CUPRINS

1............ Introducere. 3

2............ Context și surse de date pentru raport 3

3............ Situația în ceea ce privește agricultura locală și vânzarea directă. 4

3.1......... Importanța socio-economică a agriculturii locale și a vânzării directe. 5

3.2......... Criterii de mediu. 6

4............ Constatări privind sistemul actual de etichetare în diferitele state membre. 8

5............ Există argumente în favoarea unui sistem de etichetare la nivelul UE?. 9

5.1......... Un sistem de etichetare specific. 9

5.2......... O abordare alternativă. 10

6............ Concluzii 11

RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

privind argumentele în favoarea unui sistem de etichetare aplicabil agriculturii și vânzării directe

1.           Introducere

Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare[1] a intrat în vigoare la 3 ianuarie 2013. Articolul 55 prevede că, până la 4 ianuarie 2014, Comisia prezintă „Parlamentului European și Consiliului un raport referitor la necesitatea introducerii unui nou sistem de etichetare aplicabil agriculturii locale și vânzării directe, în vederea susținerii producătorilor în procesul de comercializare a produselor lor la nivel local”. Acest raport „se axează pe capacitatea agricultorilor de a crește valoarea produselor lor prin intermediul noii etichete și ar trebui să ia în considerare și alte criterii, precum posibilitățile de reducere a nivelului de emisii de carbon și de deșeuri prin lanțuri de producție și de distribuție scurte”.

În cele din urmă, raportul „este însoțit, dacă este cazul, de propuneri legislative adecvate privind crearea unui sistem de etichetare pentru agricultura locală și vânzarea directă.”

Acest raport va analiza implicațiile socio-economice și de mediu ale agriculturii locale și ale vânzărilor directe și va dezbate posibilitățile de introducere a unui instrument de etichetare la nivelul UE.

2.           Context și surse de date pentru raport

În rezoluția „Venituri echitabile pentru agricultori: îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa”[2], Parlamentul European îi solicită Comisiei „să propună adoptarea unor instrumente de susținere și promovare a lanțurilor de aprovizionare cu alimente gestionate de agricultori, a lanțurilor scurte de aprovizionare cu alimente și a piețelor de agricultori, în vederea stabilirii unei relații directe cu consumatorii și pentru a le permite agricultorilor să obțină o pondere mai echitabilă din valoarea prețului final de vânzare prin reducerea numărului intermediarilor și a etapelor procesului”.

În „Viitorul politicii agricole comune după 2013”[3], Parlamentul European arată că îmbunătățirea competitivității la diverse niveluri, inclusiv pe piețele locale, ar trebui să fie un obiectiv fundamental al PAC după 2013.

Comitetul Regiunilor consideră[4] că Comisia ar trebui „să adopte definiții pentru termenii de «produse alimentare locale» și «sisteme alimentare locale» și să introducă o nouă etichetă și să identifice un simbol și o identitate comune pentru produsele locale [...]”. 

În ceea ce privește provocările cu care se confruntă PAC după 2013[5], Comisia subliniază că „cetățenii UE cer o gamă variată de produse alimentare de înaltă calitate, care să reflecte standarde ridicate în privința siguranței, calității și bunăstării, inclusiv produse locale”.

Pentru a avea o mai bună perspectivă asupra agriculturii locale și a vânzărilor directe în Uniunea Europeană (UE), Comisia a întreprins o gamă largă de activități, inclusiv consultări cu state membre și cu părțile interesate, crearea unui grup de lucru dedicat și un studiu extern[6]. Comisia a invitat părțile interesate la o conferință la nivel înalt privind „Agricultura locală și lanțurile scurte de aprovizionare cu alimente” în aprilie 2012. Mai multe detalii privind aceste activități pot fi găsite în documentul de lucru însoțitor al serviciilor Comisiei[7].

Aceste activități furnizează resursele principale care stau la baza prezentului raport. Prezentul raport conține, de asemenea, informații provenind din literatura revizuită inter pares și din alte documente și articole externe.

