RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN Cel de-al 31-lea raport al Comisiei către Parlamentului European privind activitățile antidumping, antisubvenții și de salvgardare la nivelul UE (2012) /* COM/2013/0890 final */
RAPORT AL
COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN Cel de-al 31-lea raport al Comisiei către
Parlamentului European privind activitățile
antidumping, antisubvenții și de salvgardare la nivelul UE (2012) Introducere Prezentul raport pentru anul 2012 este transmis
Parlamentului European în urma rezoluției sale din 16 decembrie 1981 privind
activitățile Uniunii Europene în materie de antidumping și a raportului
comisiei sale pentru industrie, comerț exterior, cercetare și energie. Acest scurt raport oferă o prezentare generală a
evenimentelor importante din cursul anului 2012 și este însoțit, ca și în anii
precedenți, de un document de lucru al serviciilor Comisiei mai detaliat,
împreună cu anexe detaliate. Prezentul raport are aceeași structură generală ca
și documentul de lucru, inclusiv toate titlurile sale, pentru a facilita
trimiterile la informații mai cuprinzătoare. Prezentul raport și documentul de lucru integral
sunt disponibile și publicului la adresa de internet
http://ec.europa.eu/trade/issues/respectrules/anti_dumping/legis/index_en.htm. 1. Prezentare generală a legislației Anchetele antidumping (AD), antisubvenții (AS) și
de salvgardare (SVG) se efectuează pe baza regulamentelor de bază ale
Consiliului. Documentul de lucru oferă o prezentare generală a legislației
existente. Textele de bază referitoare la antidumping și antisubvenții vor fi
denumite în continuare „regulamentul (regulamentele) de bază”. În cursul anului
2012 au existat două amendamente la Regulamentul antidumping de bază. Având în
vedere hotărârea Curții de Justiție în cauza Brosmann Footwear[1], s-a considerat oportun să se codifice practica limitării examinării
solicitărilor de TEP la societățile care au fost incluse în eșantion. De
asemenea, a fost necesară modificarea condițiilor juridice în care
producătorii-exportatori din țările care nu au economie de piață obțin o marjă
de dumping individuală pentru a se conforma hotărârii OMC în cauza de
soluționare a litigiilor[2] privind elementele de fixare din Republica Populară Chineză. 2. Concepte de bază Titlul 2 din documentul de lucru oferă o
prezentare generală a terminologiei și a procedurilor utilizate în cadrul
anchetelor privind IPC (instrumentele de protecție comercială). 3. Modernizarea IPC Un exercițiu de modernizare a instrumentelor de
protecție comercială (IPC) a fost lansat în octombrie 2011. Având în vedere că
mediul comercial mondial s-a schimbat în mod semnificativ în cursul ultimului
deceniu, precum și faptul că sistemul de protecție comercială al UE a rămas în
mare măsură neschimbat de la încheierea Rundei Uruguay, cu aproape 15 ani în
urmă, a fost identificată necesitatea adaptării IPC la nevoile actuale ale
întreprinderilor. Obiectivul proiectului de modernizare în curs este
de a îmbunătăți sistemul actual de protecție comercială al UE în beneficiul
tuturor părților interesate. Accentul se pune pe găsirea de soluții practice la
problemele reale cu care se confruntă producătorii, importatorii, comercianții,
etc. din Uniune prin utilizarea instrumentelor. Scopul este de a face ca
sistemul să fie mai eficient și măsurile mai eficace, cu toate acestea, fără
schimbarea principiilor de bază și a echilibrului sistemului. În 2012 au fost realizate progrese importante în
vederea îndeplinirii acestui obiectiv. În perioada aprilie - iulie 2012 a avut
loc o consultare publică pentru a cunoaște punctele de vedere ale părților
interesate. În mai 2012, a fost organizată o conferință la nivel înalt pentru a
informa părțile interesate și a cunoaște preocupările acestora. O evaluare a
impactului, care constituie o cerință a procesului de legiferare al UE, a fost
realizată și prezentată Comitetului intern la nivel înalt de evaluare a
impactului al Comisiei în decembrie 2012. Pe baza acesteia, o propunere
legislativă și o comunicare au fost adoptate de către Comisie în aprilie 2013.
