Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor întreprinderi de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție bancară și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului /* COM/2013/0520 final - 2013/0253 (COD) */
EXPUNERE DE MOTIVE 1. CONTEXTUL PROPUNERII Astfel cum s-a subliniat în Comunicarea
Comisiei către Parlamentul European și Consiliu „Foaie de parcurs
către o uniune bancară”[1],
în Comunicarea Comisiei „Proiect pentru o uniune economică și
monetară profundă și veritabilă - Lansarea unei dezbateri
la nivel european”[2]
și în raportul din 2012 al celor patru președinți intitulat
„Către o veritabilă Uniune Economică și Monetară”[3], un cadru
financiar integrat sau o „Uniune bancară” reprezintă o parte
esențială a măsurilor de politică menite să
readucă Europa pe calea redresării și a creșterii
economice. Înregistrarea de progrese rapide către o
Uniune bancară este indispensabilă pentru a asigura stabilitatea
financiară și creșterea economică în zona euro și în
întreaga piață internă. Aceasta este o etapă
esențială pentru a depăși fragmentarea financiară
actuală, a reduce incertitudinea și a îmbunătăți
condițiile de finanțare pentru băncile și statele
vulnerabile, pentru a dizolva legătura dintre cele două tipuri de entități,
precum și pentru a relansa activitatea bancară transfrontalieră
pe piața internă, atât în beneficiul statelor membre din zona euro,
cât și al celor din afara zonei euro. În consecință, pe baza cadrului
de reglementare comun celor 28 de membri ai pieței interne (cadrul de
reglementare unic), Comisia Europeană a adoptat o abordare incluzivă
și a propus o foaie de parcurs pentru Uniunea bancară care cuprinde
diferite instrumente și măsuri, potențial deschisă tuturor
statelor membre, dar care să includă în orice caz cele 18
țări care fac parte în prezent din zona euro. În martie 2013, Consiliul European s-a angajat
să finalizeze Uniunea bancară prin următorii pași. În
primul rând, ar trebui ca încheierea procedurilor legislative necesare în
vederea creării mecanismului unic de supraveghere (Single Supervisory
Mechanism - MUS), care acordă BCE competența de a supraveghea
băncile din zona euro[4],
să reprezinte o prioritate. În al doilea rând, ar trebui ca în lunile de
vară să se ajungă la un acord asupra modului în care mecanismul
european de stabilitate (MES) ar putea ca, după instituirea MUS și o
revizuire a bilanțurilor contabile ale băncilor, inclusiv a
definiției „activelor istorice”, să recapitalizeze băncile în mod
direct. De asemenea, în vara anului 2013 ar trebui să se ajungă la un
acord privind propunerea Comisiei de Directivă a Parlamentului European
și a Consiliului [ ] de instituire a unui cadru pentru redresarea și
rezoluția instituțiilor de credit și a întreprinderilor de
investiții (denumită în continuare „Directiva [ ] a Parlamentului
European și a Consiliului”[5].
În sfârșit, ar trebui să fie examinată cu prioritate propunerea
Comisiei privind un mecanism unic de rezoluție (MUR) împreună cu
măsuri de sprijin adecvate și eficace, cu perspectiva adoptării
în cursul actualei legislaturi parlamentare. După cum s-a stabilit, Uniunea
bancară va acoperi toate statele membre din zona euro, precum și
statele membre care nu fac parte din zona euro, dar doresc să adere. În
cadrul Uniunii bancare și în toate celelalte state membre se vor aplica
același cadru unic de reglementare a cerințelor prudențiale[6] și
aceleași norme privind rezoluția bancară, valabile în întreaga
UE. Integritatea pieței interne va fi astfel conservată. Stabilitatea
financiară sporită generată de Uniunea bancară va stimula,
de asemenea, încrederea și perspectivele de creștere în cadrul
întregii piețe interne. Aplicarea uniformă, la nivel central, a
normelor prudențiale și de rezoluție în statele membre
participante la Uniunea bancară va aduce beneficii tuturor statelor
membre. Depășirea fragmentării financiare care îngreunează
în prezent activitatea economică va contribui la asigurarea unei
concurențe loiale și la eliminarea obstacolelor în calea exercitării
neîngrădite a libertăților fundamentale, nu numai în statele
membre participante, ci în întreaga piață internă. 1.1. Un mecanism de rezoluție
unic și mecanisme de finanțare ca elemente-cheie ale Uniunii bancare Acordul rapid asupra unui mecanism de
supraveghere unic la care s-a ajuns în aprilie 2012, la doar șapte luni de
la propunerea Comisiei din septembrie 2012, a pus bazele unei Uniuni bancare,
ca parte integrantă a Uniunii economice și monetare. Consolidarea supravegherii în cadrul MUS va
restabili încrederea în sănătatea băncilor. În 2014, BCE
își va asuma responsabilitatea finală pentru supravegherea tuturor
băncilor din zona euro. În practică, BCE va supraveghea în mod direct
băncile cele mai mari și mai active pe plan internațional, cu
posibilitatea de a „își asuma” la supravegherea directă și
pentru celelalte bănci, în timp ce autoritățile naționale
vor fi responsabile de supravegherea cotidiană a băncilor de mai mici
dimensiuni. Pornind de la MUS, pentru a asigura
viabilitatea piețelor bancare din statele membre participante la MUS, UE
trebuie să pună în practică un mecanism de rezoluție unic
pentru gestionarea situației băncilor aflate în dificultate
majoră. Riscul ca o bancă să se confrunte cu o gravă
problemă de lichiditate sau de solvabilitate nu poate fi niciodată
exclus în totalitate. Prin urmare, este necesar să se stabilească un
cadru care să permită restructurarea aprofundată a băncilor
de către autorități, evitând, în același timp, riscurile
semnificative la adresa stabilității economice și costurile
semnificative care derivă din lichidarea dezordonată a băncilor
în temeiul legislațiilor naționale în materie de insolvență
și punând capăt nevoii de a finanța acest proces din resurse
publice. În momentul în care va fi adoptată de
Parlamentul European și de Consiliu, Directiva privind redresarea și
rezoluția bancară va stabili normele privind modul în care sunt
restructurate băncile din UE cu grave dificultăți financiare,
modul în care sunt menținute funcțiile vitale pentru economia
reală și modul în care pierderile și costurile sunt alocate
acționarilor, creditorilor și deponenților neasigurați ai
băncilor. Recapitalizarea internă, un instrument-cheie din cadrul
Directivei privind rezoluția, ar urma să aloce pierderile și să
ajusteze pentru depreciere creanțele acționarilor, ale creditorilor
subordonați și ale creditorilor prioritari în mod secvențial.
Deponenții unor sume mai mici de 100 000 EUR sunt, în orice caz,
excluși de la suportarea pierderilor, creanțele acestora fiind
protejate de sistemele naționale de garantare a depozitelor. Directiva se
bazează pentru rezoluția băncilor pe o rețea de
autorități naționale și de fonduri de rezoluție.
Deși acesta este un pas important în direcția reducerii la minimum a
diferențelor dintre abordările naționale și a
protejării integrității pieței interne, nu este suficient
pentru acele state membre care contribuie la supravegherea instituțiilor
de credit în cadrul MUS. Așa cum a recunoscut Consiliul European, în
cadrul Uniunii bancare supravegherea și rezoluția bancară
trebuie să fie exercitate de către autorități situate la
același nivel. În caz contrar, ar putea apărea tensiuni între
autoritatea de supraveghere (BCE) și autoritățile naționale
de rezoluție cu privire la modalitatea de a trata situația
băncilor în dificultate majoră, în timp ce piața ar putea avea
în continuare așteptări cu privire la (in)capacitatea statelor membre
de a face față falimentelor băncilor la nivel național,
reiterând cercurile vicioase dintre state și bănci și accentuând
fragmentarea și denaturările concurenței în cadrul pieței
interne. În comparație cu o rețea de
autorități de rezoluție, un mecanism unic de rezoluție cu
un organ decizional central și un singur fond de rezoluție
bancară va aduce avantaje-cheie pentru statele membre, contribuabili,
bănci, precum și stabilitate financiară și economică
în întreaga UE: ·
un proces decizional solid, la nivel central, va
garanta că deciziile de rezoluție vor fi luate în mod eficace și
rapid în toate statele membre participante, evitându-se acțiunile
necoordonate, reducându-se la minimum efectele negative asupra
stabilității financiare și limitând nevoia de sprijin financiar; ·
un patrimoniu centralizat de cunoștințe
și experiență în materie de rezoluție bancară va avea
capacitatea de a trata situația băncilor în dificultate majoră
într-un mod mai sistematic și mai eficient decât ar putea-o face fiecare
autoritate națională cu resurse și experiență mai
limitate; ·
un fond unic de rezoluție bancară va fi
în măsură să regrupeze resurse importante provenite din
contribuțiile băncilor și, prin urmare, să protejeze
contribuabilii într-un mod mai eficace decât fondurile naționale, oferind,
în același timp, condiții de concurență echitabile pentru
băncile din toate statele membre participante. Un fond unic va împiedica
apariția problemelor de coordonare cauzate de implementarea fondurilor
naționale și va contribui în mod decisiv la eliminarea
dependenței băncilor de bonitatea statelor. Mecanismul de rezoluție unic trebuie
să fie creat în interiorul cadrului juridic și instituțional al
UE. În concluziile Consiliului European din 14 decembrie 2012 se afirmă
că „procesul de finalizare a UEM se va baza pe cadrul instituțional
și juridic al UE”. Cu toate că a fost necesar să se recurgă
la instrumente interguvernamentale ad-hoc în afara cadrului UE pentru a face
față unor circumstanțe excepționale apărute pe
piață, precum și unor lacune de guvernanță la nivelul
arhitecturii inițiale a EMU, acest lucru riscă să submineze calitatea
democratică a procesului decizional al UE și coerența sistemului
juridic al UE. Crearea MUR în interiorul cadrului juridic și
instituțional al UE, așa cum a fost cazul și cu MUS înainte de
acesta, este, prin urmare, o etapă necesară pentru finalizarea UEM în
conformitate cu concluziile Consiliului European și, în sens mai larg, în
vederea protejării ordinii democratice și instituționale a UE. 1.2. Trecerea la o Uniune
bancară Se preconizează că mecanismul unic
de supraveghere va intra în vigoare la jumătatea anului 2014. Între timp,
mecanismul unic de rezoluție ar trebui să devină activ în
ianuarie 2015, când este prevăzut că va intra în vigoare[7] Directiva
[ ], care va asigura cadrul de reglementare care guvernează rezoluția
bancară în întreaga piață internă. Ulterior, MUR ar urma
să aplice normele din prezentul regulament care sunt conforme cu normele
prevăzute în Directiva [ ] pentru statele membre participante la uniunea
bancară, în timp ce autoritățile naționale ar urma să
aplice normele prevăzute în Directiva [ ] pentru statele din afara
acesteia. În orice caz, dacă măsurile de
rezoluție vor presupune sprijin guvernamental, se vor aplica normele în
materie de ajutoare de stat privind repartizarea sarcinilor. În vederea punerii
în aplicare a repartizării sarcinilor între acționari și
creditorii subordonați, MUR ar putea să aplice, de la data
intrării în vigoare a prezentului regulament, norme care să
permită ajustarea pentru depreciere a acțiunilor și a datoriilor
subordonate în măsura în care acest lucru este necesar pentru aplicarea
normelor în materie de ajutor de stat. În plus, statele membre pot decide să
pună în aplicare noile norme prevăzute în Directiva [ ] în
legislația lor națională, inclusiv înainte de termenul
limită pentru transpunerea directivei respective. În orice caz, competențele
Comisiei în materie de ajutoare de stat vor fi menținute în toate cazurile
de rezoluție implicând sprijin care se califică drept ajutor de stat.
De fapt, în măsura în care utilizarea fondului unic de rezoluție
bancară de către MUR nu constituie un ajutor de stat în temeiul criteriilor
specifice stabilite de Tratat, aceste criterii rămân totuși în
vigoare, prin analogie, pentru a se asigura că, în cazul în care se
recurge la fondul de rezoluție, intervenția acestuia este supusă
acelorași reguli ca și în cazul în care autoritățile
naționale de rezoluție ar utiliza mecanisme de finanțare
naționale. La nivel european, acest proces de
convergență este consolidat, pe de o parte, prin revizuirea
orientărilor privind ajutoarele de stat pentru sprijinul acordat
băncilor și, pe de altă parte, prin acordul asupra modului în
care mecanismul european de stabilitate ar putea recapitaliza băncile
aflate în dificultate. Orientările revizuite privind ajutoarele de stat
impun cerințe mai stricte pentru repartizarea sarcinilor între
acționari și creditorii subordonați în orice stat membru care
oferă sprijin public în favoarea băncilor sale. S-ar contracara
astfel procesul actual de fragmentare a pieței interne în funcție de
soliditatea financiară a statului și de prezența activelor
istorice. Între timp, orientările privind MES ar preciza în ce
condiții, cu respectarea normelor privind ajutoarele de stat, ar putea
obține împrumuturi statele membre care nu pot oferi sprijin public în
favoarea băncilor sau, dacă este necesar, modul în care băncile
ar putea fi recapitalizate direct de către MES. 2. JUSTIFICAREA UNUI MECANISM UNIC DE
REZOLUȚIE Comisia a luat în calcul analiza
efectuată în cadrul evaluării impactului pentru adoptarea propunerii
de Directivă [ ], care a analizat aspectele juridice și operaționale
pertinente pentru instituirea unui mecanism unic de rezoluție (MUR). A fost realizată o analiză
suplimentară privind caracteristicile propuse ale MUR pe baza
actualizării informațiilor cuprinse în evaluarea impactului. În ceea
ce privește capacitatea MUR de a conduce la decizii eficace, timpul este
un factor esențial, din două motive importante: ex-ante, pentru a
spori credibilitatea MUR proaspăt înființat în calitatea sa de
instrument reactiv, care contribuie la reducerea la minimum a surselor de incertitudine
pe piețe; și, în cazurile în care este declanșată
rezoluția, pentru ca MUR să conserve valoarea activelor, care poate
fi afectată de întârzieri inutile apărute în procesul de
rezoluție. O rețea de autorități naționale ar necesita
timp procedural suplimentar pentru fiecare deliberare privitoare la
instituțiile transfrontaliere. Dimpotrivă, repartizarea propusă
a responsabilităților între un nivel decizional central și
autoritățile locale de punere în aplicare va duce la economii de
timp. Va fi nevoie de o perioadă de timp mai scurtă la nivel
național decât la nivel central pentru a acumula toate
cunoștințele necesare pentru a gestiona punerea în aplicare, deoarece
legislația aplicabilă este cea națională; la nivel central,
va fi posibilă atingerea unei mase critice mai mari pentru a atrage
și a dezvolta mai rapid cele mai bune resurse umane specializate. În ceea ce privește capacitatea MUR de a
conduce la luarea unor decizii eficiente, un nivel decizional central va
contribui la reducerea la minimum a costurilor de rezoluție, atât
datorită capacității de a obține avantaje semnificative în
ceea ce privește economiile de scară într-o rețea, cât și
datorită rolului fundamental în asigurarea caracterului executoriu și
optim al deciziei de rezoluție. Din punct de vedere structural, un sistem
care nu anulează mandatul autorităților naționale de a
reduce la minimum costul suportat de propriul lor stat membru nu ia în
considerare pe deplin externalitățile transfrontaliere. De la
începutul crizei[8],
statele membre au avut în vedere un mecanism de repartizare a sarcinilor menit
să reducă la minimum pierderile în materie de bunăstare la nivel
global în aceste situații. Un mecanism unic de rezoluție este mai
adecvat decât o rețea pentru a garanta caracterul executoriu al
transferurilor de responsabilitate, care reprezintă o condiție
necesară pentru funcționarea unui acord de repartizare a sarcinilor.
Acesta va garanta, de asemenea, caracterul executoriu la nivel extern pentru
politica de rezoluție optimă, care permite ajungerea la un acord cu
privire la o regulă de repartizare a sarcinilor prin care să se aloce
ex-ante costurile rezoluției pe baza unor criterii echitabile și
echilibrate. 3. ELEMENTELE JURIDICE ALE PROPUNERII 3.1. Temei juridic Temeiul juridic pentru prezenta propunere este
articolul 114 din TFUE, care permite adoptarea de măsuri de armonizare a
dispozițiilor naționale care au ca obiectiv instituirea și
funcționarea pieței interne. Scopul propunerii este de a menține
integritatea și de a îmbunătăți funcționarea
pieței interne. Aplicarea uniformă a unui singur set de norme de
rezoluție, împreună cu accesul la un singur fond de rezoluție
european de către o autoritate centrală, va restabili
funcționarea ordonată a piețelor bancare din Uniune, va elimina
obstacolele din calea exercitării libertăților fundamentale
și va evita denaturarea semnificativă a concurenței, cel
puțin în acele state membre care contribuie la supravegherea
instituțiilor de credit la nivel european. Deși Directiva [ ] introduce un nivel
ridicat de armonizare, aceasta acordă totuși o anumită
flexibilitate statelor membre, ceea ce înseamnă că în cadrul
pieței interne ar putea persista o anumită fragmentare. MUR prevede,
în schimb, o structură decizională integrată, care aliniază
rezoluția în cadrul MUR cu supravegherea în cadrul MUS, pentru a elimina
dezavantajul concurențial pe care îl au băncile din statele membre
participante la MUS față de băncile din statele membre
neparticipante din cauza lipsei unui sistem centralizat de gestionare a
situației băncilor care se confruntă cu dificultăți
majore. Pentru a se asigura că toate statele membre participante au o
încredere deplină în calitatea și imparțialitatea procesului de
rezoluție bancară, în special în ceea ce privește
implicațiile economice locale, deciziile de rezoluție vor fi
pregătite și monitorizate la nivel central de un Consiliu unic de
rezoluție pentru a asigura o abordare coerentă și uniformă,
iar procesul de rezoluție va fi inițiat de către Comisie. De
asemenea, Comisia va decide cu privire la cadrul instrumentelor de
rezoluție care vor fi aplicate pentru entitatea în cauză și cu
privire la utilizarea fondului pentru a sprijini măsurile de
rezoluție. În plus, pentru a susține procesul de
rezoluție și a spori eficacitatea acestuia, regulamentul propus
instituie un fond unic de rezoluție bancară. Propunerea de regulament
este direct aplicabilă în toate statele membre, dar se aplică tuturor
entităților supravegheate de către MUS. Cadrul de reglementare
unic instituit prin Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European
și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele
prudențiale pentru instituțiile de credit și
societățile de investiții[9], Directiva 2013/36/UE a Parlamentului
European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la
activitatea instituțiilor de credit și supravegherea
prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de
investiții[10],
și Directiva [ ] se vor aplica în statele membre participante în
același fel în care se aplică în întreaga piață
internă. Articolul 114 din TFUE este, prin urmare,
temeiul juridic adecvat. 3.2. Subsidiaritate În temeiul principiului
subsidiarității, prevăzut la articolul 5 alineatul (3)
din TFUE, în
domeniile care nu sunt de competența sa exclusivă, Uniunea ar trebui
să intervină numai dacă și în măsura în care
obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod
satisfăcător de statele membre nici la nivel central, nici la nivel
regional și local, dar datorită dimensiunilor și efectelor
acțiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii. Doar o acțiune la nivel european poate
garanta că băncile în dificultate majoră sunt supuse procesului
de rezoluție cu efecte colaterale minime și în mod coerent, în
conformitate cu un set unic de norme. MUR va aduce economii de scară
semnificative și va evita externalitățile negative care ar putea
rezulta în urma unor decizii și a unor fonduri pur naționale.
Diferențele substanțiale dintre deciziile de rezoluție luate la
nivel național în funcție de particularitățile și
constrângerile în materie de finanțare locale pot submina stabilitatea
și integritatea pieței interne. În timp ce crearea unui mecanism de
supraveghere unic asigură condiții de concurență echitabile
în materie de supraveghere a băncilor și diminuează riscul de
toleranță, MUR asigură că, atunci când o bancă se
află în dificultate majoră, restructurarea poate fi efectuată la
cel mai mic cost, creditorii beneficiază de un tratament corect și
echitabil, iar finanțarea poate fi direcționată rapid către
cele mai productive modalități de utilizare în întreaga
piață internă. Prin urmare, este oportun ca Uniunea să
propună măsurile legislative necesare pentru a institui un astfel de
mecanism de rezoluție pentru băncile controlate prin mecanismul unic
de supraveghere. Regulamentul este instrumentul juridic adecvat pentru a evita
diferențele de transpunere naționale și pentru a asigura un
mecanism instituțional unificat și condiții de
concurență echitabile pentru toate băncile din statele membre
participante. 3.3. Proporționalitate În temeiul principiului
proporționalității, conținutul și forma acțiunii
Uniunii nu trebuie să depășească ceea ce este necesar
pentru realizarea obiectivelor tratatelor. În cadrul Uniunii bancare, supravegherea
și rezoluția bancară trebuie să fie exercitate de
către autorități situate la același nivel. În caz contrar,
ar putea apărea tensiuni între entitatea de supraveghere europeană
și autoritățile de rezoluție naționale privind modul
în care trebuie tratate și acoperite costurile băncilor aflate în
dificultate. Aceste tensiuni ar putea submina atât eficacitatea
activității de supraveghere, cât și pe cea a
activității de rezoluție, și ar denatura concurența
între statele membre. Criza recentă a scos în
evidență nevoia de măsuri rapide și decisive,
susținute de mecanisme de finanțare la nivel european, pentru a evita
ca rezoluția bancară efectuată la nivel național să
aibă un impact disproporționat asupra economiei reale și pentru
a reduce incertitudinea și a împiedica retragerile masive efectuate sub
imperiul panicii, precum și contagiunea în cadrul pieței interne.
Mecanismul de rezoluție unic ar garanta că aceleași reguli sunt
aplicate în același mod în cazul oricărei bănci aflate în
dificultate majoră din statele membre participante. Finanțarea de
rezervă adecvată ar urma să atenueze problemele apărute la
nivelul băncilor individuale, împiedicându-le să cauzeze o pierdere
de încredere în ansamblul sistemului bancar al statului membru sau al altor
state membre percepute de către piețe ca fiind expuse la riscuri
similare. Securitatea juridică sporită,
stimulentele armonizate în mod corespunzător în contextul Uniunii bancare
și avantajele economice ale măsurilor de rezoluție centrale
și uniforme fac ca propunerea să fie conformă cu principiul
proporționalității și să nu depășească
ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite. Prezentul regulament respectă drepturile
fundamentale și principiile recunoscute de Carta Drepturilor Fundamentale
a Uniunii Europene, în special dreptul la protecția datelor cu caracter
personal, libertatea de a desfășura o activitate comercială,
dreptul la o cale de atac eficace și la un proces echitabil și
trebuie să fie pus în aplicare în conformitate cu aceste drepturi și
principii. 4. EXPLICAREA DETALIATĂ A PROPUNERII 4.1. Un mecanism de rezoluție
unic 4.1.1. Principii, structură
și domeniu de aplicare Mecanismul de rezoluție unic trebuie
să implice structuri decizionale care sunt solide din punct de vedere
juridic și eficace în perioade de criză. Procesul decizional trebuie
să asigure luarea de decizii europene, dar care implică statele
membre, recunoscând importanța rezoluției bancare pentru economiile
naționale. Mecanismul de rezoluție unic va aplica
cadrul de reglementare unic referitor la rezoluția bancară
prevăzut în Directiva privind redresarea și rezoluția
bancară în ceea ce privește băncile aflate în dificultate din
statele membre participante la acest mecanism. Mecanismul de rezoluție
unic va cuprinde norme și proceduri uniforme care urmează să fie
aplicate de un Comitet unic de rezoluție („Comitetul”), împreună cu
Comisia și cu autoritățile de rezoluție ale statelor membre
participante. Comisia Europeană va participa la MUR
numai în măsura în care acest lucru este necesar în vederea îndeplinirii
unor sarcini specifice prevăzute în prezentul regulament și în ceea
ce privește controlul ajutoarelor de stat în temeiul Tratatului sau în
scopul aplicării, prin analogie, a criteriilor stabilite pentru aplicarea
articolului 107 din TFUE. Cu toate acestea, mecanismul unic de
rezoluție nu urmează abordarea diferențiată a mecanismului
unic de supraveghere pentru diferite tipuri de bănci, din cauza
caracteristicilor procesului de rezoluție. Spre deosebire de sarcina permanentă
a monitorizării cotidiene, doar o serie de bănci sunt susceptibile de
a se afla în dificultate majoră și de a intra în procesul de
rezoluție la un moment dat. În plus, un domeniu de aplicare
cuprinzător al mecanismului unic de rezoluție este pe deplin
compatibil cu logica prin care BCE își poate asuma supravegherea
directă pentru orice bancă în cazul în care apar probleme, inclusiv
în vederea eventualei rezoluții a acesteia. În sfârșit, criza a
demonstrat că nu numai marile bănci internaționale necesită
un cadru de rezoluție la nivel european. Existența unor
autorități de rezoluție diferențiate pentru bănci de
diferite mărimi ar presupune, de asemenea, finanțare și
mecanisme de sprijin diferențiate, care ar putea, la rândul lor, să
consolideze legăturile dintre bănci și state și să denatureze
concurența. 4.1.2. Principiile măsurilor din
cadrul MUR Pentru a se asigura un proces de
rezoluție obiectiv și echitabil, este interzisă orice
discriminare de către Comisie, Comitetul și autoritățile
naționale de rezoluție împotriva băncilor, a deponenților,
a creditorilor sau a acționarilor acestora în funcție de
naționalitate sau de locul de desfășurare a
activității. Rezoluția grupurilor transfrontaliere se
bazează pe o serie de principii menite să asigure egalitatea de
tratament între diferitele entități ale grupului, să
permită examinarea adecvată a intereselor statelor membre implicate
în rezoluție și să evite ca nivelul costurilor impuse de
creditori să depășească nivelul care ar fi stabilit în
cadrul procedurii obișnuite de insolvență. În cazul în care
numai anumite părți dintr-un grup fac obiectul rezoluției,
propunerea urmărește să asigure că procesul de
rezoluție nu va avea un impact negativ asupra entităților din
grup care nu fac obiectul rezoluției. Ca principiu, costul rezoluției
va fi suportat prin recapitalizare internă și de către sectorul
bancar. Prin urmare, propunerea garantează că Comisia, Comitetul
și autoritățile naționale de rezoluție iau deciziile
cu privire la mecanismele de finanțare a rezoluției astfel încât
utilizarea de sprijin public cu caracter extraordinar să fie redusă
la minimum. 4.1.3. Interacțiunea cu
controlul ajutoarelor de stat exercitat de Comisie În cadrul MUR, controlul ajutoarelor de stat
exercitat de Comisie ar fi menținut în toate circumstanțele. Aceasta
înseamnă că, odată ce BCE notifică Comisiei și
Comitetului că o bancă sau un grup se află în dificultate
majoră sau este susceptibil(ă) de a intra în faliment, procedura de
rezoluție din cadrul MUR ar trebui să se deruleze în paralel cu
procedura în materie de ajutor de stat dacă este cazul, deci statul membru
sau statele membre în cauză ar trebui să fie invitate să
notifice Comisiei măsurile avute în vedere, în conformitate cu articolul 108
din TFUE. În acest sens, trebuie instituită o cooperare continuă
și un schimb continuu de informații între Comitet și Comisie în
vederea finalizării procedurii de acordare de ajutor de stat. Mai mult,
decizia Comisiei în temeiul normelor privind ajutoarele de stat ar fi
condiția prealabilă pentru adoptarea de către Comisie a unei
decizii de a deschide procedura de rezoluție a unei bănci. În cazul
în care nu este prezent nici un ajutor de stat la utilizarea fondului,
criteriile stabilite pentru aplicarea articolului 107 din TFUE ar trebui
să se aplice, prin analogie, ca o condiție prealabilă pentru
adoptarea unei decizii de a deschide procedura de rezoluție a unei
bănci, în scopul de a menține integritatea pieței interne între
statele membre participante și neparticipante. 4.1.4. Sarcini și structură
decizională Mecanismul unic de rezoluție acoperă
toate sarcinile-cheie în materie de rezoluție care sunt indispensabile
pentru rezoluția băncilor în dificultate majoră. Astfel de
sarcini includ, printre altele, autorizarea de a aplica obligații
simplificate în ceea ce privește cerința de a elabora proiecte de
planuri de rezoluție, de a elabora sau revizui planuri de rezoluție,
de a evalua posibilitățile de rezoluție a băncilor, de a
deschide procedura de rezoluție a unei bănci, de a exercita
competențele de rezoluție în raport cu o anumită instituție
aflată în rezoluție și de a pune în aplicare sisteme de
rezoluție. În plus, MUR acoperă deciziile privind utilizarea
finanțării pentru procedurile de rezoluție. Compoziția MUR asigură că
structurile sale decizionale sunt solide din punct de vedere juridic și
eficace, inclusiv în perioade de criză. Acestea sunt concepute pentru a se
asigura că deciziile sunt luate la nivel european și cu implicarea
statelor membre, având în vedere importanța rezoluției bancare pentru
economiile naționale. Structurile decizionale ale mecanismului de
rezoluție unic includ Comitetul unic de rezoluție,
autoritățile naționale de rezoluție ale statelor membre
participante și Comisia Europeană. Sarcinile MUR sunt împărțite
între Comitetul unic de rezoluție și autoritățile de
rezoluție naționale. Pentru a se asigura eficacitatea și
responsabilitatea mecanismului unic de rezoluție și în conformitate
cu cerințele legale, Comisia Europeană, în calitate de
instituție a UE, are competența de a iniția rezoluția unei
bănci, pe baza unei recomandări a Comitetului de rezoluție sau
din proprie inițiativă. În cazul în care Comisia inițiază o
procedură de rezoluție, aceasta ar urma să decidă, de
asemenea, cadrul instrumentelor de rezoluție care vor fi aplicate în
fiecare caz și utilizarea fondului. Comitetul unic de rezoluție ar
urma să ia toate celelalte decizii în temeiul Regulamentului privind MUR
și le-ar înainta autorităților naționale de rezoluție
spre executare la nivel național în conformitate cu Regulamentul privind
MRS și Directiva [ ]. Comitetul de rezoluție ar urma să
monitorizeze executarea la nivel național a deciziilor sale de către
autoritățile naționale de rezoluție și, în cazul în
care o autoritate de rezoluție națională nu îi respectă
decizia, ar putea adresa decizii direct băncilor. 4.1.5. Procesul decizional În conformitate cu cadrul unic de reglementare
stabilit în Directiva [ ], o bancă ar face obiectul unei proceduri de
rezoluție atunci când aceasta s-ar afla sau ar fi susceptibilă
să intre în dificultate majoră, când apariția unei situații
de dificultate majoră nu ar putea fi evitată prin niciun mecanism al
sectorului privat și când rezoluția ar fi în interesul public,
deoarece banca este sistemică, în sensul că dificultatea majoră
a acesteia ar afecta stabilitatea financiară. Obiectivul rezoluției
este de a asigura continuitatea funcțiilor critice ale băncii, de a
proteja stabilitatea financiară, de a reduce la minimum dependența de
banii contribuabililor și de a proteja deponenții. Rezoluția este declanșată în
urma unui proces prin care se asigură că se ia o decizie
justificată și imparțială în cazul oricărei bănci
aflate în dificultate majoră: –
BCE, în calitate de autoritate de supraveghere
bancară, notifică faptul că o bancă se află în
dificultate majoră Comisiei, Comitetului de rezoluție și
autorităților și ministerelor naționale relevante; –
Comitetul de rezoluție evaluează
dacă există o amenințare sistemică și dacă nu
există nicio soluție în sectorul privat; –
dacă aceste condiții sunt îndeplinite,
Comitetul de rezoluție recomandă Comisiei să inițieze
rezoluția; –
Comisia decide să inițieze rezoluția
și indică Comitetului de rezoluție cadrul pentru aplicarea
instrumentelor de rezoluție și pentru utilizarea fondului în vederea
sprijinirii măsurilor de rezoluție. Comitetul de rezoluție
adoptă, printr-o decizie adresată autorităților
naționale de rezoluție, o schemă de rezoluție prin care
stabilește instrumentele de rezoluție, măsurile de
rezoluție și măsurile de finanțare și prin care
dispune ca autoritățile de rezoluție naționale relevante
să execute măsurile de rezoluție; –
autoritățile naționale de
rezoluție execută măsurile de rezoluție hotărâte de
Comitetul de rezoluție, în conformitate cu legislația
națională. În cazul în care autoritățile naționale de
rezoluție nu respectă deciziile Comitetului de rezoluție, acesta
are competența de a se substitui autorităților naționale de
rezoluție și de a adresa anumite decizii pentru punerea în aplicare a
măsurilor de rezoluție direct băncilor. 4.1.6. Responsabilitate și buget Fiecare componentă individuală a
mecanismului unic de rezoluție va fi independentă în exercitarea
sarcinilor sale și se va supune unor dispoziții stricte în materie de
responsabilitate, pentru a se asigura faptul că aceasta își
utilizează competențele într-un mod corect și imparțial, în
limitele stabilite de prezentul regulament și de Directiva [ ]. Comitetul
de rezoluție va fi, prin urmare, răspunzător în fața
Parlamentului European și a Consiliului pentru toate deciziile luate pe
baza prezentei propuneri. Parlamentele naționale ale statelor membre
participante vor fi, de asemenea, informate cu privire la
activitățile Comitetului de rezoluție. Comitetul de
rezoluție va trebui să răspundă la toate observațiile
sau întrebările care îi sunt adresate de către parlamentele
naționale ale statelor membre participante. Bugetul MUR, care include
fondul unic de rezoluție, nu face parte din bugetul Uniunii. Cheltuielile
legate de sarcinile MUR, de gestionarea și de utilizarea fondului vor fi
finanțate prin contribuții din partea sectorului bancar. 4.1.7. Relația cu statele membre
neparticipante Directiva [ ] instituie colegii de
rezoluție între autoritățile naționale de rezoluție
pentru a trata situația grupurilor bancare și a asigura implicarea
adecvată și echilibrată a autorităților de
rezoluție din toate statele membre în care banca își
desfășoară activitatea. ABE are un rol de mediere în cazul în
care autoritățile de rezoluție naționale din țara de
origine și cele din țara gazdă sunt în dezacord cu privire la pregătirea
planurilor de rezoluție și la rezoluția în sine. În contextul
MUR, în cazul entităților și al grupurilor care au sediu numai
în state membre participante la MUS, MUR înlocuiește colegiile de
rezoluție prevăzute în Directiva [ ], instituind un cadru de
redresare și rezoluție a instituțiilor de credit și a
societăților de investiții. În schimb, sunt implicați în
Comitetul de rezoluție reprezentanți ai autorităților
naționale de rezoluție. Pentru băncile care își au sediul în
state membre neparticipante, astfel cum sunt definite în Regulamentul privind
MUS, continuă să se aplice integral Directiva [ ]. În mod similar,
interacțiunea dintre MUR și autoritățile de rezoluție
naționale din statele membre neparticipante va fi reglementată
integral de Directiva [ ]. Dispozițiile privind interacțiunea dintre
diferite fonduri de rezoluție (mutualizarea și creditele și
împrumuturile reciproce voluntare), se aplică, de asemenea, integral în
relațiile dintre fondul unic de rezoluție și fondurile de
rezoluție naționale ale statelor membre neparticipante. Propunerea
clarifică, de asemenea, faptul că rolul ABE prevăzut în
Directiva [ ] și în Regulamentul privind ABE, inclusiv competențele
de mediere ale acesteia, se vor aplica integral Comitetului de rezoluție. În plus, propunerea ia în considerare în trei
moduri situația băncilor care își au sediul în state membre care
nu participă la MUR. În primul rând, propunerea stabilește
principiul nediscriminării din partea oricăreia dintre componentele
MUR împotriva instituțiilor de credit, a titularilor de depozite, a
investitorilor sau a altor creditori pe motive de naționalitate sau de loc
de desfășurare a activității. În al doilea rând, propunerea prevede că,
în cazul în care un grup include instituții de credit cu sedii atât
într-un stat membru participant, cât și într-un stat membru neparticipant,
Comitetul de rezoluție înlocuiește autoritățile
naționale de rezoluție din statele membre participante în cadrul
colegiilor de rezoluție prevăzute în temeiul Directivei [ ]. În al treilea
rând, statele membre neparticipante au întotdeauna posibilitatea de a se
alătura MUS și, prin urmare, de a se asigura că băncile
stabilite pe teritoriul lor sunt supuse MUR. 4.1.8. Relația cu Directiva [ ]
a Parlamentului European și a Consiliului din [ ] de instituire a unui
cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit
și a întreprinderilor de investiții În contextul mecanismului unic de
rezoluție, cadrul de reglementare stabilit în Directiva [ ] de instituire
a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de
credit și a întreprinderilor de investiții se va aplica statelor
membre participante în același mod în care se aplică în cadrul
întregii piețe interne. Nu pot fi făcute excepții decât în cazul
în care procedurile sau dispozițiile prevăzute în prezentul
regulament au întâietate față de dispozițiile pertinente din
Directiva [ ] (de exemplu dispozițiile privind colegiile transfrontaliere,
care sunt substituite de mecanismul decizional din cadrul MUR). Propunerea privind MUR integrează anumite
dispoziții care sunt paralele cu Directiva [ ], deoarece Comitetul de
rezoluție și Comisia trebuie să își întemeieze
acțiunile pe legislația direct aplicabilă a Uniunii. Alte
dispoziții din prezenta propunere fac anumite trimiteri încrucișate
la propunerea Comisiei de Directivă [ ]. Unele dintre aceste
dispoziții au fost modificate prin raportul votat în mai de Comisia ECON a
Parlamentului European și de abordarea generală a Consiliului din 26
iunie. Regulamentul privind MUR trebuie, în ultimă instanță,
să respecte pe deplin acordul la care au ajuns Parlamentul European
și Consiliul privind Directiva [ ]. Prezenta propunere face referire la
abordarea generală a Consiliului, acesta fiind cel mai recent document
disponibil. Întrucât negocierile între Parlamentul European și Consiliu
sunt în curs de desfășurare, iar directiva nu a fost încă
finalizată, obiectivul Comisiei este de a înlocui dispozițiile de
fond în cauză cu rezultatul final al negocierilor dintre cei doi
colegiuitori cu privire la Directiva [ ]. În ceea ce privește anumite aspecte
reglementate deja de Directiva [ ], o aliniere suplimentară este
indispensabilă pentru funcționarea corespunzătoare a unui MUR cu
un fond unic de rezoluție bancară. În primul rând, ierarhia
creanțelor ar trebui să fie pe deplin armonizată pentru
procedurile de rezoluție, pe baza principiului de a acorda
preferință deponenților. Articolul 15 își propune să
armonizeze ierarhia creanțelor în cadrul rezoluției, pe baza
principiului de a acorda preferință deponenților. Comisia
consideră că o astfel de armonizare este necesară pentru toate
entitățile care fac obiectul Directivei [ ], pentru a asigura
condiții de concurență echitabile în cadrul pieței interne.
