22.12.2017 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 443/121 |
P7_TA(2014)0344
Aplicarea corespunzătoare a legislației din domeniile vamal și agricol ***I
Rezoluţia legislativă a Parlamentului European din 15 aprilie 2014 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 515/97 al Consiliului din 13 martie 1997 privind asistența reciprocă între autoritățile administrative ale statelor membre și cooperarea dintre acestea și Comisie în vederea asigurării aplicării corespunzătoare a legislației din domeniile vamal și agricol (COM(2013)0796 – C7-0421/2013 – 2013/0410(COD))
(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)
(2017/C 443/26)
Parlamentul European,
— |
având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2013)0796), |
— |
având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolele 33 și 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C7-0421/2013), |
— |
având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, |
— |
având în vedere avizul Curții de Conturi din 25 februarie 2014 (1), |
— |
având în vedere articolul 55 din Regulamentul său de procedură, |
— |
având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (A7-0241/2014), |
1. |
adoptă poziția în primă lectură prezentată în continuare; |
2. |
solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care intenționează să modifice în mod substanțial propunerea sau să o înlocuiască cu un alt text; |
3. |
încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului. |
P7_TC1-COD(2013)0410
Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 15 aprilie 2014 în vederea adoptării Regulamentului (UE) nr. …/2014 al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr. 515/97 al Consiliului privind asistența reciprocă între autoritățile administrative ale statelor membre și cooperarea dintre acestea și Comisie în vederea asigurării aplicării corespunzătoare a legislației din domeniile vamal și agricol
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 33 și articolul 325,
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Curții de Conturi (1),
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară (2),
întrucât:
(1) |
Pentru a asigura reglementarea de către Regulamentul (CE) nr. 515/97 al Consiliului (3) a tuturor deplasărilor posibile ale mărfurilor în raport cu teritoriul vamal al Uniunii, este oportun să se clarifice definiția legislației vamale în ceea ce privește conceptele de intrare și de ieșire a mărfurilor. |
(2) |
Pentru a consolida în continuare procedurile administrative și penale aplicate în cazul neregulilor, este necesar să se asigure că probele obținute prin asistență reciprocă pot fi considerate admisibile în cadrul acțiunilor introduse în fața autorităților administrative și judiciare din statul membru al autorității solicitante. |
(3) |
Comunicarea Comisiei din 8 ianuarie 2013 privind gestionarea riscurilor în domeniul vamal și siguranța lanțului de aprovizionare, recunoaște nevoia urgentă de a îmbunătăți calitatea și disponibilitatea datelor utilizate pentru analiza riscurilor înainte de sosire, în special pentru identificarea eficientă și reducerea riscurilor pentru siguranță și securitate la nivel național și la nivelul Uniunii, în limitele cadrului comun de gestionare a riscurilor instituit în conformitate cu articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului (4). Integrarea datelor privind circulația containerelor în procesul de gestionare a riscurilor înainte de sosire va îmbunătăți considerabil vizibilitatea lanțului de aprovizionare și va consolida în mod semnificativ capacitatea Uniunii și a statelor membre de a selecta pentru controale loturile cu un risc mai ridicat, facilitând totodată fluxul comerțului legitim. |
(4) |
Pentru a spori claritatea, consecvența, eficacitatea, coerența și transparența, este necesar să se definească mai exact autoritățile care ar trebui să aibă acces la repertoriile instituite în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 515/97; în acest scop, se va stabili o trimitere uniformă la autoritățile competente. [AM 1] |
(5) |
Datele privind circulația containerelor fac posibilă identificarea tendințelor în materie de fraudă și de riscuri referitoare la mărfurile care intră și ies de pe teritoriul vamal al Uniunii. Aceste date contribuie la o mai bună prevenire, cercetare și urmărire penală a operațiunilor care constituie sau par să constituie încălcări ale legislației vamale, precum și la sprijinirea autorităților competente în gestionarea riscurilor vamale definite la articolul 4 punctul 25 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92. Pentru a colecta și a utiliza un set de date cât mai complet cu putință, evitând totodată eventualele efecte negative asupra întreprinderilor mici și mijlocii din sectorul expedierii de mărfuri, este necesar ca furnizorii din sectorul public sau privat ale căror activități sunt legate de lanțul de aprovizionare internațional să transmită Comisiei date privind circulația containerelor, în măsura în care colectează astfel de date în format electronic prin intermediul sistemelor de urmărire încorporate în echipamentele proprii sau în măsura în care au acces la astfel de date. |
