DOCUMENT DE LUCRU AL SERVICIILOR COMISIEI

REZUMAT AL EVALUĂRII IMPACTULUI

care însoțește documentul

Comunicare a Comisiei către Parlamentul European și Consiliu

Crearea pieței unice pentru produse ecologice: facilitarea unei mai bune informări cu privire la performanța de mediu a produselor și a organizațiilor

1.           Definirea problemei

1.1.        Problema fundamentală: proliferarea metodologiilor împiedică funcționarea pieței produselor ecologice

Sunt disponibile multe metodologii utilizate pentru evaluarea și comunicarea amprentelor ecologice ale produselor și organizațiilor[1]. Numărul acestora crește rapid, ceea ce duce la o proliferare a inițiativelor naționale[2] și a celor din sectorul privat[3]. Întreprinderile sunt, în principiu, libere să aleagă metodologia pe care doresc să o aplice, dar sunt, de asemenea, obligate adesea, fie de o administrație națională, fie de clienți aflați în avalul lanțului de aprovizionare, să utilizeze o anumită metodologie. Este posibil ca unei întreprinderi care aprovizionează mai multe alte întreprinderi să i se ceară să furnizeze informații de mediu în mai multe feluri, ceea ce implică utilizarea mai multor metodologii. În același timp, nu există niciun consens natural în jurul unei metodologii specifice unice.

Există numeroase voci în cadrul sectorului de profil care solicită armonizarea metodelor de evaluare a performanței de mediu a produselor pentru a crea condiții de concurență echitabile, a reduce costurile și a preveni parazitismul. Participanții la consultarea publică au considerat lipsa de coerență ca fiind unul dintre cele mai importante obstacole în calea afișării și a analizării comparative a performanței de mediu (acord în proporție de 72,5%).. Referitor la factorii determinanți ai obstacolelor, majoritatea părților interesate au fost de acord că aceștia sunt numărul mare al inițiativelor din UE (70,8%) și numărul mare al modalităților de raportare (76,3%).

1.2.        Importanța și amploarea problemei

(a) Costuri suplimentare pentru întreprinderi

Coexistența unor metodologii diferite implică o creștere directă a costurilor pentru cei care doresc să evalueze și să comunice amprentele ecologice ale produselor sau organizațiilor lor. Creșterea costurilor se datorează: (1) creșterii costurilor aferente formării necesare pentru adaptarea la cerințele diferitelor metodologii; (2) creșterii costurilor legate de colectarea unor informații diferite; (3) cerințelor diferite în materie de etichetare; (4) cerințelor diferite în materie de verificare.

(b) Oportunități reduse pentru comerțul transfrontalier cu produse ecologice

Dată fiind lipsa unei definiții stabilite de comun acord a produselor ecologice, este dificil să se stabilească în ce măsură această problemă afectează comerțul din interiorul și exteriorul UE. Totuși, din sondaje reiese că 90% dintre consumatori cumpără cel puțin uneori produse ecologice, o parte dintre acestea fiind produse de export. În ansamblu, volumul comerțului cu produse ecologice este, în mod evident, considerabil și are toate șansele să crească. Cu toate acestea, proliferarea metodologiilor poate împiedica această tendință pozitivă, reducând oportunitatea de comercializare a produselor ecologice la nivel transfrontalier, deoarece întreprinderile consideră că cerințele privind informațiile referitoare la mediu pentru produsele pe care intenționează să le vândă se modifică la trecerea frontierelor.. Din ce în ce mai frecvent, diferite informații referitoare la mediu sunt solicitate de către autoritățile naționale, în cazul achizițiilor publice sau al cerințelor privind raportarea sau etichetarea, sau de către inițiative private, de exemplu, de către un distribuitor, pentru a permite expunerea produselor în magazine.