În al doilea rând, în cadrul unui MUR, orice marjă de flexibilitate
acordată în ceea ce privește utilizarea recapitalizării interne
trebuie să fie bine definită și supusă unui cadru strict
și acelorași condiții pentru toate băncile. Articolul 24
din propunere include, prin urmare, un cadru suplimentar strict, bazat pe
abordarea generală a Consiliului din 26 iunie 2013, și exclude, în
acest context, utilizarea oricărei derogări prevăzute de
Directiva [ ] (în special în ceea ce privește calcularea pragului pentru
recapitalizarea internă). 4.2. Comitetul de rezoluție 4.2.1. Guvernanța În scopul de a asigura eficacitatea și
responsabilitatea procesului decizional în materie de rezoluție, structura
și normele de funcționare ale Consiliului de rezoluție
prevăd implicarea corespunzătoare a tuturor statelor membre direct
vizate. Comitetul este format din directorul executiv, directorul executiv
adjunct, reprezentanții numiți de Comisie și de BCE, precum
și din membrii numiți de fiecare state membru participant, care
reprezintă autoritățile naționale de rezoluție. Comitetul,
prezidat de un director executiv, se va reuni și va funcționa în
două sesiuni: o sesiune executivă și o sesiune plenară. La
reuniunile Comitetului de rezoluție ar putea fi invitați să
participe observatori. În cadrul sesiunii plenare, Comitetul ar urma
să ia toate deciziile cu caracter general. În cadrul sesiunii executive,
Comitetul ia decizii cu privire la entități individuale sau grupuri
bancare. Astfel de decizii variază de la planificarea rezoluției,
competențele de intervenție timpurie, decizii privind schemele de
rezoluție, inclusiv cu privire la utilizarea fondului pentru
finanțarea procesului de rezoluție, până la dispozițiile
adresate autorităților naționale de rezoluție privind modul
de punere în aplicare a deciziilor de rezoluție. Atunci când se întrunește în sesiune
executivă, Comitetul este format din directorul executiv, directorul
executiv adjunct și reprezentanți numiți de Comisie și de
BCE. În funcție de băncile sau grupurile
care urmează să facă obiectul rezoluției în fiecare caz,
atunci când Comitetul se întrunește în sesiune executivă, acesta
convoacă, în plus față de directorul executiv, directorul
executiv adjunct și reprezentanții numiți de Comisie și de
BCE, și membrii numiți de autoritățile naționale de
rezoluție relevante. Prin urmare, în cazul rezoluției grupurilor
bancare transfrontaliere participă la reuniuni și la procesul
decizional atât membrul desemnat de statul membru în care este situată
autoritatea de rezoluție la nivelul grupului, cât și membrii
numiți de statele membre în care au sedii filialele sau
entitățile care fac obiectul supravegherii consolidate. Regulile de
vot aplicabile Comitetului țin cont de necesitatea de a lua în considerare
interesele tuturor statelor membre vizate de o decizie de rezoluție. Niciunul
dintre participanții la deliberări nu are drept de veto. Cu toate acestea, având în vedere dreptul
suveran al statelor membre de a decide cu privire la utilizarea bugetelor
naționale, propunerea prevede în mod explicit faptul că MUR nu poate
impune statelor membre obligația de a furniza sprijin public extraordinar
vreunei entități aflate în rezoluție. În plus, pentru a
ține seama pe deplin de eventualele implicații bugetare asupra
statelor membre, membrii numiți de autoritățile naționale
de rezoluție relevante în sesiunea executivă a Comitetului pot
solicita o nouă deliberare pentru a discuta implicațiile
potențiale de acest tip. 4.2.2. Competențe Comitetul de rezoluție centralizează
informațiile de care dispun BCE și autoritățile
naționale de rezoluție cu privire la soliditatea financiară a
băncilor aflate sub jurisdicția lor. Comparativ cu o rețea de
autorități naționale care funcționează în limitele
unor mandate naționale, acest lucru permite o mai bună evaluare a
circumstanțelor care ar putea conduce la necesitatea deschiderii
procedurii de rezoluție a unei bănci și la evitarea efectelor
colaterale neanticipate transfrontaliere. Propunerea pornește de la cadrul
oferit de Directiva privind redresarea și rezoluția bancară
și împuternicește Comitetul de rezoluție să intervină
prompt în cazul în care situația financiară a unei bănci sau a
unui grup se deteriorează. Comitetul de rezoluție este învestit cu
competența de a stabili când să se adreseze Comisiei recomandarea de
a declanșa procedura de rezoluție în cazul unei bănci sau al
unui grup. De îndată ce Comisia decide că sunt îndeplinite
condițiile necesare și deschide procedura de rezoluție a unei
bănci, Comitetul stabilește, în contextul cadrului instituit de Comisie,
detaliile instrumentelor de rezoluție care trebuie aplicate și modul
în care trebuie alocate resursele fondului. Aceste competențe îi permit
Comitetului de rezoluție să selecteze și să aplice
instrumentele de rezoluție, normele și procedurile în mod uniform. În
mod concret, în cazul în care băncile desfășoară
activități transfrontaliere, acest lucru va conduce la eliminarea
divergențelor actuale prevăzute în reglementările și
abordările statelor membre, precum și a consecințelor negative
pe care le au acestea asupra funcționării piețelor bancare din
Uniune. O astfel de responsabilitate directă
pentru Comitetul de rezoluție va asigura un tratament egal al tuturor
băncilor din statele membre participante, precum și previzibilitatea
și încrederea în punerea în aplicare a cadrului unic de reglementare
privind rezoluția bancară. Acest lucru va spori securitatea
juridică și va asigura o mai bună conservare a valorii activelor
financiare, prin evitarea perturbărilor inutile ale fluxului de fonduri,
precum și faptul că activele instituției aflate în dificultate
majoră sunt utilizate în modul cel mai productiv în vederea reducerii la
minimum a pierderilor suportate de creditorii din toate statele membre
participante, și nu în funcție de preocupările fiecărui
stat membru în parte. Comitetul de rezoluție se asigură
că deciziile de rezoluție sunt puse în aplicare întocmai de
autoritățile naționale de rezoluție, în conformitate cu
legislația națională. În acest scop, Comitetul are
competența de a supraveghea și de a evalua punerea în aplicare de
către autoritățile naționale de rezoluție,
datorită capacității de a obține informații direct de
la bănci sau de a efectua investigații sau inspecții la
fața locului, în cazul în care este necesar. Dacă o autoritate de
rezoluție națională nu pune în aplicare o decizie de
rezoluție în conformitate cu schema de rezoluție convenită,
Comitetul are competența de a adresa anumite decizii direct băncii în
cauză, impunând luarea măsurilor necesare pentru punerea în aplicare
a deciziei de rezoluție. 4.2.3. Cooperarea la nivel european
și internațional Pentru îndeplinirea atribuțiilor sale,
Comitetul de rezoluție va coopera cu BCE și cu alte
autorități abilitate să supravegheze instituțiile de credit
în cadrul MUS, precum și cu alte autorități care fac parte din
Sistemul european de supraveghere financiară. De asemenea, Comitetul de
rezoluție va colabora îndeaproape cu autoritățile naționale
de rezoluție, întrucât acestea joacă un rol-cheie în pregătirea
și punerea în aplicare a măsurilor de rezoluție. Deoarece numeroase instituții de credit
își desfășoară activitatea nu numai în Uniune, ci și
la nivel internațional, Comitetul de rezoluție va fi împuternicit în
mod exclusiv să încheie, în numele autorităților naționale
din statele membre participante, acorduri de cooperare fără caracter
obligatoriu cu autorități din țări terțe. 4.3. Fondul unic de rezoluție
bancară 4.3.1. Principii, înființare
și misiuni Comitetul se ghidează după
principiul că orice pierderi, costuri sau alte cheltuieli ocazionate de
utilizarea instrumentelor de rezoluție trebuie să fie suportate în
primul rând de către acționarii și creditorii instituției
care face obiectul rezoluției și, în ultimă instanță,
dacă este necesar, de către sectorul financiar. Cu toate acestea,
chiar și în condițiile în care costurile de restructurare a unei
instituții ar trebui să fie finanțate din resursele interne ale
acesteia, trebuie să existe un mecanism care să îi permită
instituției (fie în forma sa originală, fie prin intermediul unei „bănci-punte”
sau în calitate vehicul de gestionare a activelor -„bancă rea”) să
își continue activitatea. Prin urmare, este important să se creeze un
fond de rezoluție bancară care să asigure eficacitatea
măsurilor de rezoluție, cum ar fi furnizarea de finanțare pe
termen scurt unei instituții care face obiectul rezoluției sau de
garanții pentru potențialii cumpărători ai unei
instituții care face obiectul rezoluției. Obiectivul principal al Fondului unic de
rezoluție este de a asigura stabilitatea financiară, mai degrabă
decât acela de a absorbi pierderile sau de a furniza capital unei
instituții care face obiectul rezoluției. Fondul nu ar trebui să
fie considerat un fond de salvare. Cu toate acestea, ar putea exista
circumstanțe excepționale în care, după ce s-a făcut apel
suficient la resursele interne (cel puțin 8 % din pasivele și
din fondurile proprii ale instituției care face obiectul rezoluției),
obiectivul principal nu ar putea fi atins fără a permite fondului
să absoarbă pierderile respective sau să furnizeze capital.
Numai în aceste circumstanțe fondul ar putea acționa ca mecanism de
protecție pentru resursele private. Crearea Fondului unic de rezoluție este
justificată, în primul rând, prin faptul că pe piețe financiare
integrate orice sprijin financiar destinat rezoluției unei bănci
consolidează stabilitatea financiară și sănătatea
altor bănci, nu numai în statul membru în cauză, dar și în alte
state membre. Deoarece beneficiarii indirecți ai unui astfel de sprijin
sunt băncile din toate statele membre participante, contribuțiile la
finanțarea sprijinului nu ar trebui să se limiteze la băncile de
pe teritoriul unui singur stat membru. În ceea ce privește eficacitatea,
capacitatea fondului de a regrupa resurse provenite de la toate băncile
din zona euro oferă o protecție mult mai eficace împotriva crizelor
bancare în care pierderile sunt concentrate în mod asimetric în unele state
membre și, în această privință, funcționează ca
un mecanism de asigurare la scara întregii zone euro. Criza recentă a
demonstrat că pierderile s-au produs în mod diferit în statele membre. Deoarece pierderile rezultate în urma unor
viitoare șocuri din sectorul bancar sunt susceptibile să se
concentreze într-un anumit moment, în anumite state membre, un mecanism de
sprijin european comun privat, spre deosebire de mecanismele de sprijin
naționale adoptate în mod individual, va fi mai eficace în ceea ce
privește absorbția acestor șocuri, prin contribuții ex-ante
și, în cazuri extreme, ex-post din partea întregului sector bancar din
zona euro. Prin urmare, prin punerea în comun a resurselor la nivel european,
fondul va oferi o capacitate mai mare și va spori rezistența
sistemului bancar. În același timp, repartizarea contribuțiilor
ex-post extraordinare în mod uniform între băncile din toate statele
membre participante va reduce nivelul acestor contribuții pentru fiecare
bancă, limitând eventualele efecte prociclice ale unor astfel de
contribuții. Mai mult, un mecanism prin care absorbția
pierderilor depășește frontierele naționale poate
reuși să pună capăt cercului vicios al
interdependenței dintre criza bancară într-un anumit stat membru
și poziția bugetară a statului respectiv. În acest fel, povara
suportată actualmente de unele state membre ar fi fost atenuată
dacă ar fi existat un fond unic de rezoluție încă de la începutul
crizei financiare. În plus, un fond unic de rezoluție care
are capacitatea de a regrupa fonduri din sectorul bancar al tuturor statelor
membre participante va dispune de o bază de contribuție mai
largă, deci și de o bază de reputație superioară, în
măsură să permită Comitetului, dacă este necesar,
să împrumute mai mult de pe piață și la un cost mai mic. O
capacitate mai mare de a obține finanțare externă de pe
piață va reduce necesitatea ca fondul să se bazeze pe
finanțele publice în cazurile de pierderi extreme, ceea ce ar contribui
și mai mult la dizolvarea legăturii dintre state și bănci
și la protejarea contribuabililor față de costurile
rezoluției. În sfârșit, alinierea
corespunzătoare a stimulentelor la nivelul tuturor instituțiilor
Uniunii bancare presupune, de asemenea, existența unui fond unic.
Dacă, în special în cazul grupurilor bancare transfrontaliere, ar trebui
ca mijloacele de acoperire a costurilor de rezoluție suplimentare
față de cele absorbite de acționari și de creditori să
fie puse la dispoziție din fonduri naționale, ar fi
îngrădită nu numai eficacitatea mecanismului unic de rezoluție,
ci și cea a mecanismului unic de supraveghere. Instituirea unui mecanism unic de
rezoluție presupune accesul rapid și eficace al Comitetului de
rezoluție la un fond unic de rezoluție bancară. Fondul
creează o rezervă exterioară privată care poate oferi
finanțare pe termen mediu și lung în scopul de a evita sau reduce la
minimum utilizarea fondurilor publice pentru rezoluția băncilor. În
plus, acest lucru sporește eficacitatea procesului de rezoluție prin
evitarea problemelor de coordonare care apar în legătură cu
utilizarea fondurilor naționale, în special în cazul grupurilor
transfrontaliere. 4.3.2. Finanțarea fondului Pentru a asigura o finanțare suficientă,
a evita prociclicitatea sistemelor în timp real (pay-as-you-go) și
a reduce la minimum necesitatea de a solicita sprijin financiar extern, este
necesar ca fondul să dispună de resurse accesibile cu
ușurință. În acest scop, valoarea vizată a fondului ar
trebui să fie de cel puțin 1 % din depozitele garantate în
sistemul bancar din statele membre participante; această valoare ar fi
suficientă pentru a asigura o rezoluție ordonată în
eventualitatea unei viitoare crize, cu condiția că creditorii să
beneficieze de recapitalizare internă cel puțin în limita a 8 %
din totalul pasivelor și al fondurilor proprii ale instituției care
face obiectul rezoluției. Pe baza datelor din 2011 privind băncile
și a unei valori estimate a depozitelor garantate deținute la băncile
din zona euro, nivelul țintă de 1 % pentru Fondul de
rezoluție unic ar corespunde unei valori de aproximativ 55 de miliarde
EUR. Valoarea țintă a fondului în sume absolute (EUR) va rămâne
dinamică și va crește în mod automat în cazul în care sectorul
bancar se dezvoltă. Este prevăzută o perioadă de
tranziție de 10 ani pentru ca fondul să își atingă pe
deplin nivelul țintă. Această perioadă ar putea fi
extinsă la 14 ani dacă fondul face plăți care
depășesc jumătate din dimensiunea sa țintă. În cazul
în care pe durata fazei inițiale de demarare nu vor fi efectuate
plăți din fond, sectorul bancar ar urma să contribuie anual cu
aproximativ o zecime din valoarea țintă sau, în termeni
absoluți, cu aproximativ 5,5 miliarde EUR. După faza inițială de demarare a
fondului, băncile vor face obiectul unor contribuții suplimentare
dacă baza de contribuție a acestora va crește sau se vor efectua
plăți din fond. În cazul în care mijloacele financiare disponibile
ale fondului vor scădea sub jumătate din valoarea țintă a
acestuia, băncile vor plăti o contribuție anuală
minimă de cel puțin o cincime din totalul pasivelor (excluzând
capitalul reglementat și depozitele garantate) tuturor băncilor din
statele membre participante la mecanismul unic de rezoluție. Contribuțiile vor fi calculate în
conformitate cu Directiva privind redresarea și rezoluția
bancară pe baza pasivelor băncii, excluzând fondurile proprii și
depozitele garantate, și ajustate conform profilului lor de risc. Aceasta
înseamnă că băncile care sunt finanțate aproape exclusiv
din depozite vor avea contribuții foarte reduse în practică. Desigur,
aceste bănci vor contribui la sistemele naționale de garantare a
depozitelor. Sunt prevăzute garanții pentru a
evita ca perceperea de contribuții să cauzeze probleme de stabilitate
financiară în instituțiile sănătoase, și anume
scutirea temporară de la obligația de a plăti contribuții ex-post. Atunci când contribuțiile ex-ante
nu sunt suficiente, iar contribuțiile ex-post nu sunt imediat
accesibile, ar putea fi nevoie de finanțare suplimentară de
rezervă, în special în faza de tranziție, pentru a asigura
continuitatea funcțiilor sistemice ale băncii (băncilor) pe
toată durata procesului de restructurare. Fondul va fi în măsură
să contracteze împrumuturi sau alte forme de sprijin provenind din partea
unor instituții financiare sau a altor părți terțe
(inclusiv din resurse publice) dacă acest lucru va fi necesar pentru a
finanța rezoluția. Acest sprijin va fi rambursat, în principiu, chiar
de către instituția care face obiectul rezoluției. Cu toate
acestea, în cazul în care acest lucru este imposibil, regulamentul prevede
că pierderile sunt alocate tuturor băncilor care fac obiectul
mecanismului, prin contribuții ex-post. Acest lucru va asigura că orice
utilizare a resurselor publice are efecte neutre pe termen mediu. Pentru a evita crearea unui dezavantaj pentru
statele membre care au instituit un fond de rezoluție la intrarea în
vigoare a prezentei propuneri, regulamentul lasă la latitudinea statelor
membre să decidă în ce mod fondurile de rezoluție naționale
existente ar urma să fie utilizate în scopul îndeplinirii
obligațiilor băncilor de pe teritoriul acestora în temeiul
prezentului regulament. 4.3.3. Rolul sistemelor de garantare
a depozitelor în contextul rezoluției În cazul în care o bancă face obiectul
rezoluției, schema națională de garantare a depozitelor la care
banca este afiliată va contribui, în limita valorii depozitelor garantate,
cu valoarea pierderilor pe care ar fi trebuit să le suporte în cazul în
care banca ar fi fost lichidată pe baza procedurilor obișnuite de
insolvență. Acest rol este deja prevăzut în totalitate de
Directiva [ ]. În plus, MUR nu afectează sistemele de
protecție instituțională și nici alte mecanisme de sprijin
financiar intragrup înființate de unele grupuri de instituții de
credit. MUR va interveni numai atunci când soluțiile de acest fel din
sectorul privat nu reușesc să trateze cu succes situația de
dificultate majoră a unei bănci. 4.3.4. Rolul fondului în
rezoluția grupurilor care implică instituții din afara MUR În scopul rezoluției grupurilor care
implică ambele instituții care fac obiectul MUR, contribuția
fondului va corespunde părților din grup care fac obiectul MUR, în
timp ce mecanismele de finanțare naționale din afara contribuției
MUR vor acoperi restul. Pentru a consolida finanțarea
măsurilor de rezoluție în cadrul întregii piețe interne,
propunerea permite fondului să contracteze împrumuturi de la alte
mecanisme de finanțare a rezoluției sau să acorde împrumuturi
acestor mecanisme, la libera sa alegere. Acest lucru va permite fondului
să suporte plăți importante care nu sunt acoperite de
contribuțiile ex-ante și ex-post și va sprijini, de asemenea,
mecanismele de finanțare a rezoluției în statele membre din afara
MUR. 4.3.5. Înlocuirea mecanismelor
naționale de finanțare a rezoluției Deoarece fondul
înlocuiește mecanismele naționale de finanțare a rezoluției
din statele membre care participă la acesta, statele membre care au
instituit deja mecanisme naționale de finanțare a rezoluției la
data intrării în vigoare a prezentului regulament pot decide dacă
să utilizeze sau nu astfel de mecanisme în conformitate cu legislația
lor națională. Statele membre ar putea decide, de asemenea, ca aceste
mecanisme naționale de finanțare a rezoluției să
plătească contribuțiile datorate fondului în numele
băncilor de pe teritoriul lor până când respectivele mecanisme ar fi
epuizate în totalitate. 5. IMPLICAȚII BUGETARE Comitetul de rezoluție va fi
finanțat în totalitate din contribuții provenite de la
instituții financiare. Cu toate acestea, vor exista unele implicații
minore asupra bugetului Uniunii în faza de demarare a Comitetului de
rezoluție. Detaliile sunt prezentate în fișa financiară
anexată. 2013/0253 (COD) Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN
ŞI AL CONSILIULUI de stabilire a unor norme uniforme și a
unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit
și a anumitor întreprinderi de investiții în cadrul unui mecanism
unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție bancară
și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului
European și al Consiliului PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 114, având în vedere propunerea Comisiei Europene, după transmiterea proiectului de act
legislativ către parlamentele naționale, având în vedere avizul Băncii Centrale
Europene[11], având în vedere avizul Comitetului Economic
și Social European[12], hotărând în conformitate cu procedura
legislativă ordinară, întrucât: (1) O mai bună integrare a
pieței interne a serviciilor bancare este esențială pentru a
stimula redresarea economică în Uniune. Cu toate acestea, criza
financiară și economică actuală a demonstrat că funcționarea
pieței interne în acest domeniu se află în pericol și că
există un risc din ce în ce mai important de fragmentare financiară.
Piețele interbancare au devenit mai puțin lichide, iar
activitățile bancare transfrontaliere sunt în scădere, din cauza
temerilor în ceea ce privește riscul de contagiune și din cauza
lipsei de încredere în alte sisteme bancare naționale și în
capacitatea statelor membre de a sprijini băncile. (2) Divergențele dintre
normele naționale în materie de rezoluție din diferite state membre
și dintre practicile administrative aferente ale acestora, precum și
lipsa unui proces unificat de luare a deciziilor la nivelul Uniunii pentru
rezoluția băncilor transfrontaliere contribuie la această
lipsă de încredere și la instabilitatea pieței, deoarece nu
asigură securitatea și previzibilitatea în ceea ce privește
rezultatul posibil al unei situații de dificultate majoră. Deciziile
în materie de rezoluție luate doar la nivel național ar putea duce la
denaturări ale concurenței și, în cele din urmă, la
subminarea pieței interne. (3) În special, diferitele
practici ale statelor membre în ceea ce privește tratarea creditorilor
băncilor aflate în rezoluție și salvarea băncilor aflate în
dificultate majoră au un impact asupra riscului de credit perceput, a
solidității financiare și a solvabilității
băncilor din aceste state, ceea ce subminează încrederea publicului
în sectorul bancar și împiedică exercitarea libertății de
stabilire și libera prestare a serviciilor în cadrul pieței interne,
deoarece costurile de finanțare ar fi mai reduse dacă nu ar exista
aceste diferențe între practicile statelor membre. (4) Divergențele dintre
normele naționale în materie de rezoluție din diferite state membre
și dintre practicile administrative relevante ale acestora pot duce la
costuri ale împrumutului mai ridicate pentru bănci și clienți
doar pe baza locului de rezidență și indiferent de bonitatea lor
reală. În plus, clienții băncilor din unele state membre se
confruntă cu rate ale împrumutului mai mari decât clienții băncilor
aflate în alte state membre, indiferent de propria bonitate. (5) Atât timp cât normele în
materie de rezoluție, practicile și abordările privind
repartizarea sarcinilor în acest domeniu rămân la nivel național, iar
resursele financiare necesare pentru finanțarea rezoluției sunt
colectate și cheltuite la nivel național, piața internă va
rămâne fragmentată. Mai mult, autoritățile naționale
de supraveghere au stimulente puternice pentru a reduce la minimum impactul
potențial al crizelor bancare asupra economiilor lor naționale prin
adoptarea de măsuri unilaterale menite să izoleze unele
operațiunile bancare (ring fencing), de exemplu prin limitarea
transferurilor și a creditelor intragrup sau prin impunerea majorării
lichidităților și a unor cerințe de capital mai stricte
filialelor din jurisdicțiile lor care aparțin unor
întreprinderi-mamă aflate în dificultate majoră. Acest lucru
restrânge activitățile transfrontaliere ale băncilor, creând
astfel obstacole în calea exercitării libertăților fundamentale
și denaturând concurența pe piața internă. (6) Directiva [ ] Parlamentului
European și a Consiliului[13]
a armonizat, într-o anumită măsură, normele naționale în
materie de rezoluție bancară și a prevăzut obligația
autorităților de rezoluție de a coopera atunci când
tratează situațiile de dificultate majoră ale băncilor
transfrontaliere. Cu toate acestea, armonizarea pe care o oferă Directiva
[ ] nu este completă, iar procesul de luare a deciziilor nu este
centralizat. Directiva [ ] prevede, în esență, punerea la
dispoziția autorităților naționale din fiecare stat membru
a unor instrumente și competențe comune în materie de rezoluție,
dar lasă o anumită marjă de apreciere respectivelor
autorități naționale în ceea ce privește aplicarea
instrumentelor și utilizarea mecanismelor de finanțare naționale
în sprijinul procedurilor de rezoluție. Directiva [ ] nu împiedică
adoptarea de decizii separate și potențial contradictorii de
către statele membre în ceea ce privește rezoluția grupurilor
transfrontaliere, decizii care pot afecta costurile totale ale procesului de
rezoluție. În plus, deoarece prevede mecanisme de finanțare
naționale, directiva nu reduce suficient dependența băncilor de
sprijinul finanțat din bugetele naționale și nu împiedică
adoptarea unor abordări diferite de către statele membre pentru
utilizarea mecanismelor de finanțare. (7) Asigurarea unor decizii
uniforme și eficace în materie de rezoluție pentru băncile din
Uniune aflate în dificultate majoră, inclusiv în ceea ce privește
utilizarea fondurilor colectate la nivelul Uniunii, este esențială
pentru finalizarea pieței interne a serviciilor financiare. În cadrul
pieței interne, situațiile de dificultate majoră cu care se
confruntă unele bănci dintr-un stat membru pot afecta stabilitatea
piețelor financiare din întreaga Uniune. Asigurarea unor norme eficiente
și uniforme în materie de rezoluție și a unor condiții
echitabile de finanțare a rezoluției în toate statele membre este nu
numai în interesul statelor membre în care băncile își
desfășoară activitatea, ci și în interesul tuturor statelor
membre în general, constituind un mijloc de a menține concurența
și de a îmbunătăți funcționarea pieței interne.
Sistemele bancare de pe piața internă sunt puternic interconectate,
grupurile bancare sunt internaționale, iar băncile dețin un
procent important de active străine. În lipsa unui mecanism unic de
rezoluție, crizele bancare din statele membre care participă la
mecanismul unic de supraveghere (MUS) ar avea un impact sistemic negativ mai
puternic și în statele membre neparticipante. Instituirea mecanismului
unic de rezoluție va spori stabilitatea băncilor din statele membre
participante și va împiedica propagarea efectelor colaterale neanticipate
în statele membre neparticipante, facilitând astfel funcționarea întregii
piețe interne. (8) În urma creării, prin
Regulamentul (UE) nr. …/… al Consiliului[14], a mecanismului unic de supraveghere, în
cadrul căruia băncile din statele membre participante sunt
monitorizate la nivel central de către Banca Centrală Europeană
(BCE), există unele divergențe între supravegherea de către
Uniune a acestor bănci și modul cum sunt tratate aceste bănci la
nivel național în cadrul procedurilor de rezoluție
desfășurate în temeiul Directivei [ ]. (9) În timp ce băncile din
statele membre rămase în afara MUS beneficiază la nivel național
de mecanisme aliniate în materie de supraveghere, rezoluție și
sprijin financiar, băncile din statele membre care participă la MUS
fac obiectul dispozițiilor Uniunii în ceea ce privește supravegherea și
al dispozițiilor naționale în ceea ce privește rezoluția
și protecția financiară. Această lipsă de aliniere
creează un dezavantaj concurențial pentru băncile din statele
membre participante la mecanismul unic de supraveghere în comparație cu
cele din celelalte state membre. Deoarece supravegherea și rezoluția
se desfășoară pe două niveluri diferite în cadrul MUS,
intervenția și rezoluția în cazul băncilor din statele
membre care participă la MUS nu ar fi la fel de rapide, consecvente
și eficiente ca și în cazul băncilor din statele membre care nu
participă la mecanism, ceea ce ar avea repercusiuni negative asupra
costurilor de finanțare a acestor bănci și ar crea un dezavantaj
concurențial, cu efecte defavorabile pentru statele membre în care aceste
bănci își desfășoară activitatea și pentru
funcționarea generală a pieței interne. Prin urmare, un mecanism
centralizat de rezoluție pentru toate băncile care își
desfășoară activitatea în statele membre care participă la
mecanismul unic de supraveghere este esențială pentru a garanta
existența unor condiții de concurență echitabile. (10) Repartizarea
responsabilităților în materie de rezoluție între nivelul
național și nivelul Uniunii ar trebui să corespundă
repartizării responsabilităților în materie de supraveghere
între aceste niveluri. Atât timp cât supravegherea rămâne la nivel
național într-un stat membru, acest stat membru ar trebui să fie
responsabil și pentru consecințele financiare ale situației de
dificultate majoră a unei bănci. Prin urmare, mecanismul unic de
rezoluție ar trebui să acopere doar băncile și
instituțiile financiare care sunt stabilite în statele membre participante
la MUS și care fac obiectul supravegherii BCE în cadrul MUS. Băncile
stabilite în statele membre care nu participă la mecanismul unic de
supraveghere nu ar trebui să fie supuse mecanismului unic de
rezoluție. În cazul în care respectivele state membre ar fi supuse
mecanismului unic de rezoluție, această situație ar crea
stimulente nedorite pentru statele membre în cauză. Mai precis,
autoritățile de supraveghere din aceste state membre ar putea deveni
mai permisive față de băncile din jurisdicțiile lor,
deoarece nu ar trebui să suporte întregul risc financiar al
disfuncționalităților acestora. Prin urmare, pentru a se asigura
paralelismul cu MUS, mecanismul unic de rezoluție ar trebui să se
aplice statelor membre care participă la MUS. Pe măsură ce
statele membre vor adera la mecanismul unic de supraveghere, acestea ar trebui
să fie supuse în mod automat și mecanismului unic de rezoluție.
Se preconizează că mecanismul unic de rezoluție se va extinde,
în cele din urmă, la întreaga piață internă. (11) Fondul unic de rezoluție
bancară (denumit în continuare „fondul”) este un element esențial, în
absența căruia un mecanism unic de rezoluție nu ar putea
funcționa în mod corespunzător. Existența unor sisteme diferite
de finanțare națională ar denatura aplicarea normelor uniforme
de rezoluție bancară în cadrul pieței interne. Fondul ar trebui
să contribuie la asigurarea uniformității practicilor
administrative de finanțare a rezoluției și să evite
situația în care practicile naționale divergente creează
obstacole pentru exercitarea libertăților fundamentale sau
denaturează concurența pe piața internă. Fondul ar trebui
să fie finanțat în mod direct de bănci și pus în comun la
nivelul Uniunii, astfel încât resursele pentru rezoluție să
poată fi alocate în mod obiectiv în toate statele membre, sporindu-se
astfel stabilitatea financiară și limitându-se legătura dintre
percepția poziției bugetare a statelor membre, luate separat, și
costurile de finanțare ale băncilor și a întreprinderilor care
își desfășoară activitatea în statele membre respective. (12) Prin urmare, este necesar
să se adopte măsuri în vederea creării unui mecanism unic de
rezoluție pentru toate statele membre care participă la mecanismul
unic de supraveghere, pentru a facilita funcționarea corespunzătoare
și stabilă a pieței interne. (13) Aplicarea centralizată,
în statele membre participante, de către o autoritate unică de rezoluție
la nivelul Uniunii a normelor de rezoluție bancară prevăzute în
Directiva [ ] poate fi asigurată numai în cazul în care normele care
reglementează înființarea și funcționarea mecanismului unic
de rezoluție sunt direct aplicabile în statele membre, pentru a se evita
interpretări divergente între statele membre. Acest lucru ar trebui
să aducă beneficii pieței interne în ansamblul său,
deoarece va contribui la asigurarea unei concurențe loiale și la
prevenirea obstacolelor din calea liberei exercitări a libertăților
fundamentale nu numai în statele membre participante la mecanism, ci și în
întreaga piață internă. (14) Pentru a reflecta domeniul de
aplicare al Regulamentului (UE) nr..../... al Consiliului, mecanismul unic de
rezoluție ar trebui să se aplice tuturor instituțiilor de credit
stabilite în statele membre participante. Cu toate acestea, în cadrul unui
mecanism unic de rezoluție ar trebui să fie posibil ca orice
instituție de credit dintr-un stat membru participant să fie
supusă direct procedurii de rezoluție, pentru a se evita asimetriile
în cadrul pieței interne în ceea ce privește tratarea
instituțiilor aflate în dificultate majoră și a creditorilor în
cursul unei proceduri de rezoluție. În măsura în care
întreprinderile-mamă, întreprinderile de investiții și
instituțiile financiare intră sub incidența supravegherii
consolidate realizate de BCE, acestea ar trebui să facă și
obiectul mecanismului unic de rezoluție. Deși nu va supraveghea
aceste instituții la nivel individual, BCE va fi singura instanță
de supraveghere care va avea o percepție globală a riscului la care
este expus un grup și indirect membrii individuali ai acestuia. Dacă
entitățile care fac obiectul supravegherii consolidate din cadrul BCE
ar fi excluse din domeniul de aplicare al mecanismului unic de rezoluție,
ar fi imposibil să se planifice rezoluția grupurilor bancare și
să se adopte o strategie de rezoluție la nivel de grup, orice decizie
privind rezoluția fiind astfel mult mai puțin eficace. (15) În cadrul mecanismului unic de
rezoluție, deciziile ar trebui luate la nivelul cel mai adecvat. (16) În calitate de
instanță de supraveghere în cadrul MUS, BCE este organismul cel mai
în măsură pentru a determina dacă o instituție de credit se
confruntă sau este susceptibilă de a se confrunta cu
dificultăți majore și dacă nu există nicio
perspectivă rezonabilă ca o măsură alternativă din
sectorul privat sau ca o măsură alternativă de supraveghere
să împiedice, într-un interval de timp rezonabil, apariția unei
situații de dificultate majoră pentru instituția
respectivă. Comitetul, în urma notificării BCE, ar trebui să
ofere Comisiei o recomandare. Având în vedere necesitatea de a găsi un
echilibru între diferitele interese aflate în joc, Comisia ar trebui să
decidă dacă să inițieze sau nu procedura de rezoluție
în ceea ce privește o anumită instituție și ar trebui, de
asemenea, să decidă cu privire la un cadru de rezoluție clar
și detaliat prin care să se stabilească măsurile de rezoluție
care urmează să fie adoptate de către Comitet. În limitele
trasate de acest cadru, Comitetul ar trebui să decidă cu privire la o
schemă de rezoluție și să transmită instrucțiuni
autorităților naționale de rezoluție în ceea ce
privește instrumentele și competențele de rezoluție care
trebuie aplicate la nivel național. (17) Comitetul ar trebui să
fie împuternicit să ia decizii, în special în legătură cu
planificarea rezoluției, evaluarea posibilităților de
rezoluție, îndepărtarea obstacolelor din calea acestor
posibilități și pregătirea măsurilor de
rezoluție. Autoritățile naționale de rezoluție ar
trebui să sprijine Comitetul în planificarea rezoluției și în
pregătirea deciziilor privind rezoluția. În plus, deoarece
exercitarea competențelor de rezoluție implică aplicarea
legislației naționale, autoritățile naționale de
rezoluție ar trebui să fie cele responsabile de punerea în aplicare a
deciziilor privind rezoluția. (18) Pentru buna funcționare a
pieței interne este esențial ca aceleași reguli să se
aplice tuturor măsurilor de rezoluție, indiferent dacă acestea
sunt luate de autoritățile naționale de rezoluție în
temeiul Directivei [ ] sau în cadrul mecanismului unic de rezoluție.
Comisia va evalua măsurile în cauză în temeiul articolului 107 din
TFUE. În cazul în care utilizarea de mecanisme de finanțare a rezoluției
nu implică un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) din
TFUE, Comisia ar trebui, pentru a garanta existența unor condiții de
concurență echitabile în cadrul pieței interne, să evalueze
măsurile respective prin analogie cu articolul 107 din TFUE. În cazul în
care o notificare în temeiul articolului 108 din TFUE nu este necesară,
deoarece utilizarea propusă a fondului de către Comitet nu atrage un
ajutor de stat în sensul articolului 107 din TFUE, pentru a garanta
integritatea pieței interne între statele membre participante și cele
neparticipante, Comisia ar trebui să aplice prin analogie, în momentul
evaluării utilizării propuse a fondului, normele relevante în materie
de ajutoare de stat prevăzute la articolul 107 din TFUE. Comitetul nu ar
trebui să decidă cu privire la schema de rezoluție până în
momentul în care Comisia s-a asigurat, prin analogie cu normele privind
ajutoarele de stat, că utilizarea fondului respectă aceleași
reguli ca și intervențiile realizate prin mecanismele naționale
de finanțare. (19) Pentru a asigura un proces
decizional rapid și eficace în cadrul procedurii de rezoluție,
Comitetul ar trebui să fie o agenție specifică a Uniunii, care
să aibă o structură specifică, adecvată sarcinilor sale
specifice, și care să se îndepărteze de modelul tuturor
celorlalte agenții ale Uniunii. Structura acestuia ar trebui să
garanteze faptul că se ține seama în mod corespunzător de toate
interesele relevante aflate în joc în cadrul procedurilor de rezoluție.
Comitetul ar trebui să își desfășoare activitatea în
sesiuni plenare și executive. În sesiunea executivă, acesta ar trebui
să fie alcătuit dintr-un director executiv, un director executiv
adjunct și reprezentanți ai Comisiei și ai BCE. Având în vedere
misiunea Comitetului, directorul executiv și directorul executiv adjunct
ar trebui să fie desemnați de către Consiliu, la propunerea
Comisiei și după consultarea Parlamentului European. Atunci când
deliberează cu privire la rezoluția unei bănci sau a unui grup
care își are sediul într-un singur stat membru participant, sesiunea
executivă a Comitetului ar trebui, de asemenea, să convoace și
să implice în procesul decizional membrul desemnat de statul membru în
cauză, care reprezintă autoritatea națională de
rezoluție a respectivului stat. Atunci când deliberează cu privire la
un grup transfrontalier, membrii desemnați de către statele membre de
origine și de către toate statele membre gazdă implicate, care
reprezintă autoritățile naționale de rezoluție
relevante ar trebui, de asemenea, să fie convocați și
implicați în procesul decizional al sesiunii executive a Comitetului. Cu
toate acestea, autoritățile din țara de origine și cele din
țara gazdă ar trebui să influențeze în mod egal decizia, în
sensul că autoritățile din țara gazdă ar trebui
să aibă împreună dreptul la un singur vot. La reuniunile
Comitetului pot fi invitați să participe și observatori,
inclusiv un reprezentant al MES și un reprezentant al Eurogrup. (20) În lumina sarcinilor
Comitetului și a obiectivelor rezoluției, printre care se
numără și protejarea fondurilor publice, funcționarea
Comitetului ar trebui să fie finanțată din contribuții
plătite de instituțiile din statele membre participante. (21) Comitetul și Comisia ar
trebui să înlocuiască, atunci când este cazul, autoritățile
naționale de rezoluție desemnate în temeiul Directivei [ ] în ceea ce
privește toate aspectele legate de procesul decizional din cadrul
rezoluției. Autoritățile naționale de rezoluție desemnate
în temeiul Directivei [ ] ar trebui să continue să efectueze
activitățile legate de implementarea schemelor de rezoluție
adoptate de Comitet. Pentru a asigura transparența și controlul
democratic, precum și pentru a proteja drepturile instituțiilor
Uniunii, Comitetul ar trebui să răspundă în fața Parlamentului
European și a Consiliului pentru orice decizie luată pe baza
prezentei propuneri. Din aceleași rațiuni de transparență
și control democratic, parlamentele naționale ar trebui să
aibă anumite drepturi de a obține informații despre
activitățile Comitetului și de a se angaja într-un dialog cu
acesta. (22) Atunci când Directiva [ ]
prevede posibilitatea aplicării de către autoritățile
naționale de rezoluție a obligațiilor simplificate sau a
derogărilor în ceea ce privește cerința de a elabora planuri de
rezoluție, ar trebui să se prevadă o procedură prin care
Comitetul să autorizeze aplicarea unor astfel de obligații
simplificate. (23) Pentru a asigura o abordare
uniformă pentru instituții și grupuri, Comitetul ar trebui
să fie împuternicit să întocmească planuri de rezoluție
pentru aceste instituții și grupuri. Comitetul ar trebui să
evalueze posibilitățile de rezoluție a instituțiilor
și grupurilor și să ia măsuri pentru a elimina obstacolele
din calea posibilităților de rezoluție, în cazul în care acestea
există. Comitetul ar trebui să impună autorităților
naționale de rezoluție să aplice astfel de măsuri adecvate
menite să elimine obstacolele din calea posibilităților de
rezoluție, pentru a asigura consecvența și posibilitatea de
rezoluție a instituțiilor în cauză. (24) Planificarea rezoluției
este una dintre condițiile esențiale ale unei rezoluții
eficiente. Prin urmare, Comitetul ar trebui să aibă competența
de a solicita modificări ale structurii și organizării instituțiilor
sau grupurilor, în scopul de a elimina obstacolele practice din calea
aplicării instrumentelor de rezoluție și de a garanta
posibilitatea de rezoluție a entităților în cauză.
