RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

cu privire la aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1007/2011 privind denumirile fibrelor textile şi etichetarea corespunzătoare şi marcarea compoziţiei fibroase a produselor textile

1. INTRODUCERE

Articolul 23 din Regulamentul (UE) nr. 1007/2011 din 27 septembrie 2011 privind denumirile fibrelor textile şi etichetarea corespunzătoare şi marcarea compoziţiei fibroase a produselor textile (denumit în continuare „Regulamentul privind textilele” sau „regulamentul”)[1] prevede obligația  Comisiei de a prezenta Parlamentului European şi Consiliului, până la 8 noiembrie 2014, un raport privind aplicarea regulamentului, punând accentul pe cererile şi adoptarea de denumiri de fibre textile noi. De asemenea, articolul prevede obligația Comisiei de a prezenta o propunere legislativă, dacă este cazul. 

Prezentul raport oferă o evaluare a aplicării Regulamentului privind textilele în cadrul Uniunii între 8 mai 2012 şi sfârşitul lunii iunie 2014. Acesta se referă la cererile şi adoptarea de denumiri de fibre textile noi şi alte aspecte principale în materie de aplicare semnalate Comisiei de către statele membre şi părţile interesate relevante. De asemenea, raportul prezintă percepţiile părţilor interesate cu privire la impactul regulamentului. În fine, acesta indică posibilele evoluţii viitoare.

Prezentul raport a fost elaborat pe baza consultărilor cu experţi din statele membre, cu reprezentanți ai industriei şi cu alte părţi interesate, în special în cadrul Grupului de experţi al Comisiei privind denumirile şi etichetarea produselor textile („Grupul de experţi privind textilele” sau „GET”)[2]. Raportul ia în considerare, de asemenea, informaţiile furnizate ca răspuns la chestionarele distribuite autorităţilor competente ale statelor membre şi altor părţi interesate.

2. PREZENTAREA REGULAMENTULUI 

2.1. Obiectivele Regulamentului privind textilele şi elementele noi

Începând cu 8 mai 2012, Regulamentul privind textilele a abrogat şi a înlocuit cele trei „directive privind textilele”: Directiva 2008/121/CE privind denumirile textilelor, Directiva 96/73/CE privind anumite metode de analiză cantitativă a amestecurilor binare de fibre textile şi Directiva 73/44/CEE privind apropierea legislaţiilor statelor membre în domeniul analizei cantitative a amestecurilor ternare de fibre. Produsele textile care sunt conforme cu Directiva 2008/121/CE şi au fost introduse pe piaţă înainte de 8 mai 2012 pot continua să fie introduse pe piaţă până la sfârşitul perioadei de tranziţie (9 noiembrie 2014).

Regulamentul are aceleași obiective generale ca și directivele anterioare privind textilele, de exemplu, de a elimina obstacolele potenţiale din calea bunei funcţionări a pieţei interne şi de a oferi consumatorilor informaţii adecvate şi relevante. Regulamentul urmărește, de asemenea, să introducă o mai mare flexibilitate, astfel încât legislaţia să poată fi adaptată în conformitate cu evoluţiile tehnologice preconizate în sector. De asemenea, acesta a oferit o oportunitate de a simplifica şi a îmbunătăţi cadrul de reglementare pentru dezvoltarea şi utilizarea de fibre textile noi şi de a spori transparenţa procesului de adăugare de fibre noi pe lista denumirilor de fibre textile.

Regulamentul a revizuit principalele dispoziții ale directivelor privind textilele în conformitate cu standardele legislative recente, pentru a facilita aplicabilitatea sa directă şi pentru a garanta că cetăţenii, agenţii economici şi autorităţile publice își pot identifica cu uşurinţă drepturile şi obligaţiile. Cele mai multe dispoziții au rămas neschimbate în esenţă, dar în unele cazuri au fost modificate modul de redactare sau numerotarea articolelor (a se vedea anexa IX la regulament).

Cu toate acestea, regulamentul introduce o serie de elemente noi importante:

· o obligaţie generală de a declara compoziţia fibroasă completă a produselor textile şi clarificarea normelor referitoare la etichete şi marcaje care indică compoziţia fibroasă;

· cerinţe tehnice minime pentru cererile privind denumiri de fibre textile noi;

· o cerinţă de a indica prezenţa părţilor netextile de origine animală;

· clarificarea excepţiei pentru produse personalizate realizate de croitori liber-profesionişti; şi

· împuternicirea Comisiei de a adopta acte delegate de modificare a anexelor tehnice la regulament.

2.2. Domeniul de aplicare, obiect şi dispoziţii privind raportarea

Regulamentul privind textilele se aplică produselor textile[3] şi produselor sau părţilor textile care conțin fibre textile în proporție de cel puţin 80 % din greutatea lor[4]. Acesta conţine norme privind:

- etichetarea şi marcarea compoziţiei fibroase a produselor textile;

- etichetarea sau marcarea produselor textile care conţin părţi netextile de origine animală; şi

- determinarea compoziţiei fibroase a produselor textile prin analiza cantitativă a amestecurilor binare şi ternare de fibre textile.