(c) Lipsa clarității pentru alegerile consumatorilor

În prezent, consumatorii dispun de foarte puține informații cu privire la produsele cu adevărat „ecologice”. Dacă aceste informații nu sunt furnizate într-un mod fiabil, deciziile de cumpărare sunt denaturate și mulți consumatori sfârșesc prin a nu cumpăra produse ecologice, în pofida intențiilor lor declarate. Acest lucru a fost demonstrat de o anchetă Eurobarometru: deși 75% dintre respondenți declară că sunt gata să cumpere produse care respectă mediul, numai 17% au făcut acest lucru în luna care a precedat ancheta[4].

Numărul atributelor ecologice este în creștere, chiar dacă terminologia utilizată devine tot mai superficială și mai vagă, ceea ce duce la o scădere și mai pronunțată a încrederii consumatorilor: 48% dintre consumatori nu au încredere în informațiile referitoare la mediu afișate pe produse[5]. Oamenii au tendința de a nu avea încredere în atributele ecologice, nici în cele anexate produselor, nici în cele incluse în responsabilitatea socială a întreprinderilor (RSI) sau în alte rapoarte de mediu[6]. Această situație sancționează întreprinderile care au investit mult în îmbunătățirea performanțelor lor și în ecologizarea modelelor lor de afaceri. Potrivit opiniei generale, întreprinderile concurează mai degrabă pe bază de atribute, decât pe baza performanței de mediu subiacente.

(d) Oportunități ratate de utilizare eficientă a resurselor

Întreprinderile cele mai proactive au înțeles că există mari posibilități de îmbunătățire a eficienței de-a lungul lanțului lor de aprovizionare și, pentru a exploata acest potențial, utilizează tot mai frecvent abordări privind gestionarea ciclului de viață[7]. Întreprinderile care utilizează abordări bazate pe ciclul de viață pentru a eficientiza utilizarea resurselor pot beneficia și de alte avantaje, cum ar fi o mai mare rentabilitate a investițiilor, dezvoltarea de piețe noi, o imagine corporativă îmbunătățită, o mai mare fidelitate a clienților, o înțelegere mai bună a riscurilor din întregului lor lanț de aprovizionare și o mai bună diferențiere a produselor.

Creșterea numărului de produse ecologice vândute pe piață și al organizațiilor care iau măsuri de ecologizare ar contribui la atingerea obiectivelor inițiativei emblematice „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor” și ale strategiei Europa 2020. Deși raportarea de mediu în sine nu înseamnă îmbunătățirea performanței, multe dintre întreprinderile care măsoară performanța stabilesc obiective și acțiuni. Gradul redus de acceptare a produselor ecologice se repercutează și asupra acceptării ecoinovării, periclitând avantajul concurențial al industriilor ecologice din UE, care se situează încă pe primul loc la nivel mondial și sunt în curs de dezvoltare. Tehnologiile ecologice au fost într-adevăr identificate ca fiind o sursă importantă de creștere în comunicarea actualizată privind politica industrială[8].

2.           Analiza subsidiarității

Proliferarea metodologiilor, dificultățile aferente și costurile tot mai mari fac necesară acțiunea coordonată la nivelul UE, deoarece afectează direct buna funcționare a pieței unice. Dacă UE va opta pentru o intervenție târzie, întreprinderile vor trebui să se conformeze încă de pe acum mai multor metodologii, suportând costul aferent conformării; administrațiile naționale vor trebui să își creeze propriile structuri de punere în aplicare – costuri care ar putea fi evitate grație adoptării din timp a unor măsuri la nivelul UE. Astfel, acțiunea la nivelul UE este acum justificată.

UE se situează pe o poziție ideală pentru a promova armonizarea metodologiilor în cadrul pieței unice, bazându-se pe experiențele statelor membre și ale inițiativelor private în acest domeniu și în discuțiile cu părțile interesate. UE poate aduce o valoare adăugată importantă, întrucât o coordonare mai bună ar determina economii considerabile de costuri pentru autoritățile naționale și pentru sectorul privat[9].

