|
23.4.2013 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 115/5 |
Aviz în atenția persoanelor și entităților cărora li se aplică măsurile restrictive prevăzute în Decizia 2012/739/PESC a Consiliului, astfel cum este pusă în aplicare prin Decizia de punere în aplicare 2013/185/PESC a Consiliului, și în Regulamentul (UE) nr. 36/2012 al Consiliului, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 363/2013 al Consiliului privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria
2013/C 115/05
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
Următoarele informații sunt aduse la cunoștința persoanelor și a entităților care figurează în anexa I la Decizia 2012/739/PESC a Consiliului, astfel cum este pusă în aplicare prin Decizia de punere în aplicare 2013/185/PESC a Consiliului (1), și în anexa II la Regulamentul (UE) nr. 36/2012 al Consiliului, astfel cum este pus în aplicare prin Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 363/2013 al Consiliului (2) privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria.
Consiliul Uniunii Europene a decis ca informațiile referitoare la persoanele și entitățile care figurează în anexele menționate anterior să fie actualizate pe lista persoanelor și entităților care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute în Decizia 2012/739/PESC și în Regulamentul (UE) nr. 36/2012 privind măsuri restrictive având în vedere situația din Siria. Motivele pentru desemnarea persoanelor și entităților respective sunt prezentate în rubricile relevante din anexele menționate.
Se atrage atenția persoanelor și entităților în cauză asupra posibilității de a depune o cerere adresată autorităților competente din statul membru (statele membre) în cauză, conform indicațiilor de pe site-urile internet care figurează în anexa III la Regulamentul (UE) nr. 36/2012, pentru a obține autorizația de a utiliza fonduri înghețate pentru nevoi de bază sau plăți specifice (cf. articolul 16 din regulament).
Persoanele și entitățile vizate pot înainta o cerere Consiliului, împreună cu documentația probatoare, în scopul reanalizării deciziei de a le include pe lista menționată anterior, la adresa de mai jos:
|
Council of the European Union |
|
General Secretariat |
|
DG C 1C |
|
Rue de la Loi/Wetstraat 175 |
|
1048 Bruxelles/Brussel |
|
BELGIQUE/BELGIË |
Se atrage, de asemenea, atenția persoanelor și entităților vizate asupra posibilității de a contesta decizia Consiliului în fața Tribunalului Uniunii Europene, în condițiile prevăzute la articolul 275 al doilea paragraf și la articolul 263 al patrulea și al șaselea paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(1) JO L 111, 23.4.2013, p. 77.
(2) JO L 111, 23.4.2013, p. 1.