În plus, a fost publicat proiectul de linii directoare cu privire la patru
teme. Propunerea legislativă a fost transmisă Consiliului și Parlamentului, în
cadrul cărora aceasta urmează procedura legislativă ordinară. Proiectul de
linii directoare a făcut obiectul unor consultări publice și, în urma
examinării corespunzătoare a observațiilor primite, liniile directoare finale
vor fi adoptate de către Comisie în timp util. Comisia are drept obiectiv
încheierea exercițiului de modernizare în timpul legislaturii actuale, și anume
în primăvara anului 2014 și depune eforturi constructive, alături de celelalte
instituții în vederea atingerii acestui obiectiv. 4. Statutul de țară cu
economie integral de piață (TEP) În sensul anchetelor antidumping, o țară poate fi
considerată ca fiind o economie integral de piață dacă îndeplinește cinci
criterii care sunt descrise în detaliu în documentul de lucru care însoțește
prezentul raport. În
anul 2012 a avut loc evaluarea continuă a două din cele șase cereri pentru
recunoașterea statutului de TEP, formulate de China, Vietnam, Armenia,
Kazahstan, Mongolia și Belarus. De-a lungul anului, doar Mongolia și Vietnamul
au furnizat informații suplimentare în sprijinul cererilor lor, iar dosarele
lor se află în diferite stadii de avansare. Celelalte patru țări, China,
Armenia, Kazahstan și Belarus nu au prezentat nicio informație relevantă care
să permită o analiză suplimentară a progreselor lor. Consultările
cu autoritățile Republicii Belarus au fost sistate încă din 2010 din cauza
situației politice din această țară. În iunie 2010, Armeniei i-au fost trimise
întrebări suplimentare cu privire la evoluțiile sale ulterioare către obținerea
statutului de TEP. Cu toate acestea, până la sfârșitul anului 2012, Armenia
încă nu transmisese Comisiei noi informații. Celelalte patru țări candidate
și-au continuat procedura de recunoaștere a statutului de TEP și se află în
stadii diferite de progres în ceea ce privește îndeplinirea celor cinci
criterii pentru recunoașterea statutului de TEP. În
ceea ce privește China, cu toate că, în mai multe ocazii, autoritățile chineze
au fost de acord, în principiu, cu o nouă reuniune a grupului de lucru pentru
statutul de TEP în cursul anului 2012, reuniunea a fost anulată. Comisia este
dispusă, în continuare, să discute progresele suplimentare înregistrate de
către China în vederea obținerii statutului de TEP, și se speră că autoritățile
chineze vor continua să se implice în producerea și transmiterea către Comisie
a datelor necesare pentru recunoașterea statutului de TEP. Reuniunea
grupului de lucru UE - Vietnam pentru recunoașterea statutului de TEP al
Vietnamului a avut loc în noiembrie 2012. A fost discutat un proiect de raport
privind statutul de TEP și autoritățile vietnameze au răspuns la numeroase
întrebări din partea Comisiei cu privire la problemele nerezolvate legate de
cele patru criterii care rămân de îndeplinit. Raportul final privind statutul
de TEP se așteaptă să fie comunicat autorităților vietnameze în 2013. Informațiile
colectate în timpul reuniunii grupului de lucru UE-Mongolia care a avut loc în
septembrie 2011 la Ulan-Bator, împreună cu informațiile suplimentare primite în
decembrie 2012, continuă să fie analizate și un raport privind statutul de TEP va
fi disponibil începând din 2013. 5. Activități de
informare și comunicare/ Contacte bilaterale 5.1. Întreprinderi
mici și mijlocii (IMM-uri) Serviciul de asistență în materie de protecție
comercială pentru IMM-uri a fost înființat din cauza complexității procedurilor
IPC, în special pentru IMM-uri, având în vedere dimensiunea redusă și
fragmentarea acestora. Rolul său este de a aborda aspecte și probleme specifice
IMM-urilor în materie de IPC, atât de ordin general, cât și de la caz la caz. O
parte a site-ului internet dedicat IPC este consacrată IMM-urilor și face
referire la punctele de contact ale serviciului de asistență în materie de
protecție comercială. În 2012, aceste puncte de contact au primit
numeroase cereri de informații, toate fiind soluționate rapid. Aceste cereri
vizau atât procedurile IPC, cât și conținutul acestora. 5.2. Contacte bilaterale/activități de informare –
industrie și țări terțe Explicarea
legislației și a practicilor în materie de protecție comercială ale UE
reprezintă o parte importantă a activităților serviciilor care se ocupă cu IPC.