2.1.        Inaplicabilitatea principiului recunoașterii reciproce

În absența unor norme la nivelul UE, atât operatorii economici din sectorul privat, cât și autoritățile publice au libertatea de a adopta și de a aplica sistemul preferat de calculare și de comunicare a performanței de mediu. Cu toate acestea, în cazul unui stat membru, flexibilitatea reglementării este limitată de cerința de a nu se elabora, adopta sau aplica reglementări tehnice în scopul creării unor obstacole inutile în calea comerțului sau în cazul în care pot produce un astfel de efect. În cazul reglementărilor naționale, principiul recunoașterii reciproce este adesea cel mai bun mod de garantare a liberei circulații a mărfurilor în cadrul pieței interne. Totuși acest principiu nu pare util în acest context, deoarece în prezent unele state membre nici măcar nu dispun de metode de calculare și de comunicare a performanței de mediu, iar în cazul altora, metodele utilizate au domenii de aplicare, niveluri de ambiție și norme diferite. Prin urmare, în prezent nu este posibilă stabilirea unei echivalențe între aceste metode.

În plus, recunoașterea reciprocă nu ar elimina alte obstacole care nu sunt de natură tehnică din calea comerțului desfășurat în interiorul UE: chiar și în absența unor cerințe juridice, exportatorii vor trebui să utilizeze metodele de comunicare care le sunt familiare consumatorilor de pe piața străină pentru a nu fi dezavantajați față de producătorii locali.

3.           Obiective

Obiectivul general al acțiunii UE este de a îmbunătăți disponibilitatea informațiilor fiabile privind performanța de mediu a produselor și organizațiilor.

3.1.        Obiective specifice

Promovarea utilizării unei metodologii comune pentru evaluarea și comunicarea performanței de mediu a produselor și organizațiilor

3.2.        Obiective operaționale

Obiectivul specific enunțat mai sus poate fi împărțit în obiective operaționale, după cum urmează:

Tabelul 1 – Obiective operaționale

Obiectiv specific || Obiective operaționale

Promovarea utilizării unei metodologii comune pentru evaluarea și comunicarea performanței de mediu a produselor și organizațiilor || 1. Lansarea a două metodologii care să fie relativ ușor de utilizat, dar și solide, una pentru măsurarea performanței de mediu a produselor și una pentru măsurarea performanței de mediu a organizațiilor

2. Încurajarea adoptării metodologiilor în statele membre și în rândul actorilor din sectorul privat

3. Elaborarea de norme privind categoriile de amprente ecologice sectoriale ale produselor și organizațiilor printr-un proces deschis și transparent care să implice mai multe părți interesate

4.           Opțiuni de politică

4.1.        Opțiunea 1. Scenariul de referință – nicio schimbare la nivelul politicii

În absența unei intervenții mai active a UE, inițiativele publice și private ar continua să prolifereze. Deși se prevede o anumită apropiere spontană a metodelor în domeniile cele mai mediatizate, cum este cel al gazelor cu efect de seră, întreprinderile vor trebui să se confrunte în continuare cu piețe ale căror cerințe sunt diferite, ceea ce ar reprezenta o sarcină deosebit de dificilă pentru IMM-uri. Date fiind informațiile confuze de care dispun, consumatorii din sectorul privat, public și cel al întreprinderilor ar continua să nu aibă încredere în atributele ecologice cu privire la performanța de mediu.

4.2.        Opțiunea 2. Un nou cadru strategic obligatoriu privind produsele

Un nou cadru juridic la nivelul UE pentru produsele sustenabile va înlocui și va consolida instrumentele strategice existente legate de produse, incluse în planul de acțiune pentru 2008 privind consumul și producția durabile și politica industrială durabilă (de exemplu, proiectarea ecologică și eticheta ecologică). În practică, acest lucru ar crea o coerență mai puternică între cerințele privind performanța de mediu legată de produse, prin utilizarea unor elemente doveditoare comune pentru îmbunătățirea coordonării în materie de standardizare[10]; prin instituirea unui proces unic, simplificat (și mai puțin costisitor) de „stabilire a criteriilor” pentru aceleași categorii de produse[11]; și prin aplicarea unui proces unic pentru elaborarea și aprobarea cerințelor pentru aceleași categorii de produse, precum și a unor metode uniforme de testare și de verificare.

