22.1.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 24/8

—

având în vedere cea de-a patra Conferință mondială privind femeile, organizată la Beijing în septembrie 1995, Declarația și Platforma de acțiune adoptate la Beijing, precum și documentele finale ulterioare, adoptate în sesiunile speciale Beijing + 5 și Beijing + 10 ale Organizației Națiunilor Unite, referitoare la acțiunile și inițiativele ulterioare pentru punerea în aplicare a Declarației de la Beijing și a Platformei de acțiune, adoptate la 9 iunie 2000 și, respectiv, la 11 martie 2005,

—

având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite din 1979 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW),

—

având în vedere Comunicarea Comisiei din 1 martie 2006 intitulată „Foaie de parcurs pentru egalitatea între femei și bărbați 2006-2010” (COM(2006)0092),

—

având în vedere Rezoluția sa din 25 februarie 2010 referitoare la Beijing + 15 – Platforma de acțiune a ONU pentru egalitatea de gen (1),

—

având în vedere rezoluţia sa din 5 aprilie 2011 referitoare la prioritățile și structura unui nou cadru al politicii UE de combatere a violenței împotriva femeilor (2),

—

având în vedere Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice,

—

având în vedere Orientările UE privind violența împotriva femeilor și fetelor și combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva acestora (Consiliul Afaceri Generale din 8 decembrie 2008) și Planul de acțiune privind egalitatea de gen și emanciparea femeilor în cadrul dezvoltării, integrat în Concluziile Consiliului privind ODM adoptate în iunie 2010 (Consiliul Afaceri Externe),

—

având în vedere raportul reuniunii Grupului de experți pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și fetelor, care a avut loc la Bangkok, în 17–20 septembrie 2012,

—

având în vedere raportul privind rezultatele Forumului actorilor ONU pe tema prevenirii și eliminării violenței împotriva femeilor, convocat la sediul ONU, pe 13 și 14 decembrie 2012,

—

având în vedere întrebarea adresată Comisiei la cea de-a 57-a Sesiune a CSF a ONU: Eliminarea și prevenirea tuturor formelor de violență împotriva femeilor și fetelor (O-000004/2013 – B7-0111/2013),

—

având în vedere articolul 115 alineatul (5) și articolul 110 alineatul (2) din Regulamentul său de procedură,

A.

întrucât violența împotriva femeilor și fetelor rămâne una dintre problemele globale cele mai grave și una dintre încălcările structurale ale drepturilor omului, fiind un fenomen care implică victime și agresori de toate vârstele, de toate nivelurile de educație și de venituri și din toate pozițiile sociale, și constituie atât o consecință, cât și o cauză a inegalității dintre femei și bărbați;

B.

întrucât violența împotriva femeilor este încă prezentă în toate țările din lume, ca o încălcare frecventă a drepturilor omului și un impediment major în realizarea egalității de gen și a emancipării femeilor; întrucât aceasta afectează femeile și fetele din toată lumea, indiferent de vârstă, clasă sau situație economică, aducând prejudicii familiilor și comunităților, implicând costuri economice și sociale semnificative și limitând și subminând creșterea economică și dezvoltarea;

C.

întrucât trebuie contracarate toate formele de violență împotriva femeilor, și anume cea fizică, cea sexuală și cea psihologică, conform definițiilor din Platforma de acțiune de la Beijing, pentru că toate îngrădesc posibilitățile femeilor de a beneficia pe deplin de drepturile omului și de libertățile fundamentale;

D.