Comisia
a organizat un seminar de formare în domeniul protecției comerciale pentru
funcționarii din țări terțe, în 2012. În plus, în 2012 au existat o serie de
contacte bilaterale consacrate discutării unor subiecte diverse în materie de
protecție comercială cu o serie de țări terțe printre care China, Coreea, Maroc
și Malaysia. . De asemenea, în 2012 au avut loc mai multe întâlniri cu
asociații ale părților interesate și cu societăți, printre care Business Europe
și Eurocommerce. Printre întâlnirile respective s-a numărat un seminar de o zi
completă pentru Business Europe în noiembrie 2012. 6. Consilierul-auditor În februarie 2012, rolul și competențele
consilierului-auditor din cadrul DG Comerț, care a devenit operațional în 2007,
au fost stabilite în cadrul unui mandat oficial printr-o decizie a
președintelui Comisiei Europene. Din 2012, consilierul-auditor este atașat, din
motive administrative, pe lângă comisarul responsabil cu politica comercială,
consolidând, astfel, caracterul independent al funcției. Termenii de referință stabilesc, de asemenea, norme
detaliate privind audierile conduse de consilierul-auditor cu privire la toate
aspectele legate de o procedură comercială, de la deschiderea acesteia până la
comunicarea constatărilor finale și până la măsurile finale adoptate. În plus,
mandatul consilierului-auditor îi acordă acestuia puteri de decizie în caz de
litigiu privind accesul la dosar, confidențialitatea informațiilor aflate în
posesia Comisiei și acordarea de prelungiri ale termenelor limită.
Consilierul-auditor este împuternicit să abordeze, împreună cu comisarul
responsabil cu politica comercială și directorul general pentru comerț orice
preocupări referitoare la derularea sau conținutul unei anchete în domeniul
comerțului. Extinderea continuă a tendinței privind cererile de
intervenție de la crearea funcției de consilier-auditor în 2007, a făcut un nou
pas înainte în 2012 și a crescut accentuat cu mai mult de 50 % în
comparație cu 2011. În perioada de raportare, consilierul-auditor a primit 132
de cereri de intervenție (81 în 2011), dintre care 128 se refereau la IPC și
vizau 41 de proceduri IPC. Numărul audierilor, de asemenea, a crescut în mod
semnificativ, cu 50 % în comparație cu 2011: au avut loc 39 de audieri (26
în 2011), dintre care 12 au fost audieri multipartite în care un total de 43 de
părți interesate cu interese similare s-au reunit în cadrul unor audieri
comune. Intervențiile au fost solicitate de către
producătorii-exportatori din țări terțe, de către industria din Uniune, de
către utilizatori și importatori, precum și de guvernele unor țări terțe.
Consilierul-auditor a intervenit în privința unor aspecte care au acoperit
toate etapele anchetei și a transmis serviciilor Comisiei o serie de
recomandări cu scopul de a consolida exercitarea drepturilor de protecție. Principalele probleme cu care consilierul-auditor s-a confruntat
în 2012 pot fi grupate în trei categorii: (i) conținutul și calitatea
informațiilor prezentate (ii) accesul la dosare și calitatea dosarelor
neconfidențiale și (iii) dezacordul cu deciziile,
constatările și concluziile. 7. Prezentare generală
a anchetelor și măsurilor antidumping, antisubvenții și de salvgardare 7.1. Generalități La sfârșitul anului 2012, în UE erau în vigoare 102
măsuri AD și 10 măsuri AS. În 2012, 0,17 % din totalul importurilor în UE erau afectate de măsuri AD
sau AS. Vă rugăm să notați că detaliile privind aspectele
care urmează se găsesc în documentul de lucru care însoțește prezentul raport.
Trimiterile la anexele documentului de lucru pot fi găsite lângă titluri. 7.2. Anchete noi (a se vedea
anexele A – E și anexa N) În 2012, au fost deschise 19 noi anchete. Au fost
instituite taxe provizorii în cadrul a 9 proceduri. 3 cauze s-au încheiat
cu instituirea de taxe definitive. 9 anchete s-au încheiat fără să se instituie
măsuri. 7.3. Anchete de reexaminare Anchetele de reexaminare continuă să reprezinte o
parte majoră a activității serviciilor care se ocupă cu IPC. În perioada 2008 –
2012, acestea au reprezentat 60% din toate anchetele deschise. Tabelul 2 din
documentul de lucru conține informații statistice pentru perioada 2008 – 2012. 7.3.1. Reexaminările
efectuate în perspectiva expirării măsurilor (a se
vedea anexa F) Articolul 11 alineatul (2) și articolul 18 din
