COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR Un cadru pentru politica privind clima și energia în perioada 2020-2030 /* COM/2014/015 final */
COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE
PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI
COMITETUL REGIUNILOR Un cadru pentru politica privind clima și
energia în perioada 2020-2030 1. Introducere S-au realizat multe progrese de la adoptarea
de către UE, în 2008, a primului pachet de măsuri privind clima și
energia. În prezent, UE este pe drumul cel bun pentru îndeplinirea obiectivelor
pentru 2020 privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și
sursele de energie regenerabile și a realizat îmbunătățiri
considerabile în ceea ce privește intensitatea consumului de energie,
datorită îmbunătățirii eficienței clădirilor, a
produselor, a proceselor industriale și a vehiculelor. Aceste
realizări sunt cu atât mai semnificative având în vedere că economia
europeană a crescut cu aproximativ 45 % în termeni reali față
de nivelul din 1990. Obiectivele 20/20/20 pentru emisiile de gaze cu efect de
seră, sursele regenerabile de energie și economiile de energie au
jucat un rol esențial în stimularea acestor progrese și au sprijinit
ocuparea forței de muncă, peste 4,2 milioane de persoane lucrând în
diversele sectoare ale industriei de mediu[1],
care au cunoscut o creștere continuă în timpul crizei. Caseta 1: Principalele realizări ale actualului cadru pentru politica privind energia și clima Uniunea și-a stabilit trei obiective care trebuie atinse până în 2020 în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (20 %), ponderea energiei din surse regenerabile (20 %) și îmbunătățirile în domeniul eficienței energetice (20 %). Actualele politici privind energia și clima duc la realizarea unor progrese substanțiale în vederea îndeplinirii acestor obiective 20/20/20: · în 2012, nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră a fost cu 18 % mai scăzut cu în raport cu nivelul înregistrat în 1990 și se estimează că emisiile vor scădea în continuare, atingând niveluri cu 24 % și, respectiv, cu 32 % mai reduse decât cele din 1990 până în 2020 și, respectiv, până în 2030 pe baza politicilor actuale; · ponderea energiei din surse regenerabile în raport cu consumul final de energie a crescut, ajungând la 13 % în 2012, și se estimează că va crește în continuare pentru a ajunge la 21 % în 2020 și la 24 % în 2030; · la sfârșitul anului 2012, UE instalase aproximativ 44 % din energia electrică produsă din surse regenerabile la nivel mondial (cu excepția hidroenergiei); · intensitatea energetică a economiei UE s-a redus cu 24 % în perioada 1995-2011, în timp ce îmbunătățirile realizate în sectorul industrial au fost de aproximativ 30 %; · intensitatea emisiilor de dioxid de carbon generate de economia UE a scăzut cu 28 % în perioada 1995-2010. Au avut loc, de asemenea, multe schimbări
în raport cu anul 2008. Printre acestea, cea mai evidentă constă în
impactul crizei economice și financiare care a afectat capacitatea de a
investi a statelor membre. Prețurile combustibililor fosili rămân
ridicate, ceea ce afectează în mod negativ balanța comercială a
Uniunii și costurile energiei. În 2012, cheltuielile cu importul de petrol
și gaze la nivelul UE s-au ridicat la peste 400 de miliarde EUR sau
aproximativ 3,1 % din PIB-ul Uniunii. S-a constatat o schimbare
decisivă în ceea ce privește centrul de greutate al cererii de
energie la nivel mondial, care s-a deplasat către economiile emergente, în
special China și India. În același timp, există din ce în ce mai
multe îngrijorări în rândul gospodăriilor și al utilizatorilor
industriali în legătură cu creșterea prețurilor energiei și
cu diferențele de preț în comparație cu numeroși parteneri
comerciali ai Uniunii, în special cu SUA. Piața internă a energiei
s-a dezvoltat, însă au apărut noi riscuri de fragmentare. Schema UE
de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) nu stimulează suficient
de bine investițiile în tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon,
ceea ce sporește probabilitatea ca noi politici naționale să
submineze condițiile de concurență echitabile pe care ETS își
propusese să le creeze. Deși tehnologiile pentru energia din surse
regenerabile au ajuns la maturitate și costurile au scăzut substanțial,
dezvoltarea rapidă a surselor regenerabile de energie ridică acum noi
provocări pentru sistemul energetic. Multe produse consumatoare de energie
sunt în prezent mai eficiente, iar consumatorii beneficiază de economii
reale de energie, precum și de economii de natură financiară. În același timp, impactul probabil al
influenței umane asupra schimbărilor climatice și necesitatea
realizării de reduceri substanțiale și susținute ale
emisiilor de gaze cu efect de seră pentru a limita noile modificări
ale sistemului climatic terestru au făcut obiectul unor noi
confirmări[2].
Prin urmare, acum este momentul să
reflectăm asupra acestor evoluții și a cadrului de politică
de care avem nevoie pentru 2030. În conformitate cu răspunsurile primite
de la părțile interesate în legătură cu cartea verde[3], este necesar să
se continue stimularea progreselor către o economie cu emisii scăzute
de dioxid de carbon care să ofere tuturor consumatorilor energie
competitivă, la prețuri accesibile, să creeze noi
oportunități pentru creștere și locuri de muncă și
să ofere o mai mare siguranță a aprovizionării cu energie și
reducerea dependenței de importuri la nivelul întregii Uniuni. Trebuie
să ne asumăm un angajament ambițios de reduce și mai mult
emisiile de gaze cu efect de seră, în conformitate cu abordarea care
vizează eficacitatea costurilor, descrisă în foile de parcurs pentru
2050[4], și să facem
acest lucru în timp util pentru viitoarele negocieri privind un acord internațional
în domeniul climei. Trebuie să le oferim, cât mai repede posibil,
investitorilor în tehnologiile cu emisii reduse de dioxid de carbon securitate
în materie de reglementare, pentru a stimula cercetarea, dezvoltarea și
inovarea, precum și aplicarea pe scară largă și
industrializarea lanțurilor de aprovizionare pentru noile tehnologii.
Toate acestea trebuie realizate într-un mod care să țină seama
de realitățile economice și politice existente și să
se bazeze pe experiența noastră cu actualul cadru de politică. În acest context, cadrul de politică
pentru 2030 ar trebui să se bazeze pe aplicarea integrală a
obiectivelor 20/20/20, precum și pe următoarele elemente: ·
un angajament ambițios de a reduce emisiile de
gaze cu efect de seră în conformitate cu foile de parcurs pentru 2050. Punerea
în practică a acestui angajament ar trebui să urmeze o abordare care
să asigure eficacitatea costurilor și să răspundă
provocărilor legate de accesibilitatea prețurilor, competitivitate,
securitatea aprovizionării și dezvoltare durabilă, ținând
seama, totodată, de situația economică și politică
actuală; ·
simplificarea cadrului de politică la nivel
european, îmbunătățind în același timp complementaritatea și
coerența dintre obiective și instrumente; ·
în acest cadru al UE, oferirea de flexibilitate statelor
membre pentru a defini o tranziție către emisii reduse de dioxid de
carbon care să corespundă circumstanțelor lor specifice, mixului
de energie preferat și nevoilor lor în materie de securitate
energetică și care să le permită totodată să își
mențină costurile la un nivel minim; ·
consolidarea cooperării regionale între
statele membre pentru a le ajuta să facă față
provocărilor comune în materie de energie și climă în modul cel
mai eficace din punctul de vedere al costurilor, sporind totodată
integrarea pieței și evitând denaturarea acesteia; ·
menținerea dinamismului care stă la baza
dezvoltării surselor regenerabile de energie, printr-o politică
bazată pe o abordare mai eficientă din punctul de vedere al
costurilor care să consolideze dimensiunea europeană și să
se axeze pe o integrare sporită a pieței interne a energiei și
pe o concurență nedenaturată; ·
o înțelegere clară a factorilor care
determină costurile energiei, astfel încât politicile să se bazeze pe
fapte și dovezi care să permită identificarea exactă a
aspectelor care pot fi influențate de politicile la nivel național și
la nivelul Uniunii și a celor care nu pot fi influențate de astfel
politici. Asigurarea rolului central pe care competitivitatea întreprinderilor și
accesibilitatea prețurilor energiei pentru consumatori ar trebui să
îl joace în determinarea obiectivelor cadrului și a instrumentelor de
punere în aplicare a acestuia; ·
îmbunătățirea securității
energetice, asigurând în același timp un sistem energetic competitiv și
cu emisii reduse de dioxid de carbon prin acțiuni comune, piețe
integrate, diversificarea importurilor, dezvoltarea durabilă a surselor
autohtone de energie, investiții în infrastructura necesară, economii
de energie la nivelul utilizatorilor finali și sprijinirea cercetării
și a inovării; ·
îmbunătățirea securității
investitorilor prin oferirea încă de acum a unor semnale clare cu privire
la modul în care se va schimba cadrul de politică după 2020, precum și
prin garantarea faptului că obiectivele și instrumentele existente nu
vor suferi modificări substanțiale înainte de această dată;
·
distribuirea echitabilă a eforturilor între
statele membre, ținând seama de circumstanțele și capacitățile
lor specifice. Prezenta comunicare elaborează un cadru
pentru viitoarele politici ale UE în domeniul energiei și al climei și
lansează un proces menit să asigure o înțelegere comună a
modului în care aceste politici vor evolua în viitor. 2. Elementele-cheie ale
cadrului Cartea verde a Comisiei a invitat la
exprimarea unor puncte de vedere cu privire la obiectivele în materie de
climă și energie pentru 2030 care sunt cele mai adecvate din punctul
de vedere al gamei și al structurii acestora. A existat un larg consens în
rândul părților interesate cu privire la faptul că este de dorit
să se stabilească un nou obiectiv în materie de reducere a emisiilor
de gaze cu efect de seră, însă părerile au fost împărțite
în legătură cu nivelul de ambiție al acestuia[5]. Părerile au fost,
de asemenea, împărțite în ceea ce privește necesitatea unor noi
obiective privind energia din surse regenerabile și eficiența
energetică pentru a asigura mai multe progrese în perspectiva anului 2030.
