5.6.2014   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 170/1

1.1

CESE consideră că regiunea mediteraneeană necesită o Strategie macroregională (SMRM) pentru a ajuta regiunile din cadrul ei să facă față provocărilor care nu pot fi soluționate în mod satisfăcător de regiuni în mod independent sau de țări, pe căile obișnuite. O astfel de strategie ar ajuta regiunile în cauză să abordeze cauzele incertitudinii care domină regiunea mediteraneeană prin sporirea valorii adăugate a realizărilor inițiativelor deja lansate și a obiectivelor Strategiei Europa 2020. Succesul SMRM va avea, de asemenea, efecte pozitive pentru întreaga UE.

1.2

Regiunile mediteraneene de coastă din UE (RCM din UE) se află în poziția ideală pentru a constitui o platformă de cooperare care ar putea deveni relevantă din punct de vedere strategic pentru consolidarea relațiilor economice, sociale și politice dintre ele și cu statele mediteraneene nemembre ale UE, cu privire la anumite teme (imigrație, transporturi maritime, siguranța maritimă, protecția mediului etc.). RCM au potențialul de a cataliza procesul de creștere și transformare economică în moduri noi și unice.

1.3

Având în vedere dimensiunile ample ale ariei vizate, CESE propune, de asemenea, ca SMRM a UE să fie subdivizată în trei sub-macroregiuni identificate pe criterii geografice (proximitate regională) și operaționalizate prin planuri de acțiune bazate pe o abordare funcțională pentru rezolvarea provocărilor comune.

1.4

CESE este în favoarea unei SMRM a UE bazate pe regula celor „trei da” (mai multă finanțare complementară, mai multă coordonare instituțională și mai multe proiecte noi), care să consolideze sinergiile dintre diferitele politici ale UE şi să coordoneze eforturile unei game mai largi de factori interesaţi din RCM.

1.5

CESE sprijină dezvoltarea unei SMRM a UE, care să încorporeze toate obiectivele Strategiei Europa 2020, în special prioritățile definite drept creștere inteligentă (promovarea unei economii bazate pe cunoaștere, care să sprijine „inovarea” și noile tehnologii), creștere durabilă (promovarea unei economii durabile, mai ecologice și mai competitive) și creștere favorabilă incluziunii (promovarea unei economii cu un accent ferm pe crearea de locuri de muncă și pe reducerea sărăciei, pentru sprijinirea coeziunii sociale și teritoriale).

1.6

CESE identifică cinci motoare ale schimbării care pot contribui la implementarea cu succes a politicilor europene de coeziune în perioada 2014-2020 în zona mediteraneeană:

1.7

CESE atrage atenția asupra importanței semnificative a sprijinirii strategiei Creșterea albastră, care are potențialul de a spori competitivitatea în zona mediteraneeană, facilitând implementarea unor politici mai ecologice și, totodată, tranziția către o economie cu emisii reduse de CO2 în toate sectoarele. Comitetul sprijină totodată principiul unei SMRM a UE care ține seama și de Strategia europeană pentru persoanele cu handicap  (1) și de Strategia pentru egalitatea dintre femei și bărbați  (2). Aceste trei strategii ar trebui să se consolideze reciproc în procesul de implementare.

1.8

CESE consideră că propunerea Comisiei Europene pentru zona mediteraneeană este bine-venită în contextul politicii maritime integrate. Dorește însă să propună o abordare mai ambițioasă, constând într-o strategie macroregională care să incorporeze pilonii teritorial și maritim, ținând seama de experiențele din regiunea baltică și cea dunăreană, precum și de raportul Parlamentului European privind evoluția strategiilor macroregionale ale UE din zona mediteraneeană și de raportul Comisiei Europene privind valoarea adăugată a strategiilor macroregionale.

1.9

CESE observă că structura de guvernanță a SMRM a UE ar trebui să fie bazată pe o abordare pe mai multe niveluri, care să implice instituții de la nivel regional, național și european, și nu ar trebui să fie percepută drept o activitate sau un efort suplimentar al instituțiilor menționate.