Regulamentul nu reglementează alte tipuri de etichetare, cum ar fi etichetarea privind dimensiunea sau modul de întreţinere. Cu toate acestea, articolul 24 cere Comisiei să prezinte Parlamentului European şi Consiliului, până la 30 septembrie 2013, un raport privind posibile cerinţe de etichetare noi care să fie introduse la nivelul Uniunii pentru a oferi consumatorilor informaţii exacte, relevante, inteligibile şi comparabile privind caracteristicile produselor textile. De asemenea, articolul 25 prevede obligaţia Comisiei de a efectua un studiu pentru a evalua dacă există o legătură de cauzalitate între reacţiile alergice şi substanţele sau amestecurile chimice folosite în produsele textile.

În consecinţă, la 25 septembrie 2013, Comisia a adoptat un raport[5] privind posibile noi cerinţe de etichetare a produselor textile şi privind studiul referitor la substanţele alergene din produsele textile. Acesta a concluzionat că cerinţele actuale de etichetare pentru produsele textile sunt adecvate. În ceea ce priveşte cerinţele de etichetare privind substanţele alergene utilizate în industria textilă, Comisia a considerat că eforturile suplimentare în domeniul cercetării şi utilizarea de substanţe alternative şi non-alergene sunt importante şi a indicat posibile acţiuni în acest sens.

2.3. Acte delegate de modificare a anumitor anexe la regulament

Articolul 21 din regulament conferă Comisiei competenţa de a adopta acte delegate de modificare a anexelor II, IV, V, VI, VII, VIII şi IX pentru a ţine seama de progresul tehnic. De asemenea, se pot adopta acte delegate de modificare a anexei I pentru a include denumiri de fibre textile noi în lista denumirilor de fibre textile. Actele delegate pot fi adoptate, sub rezerva criteriilor tehnice şi a normelor de procedură de la articolul 22, pentru o perioadă de cinci ani de la 7 noiembrie 2011.

În temeiul articolului 22, Comisia trebuie să elaboreze un raport privind delegarea de competenţe cel târziu cu nouă luni înainte de sfârşitul perioadei, și anume până la 7 februarie 2016. Delegarea de competenţe se prelungeşte tacit pentru o perioadă de cinci ani în cazul în care Parlamentul European sau Consiliul nu formulează obiecţii cu cel puțin trei luni înainte de sfârşitul perioadei. Parlamentul sau Consiliul poate revoca delegarea de competenţe în orice moment.

3. FUNCŢIONAREA REGULAMENTULUI

3.1. Abordarea şi metodologia prezentului raport

În pregătirea prezentului raport, Comisia a evaluat funcţionarea practică a regulamentului şi realizarea obiectivelor sale principale. De asemenea, aceasta a urmărit să identifice aspectele pentru care ar fi posibilă o îmbunătăţire a aplicării regulamentului.

S-a organizat un sondaj şi s-au realizat consultări specifice cu experţi din statele membre, asociaţii industriale şi de comerţ cu amănuntul, sindicate, asociaţii de consumatori, organisme europene de standardizare şi alte părţi interesate, în special prin intermediul GET.

Sondajul Comisiei pentru colectarea de informaţii structurate de la autorităţile statelor membre şi părţile interesate a fost realizat pe baza a două chestionare care au fost publicate pe site-ul Comisiei şi distribuite prin intermediul Enterprise Europe Network şi al reţelelor de IMM-uri[6]; un chestionar a fost adresat autorităţilor publice, iar celălalt chestionar, altor părţi interesate. Răspunsurile au fost prezentate şi discutate în cadrul GET[7].

Răspunsuri complete sau parţiale la primul chestionar au fost primite de la 27 de state membre şi de la Norvegia[8]. Al doilea chestionar a atras 29 de răspunsuri din 15 state membre diferite (şi unul din Elveţia), inclusiv nouă de la întreprinderi şi 14 de la asociaţii industriale. Nivelul de răspuns este considerat pozitiv, dat fiind subiectul foarte specific.

S-a dovedit dificil să se colecteze informaţii cu privire la costurile suportate de autorităţile competente sau de operatori pentru punerea în aplicare a cerinţelor legale, probabil pentru că acestea sunt dificil de cuantificat.

În continuare, sunt prezentate principalele constatări ale evaluării, care se bazează pe discuţiile cu autorităţile publice şi cu părţile interesate şi pe informaţiile colectate prin intermediul celor două chestionare, inclusiv evaluarea finală a Comisiei.