În analiza inclusă în evaluarea
impactului publicată împreună cu prezentul cadru au fost evaluate mai
multe obiective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră
(35 %, 40 % și 45 %). Aceasta a confirmat concluziile din
Perspectiva energetică 2050[6],
și anume faptul că nu există diferențe substanțiale
între costurile tranziției către emisii reduse de dioxid de carbon și
costurile care vor fi suportate în orice caz, având în vedere necesitatea de a
reînnoi un sistem energetic care devine depășit, creșterea prețurilor
combustibililor fosili și aderarea la politicile existente în domeniul
climei și al energiei. Se prefigurează, însă, o creștere
a costurilor sistemului energetic din prezent până în 2030, până la
un nivel echivalent cu aproximativ 14 % din PIB, în comparație cu
nivelul de 12,8 % din 2010. Cu toate acestea, se va realiza o tranziție
majoră de la cheltuielile cu combustibili către echipamentele
inovatoare cu o valoare adăugată ridicată, care vor stimula
investițiile în produse și servicii inovatoare, crearea de locuri de
muncă și creșterea economică și vor îmbunătăți
balanța comercială a Uniunii. Un cadru economic favorabil și o
politică industrială cu obiective precise, astfel cum au fost
prezentate în Comunicarea de însoțire pentru o renaștere
industrială[7],
ar trebui să sprijine sectorul industrial și întreprinderile în
vederea valorificării acestor oportunități. Experiența cu actualul cadru pentru 2020
indică faptul că, deși obiectivele europene și naționale
pot stimula acțiunea hotărâtă a statelor membre și creșterea
în industriile emergente, acestea nu au asigurat întotdeauna integrarea pieței,
eficiența costurilor și concurența nedenaturată. Din
evaluarea impactului reiese că un obiectiv principal de reducere a
emisiilor de gaze cu efect de seră reprezintă abordarea care
presupune cele mai reduse costuri în vederea tranziției către o
economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon, care ar trebui să
impulsioneze, ca atare, creșterea ponderii energiei din surse regenerabile
și economiile de energie în Uniune. În lumina faptelor și a experienței
cu politicile actuale, Comisia propune un nou obiectiv de reducere a emisiilor
de gaze cu efect de seră pe piața internă cu 40 %
comparativ cu nivelul din 1990, care urmează să fie împărțit
între sectorul ETS și sectoarele neincluse în sistemul ETS[8], care reprezintă
elementul central al politicii UE în domeniul energiei și al climei pentru
2030. Obiectivul pentru sectoarele din afara ETS ar fi repartizat între statele
membre (a se vedea mai jos). Acesta ar fi însoțit de un obiectiv principal
coerent de cel puțin 27 % pentru energia din surse regenerabile,
stabilit la nivel european, statele membre dispunând de flexibilitate pentru a
stabili obiective naționale. Modalitatea optimă de a realiza economii
de energie până 2030 va face obiectul unei analize detaliate în cadrul
unei revizuiri a Directivei privind eficiența energetică, ce
urmează să fie finalizată în cursul anului 2014. Flexibilitatea sporită de care dispun
statele membre va fi însoțită de un cadru de guvernanță
solid la nivel european în scopul realizării obiectivelor UE privind
energia din surse regenerabile și economiile de energie într-un mod care
să fie în concordanță cu îndeplinirea obiectivelor naționale
și europene în ceea ce privește gazele cu efect de seră, precum și
cu principiile generale ale politicii europene în domeniul energiei, inclusiv
funcționarea pieței interne a energiei și continuarea
integrării acesteia și asigurarea unui sistem energetic competitiv,
sigur și durabil. 2.1 Obiectivul privind emisiile
de gaze cu efect de seră Comisia își propune să
stabilească un obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de
seră pentru emisiile la nivelul UE cu 40 % în 2030 în comparație
cu emisiile din 1990. Este important de precizat faptul că politicile și
măsurile puse în aplicare și avute în vedere de statele membre în
ceea ce privește obligațiile actuale de reducere a emisiilor de gaze
cu efect de seră vor continua să producă efecte și
după 2020. În cazul în care sunt puse în practică integral și
produc efecte depline, aceste măsuri ar trebui să ducă la o
reducere cu 32 % a emisiilor în raport cu nivelul din 1990. Acest lucru va
necesita eforturi permanente, însă arată în același timp că
obiectivul propus pentru 2030 este realizabil. Cu toate acestea, va fi
important să se realizeze o evaluare continuă care să ia în
considerare dimensiunea internațională și să asigure
că Uniunea continuă să urmeze abordarea care presupune costurile
cele mai reduse pentru a ajunge la o economie cu emisii scăzute de dioxid
de carbon. Eforturile pentru atingerea obiectivului la
nivelul UE trebuie împărțite între ETS și ceea ce statele membre
trebuie să realizeze în mod colectiv în sectoarele din afara ETS. În 2030,
sectorul ETS ar trebui să ducă la o reducere de 43 % a emisiilor
de gaze cu efect de seră, iar sectoarele din afara ETS la o reducere de 30 %,
ambele în comparație cu nivelul din 2005. Pentru a permite realizarea
reducerii necesare a emisiilor în sectorul ETS, factorul anual cu care scade
nivelul maxim al emisiilor admise în cadrul ETS va trebui majorat de la
procentul actual de 1,74 % la 2,2 % după 2020. Eforturile colective pentru sectoarele din
afara ETS trebuie, de asemenea, să fie repartizate între statele membre în
mod corespunzător și în timp util. În prezent, distribuirea se face
în funcție de prosperitatea relativă pe baza PIB-ului pe cap de
locuitor, ceea ce duce la o gamă largă de obligații care
variază de la o reducere cu 20 % la o creștere cu 20 % a
emisiilor. În analiza care stă la baza evaluării impactului realizate
de Comisie se prevede distribuirea eforturilor între statele membre pe baza
eficacității costurilor. Analiza confirmă că atât
costurile, cât și investițiile ar fi relativ mai mari în statele
membre cu venituri mai scăzute, reducând în același timp la minim
costurile pentru Uniune în ansamblul său. Acest lucru reflectă
intensitatea relativ mai mare a emisiilor de CO2, eficiența
energetică mai scăzută, precum și capacitatea mai
redusă de a investi a acestor state. De exemplu, analiza arată
că, în țările cu un PIB sub 90 % din media UE, nivelul
estimat al investițiilor care trebuie efectuate în perioada 2021-2030 este
cu aproximativ 3 miliarde EUR pe an mai ridicat decât creșterea medie la
nivelul UE în perioada 2021-2030. Prin urmare, Comisia consideră că,
în punerea în aplicare a unui cadru pentru 2030, obiectivul de reducere a
emisiilor de gaze cu efect de seră al fiecărui stat membru ar trebui
să continue să ia în considerare acești factori de distribuție,
asigurând totodată integritatea pieței interne, de exemplu, în ceea
ce privește eficiența energetică și produsele consumatoare
de energie. Având în vedere importanța investițiilor viitoare, se
impun, de asemenea, soluții care să contribuie la îmbunătățirea
mijloacelor financiare (a se vedea mai jos). Comisia nu vede niciun interes în a propune un
„obiectiv condiționat” mai ambițios înainte de negocierile internaționale.
În cazul în care rezultatul negocierilor ar justifica un obiectiv mai ambițios
pentru Uniune, acest efort suplimentar ar putea fi contrabalansat de
deschiderea accesului la credite internaționale. 2.2 Un obiectiv la nivelul UE în
domeniul energiei din surse regenerabile Energia din surse regenerabile trebuie să
continue să joace un rol esențial în tranziția către un
sistem energetic mai competitiv, sigur și durabil. Această tranziție
nu va fi posibilă fără o pondere mult mai mare a energiei din
surse regenerabile. În măsura în care energia din surse regenerabile este
generată în cadrul UE, aceasta poate, de asemenea, să reducă
deficitul comercial al UE în materie de produse energetice, precum și
expunerea acesteia la întreruperea aprovizionării și la volatilitatea
prețurilor combustibililor fosili. De asemenea, sursele regenerabile de
energie au potențialul de a stimula dezvoltarea tehnologiilor inovatoare,
crearea de locuri de muncă în sectoarele emergente și reducerea
poluării atmosferice. Dezvoltarea rapidă a surselor
regenerabile de energie reprezintă deja o provocare, mai ales pentru
sistemul de energie electrică, dat fiind că acesta trebuie să se
adapteze la producția din ce în ce mai descentralizată și mai
variabilă (energia solară și eoliană). În pus, cea mai mare
parte a dezvoltării surselor regenerabile de energie în UE este
stimulată de scheme de sprijin naționale, care, pe de o parte, pot ține
seama de specificul național și regional, dar pe de altă parte
pot împiedica integrarea pieței și pot reduce eficiența din
punctul de vedere al costurilor. Dezvoltarea rapidă a surselor
regenerabile de energie afectează, de asemenea, competitivitatea altor
surse de energie care vor continua să fie fundamentale pentru sistemul
energetic al UE, reducând totodată stimulentele pentru investițiile
în capacitatea de producție care vor fi necesare pentru tranziția
către un sistem energetic mai competitiv, sigur și durabil (de
exemplu, ca rezervă pentru variațiile energiei din surse regenerabile).