Datorită naturii potențial sistemice a tuturor instituțiilor,
este esențial ca, pentru a putea menține stabilitatea
financiară, autoritățile să aibă posibilitatea de a
aplica oricărei instituții procedura de rezoluție. Pentru a nu
încălca dreptul de a desfășura o activitate comercială
prevăzut la articolul 16 din Carta drepturilor fundamentale, puterile
discreționare ale Comitetului ar trebui să se limiteze la ceea ce
este necesar pentru a simplifica structura și funcționarea
instituției, exclusiv cu scopul de a spori posibilitățile de
rezoluție ale acesteia. În plus, orice măsură instituită în
acest scop ar trebui să fie conformă cu dreptul Uniunii.
Măsurile nu ar trebui să fie nici direct, nici indirect,
discriminatorii pe motiv de naționalitate și ar trebui să fie
justificate de motivul imperativ al interesului public pe care îl prezintă
stabilitatea financiară. Pentru a stabili dacă o măsură a
fost luată în interesul public general, Comitetul, acționând în
interesul public general, ar trebui să își poată atinge
obiectivele de rezoluție fără a se confrunta cu impedimente în
ceea ce privește aplicarea instrumentelor de rezoluție sau
exercitarea competențelor care i-au fost conferite. În plus, nicio
măsură nu ar trebui să depășească nivelul minim
necesar pentru atingerea obiectivelor. (25) Mecanismul unic de
rezoluție ar trebui să fie conceput pe baza cadrului Directivei [ ]
și al mecanismului unic de supraveghere. Prin urmare, atunci când
situația financiară sau solvabilitatea unei instituții se
deteriorează, Comitetul ar trebui să aibă dreptul să
intervină într-un stadiu incipient. Informațiile pe care Comitetul le
primește de la autoritățile naționale de rezoluție sau
de la BCE în această etapă sunt esențiale pentru stabilirea
măsurilor pe care le poate lua pentru a pregăti rezoluția
instituției vizate. (26) Pentru a asigura aplicarea
rapidă a măsurilor de rezoluție în cazul în care acestea sunt
necesare, Comitetul ar trebui să monitorizeze îndeaproape, în cooperare cu
autoritatea competentă relevantă sau cu BCE, situația
instituțiilor vizate, precum și gradul în care aceste instituții
respectă orice măsură de intervenție timpurie luată în
acest sens. (27) În scopul de a reduce la
minimum perturbarea pieței financiare și a economiei, procesul de
rezoluție ar trebui realizat într-o perioadă scurtă de timp. Pe
parcursul procedurii de rezoluție, Comisia ar trebui să aibă
acces la orice informație pe care o consideră necesară pentru a
lua o decizie în cunoștință de cauză în procesul de
rezoluție. În cazul în care Comisia decide să inițieze o
procedură de rezoluție în ceea ce privește o anumită
instituție, Comitetul ar trebui să adopte fără întârziere o
schemă de rezoluție care să stabilească detaliile legate de
instrumentele de rezoluție și competențele care trebuie
aplicate, precum și de utilizarea oricăror mecanisme de
finanțare. (28) Lichidarea, printr-o
procedură obișnuită de insolvență, a unei
instituții aflate în dificultate majoră ar putea să pună în
pericol stabilitatea financiară, să întrerupă furnizarea de
servicii esențiale și să afecteze protecția
depunătorilor. În astfel de cazuri, aplicarea instrumentelor de
rezoluție prezintă un interes public. Prin urmare, obiectivele
rezoluției ar trebui să fie asigurarea continuității
serviciilor financiare esențiale, menținerea stabilității
sistemului financiar, diminuarea hazardului moral prin reducerea la minimum a dependenței
instituțiilor aflate în dificultate majoră de sprijinul financiar
public și protejarea depunătorilor. (29) Cu toate acestea, înainte de
luarea unei decizii privind continuarea activității instituției,
ar trebui întotdeauna analizată opțiunea lichidării
instituției insolvabile prin intermediul procedurii obișnuite de
insolvență. Activitatea unei instituții insolvabile ar trebui
să fie menținută în scopul asigurării
stabilității financiare și prin utilizarea, în măsura
posibilului, de fonduri private. Acest lucru poate
fi realizat fie prin vânzarea către un cumpărător din sectorul
privat sau prin fuzionarea cu acesta, fie prin ajustarea pentru depreciere a
pasivelor instituției, fie prin conversia datoriilor în capitaluri
proprii, în vederea efectuării unei recapitalizări. (30) Atunci când își
exercită competențele în materie de rezoluție, Comisia și
Comitetul ar trebui să garanteze participarea adecvată la pierderi a
acționarilor și a creditorilor, înlocuirea cadrelor de conducere, reducerea
la minimum a costurilor legate de rezoluția instituției și
tratamentul egal al tuturor creditorilor unei instituții insolvabile
aparținând aceleiași categorii. (31) Limitările drepturilor
acționarilor și ale creditorilor ar trebui să se conformeze
prevederilor de la articolul 52 din Carta drepturilor fundamentale. Prin
urmare, instrumentele de rezoluție ar trebui să se aplice doar acelor
instituții care se confruntă cu dificultăți majore sau sunt
susceptibile de a intra în faliment și numai atunci când acest lucru este
necesar pentru atingerea obiectivului de stabilitate financiară, în
interesul general. Mai exact, instrumentele de rezoluție ar trebui
aplicate atunci când instituția nu poate fi lichidată în conformitate
prin procedura obișnuită de insolvență fără ca
acest lucru să amenințe să destabilizeze sistemul financiar, iar
aceste măsuri sunt necesare pentru a asigura transferul rapid și
menținerea funcțiilor de importanță sistemică și
atunci când nu există nicio perspectivă rezonabilă de
găsire a unei soluții alternative provenind din sectorul privat, cum
ar fi majorarea capitalului de către acționarii existenți sau de
către o terță parte, până la un nivel care să fie
suficient pentru redresarea deplină a instituției. (32) Atingerile aduse drepturilor
de proprietate nu ar trebui să fie disproporționate. În
consecință, acționarii și creditorii afectați nu ar
trebui să suporte pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi suportat
în cazul în care instituția ar fi fost lichidată la momentul
luării deciziei de declanșare a procedurii de rezoluție. În caz
de transfer parțial al activelor unei instituții aflate în
rezoluție către un cumpărător privat sau către o
bancă-punte, partea reziduală a instituției aflate în
rezoluție ar trebui lichidată pe baza procedurilor obișnuite de
insolvență. Pentru a proteja acționarii existenți și
creditorii instituției în procedurile de lichidare, aceștia ar trebui
să aibă dreptul de a primi, ca plată a creanțelor, cel puțin
sumele pe care se estimează că le-ar fi recuperat în cazul în care
întreaga instituție ar fi fost lichidată printr-o procedură
obișnuită de insolvență. (33) Cu scopul de a proteja dreptul
acționarilor și de a le garanta creditorilor că vor primi cel
puțin suma pe care ar fi primit-o în cadrul procedurii obișnuite de
insolvență, ar trebui să se stabilească obligații
clare în ceea ce privește evaluarea activelor și a pasivelor
instituției și să se acorde timp suficient pentru a se estima
tratamentul care li s-ar fi aplicat acționarilor și creditorilor în
cazul în care instituția ar fi fost lichidată printr-o procedură
obișnuită de insolvență. Ar trebui să existe
posibilitatea de a începe o astfel de evaluare deja din faza de
intervenție timpurie. Înainte de luarea oricărei măsuri de
rezoluție, ar trebui efectuată o estimare a valorii activelor și
a pasivelor instituției și a tratamentului care li s-ar aplica
acționarilor și creditorilor în cadrul procedurii obișnuite de
insolvență. (34) Este importantă
contabilizarea pierderilor în cazul în care o instituție intră în faliment.
Principiul director care guvernează evaluarea activelor și a
pasivelor instituțiilor aflate în dificultate majoră ar trebui
să fie valoarea lor de piață la momentul aplicării
instrumentelor de rezoluție, în măsura în care piețele
funcționează în mod adecvat. În caz de
disfuncționalități reale ale piețelor, evaluarea ar trebui
să fie efectuată la valoarea economică pe termen lung,
justificată în mod corespunzător, a activelor și a pasivelor.
Comitetul ar trebui să poată, din motive de urgență,
să facă rapid o evaluare provizorie a activelor sau a pasivelor unei
instituții aflate în dificultate majoră, care ar trebui să se
aplice până la efectuarea unei evaluări independente. (35) Pentru a garanta că
procesul de rezoluție rămâne obiectiv și sigur, este necesar
să se stabilească ordinea în care creanțele negarantate ale
creditorilor față de o instituție aflată în rezoluție
ar trebui să fie ajustate pentru depreciere sau convertite. În scopul de a
limita riscul cu care se confruntă creditorii de a suporta pierderi mai
mari decât în cazul în care instituția ar fi fost lichidată printr-o
procedură obișnuită de insolvență, ordinea care
urmează să fie stabilită ar trebui să fie aplicabilă
atât în procedurile obișnuite de insolvență, cât și în
procesul de ajustare pentru depreciere sau conversie din cadrul
rezoluției. Acest lucru ar facilita, de asemenea, stabilirea prețului
datoriei. (36) Comisia ar trebui să
prevadă cadrul pentru măsurile de rezoluție care urmează a
fi luate în funcție de circumstanțele cazului și ar trebui
să aibă posibilitatea de a desemna, spre utilizare, toate
instrumentele de rezoluție necesare. În acest cadru clar și precis,
Comitetul ar trebui să decidă cu privire la schema de rezoluție
detaliată. Instrumentele de rezoluție relevante ar trebui să
includă instrumentul de vânzare a activității, instrumentul
băncii-punte, instrumentul de recapitalizare internă și
instrumentul de separare a activelor, care sunt, de asemenea, prevăzute de
Directiva [ ]. Cadrul ar trebui, de asemenea, să prevadă
posibilitatea de a se evalua dacă sunt îndeplinite condițiile de
ajustare pentru depreciere și conversie a instrumentelor de capital. (37) Instrumentul de vânzare a
activității ar trebui să permită vânzarea instituției
sau a unor părți ale activității acesteia către unul
sau mai mulți cumpărători, fără acordul
acționarilor. (38) Instrumentul de separare a
activelor ar trebui să permită autorităților transferarea
activelor neperformante sau depreciate către un vehicul separat. Acest
instrument ar trebui utilizat numai în combinație cu alte instrumente,
pentru a preveni apariția unui avantaj concurențial nejustificat
pentru instituția aflată în dificultate majoră. (39) Un regim de rezoluție
eficace ar trebui să reducă la minimum acele costuri ale
rezoluției unei instituții aflate în criză care sunt suportate
de contribuabili. De asemenea, ar trebui să se asigure faptul că
inclusiv marile instituții de importanță sistemică pot face
obiectul procedurii de rezoluție fără a se pune în pericol
stabilitatea financiară. Instrumentul de recapitalizare internă
atinge acest obiectiv prin garantarea faptului că acționarii și
creditorii entității participă la pierderi și suportă
aceste costuri în mod corespunzător. În acest scop, conform
recomandării Consiliului pentru Stabilitate Financiară,
competențele statutare privind ajustarea pentru depreciere a datoriilor ar
trebui incluse într-un cadru pentru rezoluție, ca o opțiune
suplimentară coroborată cu alte instrumente de rezoluție. (40) Pentru a garanta
flexibilitatea necesară în ceea ce privește repartizarea pierderilor
către creditori în diferite circumstanțe, instrumentul de
recapitalizare internă ar trebui să fie aplicabil atât în
situația în care obiectivul este acela de a utiliza procedura de
rezoluție în vederea menținerii activității
instituției aflate în dificultate, dacă există perspective reale
de restabilire a viabilității instituției, cât și atunci
când unele servicii de importanță sistemică sunt transferate
unei bănci-punte, iar partea reziduală a instituției își
încetează activitatea și este lichidată. (41) Atunci când instrumentul de
recapitalizare internă este aplicat cu scopul de a reface capitalul
instituției aflate în dificultate majoră pentru a permite
menținerea activității acesteia, rezoluția prin recapitalizare
internă ar trebui să fie întotdeauna însoțită de înlocuirea
cadrelor de conducere și de restructurarea ulterioară a
instituției și a activităților acesteia, într-un mod care
să țină cont de motivele care au condus la situația de
dificultate majoră. Această restructurare ar trebui să fie
realizată prin punerea în aplicare a unui plan de reorganizare a
activității. (42) Aplicarea instrumentului de
recapitalizare internă în cazul creanțelor nu este oportună
dacă acestea sunt garantate prin garanții mobiliare, garanții
reale sau prin alte mijloace. Pentru a se garanta însă faptul că
instrumentul de recapitalizare internă este eficace și își
atinge obiectivele, ar trebui să fie posibil ca acesta să poată
fi aplicat unei game cât mai mare de datorii negarantate ale unei
instituții aflate în dificultate majoră. Cu toate acestea, este
adecvată excluderea anumitor tipuri de datorii negarantate din domeniul de
aplicare al instrumentului de recapitalizare internă. Din motive de
politică publică și în vederea realizării unei
rezoluții eficace, instrumentul de recapitalizare internă nu ar
trebui să se aplice depozitelor protejate în temeiul Directivei 94/19/CE a
Parlamentului European și a Consiliului[15], creanțelor angajaților
instituției aflate în dificultate majoră sau creanțelor
comerciale care se referă la bunurile și serviciile necesare
funcționării curente a instituției. (43) Depunătorii care
dețin depozite garantate printr-o schemă de garantare a depozitelor
nu ar trebui să facă obiectul aplicării instrumentului de
recapitalizare internă. Schema de garantare a depozitelor contribuie
însă la finanțarea procesului de rezoluție, în măsura în
care ar fi trebuit să-i despăgubească pe depunători.
Exercitarea competențelor de recapitalizare internă ar garanta faptul
că depunătorii continuă să aibă acces la propriile
depozite, acesta fiind principalul motiv pentru care au fost instituite
schemele de garantare a depozitelor. A nu prevedea implicarea acestor scheme în
astfel de cazuri ar constitui un avantaj neloial față de restul
creditorilor care ar fi supuși exercitării competențelor
autorității de rezoluție. (44) Pentru a introduce un cadru în
care sarcinile sunt repartizate între acționari și creditori
subordonați, în conformitate cu normele privind ajutoarele de stat,
mecanismul unic de rezoluție ar fi în măsură să aplice,
prin analogie, de la data intrării în vigoare a prezentului regulament,
instrumentul de recapitalizare internă. (45) Pentru a evita ca
instituțiile să își structureze datoriile într-un mod care afectează
eficacitatea instrumentului de recapitalizare pasivele, Comitetul ar trebui
să fie în măsură să decidă ca instituțiile
să dețină o sumă agregată de fonduri proprii, datorii
subordonate și pasive de rang superior care nu se încadrează în
categoria fondurilor proprii în sensul Regulamentului (UE) nr. 575/2013 al
Parlamentului European și al Consiliului[16] și al Directivei 2013/36/UE din 26
iunie 2013 a Parlamentului European și a Consiliului[17] și
care să fie supuse instrumentului de recapitalizare internă;
această sumă ar trebui să fie exprimată ca procent din
pasivele totale ale instituției și să fie disponibilă în
orice moment. (46) În funcție de
circumstanțele cazului în speță ar trebui să fie
aleasă cea mai bună metodă de rezoluție și, în acest
scop, toate instrumentele de rezoluție prevăzute de către
Directiva [ ] ar trebui să fie disponibile. (47) Directiva [ ] a conferit
autorităților naționale de rezoluție competența de a
ajusta pentru depreciere și a converti instrumentele de capital, deoarece
condițiile ajustării pentru depreciere și ale conversiei
instrumentelor de capital pot coincide cu condițiile de declanșare a
procedurii de rezoluție, caz în care trebuie să se determine
dacă ajustarea pentru depreciere și conversia instrumentelor de
capital sunt măsuri suficiente pentru a restabili soliditatea
financiară a entității în cauză sau dacă este necesar,
de asemenea, să se ia măsuri de rezoluție. Această
competență va fi utilizată de regulă în contextul
rezoluției. Comisia ar trebui să înlocuiască autoritățile
naționale de rezoluție și în această funcție și
ar trebui, prin urmare, să fie împuternicită să evalueze
dacă sunt îndeplinite condițiile pentru ajustarea pentru depreciere și
conversia instrumentelor de capital și să decidă dacă
să inițieze sau nu procedura de rezoluție în ceea ce
privește o anumită entitate, în cazul în care condițiile de
declanșare a procedurii de rezoluție sunt, de asemenea, îndeplinite. (48) Eficiența și
uniformitatea măsurilor de rezoluție ar trebui să fie
asigurată în toate statele membre participante. În acest scop, Comitetul
ar trebui să fie împuternicit, în cazuri excepționale și în
cazul în care o autoritate națională de rezoluție nu a aplicat
sau nu a aplicat în mod suficient decizia Comitetului, să transfere unei
alte persoane anumite drepturi, active sau datorii ale unei instituții
aflate în rezoluție sau să impună conversia instrumentelor de
datorie care conțin o clauză contractuală privind conversia în
anumite circumstanțe. Orice măsură luată de
autoritățile naționale de rezoluție care ar putea restrânge
sau afecta exercitarea de către Comitet a competențelor sau
funcțiilor sale ar trebui să fie exclusă. (49) Pentru a spori eficiența
mecanismului unic de rezoluție, Comitetul ar trebui să coopereze
îndeaproape, în orice circumstanță, cu Autoritatea Bancară
Europeană. Dacă este cazul, Comitetul ar trebui să coopereze, de
asemenea, cu Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și
Piețe, cu Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii
Ocupaționale și cu Comitetul european pentru risc sistemic, precum
și cu alte autorități care fac parte din Sistemul european de
supraveghere financiară. Mai mult, Comitetul ar trebui să coopereze
strâns cu BCE și cu alte autorități abilitate să
supravegheze instituțiile de credit în cadrul MUS, în special în cazul
grupurilor care fac obiectul supravegherii consolidate desfășurate de
BCE. Pentru a gestiona eficient procesul de rezoluție a băncilor
aflate în dificultate majoră, Comitetul ar trebui să coopereze cu
autoritățile naționale de rezoluție în toate etapele
procedurii de rezoluție. Astfel, cooperarea cu acestea din urmă este
necesară nu numai pentru punerea în aplicare a deciziilor în materie de
rezoluție luate de Comitet, ci și înainte de adoptarea oricărei
decizii privind rezoluția, în etapa de planificare a rezoluției sau
în faza de intervenție timpurie. (50) Întrucât înlocuiește
autoritățile naționale de rezoluție ale statelor membre
participante în ceea ce privește deciziile privind rezoluția,
Comitetul ar trebui, de asemenea, să înlocuiască respectivele
autorități în scopul cooperării cu statele membre neparticipante
în ceea ce privește funcțiile din cadrul rezoluției. Mai precis,
Comitetul ar trebui să reprezinte toate autoritățile din statele
membre participante în cadrul colegiilor de rezoluție care includ și
autorități din statele membre neparticipante. (51) Deoarece numeroase
instituții își desfășoară activitatea nu numai în
cadrul Uniunii, ci și la nivel internațional, un mecanism de
rezoluție eficace trebuie să stabilească unele principii de
cooperare cu autoritățile relevante din țările terțe.
În conformitate cu cadrul juridic prevăzut la articolul 88 din Directiva [
], autorităților din țările terțe ar trebui să li
se acorde sprijin. În acest scop, întrucât Comitetul ar trebui să fie
singura autoritate împuternicită să desfășoare procedura de
rezoluție în ceea ce privește băncile aflate în dificultate
majoră din statele membre participante, acesta ar trebui să fie
și unicul organism împuternicit să încheie acorduri de cooperare
neobligatorii cu autoritățile țărilor terțe
respective, în numele autorităților naționale ale statelor
membre participante. (52) Pentru a-și îndeplini
sarcinile în mod eficace, Comitetul ar trebui să dețină
competențe de investigare adecvate. Acesta ar trebui să fie abilitat
să solicite toate informațiile necesare în mod direct sau prin
intermediul autorităților naționale de rezoluție și
să desfășoare investigații și inspecții la fața
locului, în colaborare cu autoritățile naționale competente,
dacă este cazul. În contextul rezoluției, Comitetul ar putea
desfășura inspecții la fața locului cu scopul de a
monitoriza în mod eficient implementarea măsurilor de către
autoritățile naționale și de a garanta că atât
Comisia, cât și Comitetul își bazează deciziile pe
informații absolut corecte. (53) Pentru a asigura accesul
Comitetului la toate informațiile relevante, angajații nu ar trebui
să aibă dreptul de a invoca normele secretului profesional cu scopul
de a împiedica divulgarea informațiilor către Comitet. (54) Pentru a garanta respectarea
deciziilor adoptate în cadrul mecanismului unic de rezoluție, în caz de
încălcare ar trebui impuse sancțiuni proporționale și cu
efect de descurajare. Comitetul ar trebui să aibă dreptul de a
transmite instrucțiuni autorităților naționale de
rezoluție pentru ca acestea să impună întreprinderilor amenzi
sau penalități cu titlu cominatoriu în cazul neîndeplinirii
obligațiilor care decurg din deciziile Comitetului. În vederea asigurării
unor practici de control consecvente, eficiente și eficace, Comitetul ar
trebui să aibă dreptul de a furniza orientări
autorităților naționale de rezoluție în ceea ce
privește aplicarea de amenzi și de penalități cu titlu
cominatoriu. (55) În cazul în care o autoritate
națională de rezoluție încalcă normele mecanismului unic de
rezoluție prin faptul că nu utilizează competența,
conferită în temeiul legislației naționale, de a pune în
aplicare o instrucțiune transmisă de Comitet, statul membru în
cauză poate fi considerat răspunzător pentru orice prejudiciu
cauzat persoanelor fizice, inclusiv, dacă este cazul, entității
sau grupului aflat în rezoluție sau oricărui creditor al
oricărei părți a entității respective sau a grupului
respectiv din orice stat membru, în conformitate cu jurisprudența în cauză. (56) Ar trebui stabilite norme
corespunzătoare care să reglementeze bugetul Comitetului,
pregătirea bugetului, adoptarea de reguli interne care să descrie
procedura de stabilire și execuție a bugetului Comitetului, precum
și procedura de audit intern și extern al conturilor. (57) Există situații în
care eficacitatea instrumentelor de rezoluție aplicate poate depinde de
posibilitățile de finanțare pe termen scurt ale instituției
sau ale băncii-punte, de furnizarea de garanții cumpărătorilor
potențiali sau de furnizarea de capital băncii-punte. Prin urmare,
este important să se creeze un fond pentru a se evita ca fondurile publice
să fie utilizate în astfel de scopuri. (58) Este necesar să se
asigure că fondul este pe deplin disponibil pentru rezoluția unei
instituții aflate în dificultate majoră. Prin urmare, acesta nu ar
trebui să fie utilizat în alte scopuri decât pentru asigurarea
aplicării eficiente a instrumentelor și a exercitării eficiente
a competențelor de rezoluție. În plus, fondul ar trebui utilizat doar
în conformitate cu obiectivele și principiile aplicabile în materie de
rezoluție. În consecință, Comitetul ar trebui să garanteze
că toate pierderile, costurile și celelalte cheltuieli suportate în
legătură cu utilizarea instrumentelor de rezoluție sunt
suportate în primul rând de către acționarii și creditorii
instituției aflate în rezoluție. Fondul nu ar trebui să suporte
pierderile, costurile și celelalte cheltuieli aferente instrumentelor de
rezoluție decât în cazul în care resursele acționarilor și
creditorilor sunt epuizate. (59) Ca regulă generală,
contribuțiile ar trebui colectate de la sectorul financiar înaintea
oricărei operațiuni de rezoluție și independent de aceasta.
Atunci când finanțarea prealabilă se dovedește a fi insuficientă
pentru acoperirea pierderilor sau a costurilor suportate prin recurgerea la
fond, ar trebui colectate contribuții suplimentare pentru acoperirea
costurilor sau a pierderilor suplimentare. În plus, fondul ar trebui să
aibă capacitatea de a contracta împrumuturi sau alte forme de sprijin
provenind din partea unor instituții financiare sau a altor terțe
părți, atunci când fondurile sale disponibile nu sunt suficiente
pentru a acoperi pierderile, costurile și celelalte cheltuieli suportate
prin utilizarea fondului și când contribuțiile ex post
extraordinare nu sunt imediat accesibile. (60) Pentru a atinge o masă
critică și a evita efectele prociclice care ar apărea în cazul
în care fondul ar trebui să se bazeze exclusiv pe contribuțiile ex
post în caz de criză sistemică, este indispensabil ca mijloacele
financiare ex ante ale fondului să atingă un anumit
nivel-țintă. (61) Ar trebui stabilit un calendar
adecvat pentru atingerea nivelului-țintă de finanțare a
fondului. Cu toate acestea, Comitetul ar trebui să aibă posibilitatea
de a ajusta perioada de contribuție pentru a lua în considerare
plățile semnificative efectuate din fond. (62) Statele membre participante ar
trebui să fie în măsură, în cazul în care au instituit deja
mecanisme naționale de finanțare a rezoluției, să
prevadă obligația ca respectivele mecanisme să își
utilizeze mijloacele financiare disponibile, colectate de la instituții în
trecut prin contribuții ex ante, pentru a compensa
instituțiile pentru contribuțiile ex ante pe care ar trebui
să le plătească în contul fondului. Această restituire nu
ar trebui să aducă atingere obligațiilor statelor membre
prevăzute de Directiva 94/18/CE a Parlamentului European și a
Consiliului[18]. (63) Pentru a asigura un calcul
corect al contribuțiilor și a oferi stimulente pentru
funcționarea în conformitate cu un model care prezintă mai
puține riscuri, contribuțiile la fond ar trebui să
țină seama de gradul de risc la care sunt expuse instituțiile de
credit. (64) În vederea asigurării
unei bune repartizări a costurilor aferente rezoluției între schemele
de garantare a depozitelor și fond, se poate considera că schema de
garantare a depozitelor la care o instituție aflată în rezoluție
este afiliată ar putea să trebuiască să suporte, până
la concurența sumei depozitelor garantate, pierderile pe care ar fi
trebuit să le suporte în cazul în care instituția ar fi fost
lichidată printr-o procedură obișnuită de
insolvență. (65) Pentru a proteja valoarea
sumelor deținute de fond, aceste sume ar trebui să fie investite în
active suficient de sigure, diversificate și lichide. (66) Comisia ar trebui să fie
împuternicită să adopte acte delegate, în conformitate cu articolul 290
din TFUE, pentru a stabili tipul contribuțiilor la fond și elementele
pentru care sunt datorate contribuțiile, modul în care se calculează
valoarea contribuțiilor și modalitățile de plată a
acestora, pentru a preciza normele privind înregistrarea, contabilitatea,
raportarea, precum și alte norme necesare în vederea garantării
plății integrale și prompte a contribuțiilor, pentru a
stabili sistemul de contribuții pentru instituțiile care au fost
autorizate să funcționeze după ce fondul și-a atins
nivelul-țintă, pentru a stabili criteriile de eșalonare a
contribuțiilor, pentru a determina circumstanțele în care plata
contribuțiilor ar putea fi anticipată, pentru a defini criteriile de
stabilire a contribuțiilor anuale, pentru a identifica măsurile prin
care să se precizeze în ce condiții și prin ce
modalități o instituție poate fi parțial sau integral
scutită de contribuțiile ex ante și măsurile prin
care să se precizeze în ce condiții și prin ce
modalități o instituție poate fi parțial sau integral
scutită de contribuțiile ex post. (67) Cu scopul de a păstra
confidențialitatea lucrărilor Comitetului, membrii acestuia,
personalul său, inclusiv personalul detașat de statele membre
participante sau membrii personalului care fac obiectul schimburilor între
acestea în vederea desfășurării unor sarcini în cadrul
procedurii de rezoluție, ar trebui să facă obiectul
cerințelor de păstrare a secretului profesional, inclusiv după
încetarea îndatoririlor acestora. În scopul îndeplinirii sarcinilor care îi
revin, Comitetul ar trebui să fie autorizat, în anumite condiții,
să facă schimb de informații cu autoritățile și
organismele naționale sau ale Uniunii. (68) Pentru a garanta reprezentarea
Comitetului în Sistemul european de supraveghere financiară, Regulamentul
(UE) nr. 1093/2010 ar trebui modificat pentru a include Comitetul în sfera
conceptului de autoritate competentă definit în regulamentul respectiv.
Identificarea Comitetului ca autoritate competentă în sensul
Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 este coerentă cu
funcțiile atribuite ABE în temeiul articolului 25 din Regulamentul nr. 1093/2010,
constând în a contribui și a participa în mod activ la elaborarea și
coordonarea planurilor de redresare și de rezoluție și a viza
facilitarea rezoluției instituțiilor aflate în dificultate
majoră și în special a grupurilor transnaționale. (69) Până când Comitetul va fi
pe deplin operațional, Comisia ar trebui să fie responsabilă de
operațiunile inițiale, inclusiv de colectarea contribuțiilor
necesare pentru a acoperi cheltuielile administrative și de desemnarea
unui director executiv interimar care să autorizeze toate
plățile necesare în numele Comitetului. (70) Prezentul regulament
respectă drepturile fundamentale și principiile recunoscute de Carta
Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, în special dreptul de proprietate,
dreptul la protecția datelor cu caracter personal, libertatea de a
desfășura o activitate comercială, dreptul la o cale de atac
eficientă și la un proces echitabil și trebuie să fie pus
în aplicare în conformitate cu aceste drepturi și principii. (71) Deoarece obiectivele
prezentului regulament, și anume instituirea unui cadru unic european
eficient și eficace de rezoluție a instituțiilor de credit
și asigurarea aplicării coerente a normelor în materie de
rezoluție, nu pot fi realizate în mod suficient la nivel de stat membru
și, prin urmare, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea
poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul
subsidiarității, astfel cum este prevăzut la articolul 5 din
Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul
proporționalității, astfel cum este prevăzut la articolul
menționat, prezentul regulament nu depășește ceea ce este
necesar pentru realizarea obiectivelor respective. ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT: PARTEA I
DISPOZIȚII GENERALE Articolul 1
Obiect Prezentul regulament instituie norme uniforme
și o procedură uniformă pentru rezoluția
entităților menționate la articolul 2 care sunt stabilite în
statele membre participante menționate la articolul 4. Aceste norme și proceduri uniforme se
aplică de către Comisie împreună cu un Comitet și cu
autoritățile de rezoluție ale statelor membre participante, în
cadrul unui mecanism unic de rezoluție instituit prin prezentul
regulament. Mecanismul unic de rezoluție este sprijinit de un fond unic de
rezoluție bancară (denumit în continuare „fondul”). Articolul 2
Domeniu de aplicare Prezentul regulament se aplică
entităților enumerate mai jos: (a)
instituțiile de credit stabilite în statele
membre participante; (b)
întreprinderile-mamă stabilite într-unul
dintre statele membre participante, inclusiv holdingurile financiare și
holdingurile financiare mixte, atunci când acestea fac obiectul supravegherii
consolidate efectuate de BCE în conformitate cu articolul 4 alineatul (1)
litera (i) din Regulamentul (UE) nr. [ ] de atribuire a unor sarcini specifice
Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de
supravegherea prudențială a instituțiilor de credit; (c)
întreprinderile de investiții și
instituțiile financiare stabilite în statele membre participante, în cazul
în care acestea sunt supuse supravegherii consolidate efectuate de BCE asupra
întreprinderii-mamă, în conformitate cu articolul 4 alineatul (1)
litera (i) din Regulamentul (UE) nr. [ ]. Articolul 3
Definiții În sensul prezentului regulament, se
aplică definițiile prevăzute la articolul 2 din Directiva [ ]
și articolul 3 din Directiva 2013/36/UE din 26 iunie 2013 a Parlamentului
European și a Consiliului[19].
