4.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 291/40

Raportor:

Josef ZBOŘIL

Coraportor:

Enrico GIBELLIERI

1.1.

Încetinirea creșterii economice a avut un impact grav asupra industriei sticlei și a dus la reducerea capacității și a producției și la pierderi semnificative de locuri de muncă. Pentru a proteja locurile de muncă și a crea un climat de investiții corespunzător pentru industria sticlei din Europa, astfel încât să rămână în avangarda inovării, este esențial ca aceste provocări majore să fie abordate printr-o politică industrială europeană a sticlei. Această politică trebuie să urmărească un echilibru între cei trei piloni ai durabilității: economic, social și de mediu.

1.2.

UE trebuie să utilizeze toate instrumentele aflate la dispoziția sa pentru relansarea cererii și să exploateze potențialul produselor din sticlă pentru sprijinirea tranziției spre o economie circulară, cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficientă din punct de vedere energetic, care să genereze importante oportunități de afaceri și noi locuri de muncă. Trebuie lansate inițiative specifice – cum ar fi obiective și măsuri solide pentru a reduce consumul de energie în clădiri, precum și dezvoltarea rapidă a unui sistem UE de etichetare energetică a ferestrelor, sprijin pentru cercetare și dezvoltare, îmbunătățirea colectării și reciclării sticlei și o revenire la creștere economică bazată pe politici în principalele sectoare (de exemplu, construcții, industria autovehiculelor și energia din surse regenerabile).

1.3.

O politică industrială pentru sectorul european al sticlei trebuie să consolideze competitivitatea producătorilor stabiliți în UE, asigurându-le condiții egale cu cele ale concurenților din afara UE în ceea ce privește costurile cumulative generate de punerea în aplicare a legislației europene de mediu, prin îmbunătățirea reglementărilor și asigurarea unui mediu de reglementare previzibil și prin abordarea costurilor energetice ridicate în viitoarea uniune energetică. În acest sens, impactul asupra IMM-urilor necesită o atenție deosebită și sprijin adecvat, atunci când este necesar. Viitoarea evaluare a impactului costului cumulativ asupra acestui sector, care va fi realizată de Comisia Europeană, ar trebui să servească drept bază pentru punerea în aplicare a agendei pentru o mai bună legiferare, susținută de președintele CE, Jean-Claude Juncker.

1.4.

Anumite sectoare ale industriei europene a sticlei se confruntă cu practici comerciale neloiale și trebuie să fie protejate împotriva acestora. Este imperativ ca UE să acționeze rapid, cu măsuri comerciale eficace, atunci când concurența loială este amenințată. În plus, ar trebui efectuată o evaluare atentă a efectelor acordurilor comerciale noi sau viitoare privind industriile sticlei din UE.

1.5.

Este necesară o politică care să adapteze mai bine sistemele de învățământ și formare la cerințele de pe piața muncii. Formarea profesională poate ajuta pe durata tranziției, dar industria europeană a sticlei trebuie, de asemenea, să atragă noi talente și să rămână în avangarda inovării.

1.6.

Coordonarea și armonizarea politicilor europene sunt esențiale (energie, climă, cercetare, comerț, mediu, concurență, ocuparea forței de muncă etc.). Implicarea partenerilor sociali, în general, și instituirea unui dialog social la nivel european în acest sector, în special, ar putea contribui la o politică industrială în sectorul sticlei.

1.7.

Revizuirea EU ETS pentru perioada de după 2020 trebuie să se bazeze pe elemente factuale solide și să ia în considerare marja limitată de care dispune acest sector pentru o reducere suplimentară a emisiilor de gaze cu efect de seră. Prin urmare, industria sticlei trebuie să fie pe deplin protejată împotriva riscurilor de relocare a emisiilor de dioxid de carbon după 2020 și până când țările concurente vor face eforturi comparabile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. EU ETS trebuie să garanteze că instalațiile de producere a sticlei beneficiază de întreaga cantitate de cote gratuite de care au nevoie în funcție de nivelurile de referință și de producția reală. În plus, reducerea cotelor nu ar trebui să depășească potențialul estimat în materie de reducere a gazelor cu efect de seră în sectorul sticlei.

1.8.

Deși, în ultimii 40 de ani, în sectorul ambalajelor din sticlă a funcționat un model reușit de economie circulară, este necesară o politică proactivă, care să recunoască și să sprijine eforturile depuse și să genereze povești de succes în alte subsectoare. Trebuie stimulată reciclarea în sectorul sticlei pentru construcții, în special, pentru a permite dezvoltarea unor sisteme locale de colectare a sticlei.

1.9.