În viitor, beneficiile energiei din surse
regenerabile trebuie valorificate într-un mod determinat, cât mai mult posibil,
de piață. Funcționarea ETS și contribuția surselor
regenerabile de energie la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră
sunt strâns legate și complementare. Un obiectiv de reducere cu 40 %
a emisiilor de gaze cu efect de seră ar trebui să încurajeze, ca
atare, o pondere mai mare a energiei din surse regenerabile în UE, de cel puțin
27 %. Prin urmare, Comisia propune ca acesta să fie obiectivul UE
pentru ponderea energiei din surse regenerabile consumate în cadrul UE. Deși
ar fi obligatoriu pentru UE, acest obiectiv nu ar avea un caracter obligatoriu
pentru statele membre individuale, ci ar fi îndeplinit prin angajamente clare
asumate chiar de statele membre, care ar trebui să fie ghidate de
necesitatea îndeplinirii colective a obiectivului stabilit la nivelul UE și
să se bazeze pe ceea ce fiecare stat membru ar trebui să realizeze în
privința obiectivelor actuale pentru 2020. Aceste noi angajamente pentru
2030 vor fi reexaminate în cadrul procesului de guvernanță descris în
secțiunea 3 și vor fi completate, dacă va fi cazul, de noi
acțiuni și instrumente ale UE pentru a asigura realizarea
obiectivului UE. Acest obiectiv la nivelul UE va stimula
continuarea investițiilor în energia din surse regenerabile, ceea ce
înseamnă, de exemplu, că ponderea energiei din surse regenerabile în
sectorul energiei electrice ar crește de la nivelul actual de 21 % la
cel puțin 45 % în 2030. Spre deosebire de cadrul actual, obiectivul
UE nu ar fi transpus în obiective naționale prin intermediul legislației
UE, oferind, astfel, statelor membre mai multă flexibilitate pentru
îndeplinirea obiectivelor naționale de reducere a emisiilor de gaze cu
efect de seră într-un mod care să asigure cea mai mare eficacitate a
costurilor, în conformitate cu circumstanțelor lor specifice, mixurile lor
de energie și capacitățile de care dispun pentru producerea de
energie din surse regenerabile. Comisia nu consideră că este oportun
să stabilească noi obiective pentru energia din surse regenerabile
sau pentru intensitatea emisiilor de gaze cu efect de seră generate de
combustibilii utilizați în sectorul transporturilor sau orice alt
subsector după 2020. Din evaluarea cu privire la modul în care emisiile
provocate de schimbarea indirectă a utilizării terenului pot fi
reduse la minim reiese clar faptul că biocarburanții de primă
generație au un rol limitat în decarbonizarea sectorului transporturilor.
De exemplu, Comisia a precizat deja că biocarburanții obținuți
din culturi alimentare nu ar trebui să beneficieze de sprijin public
după 2020[9].
Este nevoie de o serie de combustibili alternativi provenind din surse
regenerabile și de o combinație de măsuri de politică
precis orientate, adoptate pe baza Cărții albe privind transporturile
pentru a face față provocărilor din sectorul transporturilor în
perspectiva anului 2030 și ulterior. Evoluția politicilor ar trebui
să pună accentul pe îmbunătățirea eficienței
sistemului de transport, pe dezvoltarea în continuare și pe introducerea
vehiculelor electrice, pe biocarburanții de a doua și de a treia
generație și pe alți combustibili alternativi și durabili,
ca parte a unei abordări holistice și mai integrate. Acest lucru este
conform cu strategia privind combustibilii alternativi[10] și ar trebui avut
în vedere în cadrul viitoarelor reexaminări și revizuiri ale legislației
relevante pentru perioada de după 2020. Flexibilitatea mai mare de care dispun statele
membre trebuie însoțită de punerea accentului în mai mare
măsură pe necesitatea finalizării pieței interne a
energiei. Diferitele scheme de sprijin naționale trebuie raționalizate
pentru a deveni mai coerente cu piața internă și mai eficace din
punctul de vedere al costurilor, precum și pentru a oferi investitorilor o
mai mare securitate juridică. Realizarea obiectivului european privind
energia din surse regenerabile ar fi asigurată printr-un nou cadru de
guvernanță care să se bazeze pe planurile naționale privind
energia competitivă, sigură și durabilă, elaborate de
statele membre, astfel cum este descris mai jos. Unele state membre au stabilit
deja obiective ambițioase în materie de surse regenerabile de energie
pentru 2030 și ulterior, care vor duce la progrese semnificative în realizarea
obiectivului UE. Fiecare stat membru și-ar prezenta clar angajamentul
privind energia din surse regenerabile, precizând modul în care își va
respecta acest angajament ținând seama de necesitatea de a se conforma
normelor în materie de concurență și de ajutoare de stat, pentru
a evita denaturarea pieței și a asigura eficacitatea din punctul de
vedere al costurilor, astfel cum este descris în secțiunea 2.5 de mai jos. În același timp, UE și statele
membre vor trebui să își dezvolte în continuare cadrele de
politică pentru a facilita transformarea infrastructurii energetice,
astfel încât să asigure mai multe interconexiuni transfrontaliere, un
potențial mai mare de stocare și rețele inteligente de
gestionare a cererii pentru a garanta aprovizionarea cu energie într-un sistem
cu o pondere mai mare a energiei din surse regenerabile. Această abordare presupune necesitatea
unei revizuiri substanțiale a Directivei privind sursele regenerabile de
energie pentru perioada de după 2020, astfel încât UE să dispună
de mijloacele de a asigura realizarea obiectivului pentru 2030 stabilit la
nivelul UE. Va fi necesară, de asemenea, o politică
îmbunătățită privind biomasa, care să maximizeze
utilizarea eficientă a resurselor de biomasă pentru a realiza
reduceri puternice și verificabile ale emisiilor de gaze cu efect de
seră și pentru a permite concurența loială între diferiții
utilizatori de resurse de biomasă în sectorul construcțiilor, în
industria hârtiei și a pastei de hârtie, precum și în producția
de substanțe biochimice și de energie. Aceasta ar trebui să
cuprindă, de asemenea, utilizarea durabilă a terenurilor și
gestionarea durabilă a pădurilor în conformitate cu strategia UE
pentru sectorul forestier[11]
și să combată efectele schimbării indirecte a
utilizării terenului, ca și în cazul biocarburanților. 2.3 Eficiența
energetică Îmbunătățirea eficienței
energetice are o contribuție esențială la toate marile obiective
ale politicilor UE privind clima și energia: îmbunătățirea
competitivității, securitatea aprovizionării, sustenabilitatea și
trecerea la o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Importanța
acestui aspect este recunoscută printr-un consens larg la nivel politic.
Obiectivul UE în materie de eficiență energetică nu este
obligatoriu, iar progresele sunt realizate prin măsuri de politică
specifice la nivelul Uniunii și la nivel național, care vizează
inclusiv aparatele de uz casnic și industrial, vehiculele și parcul
imobiliar. În Directiva privind eficiența energetică se adoptă o
abordare mai globală a economiilor de energie în UE. Deși termenul de
transpunere a directivei este tocmai în iunie 2014 (și, deocamdată,
nu toate statele membre au pus-o în aplicare), Consiliul și Parlamentul
European au solicitat o evaluare a acesteia până la mijlocul anului 2014.
Evaluarea respectivă va examina progresele înregistrate în vederea
realizării obiectivului pentru 2020. În prezent, se preconizează
că nu se va atinge obiectivul de 20 %. După efectuarea
reexaminării, Comisia va analiza dacă este necesar să
propună modificări la Directiva privind eficiența
energetică. Deși va fi necesară pentru a stabili
cu precizie nivelul de ambiție al viitoarelor economii de energie și
al măsurilor de politică necesare pentru realizarea acestora,
reexaminarea se va întemeia pe analiza care stă la baza prezentei
comunicări, precum și pe țintele și obiectivele în ceea ce
privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și energia
din surse regenerabile. Economiile de energie ar trebui să completeze
dezvoltarea energiei din surse regenerabile de către statele membre în
cadrul planurilor acestora de a realiza reduceri ale emisiilor de gaze cu efect
de seră, care ar trebui să identifice, de asemenea, măsurile
întreprinse la nivel național în vederea îmbunătățirii
eficienței energetice. Analiza Comisiei arată că un obiectiv de
reducere cu 40 % a emisiilor de gaze cu efect de seră ar necesita un
nivel cu aproximativ 25 % mai ridicat al economiilor de energie în 2030. În unele sectoare, cum ar fi industria și
autoturismele, vor trebui continuate îmbunătățirile constatate
în ultimii ani, în timp ce în sectoare precum locuințele, celelalte moduri
de transport și echipamentele electrice, va fi nevoie de o intensificarea
semnificativă a eforturilor actuale pentru a valorifica potențialul considerabil
al acestora, care nu a fost încă exploatat. Acest lucru va necesita
investiții importante în sectorul construcțiilor (care să
ducă la costuri de funcționare mai scăzute), precum și
condiții-cadru și informații care să încurajeze
consumatorii să recurgă la produse și servicii inovatoare și
instrumente financiare adecvate care să asigure faptul că toți
consumatorii de energie beneficiază de schimbările rezultate. UE trebuie să continue să completeze
eforturile naționale prin stabilirea de standarde ambițioase la
nivelul UE în ceea ce privește eficiența energetică a instalațiilor,
a echipamentelor și a clădirilor, precum și standarde în materie
de CO2 pentru vehicule. Datorită economiilor de scară
realizate pe piața internă, aceste standarde pot aduce beneficii
producătorilor din UE și îi pot ajuta să își mențină
poziția de lider în domeniul tehnologic. Revizuirea va analiza, de asemenea, dacă
îmbunătățirea intensității energetice a economiei și
a sectoarelor economice sau economiile absolute de energie ori o combinație
a acestor două elemente reprezintă un criteriu de referință
mai adecvat pentru stabilirea unui obiectiv pentru 2030. 2.4 Reforma sistemului de
comercializare a certificatelor de emisii În 2012, Comisia a publicat un raport privind
funcționarea pieței carbonului, însoțit de mai multe opțiuni
pentru eliminarea surplusului de certificate acumulat. Surplusul a apărut
din cauza declinului activității economice în timpul crizei, a
accesului cu ușurință la credite internaționale și,
într-o mai mică măsură, a interacțiunii cu alte politici în
domeniul climei și al energiei. În 2012, Comisia a prezentat, de asemenea,
o propunere pentru ca aceasta să capete competența de a amâna
licitarea a 900 de milioane de certificate de emisii până în 2019/2020.