întrucât hărțuirea și violența împotriva femeilor înglobează o gamă largă de încălcări are drepturilor omului, cum ar fi: abuzul sexual, violul, violența domestică, agresiunea sexuală și hărțuirea, prostituția, traficul de femei și fete, încălcarea drepturilor sexuale și reproductive ale femeilor, violența împotriva femeilor la locul de muncă, violența împotriva femeilor în situații de conflict, violența împotriva femeilor în centrele penitenciare sau în cele de asistență, violența împotriva lesbienelor, privarea arbitrară de libertate, precum și diverse practici tradiționale dăunătoare, cum ar fi mutilarea genitală, crimele de onoare și căsătoriile forțate; întrucât oricare dintre aceste abuzuri pot lăsa urme psihologice profunde și implică vătămări sau suferințe fizice și sexuale, pe lângă amenințări cu asemenea acte și constrângeri, și pot deteriora starea generală de sănătate a femeilor și fetelor, inclusiv sănătatea lor reproductivă și sexuală, iar în unele cazuri pot conduce chiar la moarte;

E.

întrucât, în timp ce inegalitatea de gen crește riscul violenței, alte forme de discriminare, pe motive precum dizabilitățile sau apartenența la un grup minoritar, pot agrava riscul violenței împotriva femeilor și a exploatării acestora; întrucât reacțiile actuale la violențe împotriva femeilor și fetelor și strategiile de prevenire care le însoțesc nu includ în mod suficient femeile și fetele care suferă forme multiple de discriminare;

F.

întrucât există numeroase forme structurale ale violenței împotriva femeilor, printre care limitarea dreptului femeilor de a alege, a dreptului lor asupra propriului corp și a dreptului la integritate corporală, a dreptul lor la educație, precum și a dreptului lor la autodeterminare, privând femeile de drepturile lor civile și politice; reamintește că o societate în care femeile și bărbații nu au drepturi egale perpetuează o formă structurală de violență împotriva femeilor și fetelor;

G.

întrucât ONG-urile locale și internaționale, cum ar fi grupurile militante și cele care se ocupă de adăposturi pentru femei, liniile telefonice de urgență și structurile de sprijin sunt esențiale pentru avansarea în direcția eradicării violenței împotriva femeilor și a violenței bazate pe gen;

H.

întrucât, pentru a fi eficiente, eforturile de eliminare a violenței împotriva femeilor și a violenței de gen necesită o cooperare și o acțiune internațională, un angajament ferm din partea liderilor politici la toate nivelurile, precum și finanțări mai substanțiale;

I.

întrucât politicile și acțiunile ONU pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și a fetelor și a violenței de gen au o importanță capitală prin faptul că aduc aceste chestiuni în primul plan al elaborării politicilor și acțiunii internaționale, precum prin încurajarea statelor membre ale UE să trateze în mod mai sistematic problema violenței împotriva femeilor,

1.

își confirmă angajamentul pentru Platforma de acțiune de la Beijing și pentru acțiunile pentru realizarea egalității de gen subliniate în aceasta; reiterează faptul că eforturile de a pune capăt violenței împotriva femeilor și a fetelor necesită o abordare coordonată și multisectorială, care să implice toate părțile interesate și se ocupe de cauzele profunde ale violenței, cum ar fi discriminarea directă sau indirectă, predominanța stereotipurilor de gen și inegalitatea dintre femei și bărbați;

2.

subliniază importanța unui rezultat pozitiv al celei de-a 57-a Sesiune a CSF a ONU, care va avea loc în perioada 4–15 martie 2013, inclusiv a adoptării unui set de concluzii comune progresiste, care vor contribui în mod semnificativ la eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor, inclusiv a femeilor cu dizabilități, a femeilor indigene, a femeilor migrante, a adolescentelor și a femeilor cu HIV/SIDA, realizând astfel o schimbare la nivel mondial;

3.

consideră că printre prioritățile cheie ale combaterii violenței împotriva femeilor și a fetelor ar trebui să se numere eliminarea atitudinilor socioculturale discriminatorii care perpetuează poziția subordonată femeilor în societate și conduc la tolerarea violenței împotriva femeilor și a fetelor în sfera privată și în cea publică, acasă, la locul de muncă și în instituțiile de învățământ; în acest context, speră că va fi accelerat progresul în materie de dezvoltare a unor norme juridice, standarde și politici internaționale care să îmbunătățească serviciile pentru victime și protecția acestora, să crească gradul de conștientizare pentru a schimba comportamentul și atitudinile, și, în primul rând, să asigure o transpunere în practică satisfăcătoare și consecventă în toate regiunile lumii;