De asemenea, se aplică următoarele definiții: (1)
„autoritate națională competentă”
înseamnă oricare dintre autoritățile naționale competente
definite la articolul 2 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr. [ ] al
Consiliului; (2)
„autoritate națională de rezoluție”
înseamnă autoritatea desemnată de un stat membru în conformitate cu
articolul 3 din Directiva [ ]; (3)
„măsură de rezoluție” înseamnă
aplicarea unui instrument de rezoluție unei instituții sau unei
entități menționate la articolul 2 sau exercitarea uneia sau a
mai multor competențe de rezoluție în legătură cu aceasta; (4)
„depozite garantate” înseamnă depozitele care
sunt garantate de scheme de garantare a depozitelor în temeiul legislației
naționale, în conformitate cu Directiva 94/19/CE și până la
nivelul de garantare prevăzut la articolul 7 din Directiva 94/19/CE; (5)
„depozite eligibile” înseamnă depozitele
definite la articolul 1 din Directiva 94/19/CE care nu sunt excluse de la
protecție, în conformitate cu articolul 2 din directiva respectivă,
indiferent de valoarea acestora; (6)
„autoritate de rezoluție la nivel de grup”
înseamnă autoritatea națională de rezoluție din statul
membru participant în care este stabilită instituția sau
întreprinderea-mamă care face obiectul supravegherii consolidate; (7)
„instituție de credit” înseamnă o
instituție de credit în sensul definiției de la articolul 4
alineatul (1) punctul 1 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013[20]; (8)
„întreprindere de investiții” înseamnă o
întreprindere de investiții în sensul definiției de la articolul 4
alineatul (1) punctul 2 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 care face obiectul
cerinței privind capitalul inițial prevăzute la articolul 9 din
regulamentul respectiv; (9)
„instituție financiară” înseamnă o
instituție financiară în sensul definiției de la articolul 4
alineatul (1) punctul 26 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013; (10)
„întreprindere-mamă” înseamnă o
întreprindere-mamă în sensul definiției de la articolul 4 alineatul (1)
punctul 15 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, inclusiv o instituție, un
holding financiar sau un holding financiar mixt; (11)
„instituție aflată în rezoluție”
înseamnă o entitate menționată la articolul 2 în privința
căreia se ia o măsură de rezoluție; (12)
„instituție” înseamnă o instituție
de credit sau o întreprindere de investiții care face obiectul
supravegherii consolidate în conformitate cu articolul 2 litera (c); (13)
„grup” înseamnă o întreprindere-mamă
și filialele sale, care sunt entități menționate la
articolul 2; (14)
„filiale” înseamnă filialele definite la
articolul 4 alineatul (1) punctul 16 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. (15)
„instrument de vânzare a activității”
înseamnă transferul instrumentelor de proprietate sau al activelor,
drepturilor sau pasivelor unei instituții care îndeplinește
condițiile de declanșare a procedurii de rezoluție către un
cumpărător care nu este o bancă-punte; (16)
„instrument al băncii-punte” înseamnă
transferul de active, drepturi sau datorii ale unei instituții care
îndeplinește condițiile de declanșare a procedurii de
rezoluție către o bancă-punte; (17)
„instrument de separare a activelor” înseamnă
transferarea activelor și a drepturilor unei instituții care
îndeplinește condițiile de declanșare a procedurii de
rezoluție către un vehicul de gestionare a activelor; (18)
„instrument de recapitalizare internă”
înseamnă ajustarea pentru depreciere și conversia pasivelor unei
instituții care îndeplinește condițiile de declanșare a
procedurii de rezoluție; (19)
„mijloace financiare disponibile” înseamnă
numerar, depozite, active și angajamente de plată irevocabile aflate
la dispoziția fondului în scopurile enumerate la articolul 74; (20)
„nivel-țintă de finanțare”
înseamnă cuantumul mijloacelor financiare disponibile care trebuie atins
în conformitate cu articolul 68. Articolul 4
Statele membre participante Un stat membru participant este un stat membru
a cărui monedă este euro sau un stat membru a cărui monedă
nu este euro, dar care a instituit o cooperare strânsă în conformitate cu
articolul 7 din Regulamentul (UE) nr [ ] al Consiliului. Articolul 5
Relația cu Directiva [ ] și cu dreptul intern aplicabil 1. În cazul în care, în temeiul
prezentului regulament, Comisia sau Comitetul îndeplinesc sarcini sau își
exercită competențe care, potrivit Directivei [ ] sunt de resortul
autorității naționale de rezoluție a unui stat membru
participant, Comitetul este considerat a fi, în scopul aplicării
prezentului regulament și a Directivei [ ], autoritatea
națională de rezoluție relevantă sau, în caz de
rezoluție a unui grup transfrontalier, autoritatea națională de
rezoluție la nivel de grup relevantă. 2. Atunci când
acționează în calitate de autoritate națională de
rezoluție, Comitetul acționează, dacă este cazul, cu
autorizația Comisiei. 3. Sub rezerva
dispozițiilor prezentului regulament, autoritățile
naționale de rezoluție ale statului membru participant
acționează pe baza și cu respectarea dispozițiilor de drept
intern relevante, armonizate de Directiva [ ]. Articolul 6
Principii generale 1. Nicio acțiune, propunere
sau politică a Comitetului, a Comisiei sau a unei autorități
naționale de rezoluție nu trebuie să discrimineze
instituțiile menționate la articolul 2, titularii de depozite,
investitorii sau alți creditori stabiliți în Uniune pe motivul
naționalității sau al locului de desfășurare a
activității. 2. Atunci când iau decizii sau
măsuri care pot avea un impact în mai mult de un stat membru participant,
în special atunci când se iau decizii privind grupurile stabilite în două
sau mai multe state membre participante, Comisia acordă atenția
cuvenită tuturor elementelor enumerate mai jos: (a)
interesele statelor membre participante în care un
grup își desfășoară activitatea și, în special,
impactul oricărei decizii, acțiuni sau lipse de acțiune asupra
stabilității financiare, a economiei, a schemei de garantare a
depozitelor sau a sistemului de compensare pentru investitori din oricare
dintre statele membre în cauză; (b)
obiectivul de a echilibra interesele diferitelor
state membre implicate și de a evita cazurile de prejudicii neloiale aduse
unui stat membru participant sau de protejare neloială a intereselor unui
stat membru participant; (c)
necesitatea de a evita un impact negativ asupra
altor părți ale unui grup din care face parte o entitate
menționată la articolul 2, care face obiectul unei proceduri de
rezoluție; (d)
necesitatea de a evita o creștere
disproporționată a costurilor impuse creditorilor respectivelor
entități menționate la articolul 2, în măsura în care
acestea ar fi mai mari decât cele pe care entitățile le-ar fi suportat
în cazul în care ar fi fost supuse procedurii obișnuite de
insolvență; (e)
deciziilor care trebuie luate în temeiul
articolului 107 din TFUE, menționate la articolul 16 alineatul (10). 3. Comisia trebuie să
găsească un echilibru între elementele menționate la alineatul (2)
și obiectivele rezoluției menționate la articolul 12 în
funcție de natura și de circumstanțele proprii fiecărui
caz. 4. Nicio decizie a Comitetului
sau a Comisiei nu impune statelor membre să ofere sprijin financiar public
extraordinar. PARTEA A II-A
DISPOZIȚII SPECIFICE TITLUL I Funcții în cadrul mecanismului
unic de rezoluție și norme de procedură Capitolul 1 Planificarea
rezoluției Articolul 7
Planuri de rezoluție 1. Comitetul elaborează
planuri de rezoluție pentru entitățile menționate la
articolul 2 și pentru grupuri. 2. În sensul alineatului (1),
autoritățile naționale de rezoluție transmit Comitetului
toate informațiile necesare pentru elaborarea și punerea în aplicare
a planurilor de rezoluție pe care le-au obținut în conformitate cu
articolul 10 și cu articolul 12 alineatul (1) din Directiva [ ],
fără a aduce atingere capitolului 5 din prezentul titlu. 3. Planul de rezoluție
stabilește opțiunile de aplicare a instrumentelor și a
competențelor de rezoluție menționate în prezentul regulament în
cazul entităților la care se face referire la articolul 2. 4. Planul de rezoluție
prevede măsurile de rezoluție pe care Comisia și Comitetul ar
putea să le întreprindă atunci când una dintre entitățile
menționate la articolul 2 sau un grup îndeplinește condițiile de
declanșare a procedurii de rezoluție. Planul de rezoluție ia în
considerare o serie de scenarii, printre care și posibilitatea ca
situația de criză să se datoreze unor circumstanțe specifice
sau să survină pe fondul unei instabilități financiare
extinse sau al unor evenimente sistemice. Planul de rezoluție nu presupune
niciun fel de sprijin financiar public extraordinar în afară de utilizarea
fondului instituit în conformitate cu prezentul regulament. 5. Planul de rezoluție
pentru fiecare entitate include toate caracteristicile următoare: (a)
un rezumat al elementelor-cheie ale planului; (b)
un rezumat al modificărilor importante
survenite în cadrul instituției ulterior transmiterii ultimelor
informații aferente procedurii de rezoluție; (c)
o demonstrație a modului în care
funcțiile critice și liniile de activitate esențiale ar putea fi
separate de alte funcții, din punct de vedere juridic și economic, în
măsura necesară asigurării continuității acestora în
caz de faliment al instituției; (d)
o estimare a calendarului punerii în aplicare a
fiecărui aspect important al planului; (e)
o descriere detaliată a evaluării
posibilităților de rezoluție efectuate în conformitate cu
articolul 8; (f)
o descriere a tuturor măsurilor necesare în
temeiul articolului 8 alineatul (5) pentru a aborda sau a înlătura
obstacolele din calea posibilităților de rezoluție, obstacole
identificate în urma evaluării efectuate în conformitate cu articolul 8; (g)
o descriere a proceselor de stabilire a valorii
și tranzacționabilității funcțiilor critice, a
liniilor de activitate esențiale și a activelor instituției; (h)
o descriere detaliată a măsurilor
destinate garantării faptului că informațiile solicitate în
temeiul articolului 8 sunt actualizate și accesibile
autorităților de rezoluție în orice moment; (i)
explicarea, de către autoritatea de
rezoluție, a modului în care pot fi finanțate opțiunile de
rezoluție fără recurgerea la vreun sprijin financiar public
extraordinar; (j)
o descriere detaliată a diferitelor strategii
de rezoluție care ar putea fi aplicate, în funcție de diferitele
scenarii posibile; (k)
o descriere a interdependențelor critice; (l)
o analiză a impactului planului asupra altor
instituții din cadrul grupului; (m)
o descriere a opțiunilor care ar permite
menținerea accesului la serviciile de plăți și de
compensare, precum și la alte infrastructuri; (n)
un plan de comunicare cu media și cu publicul; (o)
cerința minimă privind fondurile proprii
și pasivele eligibile necesare în temeiul articolului 10, precum
și un termen-limită pentru a ajunge la acest nivel, dacă este
cazul; (p)
după caz, cerințele minime privind
fondurile proprii și instrumentele contractuale de recapitalizare
internă necesare în temeiul articolului 10, precum și un
termen-limită pentru a ajunge la acest nivel, dacă este cazul; (q)
o descriere a operațiunilor și a
sistemelor esențiale pentru a menține funcționarea continuă
a proceselor operaționale ale instituției; (r)
o descriere a impactului asupra angajaților al
punerii în aplicare a planului, inclusiv o evaluare a oricăror costuri
conexe. 6. Planurile de rezoluție a
grupurilor cuprind un plan de rezoluție a grupului în ansamblul său
și identifică măsurile de rezoluție a
întreprinderilor-mamă și a filialelor care fac parte din grup. 7. Comitetul elaborează
planurile de rezoluție în colaborare cu autoritatea de supraveghere sau cu
autoritatea responsabilă cu supravegherea consolidată și cu
autoritățile naționale de rezoluție ale statelor membre
participante în care sunt stabilite entitățile. 8. Comitetul poate solicita
autorităților naționale de rezoluție să
pregătească proiectele preliminare ale planurilor de rezoluție,
iar autorității de rezoluție la nivel de grup să
pregătească un proiect preliminar de plan de rezoluție a
grupului. 9. Planul de rezoluție este
reexaminat și, după caz, actualizat cel puțin o dată pe an
și după orice modificare a structurii juridice sau
organizaționale a instituției sau a activității economice
ori a situației financiare a acesteia care ar putea avea un efect major
asupra planului sau care ar putea atrage necesitatea modificării acestuia. Articolul 8
Evaluarea posibilităților de rezoluție 1. La elaborarea planurilor de
rezoluție în conformitate cu articolul 7, Comitetul, după consultarea
autorităților competente, inclusiv a BCE, și a
autorităților de rezoluție ale statelor membre neparticipante în
care sunt situate sucursale semnificative, în măsura în care acest lucru
este relevant pentru respectivele sucursale, efectuează o evaluare pentru
a determina în ce măsură instituțiile și grupurile pot fi
supuse procedurii de rezoluție fără a se avea în vedere
utilizarea niciunui alt fel de sprijin financiar public extraordinar, în afara
utilizării fondului instituit în conformitate cu articolul 64. 2. Atunci când elaborează
un plan de rezoluție pentru entitățile menționate la
articolul 2, Comitetul determină în ce măsură o astfel de
entitate poate face obiectul procedurii de rezoluție în conformitate cu
prezentul regulament. Se consideră că o entitate poate face obiectul
rezoluției în cazul în care este fezabil și credibil ca autoritatea
de rezoluție să lichideze respectiva entitate în cadrul procedurii
obișnuite de insolvență sau să îi aplice procedura de
rezoluție cu ajutorul diferitelor instrumente și competențe de
rezoluție fără ca acest lucru să aibă consecințe
negative semnificative, cum ar fi o situație de instabilitate
financiară generalizată sau un eveniment sistemic, asupra sistemelor
financiare din statul membru în care este situată entitatea sau din alte
state membre ori din Uniune și în vederea asigurării
continuității funcțiilor critice realizate de către
entitate. 3. La elaborarea planurilor de
rezoluție pentru grupuri, Comitetul evaluează în ce măsură
grupurile pot face obiectul rezoluției în conformitate cu prezentul
regulament. Se consideră că un grup poate face obiectul
rezoluției în cazul în care este fezabil și credibil ca
autoritățile de rezoluție să lichideze entitățile
grupului în cadrul procedurii obișnuite de insolvență sau
să le aplice procedura de rezoluție cu ajutorul diferitelor
instrumente și competențe de rezoluție fără ca acest
lucru să aibă consecințe negative semnificative, cum ar fi o
situație de instabilitate financiară generalizată sau un
eveniment sistemic, asupra sistemelor financiare din statul membru în care sunt
situate entitățile care aparțin grupului sau din alte state
membre ori din Uniune și în vederea asigurării
continuității funcțiilor critice realizate de către
respectivele entități, fie separându-le rapid unele de altele,
deoarece acest lucru este posibil, fie prin alte mijloace. 4. În scopul realizării
evaluării, Comitetul examinează cel puțin elementele
menționate în secțiunea C din anexa la Directiva [ ]. 5. În cazul în care, în urma
evaluării posibilităților de rezoluție pentru o entitate
sau un grup efectuate în conformitate cu alineatele (2) și (3), Comitetul
constată, după consultarea autorităților competente,
inclusiv a BCE, că există unele obstacole potențiale
semnificative în calea posibilităților de rezoluție a
entității respective sau a grupului respectiv, acesta întocmește
un raport, în consultare cu autoritățile competente, pe care îl
adresează instituției sau întreprinderii-mamă și care
conține analiza obstacolelor semnificative aflate în calea aplicării
eficiente a instrumentelor de rezoluție și a exercitării
competențelor de rezoluție. Acest raport recomandă, de asemenea,
toate măsurile care, în opinia Comitetului, sunt necesare sau adecvate
pentru a îndepărta aceste obstacole în conformitate cu alineatul (8). 6. Raportul este notificat
entității sau întreprinderii-mamă în cauză,
autorităților competente și autorităților de
rezoluție ale statelor membre neparticipante în care sunt situate
sucursale semnificative. Acesta este însoțit de motivele care au stat la
baza evaluării sau a constatării în cauză și trebuie
să indice modul în care respectiva evaluare sau constatare respectă
cerința privind aplicarea proporțională prevăzută la
articolul 6. 7. În termen de patru luni de la
data primirii raportului, entitatea sau întreprinderea-mamă poate prezenta
observații și poate propune Comitetului măsuri alternative de
remediere a obstacolelor identificate în raport. Comitetul comunică orice
măsură propusă de entitate sau de întreprinderea-mamă
autorităților competente și autorităților de
rezoluție ale statelor membre neparticipante în care sunt situate
sucursale semnificative. 8. În cazul în care
măsurile propuse de entitatea sau de întreprinderea-mamă în
cauză nu elimină în mod eficace obstacolele din calea
posibilităților de rezoluție, Comitetul adoptă o decizie,
după consultarea autorității competente și, dacă este
cazul, a autorității macroprudențiale, indicând că
măsurile propuse nu elimină în mod eficace obstacolele din calea
posibilităților de rezoluție și solicitând autorităților
naționale de rezoluție să impună instituției, întreprinderii-mamă
sau oricărei filiale a grupului în cauză obligația de a lua
oricare dintre măsurile menționate la alineatul (9), pe baza
următoarelor criterii: (a)
eficacitatea măsurii în ceea ce privește
eliminarea obstacolelor din calea posibilităților de rezoluție; (b)
necesitatea de a evita un impact negativ asupra
stabilității financiare în statele membre participante; (c)
necesitatea de a evita un impact asupra
instituției sau a grupului în cauză care ar fi mai pronunțat
decât cel necesar pentru a elimina obstacolele din calea
posibilităților de rezoluție sau ar fi disproporționat. 9. În sensul alineatului (8),
Comitetul solicită autorităților naționale de
rezoluție să ia oricare dintre următoarele măsuri: (a)
să impună entității încheierea
unor acorduri de servicii (fie în interiorul grupului, fie cu părți
terțe) care să prevadă asigurarea funcțiilor critice; (b)
să impună entității limitarea
expunerilor sale individuale și agregate maxime; (c)
să impună cerințe de informare
punctuală sau periodică relevante pentru procedura de rezoluție; (d)
să impună entității
renunțarea la anumite active; (e)
să impună entității limitarea
sau încetarea anumitor activități aflate în desfășurare sau
propuse; (f)
să limiteze sau să împiedice dezvoltarea
unor linii de activitate noi sau existente sau vânzarea unor produse noi sau
existente; (g)
să impună modificarea structurilor
juridice sau operaționale ale entității sau ale oricărei
entități care aparține unui grup sau se află direct sau
indirect sub controlul unui grup, pentru a reduce complexitatea în vederea garantării
posibilității ca funcțiile critice să fie separate de alte
funcții din punct de vedere juridic și operațional, prin
aplicarea instrumentelor de rezoluție; (h)
să impună unei entități să
înființeze o societate financiară holding-mamă la nivelul unui stat
membru sau o societate financiară holding-mamă la nivelul Uniunii
Europene; (i)
să impună unei entități să
emită pasive eligibile pentru a respecta cerințele de la articolul 10; (j)
să impună unei entități să
încerce să renegocieze orice datorie eligibilă, instrument
suplimentar de rangul 1 sau instrument suplimentar de rangul 2 pe care l-a
emis, cu scopul de a se asigura că orice decizie a Comisiei de a ajusta
pentru depreciere sau de a converti datoria sau instrumentul respectiv s-ar
efectua în conformitate cu legislația din jurisdicția care
reglementează respectiva datorie sau instrument. 10. Autoritățile
naționale de rezoluție execută instrucțiunile primite din
partea Comitetului în conformitate cu articolul 26. Articolul 9
Obligații simplificate și derogări 1. Comitetul, din proprie
inițiativă sau la propunerea unei autorități naționale
de rezoluție, poate aplica obligațiile simplificate în ceea ce
privește elaborarea planurilor de rezoluție menționate la articolul
7 sau poate deroga de la obligația de a elabora planurile respective. 2. Autoritățile
naționale de rezoluție pot propune Comitetului să aplice
obligații simplificate sau să deroge de la obligația de a
elabora planuri de rezoluție pentru anumite instituții sau grupuri.
Această propunere trebuie să fie motivată și
însoțită de toate documentele relevante. 3. La primirea unei propuneri
înaintate în temeiul alineatului (1) sau atunci când acționează din
proprie inițiativă, Comitetul realizează o evaluare a
instituțiilor sau grupului în cauză. Evaluarea se efectuează
având în vedere impactul potențial pe care falimentul instituției sau
al grupului l-ar putea avea, având în vedere natura activității sale,
dimensiunea sa sau interconectarea cu alte instituții sau cu sistemul financiar
în general, asupra piețelor financiare, asupra altor instituții sau
asupra condițiilor de finanțare. 4. Comitetul evaluează
continuarea aplicării derogărilor cel puțin o dată pe an
începând de la data acordării sau ca urmare a unei modificări a
structurii juridice sau organizaționale sau a situației de afaceri
ori financiare a instituției sau a grupului în cauză. Comitetul nu
acordă derogări unei instituții în cazurile în care aceasta are
una sau mai multe filiale sau sucursale semnificative într-un alt stat membru
sau într-o altă țară terță. Comitetul încetează să aplice
obligații simplificate sau derogări de la obligația de a elabora
planuri de rezoluție în cazul în care oricare dintre circumstanțele
care justificau aplicarea acestora nu mai există. În cazul în care autoritatea națională
de rezoluție care a propus aplicarea obligației simplificate sau a
derogării în conformitate cu alineatul (1) consideră că decizia
de a aplica obligația simplificată sau derogarea trebuie să fie
retrasă, aceasta prezintă Comitetului o propunere în acest sens. În
acest caz, Comitetul adoptă o decizie cu privire la propunerea de
retragere, ținând pe deplin seama de justificarea retragerii
prezentată de autoritatea națională de rezoluție în lumina
elementelor menționate la alineatul (3). 5. Comitetul poate acorda, în
conformitate cu alineatele (3) și (4), o derogare în ceea ce privește
obligația de elaborare a planurilor de redresare instituțiilor
individuale care sunt afiliate unui organism central, precum cele
menționate la articolul 21 din Directiva 2013/36/UE, și care sunt
scutite integral sau parțial de la cerințele prudențiale
prevăzute de dreptul intern în conformitate cu articolul 2 alineatul (5)
din Directiva 2013/36/UE. În acest caz, obligația de a elabora planul de
rezoluție se aplică organismului central, la nivel consolidat. 6. Comitetul poate acorda o
derogare în ceea ce privește aplicarea obligației de a elabora
planuri de rezoluție instituțiilor care aparțin unui sistem
instituțional de protecție în conformitate cu articolul 113 alineatul
(7) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013. Atunci când ia decizia de a acorda
o derogare unei instituții care aparține unui sistem
instituțional de protecție, Comitetul analizează probabilitatea
ca sistemul instituțional de protecție să fie în măsură
de a satisface cererile simultane introduse în respectivul sistem în ceea ce
privește membrii săi. 7. Comitetul informează ABE
cu privire la aplicarea alineatelor (1), (4) și (5). Articolul 10
Cerințe minime privind fondurile proprii și pasivele eligibile 1. În consultare cu
autoritățile competente, inclusiv cu BCE, Comitetul stabilește
cerința minimă, menționată la alineatul (2), privind
fondurile proprii și pasivele eligibile care pot face obiectul unei
ajustări pentru depreciere și al unei conversii, pe care
instituțiile și întreprinderile-mamă menționate la
articolul 2 vor trebui să o respecte. 2. Cerința minimă se
calculează ca valoarea fondurilor proprii și a pasivelor eligibile
exprimată ca procentaj din totalul pasivelor și fondurilor proprii,
cu excepția pasivelor rezultate din instrumente derivate, ale
instituției și întreprinderii-mamă menționate la articolul 2. 3. Stabilirea cerinței
minime menționată la alineatul (1) se efectuează pe baza
următoarelor criterii: (a)
necesitatea de a garanta faptul că instituția
și întreprinderea-mamă menționate la articolul 2 pot face
obiectul procedurii de rezoluție prin aplicarea instrumentelor de
rezoluție, inclusiv, dacă este cazul, a instrumentului de
recapitalizare internă, într-un mod care să permită atingerea
obiectivelor rezoluției; (b)
necesitatea de a garanta că, dacă este
cazul, instituția și întreprinderea-mamă menționate la
articolul 2 dețin o cantitate suficientă de pasive eligibile pentru a
asigura faptul că, în eventualitatea aplicării instrumentului de
recapitalizare internă, pierderile ar putea fi absorbite, iar ponderea
fondurilor proprii de nivel 1 ale instituției și ale
întreprinderii-mamă ar putea fi readusă la nivelul necesar pentru a-i
permite instituției sau întreprinderii-mamă să respecte în
continuare condițiile de autorizare și să își continue
activitățile pentru care a fost autorizată în temeiul
Regulamentului (UE) nr. 575/2013, precum și pentru a păstra un
nivel suficient de încredere a pieței în instituția și în
întreprinderea-mamă menționate la articolul 2; (c)
necesitatea de a garanta că, în cazul în care
planul de rezoluție anticipează că anumite categorii de pasive
eligibile ar putea fi excluse din sfera de aplicare a recapitalizării
interne în temeiul articolului 24 alineatul (5) sau că anumite clase de
pasive eligibile ar putea fi transferate către un destinatar în totalitate
în cadrul unui transfer parțial, instituția și
întreprinderea-mamă menționate la articolul 2 dispun de suficiente
alte pasive eligibile pentru a se asigura că pierderile pot fi absorbite,
iar ponderea fondurilor proprii de nivel 1 ale instituției și ale
întreprinderii-mamă poate fi readusă la un nivel care este necesar
pentru a-i permite instituției sau întreprinderii-mamă să
respecte în continuare condițiile de autorizare și să-și
desfășoare și pe viitor activitățile pentru care a
fost autorizată în temeiul Regulamentului (UE) nr. 575/2013; (d)
dimensiunea, modelul de afaceri și profilul de
risc ale instituției și ale întreprinderii-mamă menționate
la articolul 2, inclusiv fondurile proprii ale acestora; (e)
măsura în care sistemul de garantare a
depozitelor ar putea contribui la finanțarea rezoluției în
conformitate cu articolul 73; (f)
măsura în care falimentul instituției
și al întreprinderii-mamă menționate la articolul 2 ar avea un
efect negativ asupra stabilității financiare, inclusiv din cauza
contagiunii rezultate de pe urma interconectării sale cu alte
instituții sau cu restul sistemului financiar, La stabilirea cerinței minime trebuie să
se precizeze cerința minimă pe care instituțiile trebuie să
o respecte la nivel individual și cea pe care întreprinderea-mamă
trebuie să o respecte la nivel consolidat. Comitetul poate decide să
renunțe la cerința minimă la nivel consolidat care vizează
întreprinderea-mamă dacă sunt îndeplinite condițiile
prevăzute la articolul 39 alineatul (4ca) literele (a) și (b) din
Directiva [ ]. Comitetul poate decide să acorde unei filiale o derogare
referitoare la cerința minimă la nivel consolidat dacă sunt
îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 39 alineatul (4d)
literele (a) și (c) din Directiva [ ]. 4. Stabilirea cerinței
minime menționată la alineatul (1) poate să prevadă că
cerința minimă privind fondurile proprii și pasivele eligibile
este parțial îndeplinită la nivel consolidat sau individuală prin
instrumentul contractual de recapitalizare internă. 5. Pentru ca un instrument
să se califice drept instrument contractual de recapitalizare internă
în temeiul alineatului (4), Comitetul trebuie să se asigure că
acesta: (a)
conține o clauză contractuală care
prevede că, în cazul în care Comisia decide să aplice instrumentul de
recapitalizare internă respectivei instituții, instrumentul trebuie
ajustat pentru depreciere sau convertit în măsura necesară înainte ca
alte pasive eligibile să fie ajustate pentru depreciere sau convertite;
și (b)
face obiectul unui acord, al unui angajament sau al
unei dispoziții de subordonare cu caracter obligatoriu potrivit
căreia, în eventualitatea unor proceduri obișnuite de
insolvență, instrumentul este de nivel inferior altor pasive
eligibile și nu poate fi rambursat decât după lichidarea altor pasive
eligibile datorate la momentul respectiv. 6. Consiliul stabilește
cerința minimă menționată la alineatul (1) în cursul
elaborării și a menținerii planurilor de rezoluție în
temeiul articolului 7. 7. Comitetul adresează
decizia sa privind cerința minimă autorităților
naționale de rezoluție. Autoritățile naționale de
rezoluție execută instrucțiunile primite din partea Comitetului
în conformitate cu articolul 26. Comitetul solicită autorităților
naționale de rezoluție să verifice și să se asigure
că instituțiile și întreprinderea-mamă mențin
cerința minimă prevăzută la alineatul (1). 8. Comitetul informează BCE
și ABE cu privire la cerința minimă pe care a stabilit-o pentru
fiecare instituție și întreprindere-mamă în temeiul alineatului
(1). Capitolul 2 Intervenția
timpurie Articolul 11
Intervenția timpurie 1. BCE sau
autoritățile competente din statele membre participante
informează Comitetul cu privire la orice măsură a cărei
adoptare o impun unei instituții sau unui grup ori pe care o adoptă
în temeiul articolului 13b din Regulamentul (UE) nr. [ ] al Consiliului, în
temeiul articolului 23 alineatul (1) sau al articolului 24 din Directiva [ ]
ori în temeiul articolului 104 din Directiva 2013/36/UE. Comitetul transmite Comisiei orice informație
pe care a primit-o în temeiul primului paragraf. 2. De la data primirii
informațiilor menționate la alineatul (1) și fără a
aduce atingere competențelor conferite BCE și autorităților
competente de alte acte legislative ale Uniunii, Comitetul poate pregăti
rezoluția instituției sau a grupului vizat. În sensul primului paragraf, Comitetul
monitorizează îndeaproape, în cooperare cu BCE și cu autoritatea
competentă relevantă, situația instituției sau a
întreprinderii-mamă, precum și conformitatea acesteia cu orice
măsură de intervenție timpurie pe care a fost obligată
să o întreprindă. 3. Comitetul are
competența: (a)
de a solicita, în conformitate cu capitolul 5 din
prezentul titlu, toate informațiile necesare pentru a pregăti
rezoluția instituției sau a grupului; (b)
de a efectua o evaluare a activelor și
pasivelor instituției sau ale grupului în conformitate cu articolul 17; (c)
de a contacta cumpărători potențiali
pentru a pregăti rezoluția instituției sau a grupului sau de a
solicita instituției, întreprinderii-mamă sau autorității
naționale de rezoluție să facă acest lucru, sub rezerva
respectării cerințelor de confidențialitate stabilite de
prezentul regulament și de articolul 76 din Directiva [ ]; (d)
de a solicita autorității naționale
de rezoluție relevante să elaboreze o schemă de rezoluție
preliminară pentru instituția sau grupul în cauză. 4. În cazul în care BCE sau
autoritățile competente din statele membre participante au
intenția de a impune unei instituții sau unui grup orice
măsură suplimentară în temeiul articolului 13b din Regulamentul
UE nr. [ ] al Consiliului, în temeiul articolelor 23 sau 24 din Directiva [ ]
ori în temeiul articolului 104 din Directiva 2013/36/UE, înainte ca
instituția sau grupul să fi respectat în întregime prima
măsură notificată de Comitet, acestea consultă Comitetul
înainte de a impune o astfel de măsură suplimentară privind
instituția sau grupul în cauză. 5. BCE sau autoritatea
competentă și Comitetul asigură consecvența dintre măsura
suplimentară menționată la alineatul (4) și orice
acțiune a Comitetului care vizează pregătirea rezoluției în
temeiul alineatul (2). Capitolul 3 Rezoluția Articolul 12
Obiectivele rezoluției 1. Atunci când
acționează, în sfera responsabilităților lor, în cadrul
procedurii de rezoluție prevăzute la articolul 16, Comisia și
Comitetul țin seama de obiectivele rezoluției și aleg
instrumentele și competențele care, în opinia lor, sunt cele mai în
măsură să atingă obiectivele relevante pentru fiecare situație
în parte. 2. Obiectivele rezoluției
menționate la alineatul (1) sunt următoarele: (a)
asigurarea continuității funcțiilor
critice; (b)
evitarea efectelor negative semnificative asupra
stabilității financiare, inclusiv prevenirea contagiunii, și
menținerea disciplinei pe piață; (c)
protejarea fondurilor publice prin reducerea la
minimum a dependenței de sprijinul financiar public extraordinar; (d)
protejarea depunătorilor care intră sub
incidența Directivei 94/19/CE și a investitorilor aflați
sub incidența Directivei 97/9/CE[21]; Atunci când urmăresc obiectivele
menționate anterior, Comisia și Comitetul depun eforturi pentru a
evita distrugerea inutilă de valori și a reduce la minimum costul
rezoluției. 3. Comisia evaluează
obiectivele menționate la alineatul (2) în funcție de natura și
de circumstanțele proprii fiecărui caz. Articolul 13
Principii generale care reglementează rezoluția 1. Atunci când
acționează în cadrul procedurii de rezoluție prevăzute la
articolul 16, Comisia și Comitetul iau toate măsurile necesare pentru
a garanta că procedurile de rezoluție se desfășoară în
conformitate cu următoarele principii: (a)
acționarii instituției aflate în
rezoluție sunt primii care suportă pierderi; (b)
creditorii instituției aflate în
rezoluție sunt următorii plasați, după acționari, în
asumarea pierderilor, în conformitate cu ordinea priorității
creanțelor acestora, stabilită la articolul 15; (c)
cadrele de conducere ale instituției aflate în
rezoluție sunt înlocuite, cu excepția cazurilor în care
menținerea acestora, în totalitate sau în parte, în funcție de
circumstanțe, se consideră necesară pentru atingerea
obiectivelor rezoluției; (d)
în condițiile respectării
garanțiilor procedurale, persoanele fizice și entitățile
sunt trase la răspundere pentru intrarea în criză a instituției
aflate în rezoluție, în funcție de responsabilitatea fiecăreia,
conferită de dreptul intern; (e)
creditorii din aceeași categorie sunt
tratați în mod egal; (f)
niciun creditor nu trebuie să suporte pierderi
mai mari decât pierderile pe care le-ar fi suportat dacă entitatea
menționată la articolul 2 ar fi fost lichidată printr-o
procedură obișnuită de insolvență. 2. În cazul în care o
instituție este o entitate care aparține unui grup, Comisia,
dacă este cazul, și Comitetul aplică instrumentele de
rezoluție și își exercită competențele de
rezoluție într-un mod care să reducă la minimum impactul asupra
altor entități din grup și asupra grupului ca întreg, precum
și efectele negative asupra stabilității financiare în Uniune
și, în special, în statele membre în care grupul își
desfășoară activitatea. 3. În cazul în care unei
entități menționate la articolul 2 i se aplică instrumentul
de vânzare a activității, instrumentul băncii-punte sau
instrumentul de separare a activelor, se consideră că entitatea
respectivă face obiectul unei proceduri de faliment sau al unei proceduri
asemănătoare de insolvență în sensul articolului 5
alineatul (1) din Directiva 2001/23/CE[22]. Articolul 14
Rezoluția instituțiilor financiare și a
întreprinderilor-mamă 1. Comisia ia o măsură
de rezoluție în legătură cu o instituție financiară în
cazul în care condițiile specificate la articolul 16 alineatul (2) sunt
îndeplinite în ceea ce privește atât instituția financiară, cât
și întreprinderea-mamă. 2. Comisia ia o măsură
de rezoluție în legătură cu o întreprindere-mamă
menționată la articolul 2 litera (b) în cazul în care condițiile
specificate la articolul 16 alineatul (2) sunt îndeplinite în ceea ce
privește atât întreprinderea-mamă respectivă, cât și una
sau mai multe filiale care sunt instituții. 3. Prin derogare de la
dispozițiile alineatului (2) și fără a aduce atingere
faptului că o întreprindere-mamă s-ar putea să nu
îndeplinească condițiile stabilite la articolul 16 alineatul (2),
Comisia poate lua măsuri de rezoluție cu privire la întreprinderea-mamă
în cauză atunci când una sau mai multe filiale care sunt instituții
îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 16 alineatul (2), iar
măsurile cu privire la întreprinderea-mamă în cauză sunt
necesare pentru rezoluția uneia sau a mai multor filiale care sunt
instituții ori pentru rezoluția grupului ca întreg. Articolul 15
Ordinea priorității creanțelor Atunci când aplică instrumentul de
recapitalizare internă unei instituții aflate în rezoluție
și fără a aduce atingere pasivelor excluse din sfera de aplicare
a instrumentului de recapitalizare internă în temeiul articolului 24
alineatul (3), Comitetul și autoritățile naționale de
rezoluție din statele membre participante își exercită
competențele de ajustare pentru depreciere și de conversie a
creanțelor, respectând decizia Comisiei și aplicând o ordine de
prioritate inversă ordinii următoare, care este utilizată în
procedurile obișnuite de insolvență: (a)
creanțele legate de depozitele eligibile
și creanțele aferente schemelor de garantare a depozitelor; (b)
creanțele care nu sunt garantate și nici
privilegiate; (c)
creanțele subordonate, altele decât cele
menționate la literele (d)-(f); (d)
creanțele cadrelor superioare de conducere
și ale directorilor; (e)
creanțele legate de instrumentele suplimentare
de rangul 1 și de rangul 2; (f)
creanțele legate de instrumentele de capital
comun de rangul 1. Se pornește de la litera (f) și se
termină cu litera (a). Articolul 16
Procedura de rezoluție 1. În cazul în care BCE sau o
autoritate națională de rezoluție estimează că sunt
îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (2) literele (a)
și (b) cu privire la una dintre entitățile menționate la
articolul 2, aceasta comunică fără întârziere Comisiei și
Comitetului acea constatare. 2. La primirea unei
comunicări în temeiul alineatului (1) sau din proprie
inițiativă, Comitetul evaluează dacă sunt îndeplinite
următoarele condiții: (a)
entitatea se confruntă sau este
susceptibilă de a se confrunta cu dificultăți majore; (b)
având în vedere calendarul și alte
circumstanțe relevante, nu există nicio perspectivă
rezonabilă ca apariția unei situații de dificultate majoră
pentru entitatea respectivă să poată fi împiedicată în timp
util prin eventuale măsuri alternative, din sectorul privat sau de supraveghere
(inclusiv prin măsuri de intervenție timpurie sau prin ajustarea
pentru depreciere ori conversia elementelor de capital în conformitate cu
articolul 14) întreprinse în legătură cu acea entitate; (c)
o măsură de rezoluție este
necesară în interesul public în temeiul alineatului (4). 3. În sensul alineatului (2)
litera (a), se consideră că entitatea se confruntă sau este
susceptibilă de a se confrunta cu dificultăți majore în oricare
dintre următoarele situații: (d)
entitatea nu respectă cerințele necesare
continuării autorizației sau, potrivit unor elemente obiective, se
poate conchide că instituția nu le va respecta în viitorul apropiat
într-o măsură suficientă care ar justifica retragerea
autorizației de către BCE sau de către autoritatea
competentă, inclusiv, dar fără a se limita la considerentul
că instituția a suportat sau este susceptibilă de a suporta
pierderi care îi vor epuiza toate fondurile proprii sau o parte
semnificativă a acestora; (e)
activele entității sunt inferioare
pasivelor sau, potrivit unor elemente obiective, se poate conchide că
acest lucru se va petrece în viitorul apropiat; (f)
entitatea se află în imposibilitatea de
a-și achita datoriile la scadență sau, potrivit unor elemente
obiective, se poate conchide că acest lucru se va petrece în viitorul
apropiat; (g)
se necesită un sprijin financiar public
extraordinar, cu excepția cazului în care, pentru a se remedia o
perturbare gravă a economiei unui stat membru și pentru a se
menține stabilitatea financiară, respectivul sprijin financiar se
acordă sub una din următoarele forme: (i) o garanție de stat în sprijinul
facilităților de lichiditate oferite de băncile centrale în
conformitate cu condițiile băncilor centrale; (ii) o garanție de stat pentru pasivele
nou-emise; (iii) o injecție de fonduri proprii sau
achiziționarea de elemente de capital la prețuri și în
condiții care nu conferă un avantaj entității, în cazul în
care, la momentul acordării sprijinului public, nu se aplică nici
circumstanțele menționate la alineatul (2) literele (a), (b) și
(c), nici circumstanțele menționate la articolul 14. În fiecare dintre cazurile prevăzute la
punctele (i), (ii) și (iii), măsurile de garantare sau măsurile
echivalente menționate la respectivele puncte se limitează la
entitățile solvabile și sunt supuse aprobării în contextul
normelor privind ajutoarele de stat. Măsurile respective au un caracter
preventiv și temporar; ele sunt proporționale cu obiectivul
remedierii consecințelor pe care le are perturbarea gravă și nu
sunt utilizate pentru a compensa pierderile pe care entitatea le-a suportat sau
este susceptibilă să le suporte în viitorul apropiat. 4. În sensul alineatului (2)
litera (c), o măsură de rezoluție este considerată de
interes public dacă atinge, prin mijloace proporționale, cel
puțin unul dintre obiectivele rezoluției menționate la
articolul 12, în timp ce lichidarea entității conform procedurii
obișnuite de insolvență nu ar fi permis atingerea acestor
obiective în aceeași măsură. 5. În cazul în care sunt
îndeplinite toate condițiile stabilite la alineatul (2), Comitetul
recomandă Comisiei ca entitatea să fie supusă procedurii de
rezoluție. Recomandarea cuprinde cel puțin următoarele elemente: (a)
recomandarea ca entitatea să fie supusă
procedurii de rezoluție; (b)
cadrul instrumentelor de rezoluție
menționate la articolul 19 alineatul (3); (c)
cadrul privind utilizarea fondului pentru a
sprijini măsura de rezoluție în conformitate cu articolul 71. 6. Ținând seama de
caracterul urgent al situației, Comisia decide, din proprie
inițiativă sau luând în considerare eventuala comunicare
menționată la alineatul (1) sau recomandarea Comitetului
menționată la alineatul (5), dacă este sau nu oportun ca
entitatea în cauză să fie supusă procedurii de rezoluție,
pronunțându-se totodată asupra cadrului instrumentelor de
rezoluție care trebuie aplicate în ceea ce privește entitatea în
cauză, precum și asupra utilizării fondului pentru a sprijini
măsura de rezoluție. Comisia poate decide, din proprie
inițiativă, să supună o entitate unei proceduri de
rezoluție în cazul în care sunt îndeplinite toate condițiile
menționate la alineatul (2). 7. Decizia Comisiei se
adresează Comitetului. În cazul în care Comisia decide să nu
supună entitatea procedurii de rezoluție, deoarece nu este
îndeplinită condiția prevăzută la alineatul (2) litera (c),
entitatea în cauză este lichidată în conformitate cu legislația
națională în materie de insolvență. 8. În cadrul stabilit prin
decizia Comisiei, Comitetul decide cu privire la schema de rezoluție
menționată la articolul 20 și se asigură că sunt
întreprinse măsurile de rezoluție necesare în vederea aplicării
schemei de rezoluție de către autoritățile naționale
de rezoluție relevante. Decizia Comitetului se adresează
autorităților naționale de rezoluție relevante,
solicitându-le să ia toate măsurile necesare pentru a pune în
aplicare decizia Comitetului în conformitate cu articolul 26, prin exercitarea
tuturor competențelor de rezoluție conferite de Directiva [ ], în
special cele prevăzute la articolele 56-64 din directiva respectivă.
