RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU ȘI COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN

privind aplicarea Regulamentului (CE) nr. 861/2007 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă

1.           Introducere

Regulamentul (CE) nr. 861/2007 de stabilire a unei proceduri europene cu privire la cererile cu valoare redusă (denumit în continuare „regulamentul”) se aplică începând din ianuarie 2009, în toate statele membre, cu excepția Danemarcei. Principalele caracteristici ale procedurii sunt caracterul scris, termene stricte pentru îndeplinirea actelor procedurale, absența cerinței de reprezentare judiciară, utilizarea mijloacelor electronice de comunicare, utilizarea de formulare-tip pentru documentele procedurale și eliminarea procedurii intermediare pentru încuviințarea executării hotărârii („exequatur”).

La articolul 28 se prevede obligația Comisiei de a prezenta, până la 1 ianuarie 2014, un raport de evaluare a funcționării regulamentului. Prezentul raport se bazează pe un studiu extern[1], pe o consultare publică online, pe răspunsurile la un chestionar adresat statelor membre, pe discuții în cadrul Rețelei Judiciare Europene în materie civilă și comercială („RJE”) din 2011 și 2013, precum și pe observațiile primite de la consumatori[2] și publicul larg.[3] 

2.           Aplicarea regulamentului în general

În general, se consideră că procedura a facilitat soluționarea litigiilor transfrontaliere cu privire la cererile cu valoare redusă în UE. A redus cheltuielile de judecată aferente cererilor cu valoare redusă cu până la 40 % și durata proceselor de la maximum 2 ani și 5 luni la o durată medie de 5 luni.

În comparație cu procedurile naționale simplificate, procedura europeană a fost considerată mai puțin costisitoare, deoarece este mai simplă decât procedurile naționale. Majoritatea procedurilor naționale elimină doar necesitatea reprezentării judiciare în cazul  litigiilor cu o valoare redusă introduse la instanțele inferioare.

Cu toate acestea, utilizarea procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă este încă destul de limitată în comparație cu numărul potențial de cauze. În această privință, numărul de cereri diferă foarte mult între statele membre, variind, în 2012, de la doar 3 în Bulgaria la 1 047 în Spania.[4] În afară de factori precum obiceiurile populației legate de cumpărături și disponibilitatea sau costul diferitelor proceduri naționale, această diferență în nivelul de utilizare a procedurii europene pare să fie asociată în special cu gradul de cunoaștere a existenței și a funcționării acesteia.[5] Această concluzie este susținută de faptul că numărul de cereri în temeiul regulamentului a crescut constant de la intrarea sa în vigoare, în 2009.[6]

Sondajul Eurobarometru 395 arată că două treimi dintre cei care au utilizat procedura au fost, în general, satisfăcuți de aceasta. 13 % din respondenți au fost nemulțumiți, 17 % au raportat că instanța nu cunoștea procedura, 16 % au întâmpinat dificultăți în completarea formularelor și 10 % au cerut sprijinul în completarea formularului de cerere, dar nu au primit ajutor.

În plus,  au fost raportate anumite deficiențe, detaliate în continuare.

3.           Domeniul de aplicare al regulamentului

3.1.        Pragul de 2 000 EUR

Regulamentul se aplică în situațiile în care valoarea cererii nu depășește 2 000 EUR.

Majoritatea statelor membre au în vigoare proceduri  simplificate naționale.[7] Pragurile până la care aceste proceduri pot fi folosite variază considerabil, de la 600 EUR în Germania la 25 000 EUR în Țările de Jos. De la introducerea regulamentului s-a constatat o tendință de creștere a nivelului pragurilor naționale pentru procedurile judiciare simplificate.[8] În unele state membre, o astfel de creștere a fost semnificativă.[9]

Sondajul Eurobarometru 347[10] arată că pragul de 2 000 EUR restrânge drastic disponibilitatea procedurii pentru IMM-uri, ale căror litigii transfrontaliere cu o altă întreprindere au o valoare medie de 39 700 EUR. Pentru aceste cereri întreprinderile trebuie să recurgă la procedurile naționale cu privire la cererile cu valoare redusă, dacă există astfel de proceduri interne, sau la procedura civilă obișnuită. Acest lucru poate genera cheltuieli de judecată disproporționate și procese îndelungate. Într-adevăr, 45 % dintre societățile care au un litigiu transfrontalier nu sesizează instanța întrucât cheltuielile de judecată sunt disproporționate în raport cu valoarea cererii, în timp ce 27 % nu sesizează instanța deoarece procedura judiciară ar lua prea mult timp.

