialelor fabricate” menționată la articolul respectiv în funcție de progresele tehnice și științifice sau de definițiile convenite la nivel internațional, prin intermediul actelor delegate, în scopul atingerii obiectivelor regulamentului în cauză;

C.

întrucât Recomandarea 2011/696/UE a Comisiei stabilește o definiție generală a nanomaterialelor;

D.

întrucât Regulamentele (UE) nr. 1129/2011 și (UE) nr. 1130/2011 ale Comisiei au stabilit liste ale Uniunii cuprinzătoare, precizând aditivii alimentari care au fost autorizați pentru utilizare înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 1333/2008, după ce s-a examinat conformitatea acestora cu dispozițiile regulamentului menționat;

E.

întrucât regulamentul delegat al Comisiei exclude toți aditivii alimentari incluși în listele Uniunii din noua definiție a „nanomaterialului fabricat” și sugerează, în schimb, ca necesitatea de a stabili cerințe de etichetare specifice legate de nanomateriale în ceea ce privește aditivii respectivi să fie abordată în contextul programului de reevaluare, în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 257/2010 al Comisiei, prin modificarea, dacă este necesar, a condițiilor de utilizare din anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 și a specificațiilor acestor aditivi alimentari, prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 231/2012 al Comisiei (6);

F.

întrucât, în momentul de față, tocmai aditivii alimentari pot fi prezenți ca nanomateriale în produsele alimentare;

G.

întrucât această derogare generală anulează dispozițiile de etichetare pentru toți aditivii alimentari care sunt nanomateriale fabricate; întrucât acest lucru privează actul legislativ de principalul său efect util și contravine obiectivului fundamental al directivei de a urmări asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății și intereselor consumatorilor, oferind consumatorilor finali o bază pentru a face o alegere în cunoștință de cauză;

H.

întrucât Comisia justifică această derogare generală pentru toți aditivii alimentari existenți afirmând că „indicarea unor astfel de aditivi alimentari în lista ingredientelor, urmați de cuvântul «nano» între paranteze, poate genera confuzie în rândul consumatorilor, deoarece s-ar putea înțelege că acești aditivi sunt noi, deși, în realitate, ei au fost utilizați de decenii în produse alimentare sub această formă”;

I.

întrucât această justificare este eronată și irelevantă, deoarece Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare nu prevede o distincție între nanomaterialele existente și cele noi, dar impune în mod explicit etichetarea tuturor ingredientelor prezente sub formă de nanomateriale fabricate;

J.

întrucât intenția declarată a Comisiei de a aborda necesitatea unor cerințe de etichetare specifice legate de nanomateriale în ceea ce privește aditivii alimentari din listele Uniunii în contextul programului de reevaluare este inoportună, deoarece confundă aspecte legate de siguranță cu cerințe generale de etichetare pentru informarea consumatorilor; întrucât această intenție sugerează, de asemenea, că Comisia pune sub semnul întrebării necesitatea unor cerințe de etichetare specifice legate de nanomateriale, ceea ce încalcă dispozițiile articolului 18 alineatul (3) din Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare; întrucât fie un aditiv alimentar este un nanomaterial, fie nu, și astfel de cerințe de etichetare trebuie să fie puse în aplicare pentru toți aditivii alimentari autorizați care sunt nanomateriale, indiferent de condițiile de utilizare sau alte specificații;

K.

întrucât, mai mult, este inacceptabil să se facă trimitere la un program de reevaluare fără legătură cu chestiunea, care exista deja atunci când legiuitorul a decis să introducă în mod explicit cerințe de etichetare în Regulamentul privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, în încercarea de a anula respectivele cerințe de etichetare trei ani mai târziu,

1.

formulează obiecțiuni la Regulamentul delegat al Comisiei;

2.

consideră că regulamentul delegat al Comisiei nu este compatibil cu scopul și conținutul Regulamentului (UE) nr. 1169/2011 și că depășește competențele delegate conferite Comisiei în temeiul celui din urmă act;

3.

solicită Comisiei să prezinte un nou act delegat care să țină cont de poziția Parlamentului;

4.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Comisiei și de a-i notifica faptul că regulamentul delegat nu poate intra în vigoare;

5.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și guvernelor și parlamentelor statelor membre.