Propunere de REGULAMENT AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr. 974/98 în ceea ce privește introducerea euro în Letonia /* COM/2013/0337 final - 2013/0176 (NLE) */
EXPUNERE DE MOTIVE 1. CONTEXTUL PROPUNERII La 5 iunie 2013, Comisia a adoptat o propunere de
decizie a Consiliului în conformitate cu articolul 140 alineatul (2) din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare
„tratatul”), indicând că Letonia îndeplinește condițiile
necesare pentru adoptarea monedei euro și abrogând, de la 1 ianuarie 2014,
derogarea al cărei obiect îl constituie această țară. În cazul unei decizii pozitive, Consiliul va
trebui să adopte celelalte măsuri necesare pentru introducerea euro
în Letonia. Regulamentul (CE) nr. 974/98 al Consiliului
privind introducerea euro[1]
reglementează introducerea inițială a euro în statele membre din
zona euro din primul val și în Grecia[2]. Regulamentul menționat anterior a fost
modificat prin: –
Regulamentul (CE) nr. 2169/2005, pentru a
pregăti viitoarele extinderi ale zonei euro; –
Regulamentul (CE) nr. 1647/2006, pentru a include
Slovenia (care a adoptat moneda euro la 1 ianuarie 2007); –
Regulamentul (CE) nr. 835/2007, pentru a include
Ciprul (care a adoptat moneda euro la 1 ianuarie 2008); –
Regulamentul (CE) nr. 836/2007, pentru a include
Malta (care a adoptat moneda euro la 1 ianuarie 2008); –
Regulamentul (CE) nr. 693/2008, pentru a include
Slovacia (care a adoptat moneda euro în ianuarie 2009); –
Regulamentul (UE) nr. 670/2010, pentru a include
Estonia (care a adoptat moneda euro în ianuarie 2011). Pentru ca Regulamentul (CE) nr. 974/98 să
includă și Letonia, trebuie adăugată o trimitere la acest
stat membru în regulament. Prezenta propunere cuprinde modificările
necesare la regulamentul respectiv. Planul național de trecere la moneda euro al
Letoniei specifică faptul că trebuie aplicat așa‑numitul
scenariu al „big-bang-ului”. Cu alte cuvinte, adoptarea euro ca monedă a
Letoniei trebuie să coincidă cu introducerea bancnotelor și
monedelor euro în acest stat membru. 2. REZULTATELE
CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRII
IMPACTULUI Procedura formală în urma propunerii Comisiei
de decizie a Consiliului include consultarea BCE. Provocările în materie
de politică economică cu care sunt confruntate statele membre sunt
discutate în mod regulat la diferite rubrici în cadrul Comitetului economic
și financiar și al ECOFIN/Eurogrup. Este vorba, printre altele,
și despre discuții informale asupra unor chestiuni specifice
pregătirii unei eventuale intrări în zona euro (inclusiv asupra
politicilor privind cursul de schimb). Dialogul cu mediul universitar și
alte grupuri interesate are loc în cadrul unor conferințe/seminare sau
ad-hoc. Evoluțiile
economice din zona euro și din statele membre sunt evaluate în cadrul
diverselor proceduri de coordonare și supraveghere a politicilor economice
(în special în temeiul articolului 121 din tratat), precum și în contextul
monitorizării și examinării regulate de către Comisie a
evoluției fiecărei țări și a zonei în ansamblul
său (prin prognoze, publicații periodice, contribuții la
Comitetul economic și financiar și ECOFIN/Eurogrup). În conformitate
cu principiul proporționalității și cu practica
anterioară, Comisia propune să nu se efectueze o evaluare
formală a impactului. 3. ELEMENTELE JURIDICE ALE
PROPUNERII 3.1. Temei juridic Prezenta propunere are ca temei juridic articolul
140 alineatul (3) din tratat, care permite adoptarea celorlalte măsuri
necesare pentru introducerea euro în statul membru a cărui derogare a fost
abrogată în temeiul articolului 140 alineatul (2) din tratat. Consiliul hotărăște cu unanimitatea
statelor membre a căror monedă este euro și a statului membru
respectiv, la propunerea Comisiei și după consultarea BCE. 3.2. Subsidiaritate și
proporționalitate Propunerea intră în sfera competenței
exclusive a Uniunii. Prin urmare, principiul subsidiarității nu se
aplică. Prezenta propunere nu depășește
ceea ce este necesar în vederea atingerii obiectivului și, prin urmare,
este conformă principiului proporționalității. 3.3. Alegerea instrumentului
juridic Regulamentul este singurul instrument juridic
adecvat pentru modificarea Regulamentului (CE) nr. 974/98 al Consiliului
privind introducerea euro. 4. IMPLICAȚIILE BUGETARE Propunerea
nu are implicații asupra bugetului Uniunii Europene. 5. Comentarii asupra
articolelor 5.1. Articolul 1 În conformitate cu articolul 1 litera (a) și
cu articolul 1a din Regulamentul (CE) nr. 974/98, tabelul din anexa la
regulamentul menționat enumeră statele membre participante și
stabilește data adoptării euro, data schimbării monetare
și, dacă este cazul, perioada de retragere treptată pentru toate