3.           Situația în ceea ce privește agricultura locală și vânzarea directă

În sensul prezentului raport:

– „agricultură locală” înseamnă producția de produse agricole și alimentare cu scopul de a le vinde într-o zonă suficient de apropiată de exploatația de producție;

– „vânzarea directă” înseamnă vânzarea de către un agricultor direct unui consumator, fără intermediari în ceea ce privește vânzarea;

– „lanțurile scurte de aprovizionare cu alimente” înseamnă vânzarea de la un fermier la un consumator care implică un număr redus de intermediari;

– „sisteme alimentare locale” înseamnă că producția, prelucrarea, comercializarea și consumul de alimente au loc într-o zonă geografică de dimensiuni relativ mici.

Nu există o definiție uniformă a termenului „zonă locală”. Deși diverse surse confirmă că acest termen înseamnă o zonă geografică relativ mică, nu există niciun acord cu privire la distanță, aceasta variind între 20 și 100 km de la punctul de producție. Ținând seama de interpretările răspândite date termenului de „zonă locală”, o definiție la nivelul UE ar părea arbitrară. În principal, consumatorul este cel care decide dacă un produs provine dintr-o „zonă locală” sau nu.

Agricultura locală și vânzarea directă se confruntă cu numeroase provocări, care au fost abordate cu ocazia conferinței din aprilie 2012. Comisiei i se solicită: să acorde asistența adecvată pentru dezvoltarea agriculturii locale și a lanțurilor scurte de aprovizionare cu alimente; să adapteze normele UE privind achizițiile publice; să clarifice normele UE de igienă; și să analizeze modalitățile de a contribui la ameliorarea accesului pe piețe, eventual printr-un sistem de etichetare specific.  Documentul de lucru al serviciilor Comisiei care însoțește prezentul raport analizează aceste provocări și modul în care ele ar putea fi abordate de noile instrumente ale UE.

3.1.        Importanța socio-economică a agriculturii locale și a vânzării directe

Ancheta Eurostat privind structura exploatațiilor agricole în 2007[8] a arătat diferențe semnificative între statele membre în ceea ce privește evoluția vânzării directe. În medie, aproximativ 15 % dintre exploatațiile agricole vând peste 50 % din producția lor direct consumatorilor, cu diferențe semnificative între statele membre: de la aproape un sfert dintre toate exploatațiile agricole, în Grecia, la 0,1 % în Spania. Este de remarcat faptul că exploatațiile agricole mici sunt relativ mai implicate în lanțurile scurte de aprovizionare cu alimente.

Studiile empirice privind comportamentul de cumpărare indică un nivel ridicat de interes referitor la cumpărarea de alimente locale. Un studiu[9] arată că, în Regatul Unit, 70 % dintre persoane doresc să cumpere local, aproape 50 % doresc să cumpere local într-un procent mai mare în viitor, iar 60 % cumpără local în prezent. Conform Natural Marketing Institute[10], 71 % dintre consumatorii francezi și 47 % dintre cei spanioli și britanici susțin că este important să cumpere produse locale.

Activitățile având scopul de a răspunde cererii tot mai mari de produse locale pot consolida și dezvolta competitivitatea zonelor rurale. Furnizarea în sistemele alimentare locale nu reprezintă numai o oportunitate pentru producătorii agricoli. Aceasta influențează, de asemenea, activități de producție, cum ar fi prelucrarea, distribuția și vânzarea cu amănuntul având așadar un efect de multiplicare asupra comunității locale prin generarea de oportunități de angajare. Acest fapt a devenit din ce în ce mai important în condițiile crizei economice actuale. Sprijinul public pentru agricultura locală și vânzarea directă ar putea contribui la obținerea de beneficii maxime. 

Proiectul de cercetare paneuropean IMPACT[11] a constatat că, în timp ce proporția din numărul total de exploatații agricole care practică vânzări directe a variat în mod considerabil între statele membre (de la 0,5 % în Irlanda la 34,6 % în Italia), cifra estimată pentru UE-15 a fost 20,2 %. Valoarea adăugată netă suplimentară generată de vânzarea directă pentru UE-15 a fost estimată la 2,7 % din valoarea adăugată netă totală. Una dintre concluziile cercetării a fost că evoluția vânzării directe a devenit un element cheie al dezvoltării rurale în mai multe state membre.