1.10

CESE consideră că principiul fundamental al implementării SMRM a UE îl reprezintă abordarea integrată, care ar trebui mai întâi definită prin înființarea de mese rotunde și apoi consolidată prin constituirea unui Forum macroregional euromediteraneean (FMREM), pentru a se promova implicarea deplină a tuturor actorilor instituționali și a societății civile (părțile implicate), precum și pentru a combina politicile existente cu obiective funcționale, pentru a stabili o politică comună, unanim împărtășită. FMREM propus va valorifica experiența dobândită în cadrul elaborării, monitorizării și evaluării abordărilor teritoriale și maritime ale zonei mediteraneene. Forumul va deveni instrumentul macroregional care stabilește linii comune de acțiune și care va juca un rol activ în identificarea proiectelor prioritare pentru coeziunea teritorială în regiunile mediteraneene.

1.11

Având în vedere sprijinul manifestat de CESE și de Comitetul Regiunilor față de o strategie de dezvoltare a coeziunii în zona mediteraneeană, CESE consideră că este de preferat, în mod strategic, ca aceste două instituții să fie gazdele Forumului macroregional mediteraneean și să asigure conducerea acestuia. Acest lucru se va realiza prin instituirea unui grup de conducere alcătuit din Parlamentul European, Comisie, CESE și CoR. Acest grup de conducere va oferi sprijin sistematic în cursul procesului de concepere a strategiei și în viitoarea coordonare.

1.12

CESE susţine punctul de vedere conform căruia strategia nu trebuie privită ca un simplu document. Mai presus de orice, strategia trebuie să fie un proces. Acest lucru înseamnă că ea trebuie pusă în aplicare în timp. CESE speră că învățămintele pozitive trase de pe urma implementării strategiilor macroregionale pentru Marea Baltică și pentru regiunea Dunării vor fi aplicate în regiunea mediteraneeană, contribuind la o punere în aplicare rapidă și eficientă a noii strategii macroregionale, pentru a le aduce beneficii concrete cetățenilor regiunilor respective, într-un termen rezonabil.

2.1

Este importantă stabilirea unei definiții comune a conceptului de macroregiune. În general, o macroregiune este definită ca „o zonă care cuprinde teritorii aparţinând mai multor state sau regiuni căreia i se asociază una sau mai multe trăsături comune sau provocări (...) de natură geografică, culturală, economică sau de alt tip” (3).

2.1.1

Comisia a instituit un cadru pentru o strategie macroregională care cuprinde următoarele trei elemente:

2.2

Momentan, UE a adoptat două SMR, una pentru regiunea Mării Baltice, aprobată în 2009 şi una pentru regiunea Dunării, aprobată în 2011. În curs de aprobare se află o strategie macroregională adriatico-ionică, propusă inițial de Comitetul Regiunilor (CoR) în 2011 (4), în vreme ce o strategie atlantică, care a adoptat abordarea pe baza bazinului maritim, a fost deja aprobată.

2.2.1

Dezbaterea privind SMR ar trebui înțeleasă în contextul diverselor evoluții din cadrul politicilor UE: începând cu tratatul de la Lisabona, coeziunea teritorială a devenit un obiectiv central al politicii UE, iar prin Strategia Europa 2020, guvernanţa teritorială reprezintă factorul-cheie pentru sprijinirea realizării obiectivelor politicii de coeziune a UE pentru viitoarea perioadă de programare (cadrul financiar multianual 2014-2020).

2.2.2

În 2012, Comisia a publicat o comunicare în care evalua nevoile şi potenţialul activităţilor din domeniul maritim în zona adriatică şi ionică, stabilind un cadru pentru definirea, până în 2013, a unei strategii maritime coerente și a planului de acțiune aferent şi adăuga: „Dacă statele membre ale UE decid să solicite Comisiei să pregătească o strategie UE pentru regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice, prezenta strategie maritimă ar putea constitui prima componentă a unei astfel de strategii macroregionale a UE, care ar acoperi și alte domenii” (5).

2.3

Având în vedere că abordarea macroregională este tot mai frecvent întâlnită în politicile UE, CESE consideră că se impune o definire mai clară a însuşi termenului de „macroregiune”. Totodată, în conformitate cu avizele sale anterioare (6), CESE sprijină această strategie politică importantă, precum şi rezoluţia Parlamentului European privind perspectivele macroregionale în bazinul mediteraneean (7).

