Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind încheierea Acordului-cadru de parteneriat și cooperare între Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica Filipine, pe de altă parte /* COM/2013/0925 final - 2013/0441 (NLE) */
EXPUNERE DE MOTIVE În noiembrie 2004, Consiliul a autorizat
Comisia să negocieze acorduri-cadru individuale de parteneriat și
cooperare (APC) cu Thailanda, Indonezia, Singapore, Filipine, Malaysia și
Brunei. Negocierile cu Filipine au fost inițiate în februarie 2009 și
au fost încheiate în iunie 2010. În urma aprobării acordului de
către Coreper, ambele părți au parafat APC la 25 iunie 2010.
APC a fost semnat la Phnom Penh la 11 iulie 2012, cu ocazia reuniunii
ministeriale a Forumului regional ASEAN. APC cu Filipine constituie primul acord
bilateral încheiat vreodată cu Filipine și înlocuiește cadrul
juridic actual, ce constă în Acordul de cooperare din 1980 dintre
Comunitatea Economică Europeană și țările membre ale
Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN). Pe plan politic,
APC cu Filipine marchează un pas important în direcția
consolidării relațiilor bilaterale și a rolului UE în Asia de
Sud-Est, pe baza unor valori universale comune, cum ar fi democrația și
drepturile omului. Acesta pregătește terenul pentru consolidarea
cooperării politice, regionale și globale. APC prevede angajamente care ocupă o poziție
importantă în cadrul politicii externe a UE, inclusiv dispoziții
privind drepturile omului, neproliferarea, combaterea terorismului și Curtea Penală
Internațională. De asemenea, acesta include domenii actuale de
interes, precum procesul de pace și gestionarea riscului de dezastre. APC consolidează cooperarea
sectorială într-o gamă largă de domenii de politică, precum
migrația, impozitarea, mediul, energia, știința și
tehnologia, transporturile maritim și aerian, turismul, cultura,
spălarea banilor și finanțarea terorismului, drogurile ilicite,
criminalitatea organizată și corupția. APC extinde în mod considerabil sfera
angajării reciproce în domeniile economic și comercial. Acesta conține
o secțiune importantă privind cooperarea comercială, care ar
trebui să faciliteze negocierile privind un acord de liber schimb (ALS).
Încheierea APC corespunde obiectivului UE de creare a unui cadru economic și
politic cuprinzător și coerent pentru relațiile dintre UE și
țările ASEAN. În plus, APC conține o componentă
importantă privind dezvoltarea, inclusiv dispoziții stricte privind
protejarea intereselor financiare ale UE. Comsia remarcă faptul că Decizia nr.
2012/272/UE a Consiliului privind semnarea APC cu Filipine face obiectul cauzei
C-377/12: Comisia a solicitat Curții să anuleze decizia menționată
anterior deoarece Consiliul a adăugat temeiurile juridice privind
transporturile (articolele 91 și 100 din TFUE), readmisia [articolul 79
alineatul (3) din TFUE] și mediul [articolul 191 alineatul (4) din TFUE].
Comisia a solicitat Curții să mențină efectele deciziei
contestate. Sub rezerva hotărârii Curții în cauza C-377/12, prezenta
decizie privind încheierea acordului de parteneriat și cooperare se
bazează pe articolele 207 și 209 și pe articolul 218 alineatul (6)
din TFUE. Comisia atrage atenția Consiliului asupra
considerentului din acord privind poziția specifică a Regatului Unit,
Irlandei și Danemarcei bazată pe protocoalele 21 și 22 la
tratate. Adăugarea acestui considerent se datorează doar elaborării
acestui text. În funcție de hotărârea în cauza C-377/12, care în
prezent este pendinte în fața Curții de Justiție, este posibil ca
acest considerent să trebuiască eliminat sau reformulat ulterior.
Comisia consideră că, atât timp cât această cauză este
pendinte, procedura pentru încheierea acordului nu poate fi finalizată. 2013/0441 (NLE) Propunere de DECIZIE A CONSILIULUI privind încheierea Acordului-cadru de
parteneriat și cooperare între Uniunea Europeană și statele sale
membre, pe de o parte, și Republica Filipine, pe de altă parte CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, în special articolele 207 și 209, coroborate cu
articolul 218 alineatul (6) litera (a), având în vedere propunerea Comisiei Europene, având în vedere aprobarea Parlamentului
European, întrucât: (1) În conformitate cu Decizia
nr. 2012/272/UE[1]
a Consiliului, Acordul-cadru de parteneriat și cooperare între Uniunea
Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica
Filipine, pe de altă parte, a fost semnat la 11 iulie 2012, sub rezerva
încheierii sale la o dată ulterioară. (2) Acordul ar trebui aprobat în
numele Uniunii Europene, ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE: Articolul 1 Prin prezenta decizie, se aprobă, în
numele Uniunii, Acordul-cadru de parteneriat și cooperare între Uniunea
Europeană și statele sale membre, pe de o parte, și Republica
Filipine, pe de altă parte. Textul acordului este atașat la prezenta
decizie. Articolul 2 Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate prezidează comitetul mixt
prevăzut la articolul 48 din acord. Uniunea sau, după caz, Uniunea și
statele membre ale acesteia sunt reprezentate în comitetul mixt în funcție
de tema abordată. Articolul 3 Președintele Consiliului desemnează
persoana împuternicită să transmită, în numele Uniunii Europene,
notificarea prevăzută la articolul 57 alineatul (1) din
acord. Articolul 4 Prezenta decizie intră în vigoare la data
adoptării. Aceasta se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene. Adoptată la Bruxelles, Pentru
Consiliu, Președintele [1] JO L 134, 24.5.2012, p. 3