Lipsa datelor cantitative a fost compensată de estimări ale importanței din punct de vedere economic al acestui sector. De exemplu, estimările pentru statele membre selectate prevăzute în Revista rurală a UE[12] indică o divergență semnificativă pe teritoriul UE: în timp ce în Danemarca, de exemplu, numai aproximativ 3 % dintre producători sunt implicați în vânzarea directă, în Austria, o treime dintre toate exploatațiile agricole sunt implicate în vânzări directe.

Studiul privind lanțurile scurte de aprovizionare cu alimente a analizat 84 de sisteme de lanțuri scurte de aprovizionare cu alimente din UE, pe baza cadrului celor cinci elemente principale[13]. Acesta arată că majoritatea sistemelor (54) sunt puternic orientate către crearea de capital social, creșterea relațiilor sociale între oameni, un sentiment de apartenență la o comunitate și încrederea și cooperarea dintre întreprinderi, pe de o parte, și între producători și consumatori, pe de altă parte. De asemenea, studiul demonstrează că relațiile strânse între producători și consumatori sporesc cunoștințele consumatorilor privind produsele alimentare și înțelegerea acestora, având, de asemenea, un efect pozitiv asupra activităților agricole și de mediu. În unele cazuri, acest lucru poate duce la schimbări comportamentale, de exemplu în ceea ce privește obiceiurile alimentare și deciziile de cumpărare. În cele din urmă, conform studiului, utilizarea lanțurilor scurte de aprovizionare cu alimente presupune un mai mare efort din partea exploatațiilor agricole decât vânzarea produselor agricole și alimentare prin intermediul pieței de vânzare convenționale din cauza activităților de prelucrare, ambalare și comercializare.

3.2.        Criterii de mediu 

În ceea ce privește lanțurile de aprovizionare cu alimente, documentația existentă tinde să analizeze consumul de energie și emisiile de dioxid de carbon din agricultură, din prelucrarea, depozitarea și distribuirea produselor alimentare. Deoarece sectorul alimentar reprezintă aproximativ 30 % din consumul total de energie[14], acesta are un impact direct asupra schimbărilor climatice.

Un studiu realizat de Jones[15] bazat pe o analiză a impactului asupra mediului al componentei transport din lanțul de aprovizionare cu alimente a constatat că aprovizionarea cu mere crescute local în Regatul Unit are ca rezultat reducerea emisiilor de dioxid de carbon în comparație cu cumpărarea merelor importate din Noua Zeelandă la supermarket. Pe de altă parte, un studiu al Saunders et al[16], utilizând o abordare diferită, a constat contrariul. În acest caz, Noua Zeelandă era mai eficientă decât Regatul Unit în ceea ce privește componenta de energie totală, atunci când se analizează energia directă și indirectă utilizată la producția de mere, precum și la transport și depozitare.

Un studiu de caz efectuat în Spania prin utilizarea unui model de transport arată că trecerea la un mai mare consum local are drept rezultat economii de energie (Aranda et al[17]).

Un alt studiu (Sundkvist et al[18]) analizează consecințele asupra mediului ale producției de pâine locale la scară redusă în raport cu producția centralizată la scară largă. Rezultatele arată că emisiile de CO2, SO2 și NOX sunt mai reduse în cazul brutăriilor locale decât în cazul brutăriilor mari în Suedia continentală.

Un studiu realizat de Coley et al[19] analizează consumul de energie și amprenta de carbon ale unui consumator care călătorește la magazinul unei exploatații agricole pentru a cumpăra produse. Acest studiu concluzionează că un drum cu mașina de 7,4 km pentru a cumpăra un produs reprezintă limita: dacă distanța este mai mare, emisiile de carbon sunt mai mari decât în cazul utilizării lanțului convențional de aprovizionare cu alimente. 

În ceea ce privește efectele asupra mediului ale deșeurilor alimentare, studiile se referă la două aspecte. Primul aspect este cantitatea de energie și de apă consumată în timpul producției. Al doilea este cantitatea suplimentară de dioxid de carbon, metan și amoniac produse în faza de descompunere[20].