(5a) |
Informațiile referitoare la amploarea problemei, obținute în urma evaluării impactului realizat de Comisie la 25 noiembrie 2013 cu privire la modificarea Regulamentului (CE) nr. 515/97, indică faptul că cuantumul pierderilor înregistrate de UE27 anual numai din fraudele legate de declarațiile eronate cu privire la originea mărfurilor poate atinge chiar 100 milioane EUR. În 2011, statele membre au raportat 1 905 cazuri de fraudă și alte nereguli legate de descrierea eronată a mărfurilor, care au generat daune în valoare de 107,7 milioane EUR. Această cifră reprezintă numai daunele constatate de statele membre și de Comisie. Amploarea reală a problemei este mult mai mare, ținând cont de faptul că, în legătură cu aproximativ 30 000 de cazuri potențiale de fraudă, nu există informații disponibile. [AM 2] |
(5b) |
Pentru asigurarea unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor, Uniunea are datoria de a combate fraudele vamale și de a contribui astfel la obiectivul pieței interne de a avea produse sigure cu certificate de origine autentice. [AM 3] |
(6) |
Având în vedere creșterea nivelului fraudelor vamale, este deosebit de important să se sporească măsurile de detectare și prevenire a acestora simultan la nivel național și la nivelul Uniunii. Detectarea fraudei, identificarea tendințelor în materie de riscuri și punerea în aplicare a unor proceduri eficiente de gestionare a riscului depind în mod semnificativ de identificarea și analiza încrucișată a unor seturi de date operaționale relevante. Prin urmare, este necesar să se instituie, la nivelul Uniunii Europene, un repertoriu care să conțină date privind importul, exportul și tranzitul mărfurilor, inclusiv tranzitul mărfurilor în statele membre și exportul direct. În acest scop, statele membre ar trebui să permită multiplicarea sistematică a datelor privind importul, exportul și tranzitul mărfurilor din sistemele operate de către Comisie și ar trebui să furnizeze Comisiei date referitoare la tranzitul mărfurilor în interiorul unui stat membru și la exportul direct cât mai devreme posibil. În fiecare an, Comisia ar trebui să prezinte Parlamentului European și Consiliului rezultatele obținute din acest repertoriu. Până la … (*1) , Comisia ar trebui să efectueze evaluări pentru a analiza fezabilitatea extinderii datelor din repertoriu prin includerea datelor referitoare la importul și tranzitul mărfurilor pe căi terestre și aeriene și necesitatea extinderii datelor din repertoriu prin includerea datelor referitoare la export . [AM 4] |
(7) |
Pentru punerea în aplicare a articolului 18b din Regulamentul (CE) nr. 515/97, Comisia a creat o serie de sisteme tehnice care permit furnizarea de asistență tehnică, de activități de formare sau de comunicare și alte activități operaționale pentru statele membre. Aceste sisteme tehnice trebuie să fie menționate în mod explicit în regulamentul respectiv și reglementate de cerințele în materie de protecție a datelor. |
(8) |
Introducerea sistemelor vamale electronice în 2011, prin care documentele justificative pentru importuri și exporturi nu mai sunt păstrate de către administrațiile vamale, ci de către operatorii economici, a condus la întârzieri în desfășurarea de către Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a investigațiilor în domeniul vamal, deoarece OLAF are nevoie de intermedierea acestor administrații pentru a obține documentele respective. În plus, termenul de prescripție de trei ani, care se aplică documentelor vamale deținute de administrația vamală, impune constrângeri suplimentare asupra bunei desfășurări a investigațiilor. Prin urmare, pentru a accelera desfășurarea investigațiilor în domeniul vamal, Comisia ar trebui , în anumite circumstanțe și după notificarea în prealabil a statelor membre, să aibă dreptul de a solicita documente în sprijinul declarațiilor de import și de export direct de la operatorii economici în cauză. Operatorii economici în cauză ar trebui informați cu privire la tipul procedurii aplicabile. Acești operatori economici ar trebui să aibă obligația de a furniza Comisiei documentele solicitate în timp util, după notificarea în prealabil a statelor membre de către Comisie . [AM 5] |
(9) |
Pentru a se asigura confidențialitatea și o securitate mai mare a datelor introduse, ar trebui să se permită accesul la aceste date numai pentru anumiți utilizatori specifici și pentru scopuri definite . [AM 6] |
(10) |