În fine, industria sticlei a făcut progrese remarcabile în ceea ce privește mobilizarea resurselor interne, în timp ce aspectele legate de condițiile de concurență echitabile, în mare măsură, nu au fost încă abordate și trebuie examinate pentru crearea unei veritabile politici industriale în sectorul sticlei. Recunoscând importanța industriei sticlei în cadrul lanțului de valori, această politică ar trebui să stimuleze cercetarea și cererea în domeniul sticlei „inteligente” și al produselor cu noi caracteristici.

2.1.

Sticla este un material inert, produs din numeroase resurse naturale și din sticlă reciclată. Este un produs în întregime reciclabil și foarte apreciat, datorită principalelor sale caracteristici (și anume, avantajele pe care la oferă în materie de sănătate și confort, conservarea alimentelor, iluminatul natural în clădiri etc.). De asemenea, sticla este folosită în numeroase aplicații prin care se economisește energie sau se generează electricitate din surse regenerabile și în numeroase aplicații de înaltă tehnologie. În plus, datorită proprietăților sale, acest material reprezintă o sursă de inspirație pentru mulți creatori, arhitecți etc., contribuind astfel la renumele cultural al Europei în lume.

2.2.

Producția totală de sticlă din UE se ridica la peste 33 de milioane de tone în 2012, UE devenind cel mai mare producător de sticlă din lume. Valoarea de producție în 2012 a fost de aproximativ 35 de miliarde EUR. În 2013, repartizarea produselor din sectorul sticlei era următoarea: recipiente din sticlă – 2 0 2 78  000 tone (Europa este cel mai mare producător de recipiente de sticlă din lume), sticlă plană – 8 0 95  000 tone, fibră de sticlă de consolidare – 6 64  000 tone, sticlă de uz casnic – 1 1 08  000 tone, sticlă specială – 6 70  000 tone și alte tipuri de produse.

2.3.

În această industrie sunt angajate în mod direct aproximativ 2 00  000 de persoane, în 200 de întreprinderi din întreaga Europă, de la IMM-uri la companii multinaționale. Totodată, se estimează că, indirect, i se datorează alte 5 00  000 de locuri de muncă. Industria este concentrată în nouă țări (Germania, Polonia, Franța, Republica Cehă, Italia, Spania, Regatul Unit, Belgia și Austria). Industria sticlei din UE este adesea localizată în zone cu rădăcini istorice și tradiții familiale în fabricarea sticlei.

2.4.

Producția din acest sector a încetinit semnificativ, în special în sectorul sticlei plane (reducerea cu 20 % a producției între 2007 și 2012). Aceasta implică o reducere a capacității și pierderi semnificative de locuri de muncă.

2.5.

Riscul ca industria europeană a sticlei să slăbească ireversibil a devenit realitate. Cu toate acestea, este un sector important pentru Europa, datorită nu numai poziției sale excelente la nivel mondial, ci și contribuției sale considerabile la alte sectoare și tehnologii (de exemplu, tehnologia ecranului tactil, sursele regenerabile de energie, iluminatul cu diode electroluminiscente (OLED). De exemplu, sectorul sticlei pentru ambalaje efectuează livrări către mărcile europene de frunte, care contribuie cu 21 miliarde de EUR la balanța comercială pozitivă a Europei. Sticla joacă un rol esențial în tranziția către o economie competitivă și eficientă din punctul de vedere al utilizării energiei. De aceea, este important ca Europa să dezvolte o politică industrială pentru sectorul sticlei.

3.1.

Industria sticlei necesită un aport foarte important de capital. Această caracteristică se manifestă în special în etapele din amonte ale procesului de fabricare a sticlei, în care sunt realizate produsele de bază. Trebuie promovat un sector solid în amonte în Europa, care să poată sprijini inovarea și vitalitatea lanțului de valori.

3.2.

Ca urmare a crizei economice, a scăderii cererii din sectoarele-cheie (și anume construcții și autovehicule) și a concurenței crescute a produselor din afara UE care țintesc piața UE, se pot observa următoarele tendințe:

3.3.

Următoarele tendințe în materie de investiții predomină, în prezent, în unele sectoare majore ale industriei sticlei:

3.4.

În ciuda acestor tendințe alarmante, Europa încă deține o poziție fruntașă. Caracterul istoric al acestui sector industrial în Europa a dus la acumulare de experiență, cunoștințe și o forță de muncă calificată. Industriile europene investesc în continuare în cercetare și dezvoltare atât în tehnici avansate de producție, cât și în produse, servicii și rețele mai complexe.

4.1.