Un studiu realizat de Gustavsson et al[21] arată că cea mai mare cantitate de deșeuri alimentare include fructe, legume și cereale. Pentru Europa, cifrele demonstrează o pierdere de peste 30 % în cazul cerealelor și de aproximativ 45 % în cazul fructelor și al legumelor. Pierderile sunt de 20 % în cazul semințelor, de peste 20 % în cazul cărnii și cu peste 10 % în cazul producției de lactate.

Același studiu subliniază necesitatea de a acționa cu prudență ceea ce privește interpretarea rezultatelor aspectelor legate de deșeuri din cauza lipsei de date suficiente, a incertitudinii legate de datele disponibile și a numeroaselor ipoteze privind nivelurile deșeurilor alimentare. În mod similar, Hall et al[22] subliniază faptul că cuantificarea deșeurilor alimentare este dificilă, deoarece metodele se bazează pe utilizarea factorilor de deșeuri măsurați în populațiile eșantion. În plus, Parfitt et al[23] subliniază că metodele și definițiile diferite aplicate la măsurarea deșeurilor alimentare fac mai dificilă compararea studiilor.

Un studiu al Comisiei privind deșeurile alimentare [24] a analizat diferitele cauze ale acestora în următoarele patru sectoare: producția, vânzarea en gros/cu amănuntul și gospodăriile. Studiul concluzionează că este dificil să se ajungă la o concluzie concretă pe acest subiect din cauza unor date limitate care reprezintă doar două sectoare (lactate și carne). În plus, rolul posibil al lanțului scurt de aprovizionare cu alimente în reducerea deșeurilor alimentare nu a fost menționat în acest studiu.

Sunt necesare alte studii axate pe relația dintre tipul de lanț de aprovizionare cu alimente, atitudinile consumatorilor și reducerea deșeurilor pentru a putea trage concluzii fiabile. Se pare că există o tendință a consumatorilor de a atribui o mai mare valoare produselor achiziționate direct de la o exploatație agricolă sau la o piață a fermierilor, ceea ce poate duce la reducerea deșeurilor. Cu toate acestea, având în vedere proporția relativ redusă ocupată de lanțurile scurte de aprovizionare cu alimente și de sistemele alimentare locale în producția, prelucrarea și distribuția mondială, impactul potențial al acestor sisteme nu ar trebui să fie supraestimat.

Studiul privind lanțurile scurte de aprovizionare cu alimente arată că, pentru a reduce la minimum impactul negativ asupra mediului, lanțurile scurte de aprovizionare cu alimente ar trebui, în același timp, să fie locale, de sezon, să utilizeze metode de producție viabile din punct de vedere ecologic și să se bazeze pe o amprentă de carbon redusă. Combinarea caracteristicilor „local” și „de sezon” reduce nevoile de depozitare, în timp ce metodele de producție ecologice pot contribui, de asemenea, la reducerea utilizării de pesticide, a poluării solului și a apei și a degradării solului, precum și la dezvoltarea biodiversității și a utilizării durabile a apei.

4.           Constatări privind sistemul actual de etichetare în diferitele state membre

Există o mare varietate de sisteme pe întreg teritoriul UE. Cele mai multe dintre acestea reprezintă vânzări în apropierea loculului de producție. Aceste vânzări au loc la exploatația agricolă (de exemplu, magazinele exploatației, vânzarea pe șosea, recoltarea de către cumpărător) sau vânzările din afara exploatației (de exemplu, piețele agricultorilor și alte piețe, livrări sau vânzări către comercianții cu amănuntul sau către sectorul de catering). Unele dintre acestea sunt vânzări la distanță, de exemplu în cazul livrărilor și vânzărilor prin internet. Studiul privind lanțurile scurte de aprovizionare cu alimente arată că etichetele și simbolurile sunt cele mai susceptibile de a fi folosite în cadrul programelor care funcționează de mai mult timp sau în cadrul inițiativelor regionale mai mari; acestea sunt mai puțin frecvente în cazul unor consumatori mai locali, care se bazează pe comunicarea directă între producător și consumator.  