În cazul în care se constată prezența unor ajutoare de stat,
Comitetul nu poate decide decât după ce Comisia va fi luat o decizie cu
privire la respectivele ajutoare de stat. 9. La primirea unei
comunicări în temeiul alineatului (1) sau din proprie
inițiativă, în cazul în care Comitetul consideră că
măsurile de rezoluție ar putea constitui ajutoare de stat în temeiul
articolului 107 alineatul (1) din TFUE, acesta invită statul membru
participant sau statele membre în cauză să notifice de îndată
Comisiei măsurile avute în vedere, în conformitate cu articolul 108
alineatul (3) din TFUE. 10. Dacă măsura de
rezoluție propusă de Comitet presupune recurgerea la fond și nu
implică acordarea unui ajutor de stat în temeiul articolului 107 alineatul
(1) din TFUE, Comisia aplică în paralel, prin analogie, criteriile
stabilite pentru aplicarea articolului 107 din TFUE. 11. Comisia are competența de
a obține de la Comitet orice informații pe care le consideră
relevante în vederea îndeplinirii atribuțiilor sale în temeiul prezentului
regulament și, după caz, al articolului 107 din TFUE. În conformitate
cu capitolul 5 din prezentul titlu, Comitetul are competența de a
obține de la orice persoană toate informațiile necesare pentru
elaborarea unei măsuri de rezoluție și pentru luarea unei
decizii cu privire la adoptarea respectivei măsuri, inclusiv orice
actualizare și completare a informațiilor furnizate în cadrul
planurilor de rezoluție. 12. Comitetul are competența
de a recomanda Comisiei să modifice cadrul pentru utilizarea
instrumentelor de rezoluție și pentru recurgerea la fond în ceea ce privește
o entitate supusă procedurii de rezoluție. Articolul 17
Evaluare 1. Înainte de a lua vreo
măsură de rezoluție sau de a exercita competența privind
ajustarea pentru depreciere sau conversia elementelor de capital, Comitetul se
asigură că o persoană independentă de orice autoritate
publică, inclusiv de Comitet, de autoritatea de rezoluție și de
entitatea în cauză, efectuează o evaluare corectă și
realistă a activelor și a pasivelor entității
menționate la articolul 2. 2. Sub rezerva
dispozițiilor de la alineatul (13), în cazul în care sunt respectate toate
cerințele prevăzute la alineatele (3)‑(14), evaluarea se
consideră a fi definitivă. 3. În cazul în care nu este
posibilă o evaluare independentă conform alineatului (1), Comitetul
poate realiza o evaluare provizorie a activelor și a pasivelor
entității menționate la articolul 2, în conformitate cu
dispozițiile de la alineatul (9). 4. Obiectivul evaluării
este acela de a estima valoarea activelor și a pasivelor
entității menționate la articolul 2 care se confruntă sau
este susceptibilă de a se confrunta cu dificultăți majore. 5. Evaluarea vizează
următoarele: (a)
furnizarea unor elemente care trebuie avute în
vedere pentru a determina dacă sunt îndeplinite condițiile de
declanșare a procedurii de rezoluție sau condițiile privind
ajustarea pentru depreciere sau conversia elementelor de capital; (b)
în cazul în care sunt îndeplinite condițiile
de declanșare a procedurii de rezoluție, furnizarea unor elemente
care trebuie avute în vedere pentru a stabili măsurile de rezoluție
adecvate care trebuie luate în legătură cu entitatea
menționată la articolul 2; (c)
în cazul în care este exercitată
competența de ajustare pentru depreciere sau de conversie a elementelor de
capital, furnizarea unor elemente care trebuie avute în vedere pentru a stabili
amploarea anulării sau a diluării acțiunilor ori a altor
instrumente de proprietate, precum și amploarea ajustării pentru
depreciere sau a conversiei elementelor de capital relevante; (d)
în cazul în care se aplică instrumentul de
recapitalizare internă, furnizarea unor elemente care trebuie avute în
vedere pentru a stabili amploarea ajustării pentru depreciere sau a
conversiei pasivelor eligibile; (e)
în cazul în care se aplică instrumentul
instituției-punte sau instrumentul de separare a activelor, furnizarea
unor elemente care trebuie avute în vedere pentru a stabili activele,
drepturile, pasivele, acțiunile sau alte instrumente de proprietate care
urmează să fie transferate și pentru a determina valoarea
eventualelor contraprestații care trebuie plătite instituției
aflate în rezoluție sau, după caz, deținătorilor de
acțiuni sau de alte instrumente de proprietate; (f)
în cazul în care se aplică instrumentul de
vânzare a activității, furnizarea unor elemente care trebuie avute în
vedere pentru a stabili activele, drepturile, pasivele, acțiunile ori alte
instrumente de proprietate care urmează să fie transferate, precum
și furnizarea de informații care să permită Comitetului
să determine care sunt condițiile comerciale în sensul articolului 21
alineatul (2) litera (b); (g)
în toate situațiile, garantarea faptului
că eventualele pierderi aferente activelor entității
menționate la articolul 2 sunt pe deplin luate în considerare în momentul
aplicării instrumentelor de rezoluție sau al exercitării competenței
de ajustare pentru depreciere sau de conversie a elementelor de capital. 6. După caz, evaluarea se
bazează pe estimări prudente, inclusiv în ceea ce privește
ratele de nerambursare și amploarea pierderilor. Evaluarea nu pleacă
de la ipoteza vreunui potențial aport viitor de sprijin financiar public
extraordinar în favoarea entității menționate la articolul 2 din
momentul adoptării măsurii de rezoluție sau al exercitării
competenței de ajustare pentru depreciere sau de conversie a elementelor
de capital. În plus, evaluarea ține cont de faptul că, în cazul în
care se aplică unul dintre instrumentele de rezoluție: (a)
Comitetul poate recupera de la instituția
aflată în rezoluție orice cheltuieli rezonabile suportate
corespunzător; (b)
fondul poate percepe dobânzi sau taxe pentru orice
împrumuturi sau garanții furnizate instituției aflate în
rezoluție, în conformitate cu articolul 71. 7. Evaluarea se completează
cu următoarele informații care figurează în registrele și
evidențele contabile ale entității menționate la articolul 2: (a)
un bilanț actualizat și un raport privind
poziția financiară a entității menționate la articolul
2; (b)
o analiză și o estimare a valorii
contabile a activelor; (c)
lista pasivelor aflate în circulație care
figurează în registrele și evidențele contabile ale
entității menționate la articolul 2, indicându-se creanțele
pertinente și ordinea de prioritate a acestora în temeiul articolului 15; (d)
lista activelor deținute de entitatea
menționată la articolul 2 în contul unor părți terțe
care au drepturi de proprietate asupra acelor active. 8. După caz, în vederea
fundamentării deciziilor menționate la alineatul (5) literele (e)
și (f), informațiile prevăzute la alineatul (7) litera (b) pot
fi completate printr-o analiză și o estimare a valorii activelor
și pasivelor entității menționate la articolul 2, pe baza
valorii de piață. 9. Evaluarea precizează
repartizarea creditorilor pe categorii în conformitate cu ordinea de prioritate
a creanțelor menționată la articolul 15 și furnizează
o estimare a tratamentului de care ar fi putut beneficia fiecare categorie de
acționari și de creditori dacă entitatea menționată la
articolul 2 ar fi fost lichidată conform procedurii obișnuite de
insolvență. 10. În cazul în care, din cauza
caracterului urgent al situației, fie nu este posibilă respectarea
cerințelor prevăzute la alineatele (6) și (8), fie se
aplică alineatul (2), se efectuează o evaluare provizorie. Evaluarea
provizorie respectă cerințele prevăzute la alineatul (4)
și, pe cât este posibil în mod rezonabil având în vedere situația
dată, cerințele de la alineatele (1), (7) și (9). Evaluarea provizorie menționată în
primul paragraf cuprinde o rezervă pentru pierderi suplimentare,
alături de o justificare adecvată. 11. O evaluare care nu
respectă toate cerințele prevăzute în prezentul articol este
considerată provizorie până la momentul în care o persoană
independentă efectuează o evaluare care respectă pe deplin toate
cerințele stipulate la prezentul articol. Această evaluare definitivă
ex-post se efectuează cât mai curând posibil. Evaluarea definitivă ex-post se
realizează în următoarele scopuri: (a)
pentru a garanta faptul că eventualele
pierderi aferente activelor entității menționate la articolul 2
sunt pe deplin luate în considerare în registrele contabile ale
entității respective; (b)
pentru a fundamenta o decizie de a reajusta
creanțele creditorilor sau de a majora valoarea contraprestațiilor
plătite, în conformitate cu alineatul (12). 12. În cazul în care estimarea
valorii activului net al entității menționate la articolul 2,
care rezultă din evaluarea definitivă ex-post, este mai mare decât
estimarea valorii activului net al entității respective,
rezultată din evaluarea provizorie, Comitetul poate solicita
autorității naționale de rezoluție: (a)
să își exercite competența de a
majora valoarea creanțelor creditorilor care au fost ajustate pentru
depreciere ca urmare a aplicării instrumentului de recapitalizare
internă; (b)
să însărcineze o instituție-punte
sau un vehicul de gestionare a activelor să plătească o
contraprestație suplimentară entității menționate la
articolul 2, aflată în rezoluție, în ceea ce privește activele,
drepturile sau pasivele sau, după caz, deținătorilor de
acțiuni sau de alte instrumente de proprietate în ceea ce privește
respectivele acțiuni sau instrumente de proprietate. 13. Prin derogare de la
dispozițiile alineatului (1), o evaluare provizorie efectuată în
conformitate cu alineatele (10) și (11) reprezintă o bază
valabilă pentru luarea unor măsuri de rezoluție sau pentru
exercitarea competenței de ajustare pentru depreciere sau de conversie a
elementelor de capital de către Comitet. 14. Evaluarea nu are efect juridic
și reprezintă o etapă procedurală pregătitoare pentru
recomandarea Comitetului de a aplica un instrument de rezoluție sau de a
exercita o competență de rezoluție. 15. Evaluarea respectă, de
asemenea, actele delegate în ceea ce privește circumstanțele în care
o persoană este independentă, metoda utilizată pentru estimarea
valorii activelor și pasivelor entității respective și
metoda utilizată pentru calcularea și includerea unei rezerve pentru
pierderi suplimentare în evaluarea provizorie adoptată de Comisie în
temeiul articolului 30 alineatul (7) din Directiva [ ]. 16. După executarea
măsurii de rezoluție, pentru a determina dacă acționarii
și creditorii ar fi beneficiat de un tratament mai bun în cazul în care
instituția aflată în rezoluție ar fi făcut obiectul unei
proceduri obișnuite de insolvență, Comitetul se asigură
că este efectuată o evaluare de către o persoană
independentă. Această evaluare este diferită de cea
realizată în conformitate cu alineatele (1)‑(14). 17. Evaluarea menționată
la alineatul (16) stabilește: (a)
tratamentul de care ar fi beneficiat
acționarii și creditorii dacă entitatea menționată la
articolul 2, aflată în rezoluție, în legătură cu care au
fost efectuate transferul parțial, ajustarea pentru depreciere sau
conversia, ar fi făcut obiectul unei proceduri obișnuite de
insolvență imediat înainte de realizarea transferului, a ajustării
pentru depreciere sau a conversiei; (b)
tratamentul real de care au beneficiat
acționarii și creditorii în cadrul rezoluției
entității menționate la articolul 2, aflată în
rezoluție; (c)
dacă există vreo diferență
între tratamentul menționat la litera (a) și cel menționat
la litera (b). 18. Evaluarea vizată la
alineatul (16): (a)
ia în calcul ipoteza conform căreia entitatea
menționată la articolul 2, aflată în rezoluție, în
legătură cu care au fost efectuate transferul parțial, ajustarea
pentru depreciere sau conversia, ar fi făcut obiectul unei proceduri
obișnuite de insolvență imediat înainte de executarea
măsurii de rezoluție; (b)
ia în calcul ipoteza conform căreia transferul
parțial sau transferurile parțiale de drepturi, active sau pasive,
ori ajustarea pentru depreciere sau conversia nu ar fi avut loc; (c)
nu ține cont de acordarea eventuală a
unui sprijin financiar public extraordinar în favoarea entității
menționate la articolul 2, aflată în rezoluție. Articolul 18
Ajustarea pentru depreciere și conversia elementelor de capital 1. BCE, o autoritate competentă
sau o autoritate de rezoluție desemnată de către un stat membru
în conformitate cu articolul 51 alineatul (1) literele (ba) și (bb)
și cu articolul 54 din Directiva [ ] informează Comitetul în cazul în
care consideră că sunt îndeplinite următoarele condiții cu
privire la o entitate menționată la articolul 2 sau la un grup
constituit într-un stat membru participant: (a)
entitatea nu va mai fi viabilă decât dacă
elementele de capital sunt ajustate pentru depreciere sau convertite în fonduri
proprii; (b)
entitatea sau grupul necesită un sprijin
financiar public extraordinar, cu excepția oricăreia dintre
circumstanțele prevăzute la articolul 16 alineatul (3) litera (d)
punctul (iii). 2. În sensul alineatului (1), se
consideră că o entitate menționată la articolul 2 sau un
grup nu mai sunt viabile numai dacă sunt îndeplinite simultan
următoarele două condiții: (a)
entitatea respectivă sau grupul respectiv se
confruntă sau este susceptibil de a se confrunta cu dificultăți
majore; (b)
având în vedere calendarul și alte circumstanțe
relevante, nu există nicio perspectivă rezonabilă ca
apariția unei situații de dificultate majoră pentru respectiva
entitate sau respectivul grup să poată fi împiedicată în timp
util prin eventuale măsuri alternative, din sectorul privat sau de supraveghere
(inclusiv prin măsuri de intervenție timpurie), altele decât
ajustarea pentru depreciere sau conversia elementelor de capital, fie separat,
fie în combinație cu o măsură de rezoluție. 3. În sensul alineatului (1)
litera (a), se consideră că respectiva entitate se confruntă sau
este susceptibilă de a se confrunta cu dificultăți majore în
cazul în care aceasta se află într-una sau în mai multe din
situațiile prevăzute la articolul 16 alineatul (3). 4. În sensul alineatului (2)
litera (a), se consideră că un grup se confruntă sau este
susceptibil de a se confrunta cu dificultăți majore în cazul în care
grupul respectiv încalcă cerințele prudențiale consolidate
necesare sau există elemente obiective pe baza cărora se poate
conchide că grupul respectiv va încălca în viitorul apropiat
cerințele prudențiale consolidate, într-o măsură
suficientă care ar justifica o acțiune din partea
autorității competente, inclusiv, dar fără a se limita la
considerentul că grupul a suportat sau este susceptibil de a suporta pierderi
care îi vor epuiza toate fondurile proprii sau o parte semnificativă a
acestora. 5. La recomandarea Comitetului
sau din proprie inițiativă, Comisia verifică dacă sunt
respectate condițiile prevăzute la alineatul (1). Comisia
stabilește dacă competențele de ajustare pentru depreciere sau
de conversie a elementelor de capital se exercită separat sau, conform
procedurii prevăzute la articolul 16 alineatele (4)‑(7), în
combinație cu o măsură de rezoluție. 6. În cazul în care Comisia
constată că sunt îndeplinite condițiile menționate la
alineatul (1), dar că nu sunt îndeplinite condițiile de
declanșare a procedurii de rezoluție în conformitate cu articolul 16
alineatul (2), Comitetul, în urma unei decizii a Comisiei,
însărcinează autoritățile naționale de rezoluție
să își exercite competențele de ajustare pentru depreciere sau
de conversie în conformitate cu articolele 51 și 52 din Directiva [ ]. 7. În cazul în care sunt
îndeplinite atât condițiile menționate la alineatul (1), cât și
cele menționate la articolul 16 alineatul (2), se aplică procedura
prevăzută la articolul 16 alineatele (4)‑(7). 8. Comitetul se asigură
că autoritățile naționale de rezoluție exercită
competențele de ajustare pentru depreciere sau de conversie astfel încât
să producă următoarele rezultate: (a)
capitalul comun de rangul 1 se reduce în primul
rând, în funcție de pierderi și până la atingerea
capacității sale de absorbție; (b)
valoarea principalului elementelor de capital
pertinente este ajustată pentru depreciere și/sau convertită în
elemente de capital comun de rangul 1, în proporția impusă și
până la atingerea capacității elementelor de capital relevante. 9. Autoritățile
naționale de rezoluție pun în aplicare instrucțiunile formulate
de Comitet și exercită competențele de ajustare pentru
depreciere sau de conversie a elementelor de capital în conformitate cu
articolul 26. Articolul 19
Principii generale care stau la baza instrumentelor de rezoluție 1. În cazul în care Comitetul
decide să aplice un instrument de rezoluție unei entități menționate
la articolul 2 și în cazul în care respectiva măsură de
rezoluție ar genera unele pierderi suportate de către creditori sau o
conversie a creanțelor acestora, Comitetul își exercită
competența prevăzută la articolul 18 imediat înainte de aplicarea
instrumentului de rezoluție sau concomitent cu aceasta. 2. Instrumentele de
rezoluție menționate la articolul 16 alineatul (5) sunt
următoarele: (a)
instrumentul de vânzare a activității; (b)
instrumentul instituției-punte; (c)
instrumentul de separare a activelor; (d)
instrumentul de recapitalizare internă. 3. În momentul adoptării
recomandării menționate la articolul 16 alineatul (5), Comitetul ia
în considerare următoarele elemente (a)
activele și pasivele instituției aflate
în rezoluție, pe baza evaluării în temeiul articolului 17; (b)
situația lichidităților
instituției aflate în rezoluție; (c)
caracterul tranzacționabil al valorii
francizei instituției aflate în rezoluție, ținând seama de
condițiile concurențiale și economice ale pieței; (d)
timpul disponibil. 4. Sub rezerva dispozițiilor
alineatului (5), instrumentele de rezoluție pot fi aplicate fie separat,
fie împreună, cu excepția instrumentului de separare a activelor,
care nu poate fi aplicat decât împreună cu un alt instrument de
rezoluție. Articolul 20
Schema de rezoluție Schema de rezoluție adoptată de
Comitet în temeiul articolului 16 alineatul (8) stabilește, în
conformitate cu deciziile Comisiei privind cadrul de rezoluție
prevăzut la articolul 16 alineatul (6) și cu orice decizie privind
ajutoarele de stat, după caz, prin analogie, modalitățile
instrumentelor de rezoluție care trebuie aplicate instituției aflate
în rezoluție în ceea ce privește cel puțin măsurile
menționate la articolul 21 alineatul (2), articolul 22 alineatul (2),
articolul 23 alineatul (2) și articolul 24 alineatul (1) și
precizează sumele și scopurile specifice în care se recurge la fond. Pe parcursul procedurii de rezoluție,
Comitetul poate modifica și actualiza schema de rezoluție, în
funcție de circumstanțele proprii cazului vizat și în limita cadrului
de rezoluție stabilit de Comisie în temeiul articolului 16 alineatul (6). Articolul 21
Instrumentul de vânzare a activității 1. În cadrul stabilit de
Comisie, instrumentul de vânzare a activității constă în
transferul către un cumpărător care nu este o
instituție-punte al următoarelor elemente: (a)
acțiuni sau alte instrumente de proprietate
ale unei instituții aflate în rezoluție sau (b)
anumite categorii de active, drepturi sau pasive
ale unei instituții aflate în rezoluție sau totalitatea acestora. 2. În ceea ce privește
instrumentul de vânzare a activității, schema de rezoluție
menționată la articolul 16 alineatul (8) stabilește, în special: (a)
instrumentele, activele, drepturile și
pasivele care trebuie transferate de către autoritatea națională
de rezoluție în conformitate cu articolul 32 alineatul (1) și
alineatele (7)‑(11) din Directiva [ ]; (b)
condițiile comerciale, ținând seama de
circumstanțele, de costurile și de cheltuielile suportate în cadrul
procedurii de rezoluție, în temeiul cărora autoritatea națională
de rezoluție efectuează transferul în conformitate cu articolul 32
alineatele (2)‑(4) din Directiva [ ]; (c)
dacă autoritatea națională de
rezoluție își poate exercita în mai multe reprize competențele
de transfer în conformitate cu articolul 32 alineatele (5) și (6) din
Directiva [ ]; (d)
măsurile luate de către autoritatea
națională de rezoluție privind vânzarea entității
respective sau a instrumentelor, a activelor, a drepturilor și a pasivelor
vizate în conformitate cu articolul 33 alineatele (1) și (2) din Directiva
[ ]; (e)
dacă respectarea de către autoritatea
națională de rezoluție a cerințelor privind vânzarea ar
putea compromite atingerea obiectivelor rezoluției în conformitate cu
alineatul (3). 3. Comitetul aplică
instrumentul de vânzare a activității fără a se conforma
cerințelor privind scoaterea pe piață prevăzute la
alineatul (2) litera (e) atunci când stabilește faptul că respectarea
acestor cerințe ar putea compromite atingerea unuia sau a mai multora
dintre obiectivele rezoluției și în special atunci când sunt
îndeplinite următoarele condiții: (a)
acesta consideră că apariția sau
potențiala apariție a unei situații de dificultate majoră
pentru instituția aflată în rezoluție ar crea sau ar
înrăutăți o amenințare deja gravă la adresa
stabilității financiare; (b)
acesta consideră că respectarea
cerințelor sus-menționate ar putea submina eficacitatea
instrumentului de vânzare a activității în ceea ce privește
eliminarea respectivei amenințări sau atingerea obiectivelor rezoluției
menționate la articolul 12 alineatul (2) litera (b). Articolul 22
Instrumentul instituției-punte 1. În cadrul stabilit de
Comisie, instrumentul instituției-punte constă în transferul
către o instituție-punte a oricărora dintre următoarele
elemente: (a)
acțiuni sau alte instrumente de proprietate
emise de una sau de mai multe instituții aflate în rezoluție; (b)
oricare dintre activele, drepturile sau pasivele
uneia sau ale mai multor instituții aflate în rezoluție sau
totalitatea acestora. 2. În ceea ce privește
instrumentul instituției-punte, schema de rezoluție
menționată la articolul 20 stabilește, în special: (a)
instrumentele, activele, drepturile și
pasivele care urmează să fie transferate de către autoritatea
națională de rezoluție către o instituție-punte în
conformitate cu articolul 34 alineatele (1)‑(9) din Directiva [ ]; (b)
modalitățile privind înființarea,
funcționarea și rezoluția instituției-punte de către
autoritatea națională de rezoluție în conformitate cu articolul 35
alineatele (1)‑(3) și (5)‑(8) din Directiva [ ]; (c)
modalitățile privind vânzarea de
către autoritatea națională de rezoluție a
instituției-punte respective sau a activelor ori a pasivelor acesteia în
conformitate cu articolul 35 alineatul (4) din Directiva [ ]. 3. Comitetul se asigură
că valoarea totală a pasivelor transferate instituției-punte de
către autoritatea națională de rezoluție nu
depășește valoarea totală a drepturilor și a activelor
transferate de la instituția aflată în rezoluție sau provenite
din alte surse. Articolul 23
Instrumentul de separare a activelor 1. În cadrul stabilit de
Comisie, instrumentul de separare a activelor constă în transferul de
active, drepturi sau pasive ale unei instituții aflate în rezoluție
către un vehicul de gestionare a activelor. Un vehicul de gestionare a activelor este o
entitate juridică ce respectă toate cerințele de mai jos: (a)
este total sau parțial în proprietatea uneia
sau a mai multor autorități publice sau este controlat de
aceasta/acestea, printre care se poate număra și autoritatea de
rezoluție sau mecanismul de finanțare a rezoluției; (b)
a fost creat în scopul de a primi, parțial sau
integral, activele, drepturile și pasivele uneia sau ale mai multor
instituții aflate în rezoluție sau ale unei instituții-punte. 2. În ceea ce privește
instrumentul de separare a activelor, schema de rezoluție
menționată la articolul 20 stabilește, în special: (a)
instrumentele, activele, drepturile și
pasivele care urmează să fie transferate de autoritatea
națională de rezoluție către un vehicul de gestionare a
activelor în conformitate cu articolul 36 alineatele (1)‑(4) și (6)‑(10)
din Directiva [ ]; (b)
contraprestația în schimbul căreia sunt
transferate activele de către autoritatea națională de
rezoluție către vehiculul de gestionare a activelor, în conformitate
cu principiile stabilite la articolul 17. Această dispoziție nu
împiedică contraprestația să aibă o valoare nominală
sau negativă. Articolul 24
Instrumentul de recapitalizare internă 1. Instrumentul de
recapitalizare internă poate fi aplicat în oricare dintre următoarele
scopuri: (a)
recapitalizarea unei entități
menționate la articolul 2 care îndeplinește condițiile de
declanșare a procedurii de rezoluție, într-o măsură
suficientă pentru a restabili capacitatea acesteia de a respecta
condițiile privind autorizarea și de a‑și
desfășura activitățile pentru care i s-a acordat
autorizația în conformitate cu Directiva 2013/36/UE sau cu Directiva 2004/39/CE; (b)
conversia în capitaluri proprii a creanțelor
sau a instrumentelor de datorie care sunt transferate către o
instituție-punte sau reducerea valorii principalului acestora, în vederea
unui aport de capital în favoarea respectivei instituții‑punte. În cadrul stabilit de către Comisie cu
privire la instrumentul de recapitalizare internă, schema de
rezoluție stabilește, în special: (c)
suma agregată cu care trebuie reduse sau
convertite pasivele eligibile, în conformitate cu alineatul (6); (d)
pasivele care pot fi excluse, în conformitate cu
alineatele (5)‑(13); (e)
obiectivele și conținutul minim al
planului de reorganizare a activității care trebuie transmis în conformitate
cu alineatul (16). 2. Instrumentul de
recapitalizare internă nu poate fi aplicat în scopul menționat la
alineatul (1) litera (a) decât dacă există o perspectivă
realistă potrivit căreia aplicarea acestui instrument,
coroborată cu măsurile puse în aplicare în conformitate cu planul de
reorganizare a activității prevăzut la alineatul (16), va avea
drept rezultat nu doar realizarea obiectivelor relevante ale rezoluției,
ci și restabilirea solidității financiare și a
viabilității pe termen lung a instituției în cauză. În cazul în care condiția prevăzută
la primul paragraf nu este îndeplinită, se aplică oricare dintre
instrumentele de rezoluție prevăzute la articolul 19 alineatul (2)
literele (a), (b) și (c) și, după caz, instrumentul de
recapitalizare internă menționat la articolul 19 alineatul (2) litera
(d). 3. Următoarele pasive nu
fac obiectul ajustării pentru depreciere și nici al conversiei: (a)
depozitele garantate; (b)
datoriile acoperite prin garanții reale,
inclusiv obligațiunile garantate; (c)
orice element de pasiv care rezultă din
deținerea de către entitatea menționată la articolul 2 a
unor active sau lichidități aparținând clienților sau
dintr-o relație fiduciară între entitatea sus-menționată,
în calitate de fiduciar, și o altă persoană, în calitate de
beneficiar, cu condiția ca respectivul client sau beneficiar să fie
protejat în baza legislației aplicabile în materie de insolvență
sau în baza dreptului civil; (d)
datoriile față de instituții,
excluzând entitățile care fac parte din același grup, care au o
scadență inițială mai mică de șapte zile; (e)
datoriile care rezultă din participarea la un
sistem conceput în conformitate cu Directiva 98/26/CE[23], care au o scadență
reziduală mai mică de șapte zile; (f)
orice fel de datorie față de oricare
dintre următoarele persoane: (i) un angajat, în ceea ce privește
salariile, prestațiile de pensie sau alte forme de remunerație
fixă acumulate, cu excepția componentei variabile a remunerației
care nu este reglementată prin lege sau printr-un contract colectiv de
muncă; (ii) un creditor comercial, în ceea ce
privește furnizarea către instituția sau entitatea
menționată la articolul 1 litera (b), (c) sau (d) de bunuri sau
servicii care sunt indispensabile pentru desfășurarea
activităților sale cotidiene, inclusiv serviciile informatice,
serviciile de utilitate publică, precum și închirierea,
întreținerea și reparația spațiilor aferente; (iii) autoritățile fiscale și
organismele de asigurări sociale, cu condiția ca pasivele respective
să fie considerate creanțe privilegiate în baza legislației
aplicabile în materie de insolvență sau în baza dreptului civil. 4. Sfera de aplicare a
instrumentului de recapitalizare internă prevăzut la alineatul (3) nu
împiedică, dacă este cazul, exercitarea competențelor de
recapitalizare internă în legătură cu orice parte a unei datorii
garantate sau a unei datorii acoperite prin garanții reale care
depășesc valoarea activelor, a gajului, a dreptului de retenție
sau a garanției reale prin care este garantat acesta. Obligațiunile
garantate, astfel cum sunt definite la articolul 52 alineatul (4) din Directiva
2009/65/CE[24],
pot fi exonerate de prezenta dispoziție. 5. În oricare din
următoarele circumstanțe excepționale, anumite datorii pot fi
exonerate total sau parțial de aplicarea competențelor de ajustare
pentru depreciere și de conversie: (a)
în cazul în care nu este posibilă
recapitalizarea pasivelor respective într‑un termen rezonabil, în pofida
eforturilor depuse cu bună credință de către autoritatea de
rezoluție sau (b)
în cazul în care excluderea reprezintă un
mijloc strict necesar și proporțional pentru a asigura continuitatea
funcțiilor critice și a activităților esențiale
într-un mod care să mențină capacitatea instituției aflate
în rezoluție de a-și continua operațiunile, serviciile și
tranzacțiile-cheie sau (c)
în cazul în care excluderea reprezintă un
mijloc strict necesar și proporțional pentru evitarea
declanșării unei contagiuni la scară largă care ar aduce
prejudicii grave funcționării piețelor financiare într-un mod
care ar putea cauza o perturbare gravă a economiei unui stat membru sau a
economiei Uniunii sau (d)
în cazul în care aplicarea instrumentului de
recapitalizare internă respectivelor pasive ar provoca o distrugere a
valorii care ar face ca pierderile suportate de alți creditori să fie
mai mari decât cele pe care le-ar cauza excluderea respectivelor pasive din
sfera de aplicare a instrumentului de recapitalizare internă. În cazul excluderii totale sau parțiale a
unui pasiv eligibil sau a unei categorii de pasive eligibile, nivelul
ajustării pentru depreciere sau al conversiei aplicat altor pasive
eligibile poate fi majorat pentru a reflecta excluderile respective, cu
condiția ca respectivul nivel să respecte principiul prevăzut la
articolul 13 alineatul (1) litera (f). 6. În cazul excluderii totale
sau parțiale, în temeiul alineatului (5), a unui pasiv eligibil sau a unei
categorii de pasive eligibile și în cazul în care pierderile care ar fi
fost suportate de acele pasive nu au fost repercutate integral asupra altor
creditori, fondul poate aduce o contribuție în favoarea instituției
aflate în rezoluție pentru: (a)
a acoperi eventualele pierderi care nu au fost
absorbite de pasivele eligibile și pentru a restabili la zero valoarea
activului net al instituției aflate în rezoluție, în conformitate cu
alineatul (1) litera (a); (b)
a achiziționa acțiuni sau alte
instrumente de proprietate sau elemente de capital proprii instituției
aflate în rezoluție, în scopul recapitalizării acesteia în
conformitate cu alineatul (1) litera (b). 7. Fondul nu poate aduce contribuția
menționată la alineatul (6) decât dacă sunt îndeplinite simultan
următoarele două criterii: (a)
acționarii și deținătorii de
alte instrumente de proprietate, precum și deținătorii de
elemente de capital relevante și de alte pasive eligibile au adus o contribuție,
prin ajustare pentru depreciere, prin conversie sau prin alte
modalități, în vederea absorbției pierderilor și a
recapitalizării instituției aflate în rezoluție, în valoare de
cel puțin 8 % din totalul pasivelor, incluzând fondurile proprii ale
instituției respective, cuantificată la momentul luării
măsurii de rezoluție în conformitate cu evaluarea prevăzută
la articolul 17; (b)
contribuția din partea fondului nu
depășește 5 % din totalul pasivelor, incluzând fondurile
proprii ale instituției aflate în rezoluție, cuantificată la
momentul luării măsurii de rezoluție în conformitate cu
evaluarea prevăzută la articolul 17. 8. Contribuția din partea
fondului poate fi finanțată prin: (c)
suma de care dispune fondul, mobilizată
grație contribuțiilor efectuate de entitățile
menționate la articolul 2, în conformitate cu articolul 66; (d)
suma care poate fi mobilizată sub forma unor
contribuții ex-post, în conformitate cu articolul 67, într-un
interval de trei ani și (e)
în cazul în care sumele menționate la literele
(a) și (b) sunt insuficiente, sumele mobilizate cu ajutorul unor surse de
finanțare alternative, în conformitate cu articolul 69. 9. În circumstanțe
extraordinare, pot fi solicitate fonduri suplimentare din surse de
finanțare alternative după ce: (a)
se va fi atins limita de 5 %
prevăzută la alineatul (7) litera (b) și (b)
se vor fi depreciat sau se vor fi convertit
integral toate pasivele negarantate și neprivilegiate, altele decât
depozitele eligibile. 10. Ca alternativă sau în mod
suplimentar, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la
alineatul (7) literele (a) și (b), se poate acorda o contribuție din
resursele care au fost mobilizate prin intermediul unor contribuții
ex-ante în conformitate cu articolul 66 și care nu au fost încă
utilizate. 11. În sensul prezentului
regulament, nu se aplică articolul 38 alineatul (3cab) paragraful (5) din
Directiva [ ]. 12. La adoptarea deciziei
menționate la alineatul (5), se ține seama de următoarele
aspecte: (a)
principiul conform căruia pierderile ar trebui
să fie suportate în primul rând de acționari și, în al doilea
rând, în general, de către creditorii instituției aflate în
rezoluție, în ordinea preferințelor; (b)
nivelul capacității de absorbție a
pierderilor de care ar mai dispune instituția aflată în
rezoluție în cazul excluderii pasivului sau a categoriei de pasive; (c)
necesitatea de a păstra resurse
corespunzătoare pentru finanțarea rezoluției. 13. Comitetul realizează
evaluarea următoarelor puncte pe baza unei evaluări care
respectă cerințele prevăzute la articolul 17: (a)
suma agregată cu care trebuie depreciate
pasivele eligibile pentru a garanta faptul că valoarea activului net al
instituției aflate în rezoluție este egală cu zero; (b)
după caz, suma agregată cu care trebuie
convertite în acțiuni pasivele eligibile pentru a restabili ponderea
capitalului comun de rangul 1 al instituției aflate în rezoluție sau
al instituției-punte. În cazul în care s-a decis aplicarea
instrumentului de recapitalizare internă în scopul menționat la
alineatul (1) litera (a), evaluarea la care se face referire în primul paragraf
stabilește valoarea cu care trebuie convertite pasivele eligibile pentru a
restabili ponderea capitalului comun de rangul 1 al instituției aflate în
rezoluție, sau, după caz, al instituției-punte, ținând
seama de orice contribuție la capital din partea fondului de
rezoluție în temeiul articolului 71 alineatul (1) litera (d) și
pentru a menține o încredere suficientă a pieței în
instituția aflată în rezoluție sau în instituția‑punte,
astfel încât aceasta să fie în măsură să respecte în
continuare condițiile de autorizare și să își
desfășoare activitățile pentru care a fost autorizată
în temeiul Directivei 2013/36/UE sau al Directivei 2004/39/CE. 14. Excluderile prevăzute la
alineatul (5) pot fi aplicate fie pentru a exclude complet un element de pasiv
de la ajustarea pentru depreciere, fie pentru a limita amploarea ajustării
pentru depreciere aplicate respectivului element de pasiv. 15. Competențele de ajustare
pentru depreciere și de conversie respectă cerințele privind
ordinea de prioritate a creanțelor prevăzută la articolul 15. 16. Autoritatea
națională de rezoluție transmite imediat Comitetului planul de
reorganizare a activității pe care l-a primit, după aplicarea
instrumentului de recapitalizare internă, de la administratorul desemnat
în conformitate cu articolul 47 alineatul (1) din Directiva [ ]. În termen de două săptămâni de la
data depunerii planului de reorganizare a activității, autoritatea de
rezoluție furnizează Comitetului propria evaluare a planului
respectiv. În termen de o lună de la data prezentării planului de
reorganizare a activității, Comitetul evaluează probabilitatea
ca planul, în cazul în care este pus în aplicare, să restabilească
viabilitatea pe termen lung a entității menționate la articolul 2.
Evaluarea este realizată de comun acord cu autoritatea competentă. În cazul în care estimează că planul va
atinge acest obiectiv, Comitetul permite autorității naționale
de rezoluție să aprobe planul în conformitate cu articolul 47
alineatul (5) din Directiva [ ]. În cazul în care estimează că planul
nu va atinge obiectivul respectiv, Comitetul însărcinează autoritatea
națională de rezoluție să notifice administratorului
preocupările sale în acest sens și să îi solicite acestuia
modificarea în mod corespunzător a planului pentru a ține cont de
aceste preocupări în conformitate cu articolul 47 alineatul (6) din
Directiva [ ]. Acest lucru se realizează de comun acord cu autoritatea
competentă. Autoritatea națională de rezoluție
transmite Comitetului planul modificat. Comitetul însărcinează
autoritatea națională de rezoluție să comunice
administratorului, în termen de o săptămână, dacă
estimează că planul modificat răspunde preocupărilor
notificate sau dacă sunt necesare modificări suplimentare. Articolul 25
Monitorizarea de către Comitet 1. Comitetul monitorizează
îndeaproape punerea în aplicare a schemei de rezoluție de către
autoritățile naționale de rezoluție. În acest scop,
autoritățile naționale de rezoluție: (a)
cooperează cu Comitetul și îi oferă
asistență acestuia în îndeplinirea obligației sale de
monitorizare; (b)
furnizează, la intervale regulate stabilite de
Comitet, informații exacte, fiabile și complete, care ar putea fi
solicitate de Comitet, cu privire la punerea în aplicare a schemei de
rezoluție, la aplicarea instrumentelor de rezoluție și la
exercitarea competențelor de rezoluție, inclusiv cu privire la
următoarele elemente: (i) activitatea și situația
financiară a instituției aflate în rezoluție, a instituției‑punte
și a vehiculului de gestionare a activelor; (ii) tratamentul de care ar fi beneficiat
acționarii și creditorii în cazul în care instituția ar fi fost
lichidată conform procedurii obișnuite de insolvență; (iii) orice procedură judiciară în
curs referitoare la lichidarea activelor unei instituții care se
confruntă cu dificultăți majore, la recursul împotriva deciziei
de declanșare a procedurii de rezoluție și împotriva
evaluării sau referitoare la cererile de despăgubire depuse de
către acționari sau creditori; (iv) numirea, destituirea sau înlocuirea
evaluatorilor, a administratorilor, a contabililor, a avocaților și a
altor profesioniști al căror sprijin ar putea fi necesar
autorității naționale de rezoluție, precum și în ceea
ce privește exercitarea atribuțiilor lor; (v) orice altă chestiune care poate fi
menționată de Comitet; (vi) măsura și modul în care
autoritățile naționale de rezoluție își exercită
competențele menționate la capitolul V din Directiva [ ]; (vii) viabilitatea economică,
fezabilitatea și punerea în aplicare a planului de reorganizare a
activității prevăzut la articolul 24 alineatul (16). Autoritățile naționale de
rezoluție transmit Comitetului un raport final privind punerea în aplicare
a schemei de rezoluție. 2. Pe baza informațiilor
comunicate, Comitetul poate formula instrucțiuni pentru
autoritățile naționale de rezoluție cu privire la orice
aspect legat de punerea în aplicare a schemei de rezoluție și, în
special, cu privire la elementele menționate la articolul 20 și la
exercitarea competențelor de rezoluție. 3. În cazul în care acest lucru
este necesar în vederea atingerii obiectivelor de rezoluție, Comisia, în
urma unei recomandări din partea Comitetului sau din proprie
inițiativă, își poate revizui decizia privind cadrul de
rezoluție și poate adopta modificările corespunzătoare. Articolul 26
Punerea în aplicare a deciziilor de rezoluție 1. Autoritățile
naționale de rezoluție iau măsurile necesare pentru a pune în
aplicare decizia de declanșare a procedurii de rezoluție
prevăzută la articolul 16 alineatul (8), în special prin exercitarea
unui control asupra entităților menționate la articolul 2, prin
luarea măsurilor necesare în conformitate cu articolul 64 din Directiva [
] și prin asigurarea respectării garanțiilor prevăzute în
Directiva [ ]. Autoritățile naționale de rezoluție pun în
aplicare toate deciziile care le sunt adresate de către Comitet. În acest scop, ele fac uz de competențele
care le-au fost conferite în temeiul dreptului național privind
transpunerea Directivei [ ] și în conformitate cu condițiile
prevăzute de dreptul național. Autoritățile naționale
de rezoluție furnizează Comitetului informații complete cu
privire la exercitarea acestor competențe. Orice măsură pe care
o iau este conformă cu decizia menționată la articolul 16
alineatul (8). 2. În cazul în care o autoritate
națională de rezoluție nu a aplicat decizia menționată
la articolul 16 sau a aplicat-o într-un mod care nu permite atingerea
obiectivelor rezoluției prevăzute de prezentul regulament, Comitetul
are competența de a impune unei instituții aflate în rezoluție: (a)
să transfere unei alte persoane anumite
drepturi, active sau pasive ale unei instituții aflate în rezoluție; (b)
să solicite conversia instrumentelor de
datorie care conțin o clauză contractuală privind conversia în
condițiile prevăzute la articolul 18. 3. Instituția aflată
în rezoluție respectă orice decizie luată în conformitate cu
alineatul (2). Aceste decizii prevalează asupra oricărei decizii
adoptate anterior de autoritățile naționale cu privire la
aceeași chestiune. 4. Atunci când iau măsuri
în legătură cu chestiuni care fac obiectul unei decizii luate în
temeiul alineatului (2), autoritățile naționale respectă
decizia respectivă. Capitolul 4 Cooperare Articolul 27
Obligația în materie de cooperare 1. Comitetul informează
Comisia cu privire la măsurile pe care le ia în vederea pregătirii
procedurii de rezoluție. În ceea ce privește informațiile
primite din partea Comitetului, membrii Comisiei și membrii personalului
Comisiei sunt supuși cerinței privind secretul profesional
prevăzută la articolul 79. 2. În exercitarea
responsabilităților care le revin în temeiul prezentului regulament,
Comitetul, Comisia, BCE, autoritățile naționale competente
și autoritățile de rezoluție cooperează îndeaproape.