Pentru a asigura informații actualizate și a garanta transparența și dreptul la informare al persoanelor vizate, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului (5) și în Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului (6), ar trebui să se introducă posibilitatea de a publica pe internet listele actualizate ale autorităților competente desemnate de statele membre și de serviciile Comisiei care au acces la Sistemul de informații al vămilor (SIV). |
(11) |
Regulamentul (CE) nr. 45/2001 se aplică prelucrării datelor cu caracter personal de către instituțiile, organismele, oficiile și agențiile Uniunii. |
(12) |
Pentru a îmbunătăți coerența procesului de supraveghere a protecției datelor, Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor trebuie să coopereze îndeaproape cu Autoritatea comună de control, instituită în conformitate cu Decizia 2009/917/JAI a Consiliului (7), cu scopul de a asigura coordonarea auditurilor SIV. |
(13) |
Dispozițiile care reglementează stocarea datelor în SIV duc frecvent la pierderi nejustificate de informații; acest lucru se datorează faptului că statele membre nu efectuează evaluările anuale în mod sistematic din cauza poverii sarcinii administrative și a lipsei de resurse adecvate, în special resurse umane, pe care o presupun acestea. Prin urmare, este necesar să se simplifice procedura care reglementează stocarea păstrarea datelor în SIV, prin eliminarea obligației de a revizui datele anual și prin stabilirea unor perioade maxime de păstrare de 10 ani, corespunzând perioadelor prevăzute pentru repertoriile instituite în temeiul prezentului regulament. Această perioadă dispoziție nu ar trebui însă să se aplice termenului de prescripție, astfel cum este prevăzut la articolul 221 alineatul (3) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92. Perioada de păstrare este necesară din cauza duratei procedurilor de procesare a neregulilor și deoarece aceste date sunt necesare în vederea desfășurării unor operațiuni și investigații vamale comune. Mai mult, pentru a proteja normele care reglementează protecția datelor, Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor ar trebui să fie informată cu privire la cazurile în care datele cu caracter personal sunt stocate în SIV pentru o perioadă mai mare de cinci ani. [AM 7] |
(14) |
Pentru a spori și mai mult posibilitățile de analiză a fraudelor și pentru a facilita desfășurarea investigațiilor, datele privind dosarele anchetelor în curs stocate în baza de date pentru identificarea dosarelor vamale (FIDE) ar trebui să fie transformate în date anonime, după un an de la ultima constatare, și stocate într-o formă care să nu mai permită identificarea persoanelor vizate. |
(15) |
Deoarece obiectivul privind îmbunătățirea gestionării riscului în domeniul vamal, astfel cum este definit la articolul 4 punctele 25 și 26 și la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre dar, având în vedereamploarea și efectele acțiunii, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, aceasta poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului menționat. |
(16) |
Furnizorii de servicii din sectorul public sau privat ale căror activități sunt legate de lanțul de aprovizionare internațional și care, la data intrării în vigoare a prezentului regulament, sunt supuși unor obligații contractuale private în ceea ce privește furnizarea de date privind circulația containerelor ar trebui să aibă dreptul de a beneficia de o aplicare întârziată a articolului 18c pentru a renegocia contractele lor și a se asigura că viitoarele contracte sunt compatibile cu obligația de a furniza Comisiei aceste date. |
(17) |
Regulamentul (CE) nr. 515/97 conferă Comisiei competențe în vederea punerii în aplicare a anumitor dispoziții ale respectivului regulament; ca urmare a intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, competențele conferite Comisiei în temeiul regulamentului respectiv trebuie să fie aliniate la articolele 290 și 291 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). |
(18) |
În vederea completării anumitor elemente neesențiale ale Regulamentului (CE) nr. 515/97 și, în special, în vederea creării unui repertoriu raționalizat și structurat referitor la CSM, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește evenimentele pentru care ar trebui raportate CSM, datele minime care trebuie să figureze în CSM și frecvența de raportare. |
(19) |
În vederea completării anumitor elemente neesențiale ale Regulamentului (CE) nr. 515/97 și, în special, în vederea precizării informațiilor care trebuie introduse în SIV, competența de a adopta acte în conformitate cu articolul 290 din TFUE ar trebui delegată Comisiei în ceea ce privește stabilirea operațiunilor referitoare la aplicarea legislației agricole pentru care trebuie să se introducă informații în baza de date centrală a SIV. |