3.2. Adaptările la noul cadru juridic

3.2.1. Adaptarea legislaţiei naţionale 

Având în vedere că Regulamentul privind textilele se aplică direct, dispozițiile acestuia nu necesită transpunere. Cu toate acestea, statele membre trebuie să se asigure că sistemele lor juridice naţionale sunt în concordanţă cu noua legislaţie, de exemplu prin abrogarea măsurilor naţionale de transpunere a directivelor anterioare privind textilele.

Conform informaţiilor furnizate, statele membre care au trimis contribuţii pentru prezentul raport au luat măsuri pentru a asigura aplicarea corectă a regulamentului. În general, aceasta a implicat abrogarea sau modificarea regulamentelor, decretelor şi deciziilor naţionale existente şi/sau adoptarea de noi acte legislative. Modificările au vizat, în principal, responsabilizarea autorităţilor competente, inclusiv a autorităţilor de supraveghere a pieţei, şi stabilirea sancţiunilor pentru furnizarea de informaţii înşelătoare sau insuficiente ca răspuns la cerinţele regulamentului. Majoritatea statelor membre au finalizat adaptările necesare la timp, însă unele au realizat acest lucru abia după intrarea în vigoare a regulamentului (8 mai 2012). La momentul redactării, anumite state membre erau încă în proces de adaptare a legislaţiei naţionale sau intenţionau să introducă modificări în viitorul apropiat.

3.2.2. Difuzarea de informaţii cu privire la Regulamentul privind textilele

Deşi regulamentul nu necesită campanii de informare, în majoritatea statelor membre au fost luate măsuri pentru a informa operatorii economici şi părţile interesate relevante cu privire la impactul acestuia. Au fost organizate campanii fie de către autorităţile publice, fie de către organizaţii profesionale, camere de comerţ şi organizaţii de consum, adesea în colaborare cu autorităţile publice. De multe ori, informaţiile au fost furnizate în cascadă de la ministere la asociaţiile profesionale şi ulterior la membrii acestora. Informaţiile au fost difuzate prin seminarii şi circulare, materiale de fond, informaţii online, articole în reviste comerciale şi interviuri în ziare şi pe posturi de radio naţionale. Mai multe părţi interesate au considerat că au fost necesare acţiuni suplimentare pentru a îmbunătăţi cunoaşterea regulamentului, în special în rândul IMM-urilor. La nivelul UE, nu s-a organizat nicio campanie de informare.

Majoritatea respondenţilor din statele membre au observat o creştere a numărului de cereri de informaţii, în special de la întreprinderi, în urma adoptării regulamentului[9]. Dispoziția care a generat, de departe, cele mai multe întrebări a fost articolul 12, care a introdus o cerinţă de a preciza componente netextile de origine animală. Întrebările au vizat nu numai dispoziţiile noi, ci şi pe cele vechi, probabil ca urmare a campaniilor de informare, a faptului că părţile interesate (unele încă neavând cunoștință pe deplin de legislaţia existentă) manifestă un interes reînnoit pentru etichetarea produselor textile, precum și a faptului că unele dispoziții vechi sunt formulate şi numerotate în mod diferit şi, prin urmare, par a fi diferite. Acest lucru poate reflecta, de asemenea, prezenţa noilor actori intraţi pe piaţă, a noilor tipuri de produse sau a noilor modele de afaceri şi strategii de distribuţie/vânzare, inclusiv comerţul cu amănuntul online cu prezenţă exclusiv în domeniul comerţului electronic.

De asemenea, s-a observat că fiecare modificare a legislaţiei declanşează un număr mai mare de cereri de informaţii, indiferent de cât de multe dispoziții sunt modificate. Comisia şi unele state membre au remarcat o scădere a numărului de cereri de informaţii la câteva luni după intrarea în vigoare a regulamentului.  

3.3. Principalele efecte identificate

Aplicarea directă a Regulamentului privind textilele a contribuit la asigurarea faptului că întreprinderile (producători, importatori, comercianţi cu amănuntul etc.) fac obiectul unor cerinţe armonizate şi transparente, iar consumatorii sunt informaţi în mod corespunzător şi, prin urmare, sunt mai încrezători atunci când iau decizii. A existat un consens între statele membre şi părţile interesate că aplicabilitatea directă în toate statele membre a simplificat, de asemenea, procesul adesea îndelungat şi dificil de punere în aplicare a legislaţiei Uniunii.

Majoritatea autorităţilor statelor membre nu au raportat dificultăţi majore sau probleme specifice, probabil deoarece regulamentul a devenit aplicabil doar recent. Alte state membre şi părţi interesate au comunicat o serie de probleme, dintre care unele sunt legate de dispoziţiile nemodificate.

Obligaţia de a indica părţile netextile de origine animală (articolul 12) şi obligaţia de a eticheta sau a marca produsele textile în limba oficială a statului membru pe teritoriul căruia sunt comercializate [articolul 16 alineatul (3)] au fost citate de unele state membre şi de mai multe părţi interesate ca fiind cauzele celor mai multe probleme (confuzie, complexitate şi costuri inutile).