BCE și autoritățile naționale competente prezintă
Comitetului și Comisiei toate informațiile necesare pentru
exercitarea atribuțiilor lor. 3. În exercitarea
responsabilităților care le revin în temeiul prezentului regulament,
Comitetul, Comisia, BCE, autoritățile naționale competente
și autoritățile de rezoluție cooperează îndeaproape în
ceea ce privește planificarea rezoluției, intervenția timpurie
și etapele rezoluției, în conformitate cu articolele 7‑26. BCE
și autoritățile naționale competente prezintă
Comitetului și Comisiei toate informațiile necesare pentru
exercitarea atribuțiilor lor. 4. În sensul prezentului
regulament, în cazul în care BCE invită un reprezentant al Comitetului
să participe la Consiliul de supraveghere al BCE stabilit în conformitate
cu articolul 19 din Regulamentul (UE) nr. [ ] al Consiliului, Comitetul
numește un reprezentant. 5. În sensul prezentului
regulament, Comitetul numește un reprezentant care participă la
Comitetul de rezoluție al Autorității Bancare Europene stabilit
în conformitate cu articolul 113 din Directiva [ ]. 6. Comitetul cooperează
strâns cu Fondul european de stabilitate financiară (FESF) și cu
Mecanismul european de stabilitate (MES), în special în situația în care
FESF sau MES au acordat sau este probabil că vor acorda asistență
financiară directă sau indirectă unor entități
stabilite într-un stat membru participant, îndeosebi în circumstanțele
extraordinare menționate la articolul 24 alineatul (9). 7. Comitetul și BCE încheie
un memorandum de înțelegere care prezintă termenii generali ai
cooperării prevăzute la alineatul (2). Memorandumul face obiectul
unei revizuiri periodice și se publică în conformitate cu normele
privind prelucrarea informațiilor confidențiale. Articolul 28
Schimbul de informații în cadrul mecanismului unic de rezoluție 1. Atât Comitetul, cât și
autoritățile naționale de rezoluție au obligația de a
coopera cu bună credință și de a face schimb de
informații. 2. Comitetul furnizează
Comisiei toate informațiile relevante pentru îndeplinirea
atribuțiilor sale în temeiul prezentului regulament și, după
caz, al articolului 107 din TFUE. Articolul 29
Cooperarea în cadrul mecanismului unic de rezoluție și tratamentul
grupurilor Articolul 12 alineatele (4), (5), (6) și
(15) și articolele 80‑83 din Directiva [ ] nu se aplică
relațiilor dintre autoritățile naționale de rezoluție
ale statelor membre participante. În schimb, se aplică dispozițiile
relevante din prezentul regulament. Articolul 30
Cooperarea cu statele membre neparticipante În cazul unui grup care cuprinde
entități constituite în state membre participante, precum și în
state membre neparticipante, fără a aduce atingere unei eventuale
aprobări din partea Comisiei impuse în temeiul prezentului regulament,
Comitetul reprezintă autoritățile naționale de
rezoluție din statele membre participante, în sensul cooperării cu
statele membre neparticipante, în conformitate cu articolele 7, 8, 11, 12, 15, 50
și 80‑83 din Directiva [ ]. Articolul 31
Cooperarea cu autoritățile din țări terțe Comisia și Comitetul, în cadrul
responsabilităților lor respective, au competența exclusivă
de a încheia, în numele autorităților naționale de
rezoluție ale statelor membre participante, acordurile de cooperare
neobligatorii menționate la articolul 88 alineatul (4) din Directiva [ ]
și le notifică în conformitate cu alineatul (6) din articolul
respectiv. Capitolul 5 Competențe
de investigare Articolul 32
Solicitări de informații 1. În scopul exercitării
atribuțiilor menționate la articolele 7, 8, 11, 16 și 17,
Comitetul poate solicita următoarelor persoane fizice sau juridice, fie
direct, fie prin intermediul autorităților naționale de
rezoluție, să furnizeze toate informațiile necesare pentru
îndeplinirea atribuțiilor care îi sunt conferite prin prezentul
regulament: (a)
entitățile menționate la articolul 2; (b)
angajații entităților
menționate la articolul 2; (c)
părțile terțe către care
entitățile menționate la articolul 2 au externalizat anumite
funcții sau activități. 2. Entitățile
menționate la articolul 2 și orice persoană menționată
la alineatul (1) litera (b) furnizează informațiile solicitate în
temeiul alineatului (1). Dispozițiile privind secretul profesional nu
scutesc respectivele entități și persoane de obligația de a
furniza aceste informații. Furnizarea informațiilor solicitate nu se
consideră o încălcare a secretului profesional. 3. În cazul în care Comitetul
obține informații direct de la respectivele entități
și persoane, acesta pune informațiile obținute la
dispoziția autorităților naționale de rezoluție în
cauză. 4. Comitetul este în
măsură să obțină în permanență toate
informațiile privind capitalul, lichiditățile, activele și
pasivele oricărei instituții supuse competențelor sale de
rezoluție care sunt semnificative pentru procedura de rezoluție. 5. Comitetul,
autoritățile competente și autoritățile naționale
de rezoluție pot întocmi un memorandum de înțelegere printr-o
procedură privind schimbul de informații. 6. Autoritățile
competente, inclusiv, după caz, BCE, precum și autoritățile
naționale de rezoluție cooperează cu Comitetul pentru a verifica
dacă sunt deja disponibile toate informațiile solicitate sau numai o
parte din acestea. În cazul în care respectivele informații sunt
disponibile, autoritățile competente, inclusiv, după caz, BCE,
sau autoritățile naționale de rezoluție comunică
aceste informații Comitetului. Articolul 33
Investigații generale 1. În scopul exercitării
atribuțiilor menționate la articolele 7, 8, 11, 16 și 17 și
sub rezerva oricăror alte condiții prevăzute de legislația
relevantă a Uniunii, Comitetul poate efectua toate investigațiile
necesare în legătură cu orice persoană menționată la
articolul 32 alineatul (1), stabilită sau situată într-un stat membru
participant. În acest scop,
Comitetul are dreptul: (a)
de a solicita prezentarea de documente; (b)
de a verifica evidențele și registrele
persoanelor menționate la articolul 32 alineatul (1) și de a
ridica cópii sau extrase ale acestor evidențe și registre; (c)
de a obține explicații scrise sau verbale
de la orice persoană menționată la articolul 32 alineatul (1)
sau de la reprezentanții acesteia ori de la membrii personalului său; (d)
de a chestiona orice altă persoană care
își dă acordul în acest sens, în scopul colectării de
informații referitoare la obiectul unei investigații; 2. Persoanele menționate la
articolul 32 alineatul (1) fac obiectul investigațiilor lansate pe baza
unei decizii a Comitetului. În cazul în care o persoană
obstrucționează desfășurarea investigației,
autoritățile naționale de rezoluție din statul membru
participant în care sunt situate sediile respective acordă, în conformitate
cu legislația națională, asistența necesară,
facilitând inclusiv accesul Comitetului la sediile comerciale ale persoanelor
juridice menționate la articolul 32 alineatul (1), astfel încât drepturile
sus-menționate să poată fi exercitate. Articolul 34
Inspecții la fața locului 1. În scopul exercitării
atribuțiilor menționate la articolele 7, 8, 11, 16 și 17 și
sub rezerva altor condiții prevăzute de legislația
relevantă a Uniunii, Comitetul poate să efectueze, cu condiția
să informeze în prealabil autoritățile naționale de
rezoluție în cauză, toate inspecțiile necesare la fața
locului, la sediile comerciale ale persoanelor juridice menționate la
articolul 32 alineatul (1). Atunci când desfășurarea
corespunzătoare și eficiența inspecției impun acest lucru,
Comitetul poate efectua inspecția la fața locului fără
să anunțe în prealabil persoanele juridice respective. 2. Funcționarii și
celelalte persoane autorizate de Comitet să efectueze o inspecție la
fața locului pot intra în orice sediu și pe orice teren comercial al
persoanelor juridice care fac obiectul unei decizii de investigare adoptate de
Comitet în temeiul articolului 32 alineatul (2) și dețin toate
competențele prevăzute la articolul 32 alineatul (1). 3. Persoanele juridice
menționate la articolul 32 alineatul (1) fac obiectul investigațiilor
la fața locului pe baza unei decizii a Comitetului. 4. Funcționarii și
celelalte persoane care îi însoțesc, autorizate sau numite de către
autoritățile naționale de rezoluție din statele membre în
care urmează să se desfășoare inspecția asistă în
mod activ, sub supravegherea și coordonarea Comitetului, funcționarii
și celelalte persoane autorizate de către Comitet. În acest scop,
aceștia dispun de competențele prevăzute la alineatul (2).
Funcționarii autorităților naționale de rezoluție din
statele membre participante în cauză au, de asemenea, dreptul de a
participa la inspecțiile la fața locului. 5. În cazul în care
funcționarii și celelalte persoane autorizate sau numite de Comitet,
care îi însoțesc, constată că o persoană se opune
inspecției dispuse în temeiul alineatului (1), autoritățile
naționale de rezoluție din statele membre participante în cauză
le acordă asistența necesară în conformitate cu dreptul
național. În măsura în care acest lucru este necesar pentru
desfășurarea inspecției, această asistență
cuprinde sigilarea sediilor comerciale, a registrelor sau a evidențelor.
În cazul în care autoritățile naționale de rezoluție în
cauză nu dispun de această competență, ele fac uz de
competențele lor pentru a solicita asistența necesară altor
autorităților naționale de rezoluție. Articolul 35
Autorizarea de către o autoritate judiciară 1. În cazul în care
inspecțiile la fața locului prevăzute la articolul 34 alineatele
(1) și (2) sau asistența prevăzută la articolul 34
alineatul (5) necesită o autorizație din partea unei
autorități judiciare în conformitate cu normele naționale, se
solicită o astfel de autorizație. 2. În cazul în care se
solicită autorizația menționată la alineatul (1),
autoritatea judiciară națională verifică autenticitatea
deciziei Comitetului și se asigură că măsurile coercitive
preconizate nu sunt nici arbitrare, nici excesive în raport cu obiectul
inspecției. Cu ocazia verificării proporționalității
măsurilor coercitive, autoritatea judiciară națională poate
solicita Comitetului explicații detaliate, în special în ceea ce
privește motivele pentru care Comitetul suspectează că a avut
loc o încălcare a actelor menționate la articolul 26, precum și
în ceea ce privește gravitatea respectivei încălcări și
natura implicării persoanei care face obiectul măsurilor coercitive.
Cu toate acestea, autoritatea judiciară națională nu
reexaminează necesitatea efectuării inspecției și nici nu solicită
să i se furnizeze informațiile conținute în dosarul Comitetului.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene este singurul organism care poate
verifica legalitatea deciziei Comitetului. Capitolul 6 Competențe
de sancționare Articolul 36
Amenzi 1. În cazul în care Comitetul
constată că o entitate menționată la articolul 2 a
săvârșit, cu intenție sau din neglijență, una din
încălcările menționate la alineatul (2), acesta
însărcinează autoritatea națională de rezoluție în
cauză să impună o amendă respectivei entități
menționate la articolul 2, în conformitate cu Directiva [ ]. O încălcare comisă de o astfel de
entitate este considerată ca fiind comisă cu intenție dacă
există circumstanțe obiective care demonstrează faptul că
entitatea sau cadrele sale superioare de conducere au acționat în mod
deliberat pentru a comite încălcarea respectivă. 2. Se pot impune amenzi
entităților menționate la articolul 2 pentru următoarele
încălcări: (a)
dacă nu furnizează informațiile
solicitate în conformitate cu articolul 32; (b)
dacă nu se supun unei investigații
generale în conformitate cu articolul 33 sau unei inspecții la fața
locului și nu furnizează informațiile solicitate în conformitate
cu articolul 32; (c)
dacă nu contribuie la fond în conformitate cu
articolul 66 sau 67; (d)
dacă nu respectă o decizie care le este
adresată de către Comitet în temeiul articolului 24. 3. Autoritățile
naționale de rezoluție fac publice amenzile impuse în temeiul
alineatului (1). În cazul în care publicarea acestora ar cauza un prejudiciu
disproporționat părților implicate, autoritățile
naționale de rezoluție publică sancțiunea fără
să dezvăluie identitatea părților. 4. Pentru a stabili practici de
punere în aplicare coerente, eficiente și eficace, precum și pentru a
garanta aplicarea comună, uniformă și coerentă a
prezentului regulament, Comitetul emite orientări adresate
autorităților naționale de rezoluție cu privire la
aplicarea de amenzi și de penalități cu titlu cominatoriu. Articolul 37
Penalități cu titlu cominatoriu 1. Comitetul
însărcinează autoritatea națională de rezoluție în
cauză să impună o penalitate cu titlu cominatoriu
entității menționate la articolul 2, în conformitate cu
Directiva [ ], pentru a constrânge: (a)
o instituție de credit să se conformeze
unei decizii adoptate în temeiul articolului 32; (b)
o persoană menționată la articolul 32
alineatul (1) să furnizeze informații complete, care au fost
solicitate printr-o decizie adoptată în temeiul articolului respectiv; (c)
o persoană menționată la articolul 33
alineatul (1) să se supună unei investigații și, în
special, să prezinte evidențe, date și proceduri complete sau
orice alte materiale solicitate, să completeze și să rectifice
alte informații furnizate în cadrul unei investigații lansate prin
intermediul unei decizii adoptate în temeiul articolului respectiv; (d)
o persoană menționată la articolul 34
alineatul (1) să se supună unei inspecții la fața locului,
impusă prin intermediul unei decizii adoptate în temeiul articolului
respectiv. 2. Penalitățile cu
titlu cominatoriu trebuie să fie eficace și proporționale.
Penalitățile cu titlu cominatoriu se aplică zilnic până
când instituția de credit sau persoana în cauză respectă
deciziile relevante menționate la alineatul (1) literele (a)‑(d). 3. Penalitățile cu
titlu cominatoriu pot fi impuse pentru o perioadă de maximum șase
luni. PARTEA a III-a
CADRUL INSTITUȚIONAL TITLUL I Comitetul Articolul 38
Statut juridic 1. Se instituie Comitetul unic
de rezoluție. Comitetul este o agenție a Uniunii Europene cu o
structură specifică adaptată sarcinilor sale. Comitetul are
personalitate juridică. 2. În fiecare stat membru,
Comitetul are cea mai largă capacitate juridică acordată
persoanelor juridice în temeiul dreptului național. În special, Comitetul
poate să dobândească sau să înstrăineze bunuri mobile
și imobile și se poate constitui ca parte în acțiuni în
justiție. 3. Comitetul este reprezentat de
directorul său executiv. Articolul 39
Componență 1. Comitetul are următoarea
componență: (a)
directorul executiv; (b)
directorul executiv adjunct; (c)
un membru numit de Comisie; (d)
un membru numit de BCE; (e)
un membru numit de fiecare stat membru participant
care reprezintă autoritatea națională de rezoluție. 2. Durata mandatului
directorului executiv, al directorului executiv adjunct și al membrilor
Comitetului numiți de Comisie și de BCE este de cinci ani. Sub
rezerva articolului 53 alineatul (6), mandatul respectiv nu poate fi reînnoit. 3. Structura administrativă
și de gestionare a Comitetului cuprinde: (a)
o sesiune plenară a Comitetului, care
îndeplinește sarcinile prevăzute la articolul 47; (b)
o sesiune executivă a Comitetului, care
îndeplinește sarcinile prevăzute la articolul 51; (c)
un director executiv, care îndeplinește
sarcinile prevăzute la articolul 53. Articolul 40
Conformitatea cu dreptul Uniunii Comitetul acționează în conformitate
cu dreptul Uniunii, în special cu deciziile Comisiei în temeiul prezentului
regulament. Articolul 41
Răspundere 1. Comitetul răspunde în
fața Parlamentului European, a Consiliului și a Comisiei pentru
punerea în aplicare a prezentului regulament, în conformitate cu
alineatele (2) - (8). 2. În fiecare an, Comitetul
prezintă Parlamentului European, Consiliului, Comisiei și Curții
de Conturi Europene un raport privind îndeplinirea sarcinilor care îi sunt
atribuite prin prezentul regulament. 3. Directorul executiv
prezintă raportul respectiv în mod public Parlamentului European și
Consiliului. 4. La cererea Parlamentului
European, directorul executiv este audiat de comisiile competente ale acestuia
cu privire la îndeplinirea sarcinilor care îi revin în materie de
rezoluție. 5. La cererea Consiliului,
directorul executiv poate să fie audiat cu privire la îndeplinirea
sarcinilor care îi revin în materie de rezoluție. 6. Comitetul răspunde oral
sau în scris la întrebările adresate de Parlamentul European sau de
Consiliu, în conformitate cu propriile sale proceduri, în prezența
reprezentanților oricărui stat membru participant care nu a adoptat
moneda euro. 7. La cerere, directorul
executiv poartă discuții confidențiale neconsemnate în scris, în
spatele ușilor închise, cu președintele și
vicepreședinții comisiei competente a Parlamentului European, în
cazul în care discuțiile respective sunt necesare pentru exercitarea
competențelor Parlamentului European în temeiul tratatului. Se
încheie un acord între Parlamentul European și Comitet cu privire la
modalitățile detaliate de organizare a discuțiilor respective,
în vederea asigurării deplinei confidențialități, în
conformitate cu obligațiile de confidențialitate impuse BCE în
calitate de autoritate competentă în temeiul dreptului relevant al
Uniunii. 8. Conform dispozițiilor
TFUE, Comitetul cooperează cu Parlamentul pe durata oricăror
investigații efectuate de acesta. Comitetul și Parlamentul încheie
acorduri corespunzătoare privind modalitățile practice de
exercitare a răspunderii democratice și a supravegherii în ceea ce privește
îndeplinirea sarcinilor atribuite Comitetului prin prezentul regulament.
Acordurile respective vizează, inter alia, accesul la
informații, cooperarea în ceea ce privește investigațiile
și furnizarea de informații privind procedura de selecție a directorului
executiv. Articolul 42
Parlamentele naționale 1. Datorită sarcinilor
specifice ale Comitetului, Parlamentele naționale ale statelor membre
participante, prin intermediul propriilor lor proceduri, pot solicita
Comitetului să răspundă în scris la eventualele observații
sau întrebări pe care le adresează acestuia cu privire la
funcțiile îndeplinite în temeiul prezentului regulament. 2. Parlamentul național al
unui stat membru participant îl poate invita pe directorul executiv să
participe, alături de un reprezentant al autorității
naționale de rezoluție, la un schimb de opinii privind rezoluția
instituțiilor de credit din statul membru respectiv. 3. Prezentul regulament nu aduce
atingere răspunderii autorităților naționale de
rezoluție în fața Parlamentelor naționale, în conformitate cu
dreptul național, în ceea ce privește îndeplinirea sarcinilor care nu
sunt atribuite Comitetului sau Comisiei prin prezentul regulament. Articolul 43
Independență 1. În îndeplinirea sarcinilor
care îi sunt atribuite prin prezentul regulament, Comitetul și
autoritățile naționale de rezoluție acționează în
mod independent și în interesul general. 2. Membrii Comitetului
menționați la articolul 40 alineatul (2) acționează în mod
independent și obiectiv în interesul Uniunii în ansamblul său, nu
solicită și nu primesc instrucțiuni din partea
instituțiilor sau a organismelor Uniunii, din partea oricărui guvern
al unui stat membru sau din partea oricărui alt organism public sau
privat. Articolul 44
Sediu Comitetul are sediul la Bruxelles, în Belgia. TITLUL II Sesiunea plenară a Comitetului Articolul 45
Participarea la sesiunile plenare Toți membrii Comitetului participă
la sesiunile plenare ale acestuia. Articolul 46
Sarcini 1. În cadrul sesiunii sale
plenare, Comitetul: (a)
adoptă, până la data de 30 noiembrie a
fiecărui an, programul său anual de lucru pentru anul următor,
în conformitate cu articolul 49 alineatul (1), pe baza unui proiect înaintat de
directorul executiv, și îl transmite spre informare Parlamentului
European, Consiliului, Comisiei și Băncii Centrale Europene; (b)
adoptă bugetul său anual, în conformitate
cu articolul 59 alineatul (2); (c)
decide cu privire la împrumuturile pe bază de
voluntariat între mecanismele de finanțare, în conformitate cu articolul 68,
la mutualizarea mecanismelor naționale de finanțare, în conformitate
cu articolul 72, și la împrumuturile către sisteme de garantare a
depozitelor, în conformitate cu articolul 73; (d)
adoptă un raport anual de activitate privind
acțiunile sale prevăzut la articolul 42. Acest raport prezintă
explicații detaliate privind execuția bugetului; (e)
adoptă normele financiare care i se
aplică în conformitate cu articolul 61; (f)
adoptă o strategie antifraudă,
proporțională cu riscurile de fraudă, ținând seama de
costurile și beneficiile măsurilor care urmează să fie puse
în aplicare; (g)
adoptă norme de prevenire și gestionare a
conflictelor de interese în cazul membrilor săi; (h)
adoptă regulamentul său de
procedură; (i)
în conformitate cu alineatul (2), exercită, în
ceea ce privește personalul său, competențele de autoritate
împuternicită să facă numiri, atribuite prin Statutul
funcționarilor, și competențele de autoritate abilitată
să încheie contracte de muncă, atribuite prin Regimul aplicabil celorlalți
agenți[25]
(„competențele de autoritate împuternicită să facă
numiri”); (j)
adoptă normele corespunzătoare de punere
în aplicare a Statului funcționarilor și a Regimului aplicabil
celorlalți agenți, în conformitate cu articolul 110 din Statutul
funcționarilor; (k)
numește un contabil, care face obiectul Statutului
funcționarilor și al Regimului aplicabil celorlalți agenți
și care este independent din punct de vedere funcțional în
îndeplinirea îndatoririlor sale; (l)
asigură luarea măsurilor adecvate în urma
constărilor și a recomandărilor rezultate din rapoartele și
evaluările de audit interne sau externe, precum și din
investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă
(OLAF); (m)
ia toate deciziile privind instituirea structurilor
sale interne și, dacă este necesar, privind modificarea acestora. 2. În cadrul sesiunii sale
plenare, Comitetul adoptă, în conformitate cu articolul 110 din Statutul
funcționarilor, o decizie întemeiată pe articolul 2 alineatul (1) din
Statutul funcționarilor și pe articolul 6 din Regimul aplicabil
celorlalți agenți prin care deleagă directorului executiv
competențele relevante de autoritate împuternicită să facă
numiri și definește condițiile în care această delegare de
competențe poate fi suspendată. Directorul executiv este autorizat
să subdelege aceste competențe. În cazul în care anumite circumstanțe
excepționale impun acest lucru, Comitetul reunit în sesiune plenară
poate, printr-o decizie, să suspende temporar delegarea competențelor
de autoritate împuternicită să facă numiri către directorul
executiv și subdelegarea competențelor de către directorul
executiv și să le exercite el însuși sau să le delege unuia
dintre membrii săi sau unui membru al personalului, altul decât directorul
executiv. Articolul 47
Reuniunea sesiunii plenare a Comitetului 1. Directorul executiv convoacă
reuniunile sesiunii plenare a Comitetului. 2. Comitetul se reunește în
sesiune plenară în cel puțin două ședințe ordinare pe
an. În plus, acesta se reunește la inițiativa directorului executiv,
la cererea Comisiei sau la cererea a cel puțin o treime dintre membrii
săi. 3. În cadrul sesiunii sale
plenare, Comitetul poate să invite observatori la reuniunile sale, pe o
bază ad-hoc. 4. Comitetul asigură
secretariatul sesiunii sale plenare. Articolul 48
Procesul decizional 1. În cadrul sesiunii sale plenare,
Comitetul adoptă decizii cu majoritatea simplă a membrilor săi.
Cu toate acestea, deciziile menționate la articolul 47 alineatul (1)
litera (c) se iau cu o majoritate de două treimi a membrilor săi. 2. Directorul executiv
participă la vot. 3. Comitetul își
adoptă propriul regulament de procedură și îl face public.
Regulamentul de procedură prevede modalități mai detaliate de
vot, în special condițiile în care un membru poate acționa în numele
unui alt membru și, inclusiv, dacă este cazul, norme în materie de
cvorum. TITLUL III Sesiunea executivă a
Comitetului Articolul 49
Participarea la sesiunile executive 1. Sub rezerva alineatelor (2)
și (3), membrii Comitetului menționați la articolul 40 alineatul
(1) literele (a) - (d) participă la sesiunile executive ale acestuia. 2. Atunci când deliberează
cu privire la o entitate menționată la articolul 2 sau la un grup de
entități cu sediul doar într-un singur stat membru participant,
membrul numit de statul membru respectiv participă, de asemenea, la
deliberări și la procesul decizional în conformitate cu articolul 52
alineatele (1) și (3). 3. Atunci când deliberează
cu privire la un grup transfrontalier, membrul numit de statul membru în care
își are sediul autoritatea de rezoluție a grupului, precum și
membrii numiți de statele membre în care este stabilită o
filială sau o entitate care face obiectul supravegherii consolidate
participă la deliberări și la procesul decizional în
conformitate cu articolul 52 alineatele (2) și (3). Articolul 50
Sarcini 1. În cadrul sesiunii sale
plenare, Comitetul este asistat de o sesiune executivă. 2. În cadrul sesiunii sale
executive, Comitetul: (a)
pregătește deciziile care urmează
să fie adoptate de Comitet în cadrul sesiunii sale plenare; (b)
ia toate deciziile în vederea punerii în aplicare a
prezentului regulament. Aceasta include: (i) transmiterea către Comisie, cât mai
rapid posibil, a oricăror informații relevante care să îi
permită acesteia să evalueze și să ia o decizie
motivată în temeiul articolului 16 alineatul (6); (ii) luarea de decizii privind partea a II-a
din bugetul Comitetului care este alocată fondului. 3. Atunci când este necesar, din
motive de urgență, Comitetul reunit în sesiune executivă poate
lua anumite decizii provizorii în numele Comitetului reunit în sesiune
plenară, în special în ceea ce privește aspecte legate de gestionarea
administrativă, inclusiv aspecte bugetare. 4. Comitetul se reunește în
sesiune executivă la inițiativa directorului executiv sau la cererea
membrilor săi. 5. Comitetul reunit în sesiune
plenară stabilește regulamentul de procedură aferent sesiunii
sale executive. Articolul 51
Procesul decizional 1. Atunci când deliberează
cu privire la o entitate individuală sau un grup cu sediul doar într-un
singur stat membru participant, Comitetul ia decizii în cadrul sesiunilor sale
executive cu majoritatea simplă a membrilor participanți. În caz de
egalitate a numărului de voturi, directorul executiv are votul decisiv. 2. Atunci când deliberează
cu privire la un grup transfrontalier, Comitetul ia decizii în cadrul
sesiunilor sale executive cu majoritatea simplă a membrilor
participanți. Membrii Consiliului menționați la articolul 40
alineatul (2) și membrul numit de statul membru în care își are
sediul autoritatea de rezoluție a grupului au fiecare câte un vot.
Ceilalți membri participanți au fiecare un drept de vot egal cu
valoarea raportului dintre un vot și numărul de autorități
naționale de rezoluție din statele membre în care este stabilită
o filială sau o entitate care face obiectul supravegherii consolidate. În
caz de egalitate a numărului de voturi, directorul executiv are votul
decisiv. 3. Până la atingerea
nivelului-țintă de finanțare menționat la articolul 65, un
membru numit de un stat membru este în măsură să solicite o
singură dată o deliberare suplimentară a Comitetului, în cazul
în care o decizie aflată în discuție afectează
responsabilitățile bugetare ale statului membru respectiv. 4. În cadrul sesiunii sale
executive, Comitetul adoptă și face publice normele de procedură
aferente acesteia. Reuniunile Comitetului în sesiune executivă
sunt convocate de directorul executiv din proprie inițiativă sau la
cererea a doi membri și sunt prezidate de directorul executiv. Comitetul
poate să invite observatori la sesiunile sale executive, pe o bază
ad-hoc. TITLUL IV Directorul executiv și
directorul executiv adjunct Articolul 52
Numire și sarcini 1. Comitetul este condus de un
director executiv cu normă întreagă care nu are nicio funcție la
nivel național. 2. Directorul executiv
răspunde de: (a)
pregătirea lucrărilor Comitetului, în
cadrul sesiunilor sale plenare și executive, precum și de convocarea
și prezidarea reuniunilor sale; (b)
toate aspectele legate de personal; (c)
activitățile administrative curente; (d)
execuția bugetului Comitetului, în
conformitate cu articolul 59 alineatul (3); (e)
gestionarea Comitetului; (f)
punerea în aplicare a programului anual de lucru al
Comitetului; (g)
în fiecare an, directorul executiv
pregătește un proiect de raport care conține o secțiune
privind activitățile de rezoluție ale Comitetului și o
secțiune privind aspectele financiare și administrative. 3. Directorul executiv este
asistat de un director executiv adjunct. Directorul executiv adjunct îndeplinește
funcțiile directorului executiv în absența acestuia. 4. Directorul executiv și directorul
executiv adjunct sunt numiți pe baza meritelor, a aptitudinilor, a
cunoștințelor lor cu privire la aspecte bancare și financiare,
precum și a experienței relevante în domeniul supravegherii și
al reglementării financiare. 5. După audierea Comitetului,
reunit în sesiune plenară, Comisia propune Consiliului o listă de
candidați pentru numirea directorului executiv și a directorului
executiv adjunct. Consiliul numește directorul executiv și directorul
executiv adjunct, după audierea Parlamentului European. 6. Prin derogare de la articolul
40 alineatul (2), mandatul primului director executiv adjunct numit după
intrarea în vigoare a prezentului regulament este de trei ani; acest mandat
poate fi reînnoit o singură dată, pentru o perioadă de cinci
ani. Directorul executiv și directorul executiv adjunct rămân în
funcție până la numirea succesorilor lor. 7. Directorul executiv sau
directorul executiv adjunct al cărui mandat a fost prelungit nu mai poate
să participe la altă procedură de selecție pentru același
post, la încheierea întregii perioade. 8. În cazul în care directorul
executiv sau directorul executiv adjunct nu mai întrunesc condițiile
necesare pentru îndeplinirea îndatoririlor lor sau în cazul în care au comis o
abatere gravă, Consiliul poate, la propunerea Comisiei și după
audierea Parlamentului European, să îl demită pe directorul executiv
sau pe directorul executiv adjunct. Articolul 53
Independență 1. Directorul executiv și
directorul executiv adjunct își exercită atribuțiile în
conformitate cu deciziile Comisiei și ale Comitetului. Atunci când participă la deliberări
și la procesul decizional din cadrul Comitetului, directorul executiv
și directorul executiv adjunct nu solicită și nu primesc
instrucțiuni din partea instituțiilor sau a organismelor Uniunii, ci
își exprimă propriile opinii și votează în mod independent.
În cadrul acestor deliberări și procese decizionale, directorul
executiv adjunct nu se află sub autoritatea directorului executiv. 2. Nici statele membre, nici
orice alt organism public sau privat nu încearcă să îi
influențeze pe directorul executiv și pe directorul executiv adjunct
în îndeplinirea sarcinilor care le revin. 3. În conformitate cu Statutul
funcționarilor menționat la articolul 78 alineatul (6), directorul
executiv și directorul executiv adjunct, după părăsirea
funcției, au în continuare obligația de a da dovadă de
integritate și discreție în ceea ce privește acceptarea anumitor
poziții sau avantaje. TITLUL V DISPOZIȚII FINANCIARE Capitolul 1 Dispoziții
generale Articolul 54
Resurse Comitetul este responsabil de alocarea
resurselor financiare și umane necesare pentru îndeplinirea sarcinilor
care îi sunt atribuite prin prezentul regulament. Articolul 55
Buget 1. Toate veniturile și
cheltuielile Comitetului fac obiectul unor estimări pentru fiecare
exercițiu bugetar, care corespunde anului calendaristic, și sunt
înscrise în bugetul acestuia. 2. Bugetul Comitetului este
echilibrat în ceea ce privește veniturile și cheltuielile. 3. Bugetul cuprinde două
părți: partea I este destinată administrării Comitetului,
iar partea a II-a este alocată fondului. Articolul 56
Partea I din buget alocată administrării Comitetului 1. Veniturile înscrise în partea
I din buget constau în contribuțiile anuale necesare pentru acoperirea cheltuielilor
administrative în conformitate cu articolul 62 alineatul (1) litera (a). 2. Cheltuielile înscrise în
partea I din buget includ cel puțin cheltuielile cu personalul,
remunerațiile, cheltuielile administrative, cheltuielile de
infrastructură, cheltuielile de formare profesională și
cheltuielile operaționale. Articolul 57
Partea a II-a din buget alocată fondului 1. Veniturile din partea a II-a
din buget sunt formate, în mod concret, din următoarele elemente: (a)
contribuțiile plătite de instituții
stabilite în statele membre participante în conformitate cu articolul 62, cu
excepția contribuției anuale menționate la articolul 62
alineatul (1) litera (a); (b)
împrumuturile primite de la alte mecanisme de
finanțare a rezoluției din statele membre neparticipante, în
conformitate cu articolul 68 alineatul (1); (c)
împrumuturile primite de la instituții
financiare sau de la alte părți terțe, în conformitate cu
articolul 69; (d)
veniturile obținute de pe urma
investițiilor efectuate cu sumele deținute de fond, în conformitate
cu articolul 70. 2. Cheltuielile înscrise în
partea a II-a din buget sunt formate din următoarele elemente: (a)
cheltuielile efectuate în scopurile prevăzute
la articolul 71; (b)
investițiile în conformitate cu articolul 70; (c)
dobânzile plătite pentru împrumuturile primite
de la alte mecanisme de finanțare a rezoluției în statele membre
neparticipante, în conformitate cu articolul 68 alineatul (1); (d)
dobânzile plătite pentru împrumuturile primite
de la instituții financiare sau de la alte părți terțe în
conformitate cu articolul 69. Articolul 58
Întocmirea și execuția bugetului 1. Până la data de 15
februarie a fiecărui an, directorul executiv întocmește o estimare a
veniturilor și cheltuielilor Comitetului pentru exercițiul financiar
următor și o trimite spre aprobare Comitetului reunit în sesiune
plenară, până cel târziu la data de 31 martie a fiecărui an. 2. Bugetul Comitetului se
adoptă în sesiune plenară a acestuia pe baza situației
estimărilor. Dacă este necesar, acesta se ajustează în
consecință. 3. Directorul executiv
execută bugetul Comitetului. Articolul 59
Audit și control 1. În cadrul Comitetului se
instituie o funcție de audit intern care trebuie exercitată în
conformitate cu standardele internaționale relevante. Auditorul intern,
numit de Comitet, răspunde în fața acestuia de verificarea bunei
funcționări a sistemelor și a procedurilor de execuție a
bugetului Comitetului. 2. Auditorul intern
consiliază Comitetul în domeniul gestionării riscurilor, emițând
avize independente privind calitatea sistemelor de gestiune și control
și recomandări care vizează îmbunătățirea
condițiilor de punere în aplicare a operațiunilor și promovarea
bunei gestiuni financiare. 3. Responsabilitatea instituirii
unor sisteme și proceduri de control intern adaptate executării sarcinilor
sale revine Comitetului. Articolul 60
Prezentarea conturilor și descărcarea de gestiune 1. Directorul executiv
acționează în calitate de ordonator de credite. 2. Până la data de 1 martie
a exercițiului financiar următor, contabilul Comitetului trimite
conturile provizorii Curții de Conturi. 3. Până la data de 31
martie a fiecărui an, Comitetul, reunit în sesiune executivă,
transmite Parlamentului European, Consiliului, Comisiei și Curții de
Conturi conturile provizorii ale Comitetului pentru exercițiul financiar
precedent. 4. La primirea
observațiilor Curții de Conturi privind conturile provizorii ale
Comitetului, directorul executiv întocmește pe propria sa răspundere
conturile definitive și le trimite spre aprobare Comitetului reunit în
sesiune plenară. 5. Până la data de 1 iulie
a anului ulterior încheierii fiecărui exercițiu financiar, directorul
executiv trimite conturile definitive Parlamentului European, Consiliului,
Comisiei și Curții de Conturi. 6. Directorul executiv
răspunde la observațiile Curții de Conturi până la data de 30
septembrie. 7. Conturile definitive se
publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene până la data
de 15 noiembrie a exercițiului financiar următor. 8. În cadrul sesiunii sale
plenare, Comitetul acordă directorului executiv descărcarea de
gestiune pentru execuția bugetului. 9. Directorul executiv
prezintă Parlamentului European, la cererea acestuia, orice
informație necesară în ceea ce privește conturile Comitetului. Articolul 61
Norme financiare După consultarea Curții de Conturi a
Uniunii și a Comisiei, Comitetul adoptă dispoziții financiare
interne care prevăd, în special, procedura de întocmire și
execuție a bugetului său. În măsura în care sunt compatibile cu
natura specială a Comitetului, dispozițiile financiare se
bazează pe regulamentul financiar-cadru adoptat pentru organismele
instituite în temeiul TFUE în conformitate cu articolul 208 din Regulamentul
(UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din
25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului general al
Uniunii[26]. Articolul 62
Contribuții 1. Entitățile
menționate la articolul 2 contribuie la bugetul Comitetului în
conformitate cu prezentul regulament și cu actele delegate privind
contribuțiile adoptate în temeiul alineatului (5). Contribuțiile
cuprind următoarele: (a)
contribuțiile anuale necesare pentru
acoperirea cheltuielilor administrative; (b)
contribuțiile anuale ex ante necesare
pentru atingerea nivelului-țintă de finanțare a fondului
menționat la articolul 65, calculate în conformitate cu articolul 66; (c)
contribuțiile ex post extraordinare,
calculate în conformitate cu articolul 67. 2. Cuantumul contribuțiilor
se stabilește la un nivel care să garanteze că veniturile
corespunzătoare sunt, în principiu, suficiente pentru ca bugetul
Comitetului să fie echilibrat în fiecare an și pentru ca fondul
să își poată îndeplini misiunile. 3. Comitetul stabilește, în
conformitate cu actele delegate menționate la alineatul (5),
contribuțiile datorate de fiecare entitate menționată la
articolul 2 printr-o decizie adresată entității în cauză.