3.2.        Domeniul de aplicare teritorial

În prezent, regulamentul se aplică numai litigiilor în care cel puțin una dintre părți își are domiciliul sau reședința obișnuită într-un alt stat membru decât cel în care se află instanța sesizată. Din cauza acestei limitări, părțile care își exercită dreptul de a alege, dintre diferitele instanțe competente, pe cea din raza teritorială a domiciliului comun, în temeiul Regulamentului (CE) nr. 44/2001 (Regulamentul Bruxelles I)[11], nu pot utiliza procedura europeană. De exemplu:

- în cazul în care contractul este executat în alt stat membru, de exemplu atunci când este vorba de închirierea unei case de vacanță în alt stat membru;

- în cazul în care evenimentul care stă la baza acțiunii în răspundere civilă a avut loc în alt stat membru, de exemplu, un accident de mașină într-o zonă de frontieră;

- în cazul în care hotărârea trebuie executată într-un alt stat membru, de exemplu în cazul în care pârâtul are un cont bancar într-un alt stat membru.

În plus, această limitare exclude cererile de chemare în judecată depuse în temeiul regulamentului la instanțele statelor membre ale UE de către resortisanții din țările terțe sau împotriva acestora, de exemplu acțiunea unor consumatori din UE împotriva unei întreprinderi dintr-o țară terță.

În plus, această limitare generează incertitudine juridică. Cetățenii se pot aștepta ca un număr mai mare de cazuri transfrontaliere să facă obiectul regulamentului și, de asemenea, pot crea în mod artificial un scenariu transfrontalier astfel după cum se prevede în regulament, pentru a beneficia de avantajele acestuia, de exemplu introducând cererea sub acoperirea unei societăți străine.[12]

4.           Procedura instituită prin regulament

4.1.        Competență

Regulamentul Bruxelles I reglementează competența instanțelor în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă.

Unele state membre au instituit una sau mai multe instanțe specializate în procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă (de exemplu, Finlanda, Malta și landul Hessen din Germania). O astfel de specializare are anumite avantaje, cum ar fi concentrarea cunoștințelor de specialitate ale instanțelor, competențele lingvistice și disponibilitatea echipamentelor de comunicare la distanță, ceea ce generează economii. Eventualele dezavantaje pentru reclamanții care ar dori să introducă o cerere transfrontalieră cu valoare redusă la instanța locală pot fi compensate prin utilizarea sporită a procesării electronice de cauze și a mijloacelor de comunicare la distanță.

4.2.        Procedura scrisă și utilizarea mijloacelor de comunicare la distanță

Procedura europeană este, în principiu, o procedură scrisă. Astfel, se evită necesitatea părților de a se deplasa și se fac economii de bani și de timp. Cu toate acestea, instanța poate dispune organizarea de audieri dacă apreciază acest fapt ca fiind necesar sau la solicitarea uneia dintre părți. Instanțele sunt încurajate să organizeze audieri prin videoconferință sau prin intermediul altor mijloace de comunicare la distanță dacă sunt disponibile mijloacele tehnice.

Studiul arată că șapte state membre/jurisdicții[13] oferă posibilitatea de a utiliza tehnologia informației și telecomunicațiilor (TIC) în mod limitat (mai puțin de 10 % dintre instanțe) sau nu oferă această posibilitate, în timp ce într-un număr de zece state membre/jurisdicții[14]se poate comunica prin intermediul TIC în toate instanțele. Chiar și în statele membre în care există echipamentele necesare, nu se poate garanta că acestea sunt utilizate efectiv pentru audieri în cadrul procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă, având în vedere faptul că utilizarea lor este lăsată la latitudinea judecătorilor. În prezent, părțile se confruntă cu costuri nejustificat de ridicate în cazul în care li se cere să fie prezente fizic pentru a fi audiate în instanță în alt stat membru.

În sondajul Eurobarometru special 395, o treime din respondenți au indicat că ar fi mai înclinați să inițieze o acțiune în cazul în care procedura s-ar desfășura exclusiv în scris, fără a trebui să se deplaseze fizic la instanța de judecată. Tehnologia actuală permite instalarea unor mijloace de comunicare la distanță cu costuri destul de reduse (echipamente de tipul skype sau teleconferință).