Parlamentul European și Consiliul au convenit asupra acestei propuneri în
decembrie 2013. Deși acesta este un pas înainte
important, surplusul structural va persista mult timp în perioada de
comercializare de după 2020 (faza 4) dacă nu sunt luate măsuri
suplimentare pentru reformarea ETS. Se preconizează că această
situație va continua să afecteze rolul ETS ca factor determinant
neutru din punct de vedere tehnologic, eficace din punctul de vedere al
costurilor și aplicabil la nivelul întregii UE pentru stimularea investițiilor
în tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon. În răspunsurile la
Cartea verde a Comisiei, părțile interesate au susținut,
printr-un consens larg, faptul că ETS ar trebui să rămână
instrumentul central pentru realizarea tranziției către o economie cu
emisii reduse de dioxid de carbon. Pentru a asigura eficacitatea ETS în
promovarea investițiilor în tehnologii cu emisii scăzute de dioxid de
carbon la cel mai redus cost pentru societate, este necesar să se ia din
timp o decizie pentru a face din sistemul ETS un instrument mai solid. În
opinia Comisiei, acest lucru se poate realiza cel mai bine prin crearea unei
rezerve pentru stabilitatea pieței la începutul fazei 4 în 2021. O
propunere legislativă este prezentată în paralel cu prezenta
comunicare[12].
Rezerva pentru stabilitatea pieței ar oferi o ajustare automată, în
sus sau în jos, a certificatelor de emisii scoase la licitație, pe baza
unui set de reguli predefinite, îmbunătățind totodată
reziliența la șocurile pieței și sporind stabilitatea pieței.
Aceasta nu ar include niciun element de regularizare discreționară a
ofertei. Rezerva ar constitui, de asemenea, un instrument flexibil de creștere
a ofertei de certificate de emisii în cazul unei creșteri bruște și
temporare a cererii, reducând astfel impactul asupra industriei și asupra
sectoarelor expuse riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon. Dat fiind că rezerva de stabilitate ar
începe să funcționeze numai în 2021, sunt necesare dispoziții
specifice pentru a face față unui eventual vârf al cererii care ar
putea surveni în 2020 din cauza revenirii certificatelor acumulate târziu în
cea de a treia perioadă de comercializare, precum și a altor efecte
legate de tranziția dintre perioadele de comercializare. 2.5 Asigurarea concurenței
pe piețele integrate Finalizarea pieței interne a energiei,
atât pentru electricitate, cât și pentru gaze, rămâne o prioritate
urgentă pentru Comisie. O piață internă a energiei
integrată și competitivă oferă mediul și semnalele în
materie de costuri care sunt necesare pentru realizarea obiectivelor politicii
energetice într-un mod care să asigure eficiența din punctul de
vedere al costurilor. Comisia a adoptat, recent, orientări
privind intervenția publică pe piețele energiei electrice în scopul
reducerii la minimum a efectelor de denaturare[13].
Orientările privind ajutorul de stat în domeniul energiei și al
mediului trebuie să evolueze, de asemenea, pentru a promova abordări
mai bine orientate către piață, care să reflecte evoluția
structurii costurilor tehnologiilor energetice și creșterea
competitivității pe piața internă. Astfel, subvențiile
pentru tehnologiile energetice care au ajuns deja în faza de maturitate,
inclusiv cele pentru energia din surse regenerabile, ar trebui eliminate treptat
în perioada 2020-2030. Subvențiile pentru tehnologiile noi, care încă
nu au ajuns în faza de maturitate, dar au un potențial considerabil de a
contribui, într-un mod eficace din punctul de vedere al costurilor, la volumele
de energie din surse regenerabile, ar fi în continuare autorizate. În prezent,
Comisia efectuează o consultare în legătură cu revizuirea
Orientărilor privind ajutorul de stat pentru mediu și energie pentru
perioada până în 2020[14]. Piața internă a energiei a
contribuit la menținerea sub control a prețului angro al energiei (în
special pentru energia electrică) în ultimii cinci ani, în comparație
cu creșterea costurilor subiacente pentru combustibilii fosili. Creșterea
cantității de energie electrică produsă din energie
eoliană și solară a exercitat, de asemenea, o presiune
către scăderea prețurilor angro, în special în regiunile în care
ponderea acestor surse regenerabile de energie este semnificativă,
contribuind totodată la creșterea prețurilor pe piața cu
amănuntul din cauza repercutării costurilor schemelor de sprijin
asupra consumatorilor. În plus, segmentul de comercializare cu amănuntul
este caracterizat de niveluri ridicate de concentrare a pieței și de
reglementare a prețurilor în majoritatea statelor membre, ceea ce
limitează efectiv concurența și posibilitățile de
alegere ale consumatorilor. Distribuția de gaz și de energie
electrică reprezintă, de asemenea, un monopol natural, iar
concesiunile trebuie să fie atribuite în mod nediscriminatoriu și
competitiv. Un nivel ridicat al concurenței în cadrul
pieței interne a energiei va fi esențial pentru realizarea de
progrese în vederea atingerii tuturor obiectivelor de politică
energetică ale Uniunii pentru orizontul de timp 2030. Acesta va oferi
instrumentele-cheie pentru limitarea prețurilor energiei pentru
întreprinderi și gospodării. O piață a energiei pe deplin
integrată și competitivă ar putea genera economii de costuri
cuprinse între 40 și 70 de miliarde EUR până în 2030, în comparație
cu situația actuală. Piețele de comercializare cu
amănuntul, atât a energiei electrice, cât și a gazului, trebuie
să devină mai dinamice și mai competitive pentru le permite
consumatorilor să profite pe deplin de dereglementarea pieței
energetice. Consumatorii trebuie să poată controla datele privind consumul
și să aibă libertatea de a-și alege furnizorii de servicii
energetice sau de a produce singuri energie durabilă. Comisia va continua
să monitorizeze concentrarea piețelor de comercializare cu ridicata și
cu amănuntul a energiei electrice și a gazului și să
asigure un control eficace în domeniul antitrust și al concentrărilor
economice. . . . Caseta 2: Modificările mediei ponderate a prețurilor cu amănuntul la nivelul UE pentru energie electrică pentru gospodăriile populației și consumatorii industriali în perioada 2008-2012 Prețurile gazului și energiei electrice (incluzând taxele și impozitele) pentru consumatorii industriali au crescut cu 3,3 % și, respectiv, cu 15 % în perioada 2008-2012, în timp ce prețurile pentru gospodăriile populației au crescut cu 13,6 % și, respectiv, cu 18 %. Surse: Eurostat. Sunt incluse impozitele în cazul gospodăriilor populației; sunt excluse TVA-ul și alte taxe deductibile în cazul consumatorilor industriali; alte scutiri pentru sectorul industrial nu sunt incluse (nu sunt disponibile). Taxele și impozitele reprezintă aproximativ 30 % din prețurile finale ale energiei electrice pentru gospodăriile populației (procent în creștere de la 26 % în 2008) și aproximativ 18 % pentru consumatorii industriali. Componenta de taxe și impozite a costurilor cu energia electrică suportate de sectorul industrial a crescut cu 127 % în perioada vizată, exprimată ca medie ponderată la nivelul UE. (Deși nu sunt disponibile date naționale coerente, mai multe state membre acordă scutiri importante de la plata taxelor și a impozitelor). Costurile subiacente ale energiei au rămas relativ stabile, reprezentând aproximativ jumătate din totalul facturii de energie electrică a gospodăriilor și a utilizatorilor industriali, în timp ce costurile subiacente de rețea reprezintă restul facturii de energie electrică. Se observă diferențe substanțiale între statele membre pentru fiecare dintre diversele componente ale costurilor cu energia electrică, ceea ce reprezintă o provocare pentru piața internă a energiei. De exemplu, în 2012, contribuția taxelor și a impozitelor la prețurile energiei electrice pentru gospodării a variat între 5 % și 56 %. 2.6 Energie competitivă și
la prețuri accesibile pentru toți consumatorii Energia este importantă pentru
competitivitatea economiilor statelor membre, întrucât afectează costurile
de producție ale industriilor și serviciilor, precum și puterea
de cumpărare a gospodăriilor. În ultimii ani, a crescut diferența
în ceea ce privește prețul energiei dintre UE și numeroși
parteneri economici mari ai acesteia. Disponibilitatea gazelor de șist în
SUA a dus la o scădere considerabilă a prețurilor gazului