4.3.        Opțiunea 3. Un cadru de raportare obligatoriu privind amprenta ecologică a organizațiilor (OEF - Organisation Environmental Footprint)

În cadrul acestei opțiuni, organizațiile mari din sectoare prioritare vor fi obligate să utilizeze metodologia OEF în scopul raportării/al furnizării de informații[12]. Pentru a impulsiona ameliorarea continuă, cerințele vor fi asociate cu stimulente pentru utilizare și analiză comparativă. În colaborare cu părțile interesate, Comisia va elabora, în timp, norme sectoriale privind OEF (OEFSR)[13], sporind coerența rapoartelor lor de mediu și, de asemenea, într-o anumită măsură, comparabilitatea performanței lor globale de mediu. Astfel, o organizație va putea furniza informații bazate pe OEF pentru a-și comunica performanța de mediu și pentru a indica progresele înregistrate pe parcursul anilor; însă pentru a participa la analiza comparativă sau pentru a fi incluse în clasamentul sectorial, organizațiile vor trebui să raporteze pe baza normelor sectoriale stabilite (OEFSR sectoriale).

4.4.        Opțiunea 4. Integrarea metodologiilor privind amprenta ecologică a produselor (PEF) și a organizațiilor (OEF) în instrumente strategice relevante

În cadrul acestei opțiuni, metodologiile privind PEF și OEF sunt integrate în instrumente strategice voluntare și obligatorii, acolo unde este cazul și unde este fezabil din punct de vedere tehnic[14]. De exemplu, PEF și OEF vor fi utilizate imediat în instrumente precum eticheta ecologică, achizițiile publice ecologice și EMAS pentru a contribui la procesul de elaborare a criteriilor[15] și la crearea documentelor de referință sectoriale[16] pentru determinarea impactelor relevante asupra mediului și a principalilor indicatori de performanță bazați pe ciclul de viață. În cadrul acestei opțiuni ar fi necesar, de asemenea, să se stabilească un set de stimulente acordate atât de sectorul public, cât și de cel privat, care ar recompensa întreprinderile și ar consolida efectul pozitiv asupra îmbunătățirilor performanței de mediu[17].

4.5.        Opțiunea 5. Recomandare privind aplicarea PEF și OEF pe o bază voluntară

Comisia va adresa statelor membre o recomandare cu propunerea ca ori de câte ori un stat membru intenționează să introducă un sistem sau cerințe voluntare legate de măsurarea, verificarea, raportarea, analizarea comparativă și comunicarea performanței de mediu a produselor și organizațiilor, statul membru respectiv ar trebui să aplice metodologia privind PEF, respectiv OEF[18].

Recomandarea se va adresa și întreprinderilor, propunându-le să utilizeze metodologiile privind PEF și OEF la calcularea amprentei ecologice a produselor sau a amprentei generale a întreprinderilor ori de câte ori se calculează aceste elemente. De asemenea, recomandarea ar invita comunitatea financiară (societăți de investiții, companii de asigurări, bănci) să utilizeze informațiile privind performanța de mediu bazate pe aplicarea OEF și/sau a OEFSR la evaluarea riscurilor de mediu.

5.           Evaluarea impacturilor și compararea opțiunilor

În scopul evaluării și al comparării, precum și pentru a crea grupuri de opțiuni care să se excludă reciproc, opțiunile de politică prezentate mai sus sunt grupate în funcție de măsura în care sunt legate de performanța de mediu a produselor sau a organizațiilor. Pentru o analiză detaliată a impactului economic, social și de mediu al fiecărei opțiuni, vă rugăm să consultați raportul privind evaluarea impactului.