În temeiul articolului 12, prezenţa părţilor netextile de origine animală în produse textile trebuie să fie indicată prin includerea expresiei „Conţine părţi netextile de origine animală” în etichetarea sau marcarea produselor respective. Atât Comisia, cât şi autorităţile competente din statele membre au primit de la întreprinderi mai multe cereri prin care se solicită clarificări cu privire la faptul dacă şi părţile foarte mici de origine animală, cum ar fi (bucăţi de) os, perlă sau corn, trebuie să fie indicate (răspunsul este afirmativ).

Articolul 16 alineatul (3) prevede că etichetarea sau marcarea sunt disponibile în limba oficială sau limbile oficiale ale statului membru pe teritoriul căruia produsul este pus la dispoziţia consumatorului, cu excepţia cazului în care statul membru în cauză prevede altfel. O serie de părţi interesate au susţinut că acest lucru a determinat o creştere a costurilor, însă opiniile au variat în ceea ce priveşte măsura creşterii acestora: unele părți interesate au susţinut că respectivele costuri au fost substanţiale, în timp ce altele le consideră destul de scăzute.   

De asemenea, au fost raportate dificultăţi în ceea ce priveşte aplicarea sau înţelegerea altor dispoziții, cum ar fi: articolul 14 alineatul (2), care permite agenţilor economici din cadrul lanţului de aprovizionare să înlocuiască etichete sau marcaje cu documente comerciale de însoţire; trimiterea la anexa VII de la articolul 19 (elemente care nu se iau în considerare la determinarea compoziţiei fibroase), „excepţiile” în conformitate cu anexa V (produse pentru care etichetarea sau marcarea nu este obligatorie) şi dispoziţiile speciale pentru anumite produse textile din anexa IV. 

În timp ce unele dispoziții noi, în special articolul 12 şi articolul 16 alineatul (3), au fost considerate ambigue, greoaie şi costisitoare pentru părţile interesate, s-a recunoscut, de asemenea, că acestea contribuie cel mai mult la a asigura că se transmit mai multe informaţii consumatorului. De asemenea, este legitim să se asigure  informarea tuturor consumatorilor în propria lor limbă. De asemenea, întreprinderile pot să furnizeze orice informaţii suplimentare pe care le consideră utile, cu condiţia ca acestea să nu fie înşelătoare pentru consumatori.   

3.4.  Activităţi de supraveghere a pieţei

Supravegherea pieţei de textile se bazează pe aceleaşi principii ca pentru toate celelalte categorii de produse. Regulamentul privind textilele nu implică mecanisme de supraveghere a pieţei în plus faţă de mecanismele generale aplicabile în statele membre. Pentru cea mai eficientă utilizare a resurselor de personal, echipamente, transport şi testare, autorităţile lucrează pe baza unor programe anuale de inspecţie, notificate Comisiei, care ţin seama de experienţele şi rezultatele anterioare, de produsele notificate în mod frecvent prin intermediul sistemului RAPEX[10] şi de reclamaţiile consumatorilor. Programele acordă prioritate grupelor de produse de consum cu riscuri întâlnite frecvent pentru sănătatea şi siguranţa consumatorilor, de multe ori pe baza informaţiilor primite de la consumatori, întreprinderi şi alte surse. Priorităţile se pot schimba de la an la an sau ori de câte ori apar noi domenii cu probleme. De asemenea, în cazul în care este necesar (de exemplu, în situaţii de urgenţă), autorităţile statelor membre efectuează controale şi teste care nu sunt neapărat acoperite în programarea lor.

Doar câteva ţări[11] au inclus în mod explicit produsele textile în programele lor naţionale de supraveghere a pieţei. În general, chiar dacă se referă în mod explicit la produsele textile, controalele de supraveghere a pieţei acoperă verificările de compatibilitate în afara domeniului de aplicare a regulamentului, de exemplu probleme de siguranţă, cum ar fi lungimea şireturilor, nasturii și desprinderea de părți componente mici care pot cauza sufocare.

În afara autorităţilor generale de supraveghere a pieţei, există şi alte organisme care au ca scop protejarea întreprinderilor şi a consumatorilor de concurenţă neloială şi publicitate înşelătoare[12]. Organismele respective pot fi contactate direct de către orice persoană care suspectează astfel de practici.

Nu există nicio abordare unică pentru diferitele tipuri de verificări în legătură cu Regulamentul privind textilele, întrucât ponderea acordată de către statele membre fiecărui tip de control variază într-o anumită măsură. Rezultatele anchetei în rândul autorităţilor naţionale au arătat că inspecţiile periodice regulate şi controalele ad-hoc sunt cele mai comune forme de verificare, în majoritatea statelor membre. Contactele directe cu producătorii şi cu alţi operatori economici sunt mai puţin importante. 

