29.8.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 285/47

—

având în vedere raportul din 2009 al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), intitulat „Cum să hrănim lumea în 2050”,

—

având în vedere Convenția internațională pentru protecția noilor soiuri de plante (Convenția UPOV),

—

având în vedere Tratatul internațional privind resursele fitogenetice pentru alimentație și agricultură al FAO,

—

având în vedere raportul din aprilie 2013 intitulat „Headed for 9 billion” („Pe cale să devenim nouă miliarde”), semnat de Ivar Virgin/Stockholm Environment Institute, Timbro,

—

având în vedere raportul FAO din 1993 intitulat „Harvesting nature’s diversity” (Să profităm de diversitatea naturii),

—

având în vedere site-ul privind Banca mondială de semințe de la Svalbard (1),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 27 martie 2001 intitulată „Planul de acțiune pentru biodiversitate în vederea conservării resurselor naturale” (COM(2001)0162),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1829/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind produsele alimentare și furajele modificate genetic (2),

—

având în vedere Directiva 2002/53/CE a Consiliului din 13 iunie 2002 privind Catalogul comun al soiurilor de plante agricole (3) și Directiva 2002/55/CE a Consiliului din 13 iunie 2002 privind comercializarea semințelor de legume (4),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 1830/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 septembrie 2003 privind trasabilitatea și etichetarea organismelor modificate genetic și trasabilitatea produselor destinate alimentației umane sau animale, produse din organisme modificate genetic, și de modificare a Directivei 2001/18/CE (5),

—

având în vedere Regulamentul (CE) nr. 2100/94 al Consiliului din 27 iulie 1994 de instituire a unui sistem de protecție comunitară a soiurilor de plante (6),

—

având în vedere Nota Secretarului General al ONU intitulată „Dreptul la hrană – Politicile privind semințele și dreptul la hrană: consolidarea agrobiodiversității și încurajarea inovării” (A/64/170, 2009, Adunarea Generală a ONU),

—

având în vedere concluziile IAASTD (Evaluarea internațională a cunoștințelor, științelor și tehnologiilor agricole pentru dezvoltare), un proces interguvernamental sprijinit de FAO, Fondul global pentru mediu, Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, UNESCO, Banca Mondială și OMS,

—

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

—

având în vedere raportul Comisiei pentru agricultură și dezvoltare rurală (A7-0044/2014),

A.

întrucât Comisia sa pentru agricultură și dezvoltare rurală își propune, prin intermediul prezentului raport, să lanseze o dezbatere și o analiză aprofundată privind situația generală a ameliorării plantelor în agricultura europeană și mondială;

B.

întrucât sectorul plantelor este esențial pentru productivitatea, diversitatea, sănătatea și calitatea agriculturii, horticulturii, producției de alimente și de hrană pentru animale și pentru mediul înconjurător;

C.

întrucât, conform unor rapoarte provenite în principal de la organismele Națiunilor Unite FAO și OMS, precum și de la Comisia ONU privind schimbările climatice, se preconizează că numărul locuitorilor de pe glob va crește de la șapte miliarde în prezent la circa nouă miliarde în perioada 2040-2050, putând ajunge chiar la 10-11 miliarde;

D.

întrucât această creștere a populației va exercita o presiune extremă asupra agriculturii, în special în ceea ce privește îmbunătățirea productivității, pentru a răspunde cererii de produse alimentare, care va spori în mod considerabil, și întrucât FAO estimează că aprovizionarea cu alimente va trebui să crească cu 70 % în următorii 30-40 de ani;

E.

întrucât, deoarece un procent reprezentând între 30 și 50 % din produsele alimentare fabricate în UE este irosit, iar media la nivel mondial este de aproximativ 30 %, o mare parte din nevoia tot mai mare de hrană poate fi satisfăcută prin intermediul unor metode de producție a alimentelor mai bune, mai eficiente și durabile în țările dezvoltate, combinate cu sisteme de depozitare și de distribuție extinse în țările în curs de dezvoltare;

F.

întrucât problema principală rămâne în continuare modul în care populațiile din diferite părți ale lumii vor avea capacitatea de a-și asigura hrana necesară, în condițiile în care suprafețele de teren cultivabil scad ca urmare a utilizării inadecvate a terenurilor, incluzând practici agricole precare, accentuate de schimbările climatice, în vreme ce oportunitățile de creștere a suprafeței cultivabile sunt extrem de limitate, deoarece, în majoritatea regiunilor lumii, nu se preconizează darea în folosință a unor terenuri agricole noi, situație cauzată;

G.