2.3.1

Se disting două obiective principale ale unei strategii macroregionale: primul vizează probleme care nu pot fi soluţionate în mod satisfăcător de către regiuni sau ţări prin acţiune individuală (de exemplu, provocările în materie de mediu); al doilea vizează o cooperare avantajoasă pentru ţările şi regiunile implicate. Această clasificare reflectă distincţia dintre o problemă transnaţională şi o problemă comună (utilizată în dezbaterea privind transnaţionalitatea şi subsidiaritatea fondurilor UE). Caracteristicile geografice, socioeconomice și administrative ale regiunii mediteraneene plasează în mod clar prima categorie de obiective în planul celor mai relevante pentru SMR.

2.4

Bazinul mediteraneean prezintă caracteristici de mediu, istorice şi culturale similare şi, de aceea, ar trebui considerat o singură macroregiune (8). În opinia CESE, ar trebui pusă în aplicare o singură strategie macroregională în bazinul Mediteranei, cuprinzând cele 149 de regiuni de coastă de la Marea Mediterană (RCM) ale UE (inclusiv 7 din Croația), situate în Spania, Franţa, Croația, Italia, Malta, Slovenia, Grecia şi Cipru definite la nivelul NUTS 3 (9).

2.5

În 2009, populaţia activă care locuia pe teritoriul RCM ale UE se ridica la 32,4 milioane de persoane, din care circa 41% femei. În medie, această populaţie prezintă un risc mai ridicat de şomaj, cu o rată medie a şomajului în RCM ale UE de circa 12,9% în 2009 (8,9% pentru UE). În 2007, produsul intern brut (PIB) al RCM ale UE se ridica la 1 715 miliarde SPC (standardul puterii de cumpărare), respectiv 13,9% din PIB-ul UE. PIB-ul mediu pe cap de locuitor în aceste regiuni însuma 23 000 SPC per capita, mai scăzut decât media UE (24 000 SPC per capita) (10).

2.5.1

Având în vedere dimensiunile acestei zone, CESE consideră că macroregiunea mediteraneeană a UE (MRM UE) ar trebui subdivizată în cel puţin trei sub-macroregiuni. Consultările recente desfăşurate de către Parlamentul European (PE) cu privire la evoluţia macroregiunilor au evidenţiat o preferinţă generală pentru opţiunea constând în trei sub-macroregiuni distincte (i) una în vestul Mediteranei, (ii) o a doua în zona central-mediteraneeană – macroregiunea adriatico-ionică – şi (iii) o a treia în estul Mediteranei, planurile lor de acţiune specifice fiind coordonate.

2.5.2

În ceea ce privește sub-macroregiunea din zona central-mediteraneeană, în conformitate cu opinia Parlamentului European și cu distribuția geografică operată de Eurostat, CESE consideră că este esențial ca Sicilia și Malta să fie incluse în macroregiunea adriatico-ionică. Și mai important, țările și regiunile situate la granițele imaginare ale sub-macroregiunilor ar trebui, de asemenea, să fie în măsură să participe la activitățile mai multor sub-macroregiuni, pentru a se asigura o mai bună coordonare și pentru a se elimina duplicările ineficiente și conflictele.

3.1

Întreaga regiune mediteraneeană a suferit de pe urma unei abordări inconsecvente din partea Uniunii Europene, de-a lungul anilor fiind lansate diverse iniţiative şi instrumente. Aceste inițiative au dus la unele realizări pozitive, însă nu au reușit să abordeze pe deplin obiectivele de dezvoltare socială, politică și economică care fuseseră propuse inițial. Este momentul să fie completate acţiunile întreprinse de UE prin intermediul Uniunii pentru Mediterana şi al politicii sale de vecinătate, ca parte a politicilor sale externe, în vederea lansării unei politici mai integrate pentru propriile sale regiuni mediteraneene.

3.1.1

Un set de strategii clare și comune pentru întreaga regiune, precum și pentru sub-regiuni, însoțit de planuri de acțiune relevante, ar putea contribui la rezolvarea unora din incertitudinile politicii regionale, care au apărut de pe urma anumitor eșecuri politice asociate politicii externe a UE din regiune, cum ar fi Uniunea pentru Mediterana și politica europeană de vecinătate. Astfel de strategii clare pot contribui totodată la încorporarea și salvarea câtorva dintre rezultatele pozitive și dintre proiectele în curs ale politicilor externe existente ale UE.