Sustenabilitatea ca principiu director este un concept cuprinzător; toate politicile puse în aplicare și toate măsurile adoptate ar trebui să fie verificate în raport cu acest principiu. O politică industrială pentru sectorul sticlei trebuie să urmărească stabilirea unui echilibru între cei trei piloni ai sustenabilității: economic, social și de mediu.

4.2.

Deși schimburile comerciale din industria sticlei au loc, în proporție de 80 %, în interiorul UE, concurența externă este în creștere în anumite subsectoare. Prin urmare, este important ca o politică industrială pentru sectorul european al sticlei să consolideze competitivitatea producătorilor cu sediul în Europa.

4.3.

Această politică industrială trebuie să abordeze următoarele aspecte:

4.4.

Industria europeană a sticlei trebuie protejată de practicile comerciale neloiale. Atât sectorul de fibre de sticlă cu filament continuu, cât și sectorul sticlei plane și cel al sticlei pentru produse cu utilizări speciale sunt afectate de practicile comerciale neloiale ale concurenților lor chinezi, iar Comisia Europeană trebuie să rămână vigilentă în ceea ce privește eludarea taxelor. În general, este imperativ ca UE să acționeze mai rapid, cu măsuri comerciale eficace, atunci când concurența loială este amenințată. În plus, ar trebui efectuată o evaluare atentă a efectelor acordurilor comerciale noi sau viitoare privind industriile sticlei din UE.

4.5.

UE nu și-a revenit încă din prima criză financiară și trece printr-o perioadă de deficit investițional durabil. Investițiile în UE au scăzut cu peste 430 de miliarde EUR față de anul de vârf 2007. Nivelul de investiții din UE este cu 270-340 de miliarde EUR sub nivelul istoric al normelor durabile. Investițiile scăzute împiedică redresarea pe termen scurt și pun în pericol creșterea pe termen lung în industria sticlei (1). Dată fiind valoarea adăugată a produselor din sticlă, UE ar trebui să folosească toate instrumentele aflate la dispoziția sa pentru a exploata acest potențial pentru sprijinirea tranziției către o economie cu emisii reduse de carbon, eficientă din punct de vedere energetic. Întrucât sectorul sticlei are un potențial considerabil în materie de efecte colaterale, ar trebui să fie încurajate mai mult cercetarea și dezvoltarea. Aceasta implică introducerea unei politici bazate pe o întoarcere coordonată la creștere economică.

4.6.

Un potențial suplimentar ar putea fi asigurat în sectorul sticlei plane prin obiective și măsuri energice de reducere a consumului de energie în clădiri, precum și prin dezvoltarea rapidă a unei etichete energetice a UE pentru ferestre. Înlocuirea ferestrelor ineficiente cu geamuri de înaltă performanță ar putea duce la economii de până la 100 de milioane de tone de CO2 pe an, sprijinind în același timp crearea de locuri de muncă la nivel local. De asemenea, deoarece fibrele de sticlă de consolidare fac posibilă producția de materiale compozite ușoare, acestea contribuie la eforturile UE de decarbonizare a sectorului său de transporturi.

4.7.

Într-un studiu realizat de Comisia Europeană în 2008 privind competitivitatea sectorului sticlei (2), au fost identificate corect atuurile și punctele slabe ale industriei, precum și oportunitățile și amenințările la adresa acesteia. Sectorul a făcut progrese remarcabile, în timp ce aspectele legate de condițiile de concurență echitabile, în mare măsură, nu au fost încă abordate și trebuie examinate pentru crearea unei veritabile politici industriale în sectorul sticlei.

4.8.

Încetinirea la scară globală a creșterii economice și tendințele industriale descrise mai sus au avut ca rezultat pierderea de locuri de muncă în industria sticlei. Au fost afectate în mod deosebit centrele de greutate ale industriei sticlei ca urmare a închiderii de instalații de topire a sticlei și a pierderilor indirecte de locuri de muncă. În întreaga Europă, au fost, de asemenea, pierdute locuri de muncă în activitățile de procesare după parcurgerea lanțului valoric, de exemplu, la nivelul IMM-urilor.

4.9.

O politică industrială eficientă pentru UE trebuie să ia în considerare caracteristicile sectorului. În sectorul sticlei, aceasta trebuie să mobilizeze mecanismele de coordonare și de cooperare, pentru a însoți restructurarea. Autoritățile naționale și regionale au un rol important de jucat, împreună cu partenerii sociali, pentru a aborda dimensiunea socială a tranziției economice.

4.10.