5.1.        Compararea opțiunilor de politică legate de performanța de mediu a produselor

Tabelul 2 – Compararea impacturilor opțiunilor legate de performanța de mediu a produselor

Opțiunea de politică Categoria de impact || 2. Un nou cadru strategic obligatoriu privind produsele || 4. Integrarea PEF sau a OEF în instrumente strategice relevante || 5. Recomandare privind aplicarea PEF și OEF pe o bază voluntară

Funcționarea pieței interne și concurența || +++ || ++ || ++

Competitivitate, schimburi comerciale și fluxuri de investiții || ++ || ++ || +

Costuri operaționale și gestionarea întreprinderii || - || 0 || +

Impactul asupra IMM-urilor || - || 0 || +

Sarcini administrative pentru întreprinderi || + || 0 || 0

Sarcina administrațiilor publice și potențialul de simplificare || - || + || +

Inovare și cercetare || ++ || ++ || ++

Consumatori și gospodării || + || + || +

Impactul economic general || 0 || 0 || +

Ocuparea forței de muncă și piețele forței de muncă || ++ || ++ || ++

Incluziune socială și protecția anumitor grupuri || + || 0 || 0

Sănătate publică || + || + || +

Impactul social global || + || + || +

Impactul global asupra mediului || +++ || ++ || ++

5.2.        Compararea opțiunilor de politică legate de performanța de mediu a organizațiilor

Tabelul 3 – Compararea impacturilor opțiunilor legate de performanța de mediu a organizațiilor

Opțiunea de politică Categoria de impact || 3. Cadru de raportare obligatoriu privind OEF || 4. Integrarea PEF sau a OEF în instrumente strategice relevante || 5. Recomandare privind aplicarea PEF și OEF pe o bază voluntară

Funcționarea pieței interne și concurența || +++ || ++ || ++

Competitivitate, schimburi comerciale și fluxuri de investiții || ++ || ++ || +

Costuri operaționale și gestionarea întreprinderii || - || 0 || +

Impactul asupra IMM-urilor || - || 0 || +

Sarcini administrative pentru întreprinderi || - || 0 || 0

Sarcina administrațiilor publice și potențialul de simplificare || - || + || +

Inovare și cercetare || ++ || ++ || ++

Consumatori și gospodării || 0 || + || +

Impactul economic general || 0 || 0 || +

Ocuparea forței de muncă și piețele forței de muncă || ++ || ++ || ++

Incluziune socială și protecția anumitor grupuri || 0 || 0 || 0

Sănătate publică || + || + || +

Impactul social global || + || + || +

Impactul global asupra mediului || +++ || ++ || ++

5.3.        Compararea opțiunilor din perspectiva eficienței, a eficacității și a coerenței

Sistemul de notare utilizat pentru tabelele comparative 2 și 3 ajută la evaluarea solidității relative a opțiunilor alternative în fiecare categorie de impact avută în vedere, însă nu oferă informații privind ponderea relativă a fiecărei categorii de impact. Prin urmare, analiza este completată cu o comparație a opțiunilor din perspectiva eficienței, a eficacității și a coerenței lor[19]. Acest lucru arată că, deși opțiunile cu elemente obligatorii (2 și 3) contribuie la atingerea obiectivelor, fiind asociate și cu cel mai mare potențial de îmbunătățire a mediului, ele sunt, de asemenea, asociate cu costuri inițiale mai ridicate pentru întreprinderi și pentru autoritățile publice, ceea ce le face mai puțin atractive în actuala perioadă de criză economică. Experiențele anterioare în materie de legiferare în UE au demonstrat că, atunci când introducerea unui instrument legislativ este precedată de aplicarea voluntară a acestuia, costurile de adaptare și de tranzacționare suportate de întreprinderi și de administrațiile publice sunt mai mici. Pe baza analizei efectuate în prezentul raport, acesta pare să fie și cazul opțiunilor 2 și 3, care ar putea deveni mai rentabile după o aplicare pilot a PEF și OEF, după cum se propune la opțiunea 5. Opțiunea 1 ar contribui doar marginal la atingerea obiectivelor și, în plus, nu ar aduce îmbunătățiri în ceea ce privește eficiența în materie de mediu și utilizarea eficientă a resurselor. Performanța opțiunii 4 este variabilă, depinzând de instrumentul în care sunt integrate PEF și OEF.

5.4.        Opțiunea preferată

Opțiunea preferată este opțiunea 5, „Recomandare privind aplicarea PEF și a OEF pe o bază voluntară”, din următoarele motive:

· Această opțiune obține, pentru toate aspectele relevante, un punctaj pozitiv în comparație cu scenariul de referință și, per ansamblu, obține un punctaj mai bun decât celelalte opțiuni.