3.2

CESE este în favoarea unei abordări macroregionale, care să consolideze sinergiile dintre diferitele politici ale UE şi să coordoneze eforturile unei game largi de factori interesaţi cu reşedinţa în RCM ale UE. În general, o SMR ar trebui să aibă ca obiectiv crearea de valoare adăugată pentru acțiunile care au deja loc într-o macroregiune, coordonarea fondurilor europene, naționale și regionale pentru îndeplinirea obiectivelor și țintelor comune, crearea unui sentiment al unei reușite comune în rândul protagoniștilor implicați și aducerea laolaltă a organizațiilor și autorităților de la orice nivel în vederea abordării unor oportunități sau provocări esențiale. Mai concret, în această perioadă aparte de constrângeri bugetare uriaşe, care au o influenţă drastică asupra capacităţii sectorului privat de a reporni motorul economic, este neapărat nevoie să se obţină gradul cel mai ridicat de eficienţă Pareto în utilizarea resurselor disponibile.

3.3

Situaţia economică actuală, cauzată de criza financiară globală din 2008, necesită un efort continuu pentru încurajarea noilor domenii de creştere care ar putea contribui la scoaterea ţărilor din criza economică şi le-ar putea permite să creeze locurile de muncă atât de necesare. Zonele de coastă ale UE din sudul Europei deţin potenţialul de a deveni centre inovatoare de creştere dinamică prin exploatarea caracteristicilor lor unice.

3.3.1

Însă acest lucru va necesita un efort fără precedent de coordonare a tuturor eforturilor depuse de actori-cheie din regiune în scopul obţinerii unei integrări mai strânse între zonele respective, un rol esenţial jucându-l partenerii sociali şi societatea civilă.

3.3.2

În opinia noastră, au fost deja instituite o mulţime de instrumente şi politici care ar putea avea o contribuție semnificativă la implementarea unei SMR. Facem referire la proiecte finanţate din Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) şi din Fondul social european (FSE), din aşa-numitele fonduri structurale şi din fondurile distribuite în cadrul obiectivului Convergenţă, al obiectivului Competitivitatea regională și ocuparea forței de muncă, al obiectivului Cooperarea teritorială europeană, prin programele pentru dezvoltarea transporturilor şi coeziunii teritoriale (parte a Strategiei Europa 2020), mai ales cele cu o componentă maritimă specifică, precum Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, mecanismul Conectarea Europei, precum şi prin intermediul Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi din fonduri naţionale.

3.3.2.1

În acest sens, merită observat că toate statele membre UE (şi, mai precis, cele 163 de regiuni din zona mediteraneeană) se află în procesul de redactare a acordurilor lor de parteneriat, care vor stabili modul în care statele membre vor folosi fondurile cadrului strategic comun. Deşi este adevărat că aceste acorduri conţin un element de cooperare teritorială, CESE consideră că se ratează ocazia unei coordonări mai strânse între ţările şi regiunile din zona mediteraneeană.

3.3.2.2

Cu toate acestea, CESE insistă asupra unor aranjamente interimare pentru facilitarea implementării unei SMR, până la momentul evaluării intermediare a acordurilor de parteneriat încheiate cu statele membre UE aceste măsuri trebuind să fie complet puse în aplicare.

3.3.3

Pentru a se asigura focalizarea asupra acestor instrumente şi optimizarea lor, este nevoie de o coordonare pe mai multe niveluri între instituţiile implicate, pentru coordonarea procesului, pentru a asigura utilizarea cât mai eficace a resurselor şi evitarea duplicării. Coordonarea interregională a devenit acum esenţială şi urgentă, mai ales în condițiile în care trebuie să se facă mai mult cu acelaşi nivel de finanţare sau cu unul mai redus. Prin urmare, trebuie create instituţiile adecvate şi eficace care să asigure coordonarea şi eficienţa.