4.3.        Depunerea cererii de chemare în judecată,mijloacele de efectuare a notificării sau comunicării și utilizarea procedurii electronice

Reclamantul poate depune cererea de chemare în judecată la instanța judecătorească în mod direct, prin poștă sau prin orice alte mijloace de comunicare, precum faxul sau poșta electronică, acceptate de către statul membru al instanței sesizate.

10 state membre[15] și 5 landuri din Germania[16] pot permite transmiterea electronică a cererilor în cazurile transfrontaliere (online sau prin e-mail). Această evoluție este probabil să ia amploare în viitor[17] și se reflectă în contextul proiectului pilot e-Codex privind e-justiția europeană[18], care evaluează fezabilitatea unui sistem european centralizat de e-cereri pentru procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă.

În ceea ce privește notificarea sau comunicarea, trimiterea prin poștă cu confirmare de primire este principala metodă folosită. Prin urmare, comunicarea sau notificarea pe cale electronică poate fi folosită numai în cazul în care nu este posibilă notificarea sau comunicarea prin poștă. La momentul adoptării regulamentului, această dispoziție era foarte progresistă, întrucât elimina formalitățile legate de comunicare sau notificare. Între timp, unele state membre au introdus mijloace de comunicare electronice pentru procedurile interne. Părțile la procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă nu pot beneficia de respectivele modernizări din cauza prevederii care acordă întâietate serviciilor poștale față de toate celelalte mijloace de comunicare. De asemenea, este de așteptat ca, în următorii ani, utilizarea TIC în sistemele judiciare să crească.

Utilizarea insuficientă a TIC are un efect disuasiv asupra atractivității regulamentului: o cincime din cei care au răspuns la sondajul Eurobarometru special 395 privind procedura europeană au precizat că ar fi mai dispuși să utilizeze procedura în cazul în care toate actele procedurale s-ar putea derula online.

4.4.        Durata proceselor

Regulamentul stabilește termene în vederea accelerării proceselor vizând cereri cu valoare redusă. Cu toate că nu sunt prevăzute sancțiuni în caz de nerespectare a acestor termene, datele arată că perioada de soluționare a cererilor transfrontaliere cu valoare redusă s-a redus foarte mult de la adoptarea regulamentului. Datele dintr-un eșantion de state membre[19] arată că procesele durează între 3 și 8 luni, cu o medie de aproximativ 5 luni, față de până la 2 ani și 5 luni, cât durau înainte de adoptarea regulamentului.

4.5.        Eliminarea obligației de a fi reprezentat de un avocat

În urma sondajului Eurobarometru395 s-a constatat că o treime din respondenții care au recurs la procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă au apelat la un reprezentant judiciar, în timp ce un procent puțin mai ridicat din respondenți a utilizat procedura fără asistență juridică. În unele cazuri, se pare că cetățenii au recurs la un avocat deoarece nu au beneficiat de asistență gratuită sau din cauza faptului că taxele judiciare pot fi plătite numai prin intermediul unui avocat (a se vedea mai jos, secțiunile 6 și 8.2). Pin urmare, chiar dacă dreptul la reprezentare judiciară este un drept fundamental al tuturor cetățenilor, aceștia nu ar trebui să fie obligați să apeleze la un avocat, deoarece normele din regulament nu sunt respectate sau din cauza unor obstacole de ordin pur practic.

4.6.        Formularele-tip multilingve

Regulamentul prevede patru formulare-tip multilingve. Din 2008 aceste formulare sunt disponibile pe site-ul Atlasului judiciar european împreună cu un instrument de traducere în toate limbile oficiale și, din 2011, în cadrul portalului european e-justiție ca formulare dinamice cu un asistent media care oferă ajutor pentru completarea acestora.[20]

În general, cetățenii sunt de părere că formularul de cerere este ușor de completat (62 %), în timp ce unii cetățeni au raportat că au întâmpinat dificultăți (16 %). Unii consumatori au considerat prea complexe anumite rubrici ale formularelor-tip , cum ar fi competența, definiția caracterului transfrontalier, calcularea dobânzii și documentele care trebuie anexate..[21]

4.7.        Standarde minime pentru controlul jurisdicțional al hotărârii

Calea de atac excepțională prevăzută la articolul 18 vizează situația în care pârâtul nu a luat cunoștință de acțiunea introdusă în statul membru de origine și nu a fost în măsură să se apere în mod corespunzător. Condițiile de exercitare a dreptului la control jurisdicțional sunt prevăzute în regulament, însă procedura în sine este reglementată de legislația națională.