întrucât FAO estimează că va fi posibil să se obțină o creștere de circa 10 % a producției agricole prin cultivarea de noi terenuri arabile, ceea ce înseamnă că un procent de aproximativ 90 % va trebui să provină din creșterea recoltelor obținute din terenurile deja existente, păstrându-se totodată calitatea ridicată a produselor astfel cultivate;

H.

întrucât exploatarea excesivă a terenurilor arabile ar putea duce la sărăcirea solului și, în cel mai rău caz, la eroziune și deșertificare; întrucât același lucru este valabil și pentru suprafețele împădurite, deoarece transformarea terenurilor împădurite în terenuri arabile ar putea afecta atât clima, cât și gospodărirea apelor, precum și biodiversitatea, într-o măsură atât de mare încât este o opțiune care nu poate fi luată în considerare în vederea creșterii producției de alimente;

I.

întrucât, pe lângă reducerea suprafețelor de teren arabil, se constată și o stabilizare a productivității agricole, existând chiar o tendință îngrijorătoare de scădere a acesteia, care va avea un efect negativ grav asupra agriculturii pe viitor și asupra nevoilor de hrană ale populației;

J.

întrucât producția de hrană depinde nu doar de existența unor suprafețe arabile suficiente, ci și de factori cum ar fi clima, apa, energia și accesul la substanțele nutritive; întrucât în viitor resursele de bază în cauză vor scădea, iar această lipsă va avea probabil un efect negativ asupra cererilor tot mai mari privind utilizarea terenurilor agricole, producția și viabilitatea;

K.

întrucât este probabil să survină schimbări climatice majore în viitor; întrucât, în Europa, acestea se vor traduce printr-un climat considerabil mai uscat în regiunile sudice, unde există zone extrem de importante pentru producția de fructe și legume; întrucât, în regiunile centrale și nordice ale Europei, se preconizează că iernile vor fi mai blânde, iar verile mult mai ploioase decât în prezent; întrucât acest lucru va duce, foarte probabil, și la o creștere a numărului bolilor animalelor și plantelor, ceea ce va face, la rândul său, necesară aplicarea unor tehnici agricole noi;

L.

întrucât agricultura din Europa se confruntă, fără îndoială, cu provocări imense și, date fiind condițiile climatice extreme cum sunt seceta, inundațiile și alte catastrofe naturale, aceasta va trebui să se adapteze pentru a garanta producția; întrucât culturile agricole actuale nu vor putea rămâne aceleași în viitor, dacă ne dorim să fim capabili să răspundem nevoilor tot mai mari de hrană ale populației;

M.

întrucât durata protecției soiurilor în cazul acelor plante care necesită o perioadă mai lungă de dezvoltare înaintea etapei de comercializare este insuficientă pentru a încuraja investițiile comerciale în cercetarea și dezvoltarea lor,

1.

subliniază că, pentru a face față provocărilor viitoare, cum sunt nevoile de hrană și schimbările climatice, este extrem de important să dispunem de un sector de ameliorare a plantelor eficace și competitiv;

2.

fără a aduce atingere importanței primordiale a unui sol sănătos și a diversității pentru asigurarea rezilienței ecosistemului agricol, subliniază importanța dezvoltării de noi soiuri care să reziste la condițiile preconizate în viitor, ca de exemplu precipitații mai importante cantitativ și apariția estimată sporită a unor boli ale plantelor; constată că este important, totodată, să se mențină și să se extindă actuala diversitate din Europa, atât în cadrul ecosistemului agricol în ansamblu, cât și în ceea ce privește diversitatea genetică în cadrul varietăților și numărul absolut de diferite soiuri și soiuri primitive, întrucât toate acestea sunt necesare pentru a garanta adaptarea la provocările schimbărilor climatice;

3.

constată că sunt necesare culturi care, de exemplu, absorb azotul și fosforul în mod eficace, suportă mai bine seceta și precipitațiile abundente, sunt rezistente la dăunători și la schimbările de temperatură; subliniază că este necesar, totodată, să se dezvolte culturi permanente, cum sunt culturile multianuale; constată că, în cazul culturilor multianuale, terenul nu trebuie arat în fiecare an, ceea ce face agricultura mai ecologică;

4.