3.3.3.1

Într-o lume globalizată şi competitivă, cele 163 de regiuni trebuie să fie capabile să concureze cu rivali de aproape şi de la distanţă, lucru pentru care sunt esenţiale nevoia de simţ de conducere şi luarea la timp a deciziilor.

3.3.4

Regiunile periferice şi maritime care sunt membre ale Conferinței regiunilor maritime periferice (CRMP) şi CoR au adresat în mod repetat invitaţii Comisiei Europene să introducă un „pact teritorial” pentru ca Strategia 2020 să fie adoptată în mai mare măsură de toate grupurile economice din regiunile Europei (11).

3.4

Este nevoie de o combinaţie de politici pertinente şi decizie descentralizată, care ar contribui la asigurarea coordonării resurselor de aşa manieră încât să fie utilizate acolo unde este probabil să aibă impactul maxim din punctul de vedere al creşterii şi al locurilor de muncă.

3.4.1

Numai o strategie bine concepută, simplă şi bazată pe consensul cel mai amplu posibil poate contribui la orientarea către căile şi opţiunile care se deschid regiunilor, oraşelor şi porturilor din RCM ale UE.

3.4.2

Este totodată important să se conceapă o metodă de măsurare a eficacităţii politicilor în cadrul macroregiunii mediteraneene, pentru a se putea întreprinde la timp acţiuni de corijare. În trecut, absenţa unui punct de referinţă cu ajutorul căruia să se măsoare precis succesul sau eşecul unei politici, lucru care, coroborat cu lipsa de coordonare, duplicarea eforturilor şi irosirea de resurse, precum şi cu neasumarea răspunderii, a împiedicat luarea la timp a unor acţiuni de corijare, ceea ce a evidenţiat şi mai mult eşecul politicilor.

3.4.3

Strategia trebuie însoţită de un plan de acţiune care identifică limpede proiectele care vor fi alese în general pentru impactul lor transregional şi importanţa pe care o au în creşterea economică, precum şi sursele de finanţare care vor fi mobilizate pentru implementarea lor. Acest lucru este esenţial şi ar trebui, de preferinţă, să fie realizat în primii doi ani de după lansarea următorului CFM 2014-2020.

3.4.4

Este extrem de important să se reducă solicitările birocratice de raportare și completare de formulare adresate părților implicate și operatorilor. ONG-urile, IMM-urile și autoritățile regionale, mai ales cele ale regiunilor mai mici, sunt adesea descurajate să participe din cauza capacităților insuficiente și a sarcinii copleșitoare de a ține pasul cu toate procedurile birocratice. Deși se recunoaște necesitatea unui sistem de control și echilibru, este esențial ca beneficiarii proiectelor să își poată dedica timpul și resursele creării unor beneficii efective pentru societate și economie în general.

3.4.5

CESE consideră că situaţia în care planurile de acţiune nu ar putea fi realizate va împiedica regiunile să valorifice o oportunitate de creare de locuri de muncă. Costul unui asemenea eşec din punctul de vedere al oportunităţilor va fi unul deosebit de ridicat, mai ales în aceste vremuri de criză. CESE nutreşte credinţa fermă că, printr-o colaborare inovatoare, se pot realiza câştiguri semnificative în materie de eficienţă a utilizării resurselor pentru obţinerea unei creşteri mai solide. Riscurile unui eşec sunt grave şi pentru liderii politici de la nivel regional şi cetăţenii lor. Pentru majoritatea regiunilor implicate, previziunile de creştere nu sunt prea bune pentru următorii doi ani, acest dezavantaj riscând să se agraveze şi mai mult dacă regiunile pornesc pe drumuri care nu ţin seama de oportunităţile oferite de o SMR şi nu utilizează resursele umane şi naturale ale regiunilor de manieră eficientă şi sustenabilă (12).

3.4.6

Punctul de plecare al acestei strategii ar trebui să constea în stabilirea principalelor obiective şi în identificarea programelor existente de la nivelul UE, de la nivel naţional şi regional, precum şi identificarea autorităţilor regionale şi locale şi a asociaţiilor societăţii civile care pot contribui cu efortul de coordonare necesar. Există mai multe proiecte finanţate de UE în RCM care, în condiţiile unei coordonări adecvate, şi-ar putea spori valoarea adăugată. Aceste tipuri de proiecte deja existente, cel puţin pe hârtie, precum şi cele noi care vor fi lansate, fără îndoială, în viitor, pot deveni utile pentru realizarea câtorva dintre obiectivele SMR a UE.