aceste state membre. În conformitate cu articolul 1 litera (i) din Regulamentul
(CE) nr. 974/98, perioada de retragere treptată se poate aplica doar
statelor membre în care data adoptării euro coincide cu data schimbării
monetare, ceea ce nu a fost cazul pentru cele unsprezece state membre care au
adoptat euro la 1 ianuarie 1999 și nici pentru Grecia, care a adoptat euro
la 1 ianuarie 2001. În cazul Sloveniei, Ciprului, Maltei, Slovaciei și
Estoniei, data adoptării euro a coincis cu data schimbării monetare
(1 ianuarie 2007 pentru Slovenia, 1 ianuarie 2008 pentru Cipru și Malta, 1
ianuarie 2009 pentru Slovacia, 1 ianuarie 2011 pentru Estonia), dar aceste
țări au optat să nu aplice o perioadă de retragere
treptată. În mod asemănător, Letonia, al cărei Plan
național de trecere la moneda euro fixează, de asemenea, aceeași
dată pentru adoptarea euro și pentru schimbarea monetară (1
ianuarie 2014), a optat și ea să nu recurgă la o perioadă
de retragere treptată. Articolul adaugă
Letonia și următoarele informații relevante referitoare la acest
stat membru în tabelul din anexa la Regulamentul (CE) nr. 974/98, în ordinea
protocolară. Stat membru || Data adoptării euro || Data schimbării monetare || Stat membru cu perioadă de „retragere treptată” „Letonia || 1 ianuarie 2014 || 1 ianuarie 2014 || Nu” 5.2. Articolul 2 Articolul stabilește data de 1 ianuarie 2014
ca dată de intrare în vigoare a regulamentului, pentru ca acesta să
se aplice conform calendarului celorlalte acte ale Consiliului referitoare la
adoptarea euro de către Letonia, și anume data abrogării
derogării și data intrării în vigoare a cursului de schimb
pentru latsul leton. 2013/0176 (NLE) Propunere de REGULAMENT AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (CE) nr.
974/98 în ceea ce privește introducerea euro în Letonia
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, având în vedere Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 140 alineatul (3), având în vedere propunerea Comisiei Europene[3], având în vedere avizul Băncii Centrale
Europene[4], întrucât: (1) Regulamentul (CE) nr. 974/98
al Consiliului din 3 mai 1998 privind introducerea euro[5] prevede
înlocuirea cu euro a monedelor statelor membre care au îndeplinit
condițiile necesare pentru adoptarea euro în momentul în care Comunitatea
a intrat în cea de-a treia etapă a uniunii economice și monetare. (2) În conformitate cu articolul
4 din Actul de aderare din 2003, Letonia este un stat membru care
beneficiază de o derogare în înțelesul articolului 139 alineatul (1)
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare
„tratatul”). (3) Potrivit Deciziei 2013/…/UE a
Consiliului din … … 2013 privind adoptarea de către Letonia a monedei euro
la 1 ianuarie 2014[6],
Letonia îndeplinește condițiile necesare pentru adoptarea monedei
euro, iar derogarea în favoarea Letoniei se abrogă cu începere de la 1
ianuarie 2014. (4) Introducerea euro în Letonia
impune extinderea la Letonia a dispozițiilor existente privind
introducerea monedei euro, stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 974/98. (5) Planul național de
trecere la moneda euro al Letoniei specifică faptul că bancnotele
și monedele euro trebuie să aibă curs oficial în statul membru
respectiv la data introducerii euro ca monedă națională. În consecință,
data adoptării euro, 1 ianuarie 2014, este și data schimbării
monetare. Nu se prevede aplicarea unei perioade de „retragere treptată”. (6) Prin
urmare, Regulamentul (CE) nr. 974/98 ar trebui modificat în
consecință, ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT: Articolul 1 Anexa la Regulamentul
(CE) nr. 974/98 se modifică în conformitate cu anexa la prezentul
regulament. Articolul 2 Prezentul regulament intră în vigoare la
1 ianuarie 2014. Prezentul regulament este obligatoriu
în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles, Pentru
Consiliu Președintele ANEXĂ În anexa la Regulamentul (CE) nr. 974/98 se
introduce următorul text, între rubricile referitoare la Cipru și
Luxemburg. Stat membru || Data adoptării euro || Data schimbării monetare || Stat membru cu perioadă de „retragere treptată” - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - „Letonia || 1 ianuarie 2014 || 1 ianuarie 2014 || Nu” [1] JO L 139,
11.5.1998, p. 1. Regulament modificat ultima dată prin Regulamentul (CE)
nr. 1647/2006 al Consiliului din 7 noiembrie 2006 (JO L 309, 9.11.2006, p. 2). [2] Regulamentul
(CE) nr. 2596/2000 al Consiliului din 27 noiembrie 2000 de modificare a
Regulamentului (CE) nr. 974/98 al Consiliului privind introducerea euro (JO L
300, 29.11.2000, p. 2). [3] JO C […],
[…], p. […]. [4] JO C […],
[…], p. […]. [5] JO C […],
[…], p. […]. [6] JO L […], […], p. […].