(20) |
Este deosebit de important ca, în timpul lucrărilor pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți. Comisia, atunci când pregătește și elaborează acte delegate, ar trebui să asigure o transmitere simultană, în timp util și adecvată a documentelor relevante către Parlamentul European și Consiliu. |
(21) |
În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 515/97, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în ceea ce privește formatul datelor și metoda de transmitere a CSM. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (8). Procedura de examinare ar trebui utilizată pentru adoptarea actelor de punere în aplicare. |
(22) |
În vederea asigurării unor condiții uniforme pentru punerea în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 515/97, ar trebui conferite competențe de executare Comisiei în ceea ce privește elementele specifice care ar trebui incluse în SIV la fiecare dintre categoriile menționate la literele (a)-(h) de la articolul 24. Respectivele competențe ar trebui exercitate în conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 182/2011. Procedura de examinare ar trebui utilizată pentru adoptarea actelor de punere în aplicare. Elementele specifice care urmează să fie incluse în SIV se vor baza pe cele enumerate în anexa la Regulamentul (CE) nr. 696/98 al Comisiei (9). |
(23) |
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor a fost consultată și a emis un aviz la 11 martie 2014, |
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul (CE) nr. 515/97 se modifică după cum urmează:
1. |
La articolul 2, alineatul (1) se modifică după cum urmează:
|
2. |
Articolul 12 se înlocuiește cu următorul text: „Documentele, copiile certificate legalizate ale documentelor, certificatele, toate actele oficiale sau deciziile care sunt emise de autoritățile administrative, rapoartele, precum și orice alte informații obținute de către personalul autorității solicitate și comunicate autorității solicitante pe parcursul asistenței prevăzute la articolele 4 și 11 pot constitui probe admisibile în cadrul procedurilor administrative și judiciare din statul membru solicitant, ca și cum acestea ar fi fost obținute în statul membru în care au loc procedurile.”[AM 9] |
2a. |
Se introduce următorul articol: „Articolul 16a Informațiile Documentele, copiile legalizate ale documentelor, certificatele, toate actele sau deciziile care sunt emise de autoritățile administrative, rapoartele, precum și orice alte informații obținute de personalul unui stat membru și comunicate altui stat membru pe parcursul acordării asistenței spontane prevăzute la articolele 13-15 pot fi invocate drept constitui probe de către autoritățile competente admisibile în cadrul procedurilor administrative și judiciare ale statului membru care primește informațiile în cauză , ca și cum acestea ar fi fost obținute în statul membru în care au loc procedurile .” [AM 10] |
2b. |
La articolul 18 alineatul (1) primul paragraf se adaugă următoarea liniuță:
|
2c. |
La articolul 18 alineatul (1) al doilea paragraf, teza finală se înlocuiește cu următorul text: „acestea transmit Comisiei în cel mai scurt timp, dar în orice caz nu mai târziu de trei săptămâni, fie din proprie inițiativă, fie la cererea motivată a Comisiei, toate informațiile corespunzătoare necesare pentru stabilirea faptelor, sub formă de documente sau copii ale acestora ori extrase din acestea, după caz, astfel încât Comisia să poată coordona măsurile luate de statele membre.”[AM 12] |
2d. |
La articolul 18, alineatul (4) primul paragraf se înlocuiește cu următorul text: „(4) În cazul în care Comisia consideră că, în unul sau în mai multe state membre, s-au comis nereguli, aceasta informează statul membru sau statele membre interesate cu privire la aceasta, iar statul membru sau statele membre în cauză efectuează, în cel mai scurt timp, dar în orice caz nu mai târziu de trei săptămâni de la primirea informațiilor, o anchetă la care pot fi prezenți funcționari ai Comisiei, în condițiile enunțate la articolul 9 alineatul (2) și la articolul 11 din prezentul regulament.”[AM 13] |
3. |
Articolul 18a se modifică după cum urmează:
|
4. |
Articolul 18b se modifică după cum urmează:
|
5. |
Se introduc următoarele articole: „Articolul 18c (1) Prestatorii de servicii publici sau privați care își desfășoară activitatea în cadrul lanțului de aprovizionare internațional menționat la articolul 18a alineatul (1) și Transportatorii maritimi care stochează datele privind circulația și starea containerelor sau care au acces la astfel de date raportează Comisiei mesajele privind starea containerului («CSM»). [AM 24] (2) CSM necesare sunt raportate în oricare dintre următoarele situații pentru containerele care urmează să fie aduse pe vas pe teritoriul vamal al Uniunii dintr-o țară terță .