Proceduri de control jurisdicțional similare cu cea de la articolul 18 din regulament există și în alte instrumente de justiție civilă, în special în cazul procedurii europene de somație de plată[22], al titlului executoriu european[23] și al Regulamentului privind obligația de întreținere[24]. Aplicarea procedurii de control jurisdicțional în cadrul instrumentelor europene a generat întrebări și incertitudini. Pentru a răspunde acestor întrebări și incertitudini, este oportun să se clarifice dispoziția de la articolul 18, folosindu-se cele mai recente dispoziții din Regulamentul privind obligațiile de întreținere.

5.           Recunoașterea și executarea în alt stat membru

Nu au fost raportate probleme privind eliminarea procedurii de exequatur din cadrul regulamentului. Cu toate acestea, Centrelor europene ale consumatorilor li s-au raportat unele probleme privind executarea efectivă, de exemplu în ceea ce privește necesitatea traducerii și lipsa de informații privind procedurile de executare sau datele de contact ale agenților însărcinați cu executarea din diferite țări.[25] Doar câteva state membre acceptă formularul D din regulament în limba engleză și în câteva alte limbi.[26] Acest lucru implică costuri suplimentare pentru partea care solicită executarea unei hotărâri. Costurile de traducere sunt percepute de obicei pe pagină, în ciuda faptului că majoritatea informațiilor sunt deja disponibile în toate limbile oficiale și doar secțiunea 4.3, care cuprinde conținutul hotărârii, trebuie tradusă.

6.           Asistență pentru părți

Statele membre au luat puține măsuri specifice pentru a se asigura că părțile pot primi asistență practică pentru completarea formularelor. Conform raportului ECC-Net, 41 % dintre statele membre au raportat că o astfel de asistență nu este la dispoziția cetățenilor, iar sondajul Eurobarometru 395 a arătat că 10 % dintre respondenți au solicitat asistență, dar nu au primit-o.

În concluzie, se pare că statele membre nu oferă în mod consecvent asistență gratuită. Acest fapt poate avea o influență în utilizarea limitată a procedurii europene.

7.           Obligațiile de informare ce revin statelor membre

În temeiul articolelor 24 și 25, statele membre trebuie să furnizeze anumite informații necesare pentru funcționarea procedurii. Cu toate acestea, informațiile privind mai multe aspecte - care variază foarte mult între statele membre - nu sunt în prezent disponibile: informații privind taxele judiciare și modalitățile de plată a acestora, privind procedurile naționale de exercitare a controlului jurisdicțional în temeiul articolul 18, precum și privind furnizarea de asistență gratuită cetățenilor.

Din cauza acestei lipse de transparență, consumatorii și întreprinderile pierd timp căutând informații privind costurile și nu pot lua o decizie în deplină cunoștință de cauză dacă să utilizeze procedura sau nu.

8.           Alte obstacole în calea aplicării regulamentului

8.1.        Taxe judiciare disproporționate față de valoarea cererilor

Evaluarea arată că taxele judiciare disproporționate reprezintă un obstacol important în calea utilizării procedurii în unele state membre. Este posibil să se impună plata taxelor judiciare la depunerea cererii de chemare în judecată, iar nivelul acestora poate avea un efect disuasiv asupra potențialilor reclamanți.[27] Sondajul Eurobarometru 347 arată că 45 % dintre întreprinderi nu sesizează instanța deoarece taxele judiciare ar fi disproporționate în raport cu cererea.[28] În documentul de poziție al Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC)[29] se confirmă faptul că nivelul disproporționat al taxelor judiciare este un factor care descurajează consumatorii să utilizeze procedura.

Taxele judiciare variază de la un stat membru la altul în funcție de metodele de calcul folosite (taxă fixă sau procent din valoarea cererii ori o combinație a acestor două metode). Taxele judiciare mai mari de 10 % din valoarea cererii pot fi considerate disproporționate. Acest lucru este adevărat în special în cauzele transfrontaliere în cazul cărora trebuie avute în vedere costuri suplimentare, cum ar fi cele aferente traducerii. Pentru cererile de peste 2 000 EUR, taxele judiciare s-au dovedit a fi în mare măsură proporționale cu valoarea cererilor.