Răspunsurile oferite de statele membre la chestionarul privind vânzarea directă și pe plan local a produselor agricole și alimentare au arătat diferențe în evoluția și sprijinul acestui tip de vânzări. În mod similar, studiul privind lanțurile scurte de aprovizionare cu alimente a constatat că există numeroase instrumente disponibile la nivelul UE și la nivel național care ar putea ajuta fermierii, însă acestea nu sunt aplicate în mod coerent în întreaga UE, ceea ce a condus la dezvoltarea inegală a lanțurilor scurte de aprovizionare cu alimente. Provocările în ceea ce privește implicarea în agricultura locală sunt diferite pe teritoriul UE; prin urmare, statele membre ar trebui să selecteze o combinație a acestor acțiuni, care să fie adecvată nevoilor proprii de dezvoltare.

Studiul privind lanțurile scurte de aprovizionare cu alimente arată că etichetele sunt, de asemenea, utile pentru a semnaliza faptul că un produs a fost certificat. Acesta este un aspect important pentru a proteja produsele față de imitații: etichetele cu un conținut reglementat reprezintă un instrument de a combate informațiile înșelătoare sau chiar frauda. 

Studiul privind lanțurile scurte de aprovizionare cu alimente susține, de asemenea, că ar exista o confuzie la nivelul consumatorilor cu privire la diferitele sisteme de etichetare. În primul rând, consumatorii se așteaptă ca etichetele să le ofere informații privind prețul și perioada de valabilitate a unui produs, precum și privind originea geografică și identitatea producătorului. De asemenea, sunt importante informațiile privind natura lanțului de aprovizionare: este vândut produsul la un preț corect atât pentru producător, cât și pentru consumator?

În cele din urmă, constatările studiului și ale consultării indică faptul că sistemele de etichetare implică, în mod inevitabil, costuri pentru producători și pot face ca produsele lor să fie mai costisitoare.

5.           Există argumente în favoarea unui sistem de etichetare la nivelul UE? 

Conferința din aprilie 2012 a subliniat importanța unei viziuni comune, calitatea, mediul, etica, cultura, legăturile sociale și convivialitatea fiind elemente importante. Principalele ingrediente ale abordării locale sunt crearea de rețele, de încredere și de cunoaștere reciprocă, precum și educarea agricultorilor și a consumatorilor. Concluziile conferinței indică faptul că aceste valori ar putea fi promovate de o nouă etichetă pentru lanțurile scurte de aprovizionare, cu condiția ca acest lucru să constituie un instrument simplu și facultativ, fără costuri suplimentare pentru producători.

Forumurile care au abordat tema agriculturii locale și a vânzării directe au subliniat nevoia de a facilita accesul la investiții și informații pentru a permite participarea la licitații publice, și de a adapta normele privind igiena, care au fost adeseori menționate ca obstacole în calea acestui tip de activitate agricolă și de vânzare. Documentul de lucru al serviciilor Comisiei, care completează prezentul raport, explică instrumentele care sunt în vigoare pentru a asista producătorii și recomandă statelor membre acțiunile pe care acestea le pot întreprinde. Statele membre ar trebui să aibă un rol mai proactiv și să adapteze legislația, atunci când este posibil, în beneficiul micilor fermieri și al vânzării directe. Alimentația și catering-ul se numără printre sectoarele prioritare pentru achizițiile publice ecologice. Pentru a furniza alimente locale cantinelor publice, autoritățile publice ar trebui să utilizeze abordări inovatoare de ecologizare a contractelor, în timp ce agricultorii, pentru a fi în măsură să liciteze în comun la procedurile de achiziții publice, ar trebui să se organizeze și să utilizeze diferitele modele de cooperare.

Consumatorii care ar dori să cumpere alimente produse la nivel local adeseori nu le pot recunoaște pe piață[25]. Sondajul Eurobarometru privind responsabilizarea consumatorilor[26] a arătat lipsa de cunoștințe și de competențe în rândul consumatorilor, inclusiv în ceea ce privește interpretarea etichetelor și a siglelor. Aceste concluzii au fost confirmate și de rezultatele studiului privind funcționarea pieței cărnii pentru consumatori[27].