(3) CSM necesare raportează evenimentele menționate la articolul 18f în măsura în care acestea sunt cunoscute de către prestatorul de servicii public sau privat care efectuează raportarea și care își desfășoară activitatea în cadrul lanțului de aprovizionare internațional și pentru care au fost generate sau colectate date în echipamentul electronic de urmărire a containerului . [AM 27] (4) Comisia instituie și gestionează un repertoriu de CSM raportate, intitulat («Repertoriul privind CSM»). Repertoriul privind CSM face parte din repertoriul menționat la articolul 18a și nu conține date cu caracter personal. [AM 28] Articolul 18d (1) În cazul în care un container, inclusiv containerele care nu vor fi descărcate în Uniune, urmează să fie introdus de către o navă pe teritoriul vamal al Uniunii venind dinspre o țară terță, prestatorii de servicii publici sau privați care fac obiectul obligației menționate la articolul 18c alineatul (1) raportează CSM pentru toate evenimentele care vor avea loc începând din momentul în care containerul a fost raportat ca fiind gol înainte de a fi introdus pe teritoriul vamal al Uniunii, până în momentul în care containerul este raportat din nou ca fiind gol. (2) În cazurile în care CSM specifice necesare pentru identificarea situațiilor în care containerul este gol nu sunt deloc disponibile în înregistrările electronice ale prestatorului, prestatorul trebuie să raporteze CSM referitoare la evenimentele care au loc cu cel puțin trei luni înainte de sosirea fizică pe teritoriul vamal al Uniunii și până la o lună de la intrarea pe teritoriul vamal al Uniunii sau până la sosirea la o destinație situată în afara teritoriului vamal al Uniunii, oricare dintre aceste evenimente survine mai întâi. Articolul 18e (1) Atunci când un container părăsește, la bordul unei nave, teritoriul vamal al Uniunii către o țară terță, prestatorii de servicii publici sau privați care fac obiectul obligației menționate la articolul 18c alineatul (1) raportează CSM referitoare la toate evenimentele care vor avea loc începând din momentul în care containerul a fost raportat ca fiind gol pe teritoriul vamal al Uniunii până în momentul în care containerul este raportat ca fiind gol în afara teritoriului vamal al Uniunii. (2) În cazurile în care CSM specifice necesare pentru identificarea situațiilor în care containerul este gol nu sunt deloc disponibile în înregistrările electronice ale prestatorului, prestatorul poate raporta CSM referitoare la evenimentele care au loc pe parcursul a cel puțin trei luni de la ieșirea de pe teritoriul vamal al Uniunii. Articolul 18f (1) Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 43 prin care se stabilesc evenimentele legate de starea containerului pentru care trebuie raportate CSM în conformitate cu articolul 18c, a datelor minime care trebuie raportate în CSM și a frecvenței de raportare. (2) Comisia adoptă, prin intermediul unor acte de punere în aplicare, dispoziții cu privire la formatul datelor în CSM și la metoda transmiterii CSM , precum și la obligațiile care ar putea fi aplicabile containerelor care sunt aduse în Uniune ca urmare a devierilor . Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 43a alineatul (2). [AM 29] (2a) În temeiul articolului 18a alineatul (1), Comisia stabilește, prin intermediul unui act de punere în aplicare, mijloacele prin care acordul privind prestatorii de servicii este obținut înainte de transferarea CSM către alte organizații sau organisme. [AM 30] (2b) Comisia este îndemnată să se consulte îndeaproape cu reprezentanții comerciali ai industriei transportului maritim de linie de containere privind elaborarea actelor delegate și de punere în aplicare menționate la prezentul articol. Aceștia pot fi invitați să participe la reuniunile comisiei relevante și în grupurile de experți, care urmează să fie utilizate pentru a elabora astfel de acte. [AM 31] Articolul 18 g (1) Comisia instituie și gestionează un repertoriu care conține datele privind importul, exportul și tranzitul mărfurilor, inclusiv tranzitul în interiorul unui stat membru, astfel cum se prevede în anexele 37 și 38 la Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 al Comisiei (*4), și anume („repertoriul privind importul, exportul și tranzitul ”) . Statele membre procedează la autorizarea Comisiei de a efectua în mod sistematic multiplicarea datelor privind importul, exportul și tranzitul mărfurilor din surse operate de către Comisie în temeiul Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 . Statele membre furnizează Comisiei , cât mai devreme posibil, datele cu privire la tranzitul de mărfuri într-un stat membru