4.1

Principalul obiectiv îl constituie încurajarea definirii unei MRM pe mai multe niveluri, însoțită de o SMR, în cadrul căreia vor fi puse în aplicare acţiuni prin intermediul unor planuri de acţiune bazate pe „regula celor trei da”: mai multă finanţare complementară, o mai strânsă coordonare instituţională şi mai multe proiecte noi.

4.2

Regiunile mediteraneene necesită un angajament comun de colaborare la strategie la toate nivelurile de acţiune, astfel încât să se poată valorifica obiectivele Strategiei Europa 2020, promovându-se integrarea dintre politicile şi fondurile UE (cooperarea teritorială). SMR ar trebui implementată pentru a putea fi sprijinite regiunile și teritoriile în efortul de a face față provocărilor care nu pot fi rezolvate numai prin mijloace naționale.

4.3

CESE este de părere că dezvoltarea unei SMR pentru Mediterana ar trebui să se bazeze pe trei piloni de creştere:

4.3.1

Creşterea inteligentă va fi sprijinită prin luarea în considerare a conceptului de creştere albastră. La 13 septembrie 2012, Comisia Europeană a publicat o Comunicare privind creşterea albastră, în care evidenţia cinci „lanţuri valorice” care deţin potenţialul de a genera creştere durabilă şi locuri de muncă în economia albastră. Acestea sunt: energia albastră, acvacultura, turismul maritim, de coastă şi de croazieră, resursele minerale marine şi biotehnologia albastră (13).

4.3.1.1

Creşterea albastră reflectă alegerile făcute de regiunile maritime pentru a-şi spori competitivitatea şi creşterea economică făcând uz de poziţia şi specificul lor geografic, şi anume activităţile marine şi maritime – pe scurt, concentrându-se pe ce pot face cel mai bine.

4.3.1.2

Provocarea de „creştere inteligentă” pentru regiunile de coastă ale MRM a UE este una dublă:

4.3.1.3

Utilizarea durabilă a resurselor mediteraneene oferă ocazia de a crea bogăţie şi locuri de muncă. Ar trebui dezvoltată cercetarea în domeniul sistemelor şi tehnologiilor avansate de protecţie a mediului, pentru a sprijini activităţile mediteraneene tradiţionale, aflate în declin, furnizând astfel noi oportunităţi.

4.3.1.4

Aceste provocări necesită implicarea comunităţii ştiinţifice, tehnologice şi economice, alături de partenerii sociali. Ar trebui să nu se piardă din vedere sprijinirea activităţilor în domenii precum infrastructura, industria, formarea, politicile de investiţii în cercetare şi dezvoltare, cooperarea între universităţi şi crearea de clustere.

4.3.1.5

Sectorul nautic este extrem de puternic şi participă la strategiile de dezvoltare. Turismul nautic generează activitate economică şi ocupare a forţei de muncă şi, de asemenea, contribuie la dezvoltarea identităţii euromediteraneene.

4.3.2

Principalele puncte de interes ale creşterii durabile şi ale sectoarelor implicate sunt toate interconectate în multe feluri. Realizarea durabilităţii şi punerea în practică a unor politici mai ecologice, împreună cu tranziţia către o economie cu emisii reduse de dioxid de carbon în toate sectoarele contribuie la realizarea obiectivelor în materie de schimbări climatice şi de adaptare la acestea. Resursele trebuie utilizate în mod eficient, sinergiile trebuie consolidate, trebuie identificate şi descurajate pierderile şi duplicările eforturilor. Infrastructurile-cheie, inclusiv cele de transport pe uscat şi pe mare, cele de transmitere a energiei şi reţelele IT trebuie aduse la zi în mod constant pentru a se asigura faptul că nu apar strangulări problematice.