Studiul privind lanțurile scurte de aprovizionare cu alimente menționează câteva cazuri de etichetare înșelătoare sau greșită, care generează concurență neloială. Protecția împotriva imitațiilor prin informații corespunzătoare de etichetare la nivelul UE ar putea reduce riscul de inducere în eroare a consumatorilor.

5.1.        Un sistem de etichetare specific

Comisia a solicitat consiliere din partea experților la analiza opțiunilor pentru crearea unui sistem de etichetare[28].

Opinia experților a fost clară: în cazul creării unui sistem de etichetare, acesta ar trebui:

– să fie facultativ pentru producători;

– să evite procedurile de certificare și acreditare care sunt percepute ca fiind îndelungate și costisitoare;

– să prevadă criterii de eligibilitate clare pentru produsele incluse în acest sistem.

Experții au sugerat că un anumit sistem de etichetare ar fi benefic numai în cazul în care ar fi integrat în sau legat de alte măsuri care să îi ajute pe fermieri să își găsească alte canale de vânzare. Aceste măsuri sunt disponibile în contextul politicii de dezvoltare rurală, în special: sprijin prin consiliere și informare, investiții în active corporale; dezvoltarea exploatațiilor agricole și a întreprinderilor; cooperare orizontală și verticală în rândul actorilor din lanțul de aprovizionare și activități de promovare într-un context local; sprijin pentru participarea la sisteme de calitate și acțiuni de informare și promoționale.

Atunci când se are în vedere un posibil sistem, ar trebui să se acorde atenție tipului de lanț de aprovizionare. „Vânzarea directă” înseamnă vânzarea de către un agricultor direct unui consumator, fără intermediari în ceea ce privește vânzarea. Obiectivul informațiilor de pe etichetă este de a înlocui această comunicare directă în cazurile în care aceasta nu este posibilă. Cu cât sunt mai mulți intermediari între producător și consumator, cu atât se pierd mai multe informații care sunt de obicei transmise în vânzări directe și cu atât mai multe informații privind etichetarea sunt necesare. Concluzia care poate fi trasă este că un sistem de etichetare limitat la vânzarea directă ar avea un impact limitat.

5.2.        O abordare alternativă

O abordare alternativă pentru un sistem de certificare independent ar putea să fie prevederea unei mențiuni de calitate facultative.

Evaluarea impactului[29] a concluzionat că utilizarea mențiunilor de calitate facultative reprezintă un instrument eficient pentru agricultori în comunicarea valorii pe care o adaugă produselor și în asigurarea faptului că aceste eforturi suplimentare sunt recompensate.

O astfel de mențiune de calitate facultativă ar putea răspunde principalelor așteptări ale consumatorului: să știe de unde vine un produs și să cunoască caracteristicile lanțului de aprovizionare. Cu toate acestea, din motive juridice, o mențiune de calitate facultativă nu ar implica un logo/simbol, ci numai cuvinte.

Beneficiile rezervării unei mențiuni de calitate facultative ar fi:

– este considerată un instrument ușor cu o sarcină administrativă, de control și bugetară relativ scăzută;

– poate oferi protecție împotriva utilizării abuzive, a fraudei și a practicilor înșelătoare;

– creează premisele necesare pentru alte mecanisme UE de sprijin, în special sprijin în cadrul dezvoltării rurale.

În ceea ce privește coexistența și continuarea sistemelor  de etichetare naționale, regionale și locale, fie publice sau private, cu un posibil instrument la nivelul UE, este necesar să se ia în considerare modul în care o astfel de coexistență ar putea fi asigurată și dacă aceasta ar conduce la creșterea complexității pentru consumatori.

6.           Concluzii

Agricultura locală și vânzarea directă reprezintă o realitate în cadrul Uniunii Europene și vor continua să facă parte din agricultura europeană. Prezentul raport a demonstrat următoarele:

– Există o cerere pentru vânzarea produselor agricole veritabile în lanțuri scurte de aprovizionare cu alimente, precum și necesitatea de a le identifica.

– Există mari diferențe între statele membre în ceea ce privește evoluția vânzării directe care se datorează probabil diferențelor naționale și regionale ale structurii exploatațiilor agricole, ale canalelor de distribuție și diferențelor culturale.