și la exportul direct . Informațiile furnizate despre persoane fizice și juridice se utilizează doar în sensul prezentului regulament . [AM 32] (2) Repertoriul se utilizează pentru a oferi asistență pentru prevenirea, cercetarea și urmărirea în justiție a operațiunilor care reprezintă sau care par să reprezinte încălcări ale legislației vamale și în scopul gestionării riscurilor, inclusiv pentru controalele vamale bazate pe risc, astfel cum sunt definite la articolul 4 punctele 25 și 26, și la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92. (3) Repertoriul poate fi accesat numai de serviciile Comisiei și de autoritățile naționale menționate la articolul 29. În cadrul Comisiei și al autorităților naționale, numai analiștii desemnați au dreptul să prelucreze datele cu caracter personal din repertoriul menționat. Fără a aduce atingere Regulamentului (CE) nr. 45/2001, Sub rezerva acordului din partea statului membru furnizor, Comisia poate transfera datele selectate obținute în conformitate cu procedura menționată la alineatul (1) organizațiilor internaționale și/sau instituțiilor/agențiilor UE , printre care Organizația Mondială a Vămilor, Organizația Maritimă Internațională, Organizația Aviației Civile Internaționale, Asociația Internațională pentru Transport Aerian, precum și Europol, care contribuie la protecția intereselor financiare ale Uniunii și la aplicarea corectă a legislației vamale și cu care Comisia a încheiat un acord sau un memorandum de înțelegere pertinent. [AM 33] Datele sunt transferate în temeiul prezentului alineat numai pentru scopurile generale ale prezentului regulament, inclusiv protecția intereselor financiare ale Uniunii, și/sau pentru gestionarea riscurilor, astfel cum se prevede la articolul 4 punctele 25 și 26 și la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92. Acordul sau memorandumul de înțelegere pe baza căruia se poate efectua transferul de date în temeiul prezentului alineat include, printre altele, principiile de protecție a datelor, cum ar fi posibilitatea ca persoanele vizate să își poată exercita drepturile de acces și de rectificare și să recurgă la căi de atac administrative și judiciare, precum și un mecanism de supraveghere independent pentru a asigura respectarea garanțiilor în materie de protecție a datelor. (3a) Comisia prezintă anual Parlamentului European și Consiliului rezultatele furnizate de repertoriul respectiv, în temeiul articolului 51a. [AM 34] (4) Regulamentul (CE) nr. 45/2001 se aplică prelucrării de către Comisie a datelor cu caracter personal în ceea ce privește datele incluse în acest repertoriu. [AM 35] Comisia este considerată operator de date în sensul articolului 2 litera (d) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001. Repertoriul privind importul, exportul și tranzitul mărfurilor face obiectul unei verificări prealabile de către Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, în conformitate cu articolul 27 din Regulamentul (CE) nr. 45/2001. [AM 36] Datele conținute în repertoriul privind importul, exportul și tranzitul mărfurilor sunt păstrate doar pe perioada necesară pentru realizarea scopului în care acestea au fost introduse și nu pot fi păstrate mai mult de zece ani. În cazul în care datele cu caracter personal sunt stocate pentru o perioadă care depășește cinci ani, Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor este informată cu privire la aceasta. (5) Repertoriul privind importul, exportul și tranzitul mărfurilor nu include categorii speciale de date în sensul articolului 10 alineatul (5) din Regulamentul (CE) nr. 45/2001. Comisia pune în aplicare măsuri tehnice și organizatorice corespunzătoare pentru a proteja datele cu caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, a pierderii accidentale sau a divulgării, a alterării și a accesării neautorizate sau a oricărei alte forme neautorizate de prelucrare. [AM 37] Articolul 18h (1) În urma unei solicitări adresate unui stat membru, astfel cum se prevede la alineatul (1a) de la prezentul articol și în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, Comisia poate obține direct de la operatorii economici documente în sprijinul declarațiilor de import și de export tranzit și pentru care documentele justificative au fost generate sau colectate de operatorii economici, cu privire la investigațiile legate de punerea în aplicare a legislației vamale, astfel cum sunt definite la articolul 2 alineatul (1) din prezentul regulament, fie cu autorizarea explicită a unui stat membru, fie cu autorizarea tacită menționată la articolul 18h alineatul (1b) din prezentul regulament. Comisia informează toate