natural în această țară, precum și a prețurilor
energiei electrice produse pe baza gazului natural. Diferențele de preț
față de țări precum China și Coreea nu sunt în creștere,
însă există în continuare dezavantaje comparative. Aceste diferențe
între prețurile energiei pot reduce nivelurile producției și
investițiilor și pot modifica structura comerțului mondial
dacă nu sunt compensate de o îmbunătățire a eficienței
energetice. Acest risc este mai mare în special pentru
sectoarele industriale în care ponderea costurilor cu energia este mare și
care sunt expuse concurenței internaționale. În același timp,
industria prelucrătoare din UE prezintă un cost operațional cu
energia scăzut atât în raport cu producția, cât și în raport cu
valoarea adăugată. Acest lucru se datorează, în principal,
nivelului scăzut al intensității energetice pentru producția
industrială, precum și concentrării pe produse cu o valoare
adăugată mai ridicată. Industriile prelucrătoare au reacționat
la creșterile prețurilor energiei prin îmbunătățiri
susținute ale intensității energetice, menținându-și
astfel o poziție relativ favorabilă. Cu toate acestea, începând din
2005, s-a realizat o restructurare către sectoarele în care costurile cu
energia sunt mai reduse. În ceea ce privește poziția relativă a
UE în raport cu SUA, deși SUA și-a îmbunătățit balanța
comercială în domeniul energiei, nu s-a produs încă nicio schimbare
importantă în ceea ce privește balanța comercială UE-SUA la
nivelul mărfurilor și nici în ceea ce privește structura
globală a industriilor producătoare. Acest lucru nu ar trebui
interpretat în sensul că nu pot apărea efecte ca urmare a unui
decalaj din ce în ce mai mare între prețurile energiei, având în vedere,
în special, posibilitatea ca îmbunătățirile eficienței
energetice să cunoască o încetinire. Analizele prețurilor și costurilor
energiei (publicate împreună cu prezenta comunicare)[15] arată că
impactul asupra competitivității relative a UE care poate fi atribuit
direct creșterii prețurilor energiei și prețului carbonului
în cadrul ETS este limitat, datorită îmbunătățirii eficienței
energetice. Cu toate acestea, impactul variază de la un sector la altul,
iar efectele indirecte, cum ar fi creșterea costurilor cu energia
electrică, au avut un impact asupra utilizatorilor intensivi de energie
electrică, precum producătorii de aluminiu. Politicile actuale menite
să împiedice relocarea emisiilor de dioxid de carbon, cum ar fi alocarea
cu titlu gratuit a unor certificate de emisii în cadrul ETS, au avut, de
asemenea, succes. Toate scenariile viitoare indică faptul că va
exista o presiune către creșterea costurilor energiei în UE, care se
explică, nu în ultimul rând, prin necesitatea înlocuirii infrastructurii
învechite, tendințele de creștere a prețurilor combustibililor
fosili, punerea în aplicare a politicilor existente în domeniul climei și
energiei și impactul eventual al creșterii prețului carbonului. Prin urmare, este prudent să se mențină
cadrul de politică existent pentru sectoarele industriale cele mai expuse
riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon până la sfârșitul
perioadei de comercializare în etapa 3. Comisia intenționează să
prezinte, în consecință, un proiect de decizie pentru revizuirea
listei privind riscul de relocare a emisiilor de dioxid de carbon în atenția
comitetului de reglementare competent, care să mențină
criteriile actuale și ipotezele existente. Acest lucru ar garanta
continuitatea în ceea ce privește componența listei. Atât timp cât
celelalte mari economii nu depun eforturi similare, vor fi necesare, și
după 2020, politici similare (inclusiv un sistem îmbunătățit
de alocare cu titlu gratuit de certificate de emisii cu obiective mai bine
stabilite) pentru a asigura competitivitatea industriilor din UE care sunt mari
consumatoare de energie. Comisia va continua să monitorizeze punerea în
aplicare a normelor existente în materie de relocare a emisiilor de dioxid de
carbon, precum și a altor măsuri relevante pentru punerea în aplicare
a acestui cadru, pentru a ține seama de situația economică
generală și de progresele realizate în cadrul negocierilor internaționale
privind clima. 2.7 Promovarea securității
aprovizionării cu energie Securitatea aprovizionării cu energie
presupune garantarea aprovizionării continue și adecvate cu energie
din toate sursele și către toți utilizatorii. Pentru
combustibilii fosili, Agenția Internațională a Energiei
estimează o creștere a dependenței UE de importurile de petrol
de la nivelul actual de aproximativ 80 % la peste 90 % până în
2035. În mod similar, se preconizează că dependența de
importurile de gaz va crește de la 60 % la peste 80 %. Creșterea
cererii de energie la nivel mondial și concurența insuficientă
de pe piețele europene ale energiei au susținut prețuri ridicate
la produsele de bază. În 2012, cheltuielile Europei cu importurile de
petrol și gaz s-au ridicat la peste 400 de miliarde EUR, reprezentând
aproximativ 3,1 % din PIB-ul UE, în comparație cu aproximativ 180 de
miliarde EUR, în medie, în perioada 1990-2011. Acest lucru sporește
vulnerabilitatea UE la șocurile care afectează aprovizionarea și
prețurile energiei. Politicile menite să îmbunătățească
securitatea aprovizionării în Uniune trebuie să urmeze o abordare
structurată pe trei axe. În primul rând, scăderea producției de
petrol și gaz din UE impune necesitatea exploatării de noi surse
autohtone de energie durabilă. Contribuțiile în acest sens pot veni
din surse regenerabile de energie, din rezerve interne de combustibili fosili
convenționali și neconvenționali (în principal gaze naturale) și
din sectorul nuclear, în funcție de preferințele statelor membre în
ceea ce privește mixul lor de energie și în cadrul unei piețe
integrate cu o concurență nedenaturată. În cazul surselor
autohtone, exploatarea acestora trebuie să respecte cadrul legislației
existente la nivelul Uniunii și angajamentele internaționale, cum ar
fi cele adoptate în cadrul G20 pentru eliminarea treptată a subvențiilor
pentru combustibilii fosili. Comisia a instituit un cadru privind exploatarea
gazelor de șist în condiții de siguranță și de
securitate pentru mediu[16],
care însoțește prezenta comunicare. În al doilea rând, statele membre trebuie
să acționeze în mod colectiv pentru a-și diversifica țările
și rutele de aprovizionare în ceea ce privește importurile de
combustibili fosili. Trebuie consolidată, de asemenea, concurența pe
piețele energiei prin sporirea liberalizării, prin finalizarea pieței
interne a energiei și prin dezvoltarea infrastructurii de transport al
energiei, inclusiv a conductelor de interconectare transfrontaliere, care ar
putea reprezenta măsuri mai eficiente pentru asigurarea securității
aprovizionării decât sprijinul pentru capacitatea de producție
internă. Proiectele de interes comun asupra cărora s-a convenit în
temeiul Regulamentului privind infrastructurile energetice ar trebui să
aibă drept rezultat faptul că majoritatea statelor membre vor ajunge
la nivelul de 10 % al conductelor de interconectare din capacitatea de
producție instalată, astfel cum s-a stabilit în 2002. În al treilea rând, trebuie depuse mai multe
eforturi pentru a îmbunătăți intensitatea energetică a
economiei într-un mod eficace din punctul de vedere al costurilor și
pentru a genera economii de energie prin îmbunătățirea performanței
energetice a clădirilor, a produselor și a proceselor. Revizuirea în
2014 a politicilor privind economiile de energie va oferi o mai mare claritate cu
privire la viitoarele acțiuni și obiective în acest domeniu. 3. Guvernanța
europeană pentru cadrul 2030 3.1 Planuri naționale pentru
o energie competitivă, sigură și durabilă Deși statele membre au nevoie de
flexibilitate pentru a alege politicile care corespund cel mai bine mixului de
energie și preferințele lor naționale, această
flexibilitate trebuie să fie compatibilă cu sporirea integrării
pieței, consolidarea concurenței și realizarea obiectivelor
privind clima și energia stabilite la nivelul Uniunii. Comisia consideră că este necesar
să se simplifice și să se raționalizeze procesele,
deocamdată separate, pentru raportarea cu privire la sursele regenerabile
de energie, eficiența energetică și reducerea emisiilor de gaze
cu efect de seră pentru perioada de după 2020 și să se
instituie un proces consolidat de guvernanță cu statele membre.