regulamentele de bază prevăd expirarea măsurilor după cinci ani, cu excepția
cazului în care o reexaminare efectuată în perspectiva expirării măsurilor
demonstrează că acestea ar trebui menținute în forma lor inițială. În cursul
anului 2012, 13 măsuri au expirat automat după încheierea duratei de 5 ani. În cursul anului 2012 au fost deschise 14 anchete
de reexaminare în perspectiva expirării măsurilor. 9 reexaminări efectuate în
perspectiva expirării măsurilor au fost încheiate cu o confirmare a taxei
pentru o perioadă suplimentară de 5 ani. 4 reexaminări efectuate în perspectiva
expirării măsurilor s-au încheiat prin încetarea aplicării măsurilor. 7.3.2. Reexaminările
intermediare (a se vedea anexa G) Articolul 11 alineatul (3) și articolul 19 din
regulamentele de bază prevăd reexaminarea măsurilor în timpul perioadei lor de
valabilitate. Reexaminările pot fi limitate la aspectele referitoare la
dumping/subvenționare sau prejudiciu. În cursul anului 2012 au fost deschise în total 5
reexaminări intermediare. 6 reexaminări intermediare s-au încheiat prin
confirmarea sau modificarea taxei. 5 reexaminări intermediare s-au încheiat
prin încetarea aplicării măsurilor. 7.3.3. „Alte”
reexaminări intermediare (a se vedea anexa H) În cursul anului 2012, au fost deschise 4 „alte”
reexaminări, care nu fac obiectul articolelor 11 alineatul (3) sau 19 din
regulamentele de bază, în timp ce 3 astfel de reexaminări au fost încheiate în
această perioadă. 7.3.4. Noi
reexaminări ale exportatorului (a se vedea anexa I) Articolul 11 alineatul (4) și articolul 20 din
regulamentele de bază prevăd o reexaminare a unui „nou venit”, respectiv o reexaminare
„accelerată”, pentru a stabili o marjă de dumping individuală sau o taxă
compensatorie individuală pentru noii exportatori situați în țara exportatoare
în cauză care nu au exportat produsul în cursul perioadei de anchetă. Astfel de
exportatori trebuie să demonstreze că sunt cu adevărat exportatori noi și că au
început efectiv să exporte către UE după perioada de anchetă. Astfel, în cazul
lor se poate calcula o taxă individuală, care este de obicei mai mică decât
taxa la nivel național. În 2012, a fost deschisă 1 reexaminare a unui nou
exportator în timp ce au fost finalizate 2 astfel de reexaminări. 7.3.5. Anchete
privind absorbția (a se vedea anexa J) În cazurile în care există informații suficiente
care să demonstreze că, după perioada anchetei inițiale și înainte sau după
instituirea măsurilor, prețurile de export au scăzut sau că nu au existat sau
au existat insuficiente schimbări în prețurile de revânzare sau în prețurile
ulterioare de vânzare ale produsului importat în UE, o reexaminare privind
„absorbția” poate fi deschisă pentru a examina dacă măsura a avut efecte asupra
prețurilor menționate anterior. Marjele de dumping pot, ca atare, să fie
recalculate, iar taxa poate fi mărită, pentru a se ține cont de aceste prețuri
de export scăzute. Posibilitatea reexaminărilor privind „absorbția” este
inclusă la articolul 12 și la articolul 19 alineatul (3) din regulamentele de
bază. În 2012 nu a fost
deschisă sau încheiată nicio reexaminare antiabsorbție. 7.3.6. Anchete
privind eludarea (a se vedea anexa K) Posibilitatea de a redeschide anchete în situații
în care se aduc dovezi că măsurile sunt eludate este prevăzută la articolele 13
și 23 din regulamentele de bază. În 2012, au fost deschise 13 astfel de anchete. 2
anchete privind eludarea au fost încheiate cu extinderea măsurilor și 1 anchetă
a fost încheiată fără extinderea măsurilor. 7.4. Anchete privind salvgardarea (a se
vedea anexa L) În 2012 nu au avut loc activități de salvgardare. 8. Aplicarea
măsurilor AD/AS 8.1. Urmărirea
măsurilor Activitățile de urmărire
privind măsurile în vigoare s-au concentrat asupra a patru domenii principale:
(1) prevenirea fraudei; (2) monitorizarea fluxurilor și a evoluțiilor pieței;
(3) ameliorarea eficienței cu ajutorul instrumentelor adecvate și (4) reacția în
fața practicilor nereglementare. Aceste activități au permis serviciilor
responsabile de IPC să asigure, în mod proactiv și în colaborare cu statele
membre, aplicarea corespunzătoare a măsurilor de protecție comercială în
Uniunea Europeană. 8.2. Monitorizarea angajamentelor (a se vedea anexele M și Q) Monitorizarea angajamentelor face parte din activitățile de asigurare a