– După cum este detaliat în documentul de lucru al serviciilor Comisiei, evoluția lanțurilor scurte de aprovizionare se confruntă cu numeroase provocări care ar trebui abordate cu alte instrumente decât un sistem de etichetare. Există o serie de instrumente disponibile la nivelul UE și la nivel național, dar acestea nu sunt aplicate în mod coerent. Părțile interesate consideră că anumite reguli ale UE pot împiedica dezvoltarea agriculturii locale.

– O eventuală nouă etichetă ar trebui să fie simplă și să nu creeze sarcini suplimentare pentru producători, în același timp, fiind controlabilă și asigurând o credibilitate suficientă pentru consumatori. De asemenea, noua etichetă ar trebui să aibă ca obiectiv reducerea riscului de confuzie în rândul consumatorilor, deși legislația UE existentă, în cazul în care este corect aplicată, permite să se ia măsuri împotriva practicilor înșelătoare.

– O nouă etichetă ar putea adăuga valoare produselor provenind din agricultura locală dacă s-ar aplica dincolo de vânzarea directă și dacă statele membre ar garanta că este integrată altor măsuri sau legată de acestea.

În prezentul raport, Comisia a furnizat elemente concrete în vederea facilitării unei dezbateri pentru a stabili dacă o nouă etichetă UE ar trebui să fie luată în considerare, precum și în ceea ce privește problemele mai generale ale agriculturii locale și ale vânzării directe. Un set de întrebări este atașat în anexa la prezentul raport cu scopul de a guverna această dezbatere.

Comisia invită Parlamentul European și Consiliul să examineze prezentul raport și să își exprime opiniile.

[1]               Regulamentul (UE) nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare, JO L 343, 14.12.2012, p. 1.

[2]               Rezoluția Parlamentului European din 7 septembrie 2010 referitoare la venituri echitabile pentru agricultori: îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente în Europa, P7_TA(2010)0302.

[3]               Rezoluția Parlamentului European din 8 iulie 2010 referitoare la viitorul politicii agricole comune după 2013, P7_TA(2010)0286.

[4]               Avizul Comitetului Regiunilor privind sistemele alimentare locale (aviz prospectiv), 2011/C 104/01.

[5]               PAC în perspectiva anului 2020: Cum răspundem provocărilor viitorului legate de alimentație, resurse naturale și teritorii, COM(2010)672.

[6]               Knefsey, M., Schmutz, U., Venn, L., Balint, B., Trenchard, E.: Lanțurile scurte de aprovizionare cu alimente și sistemele alimentare locale în UE. Situația actuală a caracteristicilor lor socioeconomice. Uniunea Europeană, 2013.

[7]               http://ec.europa.eu/agriculture/quality/reports/index_en.htm

[8]               http://epp.eurostat.ec.europa.eu/statistics_explained/index.php/Farm_structure_survey_2007

[9]               Local Government Regulation, Buying food with geographical descriptions – How ‘local’ is ‘local’?, 2011.

[10]             Les chiffres de la consommation responsable, édition 2010, disponibil la: http://www.mescoursespourlaplanete.com/medias/pdf/RapportwebVF-2010.pdf

[11]             IMPACT project: The socio-economic impact of rural development policies: realities and potentials (CT-4288), al patrulea program cadru FAIR, 2002. Statele membre implicate sunt Țările de Jos, Regatul Unit, Irlanda, Germania, Italia, Spania și Franța.

[12]             Revista rurală a UE, 12 (2012), pp. 11-12.

[13]             Cadrul celor cinci elemente principale analizează impactul asupra capitalului uman, financiar, fizic, social și natural.

[14]             FAO Policy Brief 2011: The case for energy–smart food systems, 2011, disponibil la: http://www.fao.org/docrep/014/i2456e/i2456e00.pdf.

[15]             Jones, A.: An environmental assessment of Food Supply Chains: a case study on dessert apples, in: Environmental Management, Vol. 30, 4 (2002), p. 560–576.            