În numeroase state membre se prevede un nivel minim al taxelor judiciare pentru a se preveni procesele abuzive sau nefondate, adică inițierea de acțiuni nedovedite sau nejustificate în mod adecvat sau care au o valoare derizorie, de exemplu 10 EUR.

8.2.        Obstacole practice în calea plății taxelor judiciare

Comisiei i-au fost raportate unele dificultăți de ordin practic cu privire la plata taxelor judiciare în alt stat membru.

Metodele de plată diferă foarte mult de la un stat membru la altul. Majoritatea statelor membre admit cel puțin o formă de plată electronică (plata online cu card de debit/credit sau transferul bancar). Transferul electronic este permis în unele state membre. Totuși, în câteva state membre, plata taxelor judiciare trebuie efectuată prin prezența fizică efectivă la sediul instanței sau prin intermediul unui avocat ori prin cec, metodă care nu este de uz general în multe state membre. În aceste țări, părțile trebuie să suporte cheltuieli de deplasare sau onorariile unui avocat în statul membru în cauză pentru a fi în măsură să achite taxele judiciare.

9.           Necunoașterea existenței și funcționării procedurii

Pentru utilizarea cu succes a procedurii europene cu privire la cererile cu valoare redusă este necesar ca actorii relevanți - cetățenii, instanțele și alte organizații care furnizează asistență și consiliere - să cunoască existența acestei proceduri și modul său de funcționare. Cu toate acestea, datele arată că nici instanțele , nici cetățenii nu sunt încă bine informați:

Sondajul Eurobarometru 395 arată că 86 % dintre cetățeni nu au auzit niciodată de această procedură. Ca urmare, potențialii reclamanți, în special consumatorii, fie renunță să își revendice drepturile, fie și le revendică utilizând procedurile naționale.

În ceea ce privește instanțele și judecătorii, un sondaj efectuat de ECC-Net în toate statele membre a arătat că aproape în jumătate dintre instanțe procedura nu era cunoscută, în timp ce în cealaltă jumătate personalul nu era pe deplin informat în legătură cu detaliile procedurii. În consecință, un număr mare de instanțe nu sunt în măsură să asigure cetățenilor o asistență eficace, astfel cum se solicită la articolul 11 din regulament.

Datele indică faptul că, în ciuda încercărilor statelor membre de a crește gradul de informare în cadrul instanțelor, difuzarea de informații nu a fost eficace. Atunci când cursurile de formare au vizat, pe lângă judecători, și executorii judecătorești și agenții de executare, rata de utilizare a procedurii a fost mai mare. De asemenea, în anumite state membre, o jurisdicție specializată în acest domeniu poate fi un mijloc de a aborda problema gradului redus de cunoaștere în rândul practicienilor din domeniul juridic. În concluzie, dacă statele membre ar dedica mai multe resurse și mijloace prin care măsurile de sensibilizare să fie îmbunătățite, acest lucru ar spori succesul procedurii.

La rândul său, Comisia a încercat să abordeze problema lipsei de cunoaștere printr-o serie de acțiuni, cum ar fi publicarea informațiilor împreună cu formulare interactive pe mai multe site-uri internet ale UE (site-ul internet al RJE, Atlasul judiciar european, și portalul e-justiție); module de formare specializată pentru judecători și practicieni din domeniul dreptului, precum și ateliere pentru formatori în cadrul programului „Justiție civilă”; un ghid practic destinat practicienilor din domeniul dreptului și un ghid de utilizare pentru cetățeni au fost pregătite împreună cu Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială și va fi publicat în 2013.

Comisia a promovat, de asemenea, aplicarea procedurii prin mijloace financiare puse la dispoziție în cadrul programului „Justiție civilă”. De asemenea, Centrele europene pentru consumatori (CEC) oferă asistență consumatorilor care utilizează procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă.

Și actorii relevanți par să aibă dificultăți în a face distincție între diferitele instrumente de asigurare a respectării drepturilor prin intermediul instanței și de executare în străinătate a hotărârii judecătorești. În special, aceștia nu știu în ce cazuri să folosească procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă sau procedura europeană de somație de plată și în ce cazuri ar fi potrivită utilizarea titlului executoriu european. Ar fi util pentru cetățeni și practicieni să se redacteze un ghid orizontal de bune practici privind distincția între aceste instrumente și cazurile în care acestea pot fi folosite.