Studiul a evidenţiat două tipuri de probleme raportate de către autorităţile de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte aplicarea regulamentului; acestea privesc:

- nerespectarea de către întreprinderi, de exemplu: utilizarea unor denumiri de fibre textile care nu sunt enumerate în anexa I, neindicarea compoziţiei fibroase în limba oficială a ţării pe teritoriul căreia este comercializat produsul. indicarea incorectă a compoziţiei fibroase pe o etichetă sau un marcaj şi lipsa oricăror etichete sau marcaje şi

- mijloace şi instrumente: activităţile de supraveghere a pieţei şi de testare desfășurate de autorităţile naţionale sunt afectate de disponibilitatea limitată a resurselor, atât umane, cât şi financiare, ceea ce are ca rezultat un număr redus de probe care pot fi testate.

Deşi nu există statistici la nivelul Uniunii privind conformitatea produselor textile cu regulamentul, se pare că, în general, autorităţile de supraveghere a pieţei sau autorităţile vamale nu au înregistrat probleme grave, probabil pentru că acestea nu consideră întotdeauna că compoziţia fibroasă textilă prezintă un risc ridicat. Cu toate acestea, se pare că nivelul de conformitate nu este întotdeauna satisfăcător[13]. De asemenea, în lipsa unui număr suficient de verificări şi controale privind compoziţia fibroasă a produselor textile, există un riscul ca unii consumatori să cumpere produse etichetate ca având în compoziţie fibre scumpe (de exemplu, caşmir, mătase), care sunt fabricate de fapt din fibre mai puţin costisitoare. Prin urmare, Comisia încurajează statele membre să își sporească participarea la acţiuni de executare comună, care permit autorităţilor naţionale să împărtăşească resurse, expertiză şi rezultate, asigurând în acelaşi timp o abordare coordonată şi armonizată a executării. Comisia are posibilitatea să cofinanţeze o astfel de acţiune comună, inclusiv în domeniul compoziţiei fibroase textile[14]. 

3.4.1. Sancţiuni pentru încălcări ale Regulamentului privind textilele

Statele membre au prevăzut o gamă largă de sancţiuni, inclusiv administrative şi judiciare, pentru încălcări ale Regulamentului privind textilele. Cea mai severă sancţiune administrativă pare a fi retragerea produsului neconform de pe piaţă, dar aceasta se pare că este utilizată numai în cazuri excepţionale. Nivelul sancţiunilor variază considerabil de la un stat membru la altul, iar unele părţi interesate au sugerat că ar trebui să fie introdus un sistem european armonizat în temeiul regulamentului. (În comunicarea sa O viziune pentru piaţa internă[15], Comisia şi-a semnalat intenţia de a lua în considerare o propunere legislativă care implică o abordare armonizată a sancţiunilor economice în cadrul pieţei interne pentru produse industriale.)

Conform sondajelor Comisiei, nivelul de cunoştinţe şi de informaţii cu privire la sancţiuni este destul de limitat în rândul părţilor interesate. În opinia unora, sancţiunile nu sunt suficient de severe, întrucât amenzile nu acţionează ca elemente de descurajare.

3.5. Orientări din partea Comisiei

În completarea Regulamentului privind textilele, Comisia a întocmit o listă cu întrebări frecvente (FAQ) pentru a oferi întreprinderilor răspunsuri la întrebările ridicate de aplicarea regulamentului. Lista este actualizată în mod regulat şi este pusă la dispoziţia publicului pe site-ul Comisiei[16]. Cu toate acestea, răspunsurile nu oferă o interpretare a dispozițiilor regulamentului, întrucât interpretarea obligatorie a legislaţiei UE este de competenţa exclusivă a Curţii de Justiţie a Uniunii.

În urma experienţei privind lista cu întrebări frecvente şi a consultărilor cu părţile interesate şi cu statele membre, s-a ajuns la punctul de vedere comun conform căruia lista cu întrebări frecvente ar putea fi înlocuită sau completată de un document de orientare mai structurat şi mai cuprinzător care să ofere o imagine de ansamblu asupra principalelor probleme legate de înţelegerea regulamentului. Cu toate acestea, un astfel de document nu ar oferi o interpretare a dispozițiilor regulamentului, întrucât, astfel cum s-a menţionat mai sus, interpretarea obligatorie a legislaţiei UE este de competenţa exclusivă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Documentul respectiv ar putea fi discutat şi elaborat cu asistenţa GET.