Îndeplinirea obiectivelor relevante ar fi asigurată printr-o combinație
de măsuri la nivelul Uniunii și la nivel național, astfel cum
sunt descrise de statele membre în planurile lor naționale pentru o
energie competitivă, sigură și durabilă. Aceste planuri: –
ar asigura îndeplinirea obiectivelor de
politică ale UE în materie de climă și energie; –
ar oferi o mai mare coerență a
abordărilor statelor membre; –
ar promova o mai mare integrare a pieței și
o concurență sporită; –
ar oferi investitorilor siguranță pentru
perioada de după 2020. Aceste planuri ar trebui să
stabilească o abordare clară pentru atingerea obiectivelor naționale
privind emisiile de gaze cu efect de seră în sectoarele din afara ETS,
energia din surse regenerabile, economiile de energie, securitatea
energetică, cercetarea și inovarea, precum și alte alegeri
importante, cum ar fi energia nucleară, gazele de șist, captarea și
stocarea dioxidului de carbon. Scopul explicit al acestora ar trebui să
fie sporirea securității pentru investitori și
îmbunătățirea transparenței, consolidarea coerenței,
precum și a coordonării și a supravegherii UE, inclusiv prin
evaluarea acestor planuri în raport cu obiectivele Uniunii privind clima și
energia, și înregistrarea de progrese în vederea îndeplinirii obiectivelor
pieței interne a energiei și în raport cu orientările privind
ajutorul de stat. S-ar impune necesitatea unei structuri de guvernanță
clare, cu un proces iterativ condus de Comisie, care să evalueze planurile
statelor membre în ceea ce privește aceste aspecte comune și să
formuleze recomandări, dacă este cazul. Trei etape pot fi avute în vedere pentru
punerea în aplicare a acestui proces. Etapa 1: Comisia
va elabora orientări detaliate privind funcționarea noului proces de
guvernanță și, mai ales, conținutul planurilor naționale. Va fi important să se definească
sfera de aplicare și obiectivele acestor planuri, precum și condițiile-cadru
în care acestea ar trebui să fie puse în practică. Conținutul
lor ar trebui să acopere aspectele importante pentru un sistem energetic
competitiv, sigur și durabil și să demonstreze contribuția
pe care o aduc la îndeplinirea obiectivelor în domeniul climei și energiei
la nivelul UE. În special, planurile ar trebui să descrie modul în care un
stat membru intenționează să realizeze reducerile necesare ale
emisiilor de gaze cu efect de seră și să indice cantitatea de
energie din surse regenerabile și economiile de energie pe care statul
membru intenționează să le obțină în 2030, ținând
seama de legislația și de politicile existente la nivelul Uniunii. În
plus, planurile ar trebui să descrie politicile care afectează mixul
de energie la nivel național, cum ar fi construirea de noi centrale
nucleare, dezvoltarea activităților de captare și stocare a
dioxidului de carbon, trecerea la combustibili cu o intensitate mai mică a
emisiilor de dioxid de carbon, dezvoltarea surselor autohtone de energie,
planurile privind infrastructura, cum ar fi noile conducte de interconectare,
sistemele naționale de impozitare și de sprijin care au un efect
direct sau indirect în domeniu, dezvoltarea de rețele inteligente etc. Etapa 2:
Pregătirea planurilor statelor membre printr-un proces iterativ. Consultarea cu țările învecinate ar
trebui să fie un element-cheie în elaborarea planurilor. Ar trebui
promovate abordările regionale (bazate, de exemplu, pe grupuri regionale
de energie electrică), dat fiind că acestea vor contribui la o mai mare
integrare a pieței în urma unor decizii comune privind dezvoltarea
surselor regenerabile de energie, piețele de echilibrare, adecvarea
capacității de producție și construirea de conducte de
interconectare. Cooperarea dintre statele membre va îmbunătăți,
de asemenea, eficacitatea investițiilor din punctul de vedere al
costurilor și va consolida stabilitatea rețelelor. Etapa 3: Evaluarea
planurilor și a angajamentelor statelor membre. În a treia etapă, Comisia va efectua o
revizuire a planurilor naționale pentru a evalua dacă acțiunile și
angajamentele statelor membre sunt suficiente pentru realizarea obiectivelor
Uniunii în materie de climă și energie. În cazul în care planul este
considerat insuficient, va avea loc un proces iterativ mai aprofundat cu statul
membru în cauză în vederea consolidării conținutului planului. În general, Comisia consideră că
planurile naționale ar trebui să fie operaționale cu mult
înainte de 2020, pentru a orienta, în timp util, acțiunile statelor membre
pentru perioada 2020-2030 și pentru a încuraja investițiile. Ar
trebui, de asemenea, să se ia în considerare actualizarea planurilor naționale
cel puțin o dată în perioada de până în 2030, pentru a ține
seama de schimbările de situație, dar și de așteptările
legitime ale investitorilor. Deși vor exista legături și
complementarități clare între acest proces de guvernanță și
politicile naționale raportate în cadrul semestrului european, Comisia
consideră că, în ciuda caracterului lor complementar, cele două
procese ar trebui să fie gestionate separat, având în vedere natura
diferită și specifică a domeniilor energiei și climei și
periodicitatea diferită a celor două procese. S-ar putea să fie
necesar ca structura de guvernanță să fie stabilită,
ulterior, prin legislație, în cazul în care abordarea bazată pe
cooperare avută în vedere nu se va dovedi eficace. Comisia va elabora
propuneri privind o astfel de structură de guvernanță, ținând
seama de punctele de vedere exprimate de Parlamentul European, statele membre și
părțile interesate. 3.2 Indicatori și obiective
pentru o energie competitivă, sigură și durabilă În timp ce o pondere mai mare a surselor
regenerabile de energie și un sistem energetic mai eficient vor contribui
deopotrivă la competitivitate și la securitatea aprovizionării
cu energie (pe lângă impactul lor pozitiv asupra emisiilor de gaze cu
efect de seră și a emisiilor poluante), acestea nu sunt, în sine,
suficiente pentru a garanta realizarea de progrese suficiente în vederea
îndeplinirii tuturor aspectelor proprii acestor obiective în perspectiva anului
2030. Este necesară o monitorizare sistematică pe baza unor
indicatori-cheie pentru a evalua progresele realizate în timp și pentru a
oferi informațiile necesare oricărei intervenții de
politică viitoare. Acești indicatori ar cuprinde următoarele: ·
diferențele prețurilor energiei între UE și
principalii săi parteneri comerciali, stabilite pe baza raportului privind
prețurile și costurile energiei; ·
diversificarea importurilor de energie și
ponderea surselor autohtone de energie utilizate în consumul de energie în
perioada până în 2030 ar trebui să fie, de asemenea, monitorizate; ·
dezvoltarea pe scară largă a rețelelor
inteligente și a interconexiunilor între statele membre, cu un caracter
urgent mai ales în statele care sunt cel mai departe de îndeplinirea
obiectivului convenit, potrivit căruia statele membre trebuie să
asigure un nivel de interconectare a rețelelor electrice cel puțin
echivalent cu 10 % din capacitatea lor de producție instalată; ·
cuplarea piețelor energetice din cadrul UE, pe
baza liberalizării piețelor gazului și energiei electrice
realizate deja în temeiul legislației UE; ·
concurența și concentrarea pe piețele
de energie la nivel național și în regiunile în care cuplarea funcționează
la nivelul comerțului cu ridicata; ·
inovarea tehnologică (cheltuieli cu C&D,
brevete europene, poziția competitivă în materie de tehnologii în
comparație cu țările terțe). Comisia va prezenta rapoarte periodice privind
acești indicatori și, dacă va fi cazul, va propune măsuri
de însoțire în acest sens. 4. Politicile complementare
cheie 4.1 Transporturi Cartea albă privind transporturile[17] a stabilit un obiectiv
de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul
transporturilor cu 60 % până în 2050 în comparație cu nivelul
din 1990 și cu aproximativ 20 % până în 2030, în comparație
cu emisiile înregistrate în 2008. Emisiile de gaze cu efect de seră au
crescut cu 33 % în perioada 1990-2007, însă au scăzut de atunci
ca urmare a prețurilor ridicate ale petrolului, a eficienței sporite
a autoturismelor și a creșterii mai lente a mobilității. Se
preconizează că această tendință va continua până
în 2020, dar va fi nevoie de mai multe eforturi după 2020 pentru a atinge
obiectivele stabilite în Cartea albă. Pentru reducerea în continuare a emisiilor
provenite din sectorul transporturilor va fi nevoie de o transformare
treptată a întregului sistem de transport pentru a se asigura o integrare
mai bună între modurile de transport, exploatarea în mai mare
măsură a soluțiilor alternative de transport nerutiere,
gestionarea îmbunătățită a fluxurilor de trafic prin
sisteme de transport inteligente, precum și consolidarea inovării în
domeniul noilor tehnologii de propulsie și de navigație și al
combustibililor alternativi și utilizarea pe scară largă a acestor
tehnologii. Această transformare trebuie să fie susținută
de proiectarea modernă și coerentă a infrastructurii și de
aplicarea unor tarife mai inteligente pentru utilizarea infrastructurii.
Statele membre ar trebui, de asemenea, să analizeze modul în care taxele
aplicate combustibililor și vehiculelor pot fi utilizate pentru a sprijini
reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul transporturilor,
în conformitate cu propunerea Comisiei privind impozitarea produselor
energetice[18]. Pe plan internațional, UE ar trebui
să participe în mod activ în cadrul Organizației Aviației Civile
Internaționale în scopul de a crea, până în 2016, un mecanism mondial
bazat pe piață în sectorul aviației care să fie funcțional
începând din 2020. În ceea ce privește emisiile provenite din
activități maritime, Comisia va pune în aplicare strategia sa de
integrare a acestui sector în politicile UE privind reducerea emisiilor de gaze
cu efect de seră[19]
și va colabora cu Organizația Maritimă Internațională
în vederea adoptării unei abordări la nivel mondial pentru realizarea
reducerilor necesare ale emisiilor prin cele mai adecvate măsuri. 4.2 Agricultura și
utilizarea terenurilor Sectoarele agriculturii, schimbării
destinației terenurilor și silviculturii acoperă mai multe
obiective, cum ar fi producția de alimente, furaje, materii prime și
energie, îmbunătățirea calității mediului și
contribuirea la atenuarea efectelor schimbărilor climatice și la
adaptarea la acestea. Aceste sectoare luate în
considerare în ansamblul lor contribuie atât la emiterea, cât și la absorbția
gazelor cu efect de seră din atmosferă. De
exemplu, emisiile sunt asociate cu producția de animale și cu
utilizarea de îngrășăminte, în timp ce administrarea pășunilor
sau măsurile agroforestiere pot absorbi CO2 din atmosferă.