4.3.2.1

Durabilitatea zonelor de coastă şi a spaţiului marin sunt intercorelate şi ambele sunt susceptibile la presiuni din partea activităţilor umane, care includ poluarea terestră care se scurge în final în Mediterana și emisiile de CO2 ale navelor (14). O gestionare integrată a zonelor de coastă nu ar trebui să se limiteze numai la activitatea economică şi la poluarea din zona de coastă. Trebuie create toate stimulentele posibile pentru a încuraja sectorul maritim și navele care navighează în Marea Mediterană să treacă la cele mai moderne forme de tehnologii ecologice.

4.3.2.2

Uniunea Europeană și opt dintre statele sale membre sunt semnatare ale Convenției de la Barcelona din 1975 pentru protecția Mării Mediterane împotriva poluării și ale protocoalelor acesteia, încheiate sub auspiciile UNEP. Prin intermediul unui act al Consiliului aprobat la sfârșitul lui 2012, UE a devenit semnatară a Protocolului privind protecția Mării Mediterane împotriva poluării care rezultă din explorarea și exploatarea platoului continental, a fundului mării și a subsolului acesteia („Protocolul offshore”) la Convenția privind protejarea mediului marin și a zonei de coastă a Mării Mediterane. Regiunile mediteraneene ale UE au mult de câștigat de pe urma acestei convenții și ar trebui să-i acorde multă atenție, inclusiv în contextul obiectivului lor de a realiza o „creștere albastră”.

4.3.2.3

Potenţialul energiei din surse regenerabile din zona mediteraneeană reprezintă o enormă sursă de energie curată care încă nu este exploatată. În conformitate cu obiectivele Strategiei Europa 2020, ar trebui incluse în SMR a UE măsuri de adaptare la schimbările climatice şi de prevenire a acestora.

4.3.2.4

SMR a UE are nevoie de acţiuni care să vizeze transporturile durabile, pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Transportul rutier ar trebui transferat către transport maritim (15). Pe de altă parte, transporturile maritime trebuie să-și continue evoluția către utilizarea unor combustibili mai curați. Trebuie să se includă siguranța maritimă, precum și cooperarea pentru prevenire şi răspuns în situaţii de catastrofe.

4.3.3

SMR a UE ar trebui să cuprindă o dimensiune socială solidă pentru sprijinirea unei creşteri favorabile incluziunii în RCM ale UE. Dezvoltarea economică şi crearea de noi locuri de muncă ar trebui să faciliteze îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor acestor regiuni. Autorităţile regionale ar trebui să promoveze dialogul social şi participarea partenerilor sociali şi a societăţii civile. Dintr-o perspectivă integrată a coeziunii teritoriale, este necesar să se ţină seama de situaţia în materie de „incluziune” a oraşelor şi a zonelor metropolitane, a localităţilor rurale, a micilor localităţi de pe litoral şi a insulelor. Accesibilitatea infrastructurii, a tehnologiilor și a serviciilor pentru persoanele cu handicap ar trebui să fie corelată cu dezvoltarea durabilă, ca reprezentând condiții prealabile ale creșterii favorabile incluziunii.

4.3.3.1

Trebuie dezvoltate tehnologiile informatice, mai ales în zonele periferice, printr-o mai bună conectivitate, în scopul sprijinirii coeziunii teritoriale şi sociale în general în regiunile mediteraneene, printr-o abordare transversală a diverselor teme. Ar trebui stimulată dezvoltarea TIC.

4.3.3.2

De asemenea, este important să subliniem necesitatea dezvoltării în continuare a aeroporturilor și a serviciilor aeriene în MRM pentru consolidarea integrării economice regionale. Serviciile aeriene și infrastructura pentru transport aerian dețin încă un mare potențial nevalorificat și necesită mai multe investiții.

4.3.3.3

Instituţiile de învăţământ şi formare au un rol-cheie în susţinerea creşterii favorabile incluziunii în zona mediteraneeană. Trebuie identificate obiective educaţionale comune pentru întreaga MRM a UE.

4.3.3.4

CESE consideră că ar trebui consolidat dialogul dintre partenerii sociali şi civili şi instituţiile de învăţământ şi formare. Formarea în domeniul maritim şi nautic, precum şi sporirea colaborării dintre universităţi şi centrele de formare trebuie să fie tratate în mod prioritar.