GET joacă un rol important în punerea în aplicare a regulamentului. Acesta a preluat atribuţiile grupului de lucru anterior, cu excepţia celor referitoare la transpunere, care nu se mai aplică regulamentului (direct aplicabil). GET discută şi face schimb de opinii cu privire la aplicarea regulamentului, colectând informaţii pentru a înţelege mai bine dificultăţile şi a oferi o interpretare comună a dispoziţiilor acestuia. Grupul este compus din reprezentanţi ai statelor membre, iar experţii părţilor interesate participă la reuniuni în calitate de observatori, după caz.

3.6. Standardizare

Articolul 19 din regulament prevede că verificările pentru determinarea compoziţiei fibroase a produselor textile sunt efectuate în conformitate cu metodele de analiză cantitativă a amestecurilor binare şi ternare de fibre textile prevăzute în anexa VIII sau cu standarde armonizate. În ceea ce priveşte posibila utilizare a unor astfel de standarde, Comisia are în vedere depunerea unei cereri de standardizare la Comitetul European pentru Standardizare (CEN). Provizoriu, cererea poate include: 

- controlul de securitate al metodelor de cuantificare (din anexa VIII şi standarde EN ISO);

- identificarea diferenţelor în ceea ce priveşte cerinţele şi posibilele acţiuni de remediere; şi

- dezvoltarea de standarde armonizate de analiză a produselor textile compuse din amestecuri binare şi ternare de fibre.

Mai multe state membre au subliniat faptul că nu există o metodă unică stabilită pentru identificarea fibrelor textile. Există opinii divergente cu privire la avantajele şi dezavantajele metodelor de identificare optice, chimice şi cu raze infraroşii a fibrelor textile.

4. DENUMIRI DE FIBRE TEXTILE NOI

4.1. Dispozițiile regulamentului

Adăugarea unei fibre textile noi în anexele la directivele anterioare privind textilele necesita o procedură de lungă durată, de la cererea iniţială privind o fibră textilă nouă şi până la adoptarea sa juridică la nivel european[17], impunând ulterior statelor membre ale UE să îşi adapteze legislaţia naţională. Aceasta a condus la o povară administrativă pentru autorităţile publice, la pierderi de venituri pentru întreprinderi şi la întârzieri în introducerea noii fibre textile pe piaţă, în special pentru întreprinderea care a dezvoltat-o. Astfel de întârzieri au fost percepute ca o constrângere, cu efecte negative asupra inovării.

În temeiul Regulamentului privind textilele, denumirile de fibre textile noi pot fi adăugate prin acte delegate ale Comisiei, care sunt direct aplicabile şi nu necesită nicio procedură de punere în aplicare de către statele membre.    

În conformitate cu articolul 5 din regulament, numai denumirile fibrelor textile enumerate în anexa I sunt utilizate pentru descrierea compoziţiei fibroase pe etichetele şi marcajele produselor textile. Anexa I stabileşte în prezent două categorii de denumiri de fibre textile: tabelul 1 include fibre naturale (elementele 1-18), cum ar fi lână, mătase, bumbac şi pânză de in, în timp ce tabelul 2 include fibre sintetice şi artificiale (elementele 19-49)[18], cum ar fi viscoză, nailon, poliester şi elastan. Fiecare denumire de fibră textilă este însoţită de o descriere.

De asemenea, Regulamentul privind textilele a introdus o nouă dispoziţie (articolul 6), conform căreia orice producător sau persoană care acţionează în numele unui producător poate solicita Comisiei adăugarea unei denumiri de fibră textilă nouă în anexa I. Cererea trebuie să includă un dosar tehnic[19] care conţine cel puţin:

- informaţii cu privire la denumirea propusă şi definiţia fibrei textile;

- metode de identificare şi de cuantificare;

- anumiţi parametri şi proprietăţi ale fibrei; şi

- procesul de producţie şi relevanţa pentru consumatori. 

Solicitantul trebuie să furnizeze serviciilor Comisiei eşantioane reprezentative din noua fibră textilă, atât pure, cât şi în amestecuri de fibre textile relevante, în vederea analizei pentru validarea și cuantificarea fibrei.

4.2. Denumiri de fibre textile noi

Trei cereri pentru adoptarea de denumiri de fibre textile noi sunt luate în considerare în scopul prezentului raport. Două cereri au fost prezentate înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului privind textilele, însă evaluarea dosarelor tehnice respective a fost finalizată atunci când regulamentul era deja aplicabil. Cu toate acestea, nivelul de informaţii din dosarele respective a fost considerat suficient pentru a permite o decizie în raport cu cerinţele stabilite de regulament.