În prezent, aceste emisii și
absorbții sunt abordate în diferite părți ale politicii UE în
domeniul climei. Celelalte emisii decât cele de CO2 provenite din
agricultură fac obiectul Deciziei privind partajarea eforturilor, în timp
ce emisiile de CO2 și absorbția acestora legate de
utilizarea terenurilor și de silvicultură sunt excluse din obiectivul
de reducere stabilit în cadrul UE, dar sunt luate în considerare în cadrul
angajamentelor internaționale. Pentru a se asigura că toate sectoarele
contribuie într-un mod eficace din punctul de vedere al costurilor la
eforturile de atenuare, agricultura, utilizarea terenurilor, schimbarea destinației
terenurilor și silvicultura ar trebui să fie incluse în obiectivul de
reducere a gazelor cu efect de seră pentru 2030. Se va efectua o
analiză mai aprofundată pentru a evalua potențialul de atenuare
a efectelor schimbărilor climatice și abordarea cea mai adecvată
în materie de politici, care ar putea consta, de exemplu, într-o viitoare
decizie privind partajarea eforturilor care să reglementeze emisiile de
gaze cu efect de seră neincluse în ETS sau un pilon separat sau o combinație
a acestor două măsuri. Măsurile de politică însoțitoare
ar trebui, de asemenea, să se bazeze pe experiențele de „ecologizare”
din cadrul politicii agricole comune și să asigure coerența cu
alte politici ale Uniunii. 4.3 Captarea și stocarea
dioxidului de carbon (CSC) Emisiile de gaze cu efect de seră
provenite din sectoarele industriale ale UE mari consumatoare de energie și
cu emisii ridicate de dioxid de carbon trebuie reduse în mod semnificativ
pentru a fi compatibile cu obiectivul pe termen lung al UE în materie de gaze
cu efect de seră. Dat fiind că se ating limitele teoretice ale
eficienței și că emisiile tehnologice sunt inevitabile în unele
sectoare, tehnologia CSC ar putea fi singura opțiune disponibilă
pentru reducerea emisiilor directe provenite din procesele industriale cu
amploarea necesară pe termen lung. Intensificarea eforturilor în materie
de C&D și demonstrarea la nivel comercial a tehnologiei CSC sunt, prin
urmare, esențiale în următorii zece ani pentru ca această
tehnologie să poată fi implementată în orizontul de timp 2030. Va
fi nevoie de un cadru favorabil la nivelul UE care să se bazeze pe
continuarea și consolidarea utilizării veniturilor provenite din
licitații. În sectorul energiei electrice, CSC ar putea
fi o tehnologie esențială pentru generarea energiei electrice pe
bază de combustibili fosili, oferind atât capacitate de producție la
sarcina de bază, cât și capacitate de echilibrare, într-un sistem
electroenergetic în care ponderea energiei variabile din surse regenerabile
este din ce în ce mai mare. Statele membre care au rezerve de combustibili
fosili și/sau o pondere mare a combustibililor fosili în mixul lor de
energie ar trebui să sprijine CSC în etapa de precomercializare pentru a
reduce costurile și a permite lansarea comercială a acestei
tehnologii până la mijlocul următorului deceniu. În acest sens,
trebuie să se dezvolte o infrastructură adecvată de stocare și
transport de CO2, care ar putea beneficia de finanțare din
partea UE, de exemplu prin Mecanismul pentru interconectarea Europei și
orice eventual succesor al acestuia. 4.4 Inovare și finanțare Conform cadrului pentru 2020, Planul strategic
privind tehnologiile energetice (Planul SET) a dus la o creștere a investițiilor
în C&D în întreaga Uniune cuprinsă între 3,2 și 5,4 miliarde EUR
pe an și evoluează către o foaie de parcurs unică și
integrată care să orienteze investițiile viitoare. Pentru
perioada 2014-2020, Uniunea își majorează progresiv investițiile
în cercetare și dezvoltare în domeniul energiei și climei, iar în
cadrul noului program de cercetare și inovare al Uniunii, „Orizont 2020”,
aproape 6 miliarde EUR vor fi destinate eficienței energetice,
tehnologiilor sigure, ecologice și cu emisii reduse de dioxid de carbon și
orașelor și comunităților inteligente. Vor fi disponibile,
de asemenea, fonduri suplimentare pentru instrumentele financiare,
parteneriatele public-privat și proiectele IMM-urilor. Cu toate acestea,
UE va trebui să își intensifice eforturile în ceea ce privește
politica de cercetare și inovare pentru a sprijini cadrul în domeniul
climei și energiei după 2020. Pe baza progreselor realizate în cadrul
actualului Plan SET, ar trebui să înceapă deja un proces de reflecție
care să determine cele mai bune modalități de a realiza aceste
obiective și prioritățile în acest sens. Ar trebui să se
pună accentul, în special, pe accelerarea reducerii costurilor și pe
intrarea pe piață a tehnologiilor cu emisii reduse de dioxid de
carbon (sursele regenerabile de energie, eficiența energetică și
procesele industriale cu emisii scăzute de dioxid de carbon într-o serie
de sectoare). În acest scop, eforturile ar trebui să se concentreze pe
intensificarea investițiilor în proiecte demonstrative pe scară
largă, pe stimularea cererii de tehnologii inovatoare și pe
asigurarea cadrelor de reglementare adecvate pe întreaga piață
unică. Există dovezi care arată că se preconizează
reduceri ale costurilor cuprinse între 30 și 80 % pe măsură
ce noile tehnologii energetice intră în faza de maturitate. Aceste
activități ar putea implica utilizarea veniturilor obținute prin
ETS pentru a finanța proiecte demonstrative ale tehnologiilor cu emisii
reduse de dioxid de carbon, care să vizeze, de exemplu, sursele
regenerabile de energie și eficiența energetică, precum și
mobilizarea unor investiții private mai mari prin intermediul Băncii
Europene de Investiții. Foile de parcurs naționale pentru trecerea la
o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon care au fost elaborate de
sectoarele industriale au arătat clar necesitatea dezvoltării unor
procese industriale inovatoare cu emisii reduse de dioxid de carbon și a
demonstrării acestora pe scară largă, precum și a unor noi
produse cu o valoare adăugată ridicată și cu emisii
scăzute de dioxid de carbon. În conformitate cu politicile Uniunii în
domeniile inovării și industriei, ideea unui sistem extins NER300 va
fi, prin urmare, analizată ca mijloc de a direcționa veniturile ETS
către demonstrarea tehnologiilor inovatoare cu emisii reduse de dioxid de
carbon în sectoarele industriale și de producție a energiei
electrice. O parte din veniturile din licitații ar putea fi, de asemenea,
utilizate pentru a încuraja noi măsuri de reducere a emisiilor de gaze cu
efect de seră, de exemplu, prin consolidarea convergenței și a
coerenței sistemelor naționale de stimulente pentru energia din surse
regenerabile, pentru extinderea interconexiunilor și pentru dezvoltarea de
rețele inteligente, care să pună accentul pe statele membre cu o
capacitate mai redusă de a investi. Este clar că statele membre
beneficiază de numeroase oportunități în cadrul noilor programe
convenite la nivelul Uniunii pentru promovarea energiei din surse regenerabile și
pentru îmbunătățirea nivelurilor minime de eficiență
energetică. În perioada 2014–2020, UE pune la dispoziție finanțare
prin intermediul fondurilor structurale și de investiții europene, în
cadrul cărora suma minimă de 23 de miliarde EUR a fost alocată
pentru obiectivul tematic „Tranziția către o economie cu emisii
scăzute de dioxid de carbon”. Aceasta reprezintă o creștere
semnificativă a sprijinului acordat de UE pentru dezvoltarea masivă a
surselor regenerabile de energie, a eficienței energetice, a soluțiilor
de transport urban cu emisii reduse de dioxid de carbon și a rețelelor
inteligente în UE. Ar trebui să se pună mult mai mult accentul pe
structurarea și dezvoltarea unor instrumente financiare noi (sau pe
recapitalizarea instrumentelor existente), care vor încuraja încrederea
investitorilor, permițând astfel utilizarea finanțelor publice pentru
a mobiliza capital privat într-un mod mai eficace. Cu toate acestea, ar trebui să
înceapă un proces de reflecție cu privire la instrumentele necesare
pentru perioada de după 2020 pentru a aborda aspectele legate de
climă și energie, inclusiv diferitele implicații pentru statele
membre din punctul de vedere al costurilor, astfel cum sunt descrise în secțiunea
2.1. Va fi important, de asemenea, să se găsească soluții
de inginerie financiară și să se faciliteze accesul la finanțare
pentru IMM-uri. Astfel de instrumente ar trebui, de asemenea, să le
permită autorităților locale și regionale să
investească și să valorifice oportunitățile în materie
de tehnologii cu emisii scăzute de dioxid de carbon, așa cum se
întâmplă în prezent cu inițiativa Uniunii privind orașele
inteligente care va oferi sprijin orașelor și regiunilor pentru ca
acestea să ia măsuri ambițioase și avangardiste în vederea
reducerii cu 40 % a emisiilor de gaze cu efect de seră în 2020 prin
utilizarea și producția durabilă a energiei[20]. 5. Contextul internațional Noul cadru pentru 2030 trebuie să țină
seama de situația actuală pe plan internațional și de evoluțiile
preconizate. Se produc schimbări profunde în peisajul energetic. Este
evident că, în perioada până în 2030, cererea de energie va crește
la nivel mondial, în special în Asia, preconizându-se o creștere
puternică a importurilor de hidrocarburi în țări precum China și
India. Se preconizează că creșterea din ce în ce mai mare a
cererii de energie va fi acoperită parțial prin dezvoltarea de noi
resurse datorită progreselor tehnologice (exploatarea offshore foarte
departe de țărm, îmbunătățirea tehnicilor de
recuperare, resursele neconvenționale) și diversificării