subliniază că, deoarece producerea unui soi nou durează în medie 10 ani, de la faza de cercetare până la obținerea unei semințe definitive, plus timpul suplimentar pentru testare și răspândire pe piață, este nevoie, încă din prezent, să se încurajeze considerabil mai multe investiții în cercetare, pentru a satisface nevoile de hrană viitoare și pentru a face față schimbărilor climatice;

5.

subliniază că, deoarece oportunitățile de a transforma terenuri noi în terenuri arabile sunt foarte limitate, este extrem de important să se faciliteze procesul de producere a unor culturi noi, caracterizate prin adaptabilitate la condițiile de mediu, adecvare în ceea ce privește nevoia de a face față precarității resurselor, sprijinirea obiectivelor de sustenabilitate, o productivitate suficientă și o calitate ridicată, și că este important, de asemenea, să se dezvolte culturile utilizate deja pe scară largă la nivel mondial, pentru a se conferi mai multă flexibilitate evoluțiilor tehnice și științifice viitoare din acest sector;

6.

constată că diminuarea constantă a numărului de produse de protecție a plantelor specifice, destinate unor utilizări minore, are un impact semnificativ asupra calității și asupra randamentului fructelor și legumelor și pune în pericol producția unor culturi specializate; subliniază necesitatea de a se găsi soluții atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, pentru cultivarea acestor culturi;

7.

constată că producerea unui soi nou de grâu, de rapiță sau de orice altă cultură poate dura în medie 10 ani și că este, prin urmare, important să se dezvolte și să se utilizeze tehnici noi de ameliorare a plantelor, care să răspundă nevoilor societății și agriculturii, și să se manifeste deschidere față de tehnologiile disponibile, pentru a satisface aceste nevoi și a îmbunătăți competitivitatea sectoarelor agricol și horticol; își exprimă preocuparea cu privire la întârzierea pe care o înregistrează Comisia în evaluarea noilor tehnici de ameliorare a plantelor și invită Comisia să clarifice de urgență statutul acestora din punct de vedere al reglementării;

8.

invită Comisia să recurgă la cadrul strategic comun pentru cercetare, inovare și dezvoltare tehnologică Orizont 2020 pentru a finanța cercetarea aplicată care sprijină dezvoltarea de noi tehnici inovatoare de ameliorare a plantelor, precum ameliorarea accelerată;

9.

ia act de estimările FAO, conform cărora diversitatea culturilor a scăzut cu 75 % în decursul secolului XX și o treime din diversitatea actuală ar putea să dispară până în 2050; subliniază că, pentru a garanta securitatea alimentară pe termen lung pentru o populație în creștere, precum și rezistența sistemelor de producție alimentară, este extrem de important să ne protejăm și să ne conservăm diversitatea biologică și genetică de care dispunem în Europa; consideră că este crucial, prin urmare, să prezervăm marea majoritate a soiurilor locale și regionale in situ și în exploatațiile agricole, pentru a menține și a spori diversitatea genetică și a culturilor atât în cadrul varietăților și al soiurilor, cât și în ceea ce privește numărul absolut al acestora;

10.

subliniază că, pentru a face posibilă producerea de noi soiuri, este vital să existe multe variații genetice disponibile; consideră, prin urmare, că acest declin rapid reprezintă un motiv serios de îngrijorare;

11.

salută atât dezvoltarea de parteneriate între guverne, industrie și organizațiile de cercetare, de exemplu în sectorul ameliorării participative, menite să stimuleze cercetarea în domeniul preameliorării și al ameliorării, cât și caracterizarea și menținerea resurselor genetice; atrage atenția asupra avantajelor consolidării și extinderii acestor parteneriate, precum și a inițiativelor transnaționale din sectorul în cauză, și subliniază necesitatea asigurării faptului că programele de susținere sunt structurate astfel încât să maximizeze impactul și coerența investițiilor în general;

12.

consideră că este crucial, pentru viitorul Europei, să se facă eforturi serioase în vederea conservării patrimoniului nostru genetic și că este important, în special, să se cultive și să se conserve soiurile locale și regionale, pentru a se păstra atât diversitatea genetică, cât și cea culturală;

13.