Prima cerere a vizat „bicomponenta polipropilenă/poliamidă” şi a fost prezentată Comisiei în 2005, în conformitate cu directivele anterioare privind textilele. Denumirea a fost adăugată în lista din anexa I la Regulamentul privind textilele nou adoptat, în conformitate cu Regulamentul delegat (UE) nr. 286/2012 al Comisiei[20];

Cea de a doua cerere, pentru numele generic „triexta” (un tip de fibre de poliester), a fost prezentată Comisiei la începutul anului 2011. După examinarea dosarului tehnic, în colaborare cu GET, Comisia a considerat că cererea este admisibilă. Ulterior, s-a efectuat o analiză tehnică detaliată pentru a valida definiţia propusă, a controla proprietăţile fibrei şi a verifica parametrii pe baza cărora aceasta ar putea fi distinsă de alte fibre. Rezultatele analizei au fost prezentate şi discutate cu experţi din partea statelor membre şi a părţilor interesate şi sunt puse la dispoziţia publicului[21]. Tipul de fibră în cauză, identificat, de regulă, în documentele comerciale şi tehnice ca PTT (politrimetilen tereftalat), a fost patentat pentru prima dată în anii 1940 şi a fost pus la dispoziţie în mod comercial ca poliester. De asemenea, caracteristicile sale chimice nu diferă în mod radical de cele ale altor fibre de poliester, prin urmare, acesta poate fi desemnat ca poliester. După evaluarea finală, la sfârşitul lunii mai 2014, Comisia a informat solicitantul că fibra „triexta” nu a putut fi adăugată în lista din anexa I la regulament.

A treia cerere, pentru denumirea generică „poliacrilat”, a fost primită de către Comisie în ianuarie 2014, și anume după adoptarea regulamentului. După examinarea dosarului tehnic, s-a considerat că cererea este admisibilă. Procedura este în curs de desfăşurare şi încă nu s-a luat o decizie finală, aceasta fiind aşteptată anul viitor.

4.3. Prelucrarea cererilor privind denumirile de fibre noi

Niciuna dintre cererile menționate mai sus pentru adoptarea de denumiri de fibre textile noi nu a fost supusă întregii proceduri de evaluare prevăzute de Regulamentul privind textilele, şi anume de la cererea iniţială până la adoptarea juridică la nivel european.

Prin urmare, acestea nu oferă o bază pentru evaluarea pe deplin a eficacităţii şi eficienţei regulamentului în ceea ce privește simplificarea şi accelerarea procedurii de modificare a anexei I pentru a include denumiri de fibre textile noi. Cu toate acestea, este de aşteptat ca utilizarea unui regulament al Comisiei, mai degrabă decât a unor directive şi a procedurii de comitologie, să fi accelerat substanţial procesul de adăugare a unei denumiri de fibră textilă nouă în lista din anexa I.

În ceea ce priveşte cererile depuse începând cu anul 2011, informaţiile prezentate au îndeplinit cerinţele minime prevăzute în anexa II şi, de asemenea, solicitanţii au fost rugaţi să prezinte caracteristicile fibrelor textile la o reuniune a GET şi, dacă este cazul, să furnizeze informaţii suplimentare serviciilor Comisiei.  

În pofida experienţei limitate cu privire la noul proces pentru cererile şi adoptarea de denumiri de fibre textile noi, Comisia consideră că, pentru moment, atât procedurile, cât şi criteriile sunt echilibrate şi relevante. Cu toate acestea, fără a aduce atingere cadrului de reglementare existent, există unele posibilităţi de îmbunătăţire practică, pentru a permite, în special, o consultare mai largă a părţilor interesate.

5. CONCLUZII ŞI PERSPECTIVE

Perioada prevăzută de regulament pentru efectuarea unei evaluări a aplicării acestuia a fost limitată (2012-2014) şi insuficientă pentru a detecta toate punctele forte şi punctele slabe ale legislaţiei pentru moment.

Rezultatul general al sondajului şi al consultărilor cu experţi din partea statelor membre şi a altor părţi interesate pare să arate că regulamentul a funcţionat bine de la intrarea sa în vigoare. Acesta prevede măsuri adecvate pentru atingerea obiectivelor sale, şi anume buna funcţionare a pieţei interne, prin oferirea de informaţii exacte consumatorilor, introducerea unei flexibilităţi îmbunătăţite pentru a adapta legislaţia la schimbările tehnologice şi simplificarea cadrului de reglementare. Trecerea de la trei directive la un regulament a condus la mai puţină birocraţie şi mai multă siguranţă pentru întreprinderi şi consumatori. Aspectele practice şi legate de conformitate care ridică în continuare probleme în rândul practicienilor pot fi clarificate în diverse moduri, în special prin emiterea unor orientări tehnice. Noile dispoziții este posibil să fi condus la creşterea costurilor pentru întreprinderi, dar s-ar putea considera că acestea au fost compensate de o mai bună informare a consumatorilor.

Prin urmare, în pofida dificultăţilor practice întâmpinate în aplicarea anumitor dispoziţii din cadrul de reglementare actual, nu au fost depistate lacune majore, neconcordanţe sau poveri administrative care ar impune o modificare a regulamentului.