geografice a producției și a rutelor de comercializare (în special
pentru gazul natural lichefiat). Fluxurile energetice comerciale și prețurile
energiei sunt profund afectate de aceste evoluții, ceea ce va avea consecințe
asupra UE având în vedere gradul ridicat al dependenței acesteia de
importuri. În același timp, globalizarea fluxurilor energetice și
varietatea mai mare a actorilor internaționali creează un nou impuls
pentru a dezvolta o nouă abordare a guvernanței energetice
bazată pe norme la nivel mondial. Eforturile depuse de partenerii internaționali
ai Uniunii pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră sunt
împărțite. Natura „ascendentă” a procesului de asumare de
angajamente în cadrul conferințelor de la Copenhaga și Cancun a
reprezentat un pas înainte semnificativ, dar insuficient, către un regim
mai cuprinzător, în cadrul căruia China, India, Brazilia, SUA, UE și
peste 100 de țări (care reprezintă peste 80 % din emisiile
globale) s-au angajat în mod colectiv să aplice politici specifice în
domeniul climei. Cu toate acestea, acțiunile în domeniul climei au fost,
în general, fragmentate și adaptate la condițiile economice
specifice. Treizeci și opt de țări dezvoltate, inclusiv UE,
statele sale membre și Islanda, și-au luat angajamente obligatorii
din punct de vedere juridic de reducere a emisiilor pentru a doua perioadă
în cadrul Protocolului de la Kyoto, reprezentând o reducere medie cu cel puțin
18 % față de nivelurile din 1990. Față de prima
perioadă, o nouă țară și-a asumat angajamente,
însă Japonia, Noua Zeelandă și Federația Rusă nu și-au
asumat angajamente noi. Caseta 3: Progresele înregistrate la nivel internațional în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră În 2012, emisiile de dioxid de carbon la nivel mondial au crescut cu 1,1 %, dar la o rată mai mică decât creșterea medie anuală de 2,9 % înregistrată în ultimul deceniu. Țările cu cele mai mari emisii de CO2 sunt în prezent China (29 % din emisiile mondiale), Statele Unite (16 %), UE (11 %), India (6 %), Federația Rusă (5 %) și Japonia (3,8 %). Din 1990, emisiile de CO2 din China au crescut puternic, cu aproximativ 290 %, și cu aproximativ 70 % față de nivelul din 2005. Emisiile pe cap de locuitor sunt, în prezent, aproape la același nivel cu cele ale UE, și anume aproximativ 7 tone. În 2012, emisiile de CO2 din SUA au scăzut cu 4 % și cu peste 12 % față de nivelul din 2005. Cu toate acestea, emisiile pe cap de locuitor sunt mult mai ridicate, situându-se la un nivel de 16,4 tone în 2012. Scăderea semnificativă a emisiilor este datorată, în mare măsură, exploatării gazelor de șist disponibile la nivel național, care au înlocuit cărbunele în sectorul de producție a energiei electrice. Emisiile din India au crescut cu 6,8 % în 2012, cu o creștere de 53 % în perioada 2005-2012 și de 200 % în comparație cu nivelul din 1990, deși emisiile pe cap de locuitor sunt în continuare mult sub nivelul UE, situându-se la mai puțin de 2 de tone. În Japonia, emisiile rămân neschimbate în perioada 2005-2012, dar au crescut față de 1990 și sunt în creștere. Recent, Japonia și-a restrâns în mod semnificativ planurile de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2020, în contextul unei reexaminări a politicii sale energetice în urma accidentului nuclear de la Fukushima. Australia și Canada au procedat la fel. În prezent, China este, alături de UE,
cel mai mare investitor în sectorul energiei din surse regenerabile și a
lansat o serie de sisteme regionale de comercializare a certificatelor de
emisie care acoperă principalele regiuni economice în scopul de a dezvolta
un sistem național, care să se concentreze, în principal, pe poluarea
aerului la nivel local și pe securitatea energetică. SUA a
înregistrat o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră conformă
cu obiectivul său de reducere cu 17 % până în 2020, în comparație
cu 2005, care se datorează nu numai trecerii de la cărbune la gaz, ci
și unor standarde consolidate în materie de CO2 pentru
autoturisme, utilizării sporite a surselor regenerabile de energie și
unui sector privat activ care investește masiv în noile tehnologii și
în inovare. Brazilia a înregistrat progrese în ceea ce privește stoparea
defrișărilor la scară largă. Deși UE este, în prezent,
lider mondial în materie de tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon,
alte economii puternice, care înregistrează o creștere rapidă, și-au
exprimat interesul strategic de a concura pe aceste noi piețe. Ambițiile
reînnoite în domeniul climei și al energiei îi vor permite Europei să
își mențină avantajul primului venit pe aceste piețele
mondiale în creștere rapidă. În general, persistă diferențe
considerabile în ceea ce privește nivelul de ambiție al acțiunilor
planificate de atenuare și al acțiunilor necesare pentru a menține
creșterea temperaturii la nivel mondial sub limita de 2°C[21]. Din acest motiv,
părțile la Convenția-cadru a Organizației Națiunilor
Unite asupra schimbărilor climatice au lansat, în 2011, un proces care
vizează încheierea unui nou acord internațional la Paris, în
decembrie 2015, care să fie aplicabil tuturor părților și
să acopere perioada de după 2020. Părțile ar trebui să
fie pregătite să își prezinte contribuțiile până în
primul trimestru al anului 2015, astfel încât să dispună de suficient
timp pentru dezbateri și analize pe marginea obiectivului convenit de a
menține creșterea temperaturii la nivel mondial sub limita de 2°C. Uniunea ar trebui
să fie pregătită să își aducă propria contribuție
prin măsuri ambițioase de reducere a emisiilor de gaze cu efect de
seră și prin promovarea energiei din surse regenerabile și a
eficienței energetice. Aceste acțiuni sunt în interesul nostru, dar
ar trebui să îi invităm pe partenerii noștri comerciali să
întreprindă acțiuni similare pentru a se implica în lupta la nivel
mondial împotriva schimbărilor climatice. Consolidarea acțiunilor
internaționale ar contribui, de asemenea, la menținerea
competitivității pe termen lung a bazei industriale a Uniunii. 6. Etapele următoare În opinia Comisiei, elementele esențiale
ale unui nou cadru privind clima și energia pentru 2030 ar trebui să
includă un obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră
la nivelul UE care să fie repartizat echitabil între statele membre sub
formă de obiective naționale obligatorii; o reformă a sistemului
de comercializare a certificatelor de emisii; un obiectiv la nivelul UE privind
ponderea energiei din surse regenerabile și un nou proces de guvernanță
europeană pentru politicile în domeniul energiei și al climei care
să se bazeze pe planurile statelor membre pentru o energie
competitivă, sigură și durabilă. Eficiența
energetică va continua să joace un rol semnificativ în realizarea
obiectivelor Uniunii în domeniul climei și al energiei, iar acest aspect
va face obiectul unei reexaminări care urmează să fie
finalizată în cursul anului 2014. Comisia invită Consiliul și
Parlamentul European să adopte, până la sfârșitul anului 2014,
angajamentul UE de reducere cu 40 % a emisiilor de gaze cu efect de
seră, pe care să și-l asume până la începutul anului 2015
ca parte a negocierilor care urmează să fie finalizate la Paris, în
decembrie 2015. Uniunea ar trebui să fie, de asemenea, pregătită
să aducă o contribuție pozitivă la summitul organizat de
Secretarul General al ONU în septembrie 2014. De asemenea, Comisia invită Consiliul și
Parlamentul European să aprobe un obiectiv la nivelul UE prin care
ponderea energiei din surse regenerabile să fie de cel puțin
27 % din energia consumată în UE până în 2030, obiectiv care va
fi realizat prin angajamente clare ale statelor membre, sprijinite de mecanisme
de punere în aplicare și de indicatori consolidați la nivelul UE. Comisia invită totodată Consiliul și
Parlamentul European să aprobe abordarea Comisiei în ceea ce privește
viitoarele politici în domeniul climei și al energiei, precum și
propunerea sa de instituire a unui sistem de guvernanță simplificat,
dar eficace, care să asigure realizarea obiectivelor privind clima și
energia. [1] Date furnizate de Eurostat privind sectorul de bunuri și
servicii de mediu. [2] Climate Change 2013 - The Physical Science Basis
(Schimbările climatice 2013 - Bazele științelor fizice); Grupul
de lucru I al Comitetului Interguvernamental pentru Schimbare Climatică
(IPCC); Rezumat pentru factorii de decizie politică, octombrie 2013. [3] COM(2013) 169: Carte verde - Un cadru pentru 2030 pentru
politici în domeniul climei și al energiei. [4] COM(2011) 885 - Perspectiva energetică 2050;
COM(2011) 112 - Foaie de parcurs pentru trecerea la o economie competitivă
cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050. [5] http://ec.europa.eu/energy/consultations/20130702_green_paper_2030_en.htm
[6] COM(2011) 885. [7] COM(2014) 14. [8] Sectorul ETS cuprinde 11 000 de instalații fixe
care sunt implicate în generarea de energie electrică și în industria
prelucrătoare și care reprezintă utilizatori semnificativi de
energie. [9] COM(2012) 595. [10] COM(2013) 17. [11] COM(2013) 659. [12] COM(2014) 20. [13] C(2013) 7243. [14] http://ec.europa.eu/competition/consultations/2012_state_aid_environment/index_ro.html
[15] COM(2014) 21; SWD(2014) 19; SWD(2014) 20. [16] COM(2014) 23, C(2014) 267. [17] COM(2011) 144. [18] COM(2011) 169. [19] COM(2013) 479. [20] http://setis.ec.europa.eu/set-plan-implementation/technology-roadmaps/european-initiative-smart-cities
[21] UNEP: The Emissions Gap Report 2013.