constată că, în încercarea de a conserva și a menține varietatea genetică din domeniile agriculturii și al ameliorării plantelor, în diverse bănci de gene din întreaga lume sunt strânse colecții de semințe și de material vegetal; remarcă, în mod deosebit, existența unei bănci de gene în arhipelagul Svalbard, care conține material genetic din întreaga lume, și subliniază faptul că acesta este un proiect ambițios și foarte important de salvare a diversității genetice pentru viitor;

14.

consideră importantă conservarea marii majorități a soiurilor și a resurselor genetice ale plantelor in situ și în exploatațiile agricole; atrage atenția asupra faptului că instituțiile publice nu depun în prezent suficiente eforturi și nu oferă sprijin suficient pentru a facilita atingerea acestui obiectiv;

15.

subliniază că acest proiect și alte proiecte similare sunt cruciale pentru viitorul tehnicilor de ameliorare a plantelor și pentru producția agricolă și aprovizionarea cu alimente;

16.

subliniază faptul că cercetarea și practica în domeniul ameliorării plantelor sunt esențiale pentru viitorul producției agricole, în special cercetarea privind producerea soiurilor existente și a soiurilor noi, pentru a se garanta aprovizionarea cu alimente pe viitor;

17.

recunoaște importanța garantării accesului la resurse genetice ca bază pentru ameliorarea plantelor; susține în special principiul fundamental al sistemului internațional al drepturilor amelioratorilor de plante consacrate în Convenția UPOV și subliniază că utilizarea unui soi protejat pentru o ameliorare și exploatare ulterioară a unui soi nou ameliorat nu poate fi prevenită de titularii acestor drepturi; constată că acest principiu fundamental este, de asemenea, recunoscut la articolul 13 alineatul (2) litera (d) punctul (ii) din Tratatul internațional privind resursele fitogenetice pentru alimentație și agricultură al FAO;

18.

înțelege că producerea de noi soiuri ameliorate este costisitoare și necesită timp, însă subliniază că aceasta este necesară pentru a menține competitivitatea Europei în domeniu; sugerează ca aceste costuri să fie eventual compensate prin prelungirea perioadei de valabilitate a drepturilor de protecție a soiurilor de plante, în urma unei evaluări a impactului adecvate;

19.

își exprimă preocuparea în legătură cu faptul că piața mondială a ameliorării plantelor este dominată de câteva întreprinderi multinaționale, care investesc într-un număr redus de soiuri, în vreme ce în Europa aceasta rămâne în continuare mai diversificată față de situația de pe glob, întreprinderile mici și mijlocii reprezentând o parte importantă a sectorului; subliniază că piața europeană a ameliorării plantelor trebuie îmbunătățită în continuare, în interesul unei concurențe sănătoase;

20.

consideră că întreprinderile multinaționale din domeniul ameliorării plantelor au câștigat o influență îngrijorătoare asupra agriculturii mondiale și asupra politicilor agricole; subliniază rolul cercetării științifice independente finanțate din fonduri publice și realizată în interesul public pe termen lung, în vederea garantării securității alimentare pe termen lung;

21.

consideră, în plus, că întreprinderile mari ar trebui să exploateze și să facă schimb într-un mod mai productiv de tehnicile lor de ameliorare a plantelor, care, dacă sunt utilizate corect, ar putea contribui la rezolvarea unor probleme legate de mediu, climă și aprovizionarea cu alimente;

22.

constată că IMM-urile joacă un rol important în sectorul comercializării semințelor și al ameliorării plantelor din UE, având în vedere contribuția lor semnificativă la ameliorarea plantelor în scopuri comerciale, și atrage atenția asupra capacității acestora de a converti cercetarea și cunoștințele în produse comerciale noi; atrage atenția asupra faptului că, pe măsură ce ameliorarea plantelor devine un sector tot mai bazat pe cercetare intensivă și înaltă tehnologie, costul și instrumentele necesare pentru a dezvolta și a comercializa un soi nou ar putea reprezenta pe viitor o barieră pentru întreprinderile mai mici; consideră că o durată adecvată a perioadei de protecție a drepturilor de proprietate ale amelioratorilor asupra soiurilor de plante și accesul deplin la cercetare ar putea contribui în mod semnificativ la crearea unui mediu concurențial echitabil și subliniază că este crucial ca investițiile în aceste întreprinderi din UE să fie menținute și pe viitor;

23.

subliniază că este important pentru Europa să recâștige și să continue dezvoltarea cercetării și a practicilor europene în materie de ameliorare a plantelor;

24.

