Propunere de AVIZ AL CONSILIULUI privind Programul de parteneriat economic al Spaniei /* COM/2013/0902 final - 2013/0393 (NLE) */
2013/0393 (NLE) Propunere de AVIZ AL CONSILIULUI privind Programul de parteneriat economic al
Spaniei
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene, având în vedere
Regulamentul (UE) nr. 473/2013 al Parlamentului European și al Consiliului
din 21 mai 2013 privind dispozițiile comune pentru monitorizarea și
evaluarea proiectelor de planuri bugetare și pentru asigurarea
corectării deficitelor excesive ale statelor membre din zona euro[1], în special articolul 9 alineatul (4), având în vedere
propunerea Comisiei Europene, întrucât: (1) Pactul de stabilitate și
de creștere (PSC) vizează să asigure disciplina bugetară la
nivelul Uniunii și stabilește cadrul necesar pentru prevenirea
și corectarea deficitelor publice excesive. Obiectivul principal al PSC
este asigurarea unor finanțe publice solide ca mijloc de consolidare a
condițiilor de obținere a stabilității prețurilor
și a unei creșteri susținute și durabile favorizate de
stabilitatea financiară, sprijinind astfel realizarea obiectivelor Uniunii
privind creșterea economică durabilă și ocuparea
forței de muncă. (2) Regulamentul (UE) nr.
473/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013
privind dispozițiile comune pentru monitorizarea și evaluarea
proiectelor de planuri bugetare și pentru asigurarea corectării
deficitelor excesive ale statelor membre din zona euro stabilește
dispoziții pentru îmbunătățirea monitorizării
politicilor bugetare în zona euro, astfel încât să se asigure faptul
că bugetele naționale sunt compatibile cu orientările în
domeniul politicilor economice emise în contextul Pactului de stabilitate
și de creștere (PSC) și al semestrului european. Având în vedere
faptul că măsurile bugetare s-ar putea dovedi insuficiente pentru a
asigura corectarea durabilă a deficitului excesiv, ar putea fi necesare
măsuri de politică și reforme structurale suplimentare. (3) Articolul 9 din Regulamentul
(UE) nr. 473/2013 stabilește modalitățile programelor de
parteneriat economic care urmează să fie prezentate de statele membre
din zona euro în cadrul unei proceduri aplicabile deficitelor excesive. Programul de parteneriat economic, care stabilește o foaie de parcurs conținând
măsuri menite să contribuie la corectarea eficace și
durabilă a deficitului excesiv, ar trebui să conțină
informații detaliate în special cu privire la principalele reforme
bugetare structurale, mai ales cu privire la cele legate de sistemele de
impozitare, de pensii și de sănătate și de cadrele bugetare
aferente acestora, care vor fi esențiale pentru corectarea deficitului
excesiv în mod durabil. (4) La data de 27 aprilie 2009,
Consiliul a adoptat o decizie conform articolului 104 alineatul (6) din tratat,
prin care Spania intră în procedura aplicabilă deficitelor excesive.
La 21 iunie 2013, Consiliul a adoptat o recomandare revizuită în temeiul
articolului 126 alineatul (7) în contextul unui deficit excesiv, procedură
care a fost inițiată înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului
(UE) nr. 473/2013. (5) La data de 1 octombrie 2013
și în termenul stabilit prin articolul 9 alineatul (3) și articolul
17 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. 473/2013, Spania a prezentat
Comisiei și Consiliului un program de parteneriat economic care
conține în special reforme bugetare structurale având ca scop asigurarea
corectării durabile și eficace a deficitului excesiv. Programul de
parteneriat economic include măsuri care au drept obiectiv punerea în
aplicare a recomandărilor specifice fiecărei țări adresate
Spaniei de Consiliu în data de 9 iulie. Aceste recomandări sunt grupate în
cadrul următoarelor obiective: (i) redresare bugetară
diferențiată și favorabilă creșterii economice
(recomandările 1 și 2); (ii) restabilirea creditării pentru
economie (recomandarea 3); (iii) combaterea șomajului și a
consecințelor sociale ale crizei (recomandările 4, 5 și 6); (iv)
promovarea competitivității și a creșterii economice
(recomandările 7 și 8) și (v) modernizarea administrației
publice (recomandarea 9). (6) Măsurile bugetare
structurale pe care Spania intenționează să le pună în
aplicare sunt următoarele: (i) monitorizarea strictă a
evoluțiilor bugetare la nivel regional și local; (ii) crearea unei
instituții bugetare independente; (iii) reducerea cheltuielilor cu
asistența medicală și administrația publică; (iv)
eliminarea arieratelor comerciale în sectorul public; (v) reducerea
inerției prețurilor în cheltuielile și veniturile publice; (vi)
sustenabilitatea pensiilor; (vii) simplificarea și consolidarea eficienței
sistemului fiscal al Spaniei; (viii) combaterea economiei informale și
(ix) ameliorarea eficienței administrației publice. Dacă sunt
puse în aplicare în mod eficient, se estimează că aceste măsuri
vor contribui la corectarea durabilă și eficace a situației de
deficit excesiv a Spaniei. (7) De asemenea, Programul de
parteneriat economic al Spaniei evidențiază progresele înregistrate
în îmbunătățirea monitorizării finanțelor regionale în
conformitate cu Legea organică privind stabilitatea bugetară (BSOL),
Fondul de Lichiditate al Regiunii și Schema de plată a furnizorilor.