Având în vedere cele de mai sus şi pentru a îmbunătăţi cadrul de reglementare existent, Comisia concluzionează că ar putea fi avute în vedere următoarele aspecte:   

- emiterea unui document de orientare, pe baza actualei liste cu întrebări frecvente, pentru a clarifica diferite aspecte ale Regulamentului privind textilele;

- examinarea posibilităţilor practice de îmbunătăţire a procesului pentru tratarea cererilor privind denumirile de fibre textile noi; şi  

- luarea în considerare a unei cereri de standardizare de către organizaţiile de standardizare europene relevante, în special CEN.

De asemenea, Comisia va efectua monitorizarea continuă şi suplimentară a regulamentului cu sprijinul statelor membre şi al părţilor interesate relevante. În plus, statele membre vor fi încurajate să ia în considerare verificarea și controlul suplimentar al produselor textile în cadrul programelor lor de supraveghere a pieţei naţionale.

[1]     Regulamentul (UE) nr. 1007/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 septembrie 2011 privind denumirile fibrelor textile şi etichetarea corespunzătoare şi marcarea compoziţiei fibroase a produselor textile (JO L 272, 18.10.2011, p. 1).

[2]     Mai multe informaţii despre reuniunile GET sunt disponibile la:         http://ec.europa.eu/enterprise/sectors/textiles/documents/index_en.htm.

[3]     „Produsul textil” este definit la articolul 3 alineatul (1) litera (a) din regulament ca „orice materie primă, produs semifabricat, fabricat, semiprelucrat, prelucrat, semifinit sau finit, care este constituit exclusiv din fibre textile, oricare ar fi procedeul de amestec sau de asamblare utilizat”.

[4]     Textilele încorporate în alte produse şi care fac parte integrantă din acestea, în care se specifică compoziţia lor, trebuie să fie tratate, de asemenea, ca produse textile [articolul 2 alineatul (2) litera (d)].

[5]     Raport al Comisiei către Parlamentul European şi Consiliu privind posibile cerinţe noi de etichetare a produselor textile şi privind un studiu referitor la substanţele alergene în produse textile, COM(2013) 656 final, 25.9.2013.

[6]     Chestionarele au fost convenite între experţii statelor membre şi Comisie.

[7]     Un rezumat al răspunsurilor la chestionare este disponibil la: http://ec.europa.eu/DocsRoom/documents/5710 şi http://ec.europa.eu/DocsRoom/documents/5711.

[8]     Ţările de Jos nu au trimis o contribuţie.

[9]     O serie de cereri de informaţii au vizat aspecte în afara domeniului de aplicare a regulamentului, de exemplu etichetarea privind dimensiunea sau modul de întreţinere.

[10]    Sistemul RAPEX a fost înfiinţat în baza Directivei privind siguranţa generală a produselor (DSGP) pentru produsele de consum armonizate şi nearmonizate şi a fost extins la toate produsele armonizate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 765/2008. Toate notificările RAPEX sunt publicate săptămânal pe internet de către serviciile Comisiei la: http://ec.europa.eu/consumers/safety/rapex/index_en.htm.

[11]    Şapte state membre (Bulgaria, Franţa, Croaţia, Letonia, Lituania, Portugalia şi România) şi Norvegia.

[12]    De exemplu, Wettbewerbszentrale în Germania, un organism de observare independent şi necomercial.

[13]    Într-un stat membru, aproximativ 35 % din produsele testate au avut un conţinut incorect de fibre şi aproximativ 33 % din produsele testate au avut etichetă incorectă.

[14]    Mai multe informaţii sunt disponibile la: www.prosafe.org.

[15]    Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu şi Comitetul Economic şi Social European „O viziune asupra pieţei interne de produse industriale” [COM(2014) 25 final, 22 ianuarie 2014].

[16]    http://ec.europa.eu/enterprise/sectors/textiles/files/regulation-1007-2011-faq_en.pdf.

[17]    În cadrul sistemului anterior, noile denumiri de fibre au fost adăugate printr-o procedură de comitologie.

[18]    După primul act delegat în conformitate cu regulamentul.

[19]    Cerinţele minime privind dosarul tehnic care urmează să fie incluse în cerere sunt indicate în anexa II la regulament.

[20]    Regulamentul delegat (UE) nr. 286/2012 al Comisiei din 27 ianuarie 2012 de modificare, în vederea includerii unei noi denumiri de fibră textilă, a anexei I şi în scopul adaptării la progresul tehnic, a anexelor VIII şi IX la Regulamentul (UE) nr. 1007/2011 al Parlamentului European şi al Consiliului privind denumirile fibrelor textile şi etichetarea corespunzătoare şi marcarea compoziţiei fibroase a produselor textile (JO L 95, 31.3.2012, p. 1).

[21]    Studiul este disponibil la:             https://ec.europa.eu/jrc/sites/default/files/ptt_final_report_revision_1_v_14_03_05.pdf.