4.3.3.5

Şomerii din RCM ale UE trebuie să fie şi ei ascultaţi în cursul procesului de elaborare a unei viitoare strategii care încearcă să le ofere oportunităţi de reinserţie pe piaţa forţei de muncă. De asemenea, este vital să se depună eforturi concrete pentru atragerea liderilor grupurilor sociale „excluse”, precum comunităţile de migranţi, persoanele cu handicap sau organizaţiile femeilor. CESE sprijină pe deplin politicile UE menite să prevină orice discriminare bazată pe origine rasială sau etnică, pe handicap, vârstă, orientare sexuală sau gen.

4.3.3.6

Având în vedere perspectivele de îmbătrânire demografică din Europa, ar trebui inclusă o acţiune specifică în RCM ale UE pentru sprijinirea îmbătrânirii sănătoase şi active. Regiunile mediteraneene ar trebui totodată să lanseze un plan viabil pe termen lung de imigraţie controlată şi de folosire a lucrătorilor sezonieri pentru a umple golul lăsat în urmă de populaţia tot mai în vârstă şi pentru a soluţiona raportul de dependenţă în creştere. CESE se declară în favoarea unor eforturi mai susținute ale UE de a ajuta regiunile mediteraneene să facă față provocării migrației și a integrării migranților în societate.

4.3.3.7

CESE consideră că este esențial ca SMRM a UE să fie elaborată ținându-se seama de prioritățile europene vizând îmbunătățirea incluziunii sociale, sporirea bunăstării și respectul deplin pentru drepturile persoanelor cu handicap, precum și să se promoveze egalitatea de gen în regiunea mediteraneeană. Ca atare, este esențial să se asigure autonomia individuală, demnitatea și libertatea persoanelor cu handicap și să se consolideze rolul femeilor pe piața forței de muncă, în societate și în pozițiile de decizie din zona mediteraneeană.

5.1

Punerea în aplicare a unei SMR mediteraneene oferă multe oportunităţi, în principal prin furnizarea unui cadru de referinţă relevant pentru politica de coeziune şi prin încurajarea cooperării intersectoriale într-un domeniu comun de muncă în servicii. Acest cadru poate ghida investiţiile către o mai mare complementaritate şi poate influenţa priorităţile specifice ale fiecărui plan de dezvoltare regională pentru o macroregiune europeană, asigurând o viziune de ansamblu şi sinergii efective în contextul unei abordări integrate.

5.2

O SMR a UE ar asigura o mai mare implicare şi o mai bună cooperare între diversele mecanisme de intervenţie ale UE, depăşind creditele alocate politicii de coeziune, punând în comun resursele regiunilor şi ale statelor membre prin guvernanţă pe mai multe niveluri. Acest lucru reprezintă pentru fiecare parte interesată de la nivel local o strategie din care nu este decât de câştigat.

5.3

Beneficiile SMR mediteraneene derivă, în mare măsură, din abordarea ei extrem de cuprinzătoare şi integratoare a mai multor niveluri, care are capacitatea de a promova sinergii între politicile şi programele UE, precum şi complementarităţi în materie de finanţare.

5.4

Implementarea SMR mediteraneene va stimula realizarea unor activităţi strategice în zonele de coastă şi insulare, sporind totodată cooperarea dintre administraţiile mediteraneene, regiuni, oraşe, porturi şi, acolo unde se dovedeşte necesar, dintre autorităţile naţionale.

5.5

Vor avea loc activităţi legate de politica maritimă integrată şi de creşterea albastră, subliniindu-se interdependenţele şi sinergiile care există între activităţi aparent fără legătură cu sectorul maritim.

5.6

Acţiunile propuse vor viza cei trei piloni de creştere identificaţi anterior. La alegerea acţiunilor propuse, trebuie ca ele să îndeplinească următoarele criterii:

—

Regiune cu o frontieră maritimă (372 de regiuni îndeplinesc acest criteriu);

—

Regiune în care mai mult de jumătate din populaţie locuieşte la distanţă de sub 50 de km de mare (73 de regiuni îndeplinesc acest criteriu);

—

Hamburg, o regiune a Germaniei, care nu întruneşte criteriile din definiţie, a fost adăugată la lista regiunilor de coastă ale UE, având în vedere influenţa maritimă puternică pe care o suferă. Sursa: EUROSTAT, 2011, op. cit.