· O aplicare voluntară permite dezvoltarea progresivă în continuare a metodologiei privind PEF și OEF în cadrul unui proces pilot care implică statele membre și o gamă largă de părți interesate în scopul atingerii întregului potențial în anii următori (de exemplu, prin aplicarea obligatorie sau prin adoptarea pe scară largă);

· Opțiunea 5 permite valorificarea unor importante oportunități în materie de eficiență atât din punct de vedere economic, cât și din perspectiva mediului.

· Deși prezintă avantaje semnificative pentru toți cei trei piloni, opțiunile 2 și 3 ar genera costuri mai ridicate, având în vedere nivelul actual de dezvoltare a metodologiilor. În plus, există riscul ca participarea părților interesate să fie mai redusă, ceea ce ar afecta acceptarea și eficacitatea instrumentului.

· În general, toate părțile interesate s-au pronunțat în favoarea introducerii unui sistem voluntar bazat pe o metodologie privind PEF, cu excepția ONG-urilor (50% dintre acestea nu au fost de acord). Opiniile părților interesate au fost împărțite în ceea ce privește integrarea metodologiei privind PEF în instrumentele de reglementare și măsurile de politică ale UE din domeniul consumului și al producției durabile, ia cele mai multe s-au opus introducerii unei noi măsuri obligatorii (dezacord în proporție de 60%).

· A doua opțiune care a primit cele mai multe voturi de la părțile interesate a fost opțiunea 5 (41% dintre acestea sunt întru totul de acord sau doar de acord). Majoritatea nu a fost de acord cu opțiunile de politică legate de instrumentele obligatorii din sectoarele prioritare (43%) sau din toate sectoarele (52,8%) și de integrarea OEF în instrumentele obligatorii existente (44%).

6.           Monitorizare și evaluare

Evaluarea impactului stabilește o serie de indicatori specifici, măsurabili, realizabili, pertinenți și legați de termene-limită pentru adoptarea și implementarea opțiunii preferate, grupându-i în funcție de obiectivele relevante. Aceștia sunt prezentați în amănunțime în raportul privind evaluarea impactului.

Până în 2005, este prevăzută o reexaminare generală a politicilor introduse de inițiativa strategică ce face obiectul prezentei evaluări a impactului, care corespunde reexaminării unor instrumente strategice cheie din domeniul consumului și al producției durabile.

[1]               A se vedea, în anexele 17, 18 și 19, o listă a celor mai importante inițiative (divergente) privind evaluarea amprentei ecologice a produselor și organizațiilor.

[2]               De exemplu, Franța evaluează în prezent un program-pilot privind etichetarea ecologică a produselor. Începând din 2008, întreprinderile private au fost invitate să participe la program pentru a demonstra și testa exemple concrete de etichetare ecologică bazată pe criterii multiple. O evaluare preliminară a produselor agroalimentare arată că, dintre societățile implicate în programul-pilot, 75% intenționează să continue etichetarea ecologică și aproximativ 64% sunt în favoarea unei abordări armonizate la nivel european. (http://www.developpement-durable.gouv.fr/IMG/pdf/LPS125.pdf). Alte inițiative există în Regatul Unit, Elveția și, pe plan internațional, în Japonia, Australia și Canada. Pentru informații suplimentare, a se vedea anexa 19.

[3]               De exemplu, Sustainability Consortium, protocolul Envifood, GHG Product Protocol, diferite etichete și standarde (amprenta de carbon, ECV, amprenta de apă); Carbon Disclosure Project, indici de sustenabilitate, Global Reporting Initiative, etc. Pentru informații suplimentare, a se vedea anexele 18 și 19.

[4]               „Atitudinile cetățenilor europeni în privința mediului”, Eurobarometru, 2008.

[5]               Flash Eurobarometru nr. 332.

[6]               Cel de-al doilea studiu Eurobarometru privind Atitudinile cetățenilor europeni față de mediu (2011) a indicat o scădere a numărului respondenților care consideră că etichetele de pe produse permit identificarea celor care respectă mediul (47% față de 52% în 2008).