Cu toate acestea, programul nu ia în considerare nici măsurile
suplimentare de consolidare a asigurării punerii în aplicare în mod strict
și transparent a măsurilor preventive și corective
prevăzute în BSOL, inclusiv, de exemplu, prin publicarea în timp util a
rapoartelor de evaluare trimestrială a planurilor economice și
financiare ale regiunii și nici motivele pentru activarea sau nu a
sancțiunilor în cazul entităților care nu se conformează. (8) Crearea unei instituții
bugetare independente în conformitate cu cerințele prevăzute de
Regulamentul (UE) nr. 473/2013 ar trebui să contribuie la monitorizarea
consolidată a finanțelor publice ale Spaniei și la identificarea
imediată a abaterilor de la obiectivele bugetare. Instituția
bugetară independentă va oferi, de asemenea, consiliere cu privire la
activarea măsurilor de prevenire, a celor corective și de asigurare a
punerii în aplicare prevăzute de BSOL, precum și privind definirea
obiectivelor bugetare ale regiunilor. Cu toate acestea, unele dispoziții
instituționale de asigurare a independenței funcționale și
operaționale a Consiliului ar trebui întărite în proiectul existent,
în special în ceea ce privește mandatul relativ redus al
președintelui. (9) Deși Programul de
parteneriat economic nu prezintă perspectivele pentru o revizuire
sistematică amplă a principalelor elemente de cheltuieli, conform
recomandărilor specifice fiecărei țări, până în martie
2014, măsurile de raționalizare a cheltuielilor privind
sănătatea, politica de ocupare a forței de muncă (a se
vedea considerentul 14 privind combaterea fraudei fiscale) și
administrația publică oferă informații cu privire la unele
dintre principalele elemente de cheltuieli. În ceea ce privește
cheltuielile cu sănătatea, revizuirea coșului de beneficii
și a prețurilor de referință la produsele farmaceutice, precum
și introducerea unei platforme de achiziții centralizate pentru
furnizorii de servicii medicale ar putea conduce la o utilizare mai
eficientă a resurselor publice. În ceea ce privește
administrația publică, se estimează că reformele vor genera
economii pe o perioadă de trei ani ca urmare a ameliorării
eficienței generale, în special prin eliminarea structurilor
administrative duplicate, prin raționalizarea cheltuielilor generale, prin
raționalizarea așa-numitei administrații „instituționale”,
precum și prin reformarea entităților locale. Pentru obținerea
economiilor preconizate va fi necesar să se monitorizeze și să
se asigure punerea în aplicare cu strictețe a tuturor acestor măsuri.