10.         Concluzie

Prezentul raport arată că, în general, aplicarea regulamentului a îmbunătățit, simplificat și accelerat soluționarea cererilor cu valoare redusă în cazul litigiilor transfrontaliere. Cu toate acestea, există unele deficiențe.

Regulamentul nu este cunoscut. Acest aspect este abordat printr-o serie de măsuri întreprinse de către Comisie, astfel cum s-a descris anterior.

În unele cazuri, regulamentul nu a fost pus în aplicare în mod corespunzător. Acest aspect poate fi remediat prin clarificarea unora dintre dispozițiile sale care au generat dificultăți, d e exemplu, lipsa de transparență a anumitor informații privind taxele judiciare, metodele de plată și disponibilitatea asistenței în completarea formularelor.

Problemele rămase sunt cauzate, în principal, de unele deficiențe ale versiunii actuale a regulamentului, de exemplu, de domeniul de aplicare limitat în ceea ce privește pragul și de sensul restrâns al definirii cazurilor transfrontaliere, de deficiențe procedurale referitoare la prioritatea acordată serviciilor poștale, de nivelul scăzut de utilizare a mijloacelor de comunicare la distanță, de disproporționalitatea taxelor judiciare în unele cazuri, de imposibilitatea de a folosi metodele online de plată în unele state membre și de costurile inutile de traducere în etapa de executare.

Prin urmare, prezentul raport este însoțit de o propunere de revizuire a versiunii actuale a regulamentului și de o evaluare a impactului care abordează problemele identificate mai sus.

[1]               Deloitte, Assessment of the socio-economic impacts of the policy options for the future of the European Small Claims Regulation, iulie 2013 (denumit în continuare „studiul Deloitte”), disponibil la adresa: http://ec.europa.eu/justice/civil/document/index_en.htm

[2]               Pe baza plângerilor individuale și a  următoarelor rapoarte: Centre européen de la Consommation/Europäischen Verbraucherschutz e.V, Procédure de règlement des petits litiges et injunction de payer européenne: des procedures simplifiées pas si simple dans la pratique, iulie 2011, disponibil la: http://www.europe-consommateurs.eu/uploads/media/4.4.3_procedure_de_reglement_des_petits_litiges.pdf (denumit în continuare: „CEC, Procédure de règlement des petits litiges”); ECC-Net, European Small Claims Procedure Report, septembrie 2012, disponibil la adresa: http://ec.europa.eu/consumers/ecc/docs/small_claims_210992012_en.pdf (denumit în continuare: „raportul ECC-Net”). S-a ținut seama și de studiul „Implementation of optional instruments within European civil law” realizat pentru Parlamentul European de dna B. Fauvarque-Cosson și de dna M. Behar-Touchais în 2011. (disponibil la adresa: http://www.europarl.europa.eu/committees/en/studiesdownload.html?languageDocument=EN&file=72928).

[3]               Sondajul Eurobarometru special 395, Procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă, aprilie 2013 (denumit în continuare: „EB special 395”), disponibil la adresa: http://ec.europa.eu/public_opinion/archives/ebs/ebs_395_en.pdf

[4]           Nu există date disponibile în ceea ce privește tipul și caracteristicile cauzelor, însă în ceea ce privește pragul de 2 000 EUR, se poate presupune că regulamentul a fost utilizat în principal de către consumatori. De asemenea, EB special 395 s-a concentrat asupra percepției cetățenilor UE asupra regulamentului.

[5]               Conform răspunsului oferit de Spania la chestionar, cursurile organizate s-au adresat nu numai instanțelor și judecătorilor, ca în cazul celorlalte state membre care au organizat astfel de cursuri, ci și executorilor judecătorești și agenților de executare. A se vedea, de asemenea, studiul Deloitte, partea I, secțiunea 3.3.2.1, p. 73-74.

[6]               A se vedea studiul Deloitte, partea I, secțiunea 3.3.2.1, p. 66-67 (tabelul 19), care oferă o imagine de ansamblu asupra reacțiilor statelor membre la numărul de cereri și hotărâri în cadrul PECVR.

[7]               Numai Austria, Bulgaria, Cipru, Republica Cehă și Finlanda nu dețin o astfel de procedură. A se vedea studiul Deloitte, partea I, secțiunea 3.3.1.1, p. 53.

[8]               De exemplu, în Estonia, Franța, Ungaria, Irlanda, Italia, Lituania, Slovenia, Spania, Țările de Jos și Regatul Unit.