subliniază importanța diversității soiurilor din Europa și a cercetării europene în domeniul ameliorării plantelor, care se concentrează pe nevoile europene, incluzând plantele, cerealele și fructele adecvate pentru condițiile locale și regionale; constată că orice dezvoltare în acest domeniu va ajuta agricultorii europeni să îmbunătățească cantitatea și calitatea producției de alimente și furaje;

25.

subliniază că Europa are nevoie de o gamă variată de actori în sectorul ameliorării plantelor și că ar trebui ca mai multe întreprinderi și centre de cercetare să aibă posibilitatea să realizeze proiecte de cercetare și să activeze în acest sector;

26.

consideră că cercetarea din domeniul ameliorării plantelor necesită sprijin financiar pe termen lung pentru a putea continua și că acordarea unui sprijin financiar în favoarea unui proiect de cercetare din domeniul ameliorării plantelor pe o perioadă relativ scurtă de timp nu se justifică, deoarece pentru dezvoltarea unui soi nou sunt necesari în medie 10 ani;

27.

subliniază că UE, conform politicii agricole comune, are datoria de a-și asuma responsabilitatea pentru a reacționa în mod adecvat la provocările cu care se vor confrunta în viitor agricultura și ameliorarea plantelor din Europa; consideră că UE ar trebui să joace un rol de lider în elaborarea unor tehnici durabile de ameliorare a plantelor și în promovarea cercetării și practicii din domeniul agriculturii și al ameliorării plantelor;

28.

subliniază că cercetarea fundamentală din domeniul ameliorării plantelor efectuată în cadrul Uniunii Europene ar trebui să fie finanțată de UE și de statele membre; nu crede că este posibil ca întreprinderile mici și mijlocii care activează în domeniul ameliorării plantelor să finanțeze ele însele mare parte din cercetare și să fie în același timp competitive;

29.

invită Comisia să aloce resurse financiare și să creeze o structură coerentă pentru cercetarea și practica din domeniul ameliorării plantelor în cadrul programelor de cercetare și al altor instrumente adecvate de politică, astfel încât diversitatea europeană să poată fi conservată și îmbunătățită; consideră că este important, în special, ca proiectele de cercetare să beneficieze de timp și de finanțare suficiente pentru a obține rezultate; subliniază că este, de asemenea, foarte important ca întreprinderile din domeniul ameliorării plantelor să aibă acces nerestricționat la rezultatele cercetărilor și este de părere că ar trebui să existe un număr mare de proiecte de cercetare, astfel încât eventualele eșecuri să aibă un impact mai scăzut;

30.

subliniază că va exista o nevoie continuă de lucrători cu înaltă calificare pentru a răspunde cererilor viitoare de cercetare în domeniul ameliorării plantelor și că știința plantelor și ameliorarea plantelor ar trebui promovate în continuare în școli și universități, precum și în rândul publicului general; atrage atenția, în special, asupra succesului evenimentului „Fascination of Plants Day” din 18 mai 2013;

31.

subliniază că obiectivul final al legislației privind ameliorarea plantelor ar trebui să fie facilitarea aplicării tehnicilor de ameliorare a plantelor și facilitarea cercetării în domeniul agriculturii și al ameliorării plantelor; consideră că legislația în cauză ar trebui să aibă ca rezultat produse mai bine adaptate la climatul local și la condițiile geografice, ceea ce ar duce la creșterea productivității și a siguranței recoltelor din punctul de vedere al sănătății și al mediului înconjurător;

32.

constată că, având în vedere legislația actuală privind ameliorarea plantelor bazată pe tehnică, s-a dovedit că este dificil să se stabilească, a posteriori, ce tehnică a fost utilizată la momentul ameliorării, ceea ce confirmă obstacolele ridicate de legislația bazată pe tehnică;

33.

invită Comisia, ținând cont de provocările și de situația actuală a sectorului european și mondial de ameliorare a plantelor, să examineze și să analizeze cu atenție situația și să propună măsuri eficace și practice pentru a face față acestor provocări enorme cu care se vor confrunta amelioratorii și agricultorii europeni;

34.

încurajează Comisia să elaboreze o strategie globală privind factorii de producție agricolă, în special în legătură cu ameliorarea plantelor; îndeamnă Comisia să asigure un cadru de politică ce sprijină sectorul factorilor de producție agricolă ca unul dintre domeniile-cheie pentru dezvoltarea productivității și sustenabilității agricole;

35.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.