[7]               Pentru o listă a studiilor care susțin această afirmație, consultați anexa 21.

[8]               COM(2012) 582 final, O industrie europeană mai puternică pentru creșterea și redresarea economiei - Actualizare a comunicării privind politica industrială.

[9]               Este interesant de remarcat că sistemele aplicate în Regatul Unit și Franța fac deja trimiteri încrucișate solide la evoluțiile din UE, iar Italia prevede și ea o legătură puternică cu acestea. Se pare că statele membre solicită îndrumare/sprijin armonizat(ă) la nivelul UE în ceea ce privește evaluarea amprentei ecologice. A se vedea, de asemenea, concluziile Consiliului din 20 decembrie 2010, în care Comisia este invitată „să elaboreze o metodologie comună privind evaluarea cantitativă a impactului produselor asupra mediului pe durata întregului lor ciclu de viață”.

[10]             Criteriile privind instrumentele strategice ale UE legate de produse sunt stabilite de obicei pe baza unor elemente doveditoare tehnice și de piață care sunt colectate prin intermediul unor studii pregătitoare specifice. Dacă aceste elemente sunt univoce pentru toate instrumentele privind consumul și producția durabile ale UE, ipotezele privind efectele asupra mediului și cele economice/concurențiale ale noilor criterii sunt aceleași, iar rezultatul poate fi un nivel mai mare de omogenitate.

[11]             În cazul în care criteriile sunt stabilite ca urmare a unui proces unic pentru „utilizări” diferite, având în vedere diferitele obiective ale instrumentelor strategice ale UE legate de produse, se poate asigura o mai mare coerență (de exemplu, în ceea ce privește definirea pragurilor pentru eticheta ecologică și pentru cea energetică).

[12]             Începând din 2010, Centrul Comun de Cercetare al UE elaborează metode privind amprenta ecologică a produselor (PEF - Product Environmental Footprint) și amprenta ecologică a organizațiilor (OEF) (metode generice). Atât PEF, cât și OEF sunt metodologii bazate pe ECV, menite să identifice și să cuantifice cele mai relevante impacturi asupra mediului ale produselor (atât bunuri, cât și servicii) sau ale unui portofoliu de produse și servicii (organizație). Acestea se bazează pe abordările existente și pe standarde internaționale, chiar dacă utilizarea ECV pentru evaluarea la nivel de organizație reprezintă o abordare relativ nouă. A se vedea anexa 9 pentru o descriere mai completă a caracteristicilor PEF și OEF.

[13]             Normele sectoriale privind amprenta ecologică a organizațiilor constau într-un set de specificații și instrucțiuni metodologice adaptate, care trebuie aplicate într-un anumit sector. A se vedea anexa 9.

[14]             Opțiunea privind integrarea și aplicabilitatea tehnică ar trebui să fie evaluată în detaliu de la caz la caz. A se vedea anexa 9 pentru informații suplimentare cu privire la evoluțiile metodologice necesare pentru implementarea integrală a PEF și OEF în instrumentele strategice existente.

[15]             http://ec.europa.eu/environment/ecolabel/products-groups-and-criteria.html

[16]             http://susproc.jrc.ec.europa.eu/activities/emas/index.html.

[17]             Pentru detalii suplimentare cu privire la stimulente, a se vedea anexele 14 și 20.

[18]             De exemplu, în cazul unui sistem sau al unor cerințe naționale legate de raportarea nefinanciară sau de promovarea utilizării indicatorilor privind performanța de mediu în evaluările de risc din domeniul investițiilor, metodologia de referință ar fi OEF, combinată cu OEFSR.

[19]             Eficacitatea este definită ca măsura în care opțiunile ating obiectivele; eficiența este definită ca măsura în care obiectivele pot fi atinse în mod rentabil; coerența este definită ca măsura în care opțiunile sunt coerente cu obiectivele politicii UE și pot limita compromisurile în domeniul social, economic și al mediului. A se vedea tabelul 6 din raportul privind evaluarea impactului.