4.

consideră că, pentru a deveni actori mai eficace la nivel mondial, UE și statele sale membre trebuie să-și intensifice eforturile interne de eliminare a violenței împotriva femeilor și a violenței bazate pe gen; reiterează, prin urmare, solicitarea adresată Comisiei de a propune o strategie a UE de combatere a violenței împotriva femeilor, inclusiv o directivă care să stabilească o serie de standarde minime; de asemenea, solicită UE și fiecărui stat membru, în acest context, să semneze și să ratifice Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice;

5.

solicită Comisiei și statelor membre să-și revizuiască politicile, programele și resursele disponibile pentru combaterea violenței în interiorul și în afara UE, și să-și consolideze strategiile prin integrarea unor instrumente adaptate prezentului și a unor obiective ambițioase;

6.

invită UE și statele sale membre să aloce mai multe resurse pentru eradicarea violenței împotriva femeilor și fetelor, inclusiv la nivel local, național, european și global, precum și să ofere sprijin actorilor care depun eforturi pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și a violenței de gen, în special ONG-urilor care activează în acest domeniu;

7.

își exprimă sprijinul ferm pentru activitatea ONU – Femei, care este un element central al sistemului ONU în eliminarea violenței împotriva femeilor și a fetelor din întreaga lume și în reunirea tuturor actorilor relevanți în scopul producerii unor schimbări de politică și al coordonării acțiunilor; solicită tuturor statelor membre ONU, precum și UE, să-și mărească finanțarea acordată ONU – Femei;

8.

invită Serviciul de Acțiune Externă al UE să-și intensifice eforturile pentru a asigura protecția drepturilor omului în cazul femeilor și fetelor și pentru a promova aceste drepturi în toate acțiunile și dialogurile în care sunt implicate, precum și să accelereze implementarea Orientărilor UE privind violența împotriva femeilor și fetelor și combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva acestora, creând, în plus, legături mai strânse cu acțiunile de combatere a violenței împotriva femeilor și a fetelor care sunt întreprinse în cadrul cooperării pentru dezvoltare a UE și susținând apărătorii drepturilor femeilor, ai drepturilor omului și ai drepturilor LGBT;

9.

solicită elaborarea unor programe și a unor mecanisme instituționale la nivel internațional și regional, care să asigure centralitatea strategiilor de prevenire a violenței împotriva femeilor și fetelor în toate acțiunile internaționale de reacție la crizele umanitare generate de situații de conflict și post-conflict sau de dezastre naturale;

10.

invită UE să sprijine întru totul recomandarea Grupului de experți, conform căreia CSF 2013 ar trebui să convină asupra dezvoltării unui Plan global de implementare pentru eradicarea violenței împotriva femeilor și fetelor, axat îndeosebi pe prevenirea violenței și pe monitorizarea și ghidarea operațională în privința obligațiilor internaționale existente (CEDAW și PAB), plan care să fie aprobat de toate statele membre ale ONU și să fie lansat în 2015;

11.

invită UE să susțină lansarea unei Campanii militante globale pentru prevenirea violenței împotriva femeilor și a fetelor și a violenței de gen, pentru a progresa în direcția unei mai mari siguranțe în țările noastre și a unei respectări depline a drepturilor omului în privința femeilor și fetelor din toată lumea; consideră că această campanie ar trebui să pornească de la parteneriatele actuale dintre state și dintre alți actori relevanți, inclusiv societatea civilă și organizațiile pentru femei;

12.

solicită Reprezentantului Special al UE pentru drepturile omului să ia în considerare toate rapoartele și propunerile referitoare la violența împotriva femeilor;

13.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, precum și Reprezentantului special al UE pentru drepturile omului.