Asumarea pe plan regional a reformei administrației publice este, de
asemenea, esențială pentru garantarea creșterii eficienței
pe termen mediu. (10) Revizuirea în curs a BSOL are
ca scop consolidarea competențelor de monitorizare ale Ministerului de
Finanțe asupra situației trezoreriei și arieratelor la diverse
niveluri ale administrației generale. Obiectivul este de a elimina
arieratele sectorului public în datorii comerciale și de a evita ca
acumularea de datorii comerciale să contribuie la crearea de riscuri
pentru sustenabilitatea financiară a oricărei administrații
publice. Prin urmare, proiectul de lege consolidează disciplina
fiscală a tuturor subsectoarelor administrației generale. (11) Acest proiect de lege de
dezindexare are scopul de a pune capăt schemelor de indexare a
prețurilor și comisioanelor administrate. Mecanismele existente
privind negocierea colectivă, instrumentele din sectorul financiar și
pensiile sunt excluse din domeniul său de aplicare, regimul pensiilor
făcând obiectul unei reforme separate (a se vedea mai jos). După
intrarea sa în vigoare, legea va genera probabil unele economii bugetare,
contribuind în același timp la reducerea efectelor secundare asupra
prețurilor și sprijinind puterea de cumpărare și
competitivitatea. (12) Modificările recente
și planificate la sistemul de pensii sunt semnificative. Reglementarea
propusă cu privire la factorul de sustenabilitate și noua
formulă de indexare a pensiilor — alături de reforma pensionării
anticipate adoptată în martie — reprezintă pași importanți
pentru îmbunătățirea sustenabilității finanțelor
publice și frânarea creșterii rapide a cheltuielilor cu pensiile. (13) În ceea ce privește
revizuirea sistematică a sistemului fiscal (recomandarea 2), Programul de
parteneriat economic face trimitere la concluziile unui grup de experți
care vor fi prezentate în februarie 2014 și care vor fi evaluate de guvern
într-o etapă ulterioară. De asemenea, documentul prezintă
măsuri (cum ar fi noua taxă pentru gazul fluorhidric) ca răspuns
la recomandarea de adoptare a unor măsuri suplimentare privind impozitarea
în domeniul mediului. (14) De asemenea, Programul de
parteneriat economic face trimitere la măsuri de combatere a fraudei
fiscale și a muncii fără forme legale, inclusiv, printre altele,
la un plan anual privind controalele fiscale și vamale care urmează
să fie adoptat la începutul anului 2014, precum și la continuarea
punerii în aplicare a planului de combatere a fraudei în ceea ce privește
forța de muncă și securitatea socială. Se estimează
că aceste eforturi vor duce la obținerea de venituri suplimentare,
contribuind astfel la efortul de consolidare bugetară. (15) În Programul de parteneriat
economic se acordă o atenție specială aspectelor legate de
piața forței de muncă, inclusiv evaluarea reformei din 2012
privind piața forței de muncă, reforma în curs a politicilor active
în domeniul pieței forței de muncă, punerea în aplicare a
Strategiei privind antreprenoriatul și ocuparea forței de muncă
în rândul tinerilor și introducerea parteneriatelor public-privat în
serviciile de plasament. Cu toate acestea, nu există planuri concrete
pentru modernizarea în continuare a serviciilor publice de ocupare a
forței de muncă, dincolo de cooperarea cu agențiile private de
ocupare a forței de muncă. De asemenea, în urma evaluării
reformei pieței muncii din 2012, Programul de parteneriat economic nu
prevede măsuri pentru consolidarea suplimentară a reformei. În acest
context, reforma pare să fi încurajat flexibilitatea internă a
întreprinderilor și moderația în domeniul salariilor, limitând, prin
urmare, ceteris paribus, pierderile de locuri de muncă. (16) Reformele privind piețele
produselor și serviciilor se îndreaptă, de asemenea, în direcția
cea bună. Programul de parteneriat economic oferă informații
privind măsurile, cum ar fi proiectul de lege privind garanția de
unitate a pieței, proiectul de lege privind serviciile profesionale
și legea privind antreprenoriatul. În plus, Programul de parteneriat
economic evidențiază măsurile de reducere a deficitului de
tarife la energia electrică. Reforma, care nu s-a finalizat încă, ar
putea contribui la limitarea acumulării unei datorii legate de tariful la
energia electrică și a datoriei contingente asociate pentru
finanțele publice, ADOPTĂ PREZENTUL AVIZ: Programul de parteneriat
economic al Spaniei prezentat Comisiei și Consiliului la 1 octombrie 2013
include un set în general adecvat de reforme bugetar-structurale, care ar
sprijini corectarea eficientă și durabilă a deficitului excesiv.
Programul de parteneriat economic confirmă agenda de reformă și
calendarul pentru reformele bugetare și pentru celelalte reforme structurale
incluse în Programul național de reformă și Programul de
stabilitate pentru 2013 și oferă, în unele cazuri, mai multe detalii
cu privire la conținutul măsurilor și la termenele-limită
preconizate. Cu toate acestea, până în prezent, unele recomandări ale
Consiliului sunt numai parțial susținute prin măsuri concrete.
De exemplu, este cazul reexaminării sistematice a principalelor elemente
de cheltuieli în vederea îmbunătățirii eficienței
cheltuielilor publice (în temeiul recomandării 1). În plus, în ceea ce
privește revizuirea sistemului fiscal (recomandarea 2), Programul de
parteneriat economic se referă, în special, la concluziile unui grup de
experți fiscali prevăzute pentru februarie 2014. În majoritatea
cazurilor, reformele trebuie încă să fie adoptate și/sau puse în
aplicare integral, aplicarea rapidă și integrală fiind
esențială pentru succesul Programului de parteneriat economic.
Comisia și Consiliul vor monitoriza punerea în aplicare a reformelor în
contextul semestrului european. Adoptat la Bruxelles, Pentru
Consiliu Președintele [1] JO L 140, 27.5.2013 p. 11.