Dezvoltarea industriei sticlei depinde, de asemenea, de capacitatea acesteia de a păstra și de a dezvolta mai mult aptitudinile și competențele forței sale de muncă. Este, prin urmare, esențial să stimulăm în continuare această expertiză europeană. Este necesară o politică pentru asigurarea nivelului de adecvare între învățământ și formare și ocuparea forței de muncă, și pentru a adapta mai bine sistemele de învățământ și formare profesională la cerințele pieței forței de muncă.

4.11.

Pe o piață a forței de muncă deschisă și dinamică, industria europeană a sticlei trebuie să devină mai atractivă, în special pentru tineri. Investițiile în eficiență energetică în sectorul construcțiilor, îmbunătățirea colectării și reciclării deșeurilor de sticlă, cercetarea, dezvoltarea și inovarea în industria sticlei vor genera oportunități substanțiale de ocupare a forței de muncă.

4.12.

O politică industrială pentru sectorul sticlei ar trebui să se bazeze pe un dialog social sectorial care să permită partenerilor sociali să facă schimb de informații cu privire la toate aspectele relevante de interes comun pentru viitorul acestui sector în Europa.

4.13.

Industria sticlei este o industrie energointensivă; în consecință, reducerea consumului de energie este atât un imperativ, cât și un obiectiv permanent. În ultimele decenii, industria sticlei a reușit să-și reducă consumul de energie per unitate produsă pentru a satisface cererea la nivel european (o reducere cu 55 % pentru sticlă plană între 1970 și 2000, în timp ce producția s-a dublat). După cum se menționează în avizul CESE 1205/2009, industria sticlei a atins limitele fizice existente în prezent în materie de cunoștințe, iar cele mai bune tehnici disponibile de producere a sticlei au fost deja utilizate pe scară largă. Prin urmare, potențialul de reducere în continuare a consumului de energie în fabricarea sticlei este foarte limitat.

4.14.

Industria sticlei se află sub incidența schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii și toate sectoarele sale sunt considerate a fi expuse riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon. Evaluarea cantitativă efectuată de Comisia Europeană în 2014 a arătat o creștere de 20 % a riscului de relocare a emisiilor de carbon în sectorul sticlei plane față de evaluarea anterioară efectuată în 2009. Sistemul ETS generează o reducere rapidă a cotelor de emisii de CO2 alocate cu titlu gratuit sectoarelor expuse riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon. Acest lucru slăbește competitivitatea sectoarelor industriei de sticlă cu sediul în Europa în raport cu țările terțe. Industria sticlei trebuie să fie pe deplin protejată împotriva riscurilor de relocare a emisiilor de dioxid de carbon până când țările concurente vor face eforturi comparabile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Această protecție eficientă împotriva relocării emisiilor de dioxid de carbon trebuie să garanteze că cele mai performante instalații în materie de gaze cu efect de seră primesc întreaga cantitate de cote cu titlu gratuit. Trebuie luate în considerare nivelurile reale de producție. Cantitatea de cote cu titlu gratuit nu ar trebui să se reducă mai rapid decât potențialul estimat de reducere a gazelor cu efect de seră în sectorul sticlei. La un nivel mai general, noul pachet de măsuri privind atenuarea schimbărilor climatice depășește în mod clar capacitatea de atenuare a sectorului. Decarbonizarea ar putea fi mai bine realizată în sectoarele care nu fac parte din ETS, cum ar fi construcțiile.

4.15.

Un model de economie circulară de succes a funcționat, în ultimii 40 ani, în sectorul ambalajelor din sticlă (adică 71 % din recipientele reciclate de sticlă în UE). Pentru a recunoaște și a sprijini eforturile sectorului, UE ar trebui să ia în considerare necesitatea de a acorda prioritate, în politicile sale în materie de ambalaje și deșeuri, materialelor permanente, care pot fi reciclate la nesfârșit, fără a pierde astfel din calitate.

4.16.

Trebuie încurajată reciclarea în sectorul sticlei pentru construcții. Mai multe instrumente politice ar trebui să fie luate în considerare pentru dezvoltarea de inițiative locale în materie de colectare și reciclare a sticlei pentru construcții. La nivel european, trebuie stabilite obiective individuale pentru anumite tipuri de deșeuri din construcții și demolări. De asemenea, auditurile înainte de efectuarea demolărilor și renovărilor clădirilor terțiare ar trebui să devină obligatorii. Acest lucru va crește nivelul demontării, sortării și colectării geamurilor în scopul reciclării.

4.17.

Reciclarea este vitală pentru industria sticlei, întrucât utilizarea deșeurilor de sticlă contribuie la reducerea energiei necesare pentru topirea sticlei și la reducerea emisiilor de CO2. Reciclarea are potențialul de a genera locuri de muncă în acest sector și de a contribui la obiectivul economiei circulare al UE.