Comitetul aplică norme procedurale, de raportare și de alt tip menite
să asigure achitarea integrală și la timp a contribuțiilor. 4. Sumele percepute în
conformitate cu alineatele (1), (2), (3) se utilizează exclusiv în
scopurile prevăzute de prezentul regulament. 5. În conformitate cu articolul 82,
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate privind
contribuțiile pentru: (a)
a stabili tipul și destinația
contribuțiilor, modul în care se calculează cuantumul
contribuțiilor, modalitatea de plată a contribuțiilor; (b)
a preciza normele în materie de înregistrare,
contabilitate, raportare și de alt tip prevăzute la alineatul (3)
necesare pentru a se asigura achitarea integrală și la timp a
contribuțiilor; (c)
a stabili sistemul de contribuții pentru
instituțiile care au fost autorizate să funcționeze după ce
fondul și-a atins nivelul-țintă; (d)
a stabili contribuțiile anuale necesare pentru
acoperirea cheltuielilor administrative ale Comitetului înainte ca acesta
să devină pe deplin operațional. Articolul 63
Măsuri antifraudă 1. Pentru a facilita combaterea
fraudei, a corupției și a oricărei alte activități
ilegale în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1073/1999, în termen de șase
luni de la data la care devine operațional, Comitetul aderă la
Acordul interinstituțional din 25 mai 1999 privind investigațiile
interne efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF)
și adoptă dispozițiile corespunzătoare aplicabile
întregului său personal, folosind modelul prevăzut în anexa la
acordul respectiv. 2. Curtea de Conturi
Europeană are competența de a efectua audituri, pe bază de
documente și la fața locului, cu privire la toți beneficiarii,
contractanții și subcontractanții care au primit fonduri ale
Uniunii din partea Comitetului. 3. OLAF poate efectua
investigații, inclusiv verificări și inspecții la fața
locului, în scopul de a stabili dacă s-a comis o fraudă, un act de
corupție sau orice altă activitate ilegală care afectează interesele
financiare ale Uniunii în legătură cu un contract finanțat de
Comitet, în conformitate cu dispozițiile și procedurile
prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 și de Regulamentul
(Euratom, CE) nr. 2185/96. Capitolul 2 Fondul unic de
rezoluție bancară Secțiunea 1 Constituirea fondului Articolul 64
Dispoziții generale 1. Se instituie Fondul unic de
rezoluție bancară. 2. Comitetul utilizează
fondul numai în scopul de a asigura punerea în aplicare eficientă a
instrumentelor și a competențelor de rezoluție menționate
în partea a II-a titlul I și în conformitate cu obiectivele
rezoluției și cu principiile care o reglementează prevăzute
la articolele 12 și 13. În niciun caz cheltuielile sau pierderile fondului
nu se impută bugetului Uniunii. 3. Proprietarul fondului este
Comitetul. Articolul 65
Nivelul-țintă de finanțare 1. În cel mult 10 ani după
intrarea în vigoare a prezentului regulament, mijloacele financiare disponibile
ale fondului ajung la cel puțin 1 % din valoarea depozitelor tuturor
instituțiilor de credit autorizate în statele membre participante care
sunt garantate în temeiul Directivei 94/19/CE. 2. Pe parcursul perioadei
inițiale menționate la alineatul (1), contribuțiile la fond
calculate în conformitate cu articolul 66 și percepute în conformitate cu
articolul 62 se repartizează cât mai uniform posibil în timp, până la
atingerea nivelului-țintă, cu excepția cazului în care, în
funcție de circumstanțe, acestea pot fi plătite în avans,
luându-se în considerare condițiile favorabile existente pe
piață sau nevoile de finanțare. 3. Comitetul poate să
prelungească perioada inițială cu maximum patru ani în cazul în
care fondul efectuează plăți cumulate care depășesc 0,5 %
din suma totală menționată la alineatul (1). 4. În cazul în care, după
încheierea perioadei inițiale menționate la alineatul (1),
mijloacele financiare disponibile scad sub nivelul-țintă
prevăzut la alineatul (1), contribuțiile calculate în
conformitate cu articolul 66 se percep până la atingerea
nivelului-țintă. Atunci când mijloacele financiare disponibile se
ridică la mai puțin de jumătate din nivelul-țintă,
contribuțiile anuale au o valoare de cel puțin o pătrime din
nivelul-țintă. 5. În conformitate cu articolul 82,
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate pentru a preciza
următoarele: (a)
criteriile de repartizare în timp a
contribuțiilor la fond calculate în temeiul alineatului (2); (b)
circumstanțele în care plata
contribuțiilor poate fi efectuată în avans în temeiul alineatului (2); (c)
criteriile de stabilire a numărului de ani cu
care perioada inițială menționată la alineatul (1) poate fi
prelungită în temeiul alineatului (3); (d)
criteriile de stabilire a contribuțiilor
anuale prevăzute la alineatul (4). Articolul 66
Contribuții ex ante 1. Contribuția
individuală a fiecărei instituții se percepe cel puțin anual
și se calculează proporțional cu valoarea totală a
pasivelor sale, cu excepția fondurilor proprii și a depozitelor
garantate, raportată la totalul pasivelor tuturor instituțiilor
autorizate pe teritoriul statelor membre participante, cu excepția fondurilor
proprii și a depozitelor garantate. Aceasta se ajustează proporțional cu
profilul de risc al fiecărei instituții, în conformitate cu
criteriile specificate în actele delegate menționate la articolul 94
alineatul (7) din Directiva [ ]. 2. Mijloacele financiare
disponibile pentru a fi luate în considerare în scopul atingerii
nivelului-țintă de finanțare menționat la articolul 65
pot include angajamente de plată care sunt garantate în întregime prin
active cu risc scăzut negrevate de drepturi ale unor terți, aflate la
dispoziția Comitetului și alocate pentru uzul exclusiv al acestuia în
scopurile menționate la articolul 71 alineatul (1). Cota-parte a
acestor angajamente de plată irevocabile nu depășește 30 %
din suma totală a contribuțiilor percepute în conformitate cu
alineatul (1). 3. În conformitate cu articolul 82,
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate pentru a preciza
următoarele: (a)
metoda de calculare a contribuțiilor
individuale menționate la alineatul (1); (b)
calitatea garanțiilor aferente angajamentelor
de plată prevăzute la alineatul (2); (c)
criteriile de calculare a cotei-parte din
angajamentele de plată menționată la alineatul (2). Articolul 67
Contribuții ex post extraordinare 1. În cazul în care mijloacele
financiare disponibile nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile,
costurile sau alte cheltuieli suportate în legătură cu utilizarea
fondului, în conformitate cu articolul 62, Comitetul percepe contribuții ex
post extraordinare de la instituțiile autorizate pe teritoriul
statelor membre participante pentru a acoperi sumele suplimentare. Aceste
contribuții extraordinare se repartizează între instituții în
conformitate cu normele prevăzute la articolul 66. 2. În conformitate cu actele
delegate menționate la alineatul (3), Comitetul poate exonera integral sau
parțial o instituție de obligația de a plăti
contribuții ex post în conformitate cu alineatul (1), dacă
suma plăților menționate la articolul 66 și la alineatul (1)
din prezentul articol ar pune în pericol plata creanțelor deținute de
alți creditori ai acesteia. O astfel de exonerare nu poate fi
acordată pentru o perioadă cu o durată mai mare de 6 luni, dar
poate fi reînnoită la cererea instituției. 3. În conformitate cu articolul 82,
Comisia este împuternicită să adopte acte delegate pentru a preciza
circumstanțele și condițiile în care o entitate
menționată la articolul 2 poate fi parțial sau integral
exonerată de plata contribuțiilor ex post în temeiul
alineatului (2). Articolul 68
Împrumuturi pe bază de voluntariat între mecanismele de finanțare 1. Comitetul poate să
solicite împrumuturi pentru fond de la toate celelalte mecanisme de
finanțare a rezoluției din statele membre neparticipante, în cazul în
care: (a)
sumele percepute în temeiul articolului 66 nu sunt
suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau alte cheltuieli suportate
în legătură cu utilizarea fondului; (b)
contribuțiile ex post extraordinare
prevăzute la articolul 67 nu sunt imediat accesibile; (c)
mijloacele de finanțare alternative
prevăzute la articolul 69 nu sunt imediat accesibile în condiții
rezonabile. 2. Mecanismele respective de
finanțare a rezoluției decid cu privire la o astfel de cerere, în
conformitate cu articolul 97 din Directiva [ ]. Condițiile de împrumut
respectă dispozițiile prevăzute la articolul 97 alineatul (3)
literele (a), (b) și (c) din Directiva [ ]. Articolul 69
Mijloace de finanțare alternative 1. Comitetul poate contracta
pentru fond împrumuturi sau alte forme de sprijin de la instituții
financiare sau alte părți terțe, în cazul în care sumele
percepute în conformitate cu articolele 66 și 67 nu sunt imediat
accesibile sau suficiente pentru a acoperi cheltuielile suportate în
legătură cu utilizarea fondului. 2. Împrumutul sau celelalte
forme de sprijin menționate la alineatul (1) sunt recuperate integral, în
conformitate cu articolul 62, în termenul de scadență. 3. Eventualele cheltuieli
suportate în legătură cu utilizarea împrumuturilor precizate la
alineatul (1) se impută Comitetului, și nu bugetului Uniunii sau
statelor membre participante. Secțiunea 2 Administrarea fondului Articolul 70
Investiții 1. Comitetul administrează
fondul și poate solicita Comisiei să îndeplinească anumite
sarcini legate de administrarea fondului. 2. Sumele primite din partea
instituției aflate în rezoluție sau a instituției-punte,
dobânzile și alte venituri generate de investiții, precum și
toate celelalte venituri sunt alocate exclusiv fondului. 3. Comitetul investește
sumele deținute de fond în obligațiuni ale statelor membre
participante sau ale organizațiilor interguvernamentale ori în active
foarte lichide cu un nivel ridicat de bonitate financiară.
Investițiile ar trebui să fie suficient de diversificate din punct de
vedere geografic. Veniturile de pe urma acestor investiții revin fondului. 4. În conformitate cu procedura
prevăzută la articolul 82, Comisia este împuternicită să
adopte acte delegate privind normele detaliate pentru administrarea fondului. Secțiunea 3 Utilizarea fondului Articolul 71
Misiunea fondului 1. În cadrul hotărât de
Comisie, atunci când utilizează instrumentele de rezoluție pentru
entitățile menționate la articolul 2 , Comitetul poate folosi
fondul în următoarele scopuri: (a)
pentru a garanta activele sau pasivele
instituției aflate în rezoluție, ale filialelor acesteia, ale unei
instituții-punte sau ale unui vehicul de gestionare a activelor; (b)
pentru a acorda împrumuturi instituției aflate
în rezoluție, filialelor acesteia, unei instituții-punte sau unui
vehicul de gestionare a activelor; (c)
pentru a cumpăra active ale instituției
aflate în rezoluție; (d)
pentru a face un aport la capitalul unei
instituții-punte sau al unui vehicul de gestionare a activelor; (e)
pentru a plăti o compensație
acționarilor sau creditorilor dacă, în urma unei evaluări în
temeiul articolului 17 alineatul (5), aceștia au primit ca plată a
creanțelor lor, în urma unei evaluări în temeiul articolului 17
alineatul (16), o sumă mai mică decât cea pe care ar fi primit-o în
cazul unei lichidări prin procedura obișnuită de
insolvență; (f)
pentru a furniza o contribuție
instituției aflate în rezoluție în locul contribuției care ar fi
fost obținute prin ajustarea pentru depreciere a creanțelor anumitor
creditori, atunci când se aplică instrumentul de recapitalizare
internă, iar autoritatea de rezoluție decide să excludă
anumiți creditori din domeniul de aplicare al recapitalizării
interne, în conformitate cu articolul 24 alineatul (3); (g)
pentru a combina oricare dintre măsurile
menționate la literele (a)-(f). 2. Fondul poate fi utilizat
pentru luarea măsurilor menționate la literele (a)-(g) și în
ceea ce privește cumpărătorul, în cadrul instrumentului de
vânzare a activității. 3. Fondul nu se utilizează
în mod direct pentru a absorbi pierderile unei instituții sau
entități menționate la articolul 2 sau pentru a recapitaliza o
instituție sau o entitate menționată la articolul 2. În cazul în
care utilizarea mecanismului de finanțare a rezoluției în scopurile
prevăzute la alineatul (1) are drept rezultat indirect transferarea
către fond a unei părți din pierderile unei instituții sau
entități menționate la articolul 2, se aplică principiile
care reglementează mecanismul de finanțare a rezoluției
prevăzut la articolul 24. 4. Comitetul poate să nu
dețină capitalul furnizat în conformitate cu alineatul (1)
litera (f) pentru o perioadă cu o durată mai mare de 5 ani. Articolul 72
Mutualizarea mecanismelor naționale de finanțare în cazul
rezoluției unui grup
care implică instituții din state membre neparticipante În cazul rezoluției unui grup care
implică instituții autorizate în unul sau mai multe state membre
participante, pe de o parte, și instituții autorizate în unul sau mai
multe state membre neparticipante, pe de altă parte, fondul contribuie la
finanțarea rezoluției grupului în conformitate cu dispozițiile
prevăzute la articolul 98 din Directiva [ ]. Articolul 73
Utilizarea sistemelor de garantare a depozitelor în contextul rezoluției 1. Statele membre participante
se asigură că, atunci când Comitetul ia măsuri de
rezoluție, și cu condiția ca aceste acțiuni să
permită depunătorilor să aibă în continuare acces la
depozitele lor, sistemul de garantare a depozitelor la care instituția
este afiliată este ținut la plata sumelor menționate la
articolul 99 alineatele (1) și (4) din Directiva [ ]. 2. Stabilirea sumei acoperite de
sistemul de garantare a depozitelor în conformitate cu alineatul (1)
respectă condițiile stabilite la articolul 17. 3. Înainte de a decide, în
conformitate cu alineatul (1) din prezentul articol, suma acoperită de
sistemul de garantare a depozitelor conform condițiilor stabilite la articolul
39 alineatul (3) litera (d) din Directiva [ ], Comitetul consultă sistemul
respectiv de garantare a depozitelor, ținând seama pe deplin de caracterul
urgent al chestiunii. 4. În cazul în care resursele
unui sistem de garantare a depozitelor nu sunt suficiente pentru a acoperi
plățile care urmează să fi efectuate către
deponenți, iar alte resurse din statul membru participant în cauză nu
sunt imediat disponibile, fondul poate împrumuta resursele necesare sistemului
respectiv de garantare a depozitelor, sub rezerva îndeplinirii tuturor
condițiilor prevăzute la articolul 10 din Directiva 94/19/CE. TITLUL VI Alte dispoziții Articolul 74
Privilegii și imunități Comitetului și personalului acestuia li
se aplică Protocolul (nr. 7) privind privilegiile și
imunitățile Uniunii Europene, anexat la Tratatul privind Uniunea
Europeană și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Articolul 75
Regim lingvistic 1. Comitetului i se aplică
Regulamentul nr. 1 al Consiliului[27]. 2. Comitetul decide cu privire la
regimul său lingvistic intern. 3. Comitetul poate decide ce
limbă oficială utilizează atunci când transmite documente
instituțiilor sau organismelor Uniunii. 4. Comitetul poate conveni cu
fiecare autoritate națională de rezoluție în ce limbă sau
limbi sunt redactate documentele care urmează să fie transmise
către sau de către aceasta. 5. Serviciile de traducere
necesare pentru funcționarea Comitetului sunt furnizate de Centrul de
Traduceri pentru Organismele Uniunii Europene. Articolul 76
Personalul Comitetului 1. Statutul funcționarilor,
Regimul aplicabil celorlalți agenți și normele adoptate de comun
acord de instituțiile Uniunii în vederea punerii în aplicare a Statutului
funcționarilor și a Regimului aplicabil celorlalți agenți
se aplică personalului Comitetului, inclusiv directorului executiv și
directorului executiv adjunct. 2. Comitetul, de comun acord cu
Comisia, adoptă normele corespunzătoare de punere în aplicare a
dispozițiilor Statului funcționarilor și a Regimului aplicabil
celorlalți agenți, în conformitate cu articolul 110 din Statutul
funcționarilor; Articolul 77
Schimburi de personal 1. Comitetul poate utiliza
experți naționali detașați sau alte categorii de personal
care nu au statutul de angajați ai Comitetului. 2. Comitetul adoptă în sesiune
plenară decizii corespunzătoare de stabilire a normelor privind
schimburile de personal cu autoritățile naționale de
rezoluție ale statelor membre participante și detașările de
personal din cadrul acestor autorități. 3. Comitetul poate să
înființeze echipe interne de rezoluție formate din personalul
autorităților naționale de rezoluție ale statelor membre
participante. Articolul 78
Răspunderea Comitetului 1. Răspunderea
contractuală a Comitetului este reglementată de dreptul aplicabil
contractului respectiv. 2. Curtea de Justiție a
Uniunii Europene este competentă să se pronunțe în temeiul
oricărei clauze compromisorii prevăzute într-un contract încheiat de
Comitet. 3. În cazul răspunderii
necontractuale, în conformitate cu principiile generale comune prevăzute
de legislația privind răspunderea autorităților publice din
statele membre, Comitetul repară orice prejudiciu pe care l-a cauzat sau
care a fost cauzat de membrii personalului său în îndeplinirea
îndatoririlor lor, în special a funcțiilor de rezoluție, inclusiv
acte și omisiuni comise în cadrul sprijinirii unor proceduri de
rezoluție din străinătate. 4. Comitetul
despăgubește o autoritate națională de rezoluție
pentru daunele pe care o instanță națională a condamnat-o
să le plătească sau pe care le care, de comun acord cu
Comitetul, s-a angajat să le plătească în cadrul unei
soluționări pe cale amiabilă, și care sunt
consecințele unui act sau ale unei omisiuni comise de autoritatea
națională de rezoluție respectivă în cursul oricărei
rezoluții în temeiul prezentului regulament, cu excepția cazului în
care actul sau omisiunea în cauză a constituit o încălcare a
dreptului Uniunii, a prezentului regulament, a unei decizii a Comisiei sau a
unei decizii a Comitetului sau a constituit o eroare vădită și gravă
de apreciere. 5. Curtea de Justiție a
Uniunii Europene este competentă în orice litigiu referitor la alineatele
(3) și (4). Acțiunile formulate în materie de răspundere
extracontractuală se prescriu după cinci ani de la producerea
faptului care a stat la baza lor. 6. Răspunderea
individuală a membrilor personalului său față de Comitet
este reglementată de dispozițiile stabilite în Statutul
funcționarilor sau în regimul aplicabil acestora. Articolul 79
Secretul profesional și schimbul de informații 1. Membrii Comitetului, membrii
personalului Comitetului și membrii personalului care participă la
schimburi cu statele membre participante sau sunt detașați de aceste
state și îndeplinesc îndatoriri în materie de rezoluție au obligația
de a respecta cerințele referitoare la secretul profesional, în temeiul
articolului 339 din TFUE și al dispozițiilor relevante din
legislația Uniunii, chiar și după încetarea atribuțiilor
lor. 2. Comitetul se asigură
că persoanele care furnizează orice tip de servicii, în mod direct
sau indirect, permanent sau ocazional, care au legătură cu
îndeplinirea îndatoririlor care îi revin se supun unor cerințe echivalente
privind secretul profesional. 3. În scopul îndeplinirii
sarcinilor care îi sunt atribuite prin prezentul regulament, Comitetul este
autorizat, în limitele și în condițiile prevăzute de dreptul
relevant al Uniunii, să facă schimb de informații cu
autoritățile și organismele naționale sau europene în
cazurile în care dreptul relevant al Uniunii permite autorităților
naționale competente să divulge informații entităților
respective sau în cazurile în care statele membre pot prevedea astfel de
dispoziții cu privire la divulgarea informațiilor în temeiul
dreptului relevant al Uniunii. Articolul 80
Transparență 1. Regulamentul (CE) nr. 1049/2001
al Parlamentului European și al Consiliului[28] se
aplică documentelor deținute de Comitet. 2. În termen de șase luni
de la data primei sale reuniuni, Comitetul adoptă normele detaliate de
aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1049/2001. 3. Deciziile adoptate de Comitet
în temeiul articolului 8 din Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 pot face obiectul
unei plângeri adresate Ombudsmanului sau al unei acțiuni în fața
Curții de Justiție a Uniunii Europene, în urma contestației
înaintate autorității de apel, după caz, în temeiul
condițiilor prevăzute la articolele 228 și, respectiv, 263 din
TFUE. 4. Prelucrarea datelor cu
caracter personal de către Comitet face obiectul Regulamentului (CE) nr. 45/2001
al Parlamentului European și al Consiliului[29]. Prelucrarea
datelor cu caracter personal de către autoritățile
naționale de rezoluție face obiectul Directivei 95/46/CE a
Parlamentului European și a Consiliului[30]. Articolul 81
Norme de securitate privind asigurarea protecției informațiilor
clasificate și a informațiilor sensibile neclasificate Comitetul aplică principiile de
securitate prevăzute în normele de securitate ale Comisiei privind
asigurarea protecției informațiilor clasificate ale Uniunii Europene
(IUEC) și a informațiilor sensibile neclasificate, conform anexei la
Decizia 2001/844/CE, CECO, Euratom. Aplicarea principiilor de securitate
include aplicarea dispozițiilor privind schimbul de astfel de
informații, prelucrarea și stocarea acestora. PARTEA a IV-a
COMPETENȚE DE EXECUTARE ȘI DISPOZIȚII FINALE Articolul 82
Exercitarea delegării 1. Se conferă Comisiei
competența de a adopta acte delegate sub rezerva condițiilor
prevăzute la prezentul articol. 2. Delegarea competențelor
se conferă pentru o perioadă nedeterminată, începând cu data
menționată la articolul 88. 3. Delegarea de competențe
menționată la articolul 62 alineatul (5), articolul 65 alineatul (5),
articolul 66 alineatul (3), articolul 67 alineatul (3) și articolul 70
alineatul (4) poate fi revocată oricând de Parlamentul European sau de Consiliu.
O decizie de revocare duce la încetarea delegării competenței
specificate în decizia respectivă. Decizia de revocare intră în
vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene sau la o dată ulterioară indicată în textul
său. Aceasta nu aduce atingere valabilității actelor delegate
care sunt deja în vigoare. 4. De îndată ce adoptă
un act delegat, Comisia îl notifică simultan Parlamentului European
și Consiliului. 5. Un act delegat adoptat în
temeiul articolului 62 alineatul (5), al articolului 65 alineatul (5), al
articolului 66 alineatul (3), al articolului 67 alineatul (3) și al
articolului 70 alineatul (4) intră în vigoare numai în cazul în care nici
Parlamentul European, nici Consiliul nu ridică obiecții în termen de
două luni de la data la care le-a fost notificat actul în cauză sau
dacă, înainte de expirarea termenului respectiv, atât Parlamentul
European, cât și Consiliul au informat Comisia că nu vor ridica
obiecții. Termenul respectiv se prelungește cu două luni la
inițiativa Parlamentului European sau a Consiliului. Articolul 83
Evaluare 1. Până la 31 decembrie 2016,
și ulterior la fiecare cinci ani, Comisia publică un raport privind
aplicarea prezentului regulament care acordă o atenție specială
monitorizării impactului potențial asupra bunei funcționări
a pieței interne. Raportul evaluează: (a)
funcționarea MUR și impactul
activităților sale de rezoluție asupra intereselor Uniunii în
ansamblul său și asupra coerenței și a
integrității pieței interne a serviciilor financiare, inclusiv
eventualul impact al acestora asupra structurilor sistemelor bancare
naționale din Uniune, și în ceea ce privește eficacitatea
acordurilor de cooperare și schimb de informații în cadrul MUR, între
MUR și MUS și între MUR și autoritățile naționale
de rezoluție și autoritățile naționale competente din
statele membre neparticipante; (b)
eficacitatea dispozițiilor în materie de
independență și responsabilitate; (c)
interacțiunea dintre Comitet și
Autoritatea Bancară Europeană; (d)
interacțiunea dintre Comitet și
autoritățile naționale de rezoluție ale statelor membre
neparticipante și efectele mecanismului unic de rezoluție asupra
acestor state membre. 2. Raportul este transmis
Parlamentului European și Consiliului. Dacă este cazul, Comisia
prezintă propuneri care însoțesc raportul. Articolul 84
Modificarea Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 se
modifică după cum urmează: 1. La articolul 4, alineatul (2)
se înlocuiește cu următorul text: „(2) «autorități competente» înseamnă: (i) autoritățile competente astfel
cum sunt definite la articolul 4 alineatul (1) punctul 40 din Regulamentul (UE)
nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului și din
Directiva 2007/64/CE și astfel cum sunt menționate în Directiva 2009/110/CE; (ii) în ceea ce privește
Directivele 2002/65/CE și 2005/60/CE, autoritățile
competente să asigure conformitatea instituțiilor financiare și
de credit cu cerințele directivelor respective; (iii) în ceea ce privește sistemele de
garantare a depozitelor, organismele care le administrează în temeiul
Directivei 94/19/CE, sau, în cazul în care funcționarea acestor
sisteme este administrată de o societate privată,
autoritățile publice care supraveghează sistemele respective în
temeiul directivei respective; și (iv) în ceea ce privește articolul 62
alineatul (5), articolul 65 alineatul (5), articolul 66 alineatul (3),
articolul 67 alineatul (4) și articolul 70 alineatul (4),
autoritățile de rezoluție astfel cum sunt definite la articolul 3
din directiva respectivă și Comitetul unic de rezoluție
instituit prin Regulamentul (UE) nr..../... al Parlamentului European și
al Consiliului.” 2. La articolul 25, se introduce
următorul alineat: „1a. Autoritatea poate să organizeze
și să efectueze evaluări inter pares referitoare la
schimbul de informații și activitățile comune ale
Comitetului menționat în Regulamentul privind mecanismul unic de
rezoluție și autoritățile naționale de rezoluție
din statele membre care nu participă la mecanismul respectiv în ceea ce
privește rezoluția grupurilor transfrontaliere pentru a consolida
eficacitatea și coerența rezultatelor. În acest scop, Autoritatea
elaborează metode menite să permită evaluarea și compararea
în mod obiectiv.” 3. La articolul 40 alineatul (6)
se adaugă un al treilea paragraf, după cum urmează: „Pentru a acționa conform domeniului de
aplicare al articolului 62 alineatul (5), al articolului 65 alineatul (5), al
articolului 66 alineatul (3), al articolului 67 alineatul (4) și al
articolului 70 alineatul (4), directorul executiv al Comitetului european de
rezoluție îndeplinește rolul de observator în cadrul Consiliului
supraveghetorilor.” Articolul 85
Înlocuirea mecanismelor naționale de finanțare a rezoluției De la data aplicării menționată
la articolul 88 al doilea paragraf, se consideră că fondul este
mecanismul de finanțare a rezoluției din statele membre participante
în temeiul titlului VII din Directiva [ ]. Articolul 86
Acordul privind sediul și condițiile de funcționare 1. Dispozițiile necesare
referitoare la găzduirea Comitetului într-un stat membru și
facilitățile care urmează să fie puse la dispoziție de
statul membru respectiv, precum și normele specifice aplicabile în statul
membru-gazdă directorului executiv, membrilor Comitetului reunit în
sesiune plenară, personalului Comitetului și membrilor de familie ai
acestora sunt prevăzute într-un acord privind sediul încheiat între
Comitet și statul membru-gazdă după obținerea
aprobării Comitetului în cadrul sesiunii sale plenare, în termen de cel
mult 2 ani după intrarea în vigoare a prezentului regulament. 2. Statul membru care
găzduiește Comitetul asigură cele mai bune condiții
posibile pentru a garanta funcționarea acestuia, inclusiv condiții de
școlarizare multilingvă și cu vocație europeană,
precum și conexiuni de transport corespunzătoare. Articolul 87
Începerea activităților Comitetului 1. Comitetul devine pe deplin
operațional cel târziu la 1 ianuarie 2015. 2. Comisia răspunde de
instituirea și funcționarea inițială a Comitetului,
până în momentul în care aceasta dispune de capacitatea
operațională necesară pentru executarea propriului buget. În
acest scop: (a)
până la intrarea în funcție a
directorului executiv, în urma numirii sale de către Consiliu în
conformitate cu articolul 53, Comisia poate să desemneze pe unul dintre
funcționarii săi pentru a exercita, în calitate de director executiv
interimar, îndatoririle care revin directorului executiv; (b)
prin derogare de la articolul 47 alineatul (1)
litera (i) și până la adoptarea unei decizii menționate la
articolul 47 alineatul (2), directorul executiv interimar exercită
competențele de autoritate împuternicită să facă numiri; (c)
Comisia poate să ofere asistență
Comitetului, în special prin detașarea unor funcționari ai săi
care să efectueze activitățile agenției sub responsabilitatea
directorului executiv interimar sau a directorului executiv; (d)
Comisia colectează contribuțiile anuale
menționate la articolul 62 alineatul (5) litera (d) în numele Comitetului. 3. Directorul executiv interimar
poate să autorizeze toate plățile acoperite de creditele
prevăzute în bugetul Comitetului și să încheie contracte,
inclusiv contracte de angajare. Articolul 88
Intrare în vigoare Prezentul regulament intră în vigoare în
a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene. Articolele 7 - 23 și articolele 25 - 38
se aplică de la 1 ianuarie 2015. Articolul 24 se aplică de la 1 ianuarie 2018. Prezentul regulament este obligatoriu
în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre. Adoptat la Bruxelles, Pentru Parlamentul European, Pentru
Consiliu Președintele Președintele FIȘĂ FINANCIARĂ
LEGISLATIVĂ 1. CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI 1.1. Denumirea propunerii/inițiativei 1.2. Domeniul
(domeniile) de politică în cauză în structura ABM/ABB 1.3. Tipul
propunerii/inițiativei 1.4. Obiectiv(e) 1.5. Motivul
(motivele) propunerii/inițiativei 1.6. Durata
acțiunii și a impactului financiar al acesteia 1.7. Modul
(modurile) de gestionare preconizat(e) 2. MĂSURI DE GESTIONARE 2.1. Dispoziții
în materie de monitorizare și raportare 2.2. Sistemul
de gestiune și control 2.3. Măsuri
de prevenire a fraudelor și a neregulilor 3. IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL
PROPUNERII/INIȚIATIVEI 3.1. Rubrica (rubricile) din cadrul financiar
multianual și linia (liniile) bugetare de cheltuieli afectată
(afectate) 3.2. Impactul
estimat asupra cheltuielilor 3.2.1. Sinteza impactului
estimat asupra cheltuielilor 3.2.2. Impactul estimat
asupra creditelor operaționale 3.2.3. Impactul estimat
asupra creditelor cu caracter administrativ 3.2.4. Compatibilitatea cu
cadrul financiar multianual actual 3.2.5. Participarea
terților la finanțare 3.3. Impactul estimat asupra
veniturilor FIȘĂ
FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ 1. CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI 1.1. Denumirea
propunerii/inițiativei Regulament al Parlamentului European și al
Consiliului de instituire a Mecanismului unic de rezoluție și a
Fondului unic de rezoluție bancară. 1.2. Domeniul (domeniile) de
politică în cauză în structura ABM/ABB[31] Piață internă – Piețe
financiare 1.3. Tipul
propunerii/inițiativei þ Propunere/inițiativă care se
referă la o acțiune nouă ¨ Propunere/inițiativă care se
referă la o acțiune nouă ca urmare a unui proiect-pilot/a
unei acțiuni pregătitoare[32] ¨ Propunere/inițiativă care se
referă la prelungirea unei acțiuni existente ¨ Propunere/inițiativă care se
referă la o acțiune reorientată către o acțiune
nouă 1.4. Obiectiv(e) 1.4.1. Obiectiv(e) strategic(e)
multianual(e) al(e) Comisiei vizat(e) de propunere/inițiativă ·
Consolidarea pieței interne a serviciilor bancare,
menținându-se, în același timp, condiții de concurență
echitabile. ·
Menținerea stabilității financiare
și a încrederii în bănci, asigurarea continuității
serviciilor financiare esențiale, evitarea efectului de contagiune. ·
Reducerea la minimum a pierderilor pentru societate
în ansamblul său și în special pentru contribuabili, protejarea
deponenților și reducerea hazardului moral. 1.4.2. Obiectiv(e) specific(e)
și activitatea (activitățile) ABM/ABB în cauză Ținând cont de obiectivele generale de mai
sus, sunt avute în vedere următoarele obiective specifice: Pregătire și prevenire: ·
creșterea gradului de pregătire al
autorităților de supraveghere și al băncilor în
eventualitatea unor situații de criză și ·
asigurarea posibilității de
rezoluție în cazul tuturor băncilor Intervenție timpurie: ·
îmbunătățirea mecanismelor de
intervenție timpurie aflate la dispoziția autorităților de
supraveghere bancară. Rezoluție bancară: ·
asigurarea rezoluției băncilor care fac
obiectul unui mecanism unic de supraveghere în timp util și într-un mod
bine articulat; ·
asigurarea securității juridice pentru
părțile interesate în rezoluția bancară. Finanțare: ·
crearea unui fond unic de rezoluție
bancară care să poată absorbi efectiv pierderile asimetrice din
punct de vedere geografic din sistemul bancar al Uniunii; ·
garantarea faptului că rezoluția
băncilor aflate în dificultate majoră este acoperită integral
din contribuțiile instituțiilor financiare, după ce a avut loc
recapitalizarea internă a acționarilor și a creditorilor. 1.4.3. Rezultatul (rezultatele)
și impactul preconizate ·
Ruperea cercului vicios dintre datoriile suverane
și bănci. ·
Oferirea unor condiții echitabile de
finanțare bancară și asigurarea unui acces echitabil la aceasta
pentru toate întreprinderile din cadrul întregii uniuni bancare. ·
Reducerea la minimum a pierderilor suportate de
deponenți, guverne și contribuabili ca urmare a redresării
și rezoluției băncilor de mari dimensiuni și de
importanță sistemică. 1.4.4. Indicatori de rezultat și
de impact ·
Spreadurile randamentelor obligațiunilor
suverane pe termen lung între statele membre. ·
Numărul băncilor care fac obiectul unei
proceduri de rezoluție. ·
Costul rezoluțiilor bancare, inclusiv
plățile dintr-un fond unic de rezoluție. ·
Modificările cotei-parte a datoriei care poate
fi recapitalizată intern în bănci. 1.5. Motivul (motivele)
propunerii/inițiativei 1.5.1. Cerință
(cerințe) de îndeplinit pe termen scurt sau lung Astfel cum s-a subliniat în proiectul Comisei
pentru o uniune economică și monetară profundă și
veritabilă și în raportul din 2012 al celor patru
președinți, un cadru financiar integrat sau o „uniune bancară”
reprezintă o parte esențială a măsurilor de politică
menite să readucă Europa pe calea redresării și a
creșterii economice. Răspunsurile naționale necoordonate la
falimentul băncilor au intensificat fragmentarea pieței interne în
ceea ce privește împrumuturile și finanțarea. În
consecință, transmiterea politicii monetare comune este
afectată, iar izolarea pune în pericol împrumuturile către
întreprinderi și consumatori. Această situație cauzează
prejudicii îndeosebi în zona euro. Întrucât există o marjă
redusă în ceea ce privește utilizarea instrumentelor monetare pentru
a face față deficiențelor din sectorul bancar, dependența
de resursele bugetare naționale în gestionarea falimentelor bancare
alimentează în continuare cercul vicios dintre bănci și
datoriile suverane. Întreprinderile din statele membre a căror capacitate
de a salva băncile de pe teritoriul lor aflate în dificultate este
percepută ca fiind mai scăzută sunt grav dezavantajate din punct
de vedere concurențial. Mai mult, după cum s-a putut constata în
timpul crizei, problemele din unele state membre ale zonei euro se pot
răspândi rapid, din cauza îndoielilor generate și prin intermediul
legăturilor financiare existente, în alte țări care sunt
percepute de către piețe ca fiind expuse unor riscuri similare. În concluziile sale din decembrie 2012, Consiliul
European a declarat că „într-un context în care supravegherea bancară
este efectiv transferată unui mecanism de supraveghere unic, va fi necesar
un mecanism unic de rezoluție, care să aibă competența
necesară pentru a asigura rezoluția oricărei bănci din
statele membre participante cu ajutorul instrumentelor adecvate.” Este indispensabil să se înregistreze rapid
progrese pe calea către o uniune bancară pentru a asigura
stabilitatea financiară și creșterea economică în zona
euro. În consecință, pe baza solidului cadru de reglementare comun
celor 28 de membri ai pieței unice (cadrul de reglementare unic), Comisia
Europeană a adoptat o abordare incluzivă și a propus o foaie de
parcurs pentru uniunea bancară care cuprinde diferite instrumente și
măsuri, potențial deschisă tuturor statelor membre, dar care
să includă în orice caz cele 17 țări care fac parte în
prezent din zona euro. Primul demers, și anume mecanismul unic de
supraveghere (MUS) pentru băncile din zona euro și cele din statele
membre care doresc să participe la acesta, împuternicește BCE să
îndeplinească sarcini-cheie de supraveghere a băncilor respective. Un alt element esențial al uniunii bancare,
respectiv propunerea de directivă de instituire a unui cadru pentru
redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a
întreprinderilor de investiții (Directiva privind redresarea și
rezoluția instituțiilor bancare), adoptată în 2012, face în
prezent obiectul negocierii de către colegiuitori. Directiva privind
redresarea și rezoluția instituțiilor bancare va stabili norme
de reglementare a rezoluției în cadrul pieței unice, va atribui
competențe autorităților naționale de rezoluție
și va pune la dispoziția acestora proceduri care să permită
rezoluția băncilor. Conform concluziilor Consiliului European,
integrarea piețelor bancare din Uniune necesită instituirea unui
mecanism de rezoluție la nivelul întregii zone euro care să se aplice
în cazul băncilor aflate în dificultate majoră și să
gestioneze, astfel, riscul de contagiune pentru a proteja stabilitatea
financiară a zonei euro în beneficiul întregii piețe unice. În conformitate cu proiectul Comisiei din 2012,
obiectivul pe termen lung este acela de a crea o uniune bancară pentru
băncile din toate statele membre. Supravegherea directă de către
BCE, combinată cu un mecanism unic de rezoluție bancară și
cu sisteme de garantare a depozitelor eficace și solide în toate statele
membre, va contribui la menținerea încrederii în stabilitatea
durabilă a Uniunii. 1.5.2. Valoarea adăugată a
implicării UE În temeiul principiului subsidiarității
prevăzut la articolul 5 alineatul (3) din TUE, în domeniile care
nu sunt de competența sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă
și în măsura în care obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi
realizate în mod satisfăcător de statele membre nici la nivel
central, nici la nivel regional și local, dar datorită dimensiunilor
și efectelor acțiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la
nivelul Uniunii. Doar o acțiune la nivel european poate
garanta că băncile aflate în dificultate majoră fac obiectul
unei proceduri de rezoluție în mod nediscriminatoriu și în temeiul
unui set unic de norme al căror scop este de a îmbunătăți
funcționarea uniunii economice și monetare și a pieței
unice. În pofida integrării profunde a sectorului bancar din Uniune,
diferențele substanțiale dintre deciziile de rezoluție luate la
nivel național pot avea drept consecință riscuri inacceptabile
pentru stabilitatea financiară. Moneda unică necesită instituirea unui
instrument unic de supraveghere și rezoluție bancară în zona
euro pentru a evita fragmentarea economică distructivă. Un
mecanism unic de rezoluție va fi mai eficace decât o rețea a
autorităților naționale de rezoluție, în special în ceea ce
privește grupurile bancare transfrontaliere, în cazul cărora
rapiditatea și coordonarea acțiunilor sunt esențiale pentru a
reduce la minimum costurile și a restabili încrederea. De asemenea, acest
mecanism ar genera economii de scară semnificative și ar evita
externalitățile negative care pot rezulta în urma unor decizii luate
exclusiv la nivel național. 1.5.3. Coerența și posibila
sinergie cu alte instrumente relevante Primul demers, și anume mecanismul unic de
supraveghere (MUS) pentru băncile din zona euro și cele din statele
membre care doresc să participe la acesta, împuternicește BCE să
îndeplinească sarcini-cheie de supraveghere a băncilor respective. Un alt element esențial al uniunii bancare,
respectiv propunerea de directivă de instituire a unui cadru pentru
redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a
întreprinderilor de investiții (Directiva privind redresarea și
rezoluția instituțiilor bancare), adoptată în 2012, face în
prezent obiectul negocierii de către colegiuitori. Directiva privind
redresarea și rezoluția instituțiilor bancare va stabili norme
de reglementare a rezoluției în cadrul pieței unice, va atribui
competențe autorităților naționale de rezoluție
și va pune la dispoziția acestora proceduri care să permită
rezoluția băncilor. Conform concluziilor Consiliului European,
integrarea piețelor bancare din Uniune necesită instituirea unui
mecanism de rezoluție la nivelul întregii zone euro care să se aplice
în cazul băncilor aflate în dificultate majoră și să
gestioneze, astfel, riscul de contagiune pentru a proteja stabilitatea
financiară a zonei euro în beneficiul întregii piețe unice. În conformitate cu proiectul Comisiei din 2012, obiectivul
pe termen lung este acela de a crea o uniune bancară pentru băncile
din toate statele membre. Supravegherea directă de către BCE,
combinată cu un mecanism unic de rezoluție bancară și cu
sisteme de garantare a depozitelor eficace și solide în toate statele
membre, va contribui la menținerea încrederii în stabilitatea
durabilă a Uniunii. 1.6. Durata acțiunii și
a impactului financiar al acesteia ¨ Propunere/inițiativă pe
durată determinată –
¨ Propunere/inițiativă în vigoare din [ZZ/LL]AAAA până
la [ZZ/LL]AAAA –
¨ Impact financiar din AAAA până în AAAA þ Propunere/inițiativă pe
durată nedeterminată –
Punere în aplicare cu o perioadă de
creștere în intensitate din 2014 până la sfârșitul anului 2014, –
urmată de o perioadă de funcționare
în regim de croazieră. 1.7. Modul (modurile) de
gestionare preconizat (preconizate)[33] ¨ Gestiune centralizată directă de
către Comisie –
¨ de către departamentele sale, inclusiv de către personalul
său din cadrul delegațiilor Uniunii; –
þ de către agențiile executive. ¨ Gestiune partajată cu statele membre ¨ Gestiune indirectă, cu delegarea sarcinilor de execuție: –
¨ țărilor terțe sau organismelor desemnate de acestea; –
¨ organizațiilor internaționale și agențiilor
acestora (a se preciza); –
¨BEI și Fondului european de investiții; –
þ organismelor menționate la articolele 208 și 209 din
Regulamentul financiar; –
¨ organismelor de drept public; –
¨ organismelor de drept privat care îndeplinesc obligații de
serviciu public, cu condiția să ofere garanții financiare
adecvate; –
¨ organismelor de drept privat ale statelor membre, care au fost
însărcinate cu punerea în aplicare a unor parteneriate publice și
private și care oferă garanții financiare adecvate; –
¨ persoanelor cărora li se încredințează executarea unor
acțiuni speciale în cadrul PESC în temeiul titlului V din TUE,
identificate în actul de bază relevant. –
Dacă se indică mai multe moduri de
gestionare, se furnizează detalii suplimentare în secțiunea
„Observații“. Observații 2. MĂSURI DE GESTIONARE 2.1. Dispoziții în materie de
monitorizare și raportare Conform articolului 47 din regulament, Comitetul
răspunde în fața Parlamentului European, a Consiliului și a
Comisiei pentru punerea în aplicare a prevederilor acestuia, și, printre
altele, are obligația de a prezenta Parlamentului European, Consiliului,
Comisiei și Curții de Conturi Europene un raport privind executarea
sarcinilor care îi sunt atribuite prin acest regulament. 2.2. Sistemul de gestiune și
control 2.2.1. Riscul (riscurile)
identificate Propunerea nu ar genera noi riscuri în ceea ce
privește utilizarea legală, economică, eficientă și
eficace a creditelor bugetare. Cu toate acestea, gestionarea internă a
riscurilor ar trebui să ia în considerare natura specifică a
mecanismului de finanțare a Comitetului. Spre deosebire de numeroase alte
organisme instituite de Comunități, serviciile furnizate de Comitet
vor fi finanțate exclusiv de instituții financiare. În al doilea rând, Comitetului îi va reveni
responsabilitatea de a asigura administrarea Fondului unic de rezoluție
bancară. În această privință, va trebuie să se
elaboreze și să se instituie un set de proceduri interne de control. 2.2.2. Informații privind
sistemul de control intern instituit Cadrul și normele de control intern ar trebui
să urmeze modelul aplicat de alte autorități instituite de
Comisie, cu excepția gestionării Fondului unic de rezoluție
bancară, în cazul căruia va trebui să se prevadă un set
specific de norme. 2.2.3. Estimarea costurilor și a
beneficiilor controalelor și evaluarea nivelului preconizat al riscului de
eroare Controalele interne fac parte din procedurile
Comitetului privind exercitarea responsabilității sale și
punerea în aplicare a sarcinilor care îi revin. Costurile aferente procedurilor
respective nu depășesc beneficiile aduse în ceea ce privește evitarea
erorilor materiale. 2.3. Măsuri de prevenire a
fraudelor și a neregulilor În scopul combaterii fraudei, a corupției
și a altor activități ilegale, dispozițiile Regulamentului
(CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 1999
privind investigațiile efectuate de Oficiul European Antifraudă
(OLAF) se aplică fără nicio restricție Comitetului. Comitetul aderă la Acordul
interinstituțional din 25 mai 1999 dintre Parlamentul European, Consiliul
Uniunii Europene și Comisia Comunităților Europene privind
investigațiile interne efectuate de Oficiul European de Luptă
Antifraudă (OLAF) și adoptă imediat dispoziții
corespunzătoare aplicabile tuturor membrilor personalului său. Deciziile de finanțare, acordurile și
instrumentele de punere în aplicare rezultate din acestea prevăd în mod
clar că, dacă este necesar, Curtea de Conturi și OLAF pot
să desfășoare verificări la fața locului care să
îi vizeze pe beneficiarii sumelor plătite de Comitet, precum și pe
membrii personalului responsabil cu alocarea acestor sume. Articolele 58-63 din regulamentul de instituire a
Comitetului prevăd dispoziții privind execuția și controlul
bugetului acestuia și normele financiare aplicabile. 3. IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL
PROPUNERII/INIȚIATIVEI Analiza de mai jos oferă o estimare a
costurilor totale pe care, în temeiul prezentei propuneri, ar trebui să le
suporte atât Comitetul și structura sa administrativă (în continuare
„Comitetul”), cât și Comisia. Cheltuielile Comitetului vor fi finanțate în
întregime de instituții financiare care fac obiectul Mecanismului european
de rezoluție. Aproximativ 6 000 de bănci din zona euro, în plus
față de contribuțiile lor anuale la Fondul unic de
rezoluție bancară, vor plăti o cotă-parte
proporțională fixă din această sumă pentru a acoperi
integral cheltuielile bugetare ale Comitetului. Cuantumul cotei-parte și
bugetul Comitetului vor fi aprobate anual. Rata contribuției la
finanțarea Comitetului va fi adaptată în fiecare an pentru a asigura
echilibrul bugetar al acestuia. Comitetul va îndeplini sarcini care au
legătură cu pregătirea și executarea rezoluțiilor,
contribuțiile la Fondul de rezoluție și administrarea acestuia.