statele membre care ar putea fi implicate într-o anchetă ulterioară a solicitării în paralel cu solicitarea făcută. Comisia trimite statului membru în care este stabilit operatorul economic o copie a solicitării în paralel cu solicitarea făcută. Comisia trimite copii ale răspunsului și ale documentelor justificative din partea operatorului economic către statul membru în care este stabilit operatorul economic în termen de o săptămână de la primirea unui răspuns. [AM 38] (1a) În urma unei cereri adresate de Comisie unui stat membru de a prezenta documente justificative în sprijinul unei declarații de import sau de tranzit, statul membru dispune, în conformitate cu articolul 14 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92, de trei săptămâni în care:
(1b) Dacă statul membru nu:
se consideră că și-a exprimat autorizarea tacită a Comisiei de a solicita documente justificative pentru o declarație de import sau tranzit direct de la operatorul economic. [AM 40] (2) Până la expirarea termenelor care impun operatorilor economici obligația de a păstra documentația relevantă, operatorii economici furnizează Comisiei, la cerere, în termen de trei săptămâni, informațiile menționate la alineatul (1). [AM 41] (*4) Regulamentul (CE) nr. 2454/93 al Comisiei din 2 iulie 1993 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului de instituire a Codului Vamal Comunitar (JO L 253, 11.10.1993, p. 1).”" |
5a. |
Articolul 21 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „1. Constatările efectuate și informațiile obținute în cadrul misiunilor comunitare menționate la articolul 20 din prezentul regulament, în special documentele transmise de către autoritățile competente din țările terțe în cauză, precum și informațiile obținute în timpul unei anchete administrative, inclusiv de către serviciile Comisiei, sunt tratate în conformitate cu articolul 45 din prezentul regulament.” [AM 42] |
6. |
La articolul 23, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text: „(4) În conformitate cu articolul 43, Comisia este împuternicită să adopte acte delegate în ceea ce privește operațiunile ce au legătură cu aplicarea reglementărilor agricole și care necesită introducerea informațiilor în SIV.” |
7. |
La articolul 25, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text: „(1) Comisia adoptă, prin intermediul actelor de punere în aplicare, dispoziții referitoare la elementele care trebuie incluse în SIV cu privire la fiecare dintre categoriile menționate la articolul 24 literele (a)-(h), în măsura în care acest lucru este necesar pentru realizarea obiectivului sistemului. Datele cu caracter personal nu pot apărea în categoria menționată la articolul 24 litera (e). Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 43a alineatul (2).” |
8. |
Articolul 29 se modifică după cum urmează:
|
9. |
La articolul 30 alineatul (3), al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text: „Comisia publică pe internet lista autorităților sau a serviciilor astfel desemnate.” |
9a. |
La articolul 30, alineatul (4) se înlocuiește cu următorul text: „(4) Datele obținute din SIV pot, cu autorizarea prealabilă a statului membru care le-a inclus în sistem și în condițiile impuse de acesta, să fie comunicate și altor autorități naționale decât cele menționate la alineatul (2), unor țări terțe și unor organizații internaționale sau regionale și/sau unor agenții ale Uniunii care contribuie la protejarea intereselor financiare ale Uniunii și la aplicarea corectă a legislației vamale. Fiecare stat membru ia măsuri speciale pentru a asigura securitatea acestor date atunci când ele sunt transmise sau furnizate unor servicii situate în afara teritoriului său. În cazul în care Comisia a introdus datele în sistem, dispozițiile menționate la primul paragraf se aplică mutatis mutandis Comisiei .”[AM 44] |
10. |
Titlul capitolului 4 se înlocuiește cu următorul text: „Capitolul 4 Stocarea datelor” |
11. |
Articolul 33 se înlocuiește cu următorul text: „Articolul 33 Datele incluse în SIV se păstrează doar pe perioada necesară pentru realizarea scopului în care acestea au fost introduse și nu pot fi păstrate mai mult de zece ani. În cazul în care datele cu caracter personal sunt stocate pentru o perioadă care depășește cinci ani, Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor este informată cu privire la aceasta.”[AM 45] |
12. |
Articolul 37 se modifică după cum urmează:
|
13. |
Articolul 38 se modifică după cum urmează:
|
14. |
Articolul 41d se modifică după cum urmează:
|
15. |