[16]             Saunders, S.; Barber, A.; Taylor, G.: Food miles- Comparative energy/emissions performance of New Zealand’s agriculture industry, Research Report, 2006 (285).

[17]             Aranda, A.; Scarpellini, S.; Zabalza, I.; Valero Capelli, A.: An analysis of the present food's transport       model based on a case study carried out in Spain. 6th International Conference on LCA in the Agrifood sector,   Zurich, 2008, p. 12-14.

[18]             Sundkvist, A., Jansson A., Larsson, P.: Strengths and limitations of localizing food production as a sustainability building strategy — an analysis of bread production on the island of Gotland, Sweden, in: Ecological Economics, 37 (2001), p. 217–227.

[19]             Coley, D., Howard, M., Winter, M.: Local food, food miles and carbon emissions: a comparison of                 farm shop and mass distribution approaches, in: Food Policy, 34 (2009), p. 150–155.

[20]             Hall, K. D., Guo, J., Dore, M., Chow, C. C.: The progressive increase of food waste in America and its   environmental impact, in: PLoS ONE, Vol 4, 11 (2009).

[21]             Gustavsson, J., Cederberg, C., Sonesson, U.: Global food losses and food waste. Extent, causes and  prevention, FAO, 2011.

[22]             Hall, K. D., Guo, J., Dore, M., Chow, C. C.: The progressive increase of food waste in America and its   environmental impact, in: PLoS ONE, Vol 4, 11 (2009).

[23]             Parfitt, J., Macnaughton, S. Food waste within food supply chains: quantification and potential for change to 2050, in: Philosophical Transactions of the Royal Society: Biology, 365 (2010), pp. 3065–3081.

[24]             Comisia Europeană: Preparatory study on food waste across the EU 27, 2010, disponibil la: http://ec.europa.eu/environment/eussd/pdf/bio_foodwaste_report.pdf

[25]             Sondajul special Eurobarometru: Atitudinile europenilor față de siguranța alimentară, de calitatea produselor alimentare și de mediul rural, 389, 2012.

[26]             Eurobarometru special: Responsabilizarea consumatorilor, 342, 2011.

[27]             http://ec.europa.eu/consumers/consumer_research/market_studies/docs/mms_follow-up_study_2012_en.pdf

[28]             A fost creat un grup de lucru sub auspiciile grupului consultativ privind calitatea producției agricole.

[29]             Politica privind calitatea produselor agricole: Evaluarea impactului anexa A (II): Standardele de comercializare, 2009, disponibil la: http://ec.europa.eu/agriculture/quality/policy/com2009_234/ia_annex_a2_en.pdf

ANEXĂ

Aspecte propuse spre dezbatere în cadrul discuțiilor privind raportul Comisiei către Parlamentul European și Consiliu referitor la necesitatea introducerii unui sistem de etichetare aplicabil agriculturii locale și vânzării directe:

– Unele dintre instrumentele existente la nivel de UE pentru a sprijini agricultura locală și vânzarea directă nu par să fi fost puse în aplicare în mod coerent. Sunt aceste instrumente încă adecvate?

– Părțile interesate au identificat anumite norme la nivel de UE — precum normele privind igiena și privind achizițiile publice — care considerau că reprezintă o piedică în calea evoluției agriculturii locale. Comisia este de părere că legislația UE acordă deja o flexibilitate care nu este utilizată la maximum. Parlamentul European și Consiliul împărtășesc opinia Comisiei? Există o necesitate de specificații mai clare la nivel de UE pentru normele privind producțiile la scară restrânsă?

– La nivel național/regional, există o serie de sisteme de etichetare pentru a sprijini agricultura locală. Ar putea oferi un sistem UE specific valoare adăugată pentru agricultori, furnizându-le, în același timp, consumatorilor informații și contribuind așadar la reducerea informațiilor înșelătoare pentru consumatori? Acest sistem de etichetare ar trebui să includă un simbol/logo?

– Având în vedere că utilizarea unui sistem de etichetare include, în mod inevitabil, costuri, cum ar trebui elaborat sistemul UE, astfel încât să nu fie împovărător pentru agricultori, dar să ofere suficiente garanții pentru consumatori?