27.3.2013 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 89/4 |
Raport final al consilierului-auditor (1)
COMP/39.230 – Réel/Alcan
2013/C 89/05
(1) |
Această procedură privește un contract care leagă tehnologia de topire a aluminiului de dispozitive de manevrare pentru topitoriile de aluminiu. |
(2) |
Cazul a apărut în urma unei plângeri depuse în 2005 de către Group Réel, un producător franco-german de macarale specializate pentru uzinele de reducere a aluminiului. În urma unei investigații, Comisia a adoptat o comunicare privind obiecțiunile în care a apreciat că Alcan (2) a încălcat articolul 82 din tratat (3) și articolul 54 din Acordul privind SEE, începând cu data de 1 ianuarie 1990. În 2008 a avut loc o audiere. Ulterior, Comisia a efectuat o investigație suplimentară și a întocmit o comunicare suplimentară privind obiecțiunile. |
(3) |
În data de 11 iulie 2012, Comisia a adoptat o evaluare preliminară în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (4), privind încălcările presupuse ale producătorului internațional de aluminiu Rio Tinto Alcan („Alcan”). |
(4) |
Conform evaluării preliminare, practica Alcan de a lega prin contract licențele pentru tehnologia sa de topire a aluminiului (reducere) de achiziționarea anumitor macarale speciale pentru uzinele de reducere a aluminiului, așa-numitele instalații pentru reducerea aluminiului (pot tending assemblies – „PTA”) furnizate de ECL, o filială a întreprinderii Alcan, poate avea drept rezultat încălcarea articolelor 101 și 102 din TFUE și a articolelor 53 și 54 din Acordul privind SEE. Conform evaluării preliminare, Alcan deține o poziție dominantă pe piața relevantă a licențelor pentru tehnologia de topire a aluminiului. În evaluarea preliminară s-a exprimat temerea că practicile contractuale ale Alcan ar putea produce efecte negative asupra inovării și a prețurilor și ar avea drept rezultat o blocare anticoncurențială a pieței relevante a PTA. |
(5) |
Pentru a răspunde temerilor exprimate de Comisie, Alcan a propus angajamente (5). La 10 august 2012, Comisia a publicat o comunicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în conformitate cu articolul 27 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, în care a prezentat un rezumat al cazului și al angajamentelor și a invitat părțile terțe să transmită observații cu privire la propunere (6). Testul de piață a indicat că proiectul de angajamente ar fi potrivit pentru a răspunde temerilor Comisiei în ceea ce privește concurența, dar au fost evidențiate o serie de probleme. În noiembrie 2012, Alcan a propus o versiune revizuită a angajamentelor, abordând aceste aspecte. |
(6) |
În decizia sa luată în temeiul articolului 9 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003, Comisia stabilește că angajamentele propuse de către întreprinderi au caracter obligatoriu pentru acestea și concluzionează că, având în vedere angajamentele propuse, nu mai există motive pentru o acțiune din partea sa și, prin urmare, procedura în acest caz ar trebui să se încheie. |
(7) |
Nu am primit nicio cerere sau o plângere de la nicio parte la procedurile din prezentul caz (7). Prin urmare, consider că exercitarea efectivă a drepturilor procedurale ale tuturor părților a fost respectată în acest caz. |
Bruxelles, 29 noiembrie 2012.
Michael ALBERS
(1) În temeiul articolelor 16 și 17 din Decizia 2011/695/UE a președintelui Comisiei Europene din 13 octombrie 2011 privind funcția și mandatul consilierului-auditor în anumite proceduri în domeniul concurenței (JO L 275, 20.10.2011, p. 29).
(2) Alcan Inc., Alcan France SAS, Aluminium Pechiney SAS și Electrification Charpente Levage SASU (ECL).
(3) În prezent articolul 102 din TFUE.
(4) Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat (JO L 1, 4.1.2003, p. 1).
(5) Angajamentele propuse de Alcan sunt disponibile la adresa: http://ec.europa.eu/competition/antitrust/cases/dec_docs/39230/39230_1873_5.pdf
(6) Comunicare publicată în temeiul articolului 27 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului în cazul COMP/39.230 – Réel/Alcan [notificată cu numărul C(2012) 5758] (JO C 240, 10.8.2012, p. 23).
(7) În conformitate cu articolul 15 alineatul (1) din Decizia 2011/695/UE, părțile la procedură care propun angajamente în temeiul articolului 9 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 pot sesiza consilierul-auditor în orice etapă a procedurii, pentru a garanta exercitarea efectivă a drepturilor lor procedurale.