respectării măsurilor, având în vedere faptul că angajamentele reprezintă o
formă a măsurilor AD sau AS. Ele sunt acceptate de Comisie dacă pot elimina
efectiv efectele prejudiciabile ale dumpingului sau ale subvenționării. La începutul anului 2012 erau în vigoare 18
angajamente. În cursul anului 2012 au avut loc următoarele modificări ale
portofoliului de angajamente : angajamentul unei societăți s-a încheiat din
cauza expirării/abrogării măsurilor. Angajamentele a două societăți au fost
retrase, întrucât monitorizarea acestora ar deveni imposibilă și
impracticabilă. Astfel, numărul total de angajamente în vigoare la sfârșitul
anului 2012 a ajuns la 15. 9. Restituiri Articolul 11 alineatul (8) și articolul 21 alineatul (1) din
regulamentele de bază permit importatorilor să solicite rambursarea taxelor
colectate relevante în cazul în care se demonstrează că marja de
dumping/subvenționare a fost eliminată sau redusă la un nivel inferior celui al
taxei în vigoare. În cursul anului 2012, au fost transmise 26 de noi
cereri de rambursare. La sfârșitul anului 2012, se aflau în curs de desfășurare
10 anchete privind rambursările, care vizau 35 de cereri. În 2012 au fost
adoptate 26 de decizii ale Comisiei: 12 decizii de acordare a unor rambursări
parțiale și 14 decizii de respingere a cererilor de rambursare. 8 cereri au
fost retrase. 10. Reexaminare judiciară:
hotărâri ale Curții de Justiție (CdJ)/Tribunalului (T) (a
se vedea anexa S) În 2012, Tribunalul a pronunțat 13 hotărâri în
domeniul măsurilor antidumping sau antisubvenții. În 2012, Curtea de Justiție a pronunțat 9 hotărâri
în domeniul măsurilor antidumping. 6 dintre aceste hotărâri vizau recursuri
împotriva hotărârilor Tribunalului. În plus, Curtea de Justiție a pronunțat 3
hotărâri ca răspuns la cereri de decizii preliminare. În 2012, au fost introduse 23 de noi cauze, dintre
care 17 în fața Tribunalului și 6 în fața Curții de Justiție. Anexa S la documentul de lucru conține o listă a cauzelor AD/AS
prezentate în fața Tribunalului și a Curții de Justiție, care erau încă
nesoluționate la sfârșitul anului 2012. 11. Activități în cadrul
Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) 11.1. Soluționarea litigiilor în domeniile AD, AS și SVG OMC prevede o procedură riguroasă pentru soluționarea litigiilor între
membrii OMC în ceea ce privește aplicarea acordurilor OMC. În iulie 2012, Indonezia a solicitat consultări în
cadrul OMC cu Uniunea Europeană în ceea ce privește măsurile antidumping
instituite de Uniunea Europeană cu privire la importurile de alcooli grași și
cu privire la anumite aspecte ale anchetei care stă la baza acestor măsuri. 11.2. Alte activități ale OMC Grupul de negociere privind normele a organizat o reuniune oficială la
29 februarie 2012. Unicul scop al reuniunii a fost de a confirma numirea E.S.
Dl Wayne McCook (Jamaica) în funcția de președinte desemnat al grupului. Ulterior, Grupul tehnic, un subgrup al grupului de
negocieri, a fost convocat de două ori (în februarie și în aprilie 2012). În paralel cu aceste activități, participarea
serviciilor Comisiei la activitatea curentă a comitetelor pentru antidumping,
subvenții, măsuri compensatorii și de salvgardare a continuat. Comitetele s-au
reunit de două ori în sesiuni ordinare pentru a reexamina notificările și
pentru a aborda subiecte care prezintă un interes special. În plus, grupul
tehnic informal cu privire la antidumping s-a întrunit de mai multe ori în
cursul anului 2012. Concluzie În 2012 s-a constatat o scădere a numărului de noi
cauze inițiate și de măsuri provizorii și definitive instituite, față de anul
precedent. Numărul de anchete încheiate fără instituire de măsuri a fost, de
asemenea, în ușoară scădere în comparație cu anul precedent. În ceea ce
privește reexaminările, acestea continuă să reprezinte o parte semnificativă
din activitatea serviciilor, cu un număr de reexaminări deschise care a crescut
cu peste jumătate în comparație cu 2011. Numărul reexaminărilor încheiate a
scăzut cu o treime în comparație cu cifrele din 2011. În 2012, măsurile de
protecție comercială în vigoare au afectat 0,17 % din importurile totale
în UE. [1]Hotărârea din 2 februarie 2012 în cauza
C-249/10P Brosmann Footwear (HK) și alții/Consiliu. [2] (2) OMC, Raportul Organului de apel, AB-2011-2, WT/DS397/AB/R, 15
iulie 2011. OMC, Raportul grupului special, WT/DS397/R, 3 decembrie 2010.