Articolul 43 se înlocuiește cu următorul text: „(1) Competenţa de a adopta acte delegate este conferită Comisiei în condiţiile prevăzute în prezentul articol. (2) Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 18a alineatul (6), articolul 18f alineatul (1) , articolul 18 g alineatul (3) și la articolul 23 alineatul (4) se conferă Comisiei pe perioadă nedeterminată cu [zz/ll/aaaa] [a se introduce data intrării în vigoare a prezentului regulament] de la … (*6). [AM 49] (3) Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 18a alineatul (6), la articolul 18f alineatul (1) , la articolul 18 g alineatul (3) și la articolul 23 alineatul (4) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu. O decizie de revocare pune capăt delegării de competențe specificată în decizia respectivă. Decizia produce efecte din ziua care urmează datei publicării acesteia în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene sau de la o dată ulterioară menționată în decizie. Decizia nu aduce atingere actelor delegate care sunt deja în vigoare. [AM 50] (4) De îndată ce adoptă un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European și Consiliului. (5) Un act delegat adoptat în temeiul articolului 18a alineatul (6), al articolului 18f alineatul (1) , al articolului 18 g alineatul (3) și al articolului 23 alineatul (4) intră în vigoare numai în cazul în care niciParlamentul European și nici Consiliul nu au formulat obiecțiuni în termen de două luni de la notificarea acestuia către Parlamentul European și Consiliu, sau în cazul în care, înaintea expirării termenului respectiv, Parlamentul European și Consiliul au informat Comisia că nu vor formula obiecțiuni. Respectivul termen se prelungește cu două luni la inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului.”[AM 51] (*6) Data intrării în vigoare a prezentului regulament. " |
16. |
Se introduce următorul articol: „Articolul 43a (1) Comisia este asistată de un comitet. Comitetul respectiv este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului (*7). (2) În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011. (*7) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).”" |
Articolul 1a
Până la … (*8) , Comisia efectuează o evaluare privind:
— |
necesitatea extinderii datelor incluse în repertoriul menționat la articolul 18a din Regulamentul (CE) nr. 515/97 prin includerea de date privind exportul, și |
— |
fezabilitatea extinderii datelor incluse în repertoriul menționat la articolul 18a din Regulamentul (CE) nr. 515/97 prin includerea de date privind importul și tranzitul mărfurilor pe căi terestre și aeriene. [AM 52] |
Articolul 2
Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Pentru prestatorii de servicii publici sau privați care, la data intrării în vigoare a prezentului regulament, sunt împiedicați, în temeiul unor contracte private, să își îndeplinească obligația prevăzută la articolul 18c alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 515/97, aceasta intră în vigoare cel mai devreme la un an de la intrarea în vigoare a regulamentului actelor delegate și de punere în aplicare menționate la articolul 18f alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 515/97 . [AM 53]
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la …,
Pentru Parlamentul European,
Președintele
Pentru Consiliu,
Președintele
(2) Poziția Parlamentului European din 15 aprilie 2014.
(3) Regulamentul (CE) nr. 515/97 al Consiliului din 13 martie 1997 privind asistența reciprocă între autoritățile administrative ale statelor membre și cooperarea dintre acestea și Comisie în vederea asigurării aplicării corespunzătoare a legislației din domeniile vamal și agricol (JO L 82, 22.3.1997, p. 1).
(4) Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului Vamal Comunitar (JO L 302, 19.10.1992, p. 1).
(*1) Doi ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.
(5) Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO L 8, 12.1.2001, p. 1).
(6) Directiva 95/46/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (JO L 281, 23.11.1995, p. 31).
(7) Decizia 2009/917/JAI a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind utilizarea tehnologiei informației în domeniul vamal (JO L 323, 10.12.2009, p. 20).
(8) Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO L 55, 28.2.2011, p. 13).
(9) Regulamentul (CE) nr. 696/98 al Comisiei din 27 martie 1998 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 515/97 al Consiliului privind asistența reciprocă între autoritățile administrative ale statelor membre și cooperarea dintre acestea și Comisie în vederea asigurării aplicării corespunzătoare a legislației din domeniile vamal și agricol (JO L 96, 28.3.1998, p. 22).
(*8) Doi ani de la data intrării în vigoare a prezentului regulament.