În ceea ce privește pregătirea rezoluțiilor, Comitetul va
întocmi sau va revizui planuri de rezoluție, va participa la colegii de
rezoluție transfrontaliere și va pregăti rezoluția
propriu-zisă. Pentru un număr semnificativ de instituții și
grupuri, Comitetul, în cooperare cu autoritatea de supraveghere (consolidată)
și cu autoritățile naționale de rezoluție, va elabora
planuri de rezoluție conținând măsurile care pot fi întreprinse
în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de declanșare a acestei
proceduri și, cel puțin anual, va revizui și, după caz, va
actualiza planurile respective. De asemenea, Comitetul va trebui să
evalueze posibilitățile de rezoluție ale instituțiilor
și grupurilor și să elimine orice potențial obstacol în
calea posibilităților de rezoluție. Autoritățile naționale de
rezoluție vor trebui, totodată, să elaboreze planuri de rezoluție
pentru alte entități și grupuri pe care Comitetul va trebui
să le analizeze. În cazul în care dintr-un grup fac parte
entități care nu au sediul doar în statele membre participante,
Comitetul reprezintă autoritățile naționale de
rezoluție din statele membre participante în cadrul colegiului de
rezoluție. Colegiile de rezoluție sunt instituite pentru asigurarea
cooperării și a coordonării între autoritățile
competente și îndeplinesc, inter alia, sarcini privind elaborarea
planurilor de rezoluție, evaluarea posibilităților de
rezoluție și rezoluția propriu-zisă. În cazul în care Comisia a decis că o
entitate trebuie să intre în rezoluție, Comitetul va monitoriza
executarea rezoluției și, de asemenea, va evalua fezabilitatea
planului de reorganizare a activității entității
respective. În ceea ce privește fondul, Comitetul va
trebui să perceapă contribuții anuale de la circa 6 000 de
instituții, va trebui să se asigure că baza de contribuție
a fiecărei bănci este stabilită în mod corect, că sumele
aferente contribuțiilor sunt plătite la timp și că sumele
neplătite sunt recuperate efectiv. În acest scop, Comitetul va realiza
inspecții ale registrelor bancare. Suma care urmează să fie
colectată și gestionată ar depăși jumătate din
bugetul anual al Uniunii. De asemenea, modul de gestionare a fondurilor de
către Comitet va trebui să asigure un nivel scăzut al riscurilor
și, dacă este cazul, punerea rapidă la dispoziție a
resurselor necesare pentru finanțarea rezoluției. În acest scop
trebuie să existe o strategie de investiții pe termen lung bine
gândită, care să ia în considerare, printre altele, tipul,
amplasamentul geografic și maturitatea investițiilor. Desigur, aceste
funcții de bază ale Comitetului vor trebui să fie susținute
de activitățile personalului cu atribuții în domenii cum ar fi
tehnologia informației și comunicațiile. Ipoteze principale Estimări privind necesarul de personal
și structura costurilor aferente Comitetului: ·
Se estimează că la sfârșitul
primului an de activitate Comitetul va avea capacitatea maximă, ceea ce
înseamnă că întregul personal trebuie să fie angajat în decursul
primului an: impactul bugetar este estimat la 50 % în primul an și la
100 % începând cu al doilea an de activitate. ·
Întrucât autoritățile naționale de
rezoluție nu au o experiență îndelungată în Europa, nevoile
Comitetului în materie de resurse umane au fost estimate pe baza unei analize
comparative între sarcinile acestuia și cele ale agenției Federal
Deposit Insurance Corporation (FDIC) din SUA - a se vedea tabelul 1 de mai
jos. ·
În ceea ce privește depozitele garantate
și valoarea-țintă a fondului de rezoluție, sumele sunt
comparabile între SUA și zona euro, întrucât activele bancare care
intră sub incidența unui mecanism de rezoluție sunt
substanțial mai mari în zona euro decât în SUA. ·
În ceea ce privește cheltuielile de regie,
comparația a fost făcută cu autoritățile europene de
supraveghere (AES). Cu toate acestea, întrucât procentul din cheltuielile de
regie aferente AES a fost mai mare decât cel estimat în temeiul analizei
comparative cu FDIC, s-a utilizat o rată mai prudentă de 11,5 %.
Ipoteze suplimentare și justificarea acestora în baza analizei comparative
cu FDIC sunt prezentate mai jos în tabelul 1. Începând cu 2012, FDIC avut 7 476
ENI. ·
Deoarece FDIC are un mandat mai larg decât
Comitetul, în cadrul exercițiului de analiză comparativă au fost
luate în calcul doar diviziile relevante ale FDIC. ·
Conform exercițiului de analiză
comparativă, se estimează că sunt necesari 309 angajați. Ar
trebui remarcat faptul că 21 % dintre membrii personalului FDIC sunt
angajați pe durată determinată. În temeiul ipotezei celei mai
prudente, conform căreia dacă nu ar există o situație de
criză, FDIC nu ar păstra decât personalul angajat pe durată
nedeterminată, efectivul-țintă al Comitetului în absența
unei situații de criză s-ar reduce cu 75 de persoane, numărul
membrilor personalului acestuia ajungând astfel la 244. Prin urmare, este
important să se asigure Comitetului un grad suficient de flexibilitate
pentru a angaja personal suplimentar sau a externaliza volumul de lucru. ·
Se sugerează următoarea repartizare a
personalului: –
80 % AT (68 % AD și 12 % AST); –
10 % END; –
10 % AC. ·
Se va aplica statutul funcționarilor din
instituțiile UE, ceea ce se reflectă în ratele per capita
utilizate: –
costul mediu anual al unui AT: 131 000 EUR; –
costul mediu anual al unui END: 78 000 EUR; –
costul mediu anual al unui AC: 70 000 EUR. Pe lângă salariu, acest cost include
costuri indirecte, cum ar fi costurile aferente clădirilor, formării,
echipamentelor informatice și infrastructurii socio-medicale. ·
Având în vedere că în această etapă
nu se știe unde va fi sediul Comitetului, pentru salariu s-a utilizat un
coeficient corector cu valoarea 1. În funcție de locul ales pentru
stabilirea sediului, ar fi probabil necesar să se reevalueze costurile. ·
Celelalte cheltuieli cu personalul, administrative
și operaționale au fost estimate pe baza unui exercițiu de
analiză comparativă în raport cu structura actuală a costurilor
AES. ·
Se estimează că cheltuielile
operaționale vor reprezenta 25 % din totalul costurilor Comitetului,
urmând să fie alocate, în special, dezvoltării și
întreținerii sistemelor informatice, consolidării relațiilor cu
autoritățile naționale de rezoluție și dezvoltării
împreună cu acestea a unei culturi comune în materie de supraveghere în
baza mecanismului european de rezoluție, în cadrul căruia care ar
trebui să existe o relație strânsă și eficace între Comitet
și autoritățile naționale de rezoluție care se
ocupă în principal de punerea în aplicare a deciziilor de rezoluție. ·
Estimarea privind structura costurilor aferente
Comitetului este prezentată pe scurt în tabelul 2 de mai jos. Tabelul 1. Estimare privind necesarul de
personal al Comitetului pe baza structurii și a numărului de
angajați ai agenției Federal Deposit Insurance Corporation din
SUA || FDIC1 || COMITET Caracteristici Număr de bănci || 7 1812 || 6 0083 Total active || 14 451 USD (miliarde, 2012) || 29 994 EUR (miliarde, 2011) Total depozite garantate || 6 027 USD (miliarde, martie 2013) || 5 514 EUR (miliarde, 2011) Valoarea-țintă a fondului || 81 USD (miliarde) || 55 EUR (miliarde) Instituții aflate în dificultate în perioada 2008-2012 || 465 || 904 Personal Total angajați (ENI, 2012; % la sediu) || 7 476 (28,6 %) || (a) Angajați ai Diviziei Rezoluții și Administrare Judiciară (ENI, 2012) || 1 428 || 82 (estimare)5 (b) Angajați ai Diviziei Finanțe (ENI, 2012) || 176 || 88 (estimare)6 (c) Angajați ai Biroului Instituțiilor Complexe (ENI, 2012) || 148 || 74 (estimare)7 (d) Angajați ai Diviziei Juridice (ENI, 2012 / % din totalul angajaților) || 716 / 9,6 % || 30 / 9,6 % (estimare)8 (e) Numărul total de angajați ai diviziilor relevante (ENI, 2012) (suma cifrelor de la punctele a, b, c, d) || 2 468 || 274 (f) Angajați cu atribuții în domenii cum ar fi sistemele informatice, comunicațiile etc. (număr / % din totalul angajaților) || 863 / 11,5 % || 35 / 11,5% (estimare) (g) Numărul total de angajați ai Comitetului (suma cifrelor de la punctele e și f) || || 309 (estimare) (h) Angajați pe durată determinată (% din totalul angajaților, 2012) || 21 %9 || 21 % (i) Numărul total de angajați pe durată nedeterminată ai Comitetului || || 244 (estimare) 1 Sursă: www.fdic.gov. 2 Numărul de membri ai Fondului de garantare a depozitelor, 2012. 3 Numărul de instituții de credit din UE-17 în ianuarie 2013. Sursă: BCE. 4 Sursă: Document de lucru al serviciilor Comisiei „Date și cifre privind ajutoarele de stat în statele membre ale UE, actualizare 2012”. Numărul real al instituțiilor din zona euro aflate în dificultate este mai mare, deoarece nu sunt incluse instituțiile care au intrat în faliment, dar nu au primit ajutor de stat. 5 Se presupune că 20 % dintre angajați sunt implicați în rezoluții și 80 % în proceduri de administrare judiciară. Comitetul ar fi implicat doar în rezoluții. Pe baza repartizării între nivelul central și cel regional din cadrul FDIC, s-a presupus că 28,6 % dintre angajații Comitetului implicați în rezoluții vor lucra la nivel central și că 71,4 % vor lucra la nivel național. Aceasta este o ipoteză prudentă, întrucât propunerea prevede că toate sarcinile legate de rezoluție vor fi executate la nivelul Comitetului și că doar punerea în aplicare a deciziilor de rezoluție se va efectua la nivel național și va fi monitorizată la nivel central. 6 Sarcinile Diviziei Finanțe a FDIC sunt îndeplinite la nivel central. Această divizie nu participă doar la colectarea contribuțiilor și la administrarea fondului, ci și la activități cu un caracter mai general, cum ar fi controlul, operațiunile financiare și planificarea financiară. Din acest motiv, s-a presupus că 50 % dintre angajații Diviziei Finanțe a FDIC vor trebui să lucreze la nivelul central al Comitetului pentru a gestiona contribuțiile și a administra fondul. 7 Planificarea rezoluției băncilor de mari dimensiuni din zona euro este de responsabilitatea Comitetului. Acesta poate să solicite autorităților naționale să îi furnizeze un proiect de plan de rezoluție. Din acest motiv, s-a presupus că 50 % dintre angajați vor lucra la nivelul central al Comitetului. 8 Divizia Juridică a FDIC nu participă doar la rezoluții, la proceduri de administrare judiciară și la administrarea fondului, ci și, de exemplu, exercită responsabilitățile FDIC în materie de supraveghere. Din acest motiv, procentul angajaților Diviziei Juridice din totalul angajaților este utilizat pentru a estima numărul de angajați de care are nevoie Comitetul. 9 Procentul de angajați pe durată determinată a fost calculat pe baza numărului total de angajați ai FDIC, excluzându-i pe angajații Diviziei Rezoluții și Administrare Judiciară, care sunt în majoritatea cazurilor angajați la nivel regional. Tabelul 2.
Estimare privind structura costurilor aferente Comitetului pe baza unui efectiv
de 309 angajați Cifre în milioane EUR || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || || || || || || || Costuri cu personalul (inclusiv salariile și alocațiile, precum și cheltuielile conexe, cum ar fi costurile aferente clădirilor și mobilierului și costurile informatice) || 18 || 37 || 38 || 38 || 39 || 40 || 41 Alte costuri aferente resurselor umane [costuri de recrutare, cheltuieli de delegație, alte cheltuieli cu personalul extern (lucrători cu contracte de muncă temporară, prestatori de servicii externi)...] || 3 || 3 || 3 || 3 || 3 || 3 || 3 Subtotal cheltuieli aferente resurselor umane și cheltuieli conexe || 22 || 40 || 41 || 42 || 43 || 43 || 44 || || || || || || || Cheltuieli administrative (telecomunicații, cheltuieli de informare și publicare, cheltuieli aferente reuniunilor și alte cheltuieli) || 3 || 5 || 5 || 5 || 5 || 5 || 5 Subtotal cheltuieli administrative || 3 || 5 || 5 || 5 || 5 || 5 || 5 || || || || || || || Alte cheltuieli (guvernanță, proiecte informatice, cooperare cu autoritățile competente din UE și din țările terțe, proiecte comune și ateliere organizate împreună cu autoritățile naționale de rezoluție și alte organisme competente etc.) || || || || || || || Subtotal alte cheltuieli || 8 || 16 || 16 || 16 || 16 || 17 || 17 || || || || || || || Total cheltuieli || 33 || 61 || 62 || 63 || 64 || 65 || 66 Fondul
unic de rezoluție bancară: ·
Volumul-țintă al Fondului unic de
rezoluție bancară este stabilit la 1 % din depozitele garantate
în sistemul bancar din statele membre participante. Pe baza datelor din 2011
privind băncile, volumul-țintă estimat al fondului ar fi de
circa 55 de miliarde EUR. ·
Băncile participante vor plăti Fondului
unic de rezoluție bancară cota-parte ponderată la risc care le
revine în termen de 10 ani. Astfel, suma acumulată anual în fondul de
rezoluție ar trebui să fie de aproximativ 5,5 miliarde EUR,
fără a lua în calcul fluxurile de intrare și posibilele fluxuri
de ieșire. ·
În sume absolute, băncile cele mai mari vor
depune cele mai mari contribuții la Fondul unic de rezoluție
bancară. În linii mari, fără a lua în considerare profilul de
risc al băncilor, estimările serviciilor Comisiei pe baza datelor din
2011 arată că sumele furnizate de primele 17 cele mai mari bănci
europene vor reprezenta aproximativ 40 % din totalul contribuțiilor
băncilor la fond. ·
În ceea ce privește administrarea Fondului, ar
trebui remarcat faptul că estimarea privind costurile aferente Comitetului
a inclus doar implicațiile în materie resurse umane. Alte costuri, cum ar
fi costurile de investiții, au fost considerate ca fiind deduse direct din
fond. Impact financiar la nivelul Comisiei: ·
Se preconizează că în primul an de
activitate (2014) va fi necesară alocarea temporară la nivelul
Comisiei a 15 posturi specializate în aspecte care privesc resursele umane,
bugetul și alte chestiuni administrative relevante pentru instituirea
Comitetului și sprijinirea activității acestuia în etapa
inițială (estimată la 6 luni), presupunând că sediul
Comitetului va fi la Bruxelles. Evaluarea financiară prezentată mai
jos ar putea să sufere modificări în funcție de locul ales
pentru stabilirea sediului Comitetului. ·
Începând cu 2015, se estimează că ar
putea fi necesare 10 posturi în cadrul Comisiei pentru punerea în aplicare a
sarcinilor care îi sunt atribuite Comitetului prin regulament, în special
pregătirea deciziilor de rezoluție. Această alocare a posturilor
va face obiectul unei decizii în cadrul procedurii bugetare anuale. 3.1. Rubrica (rubricile) din
cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de
cheltuieli afectată (afectate) Se estimează că în primul an de
activitate (2014) vor fi necesare 15 posturi la nivelul Comisiei pentru
instituirea Comitetului și sprijinirea activității acestuia în
etapa inițială. Începând cu 2015, 10 posturi vor fi necesare în
cadrul Comisiei pentru punerea în aplicare a sarcinilor care îi sunt atribuite
Comitetului prin regulament, în special pregătirea deciziilor de
rezoluție. 3.2. Impactul estimat asupra
cheltuielilor 3.2.1. Sinteza impactului estimat
asupra cheltuielilor milioane
EUR (cu trei zecimale) Rubrica din cadrul financiar multianual || Număr || […][Rubrica……………...……………………………………………………………….] DG: <…….> || || || Anul N[34] || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se menționa numărul de ani necesar pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6) || TOTAL Credite operaționale || || || || || || || || Numărul liniei bugetare || Angajamente || (1) || || || || || || || || Plăți || (2) || || || || || || || || Numărul liniei bugetare || Angajamente || (1a) || || || || || || || || Plăți || (2a) || || || || || || || || Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul anumitor programe[35] || || || || || || || || Numărul liniei bugetare || || (3) || || || || || || || || TOTAL credite pentru DG <….> || Angajamente || =1+1a +3 || || || || || || || || Plăți || =2+2a +3 || || || || || || || || TOTAL credite operaționale || Angajamente || (4) || || || || || || || || Plăți || (5) || || || || || || || || TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul anumitor programe || (6) || || || || || || || || TOTAL credite în cadrul RUBRICII <….> din cadrul financiar multianual || Angajamente || =4+ 6 || || || || || || || || Plăți || =5+ 6 || || || || || || || || Rubrica din cadrul financiar multianual || 5 || Cheltuieli administrative milioane
EUR (cu trei zecimale) || || || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || TOTAL Comisia || Resurse umane || 1,965 || 1,310 || 1,310 || 1,310 || 1,310 || 1,310 || 1,310 || 9,825 Alte cheltuieli administrative – cheltuieli de delegație || 0,150 || 0,100 || 0,100 || 0,100 || 0,100 || 0,100 || 0,100 || 0,750 TOTAL Comisie || Credite || 2,115 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 10,575 TOTAL credite în cadrul RUBRICII 5 din cadrul financiar multianual || (Total angajamente = Total plăți) || 2,115 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 10,575 milioane
EUR (cu trei zecimale) || || || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || TOTAL TOTAL credite în cadrul RUBRICILOR 1 - 5 din cadrul financiar multianual || Angajamente || 2,115 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 10,575 Plăți || 2,115 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 10,575 3.2.2. Impactul estimat asupra
creditelor operaționale –
¨ Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite
operaționale –
¨ Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite
operaționale, conform explicațiilor de mai jos: Credite
de angajament în milioane EUR (cu trei zecimale) Obiective și realizări ò || || || Anul N || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se menționa numărul de ani necesar pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6) || TOTAL REALIZĂRI Tipul realizării[36] || Costul mediu al realizării || Numărul de realizări || Costuri || Numărul de realizări || Costuri || Numărul de realizări || Costuri || Numărul de realizări || Costuri || Numărul de realizări || Costuri || Numărul de realizări || Costuri || Numărul de realizări || Costuri || Număr total de realizări || Costuri totale OBIECTIVUL SPECIFIC NR. 1[37] || || || || || || || || || || || || || || || || - Realizare || || || || || || || || || || || || || || || || || || - Realizare || || || || || || || || || || || || || || || || || || - Realizare || || || || || || || || || || || || || || || || || || Subtotal obiectivul specific nr. 1 || || || || || || || || || || || || || || || || OBIECTIVUL SPECIFIC NR.2 || || || || || || || || || || || || || || || || - Realizare || || || || || || || || || || || || || || || || || || Subtotal obiectivul specific nr. 2 || || || || || || || || || || || || || || || || COSTURI TOTALE || || || || || || || || || || || || || || || || 3.2.3. Impactul estimat asupra
creditelor cu caracter administrativ 3.2.3.1. Sinteză –
¨ Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite
administrative –
þ Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite
administrative, conform explicațiilor de mai jos milioane EUR (cu trei zecimale) || Anul N[38] || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se menționa numărul de ani necesar pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6) || TOTAL –
|| 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || RUBRICA 5 din cadrul financiar multianual || || || || || || || || Resurse umane || 1,965 || 1,310 || 1,310 || 1,310 || 1,310 || 1,310 || 1,310 || 9,825 Alte cheltuieli administrative || 0,150 || 0,100 || 0,100 || 0,100 || 0,100 || 0,100 || 0,100 || 0,750 Subtotal RUBRICA 5 din cadrul financiar multianual || 2,115 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 10,575 –
În afara RUBRICII 5[39] din cadrul financiar multianual || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică Resurse umane || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică Alte cheltuieli cu caracter administrativ || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică Subtotal în afara RUBRICII 5 din cadrul financiar multianual || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică || Nu se aplică –
TOTAL || 2,115 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 1,410 || 10,575 Necesarul de resurse umane va fi acoperit de
efectivele de personal ale DG-ului în cauză alocate deja gestionării
acțiunii și/sau realocate intern în cadrul DG-ului, completate,
după caz, prin resurse suplimentare ce ar putea fi alocate DG-ului care gestionează
acțiunea în cadrul procedurii de alocare anuală și în lumina
constrângerilor bugetare. 3.2.3.2. Necesarul de resurse umane
estimat ¨ Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de
resurse umane. þ Propunerea/inițiativa implică utilizarea de resurse
umane, conform explicațiilor de mai jos: Estimarea trebuie exprimată în unități echivalent
normă întreagă || || 2014 || 2015 || 2016 || 2017 || 2018 || 2019 || 2020 || Posturi din schema de personal (posturi de funcționari și de agenți temporari) || || || XX 01 01 01 (la sediu și în birourile de reprezentare ale Comisiei) || 15 || 10 || 10 || 10 || 10 || 10 || 10 || XX 01 01 02 (în delegații) || || || || || || || || XX 01 05 01 (cercetare indirectă) || || || || || || || || 10 01 05 01 (cercetare directă) || || || || || || || Personal extern (în echivalent normă întreagă: ENI)[40] || || XX 01 02 01 (AC, END, INT din „pachetul global”) || || || || || || || || XX 01 02 02 (AC, AL, END, INT și JED în delegații) || || || || || || || || XX 01 04 yy[41] || - la sediu || || || || || || || || - în delegații || || || || || || || || || XX 01 05 02 (AC, END, INT - cercetare indirectă) || || || || || || || || 10 01 05 02 (AC, INT, END - cercetare directă) || || || || || || || || Alte linii bugetare (a se preciza) || || || || || || || || TOTAL || 15 || 10 || 10 || 10 || 10 || 10 || 10 XX este domeniul de politică sau titlul din
buget în cauză. Descrierea sarcinilor care trebuie efectuate: Funcționari și agenți temporari || A se vedea descrierea de mai sus. Personal extern || 3.2.4. Compatibilitatea cu cadrul
financiar multianual actual –
¨ Propunerea/inițiativa este compatibilă cu cadrul financiar
multianual existent. –
¨ Propunerea/inițiativa necesită o reprogramare a rubricii
corespunzătoare din cadrul financiar multianual. A se explica reprogramarea necesară,
precizându-se liniile bugetare în cauză și sumele aferente. –
¨ Propunerea/inițiativa necesită recurgerea la instrumentul
de flexibilitate sau la revizuirea cadrului financiar multianual[42]. A se explica necesitatea efectuării acestei
acțiuni, precizându-se rubricile și liniile bugetare în cauză,
precum și sumele aferente. 3.2.5. Participarea terților la
finanțare –
Propunerea/inițiativa nu prevede
cofinanțare din partea terților. –
Propunerea/inițiativa prevede
cofinanțare, estimată în cele ce urmează: Credite
de angajament în milioane EUR (cu 3 zecimale) || Anul N || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se menționa numărul de ani necesar pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6) || Total A se preciza organismul care asigură cofinanțarea || || || || || || || || TOTAL credite cofinanțate || || || || || || || || 3.3. Impactul estimat asupra
veniturilor –
þ Propunerea/inițiativa nu are impact financiar asupra
veniturilor. –
¨ Propunerea/inițiativa are următorul impact financiar: –
¨ asupra resurselor proprii –
¨ asupra diverselor venituri milioane
EUR (cu trei zecimale) Linia bugetară pentru venituri: || Credite disponibile pentru exercițiul bugetar în curs || Impactul propunerii/inițiativei[43] Anul N || Anul N+1 || Anul N+2 || Anul N+3 || A se menționa numărul de ani necesar pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6) Articolul …………. || || || || || || || || Pentru diversele venituri alocate, a se preciza
linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată
(afectate). A se preciza metoda de calcul a impactului asupra
veniturilor. [1] Comunicare
a Comisiei către Parlamentul European și Consiliu „O foaie de parcurs
către o Uniune bancară”, COM(2012) 510, 12.9.2012. [2] Comunicarea
Comisiei „Proiect pentru o uniune economică și monetară
profundă și veritabilă Lansarea unei dezbateri la nivel european”,
COM(2012) 777 final/2, 30.11.2012. [3] „Către
o veritabilă Uniune Economică și Monetară”, raport
prezentat de președintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, EUCO 120/12,
26.6.2012. [4] COM(2012)
511. [5] Propunerea
de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de instituire
a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de
credit și a întreprinderilor de investiții și de modificare a
Directivelor Consiliului 77/91/EEC și 82/891/EC, a Directivelor 2001/24/EC,
2002/47/EC, 2004/25/EC, 2005/56/EC, 2007/36/EC și 2011/35/EC și a
Regulamentului (UE) nr. 1093/2010, COM(2012) 280, 6.6.2012. [6] Regulamentul
și Directiva privind cerințele de capital
(CRR/CRDIV)http://ec.europa.eu/internal_market/bank/regcapital/index_en.htm [7] În
funcție de rezultatul final al negocierilor dintre Parlament și
Consiliu, intrarea în vigoare deplină a recapitalizării interne ar
putea face obiectul unei perioade de tranziție suplimentare, posibil
până în 2018, astfel cum a fost propus de către Comisie. [8] A se
vedea Concluziile Consiliului privind îmbunătățirea mecanismelor
de stabilitate financiară în UE din 9 octombrie 2007
http://www.consilium.europa.eu/ueDocs/cms_Data/docs/pressData/en/ecofin/96351.pdf [9] Regulamentul
(UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie
2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit
și societățile de investiții și de modificare a
Regulamentului (UE) nr. 648/2012, JO L 176, 27.6.2013, p. 1. [10] Directiva 2013/36/UE
a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la
accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea
prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de
investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE și de abrogare a
Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE, JO L 176, 27.6.2013, p. 338. [11] JO C, , p.
. [12] JO C, , p.
. [13] Directiva
Parlamentului European și a Consiliului de instituire a unui cadru pentru
redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a
întreprinderilor de investiții și de modificare a Directivelor
Consiliului 77/91/CEE și 82/891/CE, a Directivelor 2001/24/CE, 2002/47/CE,
2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE și 2011/35/CE și a Regulamentului
(UE) nr. 1093/2010, JO C, , p. . [14] Regulamentul
(UE) nr. …/… din..... de atribuire a unor sarcini specifice Băncii
Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea
prudențială a instituțiilor de credit. [15] Directiva 94/19/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30
mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor, JO L 135, 31.5.1994, p. 5-14. [16] Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al
Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru
instituțiile de credit și societățile de investiții
și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, JO L 176, 27.6.2013,
p. 1. [17] Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din
26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit
și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit
și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE
și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE, JO L 176,
27.6.2013, p. 338. [18] Directiva 94/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30
mai 1994 de modificare a Directivei 80/390/CEE de coordonare a condițiilor
de întocmire, control și difuzare a prospectului care trebuie publicat
pentru admiterea valorilor mobiliare la cota oficială a unei burse de
valori, cu privire la obligațiile de publicare a prospectului, JO L 135, 31.5.1994, p. 1. [19] Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din
26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit
și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit
și a firmelor de investiții, de modificare a Directivei 2002/87/CE
și de abrogare a Directivelor 2006/48/CE și 2006/49/CE, JO L 176,
27.6.2013, p. 338. [20] Regulamentul (UE) nr. 575/2013 al Parlamentului European și al
Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru
instituțiile de credit și societățile de investiții
și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 648/2012, JO L 176, 27.6.2013,
p. 1. [21] Directiva 97/9/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 3
martie 1997 privind sistemele de compensare pentru investitori, JO L 084, 26.3.1997, p. 22. [22] Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea
legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor
lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau
părți de întreprinderi sau unități, JO L 82, 22.3.2001, p. 16. [23] Directiva 98/26/CE
a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 1998 privind
caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăți și
de decontare a titlurilor de valoare. JO L 166, 11.6.1998, p. 45. [24] Directiva 2009/65/CE
a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 de coordonare
a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind
organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM), JO L302, 17.11.2009,
p. 32. [25] [26] JO L 298, 26.10.2012, p. 1. [27] JO 17, 6.10.1958, p. 385. [28] Regulamentul (CE) nr. 1049/2001 al Parlamentului European și al
Consiliului din 30 mai 2001 privind accesul public la documentele Parlamentului
European, ale Consiliului și ale Comisiei (JO L 145, 31.5.2001, p. 43). [29] Regulamentul
(CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18
decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile
și organele comunitare și privind libera circulație a acestor
date, JO L 8, 12.1.2001, p.1. [30] Directiva 95/46/CE
a Parlamentului European și a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind
protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor
cu caracter personal și libera circulație a acestor date, JO L 281, 23.11.1995,
p. 31. [31] ABM
(Activity Based Management): gestionare pe activități — ABB (Activity
Based Budgeting): stabilirea bugetului pe activități. [32] Astfel cum
sunt menționate la articolul 54 alineatul (2) litera (a) sau (b) din
Regulamentul financiar. [33] Explicațiile privind modurile de gestionare, precum
și trimiterile la Regulamentul financiar sunt disponibile pe site-ul
BudgWeb: http://www.cc.cec/budg/man/budgmanag/budgmanag_en.html [34] Anul N
este anul în care începe punerea în aplicare a propunerii/inițiativei. [35] Asistență
tehnică și/sau administrativă și cheltuieli de sprijin
pentru punerea în aplicare a programelor și/sau a acțiunilor UE
(fostele linii „BA”), cercetare indirectă și cercetare directă. [36] Realizările
se referă la produsele și serviciile care vor fi furnizate (de ex.:
numărul de schimburi de studenți finanțate, numărul de km
de străzi construiți etc.). [37] Conform
descrierii din secțiunea 1.4.2. „Obiectiv(e) specific(e)…” [38] Anul N
este anul în care începe punerea în aplicare a propunerii/inițiativei. [39] Asistență
tehnică și/sau administrativă și cheltuieli de sprijin
pentru punerea în aplicare a programelor și/sau a acțiunilor UE
(fostele linii „BA”), cercetare indirectă și cercetare directă. [40] AC= agent
contractual; AL= agent local; END= expert național detașat; INT =
lucrător temporar; JED = experți tineri în delegații). [41] Subplafonul
pentru personal extern acoperit prin credite operaționale (fostele linii
„BA”). [42] A se vedea
punctele 19 și 24 din Acordul interinstituțional (pentru perioada 2007-2013). [43] În ceea ce
privește resursele proprii tradiționale (taxe vamale,
cotizațiile pentru zahăr), sumele indicate trebuie să fie sume
nete, și anume sume brute după deducerea a 25 % pentru costuri
de colectare.