[9]               În Regatul Unit, de la 5 000 GBP la 10 000 GBP, în Țările de Jos de la 5 000 EUR la 25 000 EUR; a se vedea studiul Deloitte, partea I, secțiunea 3.3.1.1, p. 52-53.

[10]             Sondajul Eurobarometru flash 347, Soluționarea alternativă a litigiilor dintre întreprinderi în UE (denumit în continuare: „EB Flash 347”), p. 40-42, disponibil la: http://ec.europa.eu/public_opinion/flash/fl_347_en.pdf.

[11]             Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, JO L 12, 16.1.2001, p. 1.

[12]             Astfel de  cazuri au fost semnalate în cursul discuțiilor din cadrul RJE.

[13]             Belgia, Bulgaria, Grecia, Ungaria, Letonia, Slovacia și Regatul Unit - Irlanda de Nord

[14]             Austria, Cipru, Estonia, Finlanda, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Portugalia, Suedia și Regatul Unit - Scoția.

[15]             A se vedea, de asemenea, studiul Deloitte, partea I, secțiunea 3.3.2.2, p. 76-77. Austria, Estonia, Cipru, Republica Cehă (deși în cazul transmiterii prin e-mail sau fax,  trebuie însă transmise ulterior și originalele), Finlanda, Franța, Țările de Jos (însă nu se utilizează în practică), Portugalia, Slovenia, Regatul Unit (Anglia și Țara Galilor).

[16]             Berlin, Brandenburg, Bremen, Sachsen, Hessen.

[17]             În Germania, de exemplu, se preconizează că în 2018 va fi posibil să se depună electronic cereri de chemare în judecată la toate instanțele.

[18]             http://www.e-codex.eu/index.php/legal-community-benefits; a se vedea, de asemenea, pentru procedura europeană cu privire la cererile cu valoare redusă: http://www.e-codex.eu/pilots/small-claims.html.

[19]             Un număr de 10 state membre au răspuns la această întrebare; Bulgaria: 6 luni; Estonia: 4 luni; Finlanda: 3 luni; Franța: 4,6 luni; Malta: 6 luni; Polonia: 6,3 luni Slovacia: 3 luni; Slovenia: 4,3 luni; Spania: 8,2 luni; Germania: 3,4 - 5,3 luni.

[20]             A se vedea https://e-justice.europa.eu/content_small_claims_forms-177-en.do.

[21]             A se vedea CEC, Procédure de règlement des petits litiges; Raportul ECC-Net.

[22]             Regulamentul (CE) nr. 1896/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2006 de instituire a unei proceduri europene de somație de plată, JO L 399, 30.12.2006, p. 1 și următoarele.

[23]             Regulamentul (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 aprilie 2004 privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanțele necontestate, JO L 143, 30.4.2004, p. 15 și următoarele.

[24]             Regulamentul (CE) nr. 4/2009 al Consiliului privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea hotărârilor și cooperarea în materie de obligații de întreținere, JO L 7, 10.1.2009, p. 1 și următoarele.

[25]             Raportul ECC-Net, European Small Claims Procedure Report, septembrie 2012, p. 28, disponibil la adresa: http://ec.europa.eu/consumers/ecc/docs/small_claims_210992012_en.pdf

[26]             Estonia (engleză), Cipru (engleză), Malta (engleză), Finlanda (suedeză și engleză), Suedia (engleză), Franța (engleză, germană, italiană, spaniolă) - sursa: X.E. Kramer, Small claim, simple recovery? The European small claims procedure and its implementation in the member states, ERA Forum (2011) 12, p. 130.

[27]             Faptul că în materie de taxe judiciare se aplică principiul „cine pierde plătește” nu reprezintă o garanție pentru reclamant, întrucât rezultatul cauzei este incert și reclamantul ar trebui mai întâi să blocheze suma respectivă din fonduri proprii până la executarea efectivă.

[28]             EB flash 347, p. 31. Chiar dacă acest sondaj este general, pentru toate tipurile de acțiuni judiciare dintre întreprinderi, acesta subliniază că proporționalitatea cheltuielilor  și, prin urmare, și a taxelor judiciare  este principalul criteriu de care întreprinderile țin seama atunci când decid inițierea unei acțiuni în justiție.

[29]             Ref.-Nr. X/2013/040; disponibil la adresa: http://www.beuc.org/Content/Default.asp?PageID=606